Decizia nr. 346/A/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată că, prin rechizitoriul nr. x/2010 din 02 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor A., C., D., sub aspectul infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în sarcina celui din urmă acuzat (D.) reţinându-se şi infracţiunile de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), E., pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi F. sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada mai 2010 - februarie 2011, inculpaţii A., C., D. şi E. s-au asociat în scopul de a cumpăra influenţa coinculpatului F. pe lângă martorii G. şi H., în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau. În realizarea scopului asocierii, primii trei acuzaţi (A., C. şi D.) au promis celui din urmă (F.), la cererea acestuia, plata pentru alţii, respectiv pentru I. a sumei de 516.000 euro, din care au virat efectiv în conturile societăţii 384.000 euro, iar, în intervalul septembrie - noiembrie 2010, i-au oferit şi înmânat aceluiaşi inculpat (F.), pentru sine, suma de 400.000 RON pentru a-şi exercita influenţa pe lângă G. (cu atribuţii în cadrul K. S.A., M. S.A. şi N. S.A.), în vederea perfectării unor convenţii profitabile de către firmele pe care le controlau, dar şi faţă de H. (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), pentru efectuarea de către acesta a anumitor acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului B. legate de investiţii din fonduri europene, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

În plus, cu referire la inculpatul D., s-a menţionat că acesta a întocmit în fals, prin contrafacerea menţiunilor privind natura tranzacţiei, dispoziţiile de plata externă din 29 iunie 2010 (pentru suma de 141.200 euro), 16 august 2010 (pentru suma de 23.150 euro), 23 august 2010 (pentru suma de x50 euro), 23 septembrie 2010 (pentru suma de 128.000 euro) şi 30 septembrie 2010 (pentru suma de 84.000 euro), disimulând, astfel, folosul necuvenit pretins de inculpatul F. într-o tranzacţie licită de servicii de consultanţă (nereală) către firma I.

Deopotrivă, în perioada 2010 - 2011, în calitate de administrator de drept al S.C. O. S.R.L., inculpatul a înregistrat eronat în contul 622 - "cheltuieli privind comisioanele şi onorariile", cu titlu de cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil, suma de 2.188.406,00 RON reprezentând contravaloarea celor trei facturi externe contrafăcute emise de I. şi plătite acesteia în baza unui contract de consultanţă contrafăcut, urmarea imediată fiind prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 350.144,96 RON impozit pe profit.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., în actul de sesizare a instanţei s-a arătat că, în perioada mai - 29 septembrie 2010, a pretins pentru alţii, respectiv pentru I., reprezentată de numiţii P. şi Q., de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C., D. şi E., suma de 516.000 euro, sub aparenţa unui contract fictiv de consultanţă între firmele S.C. O. S.R.L. şi I., sumă din care s-au achitat efectiv către cea din urmă 384.000 euro, iar, în intervalul septembrie - noiembrie 2010, a pretins şi primit pentru sine suma de 400.000 RON, facilitând, în schimb, societăţilor controlate de membrii asocierii, prin intermediul martorului G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, obţinerea unor contracte comerciale profitabile, şi anume: contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. x/07 iunie 2010 dintre S.C. O. S.R.L., prin D., şi S.C. N. S.A., prin R.; contractul de furnizare materiale refolosibile nr. x/29 decembrie 2010 (cu actele adiţionale 1 şi 2 din 29.12.2010) dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E.; contractul de cesiune de creanţă din 10 februarie 2011 dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E., având ca obiect cesionarea creanţei certe, lichide şi exigibile de 30.000.000 RON, pe care cedentul o avea asupra CNCF CFR S.A., derivând din contractele de furnizare energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR, reprezentând capital în valoare de 26.730.918,74 RON şi penalităţi în sumă de 3.269.081,26 RON, precum şi cesionarea, într-o a doua etapă, a creanţei în cuantum de 36.204.674 RON către aceeaşi firmă, S.C. T. S.R.L. (după plata integrală a preţului prevăzut în contractul încheiat conform etapei nr. 1).

Totodată, s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, inculpatul F. şi-a traficat influenţa pe lângă H., în scopul de a-l determina ca, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să facă anumite acte prin care să fie favorizată "asocierea B.", în sensul realizării de investiţii din fonduri europene, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 03 octombrie 2012, sub nr. x/2012, iar, prin sentinţa penală nr. 548 din 17 mai 2013, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că, ulterior sesizării instanţei supreme, respectiv la data de 14 mai 2013, inculpatul F. şi-a pierdut calitatea de senator deţinută la momentul emiterii rechizitoriului.

Ca urmare, dosarul a fost înregistrat, în 30 mai 2013, sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind soluţionat prin sentinţa penală nr. 5x/F din 17 iulie 2013, în sensul condamnării inculpaţilor F., A., C., E. şi D. la pedepse cu închisoarea pentru toate infracţiunile ce au format obiectul judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii F., A., C., E. şi D., căile de atac promovate fiind admise prin decizia penală nr. 234 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu consecinţa desfiinţării în integralitate a hotărârii atacate şi a stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă, conform art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (19x), în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care s-a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că inculpatul F. are calitatea de avocat, împrejurare care, potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen. (19x) raportat la art. 281 alin. (1) lit. b) şi art. 30 C. proc. pen. (19x), atrage competenţa materială de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află şi locul săvârşirii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Decizia dată în apel a fost recurată la data de 11 octombrie 2013 de către inculpatul E., iar, prin decizia penală nr. 985 din 19 martie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a luat act de retragerea căii de atac declarate.

În urma pronunţării acestei decizii, dosarul a fost restituit la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrat la data de 15 aprilie 2014, sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 22 mai 2014, judecătorul de cameră preliminară, reţinând că nu au fost formulate cereri şi excepţii, a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii, contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri de inculpatul F. fiind respinsă, ca inadmisibilă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 1981 din 11 iunie 2014.

Prin sentinţa penală nr. 40/F din 03 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. din infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (două acte materiale), texte de lege în temeiul cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen., au fost confiscate de la inculpatul F. sumele de 384.000 euro şi 400.000 RON, dispunându-se, în consecinţă, menţinerea sechestrului asigurător dispus prin ordonanţele din 18 martie 2011 şi 01 aprilie 2011, puse în executare prin procesul-verbal din 05 aprilie 2011, până la concurenţa acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 386 C. proc. pen., instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi, respectiv, de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute de art. 367 C. pen. şi, respectiv, de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi cu reţinerea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen., cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. x2/2002, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), cu titlu de pedeapsă complementară, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. x2/2002, acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatului A. i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adăugat un spor de 4 luni, acesta urmând să execute pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a mai dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. din infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi, respectiv, de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi de cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi cu reţinerea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen., cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), cu titlul de pedeapsă complementară, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 367 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatului C. i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adăugat un spor de 4 luni, acesta urmând să execute pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen., iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, dispunându-se, totodată, ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "U." sau la Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncuşi".

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., instanţa de fond a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată din infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia l-a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), cu titlu de pedeapsă complementară, făcând, totodată, şi aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj executarea pedepsei aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen., iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, dispunându-se, de asemenea, ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Colegiul Auto Traian Vuia - Târgu Jiu" sau la Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncuşi".

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

Deopotrivă, prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. din infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, fals în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi respectiv, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi respectiv, de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, toate cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu reţinerea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul D. a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu reţinerea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată (două acte materiale), la 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

Totodată, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, inculpatul a fost condamnat, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 65 C. pen. (1969), au fost contopite cele trei pedepse aplicate, stabilindu-se ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată condiţionat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen. (1969), şi s-a atras atenţia acestuia asupra obligaţiilor prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. (1969), şi anume: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969), art. 84 C. pen. (1969) şi art. 864 C. pen. (1969).

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

Totodată, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. şi s-a dispus obligarea inculpatului D. la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii în condiţiile Codului de procedură fiscală, datorate debitului de 350.144,96 RON achitat de acesta.

În consecinţă, a fost menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa din 27 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pus în executare prin procesul-verbal din 28 iunie 2012, asupra bunului imobil-teren proprietatea S.C. O. S.R.L. în suprafaţă de 5482 mp, înscris în CF x Pieleşti, jud. Dolj, actualmente CE 30401, până la concurenţa cuantumului obligaţiilor fiscale accesorii debitului achitat de 350.144,96 RON.

De asemenea, s-a dispus avansarea de îndată de către Curtea de Apel Bucureşti a onorariului interpretului de limbă maghiară în sumă de 32.000 HUF, conform deciziei din 05 octombrie 2015, iar, în baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel, în urma analizării probatoriului administrat în cauză în ambele faze procesuale, a reţinut, în esenţă, în fapt, că inculpatul F. a îndeplinit, în intervalul 2007-2008, funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), în perioada 2008 - 14 mai 2012, a fost, succesiv, deputat şi senator în Parlamentul României, iar, începând cu anul 2011, a deţinut şi calitatea de avocat.

Referindu-se la relaţiile statornicite între acesta şi ceilalţi acuzaţi, judecătorul fondului a arătat că inculpatul F. i-a cunoscut pe A. şi C. în anii 2005-2006, cu prilejul unor activităţi interetnice ce au avut loc în judeţul Gorj, cel dintâi fiind cunoscut ca lider local al etniei romilor, iar, în timp, primii doi au devenit prieteni, context în care, F. i-a dat lui A., cu titlu de împrumut, suma de 120.000 euro, pe care, în prealabil, o împrumutase de la martorul V.

Chiar dacă inculpatul F. a susţinut că respectiva sumă a fost împrumutată în vederea efectuării de către A. a unor investigaţii medicale în Germania, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută această afirmaţie referitoare la natura juridică a transmiterii banilor şi scopul cu care au fost daţi deoarece, din actele medicale depuse la dosar, a rezultat că, la data de 05 august 2009, cel din urmă suferea de tumoare pulmonară hilară stângă, însă, la 28 ianuarie 2009, fusese deja operat, or, declaraţiile tuturor martorilor (V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF.) atestă că, deşi V. l-a împrumutat, într-adevăr, cu suma de 120.000 euro pe inculpatul F., care i-ar fi solicitat-o în scopul ajutării unui prieten care suferea de cancer la plămâni, aceasta a fost remisă, în două tranşe de câte 60.000 euro, în martie 2010 şi în aprilie-mai 2010, aşadar după operaţie (prima tranşă) şi, respectiv, ulterior investigaţiilor medicale efectuate în Germania în ianuarie 2009 (a doua tranşă).

Cu toate acestea, instanţa a reţinut cu caracter de certitudine faptul că F. i-a dat inculpatului A. suma de 120.000 euro, motiv pentru care cel din urmă, simţindu-se obligat faţă de primul (aspect ce rezultă şi din convorbirea telefonică în care C. i-a spus lui B. "de câştigat noi n-avem absolut nimic de câştigat, dar am înţeles că e vorba de o obligaţie de-a dvs."), dar dorind, în acelaşi timp, să obţină venituri suplimentare, a iniţiat şi constituit, în perioada mai 2010 - februarie 2011, grupul infracţional organizat- format şi din inculpaţii C., D. şi E. pentru a cumpăra influenţa inculpatului F., fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, pe lângă martorul G., la aceea dată membru în consiliul de administraţie al S.C. M. S.A. şi director de afaceri corporatiste în cadrul S.C. K. S.A., în vederea obţinerii de contracte comerciale avantajoase. Pentru aceasta, asocierea s-a folosit, în principal, de S.C. O. S.R.L., al cărei administrator era inculpatul D., de S.C. T. S.R.L., al cărei administrator era E., şi de S.C. GG. S.R.L., unde era angajat inculpatul C. care se ocupa, în cadrul grupării, de aspectele tehnice ale încheierii contractelor, negociind în concret clauzele acestora şi urmărind executarea lor.

Astfel, s-a arătat că, în scopul menţionat, inculpatul F. a aranjat, în perioada aprilie - mai 2010, o întâlnire "întâmplătoare" la hotelul HH. între G., pe care îl cunoştea, şi inculpatul C., ocazie cu care cel din urmă i-a solicitat martorului o întrevedere pentru a-i prezenta ofertele unui grup de firme pe care îl reprezenta.

A reţinut instanţa că o asemenea întâlnire între cei doi, dar şi altele au avut loc ulterior şi s-au concretizat în stabilirea unor relaţii contractuale între grupul de firme L. (S.C. N. S.A. şi S.C. M. S.A.) şi cel condus de inculpatul A., precum şi că, pe parcursul derulării acestora, martorul G. şi inculpatul F. au ţinut permanent legătura, primul pentru a se convinge de bonitatea şi buna credinţă a membrilor asocierii, iar cel de-al doilea pentru a asigura executarea întocmai şi la timp a plăţilor către S.C. O. S.R.L. de către grupul de firme L.

Referindu-se, în concret, la relaţiile contractuale dintre părţi, curtea de apel a menţionat, cu privire la convenţia de vânzare-cumpărare energie electrică dintre S.C. O. S.R.L. şi S.C. N. S.A., că, în contextul în care A.N.R.E. nu asigura, prin deciziile de achiziţii reglementate, consumul estimat de energie electrică al L. pentru consumatorii captivi, acesta era nevoit să cumpere energie de pe piaţa liberă, context în care, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, propunerea făcută de inculpatul C. martorului G., de a vinde energie electrică prin S.C. O. S.R.L. către S.C. N. S.A., a fost o afacere profitabilă pentru ambele părţi.

În legătură cu încheierea acestui contract, s-a reţinut că înţelegerea dintre inculpaţii F. şi A. a fost aceea ca sumele de bani încasate din derularea afacerii să revină, după achitarea salariilor angajaţilor S.C. O. S.R.L. şi a impozitelor, primului acuzat (care a indicat ca suma de 516.000 euro să fie trimisă firmei I., iar suma de 400.000 RON să-i fie remisă lui), urmând ca profitul obţinut din viitoarele contracte ce se vor perfecta între grupul de firme L. şi cel condus de inculpatul B. să rămână în întregime societăţilor controlate de cel din urmă, însă, în realitate, o bună parte din banii câştigaţi din această afacere au revenit şi grupului de firme coordonat de A.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că, la data de 07 iunie 2010, între S.C. O. S.R.L., reprezentată de inculpatul D., în calitate de administrator, şi S.C. N. S.A., prin director general R., s-a încheiat contractul nr. x/2010 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de energie electrică (între furnizorul licenţiat S.C. O. S.R.L., care cumpărase cantitatea de energie electrică de la S.C. II. S.R.L., şi furnizorul licenţiat S.C. N. S.A.), din probele administrate rezultând că societatea vânzătoare a practicat un adaos de 12,733% în raport cu firma cumpărătoare, de la care a încasat suma de 21.089.265 RON (fără TVA), din care, în perioada iunie - decembrie 2010, a efectuat, în principal, următoarele plăţi: 16.562.250 RON (fără TVA) - plata cantităţii de 110.415 MWh energie electrică achiziţionată de la S.C. II. S.R.L.; 2.188.406 RON (fără TVA) - cumpărarea sumei de 384.000 euro - plăţi externe efectuate către I., pentru consultanţă; 2.805.609 RON transfer bancar către S.C. JJ. S.R.L., sumă care, în final, împreună cu altele încasate prin transfer de la S.C. GG. S.R.L. şi S.C. KK. S.R.L. (în total 5.230.300 RON), au fost retrase în numerar de LL.; 1.537.155 RON - retragere numerar de către D. (din care 1.224.100 RON având ca justificare restituire împrumut, iar 313.055 RON cu titlu de plăţi salarii şi diverse).

A mai stabilit instanţa, pe baza raportului de constatare, că unica activitate comercială derulată de S.C. O. S.R.L. în anul 2010 a fost cumpărarea de energie electrică de la S.C. II. S.R.L. cu suma de 16.562.250 RON (fără TVA) şi vânzarea acesteia către S.C. N. S.A., de la care a încasat preţul de 21.089.265 RON şi a obţinut un profit brut de 4.527.015 RON, nefăcând, practic, altceva decât să cumpere întreaga energie electrică de la S.C. II. S.R.L. cu banii primiţi de S.C. N. S.A.

Totodată, s-a reţinut că, pentru a justifica plata externă a sumei de 384.000 euro către I., care reprezenta în realitate o parte din suma de 516.000 euro pretinsă de inculpatul F. pentru această firmă, ca "preţ" al traficului de influenţă pe lângă martorul G., la data de 01 iulie 2010, între S.C. O. S.R.L., în calitate de "mandant", şi I. (cu sediul în Republica Seychelles), în calitate de "mandatar", a fost încheiat un contract fictiv de servicii profesionale de consultanţă care a avut ca obiect furnizarea unor servicii referitoare la: a) prezentarea unor sisteme moderne de stocare a energiei; b) prezentarea avantajelor cablurilor super-conductoare comparativ cu cele convenţionale; c) identificarea şi contactarea unor companii ce concepeau şi produceau sisteme de stocare a energiei şi cabluri super-conductoare din Japonia, SUA, UE etc.. Plata către I. s-a făcut de către inculpatul D. din contul S.C. O. S.R.L. deschis la MM., Sucursala Dorobanţi, în contul furnizorului extern deschis la NN., în mai multe tranşe de: 141.200 euro în data de 29 iulie 2010, 23.150 euro în 16 august 2010, 7.650 euro în 23 august 2010, 128.000 euro în 23 septembrie 2010, 84.000 euro în 29 iulie 2010.

Sub acelaşi aspect, prima instanţă a mai arătat că, pentru a justifica acest contract fictiv, au fost copiate de pe internet materiale ce s-au vrut a fi un studiu de consultanţă, despre care inculpatul F. a afirmat că ar fi fost întocmit de martorul Q., deoarece acesta era specialist în domeniu. Q. era director administrativ al S.C. PP., societate care avea ca obiect principal de activitate consultanţă în domeniul energetic, dar apărarea a susţinut că S.C. PP. nu a semnat contractul cu S.C. O. S.R.L., întrucât nu trebuia să apară pe piaţa din România, acesta fiind motivul pentru care s-a preferat ca respectivul contract să fie semnat cu I.

Raportul de consultanţă a fost adus din Ungaria de inculpatul F., care l-a ridicat de la biroul martorului Q. din Budapesta.

S-a mai reţinut că, pentru sine, inculpatul F. a solicitat şi a primit suma de 400.000 RON, în data de 29 noiembrie 2010, de la inculpatul C.

Cu referire la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului D., judecătorul fondului a constatat şi faptul că, deşi contractul încheiat între S.C. O. S.R.L. şi I. era fictiv, acesta, în calitate de administrator al societăţii, a înregistrat cu titlu de cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil suma de 2.188.406,00 RON, reprezentând contravaloarea celor trei facturi externe emise de I., înregistrate în contul 622 "Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile", căreia îi corespunde un impozit pe profit în sumă de 350.144,96 RON (16% x 2.188.406 RON), cu care a fost prejudiciat bugetului statului.

În ceea ce priveşte contractul de furnizare materiale refolosibile şi actele adiţionale la acesta dintre S.C. M. S.A. şi S.C. T. S.R.L., curtea de apel a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, grupul de firme condus de inculpatul A., cu ajutorul traficării influenţei inculpatului F. pe lângă martorul G., a obţinut contractul nr. x din 29 decembrie 2010 încheiat între cele două societăţi menţionate, având ca obiect vânzarea de materiale refolosibile de tip deşeuri (casate).

Astfel, s-a arătat că, în anul 2010, S.C. M. S.A. a hotărât angajarea unei singure firme pentru prestarea serviciilor de gestionare, colectare, valorificare/eliminare a deşeurilor pentru zona Olteniei, incluzând judeţele Dolj, Gorj, Argeş, Olt, Teleorman şi Mehedinţi, context în care, la data de 10 decembrie 2010, au fost emise trei invitaţii la negociere către S.C. T. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L. pentru ziua de 17 decembrie 2010, în vederea participării la procedura de licitaţie "vânzare deşeuri aparţinând M.". Conform procedurilor operaţionale interne, de organizarea licitaţiei şi încheierea contractului de valorificare/eliminare deşeuri pentru S.C. M. S.A. s-a ocupat S.C. K. S.A.

La data de 20 decembrie 2010, s-a întocmit procesul-verbal de deschidere a licitaţiei publice cu strigare, la care au participat ofertanţii invitaţi, S.C. T. S.R.L. participând în asociere cu S.C. SS. S.R.L., conform acordului preliminar de asociere încheiat între cele două firme în 29 noiembrie 2010. Societăţile calificate au fost S.C. RR. S.R.L. şi asocierea S.C. T. S.R.L. - S.C. SS. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L. fiind eliminată pentru nedepunerea garanţiei de participare. La procesul-verbal au fost anexate tabelele cu conţinutul ofertelor, preţul total oferit de asocierea S.C. T. S.R.L. - S.C. SS. S.R.L. fiind sensibil mai mare decât cel al S.C. RR. S.R.L. (1.342.585,52 RON faţă de 1.319.309,02 RON).

Prima instanţă a reţinut că, pentru a face o ofertă comercială câştigătoare, adjudecatarul S.C. T. S.R.L. a beneficiat, prin intermediul martorului G., de informaţii privilegiate din partea firmei L., constând în comunicarea preţurilor pe care societatea trebuia să le treacă în ofertă, dar şi în consilierea oferită de TT. la solicitarea martorului. Astfel, aceasta i-a sfătuit să facă o asociere cu o firmă care are autorizaţie de mediu, dar în care S.C. T. S.R.L. să fie lider şi a furnizat documente publice folosite la licitaţiile anterioare, ce au fost găsite, cu prilejul percheziţiei, la sediul S.C. GG. S.R.L.. Tot la percheziţie, au fost identificate înscrisuri necesare pentru licitaţie ale S.C. RR. S.R.L., care ar fi trebuit să fie principalul concurent al S.C. T. S.R.L., înscrisuri ce reprezintă documente interne ale L. şi care au putut fi puse la dispoziţie doar de martorul G. Ca o dovadă a sprijinirii S.C. T. S.R.L. la licitaţie de către L., prin intermediul martorului G., a fost considerată şi împrejurarea că s-a procedat la o reducere a garanţiei de participare după depunerea invitaţiilor, iar data licitaţiei a fost succesiv modificată tocmai pentru a da timp acestei societăţi să îndeplinească toate condiţiile de participare.

În legătură cu contractul de cesiune de creanţă dintre S.C. M. S.A. şi S.C. T. S.R.L., având ca obiect cesionarea creanţei de 30.000.000 RON pe care cedentul o avea împotriva CNCF CFR S.A., s-a reţinut că, la data de 31 decembrie 2010, prima societate menţionată deţinea faţă de cea din urmă creanţe în cuantum total de 66.204.674 RON, care erau certe, lichide şi exigibile şi nu erau contestate, derivând din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu CNCF CFR S.A. începând cu anul 2005.

Prin hotărârea nr. 1 din 24 ianuarie 2011 a consiliului de administraţie al S.C. M. S.A., semnată de VV. (preşedintele consiliului de administraţie), WW. (administrator) şi G. (administrator), s-a decis cesionarea creanţei pe care societatea o avea împotriva CNCF CFR S.A., în valoare de 30.000.000 RON, către S.C. T. S.R.L., cu menţionarea în contractul de cesiune că recuperarea creanţei se face în proporţie de 100% (etapa I), precum şi faptul că cesionarea diferenţei de creanţă în sumă de 36.204.674 RON urmează să se realizeze după plata integrală a preţului prevăzut în contractul încheiat conform etapei I.

Ca urmare, la data de 10 februarie 2011, între S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin inculpatul E., s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care a fost cesionată creanţa certă, lichidă, exigibilă şi necontestată în valoare de 30.000.000 RON deţinută asupra CNCF CFR S.A., din care 26.730.918,74 RON reprezenta capital, iar suma de 3.269.081,26 RON penalităţi, cesionarul angajându-se să efectueze plata creanţei în termen de maxim 90 de zile lucrătoare de la data perfectării convenţiei, în caz de neîndeplinire a obligaţiei, fiind prevăzută posibilitatea cedentului de a completa biletul la ordin lăsat garanţie de S.C. T. S.R.L., în vederea executării, fie posibilitatea considerării creanţei S.C. CNCF CFR S.A. ca fiind retro-cesionată de drept.

Sub acest aspect, s-a arătat de către prima instanţă că grupul condus de inculpatul A. urmărea ca, în schimbul datoriei, CNCF CFR S.A. să cedeze S.C. T. S.R.L. produse casate de fier vechi, în special şină de cale ferată care, odată valorificate, urmau să aducă profit asocierii şi să asigure îndeplinirea obligaţiei de plată a creanţei.

Ca urmare a declanşării cercetărilor penale în cauză, prin hotărârea nr. 3 din 03 martie 2011, consiliul de administraţie al S.C. M. S.A. a decis denunţarea unilaterală a contractului de cesiune cu S.C. T. S.R.L. şi demararea procedurii de denunţare unilaterală a contractului nr. x din 29 decembrie 2010 încheiat cu aceeaşi societate, stabilind obligaţia luării tuturor măsurilor pentru reintrarea în posesia creanţei deţinute asupra CNCF CFR S.A. şi sistarea livrărilor de materiale refolosibile (deşeuri).

Făcând, în continuare, ample referiri la materialul probator administrat în cauză, care demonstrează comiterea de către acuzaţi a acţiunilor reţinute în expunerea situaţiei factuale, astfel cum a fost redată în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a apreciat că relevante sub acest aspect sunt declaraţiile date în cursul judecăţii de inculpaţii A., C., E. şi D., potrivit cărora contractul încheiat de S.C. O. S.R.L. cu L. nu era pentru profitul lor, ci în vederea perfectării unor alte convenţii avantajoase pentru societatea pe care o coordonau, inculpatul F. ajutându-i cu S.C. L. S.A., întrucât în această firmă era relaţia lui. Inculpaţii au arătat, de asemenea, că F. i-a sprijinit şi pentru încheierea contractului de cesiune de creanţă, perfectând această convenţie întrucât urmau ca, în contul datoriei, să primească de la CNCF CFR S.A. fier vechi, care avea preţul mai mic decât cel de pe bursă.

În plus, inculpaţii A. şi C. au arătat că prima dată au auzit de firma I. la încheierea convenţiei cu S.C. L. S.A., inculpatul F. solicitându-le, cu titlu de condiţie, ca banii să ajungă la această societate şi primind, odată cu contractul, şi un studiu. Impresia inculpatului C. a fost că acel contract de consultanţă este extrem de sumar, oarecum neexplicit şi nu poate justifica o sumă aşa de mare, dar răspunsul pe care l-a primit a fost că s-au mai făcut asemenea contracte, să îl semneze aşa şi că nu vor exista probleme. Sub acest aspect, judecătorul fondului a subliniat că toţi inculpaţii s-au exprimat în sensul că sumele de 384.000 euro şi 400.000 RON au fost date cu titlu de comision sau mită şi că nu reprezintă o restituire de împrumut.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit declaraţiilor date de cei patru acuzaţi, A. era cel care avea relaţia cu inculpatul F. şi tot acesta conducea în fapt S.C. O. S.R.L., care avea sediul la domiciliul său. Mai mult, inculpatul E., administrator al S.C. T. S.R.L., a menţionat că, deşi a înfiinţat firma în anul 2008, până la intervenţia inculpatului A., nu mai încheiase niciun contract, cei doi fiind vecini, iar primul dezvoltând relaţii de prietenie cu copiii celui din urmă.

La rândul său, inculpatul D. a recunoscut că s-a ocupat de efectuarea plăţilor pentru I. şi că erau presiuni din partea inculpatului F. pentru a se achita banii către această societate, motiv pentru care a întocmit rapoarte cu privire la sumele primite şi plăţile făcute.

Totodată, instanţa de fond a valorificat sub aspect probator şi conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, apreciind că acestea confirmă declaraţiile inculpaţilor A., C., E. şi D. date pe parcursul cercetării judecătoreşti, dovedind traficul de influenţă comis de inculpatul F. (poreclit "F."), preocuparea acestuia ca banii să ajungă la I., firmă indicată de el, interesul grupării B. pentru încheierea de contracte cu grupul de firme L., dar şi caracterul fictiv al contractului dintre S.C. O. S.R.L. şi I..

În acest sens, au fost considerate relevante convorbirile telefonice purtate de inculpaţii C. şi A. la data de 29 septembrie 2010, orele 1428:34, 1506:22, 1540:57, 1617:21, cele din 29 noiembrie 2010, orele 0915:47 şi 1220:36, dintre inculpaţii C. şi F., care circumstanţiază iniţiativa cererii şi, respectiv, confirmă insistenţa celui din urmă de a primi banii, cele purtate de inculpaţii C. şi D. în 29 noiembrie 2010, orele 0917:03 (care consemnează, pe de o parte, insistenţele lui F. de a obţine banii în aceeaşi zi şi, pe de altă parte, elementele de asociere infracţională între membrii grupului B.) şi 0933:04 (care clarifică suma pe care urmează să o primească F. - filele x d.u.p.), precum şi conversaţia telefonică din 29 noiembrie 2010, ora 1008:07, dintre inculpaţii C. şi A., care circumstanţiază întinderea înţelegerii între membrii asocierii infracţionale şi F. şi legătura între plata sumei de 400.000 RON şi contractul încheiat între S.C. O. S.R.L. şi S.C. N. S.A.

În dovedirea acuzaţiilor, au fost reţinute de judecătorul fondului şi declaraţiile martorului G., care a confirmat existenţa întâlnirii cu inculpatul F. de la hotelul HH., din perioada aprilie - mai 2010, la care a participat şi C., precum şi faptul că l-a consultat pe F. cu privire la seriozitatea şi bonitatea S.C. O. S.R.L.. De altfel, în opinia primei instanţe, împrejurarea că martorul se sfătuia mereu cu inculpatul F. atât în legătură la bonitatea firmei S.C. O. S.R.L., dar şi cu privire la încheierea şi derularea contractelor de cesiune de creanţă şi de valorificare a deşeurilor rezultă şi din conţinutul sms-urilor şi al interceptărilor discuţiilor telefonice purtate de cei doi în 30 ianuarie 2011, ora 1209:40, 10 februarie 2011, ora 1247:44 (mesajul de tip sms nr. 65), 11 februarie 2011, ora 1020:35, precum şi din convorbirea telefonică din 13 februarie 2011, ora 1746:51, în care inculpaţii F. şi C. discută despre necesitatea derulării cu atenţie a contractelor, cel dintâi atrăgându-i atenţia celui din urmă că s-au deschis multe fronturi şi contractul de cesiune este, în fapt, al treilea contract de care beneficiază asocierea B.

În plus, s-a apreciat că depoziţiile martorului G., din care rezultă că acesta a adus ca parteneri de afaceri pentru S.C. L. S.A. grupul de firme condus de inculpatul A., se coroborează şi cu declaraţiile martorilor S. (care a arătat că, în ziua în care a semnat contractul de cesiune cu S.C. T. S.R.L., i l-a înmânat lui G. care s-a ocupat de obţinerea semnăturilor din partea celei din urmă societăţi; că l-a întrebat pe martor de legalitatea cesiunii de creanţă, G. spunându-i că nu este nicio problemă şi că de acest aspect se ocupă o firmă de avocatură; că martorul G. a fost cel care a identificat partenerul comercial S.C. T. S.R.L.), UU. (care a menţionat că, în noiembrie 2010, a primit o scrisoare de recomandare de la G. pentru o posibilă colaborare cu inculpatul C., recomandare care conţinea şi un număr de telefon pentru a-l putea contacta pe cel din urmă; că i-a înmânat martorei XX. o hârtie cu numele celor trei firme care trebuie invitate la licitaţia de fier vechi; că s-a întâlnit în mai multe împrejurări cu inculpatul C., ocazie cu care i-a înmânat acestuia copii după documente publice folosite la licitaţiile anterioare din 2009), XX. (care a confirmat primirea de la martora UU. a unei hârtii cu numele celor trei firme care trebuie invitate la licitaţie), YY. (care a declarat că a întocmit înscrisul intitulat "document de discuţie" pentru şedinţa consiliului de administraţie al M. S.A., redactarea acestuia făcându-se pe baza informaţiilor transmise de G., cu care a purtat o corespondenţă telefonică sau prin e-mail; că G. a fost cel care i-a cerut prin ianuarie 2011 pregătirea unui material de discuţie pentru consiliul de administraţie având ca obiect cesionarea creanţei în două etape, prima vizând suma 30.000.000 RON, iar cea de-a doua diferenţa până la 66.000.000 RON, ulterior finalizării celei dintâi) şi R. (care a arătat că contractul cu S.C. O. S.R.L. a fost încheiat la sugestia lui G., acesta fiind cel care a găsit furnizorul de energie profilată; că a discutat cu martorul condiţiile comerciale de încheiere a contractului).

De asemenea, pornind de la depoziţiile martorilor ZZ. şi AAA., curtea de apel a reţinut că inculpatul F. era foarte interesat de piaţa de energie electrică, în sensul de a vinde sau a cumpăra energie, context în care a apreciat că este foarte posibil ca tot acesta să fi găsit şi S.C. II. S.R.L. (care a primit licenţă de furnizare de gaz semnată chiar de acuzat) pentru a furniza energie electrică societăţii comerciale O. S.R.L. care, la rândul ei, a vândut-o către S.C. N. S.A.

S-a considerat, totodată, de către prima instanţă că existenţa unor interese economice ale politicienilor în sectorul energetic poate explica şi declaraţia martorului BBB. care a arătat că inculpatul F. era un specialist în domeniul energiei, motiv pentru care UDMR l-a propus ca preşedinte al A.N.R.E.. Interesul major al politicului în acest sector s-a datorat, în opinia judecătorului fondului, şi faptului că o bună parte din energia electrică, nefiind asigurată de A.N.R.E. prin deciziile de achiziţii reglementate, trebuia cumpărată de pe piaţa liberă, ceea ce presupunea perfectarea unor contracte de vânzare-cumpărare între mai multe firme, care câştigau sume fabuloase fără să facă nimic, în cele din urmă banii ajungând, prin încheierea unor convenţii fictive, în paradisuri fiscale, precum Seychelles, ţară în care are sediul şi firma I., reprezentată legal de martorul P., astfel cum reiese din documentele puse la dispoziţia autorităţilor judiciare din România de OO. Bank.

Astfel, din analiza extraselor de cont, curtea de apel a constatat că I. a încasat de la S.C. O. S.R.L., în tranşe, sumele de: 141.200 euro, în 02 august 2010, care, în 13 august 2010 a fost retrasă în numerar; 23.150 euro, în 17 august 2010, din care, în 26 august 2010, s-au plătit 20.000 euro în contul S.C. DDD. S.R.L. deschis la EEE.; 7.650 euro, în 24 august 2010, care a fost utilizată, împreună cu diferenţa de la încasarea din 17 august 2010 (total 10.000 euro) şi anumite sume provenind din alte surse, pentru retragerea de numerar din data de 31 august 2010, în valoare de 20.000 euro; 128.000 euro, în 28 septembrie 2010, care a fost retrasă în numerar în 11 octombrie 2010; 83.970 euro, în 01 octombrie 2010, care, împreună cu sume provenite din alte surse (în total 88.000 euro) a avut următoarea utilizare: s-au plătit 5 facturi în valoare totală de 12.590 euro, la 16 decembrie 2010 au fost retraşi în numerar 15.000 euro, la 17 ianuarie 2011 au fost retraşi în numerar 30.000 euro, la 26 ianuarie 2011 au fost transferaţi 35.000 euro în contul 18 099, de unde au fost folosiţi pentru investiţii (titluri de valoare Templeton Global Bond Found). Aşadar, din suma totală de 384.000 euro plătită de S.C. O. S.R.L. companiei I., 324.000 euro au fost retraşi în numerar, 20.000 euro au reprezentat plăţi către S.C. DDD. S.R.L., 35.000 euro au fost investiţi în titluri de valoare, iar 12.590 euro au fost utilizaţi pentru plata unor facturi. În ceea ce priveşte interesul manifestat de inculpatul F. pentru ca banii să ajungă la firma I., instanţa a apreciat relevantă şi discuţia telefonică purtată de acesta cu C. în data de 29 septembrie 2010, ora 1426:47, în cuprinsul căreia îi solicită celui din urmă prezentarea unei situaţii privind stadiul plăţilor efectuate de S.C. O. S.R.L. conform contractului de consultanţă.

Curtea de apel a valorificat, parţial, sub aspect probator şi declaraţiile inculpatului F., apreciind că acestea, coroborate cu conţinutul convorbirilor telefonice din 29 noiembrie 2010, orele 0915:47, 1220:36, 1647:07 (dintre inculpaţii C. şi F.), 0917:03, 0933:04 (dintre inculpaţii C. şi D.) şi 1008:07 (dintre inculpaţii C. şi A.), ce a fost detaliat în cuprinsul hotărârii, demonstrează primirea de către acuzat, în data de 29 noiembrie 2010, de la gruparea condusă de inculpatul A., a sumei de 400.000 RON.

