Constitutionality of mandatory pre-trial detention in extradition and irrelevance of challenge in post-finality delivery procedure

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat lipsită de obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării provizorii a persoanei extrădate A..

S-a dispus ca arestarea provizorie în vederea extrădării să nu depăşească termenul prevăzut de art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 30 de zile calculat de la data de 31.01.2019, convenită pentru predare cu autorităţile din S.U.A., cu excepţia modificării datei de predare conform art. 57 alin. (6) din acelaşi act normativ (forţă majoră).

S-a respins cererea persoanei extrădate A. de a se constata încetată de drept măsura arestării provizorii în vederea predării.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cu privire la cererea formulată de persoana extrădabilă A. - de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai exact, cea referitoare la relevanta excepţiei de neconstituţionalitate pentru soluţionarea fondului cauzei, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

S-a reţinut că persoana extrădată A. a susţinut că textul legal criticat încalcă art. 23 din Constituţia României privind libertatea individuală, precum şi art. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la libertate şi siguranţă, deoarece judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, în cazul în care hotărăşte admiterea cererii de extrădare a unei persoane aflate în stare de arest provizoriu în vederea extrădării, este obligat de lege să dispună menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate. Or, având în vedere că momentul predării este unul incert, care depinde de foarte mulţi factori, durata arestării se poate prelungi pentru o perioadă lungă de timp care nu poate fi determinată în concret la momentul la care este dispusă măsura privativă de libertate. Mai mult decât atât, legea nu instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic, necesitatea menţinerii arestării provizorii, iar astfel se creează premisele unor situaţii vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască cât va dura privarea de libertate şi fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea.

În speţă, Curtea a reţinut, însă, că procedura având ca obiect extrădarea şi predarea numitului A. către autorităţile din S.U.A. a fost finalizată, hotărârea privind extrădarea rămânând definitivă la data de 03.01.2019. Cum prin aceeaşi hotărâre definitivă a fost menţinută şi arestarea provizorie în vederea extrădării sus-numitului până la predare, s-a observat ca o eventuala constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 în prezenta procedura (ce vizează între altele solicitarea de a se constata ca măsura arestării provizorii a încetat de drept), derulată după rămânerea definitivă a sentinţei, nu ar putea avea nicio influenţă asupra situaţiei sale juridice.

Curtea a considerat că s-ar fi putut pune problema existenţei unei relevanţe pentru fondul cauzei numai în eventualitatea în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată în procedura vizând extrădarea, în fata instanţei de control judiciar învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate de persoana extrădabilă împotriva hotărârii prin care instanţa de fond a făcut aplicarea textului legal criticat, iar nu şi într-o procedură ulterioară, cum este cea pendinte. Prin solicitarea de a se constata încetată de drept arestarea provizorie, numitul A. încearcă să obţină în mod artificial realizarea unui control de constituţionalitate al unei dispoziţii legale care să conducă la modificarea unei soluţii anterioare şi rămasă definitivă, într-un alt dosar penal.

Pe de alta parte, din moment ce a fost deja stabilită data predării numitului A., şi anume la 31.01.2019, s-a constatat ca motivele care l-au determinat pe acesta să invoce neconstituţionalitatea textului legal criticat (cum ar fi durata incertă a arestării provizorii determinată de incertitudinea momentului predării) nu subzistă, astfel că lipsa conformităţii cu legea fundamentală ce ar putea fi constatată nu ar putea influenţa soluţionarea cauzei pendinte.

Împotriva dispoziţiei din încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat recurs persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 februarie 2019, fiind repartizată aleatoriu la termenul din data de 12 februarie 2019.

În memoriul depus la dosarul cauzei, persoana extrădabilă, prin apărător ales, a precizat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, într-o procedură în care instanţa a a soluţionat cererea de a se constata încetarea de drept a măsurii arestării provizorii în vederea predării. În opinia persoanei solicitate, motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitatea au legătură directă cu soluţionarea cauzei, întrucât legea nu instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic necesitatea menţinerii arestării provizorii, fiind create premisele unor situaţii vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască durata privării de libertate şi fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea. De asemenea, s-a susţinut că legea nu oferă posibilitatea judecătorului de a alege o măsură alternativă arestării. Altfel, există riscul ca măsura arestării provizorii în vederea predării să fie vădit disproporţionată raportat la gravitatea faptei pentru care se dispune extrădarea sau la periculozitatea persoanei extrădate.