De asemenea, pentru a reţine caracterul fictiv al contractului de consultanţă dintre I. şi S.C. O. S.R.L., judecătorul fondului a apreciat ca fiind relevante concluziile cu privire la căutările pe internet cuprinse în procesul-verbal din 04 iulie 2012, care atestă că raportul întocmit în baza acestei convenţii reprezintă, de fapt, o descărcare de pe internet a unor materiale, aspect ce se coroborează chiar cu declaraţia martorului Q., care a precizat acelaşi lucru. În plus, în opinia primei instanţe, faptul că raportul respectiv a reprezentat doar o încercare nereuşită de a justifica transferul unei imense sume de bani şi nu urma să fie folosit, rezultă şi din împrejurarea că nu a fost tradus în limba română, inculpatul F. solicitând acest lucru în faza cercetării judecătoreşti. Or, faptul că inculpatul C. cunoştea foarte bine limba engleză nu este suficient pentru a se putea pune în practică un raport atât de tehnic, dat fiind că acesta nu ar fi lucrat singur, ci împreună cu mai multe persoane, de cele mai multe ori executanţi care nu cunosc limba engleză. De aceea, instanţa de fond a apreciat că raportul de consultanţă nu reprezenta decât o maculatură şi nu urma să aibă nicio finalitate practică.

De asemenea, s-a considerat că declaraţiile martorului Q. referitoare la valoarea acestui raport (aproape 400.000 de euro), pe care I. i-ar datora-o, nu sunt veridice, având în vedere contradicţiile din cuprinsul acestora, după cum necorespunzătoare adevărului a fost apreciată şi depoziţia martorului P. în legătură cu acelaşi aspect al sumei ce ar fi fost datorată de compania menţionată firmei PP.. În acest sens, s-a subliniat că, deşi martorul a arătat că I. nu a putut plăti toţi banii către PP. deoarece conturile de la banca OO. au fost blocate, în realitate, din suma de 384.000 euro achitată de S.C. O. S.R.L., au fost retraşi în numerar 324.000 euro, ce ar fi putut fi plătiţi firmei PP., lucru care, însă, nu s-a întâmplat, împrejurare ce demonstrează că suma era destinată numai societăţii I., şi nu firmei PP., dar şi faptul că martorul Q. a primit 25.000 euro pentru "străduinţa" de a compila nişte materiale de pe internet.

Sub acelaşi aspect, s-a mai reţinut că fictivitatea contractului de consultanţă rezultă şi din rapiditatea cu care s-a făcut prima plată, din moment ce convenţia a fost semnată în 01 iulie 2010, prima factură a fost emisă în 15 iulie 2010, iar plata s-a efectuat în 29 iulie 2010, fapt ce atestă cu evidenţă că încheierea contractului s-a realizat doar în scopul de a justifica transferul sumei de 516.000 euro.

Relevante sub aspectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor au fost apreciate şi înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la sediul S.C. GG. S.R.L., dar şi convorbirile telefonice interceptate în cauză, din care rezultă că, la licitaţia pentru adjudecarea contractului de materiale refolosibile, S.C. T. S.R.L. a beneficiat de informaţii privilegiate de la martorul G..

Astfel, prima instanţă a făcut referire la conţinutul comunicărilor telefonice şi prin e-mail purtate de inculpatul C. şi martorii UU. şi G. în intervalul 10 noiembrie 2010 - 14 decembrie 2010, din care reiese că cel din urmă i-a comunicat primului, cu mult înainte de demararea procedurilor, că va fi sunat de TT. pentru a stabili diferite detalii legate de documentaţie şi autorizări de mediu, lucru pe care martora l-a făcut, discutând cu inculpatul inclusiv despre găsirea unei soluţii pentru participarea la licitaţie, respectiv asocierea cu altă societate, având în vedere că S.C. T. S.R.L. nu putea obţine în timp util autorizaţia de mediu pentru codurile specifice deşeurilor, dar şi referitor la preţul care trebuia trecut în oferta firmei (convorbirea telefonică nr. 35 din 13 decembrie 2010, ora 1055:25, filele x d.u.p.) şi la amânarea termenului pentru depunerea garanţiei de participare, dată fiind imposibilitatea societăţii inculpatului de a-şi îndeplini această obligaţie până la data limită stabilită iniţial, fapt atestat şi de conţinutul invitaţiilor la negociere găsite la percheziţia domiciliară efectuată la sediul S.C. GG. S.R.L.

Deopotrivă, s-a arătat că, la aceeaşi percheziţie, au fost identificate şi alte înscrisuri care atestă că grupul B. a avut acces la informaţii privilegiate cu privire la licitaţie, cum ar fi copia fişei de date a procedurii nr. x din 10 decembrie 2010, din a cărei comparare cu fişa de date originală, înregistrată sub nr. x din 16.12.2010, rezultă câteva modificări esenţiale ce atestă că S.C. K. S.A. a procedat la o reducere a garanţiei de participare de la 355.830,18 RON la 131.795,00 RON după depunerea invitaţiilor, că reprezentanţii S.C. T. S.R.L. au cunoscut preţurile de pornire pentru fiecare dintre cantităţile licitate, iar data licitaţiei a fost succesiv schimbată, iniţial pentru 14 decembrie 2010, apoi la 15 decembrie 2010 şi 17 decembrie 2010, pentru ca, în final, să se stabilească 20 decembrie 2010, când s-a încheiat şi procesul-verbal de deschidere a licitaţiei. Tot la percheziţie au fost găsite mai multe înscrisuri aparţinând S.C. RR. S.R.L., cu titulatura "deşeuri M.", conţinând menţiuni privind cheltuielile, preţul de vânzare, venituri, diferenţă, denumire materiale şi cantităţi estimate pe judeţe, înscrisuri care ar fi putut fi documente interne ale L. obţinute de inculpat de la martorul G.

Curtea de apel a reţinut, însă, că, în cauză, nu există probe care să dovedească că pretinderea de către inculpatul F. a sumei de 516.000 euro pentru altul şi a celei de 400.000 RON pentru sine s-a făcut şi în considerarea intervenţiei acestuia pe lângă martorul H. (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), în scopul determinării celui din urmă de a face anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale "asocierii B." legate de investiţii din fonduri europene, dimpotrivă, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, din declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor rezultând că gruparea condusă de A. viza contracte cu S.C. L. S.A., care se pliau pe obiectul de activitate al firmelor din asociere.

Astfel, valorificând depoziţiile inculpaţilor A., F., C. şi ale martorului H., instanţa fondului a constatat că primul se cunoştea la fel de bine şi de aceeaşi perioadă lungă de timp cu cel din urmă ca şi cu inculpatul F., împrejurarea că acesta, la rugămintea lui A., justificată de faptul că martorul nu îi răspundea la telefon, îl contacta personal şi discuta cu el neputând fi circumscrisă cumpărării/traficului de influenţă, atâta timp cât nu s-au promis bani sau alte foloase pentru aducerea la îndeplinire a respectivei solicitări.

Sub acelaşi aspect, s-a arătat că inculpaţii A., F. şi martorul H. erau prieteni sau, cel puţin, cunoştinţe foarte bune, că se împrumutau cu bani şi se întâlneau la diferite evenimente private (nunţi, botezuri etc.), astfel încât, fără promisiunea de bani sau alte foloase, "intervenţia" inculpatului F. se circumscrie unei simple rugăminţi adresate unui prieten sau coleg de partid, de a recomanda altui prieten o firmă care să îl consilieze în atragerea de fonduri europene. De altfel, martorul H. chiar a recomandat un asemenea consultant în persoana numitului FFF., acesta întâlnindu-se cu inculpaţii A., C. şi martorii GGG. şi HHH., fără, însă, ca întrevederea să se concretizeze în vreun fel. Niciuna dintre persoanele implicate (martorii FFF., GGG., HHH.) nu au confirmat vreo promisiune de bani sau alte foloase pentru F., dimpotrivă, inculpatul A., care a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, precizând în declaraţia dată în faţa instanţei că nici acesta şi nici H. nu i-au solicitat vreo sumă din profitul pe care l-ar fi obţinut din investirea fondurilor europene.

În continuare, făcând din nou o trimitere detaliată la aspectele şi circumstanţele faptice ce rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate de inculpatul F., prima instanţă a înlăturat motivat apărările formulate de acesta în legătură cu acuzaţiile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu (lipsa vreunui interes personal sau a vreunei relaţii cu societatea I.; lipsa unei iniţiative personale în încheierea contractului de consultanţă dintre S.C. O. S.R.L. şi I., aceasta aparţinându-i inculpatului C.; caracterul real, şi nu fictiv, al contractului de consultanţă menţionat; lipsa probelor care să demonstreze caracterul fictiv al contractului de consultanţă dintre S.C. O. S.R.L. şi I., dovadă în acest sens fiind chiar soluţia procurorului de disjungere a cauzei sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor; remiterea de către inculpatul C. a sumei de 400.000 RON cu titlu de restituire împrumut, iar nu în schimbul unei presupuse promisiuni de a interveni pe lângă martorul G. pentru favorizarea grupului de firme controlat de inculpatul A. în relaţia cu S.C. K. S.A.; inexistenţa vreunei acţiuni de influenţare a funcţionarilor din cadrul grupului de firme L., între el şi martorul G. existând o relaţie de prietenie; poziţia oscilantă şi caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpaţilor A., C., D. şi E.), toate argumentele invocate de judecătorul fondului fiind expuse, pe larg, în cuprinsul sentinţei penale apelate.

În drept, curtea de apel a apreciat că faptele inculpatului F. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, a pretins de la gruparea A., C., D. şi E. plata pentru alţii, respectiv pentru I., a sumei de 516.000 euro cu titlu de consultanţă între această companie şi S.C. O. S.R.L. (firmă controlată de grupul B.), sumă din care s-au transferat în total 384.000 euro în conturile I., iar, în intervalul septembrie - noiembrie 2010, a pretins şi primit pentru sine suma de 400.000 RON (în 29 noiembrie 2010), lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă martorul G., director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale), cu reţinerea art. 5 C. pen.

În acest sens, s-a reţinut că traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către inculpatul F., prin intermediul martorului G., a funcţionarilor de la S.C. K. S.A. şi S.C. M. S.A. să încheie cu una din firmele controlate de asocierea B. a următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. x din 07 iunie 2010 dintre S.C. O. S.R.L., prin D., şi S.C. N. S.A., prin R.; contractul de furnizare materiale refolosibile nr. x din 29 decembrie 2010 şi actele adiţionale nr. x şi x din aceeaşi dată dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E.; contractul de cesiune de creanţă din 10 februarie 2011 dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E., având ca obiect cesionarea creanţei certe, lichide, exigibile şi necontestate de 30.000.000 RON pe care cedentul o avea împotriva CNCF CFR S.A., derivând din contractele de furnizare energie electrică şi reprezentând capital în valoare de 26.730.918,74 RON şi penalităţi în sumă de 3.269.081,26 RON.

Pornind de la faptul că traficul de influenţă s-a realizat numai pe lângă martorul G., director de afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A. (nu şi pe lângă martorul H., secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), societăţi cu capital privat, astfel cum atestă informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, prima instanţă a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 308 C. pen., reţinând în acest sens că, deşi pentru anumite activităţi de vânzare-cumpărare şi distribuţie de energie cele două firme aveau nevoie de avizul A.N.R.E., totuşi martorul nu este o persoană fizică care se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. pen., dat fiind că nu era autorizat el însuşi sau supus controlului sau supravegherii de către autorităţile publice, exercitând doar o însărcinare în cadrul unei persoane juridice.

Ca atare, având în vedere aplicabilitatea prevederile art. 308 C. pen. şi limitele de pedeapsă stabilite în cele două reglementări penale succesive pentru infracţiunea dedusă judecăţii, instanţa a considerat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. în vigoare.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a cuantumului sancţiunii penale aplicate, judecătorul fondului a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea inculpatului, reţinând, în esenţă, că traficul de influenţă s-a realizat în mediul privat şi, deşi contractele încheiate au fost profitabile pentru ambele părţi, acestea au avut un caracter ocult, dar şi cuantumul mare al sumelor pretinse şi primite, din care 384.000 euro au fost transferaţi în contul unei societăţi cu sediul într-o ţară cunoscută ca paradis fiscal - Seychelles, în baza unui contract de consultanţă fictiv, ceea ce denotă un comportament de tip infracţional bine structurat.

De asemenea, s-a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul a profitat de faptul că avea cunoştinţe legate de piaţa de energie din România şi de modalitatea în care se pot face afaceri foarte uşor cu câştiguri fabuloase, într-un timp scurt şi fără nici un fel de efort şi risc, precum şi de circumstanţele sale personale favorabile, acesta având o familie organizată, caracterizări bune din societate, fiind o persoană instruită şi dând dovadă de fidelitate procedurală, prin prezentarea în faţa organelor judiciare, chiar dacă nu a fost supus vreunei măsuri preventive, şi apărarea corectă a drepturilor sale.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, curtea de apel, având în vedere calitatea de parlamentar deţinută de inculpat la data săvârşirii faptelor, comportamentul său în derularea activităţii infracţionale, acesta folosindu-se de informaţiile obţinute şi relaţiile formate în timpul cât a ocupat, ca urmare a susţinerii sale politice, anumite funcţii publice (preşedinte A.N.R.E.) pentru a procura importante sume de bani pentru sine şi pentru alţii fără niciun efort, fără a achita taxe şi impozite şi fără a-şi asuma niciun risc, precum şi atitudinea sa negare a comiterii activităţii imputate, în pofida probatoriului administrat, a considerat că numai executarea în regim privativ de libertate a sancţiunii aplicate poate conduce la îndreptarea atitudinii greşite a acuzatului faţă de valorile sociale şi morale.

Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen. şi având în vedere că F. a pretins pentru I. suma de 516.000 euro, din care societatea a primit 384.000 euro, iar pentru sine a pretins şi a primit suma de 400.000 RON, instanţa a dispus confiscarea acestora de la inculpat.

În legătură cu aceeaşi dispoziţie, s-a mai arătat că măsura confiscării speciale nu va fi luată şi cu privire la ceilalţi acuzaţi, chiar dacă art. 292 alin. (4) C. pen. dispune astfel, întrucât sumele de bani nu se mai regăsesc la inculpaţii A., C. şi D., recuperarea produsului infracţiunii realizându-se de la traficantul de influenţă.

În ceea ce priveşte faptele inculpatului A. care, în perioada mai 2010 - februarie 2011, a iniţiat şi constituit grupul infracţional organizat- format şi din inculpaţii C., E. şi D. în scopul de a cumpăra influenţa inculpatului F. pe lângă martorul G., în vederea obţinerii de contracte pentru firmele a căror activitate o coordona, respectiv S.C. O. S.R.L., S.C. GG. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., acestea au fost încadrate juridic în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. privind infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În acest sens, s-a reţinut că inculpatul A. a iniţiat constituirea grupării şi a fost liderul acesteia, statutul său fiind justificat de faptul că era principalul finanţator al firmelor, prin creditarea lor directă sau indirectă (prin intermediul apropiaţilor din familie), iar scopul asocierii a fost acela de a obţine contracte comerciale prin mecanisme de corupere, în speţă, prin cumpărarea influenţei inculpatului F., care, prin istoricul funcţiilor deţinute (preşedinte A.N.R.E.) şi poziţia de deputat în Parlamentul României, avea pârghiile necesare pentru exercitarea influenţei pe lângă martorul G.

S-a mai arătat că la baza constituirii grupului a stat înţelegerea infracţională între membrii acestuia, respectiv inculpaţii A., C., D. şi E., care au avut reprezentarea exactă a locului fiecăruia în cadrul asocierii, a modului în care trebuie să acţioneze pentru realizarea scopului, precum şi a necesităţii coordonării activităţii lor pentru potenţarea beneficiilor infracţionale, aceştia acţionând, aşadar, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Judecătorul fondului a apreciat, totodată, că, în drept, faptele inculpatului A. care, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, a promis plata pentru alţii, respectiv pentru I., a sumei de 516.000 euro, cu titlu de consultanţă între această societate şi S.C. O. S.R.L. (firmă controlată de grupul B.), din care s-au transferat 384.000 euro în conturile I. şi, în intervalul septembrie - 29 noiembrie 2010, a promis şi plătit suma de 400.000 RON inculpatului F. pentru sine, în scopul cumpărării influenţei acestuia pe lângă martorul G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen.

În acest sens, pentru motivele expuse cu ocazia analizării situaţiei juridice a inculpatului F., prima instanţă a apreciat că sunt incidente şi în cazul inculpatului A. dispoziţiile art. 308 C. pen., a căror aplicare determină limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea dedusă judecăţii decât cele stabilite în reglementarea anterioară, astfel încât s-a considerat că, şi în privinţa acestui acuzat, legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, chiar în condiţiile unui regim sancţionator mai dur al concursului de infracţiuni.

În procesul de individualizare judiciară a cuantumului sancţiunilor penale, curtea de apel, pornind de la limitele de pedeapsă reduse ca efect al reţinerii prevederilor art. 308 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. x2/2002, a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre mediu, de câte 1 an închisoare pentru fiecare infracţiune, este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor şi periculozitatea inculpatului, sens în care s-a ţinut seama că gruparea condusă de inculpatul A. a cumpărat influenţa de la un înalt funcţionar al statului (deputat), dar în vederea încheierii unor afaceri în mediul privat, contractele încheiate fiind, în cele din urmă, profitabile pentru ambele părţi. Cu toate acestea, s-a considerat că gradul de pericol social al unor asemenea fapte este ridicat, întrucât, chiar dacă afacerile sunt profitabile, se afectează libera concurenţă ce trebuie să existe pe piaţă, cu consecinţa posibilă a creşterii preţului final al produsului destinat consumatorului, care va putea include şi suma plătită pentru cumpărarea de influenţă.

Deopotrivă, la stabilirea gravităţii faptelor săvârşite, instanţa de fond a mai avut în vedere cuantumul mare al sumelor oferite şi date, precum şi faptul că pentru achitarea celor 384.000 euro inculpatul şi gruparea pe care o conducea au încheiat un contract de consultanţă fictiv, în baza căruia această sumă a fost transferată în contul unei societăţi cu sediul într-o ţară cunoscută ca paradis fiscal - Seychelles, ceea ce denotă o lipsă de scrupule în a perfecta afaceri profitabile, fără niciun efort sau risc.

Pentru cuantificarea sancţiunilor penale, judecătorul de la prima instanţă a valorificat şi circumstanţele personale ale inculpatului, care are o familie organizată, şapte copii din care patru sunt minori, precum şi o stare de sănătate precară, fiind operat de cancer la plămâni. De asemenea, s-a reţinut că acesta, deşi în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârşirea faptelor, încercând că trimită organul de urmărire pe piste false, totuşi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se în faţa organelor judiciare, chiar dacă nu a fost supus unei măsuri preventive, şi apărându-şi corect drepturile.

La alegerea modalităţii de executare a pedepsei stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a ţinut seama de faptul că inculpatul A. a iniţiat, constituit şi condus grupul infracţional, atrăgând în activitatea frauduloasă mai multe persoane (inculpaţii C., D., E.) pe care le-a determinat să comită fapte prevăzute de legea penală, dar şi de comportamentul acestuia în derularea activităţii infracţionale, acuzatul fiind cel care întreţinea în mod deliberat relaţii de amiciţie cu persoane din clasa politică, pentru a profita de influenţa pe care o aveau în cercurile din care făceau parte şi a-i folosi în afacerile sale contra unor sume de bani, împrejurări în raport cu care instanţa a considerat că numai executarea în regim privativ de libertate a sancţiunii penale aplicate poate conduce la îndreptarea atitudinii greşite a inculpatului faţă de valorile sociale şi morale.

Cu referire la inculpatul C., s-a reţinut că, în drept, faptele acestuia, de a adera şi sprijini, împreună cu inculpaţii E. şi D., în perioada mai 2010 - februarie 2011, grupul infracţional organizat- iniţiat şi constituit de inculpatul A., în scopul de a cumpăra influenţa inculpatului F. pe lângă martorul G., în vederea obţinerii de contracte pentru firmele a căror activitate o sprijinea, respectiv S.C. O. S.R.L., S.C. GG. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul C., angajat la S.C. GG. S.R.L. (una din societăţile din cadrul grupului), era membrul asocierii care se ocupa de aspectele tehnice ale activităţii firmelor din cadrul acesteia şi de reprezentarea lor la negocierea, încheierea şi executarea contractelor, motiv pentru care, deşi nu avea calitatea de asociat sau administrator al S.C. O. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., a fost implicat în derularea procedurilor de perfectare a convenţiilor dintre cele două firme şi S.C. M. S.A., respectiv, S.C. N. S.A., dar şi în stabilirea termenilor înţelegerii infracţionale dintre asociere şi inculpatul F., acţionând în virtutea atribuţiilor cu care a fost învestit atât de liderul grupului, inculpatul A., cât şi de ceilalţi membri ai acestuia, inculpaţii D. şi E. (în fapt administratorii formali ai celor două firme). De asemenea, inculpatul C. a fost şi cel care a stabilit, cu ajutorul inculpatului F., o relaţie cu martorul G., cu care a avut mai multe întâlniri.

În ceea ce priveşte faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, a promis plata pentru alţii, respectiv pentru I., a sumei de 516.000 euro, cu titlu de consultanţă între această firmă şi S.C. O. S.R.L. (controlată de grupul B.), din care 384.000 euro s-au transferat în conturile primei societăţi menţionate, şi, în perioada septembrie - 29 noiembrie 2010, a promis şi plătit suma de 400.000 RON inculpatului F. pentru sine, în scopul cumpărării influenţei acestuia pe lângă martorul G., instanţa de fond a apreciat că acestea se încadrează juridic în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen., privind infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată (două acte materiale).

Astfel, pentru motivele expuse cu ocazia analizării situaţiei juridice a inculpatului F., judecătorul fondului a apreciat că sunt incidente şi în privinţa inculpatului C. dispoziţiile art. 308 C. pen., a căror aplicare determină limite de pedeapsă mai reduse pentru infracţiunea dedusă judecăţii decât cele stabilite în reglementarea anterioară, astfel încât s-a considerat că, şi în cazul acestui acuzat, legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, chiar în condiţiile unui regim sancţionator mai dur al concursului de infracţiuni.

La stabilirea cuantumului sancţiunilor penale aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a pornit de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 308 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi a ţinut seama de gradul mediu de pericol social al faptelor, apreciat prin raportare la contribuţia pe care inculpatul a avut-o în desfăşurarea activităţii infracţionale, acesta fiind un executant care nu făcea altceva decât să-şi exercite funcţia de consilier pe partea tehnică şi să reprezinte societăţile comerciale din grup conform indicaţiilor inculpatului A., liderul asocierii infracţionale. Totodată, în aprecierea gravităţii faptelor, a fost avut în vedere şi cuantumul mare al sumelor oferite şi date, precum şi împrejurarea că, pentru achitarea celor 384.000 euro, inculpatul a acţionat deşi cunoştea că se încheiase un contract de consultanţă fictiv, iar suma era transferată în contului unei societăţi ce avea sediul într-o ţară cunoscută ca paradis fiscal (Seychelles).

Au fost valorificate, de asemenea, şi circumstanţele personale ale acuzatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, are un loc de muncă stabil şi, cu toate că, în faza de urmărire penală, nu a recunoscut săvârşirea faptelor datorită influenţelor exercitate de inculpatul A., totuşi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se în faţa organelor judiciare, chiar dacă nu a fost supus unei măsuri preventive, şi apărându-şi în mod corect drepturile.

Ca atare, în raport cu toate aceste elemente, prima instanţă a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 1 an închisoare pentru fiecare infracţiune săvârşită corespunde scopului prevăzut de lege şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor şi de periculozitate a inculpatului.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, stabilită în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., curtea de apel, luând în considerare faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi nu a fost principalul beneficiar al produsului infracţiunii, a apreciat că procedurile judiciare cumulate cu supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată vor avea un caracter inhibitor în săvârşirea de noi fapte penale, motiv pentru care a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 91, art. 92 şi art. 93 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele acestuia, constând în aceea că, în perioada mai 2010 - februarie 2011, a aderat şi sprijinit, împreună cu inculpaţii C. şi D., grupul infracţional organizat-, iniţiat şi constituit de inculpatul A., în scopul de a cumpăra influenţa inculpatului F. pe lângă martorul G., în vederea obţinerii de contracte pentru firma al cărui administrator era (S.C. T. S.R.L.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat- în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a arătat că E. se ocupa, în cadrul asocierii, de administrarea firmei T. S.R.L. (având şi calitatea de asociat unic la data înfiinţării firmei - 2008), având rolul de interfaţă, în timp ce adevăratul administrator era inculpatul A., însă, cu toate acestea, aşa cum rezultă din succesiunea discuţiilor telefonice, a avut cunoştinţă de existenţa grupării infracţionale, de faptul că era parte la aceasta, de scopurile asocierii, contribuind pe linie tehnică la derularea contractelor obţinute ca urmare a traficului de influenţă. Astfel, sprijinirea grupului s-a materializat în semnarea convenţiei nr. x din 29 decembrie 2010 (privind furnizarea de materiale refolosibile rezultate din activitatea S.C. M. S.A.) şi a celei din 10 februarie 2011 (având ca obiect cesiunea creanţei de 30.000.000 RON de la L. la S.C. T. S.R.L.), prin mandatarea scrisă şi verbală a inculpatului C. de a obţine aceste contracte.

Apreciind, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări penale succesive, că legea penală mai favorabilă inculpatului E. este noul C. pen. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., judecătorul fondului a considerat că se impune condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an închisoare, considerând că sancţiunea aplicată este proporţională atât cu gravitatea socială a faptei, cât şi cu gradul de periculozitate a acuzatului.

În acest sens, s-a avut în vedere participaţia fragmentară pe care inculpatul a avut-o la ansamblul activităţii infracţionale şi contribuţia sa concretă, acesta neavând nicio putere de decizie în cadrul grupului şi executând doar ordinele trasate de inculpatul A., administratorul de drept al S.C. T. S.R.L.. Având în vedere, însă, că, până la cooptarea sa în cadrul grupului de către inculpatul B., S.C. T. S.R.L. nu avusese niciun contract, inculpatul E. a fost conştient că numai datorită acţiunilor ilicite ale asocierii, societatea administrată de el a semnat două contracte cu firme din grupul L.

Deopotrivă, în procesul de cuantificare a sancţiunii penale, s-a ţinut seama şi de circumstanţele personale ale acuzatului, respectiv de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă stabil şi, cu toate că, în faza de urmărire penală, nu a recunoscut săvârşirea faptei datorită influenţelor exercitate de inculpatul A., totuşi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se în faţa organelor judiciare, chiar dacă nu a fost supus unei măsuri preventive, şi apărându-şi în mod corect drepturile.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei aplicate, prima instanţă, luând în considerare faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi nu a fost principalul beneficiar al produsului infracţiunii, a apreciat că procedurile judiciare cumulate cu supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată vor avea un caracter inhibitor în săvârşirea de noi fapte penale, motiv pentru care a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 91, art. 92 şi art. 93 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea de apel a mai reţinut că, în drept, faptele inculpatului D. care, în perioada mai 2010 - februarie 2011, a aderat şi sprijinit, împreună cu inculpaţii E. şi C., asocierea infracţională organizată, iniţiată şi constituită de inculpatul A., în scopul de a cumpăra influenţa inculpatului F. pe lângă martorul G., în vederea obţinerii de contracte pentru firmele a căror activitate o sprijinea, respectiv S.C. O. S.R.L., S.C. GG. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

Astfel, s-a arătat că inculpatul D. era asociat unic şi administrator al S.C. O. S.R.L., iar, în cadrul grupării infracţionale, îndeplinea atribuţii de natură contabilă şi financiară, în sensul că reprezenta în mod formal firma (adevăratul administrator fiind inculpatul A.) în relaţiile contractuale şi, ulterior, în operaţiunile contabile şi financiare necesare încasării produsului infracţional şi transmiterii lui către inculpatul F. sau către alte firme de care se foloseau inculpaţii. În concret, acesta, printr-un mecanism de împrumuturi/restituiri cu inculpatul A. (respectiv cu membrii familiei acestuia), realiza o circulaţie a fondurilor care se aflau la dispoziţia grupării infracţionale.

În acest sens, inculpatul D. s-a ocupat de efectuarea plăţilor externe pentru consultanţa fictivă oferită de I. firmei O. S.R.L. şi a făcut rost din conturile societăţii pe care o administra de suma de 400.000 RON pe care a remis-o inculpatului C. pentru a i-o înmâna lui F.

Totodată, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului D. care, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, a promis, prin semnarea contractului dintre S.C. O. S.R.L. şi I., plata pentru cea din urmă societate a sumei de 516.000 euro, cu titlu de consultanţă, din care a transferat 384.000 euro şi, în perioada septembrie - 29 noiembrie 2010, a scos din conturile S.C. O. S.R.L. suma de 400.000 RON, pe care i-a dat-o inculpatului C. pentru a o remite lui F., în scopul cumpărării influenţei acestuia pe lângă martorul G., se încadrează juridic în dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), privind infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată (două acte materiale), în timp ce fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 2010 - 2011, în calitate de administrator de drept al S.C. O. S.R.L., a evidenţiat în actele contabile cheltuieli (în valoare de 2.188.406 RON) care nu aveau la bază operaţiuni reale, şi anume facturi şi dispoziţii de plată externă emise în baza unui contract de consultanţă fictiv încheiat de societate cu I., cauzând, astfel, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 350.144,96 RON impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, pentru care s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatului D., judecătorul fondului, făcând trimitere la dispoziţiile H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi la decizia nr. 4/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat, în esenţă, că aceasta este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii complexe de evaziune fiscală, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor dintr-o infracţiune de evaziune fiscală şi o infracţiune de fals într-o singură infracţiune de evaziune fiscală.

Totodată, având în vedere regimul sancţionator al concursului de infracţiuni în noua codificare şi obligaţiile ce trebuie impuse condamnatului pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 92 C. pen., curtea de apel a considerat că mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare, context în care, pornind de la limitele de pedeapsă stabilite de aceasta pentru infracţiunile comise, reduse cu o treime ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a apreciat că aplicarea unor sancţiuni penale orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor şi periculozitatea acuzatului. În acest sens, s-a ţinut seama de contribuţia pe care inculpatul a avut-o în desfăşurarea activităţii infracţionale, acesta fiind un executant care nu făcea altceva decât să-şi exercite funcţia de consilier pe partea financiar-bancară şi contabilă şi să reprezinte S.C. O. S.R.L. conform indicaţiilor trasate de inculpatul A., liderul asocierii infracţionale, neavând nicio putere de decizie în cadrul grupării. Deopotrivă, în aprecierea gravităţii faptelor, a fost avut în vedere şi cuantumul mare al sumelor oferite şi date, precum şi împrejurarea că, pentru achitarea celor 384.000 euro, inculpatul a acţionat deşi cunoştea că se încheiase un contract de consultanţă fictiv, iar suma era transferată în contului unei societăţi ce avea sediul într-o ţară cunoscută ca paradis fiscal (Seychelles).

Au fost valorificate, de asemenea, şi circumstanţele personale ale acuzatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, este absolvent de studii medii, are doi copii şi un loc de muncă stabil, a acoperit în integralitate prejudiciul cauzat şi, cu toate că, în faza de urmărire penală, nu a recunoscut săvârşirea faptelor datorită influenţelor exercitate de inculpatul A., totuşi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se în faţa organelor judiciare, chiar dacă nu a fost supus unei măsuri preventive, şi apărându-şi în mod corect drepturile.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, stabilită în conformitate cu prevederile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), instanţa de fond, luând în considerare faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi nu a fost principalul beneficiar al produsului infracţiunii, a apreciat că procedurile judiciare cumulate cu supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată vor avea un caracter inhibitor în săvârşirea de noi fapte penale, motiv pentru care a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 861, art. 862 şi art. 863 C. pen. (1969) privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a constatat că A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 660.393,91 RON, din care inculpatul D. a achitat suma de 350.144,96.

Raportat la solicitarea părţii civile, judecătorul fondului a considerat că prejudiciul adus bugetului de stat este în cuantum de 350.144,96 RON, reprezentând impozit pe profit de 16% din suma de 2.188.406 RON, remisă de S.C. O. S.R.L. către I., neputând fi reţinută şi diferenţa de 310.248,95 RON întrucât aceasta reprezintă impozitul aferent veniturilor realizate în România de o persoană nerezidentă, în cauză de I., iar simplul fapt al neachitării lui, deşi cade în sarcina plătitorului de venit, conform dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 571/2003, nu poate fi circumscris infracţiunii de evaziune fiscală, care trebuie să fie rezultatul unei activităţi ilicite (ascunderea sursei, a bunurilor, deduceri de cheltuieli fictive etc.).

Ca urmare, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a dispune obligarea inculpatului D. la plata sumei de 310.248,95 RON, şi anume fapta ilicită, venitul obţinut de firma I. nefiind ocultat de S.C. O. S.R.L., ci, dimpotrivă, fiind evidenţiat ca şi cheltuială în contabilitatea firmei.

Pentru aceste motive, curtea de apel a admis doar în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. şi a dispus obligarea inculpatului D. numai la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, datorate debitului principal de 350.144,96 RON, ce a fost achitat de către acuzat.

Având în vedere că S.C. O. S.R.L. a fost radiată, nu s-a dispus obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, însă, faţă de faptul că bunul imobil-teren în suprafaţă de 5482 mp, înscris în CF x Pieleşti, jud. Dolj, actualmente CE 30401, figurează, în continuare, ca fiind în proprietatea societăţii, astfel cum rezultă din informaţiile furnizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, instanţa a menţinut sechestrul asigurător dispus asupra acestuia prin ordonanţa din 27 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa cuantumului obligaţiilor fiscale accesorii debitului achitat de 350.144,96 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii F., A., D., C. şi E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, în motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut în sarcina inculpaţilor F., A., C. şi D. acuzaţia de traficare, respectiv de cumpărare a influenţei pe lângă martorul H. deşi, la dosar, existau probe în acest sens, relevante fiind depoziţiile celui din urmă şi ale martorilor FFF., HHH. şi GGG., declaraţiile inculpaţilor A. şi C., dar şi conţinutul convorbirilor telefonice redate în cuprinsul notelor nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi F. din 12.10.2010, ora 2144:53), nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi F. din 12.10.2010, ora 2149:17), nr. x (discuţia dintre inculpatul A. şi martorul H. din 13.10.2010, ora 1845:49), nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi C. din 01.11.2010, ora 2048:01), nr. x (discuţia dintre inculpatul A. şi martorul H. din 02.11.2010, ora 0831:05), nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi C. din 02.11.2010, ora 0831:26), nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi C. din 02.11.2010, ora 1004:56), nr. x (discuţia dintre inculpaţii A. şi F. din 02.11.2010, ora 1033:19), nr. x (discuţia dintre inculpatul A. şi martorul III. din 09.11.2010, ora 1539:46), nr. x, x, x (discuţiile dintre inculpatul A. şi martorul H. din 19.01.2011, ora 1641:26; dintre inculpatul A. şi martorul FFF. din 19.01.2011, ora 1815:55, şi din 20.01.2011, ora 1112:27), aflate la filele x d.u.p. şi filele x d.u.p., precum şi în notele nr. x…, ataşate la filele x d.u.p.

În legătură cu acest motiv de apel, Ministerul Public a criticat hotărârea apelată şi sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor de trafic şi cumpărare de influenţă, menţionând că, faţă de calitatea martorului H. de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu erau incidente dispoziţiile art. 308 C. pen., cu consecinţa directă a reducerii limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen.

Deopotrivă, sentinţa primei instanţe a fost criticată şi în privinţa modalităţii de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate, apreciindu-se că, în raport cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi împrejurările în care aceştia au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi, se impune stabilirea unor pedepse mai aspre, orientate spre maximul special prevăzut de lege, care să corespundă, astfel, gradului ridicat de pericol social al infracţiunilor deduse judecăţii şi datelor ce caracterizează persoana acuzaţilor.

Un argument invocat în acest sens de parchet, contrar celor arătate de prima instanţă care a reţinut că traficul şi cumpărarea de influenţă au fost comise în considerarea încheierii unor afaceri în mediul privat, s-a referit la modul de constituire şi funcţionare a societăţilor din cadrul L. care, deşi nu au capital de stat, prin obiectul lor de activitate care vizează furnizarea energiei electrice, exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice (A.N.R.E.) şi care sunt supuse controlului şi supravegherii acestora cu privire la respectivul serviciu public, în temeiul prevederilor Legii nr. 160/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi a Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale.

La rândul său, apelanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, arătând, în esenţă, că, în mod greşit, inculpatul D. a fost obligat doar la plata datoriilor fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 350.144,96 RON, achitat de acesta, fără a se avea în vedere şi suma de 310.248,95 RON, cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

Astfel, invocând dispoziţiile art. 113, art. 115 alin. (1) şi art. 116 din Legea nr. 571/2003, materialul probator administrat în cauză (nota de constatare din 17 decembrie 2010, procesul-verbal nr. x din 2 noiembrie 2011 întocmit de reprezentanţii Gărzii Financiare, Comisariatul General, declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi nota explicativă dată de D. la 2 noiembrie 2011), precum şi faptul că între ţara noastră şi Republica Seychelles nu există o convenţie de evitare a dublei impuneri, apelanta a arătat că, deşi îi revenea această îndatorire legală în calitate de plătitor de venit, S.C. O. S.R.L. nu a achitat suma de 310.248,95 RON reprezentând impozitul pe veniturile obţinute de un nerezident pe teritoriul României, aferent sumei de 1.628.804,60 RON remisă către I., motiv pentru care a solicitat admiterea în totalitate a acţiunii civile şi obligarea inculpatului D. la plata întregii sume de 660.393,91 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat, la care se adaugă şi obligaţiile fiscale accesorii, cu consecinţa instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, până la concurenţa sumelor datorate.

În cuprinsul memoriului cu motivele de apel, depus iniţial la dosar, inculpatul F. a invocat, în principal, nelegalitatea sentinţei penale atacate din perspectiva omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la cel de-al doilea act material reţinut în sarcina sa prin rechizitoriu în legătură cu martorul H., motiv pentru care a solicitat, ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen.

A arătat, în esenţă, sub acest aspect, că, deşi a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, primul act material vizând pretinsa influenţă pe lângă martorul G., iar cel de-al doilea presupusa influenţă pe lângă martorul H., judecătorul fondului, constatând că nu există probe care să dovedească comiterea celui din urmă act material, a dispus condamnarea sa doar pentru prima faptă ce formează obiectul acuzaţiei penale, însă a omis să pronunţe achitarea pentru al doilea act material, existând o contradicţie evidentă între dispozitivul sentinţei, în care s-a consemnat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale) şi considerentele acesteia, în cuprinsul cărora s-a menţionat că "instanţa nu va reţine acuzaţia din actul de sesizare conform căreia promisiunea de trafic de influenţă efectuată de F. s-a materializat prin realizarea intervenţiei pe lângă martorul H." întrucât "nu există nicio probă din care să rezulte că pretinderea sumei de 516.000 euro pentru altul de către inculpatul F. şi de 400.000 RON pentru sine s-a făcut şi în considerarea intervenţiei lui F. pe lângă martorul H.".

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii apelate a vizat dispoziţia primei instanţe de confiscare de la inculpat a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 RON, în condiţiile în care, pe de o parte, temeiul de drept invocat (art. 291 alin. (1) C. pen.) este eronat întrucât nu prevede posibilitatea luării unei atare măsuri de siguranţă, iar, pe de altă parte, aşa cum reiese din materialul probator al cauzei, prima sumă de bani menţionată nu a intrat niciodată în posesia apelantului, fiind achitată în mai multe tranşe de S.C. O. S.R.L. către firma I. (a cărei introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a fost refuzată de curtea de apel prin încheierea din 23 decembrie 2015), în timp ce suma de 400.000 RON i-a fost remisă acestuia de inculpatul A., prin intermediul lui C., cu titlu de restituire împrumut, aspect validat chiar de judecătorul fondului care a arătat că "şi restituirea unui împrumut poate fi considerat un folos atât timp cât el a fost primit, pretins sau s-a acceptat promisiunea de a fi dat de către o persoană care are influenţă sau a lăsat să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta a unei sarcini de serviciu".

Tot din perspectiva nelegalităţii sentinţei penale apelate, a mai fost criticată omisiunea curţii de apel de a constata dezincriminarea infracţiunii de trafic de influenţă, în varianta atenuată referitoare la un funcţionar privat din cadrul oricărei alte persoane juridice, sens în care s-a făcut trimitere la decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care s-a statuat că sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la art. 301 C. pen., este neconstituţională.

Apelantul inculpat a susţinut, în esenţă, sub acest aspect, că hotărârea instanţei de contencios constituţional este aplicabilă nu doar în privinţa conflictului de interese, ci a tuturor infracţiunilor prevăzute în Titlul V din Partea specială a C. pen., între care se regăseşte şi traficul de influenţă, astfel încât, în lipsa intervenţiei legiuitorului pentru a pune în acord prevederile declarate neconstituţionale cu legea fundamentală, dispoziţiile art. 308 alin. (1) C. pen. şi-au încetat efectele, iar faptele de care a fost acuzat, în încadrarea juridică dată de instanţa de fond, nu mai sunt prevăzute de legea penală, fiind dezincriminate. Ca atare, invocând prevederile art. 6 paragr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează securitatea raporturilor juridice, precum şi dispoziţiile art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2012, a solicitat, ca o consecinţă a admiterii apelului formulat şi a rejudecării cauzei, achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Nelegalitatea sentinţei atacate a fost invocată şi prin raportare la încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii (art. 374 alin. (1) şi alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen.), având în vedere că cererile inculpaţilor A., D., C. şi E. de a fi judecaţi în această procedură au fost încuviinţate de prima instanţă, în şedinţa publică din 23 octombrie 2015, după efectuarea în cauză a cercetării judecătoreşti, fără să se procedeze la ascultarea acuzaţilor şi fără ca solicitările acestora să fie puse în discuţia contradictorie a părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, nesocotindu-se, totodată, şi autoritatea de lucru judecat a încheierii din 10 octombrie 2014, prin care curtea de apel prorogase pronunţarea asupra cererilor formulate de cei patru inculpaţi, de a se prevala de dispoziţiile art. 375 C. proc. pen., odată cu soluţionarea fondului procesului. Mai mult, aceeaşi soluţie a fost dată şi de judecătorul care a asigurat ulterior compunerea completului, acesta dispunând prin încheierea din 26 ianuarie 2016, după punerea în discuţie a necesităţii readministrării probatoriului, a administrării de noi probe şi a cererilor de soluţionare a cauzei în procedura simplificată, admiterea solicitărilor formulate şi judecarea inculpaţilor A., D., C. şi E. conform acestei proceduri, cu toate că deja se efectuase în cauză o amplă cercetare judecătorească potrivit art. 3x C. proc. pen. (audieri de inculpaţi şi de martori), care ar fi impus respingerea cererilor.

Ca atare, s-a susţinut că, prin aceste dispoziţii ale instanţei de fond, luate în contra prevederilor legale, s-a adus atingere drepturilor procesuale ale apelantului, în condiţiile în care, sub adăpostul recunoaşterii acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu, cei patru inculpaţi au refuzat să răspundă întrebărilor adresate de acesta şi să contribuie, astfel, la aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În subsidiar, apelantul inculpat F. a invocat netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ca efect al admiterii căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În acest sens, făcând o analiză detaliată a mijloacelor de probă administrate în cauză, apelantul a susţinut, în esenţă, că acestea nu atestă comiterea infracţiunii de care a fost acuzat, hotărârea de condamnare fiind rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului de către instanţa de fond (declaraţiile inculpaţilor, depoziţiile martorilor, procesul-verbal din 04 ianuarie 2012 conţinând concluziile cu privire la căutările pe internet, conţinutul convorbirilor telefonice). Mai mult, aceasta a reţinut chiar în cuprinsul sentinţei împrejurări de fapt care nu au fost dovedite şi nu a procedat la administrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea cauzei, neexistând suficiente dovezi care să demonstreze caracterul pretins fictiv al contractului de consultanţă încheiat între S.C. O. S.R.L. şi I.

Sub acelaşi aspect, s-a mai arătat că, în mod greşit, au fost valorificate în dovedirea acuzaţiei declaraţiile inculpaţilor A., D., C. şi E., având în vedere, pe de o parte, că, încuviinţându-se cu nerespectarea dispoziţiilor legale cererea lor de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, aceştia s-au prevalat de dreptul la tăcere cu privire la întrebările ce le-au fost adresate de apelant, fapt ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare, iar, pe de altă parte, similitudinile existente între declaraţiile celor patru acuzaţi date în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi contradicţiile identificate în cuprinsul lor cu privire la împrejurările de fapt ale cauzei, aspecte care ridică serioase semne de întrebare cu privire la veridicitatea acestora şi credibilitatea inculpaţilor.

De asemenea, atât în memoriul iniţial cuprinzând motivele de apel, cât şi prin cererea depusă ulterior, la data de 08 noiembrie 2018, susţinută cu ocazia dezbaterilor, apelantul - făcând trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 802/2017 - a arătat că, în mod eronat, prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea de condamnare pe conţinutul convorbirilor telefonice menţionate în procesul-verbal centralizator întocmit de procuror în 22 august 2012, solicitând înlăturarea acestora întrucât au fost obţinute prin procedee probatorii lovite de nulitate absolută, mandatele de interceptare şi înregistrare emise de judecător nefiind puse în executare de procuror sau de organul de cercetare penală delegat, ci de Serviciul Român de Informaţii, cu încălcarea normelor de competenţă funcţională cuprinse în art. 912 alin. (1) C. proc. pen. (19x), fapt atestat de conţinutul adreselor dintre această instituţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, ataşate în volumul 14 al dosarului de urmărire penală.

În plus, referitor la înregistrările convorbirilor telefonice aferente perioadei septembrie - noiembrie 2010, s-a menţionat că acestea au fost ataşate la dosarul cauzei şi valorificate de judecătorul fondului sub aspect probator, cu toate că, anterior, se dispusese de către procuror, prin acelaşi proces-verbal din 22 august 2012, arhivarea lor, fiind, totodată, obţinute în temeiul unor mandate emise de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti deşi, raportat la calitatea de parlamentar a inculpatului F., competenţa personală de autorizare a măsurii de supraveghere revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca atare, având în vedere toate aceste aspecte şi împrejurarea că o parte dintre fişierele audio înaintate instanţei au fost modificate, apelantul a solicitat excluderea din materialul probator a tuturor convorbirilor telefonice, interceptate şi înregistrate în cauză, precum şi a notelor de redare a acestora.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul apelant A., acesta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a sancţiunilor penale ce i-au fost aplicate, atât în privinţa cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, solicitând, ca efect al acordării unei eficienţe sporite dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) C. pen. şi al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, redus ca urmare a aplicării prevederilor art. 308 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. x2/2002 şi art. x C. pen., precum şi suspendarea sub supraveghere a executării rezultantei, în condiţiile art. 91 C. pen.

În acest sens, apelantul a invocat circumstanţele sale personale (lipsa antecedentelor penale; starea de sănătate precară, fiind operat de cancer la plămâni şi diagnosticat cu diabet; situaţia familială deosebită, având opt copii, dintre care trei sunt minori), dar şi conduita procesuală corespunzătoare (a recunoscut necondiţionat săvârşirea faptelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 C. proc. pen., dând declaraţii prin care a contribuit în mod decisiv la aflarea adevărului în cauză; a dat dovadă de loialitate procesuală, prezentându-se la fiecare termen de judecată acordat în cauză, cu toate că nu a fost supus vreunei măsuri preventive; a colaborat cu organele judiciare şi în alte cauze, ajutând, prin denunţul formulat, la descoperirea unor fapte prevăzute de legea penală; a depus stăruinţe pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, făcând eforturi în vederea acoperirii prejudiciului în sumă de 350.144,06 RON), împrejurări în raport cu care a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte infracţiuni.

În plus, cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al inculpatului apelant a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii dispuse asupra bunurilor acestuia în cursul urmăririi penale.

Individualizarea necorespunzătoare a sancţiunilor penale, sub cele două componente, a fost invocată şi de apelantul inculpat D., acesta susţinând că, în mod eronat, judecătorul fondului nu a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante enumerate de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), cauza de reducere a pedepsei instituită, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data faptelor), precum şi dispoziţiile art. 81 C. pen. (1969) referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În argumentare, apelantul a făcut trimitere la datele favorabile ce caracterizează persoana sa (lipsa antecedentelor penale, faptul că este absolvent de studii medii şi că are doi copii în întreţinere, comportamentul ireproşabil în societate şi la locul de muncă atât înainte, cât şi după comiterea faptelor), dar şi la atitudinea procesuală corespunzătoare, menţionând că s-a prezentat la toate chemările organului judiciar şi a recunoscut în totalitate faptele de care este acuzat, în condiţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 C. proc. pen., declaraţiile sale contribuind, în mod determinant, la sancţionarea penală a celorlalte persoane trimise în judecată. În plus, a manifestat stăruinţă pentru recuperarea pagubei cauzate prin infracţiunea de evaziune fiscală, sens în care a achitat în totalitate, până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită acordat în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv cel din 10 octombrie 2014, prejudiciul în sumă de 350.144,06 RON stabilit prin actul de sesizare a instanţei, aşa cum cer dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data faptelor) pentru a beneficia de cauza de atenuare a răspunderii penale.

Inculpaţii C. şi E. nu au motivat apelurile declarate în cauză.

După înregistrarea căilor de atac pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2016, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (3) C. proc. pen., a încuviinţat, în probaţiune, la solicitarea parchetului, audierea inculpaţilor A., C. şi a martorilor H., III., FFF., GGG., HHH., cererea formulată de apelantul intimat inculpat F. privind audierea coinculpaţilor A., C., D., E. şi a martorilor Q., P., JJJ., G., R., UU., S., precum şi proba cu înscrisuri propusă de apelanţii intimaţi inculpaţi A., C., D. şi E., constatând-o administrată prin depunerea acestora la dosar.

Totodată, pentru motivele ce au fost expuse, pe larg, în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, Înalta Curte a respins solicitarea aceloraşi patru apelanţi intimaţi inculpaţi de ataşare a unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, dar şi cererea procurorului de ascultare în şedinţă publică a anumitor convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în cauză.

Aceeaşi soluţie a fost dată şi cu privire la solicitările apelantului intimat inculpat F. de emitere a unor adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a comunica datele şi informaţiile obţinute în executarea cererilor de comisie rogatorie cu autorităţile din Austria şi din Republica Seychelles, formulate în cadrul dosarului de urmărire penală nr. x/2010, stadiul cercetărilor efectuate în cauza nr. x/2012 a aceleiaşi unităţi de parchet şi pentru a înainta raportul de consultanţă, în original şi în traducere în limba română, precum şi de efectuare a unei comisii rogatorii internaţionale cu Austria, pentru ca autorităţile competente să transmită informaţii şi documente referitoare la stadiul procedurii declanşate faţă de P., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, instanţa apreciind că acestea nu sunt relevante sub aspectul obiectului probaţiunii raportat la faptele ce formează obiectul acuzaţiei penale în prezenta cauză, circumscrise de parchet infracţiunilor de trafic şi, respectiv, cumpărare de influenţă. În plus, referitor la solicitarea de emitere a unor adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a comunica datele şi informaţiile obţinute în executarea cererii de comisie rogatorie cu autorităţile din Austria şi la cea de efectuare a unei asemenea comisii în aceeaşi ţară pentru a se transmite informaţii şi documente în legătură cu stadiul procedurii judiciare demarate de autorităţi împotriva numitului P., s-a constatat că, prin adresa din 29 iunie 2015, D.N.A. a transmis Curţii de Apel Bucureşti, în copie, documentele obţinute în urma comisiei rogatorii efectuate în dosarul cu acelaşi număr (disjuns din dosarul nr. x/2010) în Austria, respectiv un exemplar al plângerii (rechizitoriul) formulate de Procuratura din Viena împotriva numiţilor P. şi JJJ., răspunsul fiind anexat la filele x ds. fond. De asemenea, s-a reţinut că la dosar s-a depus deja un răspuns al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la stadiul cercetărilor efectuate în cauza nr. x/2012 a acestei structuri de parchet (disjuns din prezenta cauză), ce se află ataşat la filele x ds. fond.

La acelaşi termen de judecată, după ce, în prealabil, li s-au adus la cunoştinţă consecinţele juridice ale unui asemenea demers, apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi E., personal, şi-au retras căile de atac promovate împotriva sentinţei penale nr. 40/F din 03 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi au solicitat să se ia act de manifestarea lor de voinţă în acest sens, poziţia procesuală a acestora fiind consemnată în cuprinsul unor declaraţii care au fost ataşate la dosarul cauzei, subsecvent citirii şi semnării lor.

La datele de 16 februarie 2017 şi 30 martie 2017, instanţa de apel a luat declaraţii inculpaţilor A., C., D., E. şi F., pentru ca, în şedinţele din 11 mai 2017, 5 octombrie 2017, 16 noiembrie 2017, 01 februarie 2018, 29 martie 2018, 10 mai 2018 şi 8 noiembrie 2018, să procedeze la audierea martorilor HHH., III., H., UU., GGG., G., R., S., FFF., JJJ., P. şi Q., ultimii trei prin intermediul videoconferinţei (în temeiul ordinului european de anchetă emis potrivit art. 2x1 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), traducerea fiind asigurată de un interpret autorizat de limba maghiară.

Deşi apelantul inculpat F. a contestat modalitatea în care s-a realizat de către interpret traducerea depoziţiilor date de martorii JJJ., P. şi Q., solicitând, în şedinţele de judecată din 21 iunie 2018, 08 noiembrie 2018 şi 16 noiembrie 2018, fie încuviinţarea efectuării unor demersuri personale în acest sens, fie înlocuirea translatorului, Înalta Curte, respingând cererile formulate, a constatat că nu există nicio îndoială cu privire la corectitudinea, exactitatea şi precizia traducerii efectuate de interpretul autorizat, sens în care a avut în vedere atât menţiunile făcute de primii doi martori cu prilejul audierii din 10 mai 2018, când JJJ. a precizat că nu doreşte să i se citească declaraţia întrucât a luat cunoştinţă de consemnări pe parcursul audierii, cu prilejul traducerii efectuate în timp real, şi că aceasta corespunde celor declarate, iar martorul P., după ce i s-a tradus depoziţia de către interpret, a făcut anumite menţiuni suplimentare, arătând, în final, în mod expres, că cele consemnate corespund aspectelor declarate cu ocazia audierii, cât şi faptul că acelaşi translator autorizat de limba maghiară a asigurat traducerea şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti cu ocazia ascultării celor doi martori la data de 23 martie 2015, nefiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen obiecţiuni ale apărării referitoare la acurateţea traducerii efectuate. În plus, s-a constatat că şi martorul Q., la finalul audierii sale din data de 08 noiembrie 2018, a precizat în mod expres că aspectele consemnate în conţinutul depoziţiei corespund întocmai celor declarate, împrejurare consemnată atât în cuprinsul declaraţiei, cât şi în încheierea de şedinţă.

De asemenea, la termenele de judecată din 10 mai 2018 şi 27 septembrie 2018, Înalta Curte a respins cererile apelantului inculpat F. privind încuviinţarea depunerii la dosar a două referate întocmite de conf.dr.ing. KKK. şi prof.dr.ing. LLL. privind lucrarea "Modern energy storage systems used within the European Union and the United States of America (Sisteme moderne de stocare a energiei, utilizate în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii)", considerând că înscrisurile nu sunt relevante în raport cu obiectul probaţiunii, pentru ca, în şedinţa din 27 septembrie 2018, să dispună aceeaşi măsură procesuală şi cu privire la solicitarea de ataşare la dosar a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul MMM. (reiterată la termenul din 08 noiembrie 2018), apreciind că nu poate fi valorificat în procesul penal ca înscris în conformitate cu dispoziţiile art. 97 C. proc. pen., atâta timp cât nu se încadrează în categoria acestor mijloace de probă, astfel cum sunt definite de art. 198 alin. (1) C. proc. pen., precum şi cu referire la cererea de efectuare a unei expertize judiciare a vocii şi vorbirii, având în vedere că inculpaţii A. şi C. nu au contestat convorbirile telefonice interceptate în cauză şi indicate în cererea de suplimentare a probatoriului, poziţie pe care a manifestat-o, de altfel, şi inculpatul F. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, când a tăgăduit exclusiv interpretarea dată de Parchet acestora, aspect care formează, însă, obiectul verificării de către instanţa de control judiciar cu prilejul deliberării.

Totodată, la termenul din 21 iunie 2018, Înalta Curte a admis, în parte, cererea formulată de apelant şi a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală, pentru a comunica dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin la efectuarea unor acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al structurii de parchet menţionate şi, în caz afirmativ, în ce a constat acesta, urmând ca, la formularea răspunsului, să aibă în vedere şi actele ataşate în volumul 4 al dosarului de urmărire penală indicat, şi anume corespondenţa purtată între cele două instituţii cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii F., A., C. şi D., precum şi la întocmirea notelor de redare a conţinutului comunicărilor telefonice interceptate, răspunsul unităţii de parchet fiind transmis la dosar la data de 25 septembrie 2018.

Deopotrivă, ca urmare a încuviinţării de către instanţă a solicitării formulate de Ministerul Public, în şedinţa publică din 21 iunie 2018, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar relaţii cu privire situaţia achitării prejudiciului reclamat.

La datele de 27 septembrie 2018 şi 8 noiembrie, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de apelantul inculpat D., acestea fiind ataşate la filele x ds. apel).

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpatul F. nu sunt întemeiate, iar căile de atac promovate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpaţii A. şi D. (în condiţiile în care inculpaţii C. şi E. şi-au retras apelurile) sunt fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la apelul declarat de inculpatul F.:

1.) Analizând, în mod prioritar, critica de nelegalitate formulată de apelantul inculpat F. prin care se tinde la desfiinţarea sentinţei dată de curtea de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte arată că, potrivit prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., o asemenea soluţie se dispune, printre altele, de către instanţa de apel atunci când judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, ceea ce presupune constatarea, în calea de atac, a omisiunii primei instanţe de a da o dezlegare conflictului de drept penal cu referire la toate acţiunile/inacţiunile ce au format obiectul trimiterii în judecată sau/şi de a rezolva latura civilă a cauzei (în tot ori în parte), cu toate că avea o atare obligaţie în virtutea legii.

Invocând incidenţa acestor dispoziţii procesual penale, apelantul a arătat, în esenţă, că, deşi a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, un act material vizând pretinsa influenţă pe lângă martorul G., iar cel de-al doilea presupusa influenţă pe lângă martorul H., curtea de apel a dispus condamnarea sa doar pentru prima faptă ce formează obiectul acuzaţiei penale şi a omis să pronunţe achitarea pentru cea din urmă, existând o contradicţie evidentă între dispozitivul sentinţei, în care s-a consemnat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale), şi considerentele acesteia, în cuprinsul cărora s-a menţionat că nu există probe din care să rezulte că pretinderea de către inculpat a sumelor de 516.000 euro şi de 400.000 RON s-a făcut şi în considerarea intervenţiei sale pe lângă martorul H.

Aşa cum reiese din definiţia legală a infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului, cuprinsă în art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), elementul material al acesteia constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase sau prin acceptarea de promisiuni, de daruri, de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Aceleaşi acţiuni alternative ale elementului material (pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase) sunt prevăzute în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă şi de noua codificare penală generală (art. 291 C. pen.), singurul aspect de diferenţiere constând în prevederea expresă a întinderii promisiunii traficantului de influenţă asupra comportamentului funcţionarului public în legătură cu exercitarea îndatoririlor de serviciu (să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri).

Cu toate că, atât potrivit vechii reglementări, cât şi celei aflate în vigoare, una dintre cerinţele ce trebuie realizate pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă este aceea ca autorul să promită intervenţia sa pe lângă funcţionar spre a-l determina să efectueze/să nu efectueze un anumit act în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, aprecierea asupra existenţei pluralităţii actelor de executare [indiferent dacă acestea îmbracă forma unităţii naturale de infracţiune ori a celei legale (infracţiunea continuată) sau chiar a concursului de infracţiuni] trebuie să se raporteze la acţiunile tipice ale elementului material prevăzute alternativ în norma de incriminare, şi anume acelea de pretindere, primire ori acceptare de bani sau alte foloase, şi nu la numărul persoanelor (funcţionari) pe lângă care făptuitorul s-a angajat că va întreprinde demersuri, ca o contraprestaţie pentru avantajul material pretins/primit/acceptat, sau la scopul intervenţiilor promise (identic sau diferit). Cu alte cuvinte, simpla promisiune a traficantului de influenţă că, în schimbul sumei de bani sau a celorlalte foloase primite, pretinse sau acceptate, va interveni pe lângă mai mulţi funcţionari în vederea favorizării cumpărătorului de influenţă nu determină o pluralitate de acte materiale sub forma infracţiunii continuate sau a concursului de infracţiuni, o asemenea calificare a activităţii autorului neputând fi realizată decât prin luarea în considerare a acţiunilor ce formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii, astfel cum sunt prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 291 C. pen., şi prin aprecierea, în concret, a circumstanţelor şi împrejurărilor faptice în care au fost săvârşite.

În acest sens, se constată că, prin actul de sesizare a instanţei (pag. 97-99), s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului F. că, în perioada mai - 29 septembrie 2010, a pretins pentru I., de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C., D. şi E., suma de 516.000 euro, din care s-au achitat efectiv 384.000 euro (prin intermediul S.C. O. S.R.L., care a încheiat un contract fictiv de consultanţă cu I.), iar, în intervalul septembrie - noiembrie 2010, a pretins şi primit pentru sine suma de 400.000 RON, lăsând să se creadă, în schimbul foloaselor pretinse, că are influenţă atât pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), pentru a-l determina să intervină la funcţionarii S.C. K. S.A. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B., cât şi pe lângă martorul H. (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), în scopul de a-l determina să facă anumite acte prin care să fie favorizată asocierea B., în sensul realizării de investiţii din fonduri europene prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Activitatea imputată inculpatului a fost încadrată în drept de procuror în dispoziţiile art. 257 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă fiind reţinută, astfel cum reiese din cuprinsul rechizitoriului (pag. 98-99) şi contrar susţinerilor apelantului, în raport cu cele două acţiuni de pretindere şi primire a unor sume de bani (cele referitoare la suma de 516.000 euro şi, respectiv, cele privind suma de 400.000 RON) comise în intervale de timp distincte (primele în mai - 29 septembrie 2010 şi ultimele în septembrie - noiembrie 2010) şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără să se acorde vreo valenţă juridică sub acest aspect faptului că pretinsa influenţă ce s-a promis că va fi exercitată viza două persoane, respectiv pe martorii G. şi H.

Analizând acuzaţiile formulate de parchet, instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză atestă comiterea de către F., în perioadele menţionate, a ambelor acţiuni de pretindere şi primire a celor două sume bani (pentru alţii şi, respectiv, pentru sine), motiv pentru care a apreciat că îşi găsesc aplicabilitatea în cauză dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. (ca urmare a reţinerii noii reglementări ca lege penală mai favorabilă), însă a considerat că nu s-a demonstrat că, în schimbul foloaselor patrimoniale pretinse şi primite, inculpatul ar fi promis şi intervenţia pe lângă martorul H. în scopul menţionat în rechizitoriu, fiind dovedită doar asumarea angajamentului de a face demersuri pe lângă martorul G. pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul K. S.A. în vederea încheierii unor contracte între această societate şi firmele controlate de gruparea B.

Ca atare, având în vedere acest aspect, dar şi consideraţiile de ordin teoretic expuse în dezvoltările anterioare, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat ambele acte materiale ce au format obiectul acuzaţiei penale adusă inculpatului F. şi s-a pronunţat asupra acestora prin reţinerea lor în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de influenţă pentru care a dispus o soluţie de condamnare, neexistând vreo contradicţie în această privinţă între dispozitivul şi considerentele hotărârii atacate, aşa cum, în mod neîntemeiat, s-a menţionat în cuprinsul motivelor de apel. Astfel, în partea expozitivă a sentinţei, s-a arătat că primul act material, comis în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, a constat în pretinderea de către inculpatul F., de la gruparea A., C., D. şi E., a sumei de 516.000 euro pentru I., cu titlu de consultanţă între această societate şi S.C. O. S.R.L., din care s-au plătit în total 384.000 euro, în timp ce al doilea act material a fost săvârşit în intervalul septembrie - noiembrie 2010, prin pretinderea şi primirea de către acuzat, pentru sine, a sumei de 400.000 RON (în 29 noiembrie 2010), foloase materiale în schimbul cărora acesta a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), pentru a-l determina să favorizeze firmele controlate de asocierea B. prin încheierea de către acestea a unor contracte profitabile cu societăţile din grupul L.

Împrejurarea că judecătorul fondului a reţinut, în urma unei ample analize a materialului probator de la dosar, lipsa unor dovezi care să demonstreze că inculpatul s-ar fi prevalat de influenţa sa pe lângă martorul H., cu titlu de contraprestaţie pentru sumele de bani pretinse şi primite, nu echivalează cu constatarea inexistenţei unuia dintre actele materiale, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare pentru acesta, astfel cum a susţinut apelantul, ci vizează exclusiv întinderea promisiunii autorului, apreciindu-se că, deşi aceasta a fost dovedită doar în privinţa martorului G., este suficientă pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

În consecinţă, constatând, pentru toate motivele anterior expuse, că prima instanţă s-a pronunţat prin hotărârea atacată asupra tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului F. prin actul de sesizare, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente, în cauză, dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen., critica formulată de apelant sub acest aspect nefiind întemeiată.

2.) Analizând, în continuare, critica apelantului inculpat F. referitoare la nerespectarea de către prima instanţă a prevederilor legale care reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, Înalta Curte constată că, la termenul din 10 octombrie 2014, după ce judecătorul fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., inculpaţii A., C. şi D., reiterând aceeaşi poziţie procesuală exprimată în faţa instanţei supreme, iniţial învestită, şi a Tribunalului Bucureşti, au învederat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, şi că solicită ca judecarea cauzei să se realizeze potrivit procedurii simplificate pentru a beneficia de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., sens în care, în conformitate cu art. 375 alin. (1) C. proc. pen., s-a procedat la ascultarea acestora, ocazie cu care au făcut, în esenţă, aceleaşi menţiuni, ce au fost consemnate în cuprinsul declaraţiilor ataşate la dosar . Curtea de apel nu a dispus cu privire la cererile formulate de cei trei inculpaţi, prorogând pronunţarea asupra acestora odată cu fondul cauzei.

În următoarea şedinţa publică, din 07 noiembrie 2014, inculpatul E. a făcut aceleaşi precizări referitoare la recunoaşterea acuzaţiilor şi la opţiunea de a fi judecat în procedura abreviată, manifestare de voinţă ce a fost redată în scris, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 375 alin. (1) C. proc. pen., fără, însă, ca instanţa să se pronunţe asupra solicitării formulate de acuzat sau să facă vreo menţiune cu privire la aceasta.

La aceeaşi dată, ulterior audierii inculpatului F., a fost admisă cererea în probaţiune formulată de acesta, motiv pentru care, la termenele de judecată următoare, s-a procedat la reaudierea unei părţi a martorilor ascultaţi în cursul urmăririi penale (G., R., UU., S., ZZ., H., AAA., GGG., HHH., BBB., FFF., YY., V., NNN., OOO., XX.) şi a unor martori noi (PPP., WW., W., QQQ., III., Y., P., JJJ. Ferencz, Q.), dar şi la administrarea altor mijloace de probă (depunerea unor înscrisuri, emiterea unor adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, traducerea unor acte din dosarul de urmărire penală), apreciate de instanţă ca fiind relevante sub aspectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului şi al lămuririi depline a cauzei, în condiţiile în care acesta, la termenul din 05 decembrie 2014, a renunţat la reascultarea martorilor SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. şi ZZZ., indicaţi în citativul actului de sesizare.

Totodată, în şedinţa de judecată din 05 octombrie 2015, au fost audiaţi inculpaţii D., E., A. şi C. cu privire la faptele ce au format obiectul trimiterii în judecată, pentru ca, la termenul din 23 octombrie 2015, să se procedeze la reascultarea ultimilor doi în legătură cu aceleaşi acuzaţii . Deopotrivă, la aceeaşi dată, la solicitarea apărătorului ales al celor patru inculpaţi, prima instanţă, invocând dispoziţiile art. 375 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile acestora de a fi judecaţi în procedura simplificată, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de încuviinţare a solicitărilor formulate în acest sens.

Ulterior modificării compunerii completului de judecată, prin hotărârea nr. 209 din 10 noiembrie 2015 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond a repus în discuţie, la termenul din 26 ianuarie 2016, cererile inculpaţilor A., C., D. şi E. de a fi judecaţi în procedura recunoaşterii învinuirii, dând posibilitatea tuturor participanţilor procesuali să îşi exprime punctul de vedere sub acest aspect, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 349 alin. (2) C. proc. pen., a încuviinţat solicitările formulate de cei patru acuzaţi, procedând, totodată, la audierea inculpaţilor F., A. şi C. . În plus, s-a dispus amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea inculpatului F. să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi s-au respins solicitările acestuia de administrare a probei testimoniale (cu martorii P., JJJ. şi Q.), de emitere a unei adrese la D.N.A. pentru a comunica stadiul cercetărilor întreprinse în cauza disjunsă din dosarul nr. x/2010 al acestei unităţi de parchet şi rezultatul comisiilor rogatorii efectuate cu Austria şi Republica Seychelles, precum şi de a dispune realizarea unei asemenea proceduri cu Austria.

Examinând măsurile procesuale dispuse de curtea de apel în legătură cu solicitarea inculpaţilor A., C., D. şi E. de a fi judecaţi în procedura simplificată, prin raportare la criticile concrete formulate sub acest aspect de apelantul F., Înalta Curte constată că, într-adevăr, din coroborarea dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen. cu cele ale art. 375 din acelaşi cod, rezultă că admisibilitatea unei asemenea solicitări trebuie analizată până la începerea cercetării judecătoreşti, încheierea motivată a instanţei în sensul admiterii sau a respingerii cererii, dată anterior acestui moment, constituind actul procesual şi procedural care fixează coordonatele în care se va desfăşura, în continuare, judecata, şi anume fie în procedura specială reglementată de art. 375 şi art. 377 C. proc. pen., fie în cea obişnuită, de drept comun, prevăzută de art. 3x, art. 378 şi urm. C. proc. pen.

În cauză, aşa cum s-a arătat, judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra solicitărilor formulate de cei patru inculpaţi în termenul prevăzut de lege (cel mai târziu în 07 noiembrie 2014, anterior audierii inculpatului F.), ci aproape de finalul cercetării judecătoreşti desfăşurată în condiţiile art. 378 şi urm. C. proc. pen. (în 23 octombrie 2015 şi, ulterior, după modificarea componenţei completului de judecată, în 26 ianuarie 2016), însă apelantul inculpat F. nu prezintă îndreptăţirea legală ("un interes procesual propriu") de a invoca o atare neregularitate, din moment ce nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile procedurale ce se susţine că au fost încălcate (art. 374 alin. (1) şi alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen.), menţionând în mod expres, la termenul din 10 octombrie 2014, că nu doreşte să fie judecat în procedura abreviată, şi nu a dovedit producerea unei vătămări a drepturilor sale procesuale prin măsura adoptată de instanţă.

S-a arătat de apelant, sub acest aspect, că, prin dispoziţiile adoptate de curtea de apel cu nesocotirea prevederilor legale, s-a adus atingere drepturilor sale procesuale, având în vedere că, sub adăpostul recunoaşterii acuzaţiilor formulate prin rechizitoriu, cei patru inculpaţi - veritabili martori ai acuzării - au refuzat să răspundă întrebărilor ce le-au fost adresate de apărătorul său ales şi să contribuie, astfel, la aflarea adevărului şi lămurirea deplină a cauzei.

Actele dosarului nu confirmă, însă, aceste susţineri, ci, dimpotrivă, demonstrează contrariul, căci, din transcrierea şedinţei de judecată din 05 octombrie 2015, când au fost audiaţi inculpaţii A., C., D. şi E. cu privire la acuzaţiile descrise în rechizitoriu, reiese cu evidenţă faptul că avocatului ales al apelantului F., asemenea celorlalţi apărători, i s-a acordat posibilitatea reală de a adresa întrebări celor patru inculpaţi, posibilitate ce a fost pe deplin valorificată prin chestionarea persoanelor ascultate cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei, răspunsurile lor fiind consemnate în cuprinsul depoziţiilor ataşate la dosar. În acest sens, se constată chiar faptul că, la un moment dat, pe parcursul audierii, după ce avocatul ales a precizat că, sub rezerva reascultării inculpaţilor la următorul termen de judecată, nu mai are întrebări de formulat, preşedintele completului a dispus interpelarea acuzaţilor în acea şedinţă, apărarea conformându-se respectivei măsuri. De altfel, nici în încheierea de la acel termen şi nici în cuprinsul depoziţiilor inculpaţilor A., C., D. şi E. nu s-a consemnat vreun refuz al acestora de a răspunde la întrebările adresate de apelantul F., prin apărător, aspect care atestă, o dată în plus, faptul că cel din urmă şi-a exercitat plenar dreptul conferit de art. 374 alin. (2) teza a II-a şi art. 378 alin. (1) C. proc. pen., fiind, astfel, pe deplin respectat principiul egalităţii armelor, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

O dovadă în acest sunt şi menţiunile făcute în încheierea din 23 octombrie 2015, care atestă că atât apărarea celor patru inculpaţi, cât şi avocatul lui F. au confirmat faptul că, la termenul anterior, ultimul a adresat o serie de întrebări persoanelor audiate, consemnându-se, totodată, că intenţionează să mai formuleze, în completare, trei întrebări, dintre care una a fost chiar redată în cuprinsul actului procedural întocmit.