În ceea ce priveşte analiza pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul a susţinut că judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, în cazul în care hotărăşte admiterea cererii de extrădare a unei persoane aflate în stare de arest provizoriu în vederea extrădării, este obligat de lege să dispună menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate. Având în vedere că momentul predării este unul incert, care depinde de foarte mulţi factori, durata arestării se poate prelungi pentru o perioadă lungă de timp care nu poate fi determinată în concret la momentul la care este dispusă măsura privativă de libertate. Mai mult decât atât, a susţinut că legea nu instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic, necesitatea menţinerii arestării provizorii. Astfel, în opinia acestuia, se creează premisele unor situaţii vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască cât va dura privarea de libertate şi fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea.

Recurentul a susţinut că obligaţia instanţei de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii arestării este prevăzută în articolul 23 din Constituţie, fiind una dintre garanţiile dreptului la libertate individuală. Curtea Constituţională a arătat în repetate rânduri că dispoziţiile art. 23 alin. (5) şi (6) impun obligaţia organelor judiciare de a verifica periodic dacă măsura arestării este legală şi temeinică (CCR, decizia nr. 308/2007).

Recurentul a susţinut că regula instituită de Constituţie este aceea că măsurile privative se verifică o dată la 30 zile, singura excepţie fiind faza de judecată, când termenul de verificare este mai lung, astfel că nu există nicio raţiune, logică sau juridică, pentru care măsura arestării în vederea predării să nu mai fie verificată după ce instanţa s-a pronunţat asupra extrădării. În acest sens, a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauzele Konolos c. României şi Strelets c. Rusiei.

De asemenea, recurentul a susţinut că situaţiile persoanelor cu privire la care se dispune extrădarea sunt diferite, iar faptele nu au aceeaşi gravitate, astfel că judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a alege o măsură alternativă arestării. Altfel, există riscul ca măsura arestării provizorii în vederea predării să fie vădit disproporţionată raportat la gravitatea faptei pentru care se dispune extrădarea sau la periculozitatea persoanei extrădate.

Aşadar, recurentul a invocat principii consacrate la nivel european care au fost preluate de legislaţia internă, art. 9 alin. (2) C. proc. pen. prevăzând că orice măsura privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, a fost invocat art. 202 alin. (3) C. proc. pen. care prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

În opinia recurentului, există o vădită neconcordanţă între prevederile Legii nr. 302 din 2004, legislaţia procesual penală şi principiile constituţionale, întrucât, în timp ce C. proc. pen. şi Constituţia impun obligaţia organelor judiciare de a verifica periodic necesitatea menţinerii arestării preventive, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 nu cuprind o asemenea obligaţie în cazul arestării provizorii în vederea predării.

În dezbateri, apărătorul ales al persoanei solicitate A. a susţinut că decizia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 este nelegală, hotărârea atacată fiind şi nemotivată sub acest aspect.

S-a solicitat instanţei de control judiciar să se constate faptul că au fost invocate prevederi legale care au legătură directă cu obiectul dosarului, dar şi faptul că până în prezent Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege, motiv pentru care se impune sesizarea instanţei de contencios administrativ cu excepţia invocată.

Examinând recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legat de admisibilitatea sesizării instanţei de contencios constituţional, se constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de persoana solicitată A. într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei constituţionale.

Textul de lege criticat, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, are următorul conţinut:

"În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57."

Textele de lege pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia au următorul conţinut:

- art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004: "Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române."

- art. 57 din Legea nr. 302/2004 - Termene pentru predarea extrădatului

(1) Ministerul Justiţiei va face cunoscută de urgenţă autorităţii competente a statului solicitant soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă.

(2) Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată.

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă.

(4) Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură, prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.