Chiar dacă, în şedinţele de judecată din 23 octombrie 2015 şi 26 ianuarie 2016, cu ocazia reascultării lor, inculpaţii A. şi C. s-au prevalat de dreptul la tăcere cu privire la împrejurările de fapt asupra cărora au fost chestionaţi de apărarea inculpatului F. (fapt evidenţiat atât în conţinutul declaraţiilor, cât şi în încheierile de şedinţă), acest aspect nu poate conduce la negarea exercitării de către apelant a dreptului de a adresa întrebări coacuzaţilor, din moment ce, la termenul din 05 octombrie 2015, aşa cum s-a arătat, l-a valorificat pe deplin, prin interogarea acestora asupra chestiunilor considerate relevante pentru lămurirea faptelor de care a fost învinuit, dar şi pentru verificarea credibilităţii celor patru inculpaţi care au uzat de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, principiile ce guvernează activitatea de judecată - contradictorialitatea, nemijlocirea şi egalitatea de arme (componentă a dreptului la un proces echitabil) - fiind, astfel, pe deplin respectate. Mai mult, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă din 23 octombrie 2015, pentru dovedirea aceloraşi împrejurări de fapt ce se dorea a fi probate prin întrebările adresate coacuzaţilor şi la care aceştia au refuzat să răspundă, inculpatul F., prin avocat, a solicitat administrarea altor mijloace de probă, respectiv a unor înscrisuri, cerere care, pentru respectarea dreptului la apărare al acestuia, a fost încuviinţată de instanţă, care a dispus depunerea lor la dosar.

Important de menţionat sub acelaşi aspect este şi faptul că dreptul la tăcere al inculpatului cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat este garantat de dispoziţiile procesual penale (art. 109 alin. (3) C. proc. pen.), fără să se facă vreo distincţie în funcţie de calitatea participantului la proces care a cerut lămuriri suplimentare (instanţă, procuror, persoană vătămată, celelalte părţi) sau de opţiunea acuzatului de a urma sau nu procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, atâta timp cât este audiat în conformitate cu prevederile art. 378 raportat la art. 107 şi urm. C. proc. pen., aşa cum s-a întâmplat în cauză la termenele din 05 octombrie 2015, 23 octombrie 2015 şi 26 ianuarie 2016 (spre deosebire de termenele din 10 octombrie 2014 şi 07 noiembrie 2014, când cei patru acuzaţi au fost ascultaţi în temeiul art. 375 alin. (1) C. proc. pen.).

Mai mult, trebuie subliniat că inculpaţii A. şi C., dar şi D. şi E. ar fi putut, în egală măsură, să se prevaleze de dreptul la tăcere conferit de dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. pen. şi în condiţiile în care instanţa s-ar fi pronunţat asupra cererilor de judecare în procedura simplificată în termenul prevăzut de art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 C. proc. pen., din moment ce, în situaţia în care cercetările nu ar fi fost disjunse, aceştia îşi păstrau aceeaşi calitate de inculpaţi, astfel încât, contrar susţinerilor apelantului, împrejurarea că judecătorul fondului a admis solicitarea acestora abia la data de 23 octombrie 2015 nu a influenţat în niciun mod atitudinea lor procesuală, dovadă în acest sens fiind chiar faptul că, audiaţi în şedinţa publică din 05 octombrie 2015, cei patru acuzaţi au acceptat să răspundă întrebărilor adresate de apărarea inculpatului F.. Deopotrivă, se impune a se menţiona că, atunci când trimiterea în judecată a vizat mai mulţi inculpaţi, dintre care doar unii s-au prevalat de dispoziţiile art. 375 şi art. 377 C. proc. pen., cum este cazul şi în speţă, în ipoteza admiterii cererii acestora de judecare în procedura abreviată, disjungerea cercetărilor nu este obligatorie, ci se dispune, potrivit art. 46 C. proc. pen., doar dacă este posibilă şi oportună, aspecte apreciate de instanţă de la caz la caz, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei şi de natura infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, în situaţia infracţiunilor corelative (cum sunt şi traficul, respectiv, cumpărarea de influenţă) impunându-se, de cele mai multe ori, judecarea lor împreună.

În plus, se observă că hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu s-a întemeiat în mod determinant sau exclusiv pe declaraţiile inculpaţilor A., C., D. şi E. date în faţa instanţei, ci acestea au fost coroborate cu alte mijloace de probă administrate în cauză atât în faza anchetei penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti (depoziţii ale martorilor, conţinutul unor convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în cauză, înscrisuri), ce au fost analizate pe larg de judecătorul fondului în considerentele sentinţei penale atacate şi care, împreună cu depoziţiile acuzaţilor, au fundamentat concluzia certă a vinovăţiei inculpatului F. în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată.

Un aspect important ce atestă că, prin măsura adoptată de instanţă cu privire la solicitarea celor patru acuzaţi de a urma procedura abreviată, nu s-a produs nicio vătămare a drepturilor procesuale ale apelantului o reprezintă chiar modalitatea în care s-a derulat judecata, pe parcursul căreia s-a procedat la audierea majorităţii martorilor din lucrări, a unor martori noi propuşi de acesta şi a coinculpaţilor, dar şi la depunerea unor înscrisuri şi solicitarea de informaţii de la diverse instituţii, asigurându-se, astfel, inculpatului F. cadrul procesul necesar pentru exercitarea corespunzătoare a dreptului său la apărare, ce reprezintă o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, motiv pentru care acesta, după modificarea compunerii completului de judecată, însuşindu-şi aproape integral materialul probator administrat până la acel moment, nu a solicitat decât reaudierea a trei martori (P., JJJ., Q.) şi efectuarea unor adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie, a căror emitere fusese parţial refuzată anterior de judecătorul iniţial învestit.

În sensul lipsei unei îndreptăţiri legale a apelantului în invocarea nerespectării de către prima instanţă a prevederilor art. 374 alin. (1) şi alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen. pledează, în afara faptului că normele indicate nu protejează un drept procesual propriu al acestuia, din moment ce nu a înţeles să se prevaleze de ele, şi împrejurarea că, adoptând aceeaşi atitudine procesuală manifestată pe întreg parcursul procedurii judiciare, care a avut ca efect temporizarea desfăşurării ei (prin neaducerea la cunoştinţa organului judiciar a calităţii sale de avocat), inculpatul F., rămânând în pasivitate, nu a solicitat curţii de apel să se pronunţe în termen asupra cererilor coacuzaţilor de a fi judecaţi în procedura simplificată, iar când judecătorul le-a încuviinţat, nu a cerut disjungerea cauzei, pentru ca aceştia să poată fi audiaţi în calitate de martori, preferând să invoce toate aceste chestiuni direct în calea de atac a apelului pentru a obţine o eventuală rejudecare a cauzei sau o reapreciere a probatoriului fără luarea în considerare şi valorificarea declaraţiilor date în etapa cercetării judecătoreşti de inculpaţii A., C., D. şi E.

De asemenea, deşi curtea de apel nu i-a dat posibilitatea, nici la termenele din 10 octombrie 2014 şi 07 noiembrie 2014 şi nici la cel din 23 octombrie 2015, să îşi expună punctul de vedere în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de aplicare a procedurii simplificate în cazul coinculpaţilor, aşa cum prevede art. 375 alin. (1) teza finală C. proc. pen., apelantul nu a invocat acest aspect în termenul stabilit de lege (art. 282 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.), astfel încât orice nulitate a fost acoperită, în conformitate cu art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen., nemaiputând fi invocată în actualul cadru procesual, cu atât mai mult cu cât, în şedinţa publică din 26 ianuarie 2016, repunând în discuţie cererile formulate, i-a fost acordat cuvântul pentru a formula concluzii sub acest aspect.

Ca urmare, pentru toate considerentele expuse, criticile formulate de apelantul inculpat F. apar ca fiind nefondate, motiv pentru care nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar.

3.) Neîntemeiată este şi susţinerea apelantului referitoare la dezincriminarea, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, a faptelor pentru care a fost condamnat de curtea de apel, încadrate juridic în dispoziţiile art. 291 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., având în vedere că hotărârea instanţei de contencios constituţional nu are incidenţă în cauza dedusă judecăţii.

Aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, inculpatul F. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în esenţă, că, în perioada mai - 29 septembrie 2010, a pretins pentru I., de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C., D. şi E., suma de 516.000 euro, din care s-au achitat efectiv 384.000 euro (prin intermediul S.C. O. S.R.L., care a încheiat un contract fictiv de consultanţă cu I.), iar, în intervalul septembrie - noiembrie 2010, a pretins şi primit pentru sine suma de 400.000 RON, lăsând să se creadă, în schimbul foloaselor pretinse, că are influenţă atât pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul K. S.A. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B., cât şi pe lângă martorul H. (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), în scopul de a-l determina să facă anumite acte prin care să fie favorizată asocierea B., în sensul realizării de investiţii din fonduri europene prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

În urma cercetării judecătoreşti efectuată în cauză, instanţa de fond a constatat, însă, că probele administrate nu demonstrează că, în schimbul foloaselor patrimoniale pretinse şi primite, inculpatul ar fi promis şi intervenţia pe lângă martorul H. în scopul menţionat anterior, ci dovedesc doar asumarea de către acesta a angajamentului de a face demersuri pe lângă martorul G. pentru a-l determina să avantajeze firmele controlate de asocierea B. prin încheierea unor contracte cu societăţile cu capital privat din grupul L. (S.C. K. S.A., S.C. M. S.A. şi S.C. N. S.A.), motiv pentru care, considerând că, în condiţiile date, legea penală mai favorabilă este noul C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de trafic de influenţă în varianta atenuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, pentru care a dispus o soluţie de condamnare.

Admiţând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea Constituţională a constatat, prin decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, reţinând, în esenţă, că aceasta este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât contravine principiului legalităţii incriminării, prevăzut de art. 1 C. pen. şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în consecinţă, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie referitoare la calitatea legii şi, respectiv, la libertatea individuală.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa de contencios constituţional a constatat că şi sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la art. 301 C. pen., este neconstituţională, apreciind că "incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertăţii economice şi a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie" (paragr. 36).

Rezultă, aşadar, că, în timp ce inculpatul F. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, s-a constatat neconformitatea cu legea fundamentală a unor sintagme din cuprinsul textelor C. pen. ce incriminează infracţiunea de conflict de interese în forma tip (art. 301 alin. (1) C. pen.) şi în varianta atenuată (art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 C. pen.), care, de altfel, au făcut obiectul învestirii instanţei de contencios constituţional ("raporturi comerciale" din conţinutul art. 301 alin. (1) C. pen.) sau au fost examinate de aceasta prin prisma dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dată fiind legătura necesară şi evidentă cu prevederile menţionate în sesizare ("ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la art. 301 C. pen.), astfel încât hotărârea pronunţată nu îşi găseşte aplicabilitate în prezenta cauză, argumentele Curţii referitoare la neconstituţionalitatea expresiei "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din conţinutul art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 C. pen. neputând fi aplicate prin analogie în privinţa tuturor infracţiunilor de corupţie şi de serviciu reglementate de Titlul V din Partea specială a C. pen., prevăzute în varianta atenuată de art. 308 alin. (1) C. pen. (printre care se află şi traficul de influenţă), aşa cum, în mod neîntemeiat, a susţinut apelantul.

De altfel, faptul că analiza de constituţionalitate a vizat prevederile art. 308 alin. (1) C. pen. exclusiv prin raportare la cele ale art. 301 C. pen., cu care a fost sesizată, rezultă nu doar din dispozitivul deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, care se referă expres la < < sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din C. pen., cu raportare la art. 301 din C. pen.>>, ci şi din considerentele acesteia, în care s-a arătat că "(…) potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (…), instanţa de contencios constituţional, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen. (…), se pronunţă şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din C. pen., sub aspectul trimiterii din cuprinsul acestora la dispoziţiile art. 301 din C. pen." (paragr. 26).

Totodată, verificând strict în aceste limite conformitatea cu legea fundamentală a prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen., Curtea a statuat că "reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispoziţiile art. 308 alin. (1) din C. pen., este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens" (paragr. 32), astfel încât, fiind vorba, în ipoteza analizată, de o valoare socială "care vizează în mod explicit mediul privat", "statul nu are interesul de a incrimina conflictul de interese, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public" (paragr. 33).

Apreciind, de asemenea, că sancţionarea penală a faptelor ce contravin unor interese pur private a condus "la o limitare disproporţionată a dreptului la muncă şi a libertăţii economice ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat" (paragr. 34), instanţa a reţinut că "este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancţionării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluţionate (…) cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspunderea penală" (paragr. 35).

Ca atare, având în vedere argumentele prezentate în considerentele deciziei Curţii Constituţionale, dar şi efectele pe care aceasta le produce, astfel cum s-a statuat, cu valoare de principiu, în această privinţă prin hotărârea nr. 6 din 28 februarie 2017 a instanţei supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor apelantului, că declararea neconstituţionalităţii sintagmei "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la art. 301 C. pen., prin decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 a Curţii Constituţionale, nu atrage excluderea din fondul activ al legislaţiei a articolului 308 alin. (1) C. pen. sau, cu alte cuvinte, abrogarea integrală a acestuia, cu consecinţa scoaterii în afara ilicitului penal a variantei atenuate a tuturor infracţiunilor din Titlul V al Părţii speciale a C. pen., ci are ca efect doar dezincriminarea faptelor de conflict de interese comise în mediul privat, astfel cum s-a precizat expres în paragraful 36 al hotărârii menţionate.

De altfel, chiar inculpatul F. a invocat la termenul de judecată din 26 ianuarie 2016, acordat de instanţa de fond, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen., prin raportare la art. 291 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea încalcă prevederile art. 45 din legea fundamentală privind libertatea economică, dar şi cele ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, ce instituie obligaţia corelativă a statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, acceptând, practic, printr-un asemenea demers, faptul că prevederile legale criticate sunt, în continuare, în vigoare, varianta atenuată a traficului de influenţă nefiind dezincriminată ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.

La rândul său, sesizată fiind de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de contencios constituţional, prin decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen. cu referire la sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice", reţinând ca unic motiv împrejurarea că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, ceea ce, implicit, conduce la aceeaşi concluzie a menţinerii în fondul activ al legislaţiei a prevederii legale criticate şi a faptului că aceasta nu a fost declarată neconstituţională printr-o hotărâre anterioară a Curţii Constituţionale.

Constatând, aşadar, că fapta de trafic de influenţă, în variantă atenuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., nu a fost dezincriminată ca efect al deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 a instanţei de contencios constituţional, dar având în vedere şi împrejurarea că dispoziţiile art. 308 C. pen. nu sunt incidente în cauză pentru motivele ce vor fi arătate pe larg cu prilejul analizării căii de atac promovate de parchet, Înalta Curte apreciază ca nefondată şi această critică formulată de apelantul inculpat F., nefiind aplicabile în privinţa sa dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

4.) Referitor la motivul de apel ce priveşte greşita confiscare de la inculpat a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 RON, Înalta Curte constată, pe de o parte, că indicarea, în cuprinsul minutei şi a dispozitivului sentinţei penale atacate, a prevederilor art. 291 alin. (1) C. pen., ca temei al dispunerii măsurii de siguranţă, reprezintă o simplă eroare materială, din moment ce, în considerentele hotărârii, s-a făcut trimitere sub acest aspect la alin. (2) al art. 291 C. pen. (pag. 36 alin. (3), iar, pe de altă parte, că dispoziţiile legale menţionate au fost corespunzător aplicate, acestea stabilind că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, "banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent".

Noua codificare penală specială a preluat, în esenţă, aceleaşi dispoziţii din vechea reglementare care, în art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), făcând trimitere la art. 256 alin. (2) din acelaşi cod, prevedea că "banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", stabilind, însă, spre deosebire de C. pen. actual, că dispunerea confiscării în baza prevederilor legale invocate (art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969) putea opera doar faţă de condamnat, deci nu şi în privinţa inculpatului faţă de care s-a dat o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal, în cazul căruia luarea măsurii de siguranţă trebuia, în mod obligatoriu, întemeiată pe art. 118 lit. d) C. pen. (1969), care avea aplicabilitate generală, făcând referire la noţiunea de făptuitor.

Pe de altă parte, se observă că, atât potrivit legii penale anterioare, cât şi celei aflată în vigoare, măsura de siguranţă a confiscării dispusă în cazul infracţiunii de trafic de influenţă în temeiul textului special (257 alin. (2) C. pen. din 1969 sau art. 291 alin. (2) C. pen.) nu poate viza decât "banii, valorile sau orice alte bunuri primite", adică valorile existente în realitatea obiectivă şi remise efectiv de cumpărătorul de influenţă, nu şi foloasele ipotetice, care au fost doar pretinse sau a căror promisiune a fost acceptată de vânzătorul de influenţă. În plus, pentru dispunerea confiscării speciale, nu prezintă relevanţă dacă banii sau bunurile au fost date şi, respectiv, primite în mod direct sau printr-un intermediar/printr-o persoană interpusă şi nici dacă autorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă anumite acte în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, primeşte foloasele pentru sine sau pentru profitul unei alte persoane.

Or, în cauză, inculpatul F. a fost trimis în judecată şi condamnat de curtea de apel pentru faptul că, în perioadele mai - 29 septembrie 2010 şi septembrie - noiembrie 2010, prevalându-se de pretinsa influenţă pe lângă martorul G., în scopul favorizării firmelor controlate de asocierea B., din care făceau parte şi inculpaţii C. şi D., a pretins de la aceştia şi a primit pentru alţii (şi anume pentru I., sens în care a impus încheierea unui contract fictiv de consultanţă între această companie şi S.C. O. S.R.L.) şi pentru sine, sumele de 384.000 euro şi, respectiv, de 400.000 RON, ce au fost efectiv remise de cumpărătorii de influenţă.

Ca atare, deşi s-a reţinut că inculpatul a pretins, în total, în schimbul influenţei promise pe lângă martorul G., suma de 516.000 RON, confiscarea specială a fost dispusă, în mod corect, de către instanţa de fond exclusiv cu privire la foloasele materiale ce au fost efectiv încasate (384.000 euro şi 400.000 RON), rămânând fără relevanţă sub aspectul luării măsurii de siguranţă faptul că o parte din bani au fost primiţi pentru altul şi că nu au fost remişi în mod direct de cumpărătorii de influenţă, ci printr-o persoană juridică interpusă, în temeiul unui contract fictiv de consultanţă, a cărei încheiere a fost impusă de apelant tocmai pentru a da o aparenţă de legalitate avantajelor patrimoniale procurate.

În legătură cu acelaşi aspect, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apelantului, că prima instanţă a respins, în mod întemeiat, în şedinţa publică din 23 decembrie 2015, cererea acestuia de introducere în cauză, fie ca parte responsabilă civilmente, fie ca intimată, a societăţii I., având în vedere în acest sens atât faptul că nu sunt îndeplinite în privinţa respectivei persoane juridice dispoziţiile art. 86 C. proc. pen., din moment ce inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de prejudiciu, ci pentru una de pericol, ce nu poate constitui fundament al angajării răspunderii civile delictuale, cât şi împrejurarea că dispoziţiile procesual penale stabilesc în mod limitativ categoriile de persoane ce se circumscriu noţiunii de participanţi la procesul penal, printre acestea neregăsindu-se şi aceea a "intimatului", cu atât mai mult cu cât procesul parcurgea, la momentul formulării solicitării, etapa judecăţii în fond.

În plus, aşa cum a arătat şi curtea de apel, se constată că, raportat la faptele reţinute în sarcina acuzaţilor, încadrarea juridică dată acestora şi motivele invocate în susţinerea cererii adresate instanţei de apărarea inculpatului F., nu se poate concluziona că I. ar fi avut anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedura judiciară de faţă care să justifice introducerea sa în cauză în condiţiile art. 34 teza finală C. proc. pen., din moment ce, faţă de reprezentanţii acesteia (P. şi JJJ.) s-a dispus, prin rechizitoriu, disjungerea cercetărilor pentru infracţiunea de spălarea banilor, fiind, totodată, efectuate investigaţii penale sub acelaşi aspect şi de Procuratura din Viena, astfel cum reiese din actele transmise de autorităţile judiciare din Austria ca urmare a comisiei rogatorii efectuată în dosarul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, format în urma disjungerii .

De altfel, aceleaşi considerente, ce ţin de neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 34 teza finală C. proc. pen., au fost valorificate de Înalta Curte şi cu ocazia respingerii, în calea ordinară de atac (la termenul de judecată din 20 octombrie 2016), a solicitării apelantului inculpat F. de introducere în cauză a societăţii I., avându-se în vedere, în plus, şi împrejurarea că aceasta nu a figurat ca parte în procesul desfăşurat în faţa instanţei de fond, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere toate aceste motive, dar şi aspectele ce vor fi expuse, pe larg, în Secţiunea I.5.) a considerentelor, din care reiese că primirea de către inculpatul F. a sumei de 400.000 RON s-a făcut în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă martorul G. pentru a-l determina să favorizeze firmele controlate de asocierea B. în relaţia cu societăţile din grupul L. şi nu reprezintă o restituire a unui împrumut, aşa cum a susţinut acesta, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale din materia confiscării speciale în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, nefiind întemeiată solicitarea apelantului de reformare a sentinţei curţii de apel sub acest aspect.

5.) a.) Prioritar verificării temeiniciei soluţiei de condamnare, în primă instanţă, a inculpatului F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, aspect contestat de acesta în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte va examina criticile apelantului referitoare la nelegalitatea mijloacelor de probă (notele de redare a convorbirilor telefonice) menţionate în procesul-verbal centralizator întocmit de procurorul de caz în data de 22 august 2012 şi la nulitatea absolută a procedeelor probatorii prin care au fost obţinute, constatările instanţei de control judiciar în această privinţă fiind relevante sub aspectul determinării materialului probator ce urmează a fi supus, ulterior, analizei în vederea stabilirii caracterului fondat sau, dimpotrivă, nefondat al acuzaţiei penale formulată împotriva inculpatului.

În acest sens, Înalta Curte arată, cu titlu preliminar, că, într-adevăr, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 342 - 347 C. proc. pen., care reglementează procedura în camera preliminară, rezultă că legiuitorul a limitat invocarea excepţiilor privind legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală şi a administrării probelor într-o etapă distinctă de cea a dezlegării în fond şi în căile de atac a conflictului de drept penal substanţial, fază în care judecătorul de cameră preliminară, fiind chemat să realizeze un control al materialului de urmărire penală, verifică toate actele de urmărire penală prin care s-a administrat probaţiunea, dar şi modul/condiţiile în care au fost obţinute şi folosite probele, făcând, după caz, aplicarea regimului juridic al nulităţilor prevăzut de art. 280 - 282 C. proc. pen. şi, nu în ultimul rând, a sancţiunii excluderii probelor obţinute nelegal, ca urmare a constatării nulităţii actului prin care s-a dispus/autorizat/confirmat proba sau a însuşi mijlocului de probă ori a procedeului probatoriu prin care a fost dobândită, conform art. 102 alin. (3) C. proc. pen.

Aşadar, în această fază, se verifică dacă organele de urmărire penală s-au conformat în activitatea de strângere a probatoriului principiului legalităţii probelor, inclusiv în componenta sa intrinsecă a administrării loiale, fiind excluse probele obţinute prin utilizarea de procedee probatorii sau rezultate din mijloace de probă administrate cu încălcarea prescripţiilor procedurale ori prin folosirea de metode neloiale.

În acest context, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 05 decembrie 2014, apreciind "că rezultatul procedurii în cameră preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului" (paragr. 61) şi, totodată, reţinând că, în concepţia iniţiatorului, proiectul C. proc. pen. "instituie competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitate a procedurii", a constatat că, prin modul în care a reglementat această procedură, "legiuitorul a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor" şi, ca atare, a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 354 alin. (1) C. proc. pen. şi 346 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" este neconstituţională.

Ulterior, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a stabilit că "în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute în mod nelegal sau neloial" (decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 07 octombrie 2016, paragr. 24; decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 03 mai 2017, paragr. 19).

Totodată, pentru a asigura conformitatea prevederilor legale care guvernează procedura de cameră preliminară cu legea fundamentală a ţării, Curtea Constituţională a constatat, prin decizia nr. 802 din 05 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 06 februarie 2018, că dispoziţiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016, cuprind o soluţie legislativă neconstituţională, întrucât, deşi au creat posibilitatea părţilor şi persoanelor vătămate să conteste direct şi nemijlocit, în şedinţă de judecată, probatoriul produs în faza de instrucţie penală, nu le oferă mijloacele procesuale necesare pentru a demonstra nelegalitatea acestuia, în condiţiile în care permit judecătorului de cameră preliminară să administreze ca mijloace de probă numai înscrisuri noi, cu ocazia judecării cererilor şi excepţiilor formulate de părţi sau ridicate din oficiu.

Cu toate că examinarea legalităţii probatoriului efectuat de către organele de anchetă penală este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, acesta stabilind în mod suveran asupra legalităţii întocmirii actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, elemente cu privire la care, dacă au rămas câştigate cauzei, nu se mai pot face aprecieri în cursul judecăţii, întrucât nu este permis a se produce dovezi împotriva unor chestiuni definitiv validate, instanţa de contencios constituţional, raportându-se la faptul că legiuitorul a interzis, în mod absolut, strângerea probelor prin practici neloiale, precum şi folosirea procedeelor de obţinere nelegală a probelor, excluzând cu titlu imperativ astfel de practici/procedee din sfera legalităţii, a mai reţinut, în cuprinsul considerentelor deciziei anterior menţionate, că asemenea metode atrag nulitatea absolută a mijloacelor de probă astfel obţinute, cu consecinţa excluderii necondiţionate a probei, conform art. 102 alin. (3) C. proc. pen. Ca atare, Curtea a constatat că "o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal", astfel încât "probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită" (paragr. 29).

Aşadar, atât în prima instanţă, cât şi în apel, probele validate de judecătorul de cameră preliminară pot forma din nou obiectul examinării, însă numai în ceea ce priveşte practicile/metodele/procedeele folosite de organele de anchetă pentru strângerea lor, întrucât încălcarea interdicţiei categorice a legii în obţinerea probelor printr-o procedură nelegală/neloială atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care au fost administrate, în condiţiile în care vătămarea adusă legalităţii procesului penal nu poate fi acoperită, fiind prezumată de drept. Altfel spus, în cursul judecăţii nu mai pot fi invocate încălcări ale prescripţiilor procedurale de administrare a probelor, ci doar acele vicii determinate de utilizarea unor metode nelegale de obţinere a acestora, proceduri care, fiind interzise în mod imperativ de lege, justifică, ulterior depăşirii fazei de cameră preliminară, competenţa instanţelor de a examina respectivele aspecte.

Ca urmare, în raport cu cele stabilite, în mod constant, cu valoare de principiu, de către instanţa de contencios constituţional, în sensul că dispozitivul şi considerentele deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (decizia nr. 1.415 din 04 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 05 mai 2010; decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 07 iulie 2011; decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), dar având în vedere şi dispoziţiile art. 281 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora încălcarea prevederilor alin. (1) lit. a)-d ale aceluiaşi text de lege poate fi invocată în orice stare a procesului, Înalta Curte apreciază că aspectele privind nelegalitatea administrării unor probe în cursul anchetei penale, invocate de apelantul inculpat F. cu referire strictă la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a mesajelor de tip sms transcrise în procesul-verbal centralizator întocmit de procuror în data de 22 august 2012 (şi anume cele autorizate de instanţa supremă prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. 3 din 14 ianuarie 2011 şi nr. 12 din 15 februarie 2011), pot fi supuse analizei de către instanţa de control judiciar, chiar dacă nu au format obiectul unor cereri şi excepţii formulate de acuzat în etapa camerei preliminare sau cu ocazia judecării în fond a cauzei, din moment ce criticile acestuia vizează, în concret, încălcarea competenţei materiale şi/sau funcţionale a organelor de urmărire penală cu ocazia folosirii procedeelor probatorii prin care au fost obţinute mijloacele de probă, împrejurare care, în situaţia în care s-ar constata că este incidentă în speţă, ar atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale efectuate în atare condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 04 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.

În acest context, având în vedere că, în cauză, ancheta penală a fost efectuată anterior datei de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare actualul C. proc. pen., verificarea, sub aspectul legalităţii, a actelor de urmărire penală contestate de apelantul inculpat F., în limita aspectelor de critică invocate, se va realiza cu respectarea principiului activităţii normelor de drept procesual penal, reflectat şi în cuprinsul prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, respectiv în conformitate cu regimul nulităţilor reglementat de art. 280 -282 din noul C. proc. pen., dar luând în considerare condiţiile referitoare la îndeplinirea lor astfel cum erau prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la momentul realizării acestora (art. 912 alin. (1) şi art. 913 alin. (1) C. proc. pen. din 19x).

Sub acelaşi aspect, se mai impune a fi menţionat, contrar susţinerilor apelantului, faptul că efectele deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, nu pot fi extinse şi în privinţa interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a altor comunicări autorizate în condiţiile art. 911 şi urm. C. proc. pen. (19x), întrucât sub incidenţa acestei hotărâri intră doar punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în baza noii codificări procesual penale, adică cele încuviinţate începând cu 1 februarie 2014, având în vedere că instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea sintagmei "ori alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. în vigoare.

În concret, se constată că, prin încheierea nr. x din 18 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2010, instanţa supremă, în temeiul dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen. (19x), a autorizat, pe o durată de 30 de zile (de la 18 noiembrie 2010 până la 17 decembrie 2010 inclusiv), interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor de tip sms şi mms purtate de la anumite posturi telefonice de inculpaţii F., A., C. şi D., sens în care au fost emise autorizaţiile nr. x, nr. x, nr. x şi, respectiv, nr. x, toate din 18 noiembrie 2010 . Ulterior, măsura dispusă de judecător a fost prelungită, succesiv, prin încheierile nr. x din 16 decembrie 2010 (de la 18 decembrie 2010 până la 16 ianuarie 2011 inclusiv), nr. x din 14 ianuarie 2011 (de la 17 ianuarie 2011 până la 15 februarie 2011) şi nr. x din 15 februarie 2011 (de la 16 februarie 2011 până la 17 martie 2011) date în acelaşi dosar al secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 22 august 2012, ora 1535, procurorul de caz a procedat la întocmirea unui proces-verbal centralizator, în cuprinsul căruia au fost consemnate şi certificate convorbirile telefonice şi mesajele de tip sms apreciate de organul de anchetă ca având strictă legătură cu faptele ce formau obiectul urmăririi penale, respectiv cele interceptate şi înregistrate în temeiul încheierilor nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 pronunţate de instanţa supremă în dosarul nr. x/2010 şi al autorizaţiilor nr. x, x, x, x din 18 noiembrie 2010 emise şi prelungite în baza acestora, fiind redat, cu această ocazie, conţinutul unor comunicări purtate de inculpaţii F., A., C. şi D. în intervalul 18 noiembrie 2010 - 02 martie 2011.

Prin memoriul adresat instanţei de apel în 21 iunie 2018, inculpatul F. a formulat o cerere de emitere a unei adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a preciza, printre altele, dacă procurorul de caz care a instrumentat dosarul penal nr. x/2010 a procedat personal, în temeiul prevederilor art. 912 C. proc. pen. (19x), la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice autorizate prin încheierile menţionate şi la redarea conţinutului acestora, dar şi dacă a existat o echipă de colaborare mixtă, un plan comun de acţiune sau un alt gen de cooperare între unitatea de parchet şi Serviciul Român de Informaţii în instrumentarea cauzei, solicitând, deopotrivă, furnizarea unor asemenea informaţii şi de către această din urmă instituţie.

În şedinţa publică din aceeaşi dată (21 iunie 2018), Înalta Curte a admis, în parte, cererea formulată de apelant şi a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală, pentru a comunica dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin la efectuarea unor acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al structurii de parchet menţionate şi, în caz afirmativ, în ce a constat acesta, urmând ca, la formularea răspunsului, să aibă în vedere şi actele ataşate în volumul 4 al dosarului de urmărire penală indicat, şi anume corespondenţa purtată între cele două instituţii cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii F., A., C. şi D., precum şi la întocmirea notelor de redare a conţinutului comunicărilor telefonice interceptate.

La data de 25 septembrie 2018, a fost înregistrată adresa din 24 septembrie 2018 transmisă de D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în cuprinsul căreia s-a menţionat că, pe parcursul urmăririi penale efectuate în dosarul nr. x/2010 al acestei unităţi de parchet, "Serviciul Român de Informaţii a acordat doar sprijin de ordin tehnic (logistic), constând în punerea în executare a mandatelor de supraveghere", în sensul art. 912 C. proc. pen. (19x), solicitările adresate S.R.I. nefăcând referire la Protocolul de cooperare încheiat între această instituţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci reprezentând "punerea în aplicare a dispoziţiilor legale menţionate anterior". În acest sens, s-a făcut trimitere şi la prevederile art. 14 din Legea nr. 14/1992, care reglementează obligaţia Ministerului Public şi a Serviciului Român de Informaţii de a-şi acorda sprijin reciproc în îndeplinirea atribuţiilor legale.

Totodată, s-a precizat că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2010, dar şi prin alte hotărâri (la care, însă, apelantul inculpat nu a făcut referire în cererea scrisă) "s-a realizat folosind echipamentele Serviciului Român de Informaţii, în considerarea calităţii acestuia de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor".

S-a mai menţionat cu privire la solicitarea adresată S.R.I. de a efectua notele de redare, că respectivele note întocmite de această instituţie "au un caracter strict informativ şi orientativ cu privire la aspectele cauzei", precum şi faptul că "procesele-verbale de redare a convorbirilor care aveau legătură cu obiectul cauzei au fost întocmite de ofiţeri de poliţie şi certificate de procuror, în urma ascultării acestora de către organele de urmărire penală", care au efectuat şi selecţia comunicărilor telefonice şi ambientale ce prezintă relevanţă probatorie în speţă.

Analizând dispoziţiile procesual penale în vigoare la data punerii în executare a măsurilor de supraveghere încuviinţate prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale Înaltei Curţi, secţia penală, dispoziţii în raport cu care se analizează legalitatea procedurii de obţinere a mijloacelor de probă, în virtutea principiului tempus regit actum, instanţa de control judiciar constată că prevederile art. 912 alin. (1) teza I C. proc. pen. (19x) stabileau că procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală, fiind, astfel, exclusă participarea oricărei alte categorii de organe judiciare sau de altă natură la realizarea activităţii de supraveghere autorizată în condiţiile art. 911 din acelaşi cod. Mai mult, în codificarea anterioară, înregistrările audio sau video reprezentau mijloace de probă prin care se constatau elemente de fapt ce puteau servi ca probe în procesul penal, aşa cum rezultă din enumerarea expres şi limitativă prevăzută în art. 64 alin. (1).

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice se realizează prin acte procesuale/procedurale care nu vizează activităţile tehnice, însă, în vederea asigurării suportului tehnic pentru efectuarea supravegherii, organele de urmărire penală puteau chema terţe persoane, în condiţiile art. 912 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. (19x).

Totodată, potrivit art. 913 alin. (1) din vechea reglementare procesual penală generală, îndrituirea legală de a consemna rezultatul supravegherii autorizate de judecător revenea în exclusivitate tot organelor de anchetă penală, respectiv procurorului sau lucrătorului din cadrul poliţiei judiciare delegat de acesta, care procedau la redarea integrală, într-un proces-verbal, a convorbirilor sau celorlalte comunicări interceptate şi înregistrate care priveau fapta ce forma obiectul cercetărilor efectuate în cauză.

Pe de altă parte, categoria organelor de cercetare penală la care făcea referire art. 912 alin. (1) teza I C. proc. pen. (19x) era expres şi limitativ definită în art. 201 alin. (2) din acelaşi cod, aceasta cuprinzând organele de cercetare ale poliţiei judiciare, respectiv lucrătorii specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, numiţi după parcurgerea unei anumite proceduri (art. 201 alin. (3), precum şi organele de cercetare specială (art. 208), adică ofiţeri anume desemnaţi pentru investigarea penală a anumitor tipuri de infracţiuni (cele comise de militari sau de persoane civile în legătură cu obligaţiile lor militare; infracţiuni de frontieră; infracţiuni contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra disciplinei şi ordinii la bord; infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul comise de personalul navigant al marinei civile), fără ca textul de lege să facă vreo referire la alte organe ale statului, cum ar fi cadrele anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii.

Or, în speţă, astfel cum reiese din cuprinsul adresei nr. x/2012 din 24 septembrie 2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, punerea în executare a mandatelor de supraveghere emise în baza încheierilor nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi activitatea de consemnare a rezultatului acesteia s-au realizat de către Serviciul Român de Informaţii, respectiv de un organ necompetent în raport cu dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza I şi art. 913 alin. (1) C. proc. pen. (19x), implicarea directă a acestuia în activitatea de urmărire penală efectuată în cauza nr. x/2010 a respectivei unităţi de parchet fiind confirmată şi de alte înscrisuri ataşate la dosarul de urmărire penală.

În acest sens, este de menţionat adresa D.N.A. nr. x/2010 din 15 februarie 2011 către Serviciul Român de Informaţii (U.M. x), în care se menţionează că "în continuarea corespondenţei purtate anterior, vă trimitem, alăturat, pentru punerea în executare, un exemplar, în copie conformă, după încheierea nr. x din 15.02.2011 a ICCJ, prin care s-a dispus prelungirea pe o perioadă de 30 de zile a autorizaţiilor nr. x-x, emise în baza încheierii nr. x/18.11.2010".

De asemenea, în cuprinsul unei alte adrese din aceeaşi dată trimisă Serviciului tehnic, procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie împreună cu procurorul de caz arată că "În completarea adresei noastre nr. x/2010 din ianuarie 2011, cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare nr. x/18.11.2010, vă trimitem, alăturat, în copie conformă, încheierea C.C.J. nr. x din 15.02.2011 (dosar nr. x/2010) prin care s-a dispus prelungirea pe o perioadă de 30 de zile a acestor autorizaţii. Precizăm că notele de redare urmează a fi efectuate de SRI, aspect care deja a fost comunicat prin corespondenţa anterioară".

Relevant sub acelaşi aspect este şi conţinutul adresei D.N.A. nr. x/2010 din 29 noiembrie 2010, prin care se solicită următoarele:

"În completarea adresei noastre nr. x/2010 din 18.11.2010, în vederea asigurării unei continuităţi în activitatea de punerea în executare, ţinând cont de faptul că pentru autorizaţia nr. x/2010 privind pe utilizatorul F., notele de redare a convorbirilor şi comunicărilor de tip SMS şi MMS sunt întocmite de SRI (în baza corespondenţei anterioare), vă rugăm să ne sprijiniţi pentru ca, pentru toate autorizaţiile din dosarul nr. x/2010 (obţinute în baza încheierii din 18.11.2010 - dosar x/2000 al ICCJ), cu referire la: x-x/18.11.2010, notele de redare să fie efectuate de SRI".

În acelaşi sens este şi adresa din 04 ianuarie 2011, în care se menţionează că "În completarea adresei noastre x/2010 din decembrie 2010, cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare nr. x/18.11.2010, astfel cum au fost prelungite prin încheierea C.C.J. din 16.12.2010 (dosar nr. x/2010), vă rugăm să comunicaţi SRI (instituţie care, conform corespondenţei, efectuează notele de redare) să ne trimită notele de redare şi în format electronic".

Deopotrivă, prin intermediul adresei nr. x/2010 din 14 ianuarie 2011, D.N.A. a comunicat Serviciului Român de Informaţii (U.M. x), "urmare a corespondenţei purtate anterior", "pentru a fi puse în executare, în copie conformă, încheierea nr. x/14.01.2011 a C..C.J., secţia penală, prin care s-au prelungit, pe o perioadă de 30 de zile, de la 17.01.2011 la 15.02.2011 inclusiv, autorizaţiile nr. x/18.11.2010".

Nu în ultimul rând, este de menţionat şi conţinutul adresei trimise de Direcţia Naţională Anticorupţie aceleiaşi instituţii (Serviciul Român de Informaţii - U.M. x) în data de 19 ianuarie 2011, în care se menţionează următoarele:

"În continuare corespondenţei purtate anterior, vă trimitem, alăturat, trei DVD (inscripţionate x/2010), pe care să ne transferaţi (în format electronic) notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor nr. x-x din 18.11.2010, astfel cum au fost prelungite prin încheierile ICCJ nr. x/16.12.2010, nr. x/14.01.2011 şi nr. x/15.02.2011".

Rezultă, aşadar, că obţinerea mijloacelor de probă în cazul măsurilor de supraveghere autorizate de Înalta Curte prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011, pronunţate în dosarul nr. x/2010, s-a realizat prin implicarea Serviciului Român de Informaţii, cu toate că dispoziţiile legale aplicabile în materie, în vigoare la momentul punerii în executare a acestora, stabileau competenţa funcţională şi materială exclusivă a procurorului sau a organului de cercetare penală de a proceda la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celorlalte comunicaţii electronice şi, ulterior, la redarea într-un proces-verbal a conţinutului lor, administrarea acestor mijloace de probă fiind doar apanajul de drept al organelor de urmărire penală, astfel cum erau definite în art. 201 C. proc. pen. (19x).

Într-adevăr, Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii reglementa, în art. 12 alin. (2), posibilitatea cadrelor anume desemnate din S.R.I. de a acorda sprijin, la solicitarea expresă a organelor judiciare competente, în realizarea unor activităţi de cercetare penală, în care erau incluse şi cele referitoare la punerea în aplicare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare emise de judecător în temeiul C. proc. pen., însă, potrivit textului de lege, un asemenea aport nu putea fi dat decât în cauzele ce aveau ca obiect infracţiuni contra siguranţei naţionale, situaţie în care organelor de urmărire penală le revenea obligaţia de a comunica respectivei instituţii orice date sau informaţii privitoare la securitatea statului, rezultate din activitatea de anchetă desfăşurată (art. 12 alin. (3).

Or, la momentul autorizării interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicări (prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale instanţei supreme), precum şi la data efectuării acestor activităţi, dar şi ulterior, cercetările desfăşurate în dosarul penal nr. x/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au vizat comiterea unor infracţiuni contra siguranţei statului, situaţie în care, nefiind incidente prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 14/1992, nu era permis organului de urmărire penală să solicite sprijinul lucrătorilor anume desemnaţi din cadrul S.R.I.

în vederea punerii în executare a autorizaţiilor emise de judecător şi consemnării rezultatului acesteia, activităţi ce intrau în sfera de competenţă exclusivă a procurorului şi a organului de cercetare penală, conform art. 912 alin. (1) teza I şi art. 913 alin. (1) C. proc. pen. (19x). Mai mult, art. 13 din Legea nr. 14/1992, în forma în vigoare la momentul punerii în executare a măsurilor de supravehere, stabilea în mod expres că "organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest", în aceste limite impunându-se a fi interpretată şi relaţia de colaborare la care se referă art. 14 din acelaşi act normativ şi la care procurorul a făcut trimitere în cuprinsul adresei nr. x/2012 din 24 septembrie 2018 înaintată instanţei de apel.

Rezultă, aşadar, că punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi a altor comunicări nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x, emise în baza încheierii nr. x din 18 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prelungite, succesiv, prin încheierile nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale aceleiaşi instanţe, precum şi consemnarea rezultatului acestei activităţi (întocmirea notelor de redare ce au fost transmise, ulterior, unităţii de parchet) nu au fost realizate de procuror sau de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, ci de către un organ fără atribuţii de urmărire/cercetare penală, fiind încălcate, ca atare, normele de competenţă materială şi funcţională cuprinse în art. 912 alin. (1) teza I şi art. 913 alin. (1) C. proc. pen. (19x), fapt ce atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă astfel obţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în forma stabilită ca fiind conformă cu legea fundamentală prin decizia nr. 302 din 04 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017 (în acelaşi sens sunt şi decizia penală nr. 92 din 30 mai 2018 a Completului de 5 judecători al instanţei supreme, pronunţată în dosarul nr. x/2017; încheierile din 21 martie 2018 şi nr. x din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi, secţia penală, pronunţate în dosarele nr. x/2017 şi, respectiv, nr. x/a1.1).

În consecinţă, constatând, în acord cu susţinerile apelantului inculpat F., că interceptările convorbirilor telefonice şi a celorlalte comunicări autorizate prin încheierile anterior menţionate, precum şi actele subsecvente, respectiv notele de redare a acestora consemnate în cuprinsul procesului-verbal centralizator din 22 august 2012, ora 1535, şi înregistrările fixate pe suporţii optici, sunt lovite de nulitate absolută, Înalta Curte nu va avea în vedere aceste mijloace de probă în analiza motivului de apel ce vizează netemeinicia soluţiei de condamnare dispusă de judecătorul fondului, ci va evalua restul ansamblului probator al cauzei, şi anume declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor, înregistrările convorbirilor telefonice preluate din dosarul nr. x/2010 al D.N.A., precum şi înscrisurile ataşate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti efectuată în fond şi în apel.

b.) Tot cu titlu premergător analizării motivelor de apel ale inculpatului F. privind greşita sa condamnare de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar va examina susţinerile acestuia referitoare la nulitatea absolută a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a altor comunicări autorizate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi preluate în prezenta cauză, sens în care se au în vedere, raportat la critica formulată în concret, ce vizează nerespectarea de către organul judiciar care a încuviinţat măsura de supraveghere a normelor de competenţă după calitatea persoanei, dar şi la momentul în care aceasta a fost invocată, aceleaşi considerente ce au fost anterior expuse cu privire la incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 05 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 06 februarie 2018.

Se constată sub acest aspect că, prin încheierea din 23 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (dosar nr. x/2010), în temeiul art. 911 C. proc. pen. (19x), a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x/2010 şi s-a dispus autorizarea pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 septembrie 2010 până la 22 octombrie 2010 inclusiv, a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi comunicărilor de tip sms şi mms purtate de la anumite posturi telefonice de mai multe persoane, printre care şi A. şi C., sens în care a fost emisă, la aceeaşi dată, autorizaţia nr. x. În baza art. 911 alin. (4) C. proc. pen. (19x), această autorizaţie a fost reînnoită pe o durată de încă 30 de zile, de la 23 octombrie 2010 până la 21 noiembrie 2010 inclusiv, prin încheierea din 21 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la solicitarea aceleiaşi structuri de parchet formulată în dosarul nr. x/2010.

Apreciind că interceptările comunicărilor telefonice realizate prin punerea în executare a autorizaţiei nr. x/2010, emisă în temeiul încheierii din 23 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în cauza nr. x/2010, furnizează informaţii concludente şi utile cu privire la infracţiunile ce formează obiectul dosarului nr. x/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, organele de anchetă ce instrumentau această din urmă cauză au întocmit la data de 16 noiembrie 2010, ora 1230, un proces-verbal în cuprinsul căruia s-a făcut menţiunea copierii, în condiţiile art. 912 alin. (5) C. proc. pen. (19x), a înregistrărilor relevante de pe suportul original aflat în dosarul de urmărire penală nr. x/2010 al aceleiaşi unităţi de parchet, şi s-a procedat la consemnarea acestora în formă scrisă, conform art. 913 C. proc. pen. (19x), ocazie cu care au fost transcrise convorbiri purtate de inculpatul C. în ziua de 29 septembrie 2010.

Invocând aceleaşi dispoziţii procedurale, prin procesul-verbal din 26 iunie 2012, ora 1315, procurorul de caz a preluat în dosarul nr. x/2010 şi alte înregistrări ale comunicărilor telefonice interceptate în temeiul autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010, reînnoită prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din 21 octombrie 2010, procedând, totodată, la redarea conţinutului acestora, respectiv a discuţiilor purtate de inculpaţii A. şi C. în perioada 30 septembrie - 20 noiembrie 2010.

Ulterior, prin procesul-verbal centralizator nr. x/2010 din data de 22 august 2012, ora 1535, pornind de la menţiunile făcute de inculpatul F. în 07 august 2012, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, şi de la exigenţele art. 912 alin. (4) şi art. 913 C. proc. pen. (19x), s-a procedat la "reanalizarea tuturor convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate, astfel cum au fost preconstituite în procesul-verbal centralizator din data de 26.06.2012, ora 1410, procesul-verbal de certificare din 16.11.2010, ora 1230, procesul-verbal de certificare din 12.01.2011, ora 1100, procesul-verbal de certificare din 12.01.2011, ora 1200, şi procesul-verbal de certificare din 09.02.2011, ora 1000" şi, constatându-se "că există discuţii care nu au legătură cu faptele deduse urmăririi penale (unele dintre ele fiind dublu redactate)", s-a dispus arhivarea acestora. Totodată, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în cuprinsul actului procedural întocmit, au fost consemnate şi certificate convorbirile telefonice şi mesajele de tip sms apreciate de organul de anchetă ca având strictă legătură cu faptele ce formau obiectul urmăririi penale, respectiv cele interceptate şi înregistrate în temeiul încheierilor nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 pronunţate de instanţa supremă în dosarul nr. x/2010 şi al autorizaţiilor nr. x, x, x şi x din 18 noiembrie 2010 emise şi prelungite în baza acestora, fiind redat, cu această ocazie, conţinutul unor comunicări purtate de inculpaţii F., A., C. şi D. în intervalul 18 noiembrie 2010 - 02 martie 2011.

Ca urmare, conform procesului-verbal din aceeaşi zi, ora 1510, s-a procedat la renumerotarea dosarului de urmărire penală nr. x/2010, începând cu volumul 15, în timp ce primele 14 volume (din care volumul 14 cuprinde procesele-verbale din 16.11.2010, ora 1230, şi din 26.06.2012, ora 1315, în care au fost redate comunicările interceptate în temeiul autorizaţiei nr. x/2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti) au fost păstrate cu numerotarea iniţială.

Examinând critica de nelegalitate invocată de apelantul F., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 911 alin. (3) C. proc. pen. (19x), în vigoare la data încuviinţării măsurii de supraveghere, autorizaţia necesară interceptării şi înregistrării convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare trebuia emisă fie de preşedintele, fie de judecătorul desemnat de acesta din cadrul instanţei căreia îi revenea competenţa să judece cauza în fond sau a instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se afla sediul parchetului din care făcea parte procurorul ce efectua sau supraveghea urmărirea penală. De asemenea, în conformitate cu prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol, autorizaţia putea fi reînnoită, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

În speţă, convorbirile şi comunicările telefonice contestate de inculpat au fost interceptate şi înregistrate în cauza penală nr. x/2010 instrumentată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, fiind preluate în dosarul nr. x/2010 al aceleiaşi structuri de parchet, în temeiul art. 912 alin. (5) C. proc. pen. (19x), prin procesele-verbale din 16 noiembrie 2010, ora 1230, şi din 26 iunie 2012, ora 1315, întocmite de procurorul de caz.

Contrar susţinerilor apelantului se constată, însă, că înscrisurile ataşate la dosar (referatul nr. x/2010 din 23 septembrie 2010 al D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie; încheierile din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2010; autorizaţia nr. x din 23 septembrie 2010 emisă în acelaşi dosar), nu furnizează nicio dovadă şi nici măcar indicii că, la datele la care s-a solicitat de către procuror încuviinţarea şi, ulterior, reînnoirea autorizării interceptării şi înregistrării comunicărilor telefonice, în cauza nr. x/2010 s-ar fi efectuat cercetări faţă de numitul F. sau faţă de alte persoane care, deţinând o calitate specială, ar fi atras competenţa personală de soluţionare a cauzei în fond de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, în atare condiţii, ar fi reprezentat, deopotrivă, şi organul judiciar îndrituit de normele procesual penale să autorizeze măsura solicitată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în conformitate cu prevederile art. 911 şi următoarele C. proc. pen. (19x).

Astfel, aşa cum reiese din conţinutul referatului procurorului prin care s-a cerut autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicări, dar şi din cuprinsul încheierilor din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în cauza nr. x/2010 se efectuau, la acel moment, cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu derularea unor proceduri de achiziţie publică la nivelul SN Nuclearelectrica S.A., singurii posibili participanţi la activitatea investigată, indicaţi de procuror şi de judecător în actele procedurale întocmite, fiind numiţii AAAA. (director general al societăţii), A., C. şi BBBB. (prezumtivi beneficiari indirecţi ai contractelor de achiziţie publică), persoane vizate, de altfel, alături de numitul CCCC., de măsurile de supraveghere încuviinţate şi în legătură cu care nu există date sau indicii că ar fi deţinut vreo calitate specială care să determine soluţionarea propunerii de către instanţa supremă.

Determinarea instanţei căreia îi revine competenţa să judece cauza în fond nu se poate realiza decât pe baza situaţiei de fapt reţinută la momentul autorizării măsurilor de interceptare şi înregistrare, eventuala obţinere ulterioară, pe parcursul anchetei penale, a unor informaţii noi privind participarea la comiterea faptelor a unor persoane ce atrag competenţa instanţei superioare neafectând legalitatea încheierilor pronunţate anterior acestui moment de către instanţa competentă la acea dată.

Ca atare, raportat la activitatea presupus infracţională ce forma obiect al cercetărilor penale în dosarul nr. x/2010 al D.N.A., la stadiul acestora şi la calitatea persoanelor investigate în cauză la data formulării cererilor parchetului şi a autorizării măsurilor de supraveghere de către judecător, astfel cum aceste aspecte rezultă din înscrisurile ataşate la prezentul dosar, se constată că încheierile din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 au fost pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu respectarea competenţei materiale prevăzută de art. 911 alin. (3) C. proc. pen. (19x) raportat la art. 25 C. proc. pen. (19x), nefiind incident cazul de nulitate absolută reglementat de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aşa cum, în mod neîntemeiat, a susţinut apărarea apelantului inculpat.

De asemenea, în speţă, nu există date că efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor comunicărilor telefonice autorizate prin cele două încheieri ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi consemnarea rezultatului acestora s-ar fi realizat de alte organe decât cele de urmărire penală prevăzute de art. 912 alin. (1) şi art. 913 alin. (3) C. proc. pen. (19x), astfel de dovezi fiind produse în cauză numai cu privire la măsurile de supraveghere încuviinţate prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011, pronunţate de instanţa supremă în dosarul nr. x/2010, astfel cum reiese atât din adresa din 24 septembrie 2018 transmisă Înaltei Curţi de către D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în cuprinsul căreia nu se face nicio referire la punerea în executare a măsurilor dispuse prin încheierile din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010, cât şi din corespondenţa purtată de respectiva unitate de parchet cu Serviciul Român de Informaţii, ataşată în volumul nr. 4 al dosarului de urmărire penală, care, de asemenea, nu vizează activităţile de supraveghere autorizate prin cele două hotărâri emise de judecătorie. Ca atare, nici sub acest aspect nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., din moment ce nu au fost identificate la dosar informaţii care să certifice că interceptările şi înregistrările telefonice încuviinţate prin încheierile din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au fost realizate de către S.R.I., un asemenea demers, care să ateste că punerea în executare a acestor măsuri s-a făcut de către alte organe decât cele stabilite de art. 912 alin. (1) C. proc. pen. (19x) nefiind întreprins nici de inculpat, a cărei solicitare de emitere a unor adrese la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Serviciul Român de Informaţii a vizat doar activitatea de supraveghere autorizată prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale Înaltei Curţi.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului referitoare la greşita valorificare de către procuror, în plan probator, a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2010, motivat de faptul că, prin procesul-verbal centralizator din 22 august 2012, ora 1535, acesta ar fi dispus arhivarea lor, Înalta Curte arată că o eventuală neregularitate sub acest aspect putea fi constatată exclusiv în procedura de cameră preliminară, prin formularea de către inculpat a unor cereri şi excepţii în sensul menţionat, critica formulată nevizând nelegalitatea procedeelor folosite de organele de anchetă penală pentru obţinerea probelor, cu consecinţa directă a nulităţii absolute a actelor procesuale şi procedurale prin care au fost administrate, astfel încât să permită examinarea ei în etapa judecăţii în apel, în virtutea celor statuate prin decizia nr. 802 din 05 decembrie 2017 a Curţii Constituţionale.

Aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în faţa instanţei de fond sau a celei de control judiciar nu mai pot fi invocate încălcări ale prescripţiilor procedurale de administrare a probelor, ci doar acele vicii determinate de utilizarea unor metode nelegale de obţinere a acestora, proceduri care, fiind interzise în mod imperativ de lege, justifică, ulterior depăşirii fazei de cameră preliminară, competenţa celor două jurisdicţii de a examina asemenea aspecte.

Or, în speţă, aspectul invocat de inculpat nu se încadrează în categoria respectivelor neregularităţi ce pot atrage nulitatea absolută a actelor de urmărire penală contestate, situaţie în care, fiind vorba de o chestiune definitiv validată prin încheierea din 22 mai 2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, instanţa de apel nu mai poate face aprecieri cu privire la aceasta, astfel încât mijloacele de probă preluate de organele de urmărire penală din dosarul nr. x/2010 al D.N.A. (înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice autorizate prin încheierile din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 ale Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti) rămân câştigate cauzei ce formează obiectul prezentului dosar.

De altfel, se observă că inculpatul a înţeles să formuleze pentru prima dată această critică în apel, cu toate că procesul a parcurs procedura camerei preliminare, al cărei obiect l-a constituit, potrivit art. 342 C. proc. pen., tocmai verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Ca atare, exercitarea cu bună-credinţă şi în scopul în care au fost reglementate a drepturilor procesuale recunoscute acuzatului ar fi impus invocarea de către acesta în etapa camerei preliminare a criticii formulate abia în faţa instanţei de control judiciar, mai ales că apărătorul său ales de la acel moment a depus mai multe cereri prin care a solicitat aprobarea studierii dosarului şi a efectuării unor copii ale anumitor înscrisuri în vederea formulării de cereri şi excepţii în cauză, prerogativă care, însă, nu a mai fost valorificată în acea fază, deşi inculpatul a cunoscut că în privinţa sa se desfăşura o procedură judiciară al cărei scop îl constituia examinarea respectării prescripţiilor procedurale cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală.

c.) Analizând, în continuare, motivul de apel ce vizează netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, astfel cum a fost restrâns ca urmare a constatării nulităţii absolute a interceptărilor comunicărilor telefonice autorizate prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale instanţei supreme şi a actelor subsecvente (notele de redare a acestora consemnate în cuprinsul procesului-verbal centralizator din 22 august 2012, ora 1535, şi înregistrările fixate pe suporţii optici), demonstrând fără putinţă de tăgadă comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul F..

Astfel, în urma propriei evaluări a mijloacelor de probă strânse de organele de anchetă penală (cu excepţia înregistrărilor convorbirilor telefonice anterior menţionate), precum şi a celor administrate în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, instanţa de control judiciar reţine, în fapt, că, în perioada mai - noiembrie 2010, inculpatul F. a pretins pentru altul, respectiv pentru firma I., de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C. şi D., suma de 516.000 euro, disimulată sub forma unui contract de servicii profesionale de consultanţă fictiv încheiat între această societate şi S.C. O. S.R.L., din care s-au primit, în intervalul iulie - septembrie 2010, 384.000 euro, iar, la data de 29 noiembrie 2010, urmare a cererii formulate de acuzat, suma de 400.000 RON, acesta promiţând, în schimbul foloaselor pretinse, că va întreprinde demersuri pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), asupra căruia a lăsat să se creadă are influenţă, pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B..

În concret, intervenţia promisă de inculpatul F. s-a realizat, astfel încât între companiile din grupul L., pe de o parte, şi societăţile conduse de asocierea B., pe de altă parte, au fost perfectate următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. x din 07 iunie 2010 dintre S.C. O. S.R.L., prin D., şi S.C. N. S.A., prin R.; contractul de furnizare a materialelor refolosibile nr. x din 29 decembrie 2010 şi actele adiţionale nr. x şi x din aceeaşi dată dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E.; contractul de cesiune de creanţă nr. x din 10 februarie 2011 dintre S.C. M. S.A., prin S., şi S.C. T. S.R.L., prin E., având ca obiect cesionarea creanţei certe, lichide, exigibile şi necontestate de 30.000.000 RON pe care cedentul o avea împotriva CNCF CFR S.A., derivând din contractele de furnizare energie electrică şi reprezentând capital în valoare de 26.730.918,74 RON şi penalităţi în sumă de 3.269.081,26 RON.

Chestiunile referitoare la încheierea, derularea şi executarea contractelor, precum şi clauzele acestora au fost, pe larg, prezentate şi analizate în cuprinsul sentinţei penale atacate, motiv pentru care, nefiind contestate de apelantul inculpat F., nu vor mai fi reluate de instanţa de apel care, în această privinţă, îşi însuşeşte toate aspectele reţinute de judecătorul fondului.

Deşi inculpatul F. a negat în mod constant, pe întreg parcursul procedurii judiciare, comiterea faptelor de care a fost acuzat, arătând, în esenţă, că nu a pretins de la A. şi ceilalţi inculpaţi niciun avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul în schimbul vreunei promisiuni de a favoriza societăţile conduse de aceştia, iar suma de 400.000 RON primită în data de 29 noiembrie 2010 reprezintă restituirea unui împrumut acordat anterior, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de fond, nu poate reţine apărările formulate, acestea fiind infirmate de materialul probator al cauzei care, analizat în mod coroborat, conduce la concluzia certă a comiterii de către apelant a infracţiunii de trafic de influenţă astfel cum a fost anterior reţinută.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile date atât în faţa primei instanţe, cât şi a celei de control judiciar de inculpaţii A., C. şi D. care au recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi au arătat, în mod concordant, că, anterior încheierii, în 07 iunie 2010, a convenţiei de vânzare-cumpărare energie electrică între S.C. O. S.R.L. şi S.C. N. S.A., între cel dintâi acuzat şi inculpatul F. a intervenit o înţelegere, acceptată ulterior şi de ceilalţi doi inculpaţi, în sensul că cel din urmă i-a pretins primului suma de 516.000 euro pentru I., solicitând în acest scop perfectarea unui contract fictiv de consultanţă între respectiva societate şi S.C. O. S.R.L. şi promiţând, în schimb, facilitarea încheierii de către firmele conduse de A. a unor convenţii profitabile cu societăţile din grupul K., prin intervenţii la funcţionarii din cadrul acestora.

Astfel, consecvent poziţiei exprimate în fond, când a arătat că "B. a venit la firmă şi ne-a spus despre înţelegerea cu F. să faciliteze unor firme încheierea unor contracte cu societatea O. şi eventual cu alte societăţi", că "F. ne-a facilitat încheierea unui contract de vânzare-revânzare de energie de la L." aşa încât "profitul brut din revânzarea energiei a fost de aproximativ 700.000 de euro, din care urma să plătim suma de 516.000 euro către firma I.", dar şi că "s-a mai încheiat un contract de fier vechi tot cu L. şi un contract de cesiune de creanţă . . . . . . . . . .înţelegerea a fost cu F." (declaraţia din 05 octombrie 2015), inculpatul C. a declarat în apel că nu a "fost prezent la discuţia care s-a purtat iniţial între A. şi F. în legătură cu încheierea unor contracte între DDDD.. şi firma S.C. O. SRL", însă, ulterior "acestei discuţii purtate de A., acesta a venit la sediul S.C. O. S.R.L. şi mi-a spus mie şi inculpatului D. că F. s-a oferit să ne ajute la încheierea unor contracte de furnizare a energiei electrice între S.C. O. S.R.L. şi DDDD., dar că a condiţionat acest ajutor de încheierea de către S.C. O. S.R.L. a unui contract de consultanţă cu firma I., căreia urma a-i fi plătită suma de 516 mii euro" (declaraţia din 16 februarie 2017).

Deopotrivă, după ce, în cuprinsul depoziţiei din 26 ianuarie 2016, reluând aceleaşi menţiuni făcute şi cu ocazia audierii din 05 octombrie 2015, inculpatul A. a precizat că "contractul încheiat cu L., în valoare de 516.000 euro, nu era pentru profitul nostru, era încheiat în vederea încheierii de alte contracte, profitabile pentru firma noastră, din următoarele contracte urma să beneficiem şi noi, iar F. ar fi avut un rol în încheierea acestor contracte", adică "ne-ar fi ajutat cu L.-ul întrucât era relaţia lui, nu a noastră", precum şi faptul că "prima oară am auzit de firma I. and J. atunci când am încheiat contractul cu L. şi această firmă, F. spunându-ne că banii trebuie să ajungă la această firmă", în faţa instanţei de control judiciar acesta a arătat că, atunci când a avut "discuţia cu F. în care mi-a pretins suma de 516.000 euro, acesta mi-a promis că mă va ajuta cu tot ce înseamnă încheierea unor contracte de către firmele mele, întrucât aveam nevoie de bani ca să plătesc angajaţii" (declaraţia din 16 februarie 2017).

În acelaşi sens, inculpatul D. a declarat, la data de 05 octombrie 2015, în legătură cu înţelegerea dintre F. şi A., că primul a condiţionat intervenţia sa pentru facilitarea încheierii contractului de vânzare - cumpărare energie electrică dintre L. şi S.C. O. S.R.L. de perfectarea de către cea din urmă societate a unei convenţii fictive de consultanţă cu I. şi, întrucât s-au conformat acestei solicitări şi au achitat sumele de bani promise, firmele conduse de A. au fost ajutate de inculpatul F. să încheie şi alte două contracte, respectiv unul de vânzare-cumpărare deşeuri şi altul de cesiune de creanţă. Aceleaşi precizări au fost făcute de inculpat şi cu prilejul audierii sale de către instanţa de apel, în 16 februarie 2017, când a arătat că "atunci când A. mi-a comunicat propunerea pe care i-o făcuse F. ca S.C. O. S.R.L. să încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu DDDD., condiţia impusă de acesta a fost încheierea unui contract de consultanţă între S.C. O. S.R.L. şi I., urmând ca ulterior S.C. O. S.R.L. sau celelalte firme din grupul condus de A. să obţină profit din alte contracte pe care urma să le încheie cu DDDD.".

La rândul său, în declaraţiile din 05 octombrie 2015 şi 16 februarie 2017, inculpatul E. a confirmat existenţa înţelegerii dintre inculpaţii F. şi A., menţionând că, la propunerea celui din urmă, a acceptat ca firma sa, S.C. T. S.R.L., să participe la o licitaţie organizată de L. pentru atribuirea unui contract de valorificare a deşeurilor, pe care, de altfel, a şi câştigat-o, inculpatul B. spunându-i că "dl. F., un deputat, are relaţii la firma L. şi acesta ne facilitează să câştigăm licitaţia" şi că "are totul aranjat cu F. pentru câştigarea licitaţiei, F. fiind dl. F.", fapt ce rezultă şi din depoziţiile martorului HHH. din 01 iunie 2012 şi 11 mai 2017.

În plus, toţi inculpaţii s-au exprimat în sensul că sumele de 384.000 euro şi 400.000 RON au fost date cu titlu de mită sau de comision şi că nu reprezintă o restituire a unui împrumut.

Aşadar, declaraţiile inculpaţilor A., C., D. şi E. date în faţa instanţei de fond şi menţinute în apel confirmă pe deplin comiterea de către inculpatul F. a acţiunii de pretindere de la acuzaţi, în mod direct (inculpatul A.) sau indirect, prin intermediul primului (inculpaţii C. şi D.), a sumei de 516.000 euro pentru I., disimulată sub forma unui contract fictiv de consultanţă perfectat între această societate şi S.C. O. S.R.L., folos material în schimbul căruia acuzatul a promis că va interveni pe lângă funcţionarii din cadrul grupului de firme L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu societăţile controlate de asocierea B.

De asemenea, o dovadă a realizării acestei promisiuni care, ulterior, s-a şi materializat este şi faptul că, aşa cum reiese din declaraţiile inculpaţilor E. (din 05 octombrie 2015) şi D. (din 05 octombrie 2015 şi 16 februarie 2017), dar şi din cuprinsul notei de constatare nr. x din 17 decembrie 2010 întocmită de Garda Financiară, Comisariatul General, în urma verificării realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale efectuate de S.C. O. S.R.L. în perioada 20 iulie 2007 - data controlului, această societate, asemenea firmei T. S.R.L., nu au desfăşurat nicio activitate din momentul înfiinţării şi până la încheierea contractelor nr. x din 07 iunie 2010 cu S.C. N. S.A. şi, respectiv, nr. x din 29 decembrie 2010 cu S.C. M. S.A., fapt ce atestă că doar ca urmare a influenţei exercitate de inculpatul F., prin intermediul martorului G., pe lângă funcţionarii din cadrul L., influenţă de care acesta s-a prevalat cu ocazia pretinderii sumei de 516.000 euro de la cei trei coinculpaţi, societăţile controlate de grupul B. au obţinut respectivele contracte.

Mai rezultă, totodată, fără nicio îndoială, din depoziţiile făcute de inculpaţii A., C. şi D. în cursul cercetării judecătoreşti, că apelantul F. a fost cel care le-a solicitat, pentru a asigura primirea folosului patrimonial pretins, încheierea contractului fictiv de consultanţă între S.C. O. S.R.L. şi I., indicându-le această din urmă firmă, dar şi cel care i-a predat lui A. două exemplare ale convenţiei, însoţite de trei facturi emise de cea din urmă societate, fiecare în valoare de câte 172.000 euro (în total 516.000 euro).

Astfel, A. a arătat că "inculpatul F. a venit cu propunerea încheierii contractului între O. şi I." şi că "prima oară am auzit de firma I. and J. atunci când am încheiat contractul cu L. şi această firmă, F. spunându-ne că banii trebuie să ajungă la această firmă" (declaraţii din 05 octombrie 2015 şi 26 ianuarie 2016), în timp ce inculpatul C. a învederat existenţa unei legături "între firma I. şi inculpatul F., având în vedere că acesta din urmă ne-a adus contractul, cele trei facturi … ", declarând, totodată, că "imediat după încheierea contractului cu DDDD. care a avut loc la sfârşitul lunii iunie 2010, inculpatul F. i-a predat lui A. două exemplare ale contractului de consultanţă cu firma I. şi cele trei facturi emise de această firmă, urmând ca cele două exemplare să fie semnate, iar unul returnat firmei în discutie … După ce am citit conţinutul contractului de consultanţă mi-am exprimat faţă de A. mai multe nemulţumiri în legătură cu conţinutul sumar al acestuia şi cu faptul că firma S.C. O. S.R.L. nu avea nevoie de întocmirea unui asemenea studiu, iar acesta mi-a recomandat să iau legătura direct cu F. să discut respectivele aspecte" (declaraţii din 26 ianuarie 2016 şi 16 februarie 2017). În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului D. din 05 octombrie 2015 ("…F. a condiţionat încheierea acestor contracte prin încheierea unui contract de consultanţă cu firma I. and J.") şi 16 februarie 2017 ("…condiţia impusă de acesta a fost încheierea unui contract de consultanţă între S.C. O. S.R.L. şi I . . . . . . . . . .Contractul de consultanţă cu firma I. a fost adus la sediul S.C. O. S.R.L. de C. care la rândul lui îl primise de la A. căruia ii fusese înmânat de F., pe care-l cunosc de la C.. Contractul a fost însoţit şi de trei facturi în valoare totală de 516 mii euro … Un exemplar al acestuia a rămas la sediul S.C. O. S.R.L., iar unul i l-am dat lui C. pentru a-l transmite pe aceeaşi filieră firmei I.").

Faptul că apelantul F. a fost cel care a impus încheierea contractului fictiv de consultanţă între S.C. O. S.R.L. şi I. este atestat şi de implicarea permanentă pe care a avut-o în executarea convenţiei, prin demersurile realizate în vederea efectuării plăţilor către această societate, aspect ce rezultă atât din declaraţiile sale şi ale coinculpaţilor, dar şi din redarea convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2010, conform încheierilor pronunţate de aceeaşi instanţă la datele de 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010.