(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(6) În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

În consecinţă, se solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie care vizează un text de lege diferit de cele pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia şi care reglementează o situaţie juridică diferită de cea din cauza de faţă. O măsură privativă de libertate anterioară hotărârii prin care s-a dispus extrădarea se referă la o situaţie juridică diferită de cea creată de procedura unei măsuri privative de libertate ulterioară dispunerii extrădării, aplicată în vederea predării persoanei solicitate.

Examinând condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că instanţa de fond şi-a fundamentat măsurile dispuse pe art. 57 din Legea nr. 302/2004 (s-a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004) şi nu pe dispoziţia cuprinsă în art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 ce face obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Examenul legăturii excepţiei cu dosarul în care este invocată nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are asupra acţiunii penale din speţă (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014). Într-o manieră similară s-a mai pronunţat instanţa supremă şi în alte cauze, statuând că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul (Decizia nr. 3120 din 8 martie 2013 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic din O.U.G. nr. 62/2010 şi art. 1 şi 2 din Legea nr. 117/2012).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză (Decizia nr. 155/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Complet de 5 judecători).

În concret, se constată că prin sentinţa penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile din S.U.A., a numitului A. faţă de care a fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky la data de 05.07.2018.

Prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, atacată în prezent de persoana extrădabilă, s-a constatat că s-a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea acesteia, hotărându-se că nu se impune verificarea legalităţii şi temeinicei acestei măsuri.

Persoana solicitată a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că această prevedere legală nu este conformă cu dispoziţiile constituţionale (art. 23 din Constituţia României privind libertatea individuală), precum şi art. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la libertate şi siguranţă, întrucât lasă soluţia la arbitrariul unei instanţe de judecată şi nu prevedere un termen limită până la care poate fi luată măsura provizorie a arestării în vederea extrădării.

În consecinţă, textul a cărui constituţionalitate se critică a fundamentat soluţia instanţei de fond conţinută într-o hotărâre distinctă de cea din cauza de faţă. Înalta Curte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată de persoana extrădabilă într-o cauză distinctă de cea soluţionată prin sentinţa penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în care a fost invocat art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), nu serveşte unui interes procesual actual într-o cauză în care instanţa a fundamentat concluziile sale pe art. 43 alin. (7) şi art. 57 din Legea nr. 302/2004 (încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018)

În acord cu opinia primei instanţe, se apreciază că nu prezintă relevanţă în raport de obiectul cauzei, interesul procesual al persoanei extrădabile în a ridica o astfel de chestiune de neconstituţionalitate justificându-se numai dacă era invocată în faţa instanţei învestită cu soluţionarea pe fond a cererii de extrădare care a pus în discuţie şi măsura arestării provizorii sau cu ocazia soluţionării contestaţiei de către instanţa de control judiciar.

Contrar argumentelor apărării, se constată că prima instanţă nu a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării provizorii în vedere extrădării a numitului A., ci a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care impun verificarea periodică a arestării provizorii în vederea extrădării înăuntrul unui termen care sa nu depăşească 30 de zile. Acest text de lege este incident numai "în cursul soluţionării cererii de extrădare", iar în speţa de faţă cererea autorităţilor din S.U.A. a fost soluţionată la data de 20.12.2018, data la care s-a decis menţinerea măsurii arestării provizorii a numitului A. până la predare, iar dispoziţiile instanţei de fond au fost menţinute în totalitate prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 03.01.2019.

Pe de altă parte, pentru a răspunde criticilor apărării, se constată că, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală reglementează termene în vederea predării şi prevede în mod expres încetarea de drept a măsurii, în funcţie de respectarea termenului şi a procedurii de predare a persoanei extrădate. De asemenea, potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate este justificată prin necesitatea de a garanta punerea în executare a unei decizii de extrădare, scop care justifică atât detenţia anterioară, cât şi cea posterioară deciziei de extrădare, până la momentul punerii sale în executare.

În final, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este de natură a mai produce efecte în cauză având în vedere că persoana solicitată A. a fost extrădată către Statele Unite ale Americii la data de 01 februarie 2019 în baza sentinţei penale nr. 290/F din 20.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (adresa Ministerului Afacerilor Externe - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - dosar).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziţiei date prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 35 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziţiei date prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 35 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.