Astfel, solicitându-i-se de către organul de anchetă penală, la data de 06 iulie 2012, să îşi exprime poziţia faţă de afirmaţia lui A. în sensul că i-ar fi reproşat că "în cercuri mari din Ungaria unii amici de-ai lui vorbesc de faptul că nu-şi plăteşte datoriile O. la I. (cu referire la consultanţă)", inculpatul F. a negat adresarea unor reproşuri, însă a recunoscut că i-a atras atenţia coinculpatului să îşi plătească datoria, motivând această atitudine prin faptul că era "perceput ca o persoană extrem de serioasă, ca un om politic cu greutate în mediul de afaceri maghiar" . Totodată, deşi a negat categoric orice implicare în încheierea contractului de consultanţă, a acceptat posibilitatea ca, în anul 2008, să-l fi recomandat pe autorul studiului întocmit în baza acestuia (martorul Q.) inculpatului C., caracterizându-l ca fiind "un reputat specialist în consultanţă pe domeniul energiei" (declaraţia din 21 martie 2011, menţinută în faţa instanţelor de fond şi de apel, filele x d.u.p.).

Preocuparea inculpatului F. pentru efectuarea de către S.C. O. S.R.L., în baza contractului de consultanţă, a plăţilor către I., inclusiv prin solicitarea unor situaţii lunare privind evidenţa sumelor achitate de S.C. N. S.A., a fost confirmată, încă din cursul urmăririi penale, şi de inculpaţii A. (declaraţie din 05 iulie 2012, filele x d.u.p. - "F. mi-a reproşat mie şi lui C. faptul că în cercuri mari din Ungaria unii amici de-ai lui vorbesc de faptul că nu-şi plăteşte datoriile O. la I.") şi C. (declaraţie din 05 iulie 2012, filele x d.u.p. - "atunci când F. m-a sunat în legătură cu situaţia plăţilor am dedus din conversaţie că acest lucru i-a fost solicitat şi lui de reprezentanţii firmei I."), aceeaşi poziţie fiind menţinută de aceştia, dar şi de D. şi în etapa cercetării judecătoreşti, când cel din urmă a menţionat că "la solicitarea lui C., căruia i se ceruse la rândul său de către F., am întocmit nişte situaţii lunare în care am consemnat sumele de bani virate de DDDD. şi toate plăţile efectuate din această sumă" (declaraţia din 16 februarie 2017). În acelaşi sens, inculpatul C. a declarat că "F. mă chema la discuţii la hotelul HH., făcea presiune, îmi spunea să îi aduc dacă s-au încasat banii din contractul de energie ca să aibă justificarea ca eu să plătesc urgent factura de consultanţă către I." (declaraţia din 05 octombrie 2015), dar şi că "începând cu luna octombrie 2010, când factura a devenit scadentă, F. a început să facă presiuni asupra mea şi asupra lui A. în vederea finalizării plăţii contractului de consultanţă", prin presiuni înţelegând "faptul că F. a solicitat să i se prezinte nişte situaţii cu privire la sumele încasate din contractul cu DDDD. şi plăţile efectuate din aceste sume, administratorul D. întocmind aceste situaţii, pe care eu i le-am prezentat lui F." (declaraţia din 16 februarie 2017). Deopotrivă, inculpatul A. a arătat, cu ocazia audierii din 05 octombrie 2015, că "inculpatul F. mi-a zis să dau banii pentru că are şi dumnealui presiuni din altă parte, … că trebuie să plătesc aşa cum scrie în contract, deoarece sunt banii altora şi au şi ei presiuni", reconfirmând, în finalul depoziţiei, "presiunile" ce se exercitau asupra lui pentru "a plăti la I.", deşi ştia că "nu ne alegem cu nimic din înţelegere".

Aşa cum s-a arătat anterior, relevante sub acelaşi aspect, dar şi pentru dovedirea acţiunii de pretindere pentru altul (I.), de la A., C. şi D., a sumei de 516.000 euro, în schimbul promisiunii inculpatului F. de a interveni, prin intermediul martorului G., pe lângă funcţionari din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B., sunt şi convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2010, şi anume:

- cea din data de 29 septembrie 2010, ora 1426:47, purtată de inculpaţii C. şi F.:

"C.: Alo!

I: Bună ziua! F. la telefon. Bună ziua.

IC: Vă salut. Vă salut, să trăiţi!

I.: În ce zonă sunteţi a oraşului?

IC: Ăăăă, la mine la lucru; pe la … podul Grant … .

I: Îhî! îhî!

C.: … Turda.

I: Până, până la mine la hotel cât, cât EEEE. face?

C.: Dacă nu-i foarte aglomerat, maximum, maximum juma’ de oră.

I: Bine. Atunci, rugăminte la dvs. dacă EEEE. putea porni spre mine!

C.: Acum, sigur. Acuma plec.

I: Da şi fiţi amabil, fiţi amabil să verificaţi şi peste treaba cealaltă cum au mers lucrurile: când au intrat, când au ieşit … .

C.: Da, da.

I: … ca să avem o situaţie la, la zi, la zi vă rog frumos că am şi acolo nişte necazuri; să verificăm.

C.: Da, da, da. Sigur.

I: Bine, bine, mulţumesc mult vă aştept … .

C.: Vă salut! Să trăiţi! … ."

- cea din data de 29 septembrie 2010, ora 1428:34, purtată de inculpaţii C. şi A.:

"I: Da!

C.: Alo, să trăiţi!

I: Să trăiţi!

C.: Mă sună … aaaa-ţi vorbit ceva cu "F."?

I: Da, i-am spus că-l sunaţi de azi dimineaţă în continuu!

C.: Aha! M-a sunat el acum că … şi m-a chemat să vin la el cu situaţia, când au intrat, când au ieşit, când au plecat !

I:Aaaa!

- cea din data de 29 septembrie 2010, ora 1506:22, purtată de inculpaţii C. şi A.:

C.: Alo!

I: Auziţi când îi duceţi situaţia asta lu, lu împuţitu ăsta de ungur … .

C.: Da!

I: … a zis că ne da o listă de lucrări de la "L." băgaşi-ar p … în doamna mă-sa să-şi bage … .

C.: Da

…

I: A zis ăla că-i dă lista de lucrări. Păi daţi-i lu FFFF. telefon domne! "Domne i-EEEE. promis lu "F." o listă de lucrări! Vă rog io daţi-i-o domne că … daţi-i aşa că vă spun eu"

C.: Da, da, da.

I: Da?

C.: Da, da

C.:

"Daţi-o domne că tot de noi e vorba că-ţi dau nişte utilaje, îţi dau nişte chestii"

- cea din data de 29 septembrie 2010, ora 1540:57, purtată de inculpaţii C. şi A.:

I: Alo!

C.: Trăiţi!

I: Vă salut!

C.: Nu mi-a mai răspuns.

I: Aaaa, păi nu că telefonu e lângă mine aicea. E ... la o altă întâlnire cu cineva.

C.: Aha!

I: Păi să-i ziceţi domnu director să ne dea şi nouă ce ne interesează şi pe noi, da?

C.: Da, da.

I: Da să-i daţi de înţeles asta domne … "că pe noi prea puţin ne intereseaza energia asta " … întelegeţi?

C.: Da.

I: Pe noi prea puţin ne interesează, că la câştigurile astea doar să f … timpul pe drumuri. Dacă nu ne daţi şi pe nouă ce ne interesează, o lucrare, o chestie, dacă nu forţaţi treaba aia cu transformatoarele!? În rest de şase ani ce facem: ne plimbăm să vindem să ne rămână şi nouă trei mii de euro pe lună ! Ne pişăm pe ei?

C.: Păi … .

I: Nu ne interesează!

C.: … nu-i chiar aşa că totuşi datoriile pe care le avem, tva şi cu profit şi cu astea sunt vreo cinci miliarde!

I: Cum?

C.: Datoriile.

…

I:

" … că ne-am ţinut firmă de energie! Ne-am ţinut firma de energie să luăm şi noi trei mii de euro pe lună! Nu ne interesează! Ţinem pentru dvs, să luaţi dvs", aşa să-i spuneţi.

C.: Da, da.

I: O ţinem … da exact aşa:

"O ţinem pentru dvs. să luaţi dvs, domne nu ne interesează pe noi. Pe noi ne interesează să ne daţi şi nouă lista aia de lucrări"

- cea din data de 29 septembrie 2010, ora 1617:21, purtată de inculpaţii C. şi A.:

I: Da!

C.: Alo!

I: Da!

C.: Ăăăă, am terminat, am vorbit cu ăla acuma.

I: Şi era mulţumit?

C.: Da, da, da, da. Nu, nu omul vroia să ştie situaţia pentru că mi-a zis:

"Domne sunt atât de, de presat şi de zăpăcit şi eu ca habar n-am şi mă întreabă şi pe mine alţii care-i situaţia"

I:

"Haideţi domne că nu furăm banii!" trebuia să-i spuneţi!

C.: Păi nu,i-am, i-am spus, zic:

"Domne singura chestie care … " şi care am zis, am luat-o pe mine; zic "Domne singura chestie, când a fost Dan plecat la un control, acum vreo lună, nu mai ştiu când a fost plecat în Germania la un control, eu am plătit nişte impozite că erau presante, că mi-era teamă să nu vină ANAF-ul prin control să mai găsească alte aiureli, contractul ăla făcut aiurea, aşa, … ăăă … am plătit nişte impozite vreo două luni la rând ca să nu se acumuleze". Zic:

"diferenţa e de vreo treizeci-treizeci şi ceva de mii de euro care o să-i recuperăm nu-i problemă". Zic:

"da astăzi facem plată de ăstia optzeşipatru ", i-am explicat tot. "Da domne, nu vreau să ştiu, nu, aşa, da să spun şi eu mai departe de ce, cum să.."

I: Aşa! Şi nu i-EEEE. zis:

"domn director nu ne interesează pe noi firma asta (neinteligibil)"

C.: I-am spus. I-am spus. Zic:

"Domne din punctul meu de vedere pentru mine personal asta e mai mult o piatră de moară legată de gât fiindcă sunt convins că mai devreme sau mai târziu când va veni un control, la plătile astea externe făcute pe sume aşa de mari vine obligatoriu şi mă găseşte cu un contract făcut de căcat. Că e un contract de râd şi curcile de el"

I: Da.

C.: Şi în afară de asta, zic, de câştigat noi n-avem absolut nimic de câştigat da’ am înţeles că e vorba de o obligaţie de-a dvs. şi zic o ducem până la capăt, până în pânzele albe, fără discuţie! Zice:

"da cum ca-i vorba, că totuşi ăia zece mii noi îi scoatem,îi lăsam acolo"

…

I: I-EEEE. mai zis despre lucrările alea … .

C.: I-am zis de treaba cu lucrările. Întâi şi întâi s-a supărat el tare pe mine, da iar am dat-o că n-am înţeles eu bine. Acum m-o lua şi acesta de prost, asta e! Că eu nu trebuia să apar în treaba cu Adi! Cu treaba ailaltă.

I: Îhî! Şi?

C.: Şi zice:

"Domne dacă am stabilit eu aşa, înseamnă că am, am o chestie în cap domne. Dar dacă se face presiune aşa de mare din toate părţile se poate ca şi omul ăla la un moment dat:

"Domne ştii, ştii ce, e prea multă amestecătură aicea, e ceva care nu … întreabă când unul când altul, e presiune pe mine, lăsa-ţi-mă dracu în pace că nu mai am chef să fac nimic!"

I: Îhî!

C.: Nu domne în nici un caz n-o să se întâmple asta, pentru că eu chiar sunt, mă consider amic cu omul ăla şi chiar am colaborat foarte bine. Mai mult decât atât când i-am spus că pân la urmă tot la mine a ajuns să coordonez treaba asta a zis-o:

"e bine perfect, că înseamnă că ştim cum o să colaborăm şi totul e în regulă"

I: Îhî! Şi?

C.: E, da zic … ăăă … pân la urmă trebuia să aflu şi eu totuşi niţel că mi se părea că întârzie prea mult pentru o chestie care mi se comunicase că e urgentă, să fiu pregătit … că îi dăm drumu foarte, foarte repede, şi zic văd că sunt nişte luni de zile nu s-a mai întâmplat nimic şi zic de-aia m-am implicat, zic poate am greşit poate da … şi mi-a spus:

"Domne e o chestie complicată şi e chestie pe care lumea o vrea, care o vrea dar nici nu trebuie agitate foarte mult apele în sensul de a da peste cap nişte proceduri; oamenii ăia lucrează mult, lucrează în ritmul în care lucrează ei dincolo şi nu înţeleg o anumită presiune". Deci el mi-a spus:

"Domne dacă se face cu răbdare şi foarte liniştit iese o treabă foarte bună pentru că de făcut se face". Zice:

"Am toate, din toate părţile, ăăă promisiunea că se face numai că trebuie lăsate să curgă procedurile normal" …;

I: De lucrări ce-a zis domnu C.?

C.: De lucrări a zis că mi le aduce, că nu mi le pune pe mail.

I: Da.

C.: A zis că vrea să le discute cu mine adică şi împreună cu mine, că a zis:

"Vreau următorul lucru domnu C.: să-mi garantaţi că din punct de vedere tehnic la ce vă băgaţi chiar se poate face". Că a zis aşa să spun:

"dă-mi şi drumuri, dă-mi şi case, dă-mi şi râuri, dă-mi podeţe, dă-mi nu ştiu ce, dă-mi energetică, dă-mi reţele, dă-mi … ". Zice "Mi se pare o paletă prea largă, să nu alergăm aiurea după foarte multe şi să nu facem niciuna", Zice:

"dacă puneţi degetul pe câte una şi avem garanţia că chiar le facem … "

I: Domne!

C.: Le facem!

I: Uitaţi ce spun eu. Domnu C. trebuia să-i spuneţi:

"Ce-oi apuca să vă garantez chiar le facem".

C.: Păi asta i-am spus, zic:

"Dacă, dacă credeti că puteţi să aduceţi lista asta s-o discutăm împreună", zic:

"eu vă garantez că pe ce spun că se poate face, se face". Că mi-a zis:

"Nici nu vreau sa rămân ca neserios în faţa oamenilor ălora, că dacă e o chestie doar de comisioane, zicem aşa, luăm comisionul şi bag eu, găsesc eu pe cineva să facă". Zic:

"Nu domne, totuşi e bine să se câştige la lucrarea asta, nu-i de un comision de unu-doi la sută". Deci ce spun că se poate face ca lucrare, se face.

I: aşa domn director, ziceţi!

C.: Da! Deci asta a rămas că luni seara ne întâlnim că, cu lista aia în faţă şi vedem ce se poate face din alea care sunt într-adevăr mai consistente aşa.

I: Aşa domn director! În rest alte poveşti n-au mai fost, da ?

C.: Nu. Nu, nu, nu.

Pe lângă faptul că, împreună cu celelalte mijloace de probă mai sus analizate, atestă fără putinţă de tăgadă înţelegerea infracţională dintre inculpaţii F., A., C. şi D., în sensul pretinderii de către primul a sumei de 516.000 euro în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionari din cadrul L. (prin intermediul lui G.) pentru a-i determina să încheie contracte cu firmele controlate de cei din urmă, convorbirea telefonică din data de 29 septembrie 2010, ora 1617:21, ce a fost anterior redată, demonstreză şi caracterul fictiv al contractului de consultanţă între S.C. O. S.R.L. şi I., a cărui perfectare a fost solicitată de F. tocmai pentru a da o aparenţă de legalitate achitării sumei de bani pretinse cu titlu de contraprestaţie pentru traficul de influenţă promis. În acest sens, reprezentativă este replica dată de inculpatul C. în legătură cu convenţia încheiată, acesta afirmând că " … din punctul meu de vedere, pentru mine personal, asta e mai mult o piatră de moară legată de gât fiindcă sunt convins că mai devreme sau mai târziu când va veni un control, la plăţile astea externe făcute pe sume aşa de mari vine obligatoriu şi mă găseşte cu un contract făcut de căcat. Că e un contract de râd şi curcile de el".

De altfel, împrejurarea că inculpatul F. a condiţionat intervenţia promisă pe lângă factorii de decizie din cadrul L. de perfectarea acestei convenţii fictive, tocmai pentru a asigura primirea folosului patrimonial pretins de la inculpaţii A., C. şi D., este confirmată chiar de aceştia în declaraţiile date pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel cum au fost deja expuse, relevante fiind, totodată, sub aspectul analizat, şi alte menţiuni ale acuzaţilor care demonstrează caracterul simulat al contractului. Astfel, în timp ce A. a menţionat că "tot studiul se făcea fictiv, înţelegerea a fost cu inculpatul F. ca studiul de consultanţă să fie fictiv. Am dat aceşti bani în dorinţa de a obţine contracte pentru care trebuia să intervină inculpatul F." (declaraţia din 05 octombrie 2015), inculpatul C. a arătat că a avut "discuţii cu F. în sensul că acel contract este extrem de sumar, oarecum neexplicit şi nu poate justifica o sumă aşa de mare", iar "răspunsul a fost că s-au mai făcut asemenea contracte, să îl semnăm şi că nu vor exista probleme" (declaraţia din 05 octombrie 2015), în acelaşi sens fiind şi depoziţia acestuia din 16 februarie 2017, când a precizat că, după ce a citit contractul de consultanţă, şi-a exprimat faţă de A. nemulţumirea în legătură cu conţinutul sumar al acestuia şi cu faptul că "S.C. O. S.R.L. nu avea nevoie de întocmirea unui asemenea studiu", la recomandarea coinculpatului, întâlnindu-se, ulterior, cu F. care i-a spus că "aşa se practica, că totul este în regulă şi că contractul îşi va urma cursul lui firesc".

Aşa cum în mod corect a apreciat şi judecătorul fondului, împrejurarea că încheierea respectivului contract de consultanţă şi întocmirea raportului aferent reprezintă doar o încercare nereuşită de a justifica transferul unei imense sume de bani, preţ al traficului de influenţă comis de inculpatul F., este demonstrată şi de faptul că pretinsul studiu, după predarea lui inculpaţilor B. şi C., nu a fost tradus în limba română, apărarea solicitând acest lucru abia în cursul cercetării judecătoreşti. Or, din moment ce, dintre destinatari, doar inculpatul C. cunoştea foarte bine limba engleză, rezultă cu evidenţă că folosirea unui asemenea raport, ce conţinea în mare parte termeni tehnici, nu putea fi realizată în scopul ce se pretinde de inculpatul F. că a fost avut în vedere pentru efectuarea lui (intenţia coinculpaţilor de a construi 14 microhidrocentrale pe Jiu), fiind, în realitate, o simplă maculatură inutilă şi lipsită de orice finalitate practică. De altfel, chiar martorul P. (fost acţionar şi administrator al I.), audiat fiind de Înalta Curte la data de 10 mai 2018, a declarat că, după finalizarea studiului şi predarea lui către S.C. O. S.R.L., nu a fost solicitat să întreprindă demersuri în vederea obţinerii unor autorizaţii tehnice în România pentru respectiva firmă, cu toate că se ocupa cu astfel de activităţi, având în vedere că reprezentanţii societăţii "nu au optat pentru o anumită soluţie tehnică", aspect care, în lipsa oricăror alte dovezi în sensul valorificării practice de către pretinşii "beneficiari" a informaţiilor din cuprinsul raportului întocmit, demonstrează, o dată în plus, caracterul redundant al acestuia.

Mai mult, caracterul fictiv al contractului de consultanţă dintre S.C. O. S.R.L. şi I. este atestat de faptul că raportul aferent acestuia reprezintă, în concret, o descărcare de pe internet a unor materiale, aspect ce rezultă atât din concluziile procesului-verbal de căutare pe internet din 04 iulie 2012 întocmit de organele de anchetă penală, cât şi din declaraţiile martorului Q., autorul compilaţiei, care, audiat fiind de curtea de apel, a declarat în mod tranşant că "în ceea ce priveşte studiul efectuat, am cules date de pe site-urile publice" (depoziţia din 05 octombrie 2015), pentru ca, în faţa instanţei de control judiciar, să revină, parţial, fără vreo justificare valabilă, şi să menţioneze că "40% din studiu a reprezentat informaţiile din lucrările mele anterioare şi experienţa mea, iar 60% informaţii de pe internet" (declaraţia din 08 noiembrie 2018).

Cu toate că, pornind de la declaraţiile date de Q., inculpatul F. a încercat să acrediteze ideea că iniţiativa încheierii contractului dintre S.C. O. S.R.L. şi I. şi a întocmirii raportului de consultanţă a aparţinut inculpatului C., Înalta Curte nu poate valorifica în plan probator aceste susţineri, nefiind confirmate de niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.

Astfel, se observă că ceea ce a afirmat martorul Q. atât în faţa autorităţilor judiciare din Ungaria (declaraţii din 22 noiembrie 2011 şi 14 decembrie 2011, filele x d.u.p.), cât şi cu ocazia audierii lui de către instanţa de fond şi cea de apel (depoziţii din 05 octombrie 2015 şi 08 noiembrie 2018), fără să existe, însă, vreo probă care să ateste veridicitatea susţinerilor făcute, este faptul că ar fi fost contactat pentru realizarea studiului de către inculpatul C., cu care s-ar mai fi întâlnit, după aceea, în alte ocazii, aspect care nu demonstrează, însă, că acesta a fost cel care a luat decizia perfectării contractului de consultanţă şi a efectuării raportului aferent, ci doar persoana care i-ar fi transmis martorului respectiva solicitare, păstrând, ulterior, legătura cu el. În realitate, aşa cum s-a arătat în dezvoltările de mai sus, iniţiativa perfectării unei asemenea convenţii fictive a aparţinut inculpatului F., constituind condiţia impusă de acesta pentru a-şi trafica influenţa pe lângă martorul G., şi a fost acceptată de inculpaţii A., C. şi D. ca modalitate de transferare a sumelor de bani pretinse de apelant, fapt ce reiese din declaraţiile concordante date de aceştia în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, dar şi din transcrierea convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, al căror conţinut a fost expus anterior.

Mai mult, după cum afirmă chiar inculpatul F. în declaraţia din 21 martie 2011 (menţinută în faţa instanţei), acesta i l-a recomandat lui C., în anul 2008, pe martorul Q. ca fiind "un reputat specialist în consultanţă pe domeniul energiei", între cei doi existând, aşa cum a arătat martorul în depoziţia din 14 decembrie 2011 dată în faţa autorităţilor judiciare din Ungaria (menţinută în fond şi în apel), o colaborare "în privinţa unor autorizaţii privind aprobarea producerii energiei electrice", motiv pentru care s-a întâlnit cu F. de mai multe ori în scopul realizării proiectului. Ca atare, rezultă că, în virtutea activităţilor profesionale desfăşurate, inculpatul cunoştea foarte bine specializarea lui Q. în acordarea de consultanţă în sectorul energetic, dar şi cadrul în care martorul îşi exercita competenţele în acest domeniu, dovadă fiind chiar faptul că s-a prezentat personal la biroul lui din Budapesta pentru a ridica studiul, aspect ce explică solicitarea lui F. ca încheierea contractului de consultanţă să se realizeze între S.C. O. S.R.L. şi I., pentru a asigura primirea foloaselor materiale pretinse în schimbul influenţei promise pe lângă G., această din urmă societate fiind înfiinţată, aşa cum a arătat apărarea lui P. în faţa autorităţilor din Austria şi cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (contractul dintre cele două firme din 07 iulie 2010, filele x d.u.p.), pentru a deconta serviciile de consultanţă ale lui Q., reprezentant al firmei PP. (persoană juridică maghiară). De altfel, chiar martorul Q. a menţionat în apel că, având informaţii despre întârzierile la plată ale S.C. O. S.R.L. către I., a discutat cu C. pentru achitarea debitului, susţinere care, deşi sub aspectul demersului invocat nu este confirmată de niciun mijloc de probă, rezultând, dimpotrivă, că toate acţiunile pentru asigurarea efectuării plăţilor au fost realizate de inculpatul F., atestă totuşi strânsa legătură pe care martorul o avea cu cea din urmă societate, din moment ce cunoştea situaţia creanţelor ce trebuiau încasate de aceasta.

Într-adevăr, martorii P. şi JJJ. (care au fost, succesiv, acţionari şi administratori ai I.) au menţionat în mod constant că nu îl cunosc pe inculpatul F., însă declaraţiile lor trebuie privite cu mare rezervă, din moment ce, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor comisă prin societatea I., iar asemenea proceduri au fost declanşate şi în Austria, astfel că orice afirmaţie făcută de aceştia ar putea avea un caracter incriminator la adresa lor.

Nu în ultimul rând, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, fictivitatea convenţiei dintre S.C. O. S.R.L. şi I. rezultă şi din rapiditatea cu care s-au emis facturile şi s-au efectuat plăţile, nefirească în raport cu perioada ce se susţine că a fost necesară pentru întocmirea studiului, aproximată de martorul Q. la circa patru luni, dar şi din obiectul acesteia, ce presupunea prestarea unor servicii de aşa-zisă consultanţă la un nivel vădit disproporţionat în raport cu totala lipsă de experienţă şi activitate a beneficiarului care, până la acea dată, nu fusese implicat în nicio operaţiune comercială în sectorul energetic sau în alt domeniu, astfel cum atestă nota de constatare nr. x din 17 decembrie 2010 întocmită de Garda Financiară, Comisariatul General.

Astfel, contractul de servicii profesionale de consultanţă dintre cele două societăţi a fost perfectat la data de 01 iulie 2000, având ca obiect furnizarea unor servicii referitoare la: prezentarea tuturor sistemelor moderne de stocare a energiei utilizate în U.E. şi S.U.A.; prezentarea avantajelor cablurilor super conductoare comparativ cu cele convenţionale; prezentarea unui proiect tehnologic simplificat al sistemelor de stocare a energiei disponibile pe piaţă; prezentarea unui proiect tehnologic simplificat al cablurilor super conductoare disponibile numai pe piaţa din S.U.A.; consilierea mandantului cu privire la modul în care cablurile super conductoare, sistemele şi dispozitivele de stocare a energiei sunt subvenţionate de U.E.; identificarea şi contactarea companiilor ce concep şi produc sisteme de stocare a energiei şi cabluri super conductoare din Japonia, S.U.A., U.E.; iniţierea unor negocieri de afaceri preliminare cu respectivele companii; efectuarea unei cercetări comprehensive privind companiile şi verificarea lor în domeniile jurisdicţiei lor disponibile public; participarea în numele mandantului la oricare şi la toate întrunirile cu respectivele companii. Totodată, părţile au convenit ca tariful pentru serviciile prestate de mandatar să fie de 172.000 euro lunar.

În temeiul contractului, I. a emis trei facturi externe, nr. x din 15 iulie 2010 (deci, la doar 15 zile de la data încheierii convenţiei), nr. 5 din 15 august 2010 şi nr. 7 din 15 septembrie 2010, fiecare pentru suma de 172.000 euro, încasarea parţială a acestora de la S.C. O. S.R.L. făcându-se astfel: la data de 02 august 2010, suma de 141.200 euro (plata efectuându-se prin dispoziţia/declaraţia de plată externă din 29 iulie 2010, emisă, deci, după nici două săptămâni de la întocmirea primei facturi); la data de 17 august 2010, suma de 23.150 euro; la data de 24 august 2010, suma de 7.650 euro; la data de 28 septembrie 2010, suma de 128.000 euro, iar, la data de 01 octombrie 2010, suma de 83.970 euro. Valoarea totală de 384.000 euro achitată de S.C. O. S.R.L. companiei I. a fost utilizată, în principal, astfel: 324.000 euro - retrageri în numerar; 20.000 euro - plată către S.C. DDD. S.R.L.; 35.000 euro - investiţie în titluri de valoare; 12.590 euro - plată diverse facturi ale I.

Transferul fondurilor băneşti de la S.C. O. S.R.L. către I. a fost realizat, aşa cum s-a menţionat în dezvoltările anterioare, exclusiv în considerarea pretinderii lor, pentru altul, făcută de inculpatul F. în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă factorii de decizie din cadrul L. pentru favorizarea grupului de firme condus de A., contractul de servicii profesionale încheiat între cele două societăţi fiind unul fictiv, ca şi executarea "contraprestaţiei" constând în întocmirea raportului/studiului de consultanţă obţinut printr-o operaţiune de copiere a unor materiale publice existente pe internet. Cu alte cuvinte, plăţile efectuate de S.C. O. S.R.L. în contul I. nu reprezintă nicidecum contravaloarea lucrării ce se pretinde de către apărare că a fost realizată de martorul Q., ci o modalitate de transfer a folosului necuvenit pretins de inculpatul F. cu titlu de contraprestaţie a traficului de influenţă comis.

În ceea ce priveşte acţiunea inculpatului F. de a promite, în schimbul sumei de bani pretinse, că va întreprinde demersuri pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), asupra căruia a lăsat să se creadă are influenţă, pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de asocierea B., Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, consideră că relevante pentru dovedirea acesteia nu sunt doar declaraţiile date în cursul judecăţii în fond şi în apel de inculpaţii A., C., D. şi E. şi notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza încheierilor din 23 septembrie 2010 şi 21 octombrie 2010 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (dosar nr. x/2010), la care s-a făcut anterior referire, ci şi depoziţiile martorului G., care a arătat că, într-adevăr, F. este persoana care i l-a prezentat pe C. şi cu care s-a consultat cu privire la bonitatea S.C. O. S.R.L., precum şi declaraţiile martorilor R., S., UU., XX., YY., care, deşi au susţinut că toate actele pe care le-au îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu au respectat dispoziţiile legale în vigoare, au confirmat că recomandarea ca parteneri de afaceri pentru societăţile din grupul L. a S.C. O. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L. a fost făcută de G., cu care s-au purtat şi o parte din discuţii în legătură cu perfectarea şi executarea convenţiilor.

Astfel, audiat fiind atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 29 martie 2011, filele x d.u.p.), cât şi al cercetării judecătoreşti (declaraţii din 05 decembrie 2014 şi 01 februarie 2018), martorul G. a arătat că, în aprilie - mai 2010, a avut o întâlnire, la hotelul HH., cu inculpatul F., cu care se afla în relaţii de amiciţie, ocazie cu care acesta i-a făcut cunoştinţă cu C., prezentându-l ca fiind coordonatorul unui grup de firme şi spunându-i că cel din urmă doreşte să îi facă mai multe propuneri de afaceri interesante. A mai menţionat martorul că, în urma acestei discuţii, a avut mai multe întrevederi cu inculpatul C., care i-a prezentat diferite variante de colaborare, fiind, totodată, cel care a propus încheierea cu societăţile din grupul L. a contractelor de vânzare-cumpărare energie electrică, de furnizare materiale refolosibile şi de cesiune de creanţă, propuneri ce au fost acceptate formal de martor şi trimise spre analiză persoanelor din companie cu atribuţii în acest sens. De asemenea, G. a învederat că, pe parcursul derulării convenţiilor, s-a consultat cu inculpatul F. în legătură cu modul de executare a acestora şi credibilitatea societăţilor coordonate de C., apreciind că scopul cu care primul i l-a prezentat pe cel din urmă a fost acela de a discuta despre posibile afaceri, lucru care s-a şi întâmplat şi s-a concretizat prin încheierea celor trei contracte. În plus, făcând referire la percheziţia efectuată de D.N.A. la sediul L., a precizat că s-a "simţit obligat" să îl informeze despre acţiunea întreprinsă de procuror pe F. deoarece acesta i "l-a recomandat pe C.".

Aceleaşi menţiuni în legătură cu întrevederea de la hotelul HH. au fost făcute, la datele de 23 octombrie 2015 şi 16 februarie 2017, şi de inculpatul C. care a arătat, însă, contrar celor susţinute de F., că întâlnirea nu a fost deloc întâmplătoare, acesta anunţându-l dinainte că îi va face cunoştinţă cu o persoană din conducerea grupului de firme L. pentru a stabili detaliile cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare energie electrică, afirmaţie pe deplin credibilă în opinia instanţei de control judiciar raportat la modul de derulare a evenimentelor atât la momentul întrevederii, cât şi ulterior, când inculpatul C. s-a prezentat cu toate propunerile de contracte pe care martorul G. le-a acceptat formal, aspect confirmat şi de acesta din urmă.

La rândul său, martora R., director general al S.C. N. S.A., a declarat că G. a fost cel care i-a sugerat încheierea contractului de vânzare-cumpărare energie electrică cu S.C. O. S.R.L., prezentându-i o propunere de contract din partea respectivei societăţi, dar şi că toate discuţiile în legătură cu condiţiile comerciale (cantitate, preţ, termen de plată) le-a purtat cu martorul care, de altfel, s-a ocupat şi de semnarea convenţiei de către vânzător, transmiţându-i acestuia draftul aferent (declaraţii din 13 aprilie 2011, 05 decembrie 2014 şi 01 februarie 2018).

Relevante sub aspectul implicării martorului G. în stabilirea unor relaţii contractuale între firmele din grupul L. şi cele controlate de asocierea B., ca urmare a influenţei reale promise şi exercitate de inculpatul F., sunt şi depoziţiile martorei S. din cursul urmăririi penale (din 29 martie 2011, filele x d.u.p.) şi al cercetării judecătoreşti (din 05 decembrie 2014 şi 01 februarie 2018), care a arătat că, ulterior semnării, în calitate de director general al S.C. M. S.A., a convenţiei de cesiune cu S.C. T. S.R.L., a procedat la înmânarea acesteia către martorul G. care s-a ocupat de obţinerea semnăturii din partea reprezentantului părţii contractante. De asemenea, a mai declarat că, în luna ianuarie 2011, a purtat o discuţie cu acelaşi martor, care i-a comunicat că există posibilitatea de reducere a creanţelor deţinute de L. faţă de C.F.R., prin cesionarea lor leu/leu, indicându-i, totodată, şi partenerul comercial care urma să preia datoriile, şi anume S.C. T. S.R.L.. În acest context, martora s-a interesat de legalitatea unei asemenea operaţiuni, G. asigurând-o că nu este nicio problemă şi că de respectiva chestiune se ocupă firma de avocatură.

De asemenea, trebuie reţinute sub acelaşi aspect şi declaraţiile din 13 aprilie 2011, 05 decembrie 2014 şi 16 noiembrie 2017 ale martorei UU., director al Direcţiei achiziţii şi logistică din cadrul S.C. K. S.A., care a arătat că, în noiembrie 2010, a primit o scrisoare de recomandare de la G. pentru o posibilă colaborare cu inculpatul C., însoţită de numărul lui de telefon, confirmând, totodată, că a avut mai multe discuţii şi întâlniri cu acesta, ocazie cu care i-a înmânat, în copie, o serie de documente publice folosite la licitaţiile anterioare din 2009. Susţinerile martorei sunt atestate şi de transcrierea convorbirii telefonice din 16 noiembrie 2010, ora 1029:32, interceptată în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, când aceasta l-a contactat pe inculpatul C., menţionând că sună "din partea domnului GGGG. de la L." şi propunându-i o întâlnire la sediul societăţii, concretizată a doua zi, în data de 17 noiembrie 2010, astfel cum reiese din conţinutul discuţiei telefonice de la ora 1407:00, înregistrată în temeiul aceleiaşi autorizaţii. Deopotrivă, faptul că gruparea B. a avut acces la informaţii privilegiate cu privire la procedura de licitaţie organizată de L. pentru atribuirea contractului de furnizare a materialelor refolosibile rezultă şi din conţinutul documentelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la sediul S.C. GG. S.R.L., constatările făcute de judecătorul fondului sub acest aspect fiind judicioase, astfel încât nu se impune reluarea lor de către instanţa de control judiciar.

Totodată, susţinerile martorei UU. se coroborează şi cu depoziţiile martorei XX., angajată în cadrul Direcţiei achiziţii şi logistică, care, audiată fiind de organele judiciare în 08 aprilie 2011 şi 16 ianuarie 2015, a precizat că, într-adevăr, denumirile celor trei firme ce trebuiau invitate la licitaţia privind vânzarea deşeurilor, printre care şi S.C. T. S.R.L., i-au fost indicate de şefa sa, dar şi faptul că, pe parcursul procedurii, s-a întâlnit de mai multe ori şi a discutat cu inculpatul C., reprezentant al celei din urmă societăţi.

În plus, martorul YY., director administrativ financiar al S.C. M. S.A., a declarat că, în ianuarie 2011, G. i-a solicitat pregătirea unui material de discuţie pentru consiliul de administraţie privind cesionarea în două etape, către S.C. T. S.R.L., a creanţei deţinute de L. împotriva C.F.R., context în care a întocmit înscrisul intitulat "document de discuţie" în baza informaţiilor transmise de acelaşi martor, cu care a purtat o corespondenţă telefonică sau prin e-mail (depoziţii din 30 martie 2011 şi 16 ianuarie 2015).

În legătură cu intervenţiile promise, dar şi realizate în fapt de către inculpatul F. pe lângă martorul G. în vederea favorizării societăţilor conduse de A. în relaţia cu companiile din grupul L., prezintă semnificaţie probatorie şi convorbirile telefonice purtate de cel din urmă cu C. în 21 octombrie 2010, orele 1248:25 şi 1310:04 (interceptate în baza autorizaţiei nr. x/23 septembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), în cuprinsul cărora se face referire la dificultăţile apărute în executarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice între S.C. O. S.R.L. şi S.C. N. S.A. şi la necesitatea apelării la inculpatul F. pentru realizarea unor demersuri la furnizor (S.C. II. S.R.L.), demersuri care nu şi-ar fi găsit nicio justificare în lipsa unor acţiuni anterioare ale acestuia şi a unui interes propriu al acuzatului ca relaţia contractuală dintre părţi să se deruleze în bune condiţii:

"A.: Să trăiţi! EEEE. vorbit cu Adi?

C.: Nu, nu mi-a răspuns la telefon.

…

A.: Păi a rămas de trei zile stabilit că vă vedeţi!

C.: Nu, n-a rămas de trei zile; a rămas că ne auzim şi în funcţie dacă reuşeşte să-şi facă timp ne vedem ieri. Da pentru astăzi a rămas că ne vedem sigur numai ora urmează să o stabilim; oricum indiferent de alelalte vrea să mă întâlnesc cu el pentru treaba cu … ăăă, ce energie dăm până acum; că am vorbit azi cu ăla la telefon şi mi-a zis că "nu mai zboară porcul cum zbura".

…

C.: Ăăăăă … S-a întrerupt. Atunci îl sun eu pe F. să-i spun de treaba cu … ăştia, cu energia, sau nu?

A.: Păi şi ce să ne facă F., domnu director? E bine, normal c-o să-l sunaţi, da ce credeţi c-o să facă?

C.: Păi poate se duce cum s-a mai dus şi prima dată? În a doua lună tot aşa a fost, oarece problemă, şi s-a dus …

A.: Păi da, da F. a … s-a anunţat că mai dă pe aici pe 27.

…

A.: Da cine v-a spus, vânzătorul v-a spus sau cumpărătorul?

C.: Da, domne, nu domne vânzătoru, vânzătoru, păi la el e problema. La el a fost întotdeauna problemă, doar, doar pentru luna asta … n-au fost probleme şi a mers totu strună, dar … din a doua şi a treia lună au cam fost nişte probleme".

De asemenea, din conversaţiile telefonice avute de cei doi inculpaţi în data de 03 noiembrie 2010, orele 1917:46 şi 2331:06, rezultă înţelegerea dintre aceştia şi F., în sensul intervenţiei celui din urmă pentru obţinerea de la L. a convenţiei de cesiune de creanţă, discutându-se mai multe variante de valorificare a acesteia, fie prin executare silită, fie prin cedarea ei contra unor produse, în timp ce comunicările succesive din 04 noiembrie 2010, orele 1725:21, 1836:50şi 1917:15, dintre inculpaţii F. şi C., pe de o parte, şi între cel din urmă şi A., pe de altă parte, atestă reuşita intervenţiei primului pe lângă martorul G. în obţinerea contractului de cesiune în discuţie:

"C.: … M-am întâlnit cu F. … Da, da, da. Şi cu ailaltă mi-a spus că a luat acceptul de principu pentru treaba cu CFR-ul ... Şi că urmează să se detalieze să se vadă cum, dar că acceptul va fi luat din partea, deci pe partea L.".

Deopotrivă, intervenţia inculpatului F. pe lângă martorul G. este confirmată şi de conţinutul convorbirilor telefonice din 04 noiembrie 2010, orele 0800:31 şi 0912:13 ("C.: Am plecat de la acela. De la F.. A.: Şi? Ce zice? C.: Păi că se întâlneşte astăzi şi cu Adi şi după prânz spre după masă cu alălalt, cu şefu, şi o să discute toate astea. A.: Ce-o să discute? C.: problemele pe care i le-am dat cu transformatoarele, cu en …, cu compensarea, cu L.-ul, cu energia, cu CFR-ul, cu mărfurile" - filele x d.u.p.), dar şi de discuţia din 05 noiembrie 2010, ora 1421:39, purtată de martor cu inculpatul C.

Aşadar, toate aceste mijloace de probă atestă cu certitudine că cele trei contracte dintre firmele aparţinând grupului L. (S.C. N. S.A. şi S.C. M. S.A.) şi S.C. O. S.R.L., respectiv S.C. T. S.R.L., s-au încheiat doar ca urmare a intervenţiei promise şi, ulterior, realizate de inculpatul F. pe lângă martorul G. - asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă în schimbul pretinderii de la inculpaţii A., C. şi D. a sumei de 516.000 euro - pentru a-l determina să facă demersuri la funcţionarii din cadrul L. în vederea perfectării unor convenţii profitabile cu societăţile controlate de asocierea B., caracterul licit sau ilicit al actelor îndeplinite de aceştia în scopul menţionat neavând nicio relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă imputată acuzatului.

Astfel cum s-a arătat deja, din totalul de 516.000 euro pretinşi de F. de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C. şi D., a fost achitată, în intervalul iulie - septembrie 2010, suma de 384.000 euro, prin intermediul S.C. O. S.R.L., care a încheiat contractul fictiv de consultanţă cu I., iar, ulterior, la data de 29 noiembrie 2010, ca urmare a solicitării adresate de acuzat, a fost plătită şi suma de 400.000 RON, probele administrate demonstrând, contrar celor reţinute de prima instanţă, dar şi susţinerilor apelantului, că aceasta reprezenta, în fapt, o parte a diferenţei rămasă neachitată din valoarea bănească pretinsă iniţial.

Chiar dacă predarea acestei sume inculpatului F. de către gruparea B., prin intermediul lui C., nu poate fi pusă la îndoială, fiind confirmată de toate persoanele implicate în respectiva tranzacţie, în cauză, nu există nicio dovadă care să ateste că primirea banilor s-a făcut de acuzat pentru sine, aşa cum a apreciat curtea de apel, sau că aceasta ar reprezenta restituirea unui împrumut acordat anterior, astfel cum s-a apărat apelantul, declaraţiile date pe întreg parcursul procedurii judiciare desfăşurate în fond şi în apel de inculpaţii A., C. şi D. fiind concordante în sensul că respectiva sumă constituie un rest rămas neachitat din totalul de 516.000 euro pretinşi pentru altul.

În acest sens, inculpatul A. a arătat încă din data de 05 octombrie 2015 că "suma de 4 miliarde de RON vechi pe care i-am dat-o lui F. reprezenta completarea sumei pentru studiu", afirmaţie ce a fost reluată şi în cuprinsul declaraţiei din 23 octombrie 2015 ("banii de 400.000 RON cash care însemnau la vremea respectivă 90.000 euro erau în completarea sumei de 516.000 euro pe care trebuia să îi dau firmei I.").

Menţiuni identice au fost făcute şi de inculpatul C. cu ocazia audierii sale de către instanţă în 05 octombrie 2015 ("suma de 400.000 RON pe care i-am dus-o la hotel reprezenta datoria firmei O. către I.") şi 16 februarie 2017 ("în contul ultimei tranşe de plată către I., A. mi-a spus să îi dau lui F. 400 mii RON, pe care din câte îmi aduc aminte i-am primit de la D. şi i-am dus inculpatului F. la hotelul HH. unde acesta locuia" " … această sumă reprezenta cea mai mare parte a ultimei tranşe de plată a contravalorii contractului de consultanţă cu I." "în legătură cu suma de 400 mii RON, arăt că A. mi-a spus că aceasta este dată inculpatului F. în contul ultimei tranşe datorate în baza contractului de consultanţă, nu îmi amintesc dacă am vorbit cu F. în legătură cu natura respectivei sume de bani").

De asemenea, inculpatul D. a menţionat în declaraţia din 05 octombrie 2015 că "la momentul respectiv, am înţeles de la B. că trebuie să efectuez plata de 400.000 RON cash deoarece eram în întârziere mare, iar plata prin bancă ar fi durat 3 zile lucrătoare", acelaşi aspect fiind învederat şi în faţa instanţei de control judiciar, la data de 16 februarie 2017 ("o parte din ultima tranşă a sumei pe care S.C. O. S.R.L. trebuia să o plătească către I., respectiv 400 mii RON, i-am ridicat în numerar de la bancă şi i-am dat lui C. ca să-i dea lui F., cunoscând de la C. şi de la A. că nu mai există încredere cu privire la virarea ultimei tranşe din datorie, ca urmare a întârzierilor la plată. În plus, prin virament bancar, banii ajungeau în contul societăţii I. cam în trei zile").

Cu toate că a recunoscut primirea de la C. a sumei de 400.000 RON, inculpatul F. a susţinut în mod constant că aceasta reprezenta o parte din împrumutul în cuantum de 120.000 de euro pe care i l-a acordat anterior lui A. în vederea rezolvării problemelor medicale cu care se confrunta, apărare care, însă, aşa cum a apreciat şi judecătorul fondului, nu poate fi reţinută şi valorificată de Înalta Curte întrucât nu este dovedită de materialul probator de la dosar.

Astfel, acuzatul a menţionat că suma de 120.000 de euro remisă inculpatului A. pentru efectuarea investigaţiilor medicale în străinătate a fost luată, cu titlu de împrumut, de la martorul V., împrumut confirmat atât de cel din urmă, care a arătat, însă, că banii au fost solicitaţi de F. pentru a fi daţi unui prieten care suferea de cancer şi care avea nevoie de ei pentru tratament şi efectuarea unei intervenţii chirurgicale, dar care, între timp, a decedat (depoziţia din 06 decembrie 2011 dată în faţa autorităţilor judiciare din Ungaria şi declaraţia din 16 ianuarie 2015), cât şi de martorii W. (din 16 ianuarie 2015), X. (din 16 ianuarie 2015) şi Y. (din 13 februarie 2015). Or, aşa cum atestă mijloacele de probă administrate în cauză în ambele faze procesuale, inculpatul B. a fost diagnosticat în 05 august 2009 cu tumoare pulmonară hilară stângă, iar, în perioada 26 august - 14 octombrie 2009, a fost internat într-o clinică din Germania, unde a fost operat, fiind supus unei noi investigaţii medicale în 28 ianuarie 2010 (acte medicale ataşate la filele x ds. fond şi la filele x ds. apel), în timp ce suma de 120.000 euro a fost remisă acestuia de către inculpatul F., conform declaraţiilor celui din urmă, care se coroborează cu cele ale martorilor V., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în două etape, şi anume 60.000 euro în februarie - martie 2010 şi încă 60.000 euro în aprilie-mai 2010.

Ca atare, având în vedere că cele două tranşe au fost date după efectuarea intervenţiei chirurgicale şi a investigaţiilor la care a fost supus inculpatul A., precum şi inexistenţa unui înscris care să constate încheierea actului juridic, în cauză nu se poate stabili titlul cu care s-a realizat transmisiunea banilor şi scopul avut în vedere de părţi, după cum nu se poate identifica termenul şi modalitatea în care trebuia făcută restituirea lor, motivele medicale invocate de acuzatul F. fiind excluse, date fiind perioadele în care s-a procedat la remiterea sumei, situate ulterior examinărilor şi tratamentelor medicale dovedite cu actele depuse la dosar. Mai mult, cu toate că îi revenea o asemenea obligaţie prin prisma calităţii sale de deputat, inculpatul F. nu a menţionat în declaraţia de avere acordarea unui împrumut către A., aspect de natură să ridice serioase semne de întrebare cu privire la înţelegerea reală intervenită între părţi şi raţiunile pe care le-au avut în vedere la perfectarea ei, la condiţiile în care s-a realizat respectiva operaţiune, precum şi la circumstanţele de timp şi modalitatea concretă în care urma să se efectueze înapoierea banilor.

În plus, apare ca inexplicabil faptul că, deşi ginerele inculpatului A. ar fi dispus de suma de 700.000 euro pentru a credita, prin intermediul lui D., S.C. O. S.R.L., acesta nu ar fi avut banii necesari pentru a-şi susţine socrul într-o problemă medicală atât de gravă, astfel încât cel din urmă să fie nevoit să se împrumute de la prieteni.

De asemenea, cei doi acuzaţi au explicat în mod diferit semnificaţia sumei de 400.000 RON predată, prin intermediul lui C., inculpatului F., cel din urmă susţinând că reprezintă restituirea unei părţi a împrumutului acordat anterior, în timp ce A. a arătat că aceasta constituie un rest rămas neachitat din totalul de 516.000 euro pretinşi iniţial. Or, cu ocazia audierii de către instanţa de fond (în 26 ianuarie 2016) şi cea de apel (în 30 martie 2017), inculpatul F. a recunoscut că a purtat cu C., în data de 29 noiembrie 2010, anumite discuţii telefonice, în cuprinsul cărora i-a cerut să "verifice" dacă au intrat banii în conturile societăţilor controlate de inculpatul B. şi să stabilească o întâlnire pentru remiterea acestora, aspect ce confirmă cunoaşterea pe deplin de către acuzat a faptului că suma de 400.000 RON, pe care a solicitat-o, nu reprezenta o parte din împrumut, ci preţul traficului de influenţă exercitat pe lângă martorul G.. Mai mult, apelantul nu a contestat în niciuna dintre depoziţii realizarea întrevederii cu inculpatul C. şi primirea respectivei sume de bani.

De altfel, aşa cum s-a arătat deja, declaraţiile inculpaţilor A., C. şi D., date în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, sunt concordante în sensul că suma de 400.000 RON nu a fost remisă inculpatului F. cu titlu de restituire a unui împrumut, astfel cum, în mod neîntemeiat, a susţinut acesta, ci reprezintă o parte a diferenţei rămasă neachitată din totalul de 516.000 euro pretins de acuzat în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă martorul G. pentru a-l determina să facă demersuri la funcţionarii din cadrul L. în vederea perfectării unor convenţii profitabile cu societăţile controlate de asocierea B.. Astfel, menţiuni explicite sub acest aspect au fost făcute de inculpatul A., care a precizat că sumele cu care s-a împrumutat de la F. "nu făceau parte din înţelegerea noastră privind acest dosar" (declaraţie din 05 octombrie 2015) şi că i-a restituit separat acest împrumut prin remiterea unei sume de bani şi a unei maşini (declaraţie din 23 octombrie 2015).

Cu toate că, prin motivele de apel formulate, inculpatul F. a susţinut că, în mod eronat, au fost avute în vedere de prima instanţă, în dovedirea acuzaţiilor ce i-au fost aduse, declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de inculpaţii A., C., D. şi E., Înalta Curte nu poate reţine această critică, apreciind, dimpotrivă, că respectivele depoziţii au fost judicios valorificate în plan probator, în concordanţă cu dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, aşa cum s-a arătat pe larg în secţiunea I.2.) a considerentelor, instanţa de control judiciar constată, contrar afirmaţiilor apelantului, că, din transcrierea şedinţei de judecată din 05 octombrie 2015, când au fost audiaţi inculpaţii A., C., D. şi E. cu privire la activitatea descrisă în rechizitoriu, reiese cu evidenţă faptul că avocatului ales al apelantului F., asemenea celorlalţi apărători, i s-a acordat posibilitatea reală de a adresa întrebări celor patru inculpaţi, posibilitate ce a fost pe deplin fructificată prin chestionarea persoanelor ascultate cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei, răspunsurile lor fiind consemnate în cuprinsul depoziţiilor ataşate la dosar. În acest sens, se observă chiar faptul că, la un moment dat, pe parcursul audierii, după ce avocatul ales a precizat că, sub rezerva reascultării inculpaţilor la următorul termen de judecată, nu mai are întrebări de formulat, preşedintele completului a dispus interpelarea acuzaţilor în acea şedinţă, apărarea conformându-se respectivei măsuri. De altfel, nici în încheierea de la acel termen şi nici în cuprinsul depoziţiilor inculpaţilor A., C., D. şi E. nu s-a consemnat vreun refuz al acestora de a răspunde la întrebările adresate de apelantul F., prin apărător, aspect care atestă, o dată în plus, faptul că cel din urmă şi-a exercitat plenar dreptul conferit de art. 374 alin. (2) teza a II-a şi art. 378 alin. (1) C. proc. pen., fiind, astfel, pe deplin respectat principiul egalităţii armelor, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

O dovadă în acest sunt şi menţiunile făcute în încheierea din 23 octombrie 2015, care atestă că atât apărarea celor patru inculpaţi, cât şi avocatul lui F. au confirmat faptul că, la termenul anterior, ultimul a adresat o serie de întrebări persoanelor audiate, consemnându-se, totodată, că intenţionează să mai formuleze, în completare, trei întrebări, dintre care una a fost chiar redată în cuprinsul actului procedural întocmit.

Chiar dacă, în şedinţele de judecată din 23 octombrie 2015 şi 26 ianuarie 2016, cu ocazia reascultării lor, inculpaţii A. şi C. s-au prevalat de dreptul la tăcere cu privire la împrejurările de fapt asupra cărora au fost chestionaţi de apărarea inculpatului F. (fapt evidenţiat atât în conţinutul declaraţiilor, cât şi în încheierile de şedinţă), atitudine manifestată de cei doi, dar şi de inculpaţii D. şi E. şi în faţa instanţei apel (şedinţa din 16 februarie 2016), acest aspect nu poate conduce la negarea exercitării de către apelant a dreptului de a adresa întrebări coacuzaţilor, din moment ce, la termenul din 05 octombrie 2015, aşa cum s-a arătat, l-a valorificat pe deplin, prin interogarea acestora asupra chestiunilor considerate relevante pentru lămurirea faptelor de care a fost învinuit, dar şi pentru verificarea credibilităţii celor patru inculpaţi care au uzat de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, principiile ce guvernează activitatea de judecată - contradictorialitatea, nemijlocirea şi egalitatea de arme (componentă a dreptului la un proces echitabil) - fiind, astfel, pe deplin respectate. Mai mult, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă din 23 octombrie 2015, pentru dovedirea aceloraşi împrejurări de fapt ce se dorea a fi probate prin întrebările adresate coacuzaţilor şi la care aceştia au refuzat să răspundă, inculpatul F., prin avocat, a solicitat administrarea altor mijloace de probă, respectiv a unor înscrisuri, cerere care, pentru respectarea dreptului la apărare al acestuia, a fost încuviinţată de instanţă, care a dispus depunerea lor la dosar.

În plus, astfel cum rezultă din cuprinsul declaraţiilor date de inculpaţii A., C., D. şi E. pe întreg parcursul procedurii judiciare derulate în fond şi în apel, cele mai ample şi complete referiri la împrejurările de fapt descrise în actul de sesizare, dar şi în hotărârea primei instanţe au fost făcute de aceştia chiar cu prilejul audierii lor din 05 octombrie 2015, motiv pentru care depoziţiile de la acest termen de judecată, prezentând o relevanţă deosebită sub aspectul activităţii infracţionale reţinute, au fost valorificate corespunzător în plan probator atât de judecătorul fondului, cât şi de instanţa de control judiciar, declaraţiile ulterioare (din 23 octombrie 2015, 26 ianuarie 2016 şi 16 februarie 2016), la care, de asemenea, s-a făcut trimitere, reprezentând, în esenţă, doar o reiterare sau precizare a anumitor chestiuni de fapt deja menţionate.

Totodată, contrar susţinerilor apelantului, este de menţionat că modificarea, în etapa judecăţii, de către cei patru inculpaţi care s-au prevalat de procedura simplificată, a poziţiei procesuale adoptată iniţial, în faza anchetei penale, precum şi gradul ridicat de similitudine al aspectelor învederate de aceştia în faţa instanţei nu sunt de natură să conducă la concluzia lipsei lor de sinceritate, ci, dimpotrivă, la constatarea caracterului veridic al declaraţiilor date pe parcursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel care, spre deosebire de cele făcute la urmărirea penală, se coroborează pe deplin, în ceea ce priveşte împrejurările de fapt relevante ale cauzei, atât între ele cât şi cu celelalte mijloace de probă administrate în speţă, astfel cum au fost analizate detaliat în dezvoltările de mai sus (depoziţiile martorilor, notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, înscrisuri).

Pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici critica apelantului referitoare la caracterul contradictoriu şi oscilant al declaraţiilor date pe parcursul procesului penal de inculpaţii A., C., D. şi E., în acelaşi sens avându-se în vedere şi faptul că, atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar au valorificat din punct de vedere probator doar acele susţineri care, vizând împrejurări de fapt esenţiale sub aspectul acuzaţiei, sunt confirmate întru-totul de ansamblul probator al cauzei, nefiind fructificate afirmaţii ale inculpaţilor ce nu îşi găsesc corespondent în restul actor şi lucrărilor dosarului.

Nefondat este şi motivul de apel ce priveşte neadministrarea de către prima instanţă a tuturor dovezilor necesare pentru reţinerea caracterului fictiv al contractului de consultanţă dintre S.C. O. S.R.L. şi I., Înalta Curte considerând, dimpotrivă, pentru argumentele ce au fost prezentate, pe larg, cu ocazia analizării materialului probator al cauzei, ce nu vor mai fi reluate, că acesta demonstrează pe deplin perfectarea convenţiei dintre cele două societăţi cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate transferării sumei de bani pretinse de inculpatul F. cu titlu de contraprestaţie pentru traficul de influenţă promis.

Ca urmare, constatând, pentru toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, că în mod întemeiat judecătorul fondului a reţinut vinovăţia apelantului în comiterea actelor de executare pentru care a fost condamnat, instanţa de control judiciar, raportându-se şi la argumentele ce vor fi avute în vedere pentru admiterea căii de atac promovate de parchet (privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 308 C. pen.), reţine că faptele inculpatului F. care, în perioada mai - noiembrie 2010, a pretins pentru altul, respectiv pentru firma I., de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C. şi D., suma de 516.000 euro, disimulată sub forma unui contract de servicii profesionale de consultanţă fictiv încheiat între această societate şi S.C. O. S.R.L., din care s-au primit, în intervalul iulie - septembrie 2010, 384.000 euro, iar, la data de 29 noiembrie 2010, urmare a cererii formulate de acuzat, suma de 400.000 RON, acesta promiţând, în schimbul foloaselor pretinse, că va întreprinde demersuri pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), asupra căruia a lăsat să se creadă are influenţă, pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, este de menţionat că traficul de influenţă face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracţiune.

Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracţiunii, prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită şi/sau primeşte de mai multe ori de la cumpărătorul de influenţă diverse sume de bani în considerarea celor pretinse iniţial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracţiune de trafic de influenţă, însă nu în forma continuată, reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ci în varianta unităţii naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acţiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activităţi independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969).

Or, în cauză, întreruperile intervenite între actele succesive comise de inculpatul F. au fost determinate de natura şi specificul activităţii infracţionale reţinute în sarcina acestuia, astfel încât nu sunt de natură a transforma unitatea naturală într-o infracţiune continuată de trafic de influenţă.

Aşa cum s-a arătat anterior, în speţă, din totalul de 516.000 euro pretinşi de apelant de la asocierea condusă de A., din care făceau parte şi inculpaţii C. şi D., a fost achitată, în intervalul iulie - septembrie 2010, suma de 384.000 euro, prin intermediul S.C. O. S.R.L., care a încheiat contractul fictiv de consultanţă cu I., iar, ulterior, la data de 29 noiembrie 2010, a fost plătită şi suma de 400.000 RON, ca urmare a solicitării adresate de acuzat, probele administrate demonstrând, contrar celor reţinute de prima instanţă, că aceasta reprezenta, în fapt, o parte a diferenţei rămasă neachitată din valoarea bănească pretinsă iniţial. Ca atare, pretinderea şi primirea de către inculpat, în 29 noiembrie 2010, de la coacuzaţi, a unei sume de bani ce făcea parte din totalul foloaselor materiale ce au constituit obiectul cererii adresate anterior acestora, formează, împreună cu actele precedente (pretinderea sumei de 516.000 euro şi primirea, în mai multe tranşe, a sumei de 384.000 euro), o activitate unică, care a produs un singur rezultat periculos şi a avut la bază aceeaşi formă de vinovăţie, alcătuind, astfel, împreună o unitate naturală de infracţiune, şi nu o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Având, însă, în vedere că actele de executare, astfel cum au fost reţinute, se grefează pe aceleaşi fapte materiale asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă şi se încadrează în tiparul aceleiaşi norme de incriminare indicată în cuprinsul rechizitoriului, constituind infracţiunea unică de trafic de influenţă, în cauză nu operează o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., activitatea imputată inculpatului F. îmbrăcând, în continuare, forma unităţii de infracţiune (unitate naturală), fără alte consecinţe în planul răspunderii sale penale.

În legătură cu acest aspect, trebuie precizat că reţinerea de către instanţa de apel, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză, a faptului că cei 400.000 RON reprezintă o parte din suma de 516.000 euro pretinsă iniţial de inculpat nu echivalează cu o modificare a acuzaţiei penale, din moment ce acesta a fost trimis în judecată, printre altele, şi pentru pretinderea (în intervalul septembrie - noiembrie 2010) şi primirea (în 29 noiembrie 2010), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă martorul G. în vederea facilitării încheierii de către firmele controlate de grupul B. a unor contracte profitabile cu societăţile din grupul L., a sumei de 400.000 RON, neavând relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă şi, deci, a constatării temeiniciei învinuirii formulate, dacă foloasele materiale au fost pretinse şi/sau primite pentru sine sau pentru altul.

În consecinţă, faţă de toate motivele arătate la punctele I.1) - I.5) din considerente, care fundamentează concluzia netemeiniciei criticilor formulate de apelantul inculpat F., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă.

II. Cu privire la apelurile declarate de inculpaţii A. şi D.:

Deşi apelanţii au criticat modalitatea de proporţionalizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. (în privinţa lui A.) şi, respectiv, de art. 72 alin. (1) C. pen. din 1969 (în privinţa lui D.), ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În acest sens, Înalta Curte arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Referitor la împrejurările de genul celor enumerate în art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) C. pen. (1969), trebuie, totodată, menţionat că acestea au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare de instanţă numai dacă, raportat la fapta săvârşită şi la persoana acuzatului, se învederează suficient de semnificative pentru a justifica, după caz, fie reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, potrivit art. x C. pen., fie stabilirea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, în condiţiile art. x C. pen. (1969).

Or, în cauză, faţă de circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor şi urmările importante pe care le-au produs, aspectele invocate în cuprinsul motivelor de apel de inculpaţii A. (lipsa antecedentelor penale; starea de sănătate precară, fiind operat de cancer la plămâni şi diagnosticat cu diabet; situaţia familială deosebită, având opt copii, dintre care trei sunt minori; prezentarea în faţa instanţei) şi D. (lipsa antecedentelor penale; faptul că este absolvent de studii medii şi că are doi copii în întreţinere; comportamentul ireproşabil în societate şi la locul de muncă atât înainte, cât şi după comiterea faptelor; prezentarea la chemările organelor judiciare) nu se înfăţişează, în opinia Înaltei Curţi, ca fiind suficient de relevante pentru a permite reţinerea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen. şi respectiv, a celor ale art. 74 alin. (1) C. pen. (1969), cu consecinţa atenuării tratamentului sancţionator stabilit de judecătorul fondului, cu atât mai mult cu cât toate aceste împrejurări au fost valorificate de prima instanţă, în mod corespunzător, prin aplicarea unor pedepse orientate spre mediu sau, după caz, spre minimul special prevăzut de lege.

În acest sens, trebuie avut în vedere gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea lor, din modalitatea concretă în care aceştia au acţionat împreună ce ceilalţi acuzaţi, disimulând suma pretinsă şi, respectiv promisă în schimbul angajamentului asumat de F. de a interveni pe lângă martorul G., sub forma unei convenţii fictive de consultanţă perfectate între S.C. O. S.R.L. şi societatea I., cu sediul în Republica Seychelles, cunoscută ca paradis fiscal, dar şi din cuantumul ridicat al foloaselor materiale solicitate (suma de 516.000 euro) şi, ulterior, primite/date (sumele de 384.000 euro şi 400.000 RON) ca preţ al traficului de influenţă promis şi realizat de acelaşi inculpat, în scopul facilitării încheierii unor contracte comerciale profitabile între companiile din grupul L. şi firmele controlate de asocierea B..

De asemenea, nu poate fi omis rolul deosebit de important pe care apelantul A. l-a avut în desfăşurarea întregii activităţi infracţionale, acesta fiind cel care a stabilit în mod direct termenii înţelegerii frauduloase cu inculpatul F., dar şi cel care a coordonat asocierea infracţională în toate acţiunile întreprinse în vederea obţinerii, prin cumpărarea influenţei unui înalt demnitar al statului care, la acea vreme, avea calitatea de deputat în Parlamentul României, a unor contracte într-un domeniu de interes public, cum este acela al energiei electrice.

Deopotrivă, o contribuţie esenţială la comiterea faptelor a avut şi inculpatul D. care, în calitate de administrator al S.C. O. S.R.L., a încheiat convenţia fictivă de consultanţă cu I. şi a asigurat transferul sumei de 384.000 euro reprezentând preţul traficului de influenţă către această companie, înregistrând, totodată, în contabilitatea societăţii sale cheltuieli ce nu au avut la bază operaţiuni reale, faptă prin care a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 350.144,96 RON.

În plus, se observă că, deşi inculpatul A. a susţinut incidenţa prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., înscrisurile depuse la dosar atestă achitarea de către B. a unor sume ce reprezintă accesorii la prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, or apelantul nu a fost trimis în judecată pentru aceasta, astfel încât circumstanţa atenuantă invocată nu îşi găseşte aplicare în privinţa sa.

Mai mult, recunoaşterea de către cei doi inculpaţi a acuzaţiilor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi contribuţia inculpatului A. la descoperirea altor fapte prevăzute de legea penală, prin formularea unui denunţ, au fost deja valorizate prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar, în privinţa celui din urmă, şi a prevederilor art. 19 din Legea nr. x2/2002, nefiind, astfel, justificată solicitarea de a le acorda noi valenţe juridice prin reţinerea aceloraşi împrejurări cu titlu de circumstanţe atenuante.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării apelanţilor A. şi D. de aplicare a dispoziţiilor art. 91 C. pen. şi, respectiv, a celor ale art. 81 C. pen. (1969), apreciind, în raport cu gravitatea faptelor comise şi contribuţia concretă a fiecărui acuzat la realizarea activităţii infracţionale, că scopul pedepselor stabilite nu poate fi atins decât prin executarea lor în regim privativ de libertate (în cazul inculpatului B.) şi, respectiv, prin supunerea condamnatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca acesta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile art. 861 C. pen. anterior (în cazul inculpatului D.).

Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de judecătorul fondului în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale şi de alegere a modalităţii lor de executare, instanţa de control judiciar apreciază că nu se impune, în cauză, atenuarea răspunderii penale a inculpaţilor A. şi D., sancţiunile penale aplicate de curtea de apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale acuzaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

Examinând, însă, actele şi lucrările dosarului prin prisma celui de-al doilea motiv invocat de apărarea inculpatului A. cu prilejul cuvântului la dezbateri, Înalta Curte constată că instanţa de fond a omis să se pronunţe, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., asupra măsurii asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra conturilor deţinute de acesta la HHHH. S.A., MM. S.A. Bucureşti, Sucursala Dorobanţi, IIII. S.A., JJJJ. S.A. Târgu Mureş, Sucursala Craiova, şi la EEE. S.A. Bucureşti, Sucursala Constanţa, motiv pentru care, constatând că, în privinţa apelantului, nu s-a luat măsura confiscării speciale a vreunei sume de bani şi că nu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de prejudiciu, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite, în aceste limite, apelul declarat de A. şi va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra conturilor sale bancare prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie.

De asemenea, în temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, va fi admisă şi calea de atac promovată de inculpatul D., instanţa de control judiciar constatând întemeiat motivul de apel formulat de acesta cu referire la incidenţa, în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a cauzei speciale de reducere a pedepsei instituită de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, în forma în vigoare la data faptelor.

Astfel, potrivit textului de lege menţionat, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de Legea nr. 241/2005, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate, iar dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

În cauză, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, se constată că, la primul termen de judecată acordat în fond, la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, şi anume la cel din data de 10 octombrie 2014, inculpatul D. a depus la dosar ordinele de plată nr. x/15 iulie 2013, nr. x/16 iulie 2013, nr. x/11 noiembrie 2013, nr. x/13 decembrie 2013, nr. x/09 ianuarie 2014, nr. x/06 februarie 2014, nr. x/27 mai 2014 şi nr. x/23 iunie 2014, care atestă că, prin virament bancar din contul soţiei sale, a acoperit în totalitate prejudiciul în valoare de 350.144,96 (aproximativ 82.000 euro) produs prin infracţiunea de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată şi indicat ca atare în cuprinsul rechizitoriului, astfel încât în privinţa sa operează cauza specială de reducere a pedepsei instituită de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data faptelor.

Împrejurarea că, în termenul instituit de lege, inculpatul nu a făcut şi dovada achitării obligaţiilor fiscale accesorii nu conduce la concluzia inaplicabilităţii dispoziţiilor de favoare menţionate, de vreme ce cuantumul acestora, până la momentul respectiv, nu a fost indicat nici de procuror prin actul de sesizare şi nici de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin cererea de constituire ca parte civilă, astfel încât o asemenea omisiune nu poate opera în detrimentul acuzatului.

Mai mult, pe parcursul judecării apelului, s-au depus la dosar înscrisuri ce atestă efectuarea unor demersuri în sensul achitării accesoriilor debitului principal, însă, nici până la acea dată şi nici ulterior, partea civilă nu a indicat cuantumul acestora, deşi a confirmat plata de către inculpat, cu acest titlu, a sumei de 221.601 RON.

Aşadar, constatând că prejudiciul cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul D., în cuantumul indicat în cuprinsul rechizitoriului, a fost integral achitat de acesta în termenul instituit de lege, Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu apelantul, că este incidentă în privinţa celui din urmă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data faptelor, motiv pentru care se impune, ca urmare a admiterii căii de atac promovate, reformarea sub acest aspect a sentinţei penale atacate.

III. În ceea ce priveşte căile de atac declarate de inculpaţii C. şi E., având în vedere manifestarea lor de voinţă exprimată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2016, Înalta Curte, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea apelurilor promovate de aceştia împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

IV. Cu privire la apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

Apelanta parte civilă a arătat, în esenţă, prin motivele de apel formulate, că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului D. doar la plata datoriilor fiscale accesorii debitului principal de 350.144,96 RON, achitat de acesta, fără a se avea în vedere şi suma de 310.248,95 RON, cu care s-a constituit parte civilă în cauză, ce reprezintă impozitul pe veniturile obţinute de un nerezident pe teritoriul României, aferent sumei de 1.628.804,60 RON remisă de S.C. O. S.R.L. către I.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la critica formulată, Înalta Curte constată că, deşi faţă de inculpatul D. a fost începută urmărirea penală, prin ordonanţa procurorului nr. x/2010 din 27 iunie 2012, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, prima constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. O. S.R.L., nu a reţinut şi virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile obţinute de nerezidentul I., în valoare de 310.248,95 RON, prin rechizitoriul din 02 octombrie 2012, acesta a fost trimis în judecată doar pentru ultima infracţiune de evaziune fiscală menţionată, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în timp ce pentru fapta încadrată la lit. a) a aceluiaşi text de lege s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (19x), întrucât lipseşte latura obiectivă a infracţiunii (pct. G1 din partea expozitivă şi pct. II din dispozitivul actului de sesizare).

Ca atare, pretenţiile părţii civile în valoare de 310.248,95 RON, reprezentând impozitul pe veniturile obţinute de nerezidentul I. pe teritoriul României, aferent sumei de 1.628.804,60 RON remisă către acesta de S.C. O. S.R.L., derivă din fapte care nu formează obiectul acuzaţiei penale în cauză, astfel încât nu pot fi valorificate în prezentul cadru procesual din moment ce, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., temei al răspunderii civile delictuale în procesul penal nu poate fi decât fapta care face obiectul acţiunii penale.

Cu alte cuvinte, atât timp cât prejudiciul reclamat de apelantă nu a fost cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpatul D. a fost trimis în judecată, ci printr-o altă faptă care nu formează obiectul acuzaţiei penale, dispunându-se în privinţa ei o soluţie de clasare, prima instanţă nu avea posibilitatea legală de a da curs solicitării părţii civile, ale cărei pretenţii nu puteau fi valorificate decât, eventual, printr-o acţiune separată formulată în faţa instanţei civile.

Ca urmare, reţinând că, în mod justificat, judecătorul fondului nu a dispus obligarea inculpatului D. la plata sumei de 310.248,95 RON, Înalta Curte apreciază critica formulată sub acest aspect de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca neîntemeiată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă.

V. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie:

1.) În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu a reţinut în sarcina inculpaţilor acuzaţia de traficare (F.) şi, respectiv, de cumpărare a influenţei (A., C. şi D.) pe lângă martorul H., chestiune criticată de parchet în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte constată, dimpotrivă, că soluţia pronunţată sub acest aspect este întemeiată, fiind în deplină concordanţă cu materialul probator administrat în cauză.

Astfel, printre condiţiile instituite de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), ce au fost preluate în esenţă şi de noua reglementare în dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen., se regăseşte şi aceea ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar şi să promită, la momentul comiterii acţiunii ce formează elementul material al laturii obiective (pretinderea, primirea ori acceptarea de promisiuni, bani, bunuri sau alte valori), intervenţia sa pe lângă acesta, spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În mod corelativ, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă, în forma prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce îşi găseşte corespondent şi în codificarea penală specială actuală în dispoziţiile art. 292 alin. (1), este necesar ca acţiunea ce se circumscrie elementului material (promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase) să fie comisă faţă de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Or, în cauză, materialul probator administrat în ambele etape procesuale, astfel cum a fost restrâns ca urmare a constatării nulităţii absolute a interceptărilor comunicărilor telefonice autorizate prin încheierile nr. x din 18 noiembrie 2010, nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 ianuarie 2011 şi nr. x din 15 februarie 2011 ale instanţei supreme şi a actelor subsecvente (notele de redare a acestora consemnate în cuprinsul procesului-verbal centralizator din 22 august 2012, ora 1535, şi înregistrările fixate pe suporţii optici), nu demonstrează că pretinderea, pentru altul, de către inculpatul F. şi, respectiv, promisiunea de către inculpaţii A., C. şi D. a sumei de 516.000 euro, din care au fost plătiţi, ulterior, 384.000 euro (în baza contractului fictiv de consultanţă dintre S.C. O. S.R.L. şi I.) şi 400.000 RON, s-au făcut şi în considerarea intervenţiei primului pe lângă martorul H. (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), în scopul de a-l determina să facă anumite acte prin care să fie favorizată asocierea B., în sensul realizării de investiţii din fonduri europene prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, dovezile de la dosar atestând doar faptul că, în schimbul foloaselor pretinse, inculpatul F. a promis cumpărătorilor de influenţă efectuarea unor demersuri pe lângă martorul G. (director afaceri corporatiste la S.C. K. S.A. şi administrator la S.C. M. S.A.), asupra căruia a lăsat să se creadă are influenţă, pentru a-l determina să intervină la funcţionarii din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B.

Astfel, în timp ce apelantul F. a negat toate acuzaţiile formulate împotriva sa, inculpaţii C., D. şi A., fără a contesta faptul că martorul H., la solicitarea celui din urmă, le-a recomandat anumiţi consultanţi în obţinerea de fonduri europene, cu care, ulterior, au discutat telefonic (III.) ori s-au întâlnit (FFF.), au menţionat, în esenţă, în cuprinsul declaraţiilor detaliate pe care le-au dat în fond şi în apel cu privire la faptele reţinute în sarcina lor, că înţelegerea perfectată cu inculpatul F. a vizat doar realizarea de către acesta, în schimbul sumei de 516.000 euro pe care a pretins-o, a unor intervenţii pe lângă martorul G. pentru a-l determina să facă demersuri la funcţionarii din cadrul L. în scopul stabilirii unei relaţii contractuale cu societăţile controlate de asocierea B.

De asemenea, inculpaţii, în acord cu cele susţinute de martorul H., au mai arătat că A. se afla în relaţii de amiciţie cu cel din urmă, cunoscându-se de mult timp, motiv pentru care, fiind interesat în deschiderea unei păstrăvării, l-a contactat direct pe acesta pentru a-i indica persoane specializate în materia fondurilor europene, însă, întrucât martorul, la un moment dat, nu i-a mai răspuns la telefon, i-a solicitat lui F. să ia legătura cu el pentru a putea continua discuţia iniţiată anterior. În plus, inculpaţii A. şi C. au recunoscut întâlnirea pe care au avut-o în ianuarie 2011 la sediul S.C. KKKK. S.R.L. din Bucureşti, str. x, cu consultantul FFF., arătând, însă, în concordanţă cu afirmaţiile celui din urmă, dar şi ale martorilor HHH. şi GGG., care au participat la întrevedere însoţindu-i pe acuzaţi, că discuţia purtată cu acest prilej nu s-a concretizat în vreun fel.

De altfel, faptul că A. şi H. erau amici, relaţie prin prisma căreia îşi cunoşteau reciproc numerele de telefon şi discutau anumite chestiuni în acest mod, dar şi împrejurarea că primul a apelat la inculpatul F. pentru a-l contacta pe martor doar când cel din urmă nu i-a răspuns la telefon reies cu evidenţă şi din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. x din 23 septembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocate de procuror în motivarea apelului, respectiv cele din 12 octombrie 2010, orele 2144:53 şi 2149:17 (între A. şi F.), 13 octombrie 2010, ora 1845:49 (între A. şi H.), 01 noiembrie 2010, ora 2048:01 (între A. şi C.), 02 noiembrie 2010, ora 0831:05 (între A. şi H.), 02 noiembrie 2010, orele 0831:26 şi 1004:56 (între A. şi C.) şi din 02 noiembrie 2010, ora 1033:19 (între A. şi F.).

Aceleaşi aspecte referitoare la faptul că recomandarea consultanţilor în fonduri europene s-a făcut de către martorul H. la solicitarea directă a inculpatului B., fără să rezulte vreo intervenţie în acest sens promisă sau realizată de F., sunt atestate şi de declaraţiile martorului III., date în fond şi în apel, precum şi de conţinutul discuţiei telefonice purtate de acesta cu inculpatul A. în data 09 noiembrie 2010, ora 1539:46, când cel din urmă s-a recomandat astfel:

"Din partea d.lui H. vă sun … Şi mi-a dat numărul să vă sun. A spus că o să vă contacteze şi dumnealui. Eu sunt un bun prieten de-al dumnealui şi al d.lui F. şi aş vrea să stăm un pic de vorbă pe nişte consultanţe din astea. Am vrea să dezvoltăm şi noi nişte proiecte cu dvs ... pe piscicultură".

Rezultă, aşadar, contrar susţinerilor parchetului, că materialul probator administrat în cauză, la care s-a făcut, de altfel, referire şi în cuprinsul motivelor de apel formulate, nu dovedeşte că acţiunea de traficare a influenţei promisă de inculpatul F. în schimbul foloaselor materiale pretinse pentru altul a vizat şi intervenţia acestuia pe lângă martorul H., solicitarea făcută primului de către inculpatul A., de a-l contacta telefonic pe cel din urmă, în condiţiile anterior arătate, neputându-se subsuma, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, decât unei simple rugăminţi adresată unui prieten de a-l ajuta să ia legătura cu un amic comun. Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu s-a demonstrat că demersul inculpatului F. s-a realizat cu titlu de contraprestaţie pentru avantajele patrimoniale pretinse, pentru altul, şi primite parţial de la inculpaţii A., C. şi D. sau în considerarea altor foloase materiale ce ar fi fost promise/oferite/date de cei din urmă, acţiunile acestora (în legătură cu martorul H.), astfel cum au fost anterior reţinute, nu pot fi circumscrise infracţiunilor de trafic şi, respectiv, cumpărare de influenţă pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, mijloacele de probă atestând că promisiunea inculpatului F., făcută în schimbul pretinderii de la asocierea B. a sumei de 516.000 euro, a privit exclusiv intervenţia sa pe lângă martorul G.

Prin urmare, concluzia la care a ajuns prima instanţă sub acest aspect este pe deplin justificată şi corespunde întru-totul ansamblului probator de la dosar, critica formulată de Ministerul Public nefiind fondată şi, pe cale de consecinţă, urmând a fi înlăturată.

2.) În legătură cu motivul de apel ce priveşte greşita reţinere de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 308 C. pen., Înalta Curte constată că, deşi în susţinerea acestuia, parchetul a făcut trimitere la calitatea de funcţionar public a martorului H., care ocupa funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cuprinsul memoriului formulat, procurorul, criticând modalitatea de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor, a invocat un motiv suplimentar pentru a argumenta inaplicabilitatea prevederilor legale menţionate, şi anume faptul că societăţile din grupul L., în cadrul cărora îşi desfăşura activitatea martorul G., pe lângă care inculpatul F. şi-a traficat influenţa promisă în schimbul sumei de bani pretinse pentru altul, deşi sunt companii private, exercită un serviciu de interes public (furnizarea energiei electrice), pentru care au fost învestite de autorităţile publice (A.N.R.E.), fiind, în acelaşi timp, supuse controlului şi supravegherii acestora.

Ca atare, având în vedere că susţinerile Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind necesitatea reţinerii, în sarcina inculpaţilor, a acuzaţiei de traficare şi, respectiv, de cumpărare a influenţei pe lângă martorul H. au fost considerate ca fiind nefondate, instanţa de control judiciar va analiza motivul de apel referitor la inaplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 308 C. pen. exclusiv prin prisma celui de-al doilea argument invocat, pornind în acest sens chiar de la faptul că judecătorul fondului a făcut consideraţii sub acest aspect în cuprinsul hotărârii atacate, arătând, în esenţă, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. pen. întrucât martorul G. nu se încadrează în categoria persoanelor supuse autorizării, controlului ori supravegherii din partea unei autorităţi publice, ci doar persoanele juridice în cadrul cărora acesta exercita anumite însărcinări, şi anume societăţile din grupul L.

Premisa de la care a pornit prima instanţă este, însă, una eronată, aflată în vădită contradicţie cu cele statuate, în jurisprudenţa sa constantă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, explicând înţelesul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen., a menţionat, printre altele, că se includ în categoria funcţionarilor publici asimilaţi şi "particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice" (decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. x din 22 octombrie 2014). În acelaşi sens, este şi decizia nr. 18 din 30 mai 2017 pronunţată de acelaşi complet al instanţei supreme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că, în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen.

Aşadar, pentru ca o persoană să poată fi încadrată în sfera funcţionarilor publici asimilaţi nu trebuie ca însăşi aceasta să fie supusă, potrivit legii, autorizării, controlului sau supravegherii autorităţilor publice, astfel cum în mod greşit a considerat curtea de apel, fiind, însă, necesar să îşi desfăşoare activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care se află sub monitorizarea ori supravegherea acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu.

Rezultă, deci, că pentru a fi incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. pen., textul de lege impune îndeplinirea a două condiţii cumulative, şi anume ca persoana să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice.

Referindu-se la noţiunea de "serviciu public", instanţa supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că aceasta "desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc.", din categoria serviciilor de interes public făcând parte "acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii" (decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015).

Aceleaşi consideraţii au fost preluate şi în cuprinsul deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, arătându-se, în plus, de către Înalta Curte că examinarea primei cerinţe instituite de art. 175 alin. (2) C. pen. pentru întrunirea calităţii de funcţionar public, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, trebuie făcută prin raportare la "definiţia dată serviciului public în dreptul administrativ, prin art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căreia reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", presupunând, astfel, "verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmăreşte satisfacerea unui interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică".

În cauză, aşa cum s-a reţinut în dezvoltările anterioare, subiect pasiv secundar al infracţiunilor de trafic şi, respectiv, cumpărare de influenţă (persoana cu privire la care s-a pretins că există o influenţă) este martorul G., administrator al S.C. M. S.A. şi director afaceri corporatiste al S.C. K. S.A., societăţi care, făcând parte din grupul de firme L., au ca obiect de activitate, printre altele, aşa cum atestă şi informaţiile comunicate de Oficiul Registrului Comerţului, precum şi menţiunile din cuprinsul actului constitutiv, producţia, transportul, distribuţia şi comercializarea de energie electrică, astfel încât, desfăşurând activităţi de interes general în domeniul energiei electrice, prestează un serviciu de interes public, fiind autorizate şi monitorizate de o autoritate publică, şi anume de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condiţiile prevăzute la data faptelor de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice şi, ulterior, de Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.R.E. şi Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale.

Astfel, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Totodată, această autoritate publică are, printre altele, ca principale atribuţii şi competenţe în sectorul pieţei energiei electrice: acordarea, modificarea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor şi licenţelor pentru operatorii economici; aprobarea preţurilor reglementate de vânzare-cumpărare a energiei electrice şi a cantităţilor de energie electrică din contractele încheiate între producători şi furnizorii clienţilor; stabilirea contractelor-cadru de furnizare şi a celor de vânzare-cumpărare de energie electrică pe piaţa reglementată, a contractelor-cadru privind transportul, serviciul de sistem şi distribuţia energiei electrice; aprobarea de reglementări tehnice şi comerciale pentru operatorii economici din sistem, inclusiv standarde de performanţă pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice; monitorizarea funcţionării pieţei de energie electrică în vederea evaluării nivelului de eficienţă, transparenţă şi concurenţă a acesteia.

Aşadar, prestând activităţi în cadrul unor companii care exercită un serviciu de interes public, supuse autorizării, supravegherii şi monitorizării A.N.R.E., autoritate publică competentă în domeniul energiei electrice, martorul G., subiect pasiv adiacent al infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor F. şi, respectiv, A., C. şi D., avea calitatea de funcţionar public asimilat, în accepţiunea art. 175 alin. (2) C. pen., iar nu aceea de simplu funcţionar în cadrul "oricărei persoane juridice", categorie la care se referă art. 308 alin. (1) C. pen., fapt ce atrage, pe cale de consecinţă, inaplicabilitatea, în cauză, a acestor din urmă dispoziţii legale.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională cu ocazia examinării admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., invocată în dosarul de faţă, de inculpatul F., arătând, în cuprinsul deciziei nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016 că, raportat la faptul că "subiectul pasiv secundar din prezenta cauză (funcţionari în cadrul K. - S.A. şi M. - S.A.) îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, un serviciu public, sub supravegherea, monitorizarea unei autorităţi publice … acesta poate fi încadrat în sfera funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. pen., iar nu «în cadrul oricărei persoane juridice», din această perspectivă dispoziţiile art. 308 alin. (1) din C. pen., respectiv sintagma «în cadrul oricărei persoane juridice», raportate la art. 291 alin. (1) din C. pen. nefiind incidente în cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată" (paragr. 77).

Ca atare, pentru toate motivele expuse, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen. în privinţa infracţiunilor trafic şi cumpărare de influenţă pentru care a dispus condamnarea inculpaţilor, acestea nefiind incidente în cauză, astfel cum corect a susţinut şi parchetul în cuprinsul motivelor de apel formulate.

3.) În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor F., A., C., D. şi E. de judecătorul fondului, aspect criticat, de asemenea, de Ministerul Public în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. şi, respectiv de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior (aplicabil în privinţa inculpatului D.), fiind valorificate corespunzător toate împrejurările ce ţin de faptele comise şi de persoana acuzaţilor, situaţie în care au fost stabilite sancţiuni penale corect individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de lege.

Astfel, contrar susţinerilor parchetului, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere şi a valorizat de o manieră adecvată gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea lor, din modalitatea concretă în care aceştia au acţionat, disimulând suma pretinsă şi, respectiv promisă în schimbul angajamentului asumat de F. de a interveni pe lângă martorul G., sub forma unei convenţii fictive de consultanţă perfectate între S.C. O. S.R.L. şi societatea I., cu sediul în Republica Seychelles, cunoscută ca paradis fiscal, dar şi din cuantumul ridicat al foloaselor materiale solicitate (suma de 516.000 euro) şi, ulterior, primite/date (sumele de 384.000 euro şi 400.000 RON) ca preţ al traficului de influenţă promis şi realizat de acelaşi inculpat, în scopul facilitării încheierii unor contracte comerciale profitabile între companiile din grupul L. şi firmele controlate de asocierea B..

De asemenea, în mod corect, în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale, au fost valorificate elementele de diferenţiere ce ţin de gradul de contribuţie a fiecărui acuzat la săvârşirea faptelor - apreciindu-se justificat că cea mai importantă implicare în realizarea activităţii infracţionale au avut-o inculpaţii F. şi A., în timp ce C., D. şi E. au fost doar executanţi ai deciziilor luate de cel din urmă -, precum şi datele ce caracterizează persoana acestora, asigurându-se, astfel, de către curtea de apel un just echilibru între gravitatea infracţiunilor şi circumstanţele personale ale acuzaţilor, pe de o parte, şi pedepsele cu închisoarea stabilite, pe de altă parte.

În acest sens, în privinţa tuturor inculpaţilor, s-a reţinut conduita procesuală corectă, rezultând din prezentarea lor în faţa organelor judiciare cu toate că nu au fost supuşi vreunei măsuri preventive care să le impună respectarea unei asemenea obligaţii, disponibilitatea de a da declaraţii în cauză, împrejurarea că atât înainte, cât şi după comiterea infracţiunilor de care sunt acuzaţi şi-au conformat atitudinea exigenţelor legii penale, beneficiind, totodată, de caracterizări bune în societate, nivelul studiilor, faptul că provin din familii organizate şi au locuri de muncă stabile, aspecte care, apreciate prin raportare la aportul fiecăruia la realizarea activităţii ilicite, au justificat aplicarea de către prima instanţă a unor pedepse cu închisoarea orientate fie spre mediu, fie spre minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, dispunându-se, după caz, executarea acestora în regim privativ de libertate (inculpaţii F. şi A.) sau suspendarea sub supraveghere a executării, în condiţiile art. 91 C. pen. (inculpaţii C. şi E.), respectiv art. 861 C. pen. din 1969 (inculpatul D.).

În plus, în demersul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului F., în mod judicios, curtea de apel a avut în vedere şi calitatea deţinută de acesta la momentul comiterii faptelor, respectiv aceea de deputat în Parlamentul României, folosindu-se atât de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor, cât şi de informaţiile şi relaţiile dobândite în perioada în care a fost preşedinte al A.N.R.E., în interes personal, cu scopuri vădit patrimoniale, deşi una dintre îndatoririle sale, din poziţia de reprezentant al puterii legislative, era tocmai aceea de a asigura respectarea legii în activitatea desfăşurată.

Faptul că acuzatul a negat în mod constant comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată nu poate fi interpretat ca un element care să determine majorarea cuantumului pedepsei, aşa cum s-a susţinut de către procuror, această atitudine procesuală integrându-se, de fapt, în strategia de apărare a inculpatului, în acord cu dispoziţiile art. 10 şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, se constată că toate aspectele care, în opinia parchetului, ar justifica reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor F., A., C., D. şi E. au fost deja valorificate, în mod judicios, de prima instanţă în procesul de alegere a tratamentului sancţionator stabilit prin sentinţa atacată, astfel încât Înalta Curte apreciază că nu se impune agravarea răspunderii penale a acuzaţilor, sancţiunile penale ce le-au fost aplicate fiind corect cuantificate, proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele lor personale şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

Pornind, însă, de la considerentele expuse în dezvoltările anterioare în legătură cu inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen. în privinţa infracţiunilor de trafic/cumpărare de influenţă pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor F., A., C. şi D., precum şi faptul că aceste prevederi au fost avute în vedere de prima instanţă pentru stabilirea aceleia dintre codificările penale succesive incidente, în cauză, potrivit art. 5 C. pen., instanţa de control judiciar va proceda la o nouă evaluare a legii penale mai favorabile în cazul respectivilor acuzaţi, sens în care va ţine seama şi de aprecierile făcute în Secţiunea I.5.c.) din motivare cu referire la incidenţa unităţii naturale de infracţiune.

În acest sens, Înalta Curte arată că, asemenea traficului de influenţă, şi cumpărarea de influenţă, pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A., C. şi D., este o infracţiune instantanee, care se consumă anticipat, adică în momentul în care făptuitorul face promisiunea de bani sau alte foloase ori, după caz, în momentul oferirii acestora, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracţiune.

Astfel, dacă după momentul consumării infracţiunii, subiectul activ promite şi/sau remite de mai multe ori traficantului de influenţă diverse sume de bani în considerarea celor ce au făcut obiectul promisiunii iniţiale, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, însă nu în forma continuată, reglementată de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) sau art. 35 alin. (1) C. pen., ci în varianta unităţii naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acţiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activităţi independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce îşi găseşte corespondent în noua reglementare în art. 292 alin. (1) C. pen.

Or, în speţă, la fel ca în cazul apelantului F., întreruperile intervenite între actele succesive comise de inculpaţii A., C. şi D. au fost determinate de natura şi specificul activităţii infracţionale reţinute în sarcina acestora, astfel încât nu sunt de natură a transforma unitatea naturală într-o infracţiune continuată de cumpărare de influenţă.

În concret, aşa cum au susţinut în mod constant chiar aceştia pe parcursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, recunoscând acuzaţiile formulate împotriva lor, din totalul de 516.000 euro promişi de inculpaţii A. (direct), C. şi D. (indirect) inculpatului F., în schimbul angajamentului asumat de cel din urmă de a interveni pe lângă martorul G. pentru a-l determina să facă demersuri la funcţionarii din cadrul L. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele pe care primii le controlau, a fost achitată, în intervalul iulie - septembrie 2010, suma de 384.000 euro, prin intermediul S.C. O. S.R.L., care a încheiat un contract fictiv de consultanţă cu I., iar, ulterior, la data de 29 noiembrie 2010, a fost plătită şi suma de 400.000 RON, ca urmare a promisiunii acuzaţilor, probele administrate în cauză, astfel cum au fost examinate în detaliu în Secţiunea I.5.c.) a considerentelor, demonstrând, contrar celor reţinute de prima instanţă, că aceasta reprezenta, în fapt, o parte a diferenţei rămasă neachitată din valoarea bănească promisă iniţial (respectiv, din suma de 516.000 euro). Ca atare, promisiunea şi remiterea (darea) de cei trei inculpaţi, în 29 noiembrie 2010, către F., a unei sume de bani ce făcea parte din totalul foloaselor materiale ce au constituit obiectul promisiunii făcute anterior acestuia, formează, împreună cu actele precedente (promisiunea sumei de 516.000 euro şi darea, în mai multe tranşe, a sumei de 384.000 euro), o activitate unică, care a produs un singur rezultat periculos şi a avut la bază aceeaşi formă de vinovăţie, alcătuind, astfel, împreună o unitate naturală de infracţiune, şi nu o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) sau art. 35 alin. (1) C. pen.

Având în vedere, însă, că actele de executare, astfel cum au fost reţinute, se grefează pe aceleaşi fapte materiale asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă şi se încadrează în tiparul aceleiaşi norme de incriminare indicată în cuprinsul rechizitoriului, constituind infracţiunea unică de cumpărare de influenţă, în cauză nu operează o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., activitatea imputată inculpaţilor A., C. şi D., recunoscută, de altfel, de aceştia, îmbrăcând, în continuare, forma unităţii de infracţiune (unitate naturală), fără alte consecinţe în planul răspunderii lor penale.

Ca atare, pornind de la toate consideraţiile expuse mai sus, dar şi de la aspectele statuate, cu caracter obligatoriu, prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a reglementărilor din ambele Coduri şi, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa constată că legea penală mai favorabilă în privinţa inculpaţilor F. şi D. este cea anterioară, iar, în cazul inculpaţilor A. şi C., cea în vigoare, fiecare dintre acestea conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru acuzaţi, după distincţiile anterior făcute.

Astfel, inculpatul F. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani, care îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

Totodată, se observă că, în C. pen. în vigoare, infracţiunea de trafic de influenţă a fost prevăzută într-o variantă de incriminare asemănătoare reglementării anterioare, însă, ca element de diferenţiere, se prevede în mod expres condiţia ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Noţiunea de promisiune presupune un angajament, o făgăduială din partea autorului infracţiunii, prin care acesta îşi asumă obligaţia să facă ceva pentru a îndreptăţi speranţele cumpărătorului de influenţă în sensul determinării funcţionarului public să adopte conduita ce formează obiectul vânzării - cumpărării de influenţă.

Cu toate că această condiţie a promisiunii determinării funcţionarului la conduita solicitată de cumpărătorul de influenţă nu era prevăzută expres de dispoziţiile legii vechi, existenţa acesteia rezulta din interpretarea normei de incriminare şi era necesară pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, faţă de împrejurarea că, potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), făptuitorul se obliga să intervină pe lângă funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, iar, în incriminarea actuală, subiectul activ promite că va determina funcţionarul să adopte o anumită conduită, Înalta Curte apreciază că activitatea de promisiune, prevăzută de noul C. pen., este inclusă în activitatea de determinare la care făptuitorul se obliga anterior, conform cerinţei prevăzute de vechea codificare. Cu alte cuvinte, se consideră că folosirea, în reglementarea anterioară, a expresiei "pentru a-l determina" semnifica o garanţie din partea vânzătorului de influenţă în sensul reuşitei intervenţiei sale pe lângă funcţionarul public, aspect care presupunea o obligaţie de rezultat, pe când, în situaţia actuală, subiectul activ are o obligaţie de diligenţă, care permite, însă, spre deosebire de vechea codificare, o distincţie clară cu privire la intenţia infracţională a subiectului activ.

De fapt, aspectul introdus cu privire la promisiunea determinării conturează mai precis latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă şi permite o delimitare netă de alte infracţiuni (spre exemplu, înşelăciunea), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a sublinia că nu orice pretindere de influenţă, chiar şi fără a avea aparenţa minimală a unui act real de corupţie, constituie trafic de influenţă, ci doar acel act de pregătire (pentru o posibilă faptă viitoare de luare de mită) care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale care trebuie sancţionată penal conform art. 291 C. pen.

Pe cale de consecinţă, promisiunea exercitării influenţei - pe deplin dovedită în cauză de materialul probator administrat, astfel cum a fost, pe larg, expus în Secţiunea I.5.c.), cu prilejul analizării motivelor de apel formulate de inculpatul F. - era o condiţie de tipicitate specifică traficului de influenţă şi în vechea reglementare, nefiind introdusă decât formal, prin C. pen. în vigoare, în sensul prevederii exprese a acesteia (în acelaşi sens sunt şi decizia penală nr. 2296 din 16 iunie 2014 a Înaltei Curţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2011; decizia penală nr. 109 din 12 noiembrie 2014 a Completului de 5 judecători pronunţată în dosarul nr. x/2014; sentinţa penală nr. 1055 din 29 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 80 din 03 mai 2018 a Completului de 5 judecători, dată în dosarul nr. x/2017).

Ca atare, neexistând deosebiri esenţiale între cele două codificări penale generale sub aspectul condiţiilor de incriminare a traficului de influenţă, legea penală mai favorabilă va fi determinată prin raportare la regimul sancţionator al infracţiunii, constatându-se că, în concret, cea care creează o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat este vechea reglementare, care prevede un minim special mai redus (2 ani închisoare) decât dispoziţiile actuale (2 ani şi 8 luni închisoare).

În acest sens, chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt superioare celor avute în vedere de instanţa de fond, ca urmare a reţinerii variantei atenuate a infracţiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 308 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită de judecătorul fondului, atât pentru argumentele ce au fost anterior arătate cu referire la individualizarea judiciară a sancţiunii penale, cât şi în considerarea perioadei de timp scurse de la momentul comiterii faptelor şi în care s-a desfăşurat procedura judiciară (de aproximativ 8 ani, calculată de la data sesizării din oficiu a organelor judiciare), cu toate că, într-o mare măsură, temporizarea cursului procesului se datorează atitudinii acuzatului, care nu a adus la cunoştinţa instanţei că deţinea o calitate specială (avocat) care atrăgea competenţa de judecare în primă instanţă a cauzei de către curtea de apel.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente avute în vedere de curtea de apel, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte, se vor menţine, pe aceeaşi durată, pedepsele complementare şi accesorii stabilite prin hotărârea atacată, ce îşi găsesc corespondent în dispoziţiile C. pen. anterior, şi se va face aplicarea prevederilor art. 257 alin. (2) C. pen. (1969) privind confiscarea specială de la inculpatul F. a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 RON, sub acest din urmă aspect fiind valorificate şi argumentele menţionate în Secţiunea I.4.) a prezentei decizii.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi C., aceştia au fost deferiţi instanţei pentru comiterea, în concurs real, a infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, sancţionate cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 ani şi 17 ani (conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) şi, respectiv, între 2 ani şi 10 ani. Ambele infracţiuni se regăsesc şi în noua codificare penală generală, în art. 367 alin. (1) şi art. 292 alin. (1) C. pen., fiind pedepsite cu închisoarea de la 1 an la 5 ani şi, respectiv, de la 2 ani la 7 ani.

Având în vedere că cele două infracţiuni sunt prevăzute în reglementarea actuală într-o variantă care nu aduce modificări de substanţă sub aspectul condiţiilor de incriminare, aşa cum a statuat, în privinţa asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 12 din 02 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 08 iulie 2014, legea penală mai favorabilă va fi determinată prin raportare la regimul sancţionator al infracţiunilor, constatându-se că, în concret, dispoziţiile care creează o situaţie mai avantajoasă pentru inculpaţi sunt cele din noua codificare, care stabilesc limite de pedeapsă mai reduse, chiar şi în condiţiile unui tratament penal mai aspru pentru concursul de infracţiuni şi al constatării inaplicabilităţii prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen. în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Aşa fiind, raportat la limitele minime şi maxime prevăzute de C. pen. în vigoare pentru infracţiunile comise de inculpaţii A. şi C., reduse ca urmare a reţinerii prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi, în cazul celui dintâi, şi a celor ale art. 19 din Legea nr. x2/2002, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea pedepselor cu închisoarea aplicate acestora de prima instanţă şi, deopotrivă, a modalităţii lor de executare, atât pentru motivele ce au fost expuse cu ocazia analizării criticilor primului acuzat şi ale parchetului referitoare la individualizarea judiciară a sancţiunilor penale, cât şi în considerarea perioadei de timp scurse de la momentul comiterii faptelor şi în care s-a desfăşurat procedura judiciară (de aproximativ 8 ani, calculată de la data sesizării din oficiu a organelor judiciare).

Totodată, pentru aceleaşi considerente avute în vedere de curtea de apel, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte, se vor menţine, pe acelaşi interval de timp, pedepsele complementare şi accesorii stabilite prin hotărârea atacată, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse inculpatului C. pe parcursul termenului de supraveghere, păstrându-se şi durata acestuia fixată de judecătorul fondului.

De asemenea, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare ale celor doi inculpaţi, în condiţiile în care faţă de aceştia nu s-a luat măsura confiscării speciale a vreunei sume de bani şi nu au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de prejudiciu.

Pentru aceleaşi fapte penale a fost trimis în judecată şi inculpatul D., în sarcina căruia s-au reţinut, în plus, şi infracţiunile de evaziune fiscală şi fals, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. (1969), prin hotărârea primei instanţe dispunându-se, în mod judicios, schimbarea încadrării juridice a acestor două infracţiuni într-una singură de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Fără a mai relua aspectele anterior arătate cu privire la regimul sancţionator al infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi cumpărare de influenţă şi la condiţiile de incriminare a faptelor în cele două codificări penale succesive, Înalta Curte arată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, aceasta are un conţinut identic şi aceleaşi limite de pedeapsă în ambele reglementări, însă dispoziţiile anterioare sunt mai favorabile prin prisma cauzei speciale de reducere a pedepsei instituită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care prevedea incidenţa acesteia în ipoteza în care inculpatul acoperea integral prejudiciul cauzat până la primul de termen de judecată, situaţie în care, dacă acesta nu depăşea 100.000 de euro, se putea aplica fie pedeapsa închisorii ale cărei limite se reduceau la jumătate, fie cea a amenzii, în timp ce reglementarea în vigoare stabileşte că reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă operează doar dacă, în acelaşi termen, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, fără a mai permite organului judiciar aplicarea unei amenzi penale.

Ca atare, având în vedere că în privinţa inculpatului este incidentă cauza de reducere a pedepsei astfel cum era reglementată de dispoziţiile anterioare, dar şi împrejurarea că, spre deosebire de vechea codificare care, în materia sancţionării concursului de infracţiuni, prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. din 1969), legea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situaţia în care faptele inculpatului ar fi încadrate în noile texte de incriminare, chiar dacă s-ar stabili pedepse orientate spre minimul special, s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, la o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunii penale stabilite în temeiul dispoziţiilor anterioare, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este cea veche, aceasta fiind cea care, în ansamblul prevederilor sale, creează o situaţie mai blândă pentru inculpatul D.

Astfel, având în vedere limitele minime şi maxime prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi de art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi cumpărare de influenţă comise de inculpatul D., reduse ca urmare a reţinerii prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea pedepselor cu închisoarea aplicate acestuia de prima instanţă, atât pentru motivele ce au fost expuse cu ocazia analizării criticilor acuzatului şi ale parchetului referitoare la individualizarea judiciară a sancţiunilor penale, cât şi în considerarea perioadei de timp scurse de la momentul comiterii faptelor şi în care s-a desfăşurat procedura judiciară (de aproximativ 8 ani, calculată de la data sesizării din oficiu a organelor judiciare).

În legătură ca infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, instanţa, pornind de la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi valorificând aceleaşi aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de judecătorul fondului, va aplica o pedeapsă de 1 an închisoare, apreciind că aceasta este proporţională cu gravitatea faptelor şi circumstanţele personale ale acuzatului şi aptă să realizeze scopul preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

De asemenea, pentru aceleaşi considerente avute în vedere de curtea de apel, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte, se vor menţine, pe acelaşi interval de timp, pedepsele complementare şi accesorii stabilite în fond, incidenţa dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. în sensul celor menţionate prin hotărârea atacată (reţinerea unei singure infracţiuni de evaziune fiscală care absoarbe şi falsul), modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, obţinută ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), precum şi măsurile de supraveghere impuse inculpatului D. pe parcursul termenului de încercare, păstrându-se şi durata acestuia fixată de judecătorul primei instanţe.

VI. În consecinţă, pentru toate motivele expuse, pe larg, la punctele II şi V din decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpaţii A. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 40/F din 03 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care o va desfiinţa, în parte, iar, în rejudecare, va dispune, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnarea inculpatului F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, şi va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), dispunând, totodată, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), confiscarea de la acesta a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 RON.

De asemenea, în baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. x2/2002 şi art. 5 C. pen., îl va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, urmând ca, în temeiul art. 66 C. pen., să îi aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. x2/2002 şi art. 5 C. pen., acelaşi inculpat va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat-, fiindu-i aplicată, în temeiul art. 66 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care va adăuga un spor de 4 luni închisoare, în final urmând ca acesta să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

De asemenea, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 45 alin. (5) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

Se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare ale inculpatului A..

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., Înalta Curte, în baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., îl va condamna pe acesta la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, urmând ca, în temeiul art. 66 C. pen., să îi aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., acelaşi inculpat va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat-, fiindu-i aplicată, în temeiul art. 66 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va fi aplicată inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se va adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final acesta urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

Totodată, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 45 alin. (5) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., instanţa va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen., pe durata căruia va impune inculpatului, conform art. 93 alin. (1) C. pen., să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., va impune inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, urmând ca acesta, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la U. Bucureşti sau la Arhiepiscopia Bucureştilor, atrăgându-i, totodată, atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare ale inculpatului C..

De asemenea, în baza art. 386 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. din infracţiunile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., inculpatul D. va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, urmând ca, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), să îi fie aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, făcându-se, deopotrivă, şi aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., se va dispune condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 10 din Legea nr. 241/2005 şi art. 5 C. pen., acelaşi inculpat va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi se va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), instanţa va contopi cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpatul D. sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Totodată, în temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, şi va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 861 C. pen. (1969), va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. (1969), pe durata căruia va impune inculpatului, în temeiul art. 863 alin. (1) lit. a)-d C. pen. (1969), să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Va constata că inculpatul D. a achitat suma de 221.601 RON reprezentând accesorii la debitul principal.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Totodată, pentru considerentele detaliate în secţiunile I şi IV ale hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpatul F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Deopotrivă, aşa cum s-a arătat la punctul III din motivare, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea de către inculpaţii C. şi E., la data de 20 octombrie 2016, a apelurilor declarate împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpaţii A. şi D., iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa lor procesuală, apelanta parte civilă şi apelanţii inculpaţi F., C. şi E. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpaţii A. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 40/F din 03 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

I. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), dispune confiscarea de la inculpatul F. a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 RON.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. x2/2002 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. x2/2002 şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat-.

În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

Ridică sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare ale inculpatului A.

III. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat-.

În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., impune inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la U. Bucureşti sau la Arhiepiscopia Bucureştilor.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Ridică sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/2010 din 18 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, asupra conturilor bancare ale inculpatului C..

IV. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. din infracţiunile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 10 din Legea nr. 241/2005 şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), contopeşte cele trei pedepse aplicate, urmând ca inculpatul D. sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale).

În baza art. 861 C. pen. (1969), suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Constată că inculpatul D. a achitat suma de 221.601 RON reprezentând accesorii la debitul principal.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpatul F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Ia act de retragerea de către inculpaţii C. şi E., la data de 20 octombrie 2016, a apelurilor declarate împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi inculpaţii A. şi D. rămân în sarcina statului.

Obligă apelanta parte civilă şi apelanţii inculpaţi F., C. şi E. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 520 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba maghiară se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 decembrie 2018.