Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 655/2018 AI generated

Contractual late-payment penalties limited to supply of materials, not construction works or labor; appeals dismissed

Case Number Decizia nr. 655/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals, thereby upholding the Court of Appeal's decision that increased the debt owed by the defendant contractor to the plaintiff supplier. The dispute concerned the interpretation of a penalty clause within a supply and installation contract, specifically whether contractual late-payment penalties applied to unpaid construction works and labor costs beyond just the value of supplied materials. The Court of Appeal had partially reversed the first instance, which had limited penalties to the material costs, by awarding the plaintiff additional sums for supplementary construction works and associated labor based on technical expert evidence. The High Court held that the penalty clause was strictly limited to the obligation to pay for supplied products under the specific annex to the supply contract and did not extend to the separate obligations for construction services or labor; consequently, it rejected the plaintiff's request for penalties on the additional sums and the defendant's arguments that the action was improperly characterized as one for unjust enrichment rather than contractual liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 C. proc. civ, art. 276 C. proc. civ, art. 2812 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 969 C. civ; Contractual late-payment penalties limited to supply of materials, not construction works or labor; appeals dismissed: The dispute concerned the interpretation of a penalty clause within a supply and installation contract, specifically whether contractual late-payment penalties applied to unpaid construction works and labor costs beyond just the value of supplied materials. The Court of Appeal had partially reversed the first instance, which had limited penalties to the material costs, by awarding the plaintiff additional sums for supplementary construction works and associated labor based on technical expert evidence. The High Court held that the penalty clause was strictly limited to the obligation to pay for supplied products under the specific annex to the supply contract and did not extend to the separate obligations for construction services or labor; consequently, it rejected the plaintiff's request for penalties on the additional sums and the defendant's arguments that the action was improperly characterized as one for unjust enrichment rather than contractual liability.

Keywords

AI generated
contractual penalty clause contract for work and materials costs of late payment supplementary interpretation of contract product liability supply of services

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural ground cited in the conclusion for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, la data de 28 iulie 2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest solicitând obligarea pârâtei de rândul 1 la plata sumei de 924.901,04 RON şi a penalităţilor de întârziere aferente în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenţei şi până la executarea în întregime a obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 82 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 263.428,08 RON la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi pentru suma de 246.058,08 RON începând cu data de 28 iulie 2012 şi până la plata integrală a debitului.

Totodată, a fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii.

În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut în principal că, între părţile litigante s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 25 martie 2010, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a obligat să execute pentru pârâta S.C. C. S.R.L. lucrarea privind extinderea D., iar ulterior s-a încheiat şi contractul de achiziţii-furnizare de produse nr. x din 7 mai 2010, prin care reclamanta avea obligaţia de a furniza produsele specificate în Anexa 1, în perioada 7 mai 2010 - 7 mai 2012, preţul fiind stabilit la suma de 456.558,25 RON.

Prima instanţă a analizat temeinicia pretenţiilor reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., reflectate în facturile fiscale nr. x din 30 ianuarie 2012 şi nr. x din 14 martie 2012, prin raportare la contractele enunţate, precum şi temeinicia susţinerilor referitoare la efectuarea lucrărilor enumerate la punctele 13-17 din cerere pentru care nu a fost emisă vreo factură fiscală.

Astfel, din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, expertiza contabilă, proba cu martori şi a propriilor constatări făcute cu ocazia deplasării la faţa locului, s-au constatat următoarele:

Cu privire la pretenţiile reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., având la bază factura nr. x/2012, s-a reţinut că pârâta S.C. C. S.R.L. are obligaţia de plată a sumei de 246.058,25 RON, reprezentând diferenţă neachitată.

Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că, pârâta S.C. C. S.R.L. nu a făcut dovada stingerii creanţei, prin stornarea materialelor, astfel cum s-a obligat prin înscrisul întocmit de părţi, cu ocazia convocării din 7 aprilie 2012.

Referitor la lucrările pretins a fi executate şi reflectate în factura fiscală nr. x din 14 martie 2012, prima instanţă a reţinut că, divergenţa majoră între părţi vizează împrejurarea dacă acestea au făcut sau nu parte din proiectul iniţial.

Sub acest aspect, s-a reţinut că cererea reclamantei este neîntemeiată, întrucât nicio clauză nu face trimitere la asumarea vreunei obligaţii suplimentare privind executarea unei lucrări inserate în vreo Anexă 2.

Privitor la lucrările care nu au fost facturate, enumerate la punctele 13-17 din cererea de chemare în judecată, s-a constatat că cele de la punctele 14 şi 15 au făcut parte din proiectul iniţial, fiind rămase în discuţie cele indicate la punctele 13, 16 şi 17.

S-a avut în vedere faptul că, în condiţiile în care toate probele administrate în cauză au condus la concluzia că lucrările pretinse de către reclamanta S.C. A. S.R.L. au fost executate numai de către aceasta, prima instanţă a constatat că reclamanta este îndreptăţită să pretindă plata lor, fiind stabilită obligaţia de plată în sarcina pârâtei S.C. C. S.R.L. şi pentru suma de 17.370 RON.

Prima instanţă a dat eficienţă clauzei penale de la art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, reprezentând penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, apreciind că operează numai în privinţa materialelor furnizate şi reflectate în factura fiscală nr. x din 30 ianuarie 2012 şi, faţă de împrejurarea că, nu s-a putut determina exact data la care aceasta a fost comunicată pârâtei, s-a considerat că obligaţia de plată operează de la data învestirii instanţei, respectiv 28 iulie 2012 şi până la plata integrală a debitului.

În raport cu art. 274 C. proc. civ., pârâta S.C. C. S.R.L. a fost obligată la plata parţială a cheltuielilor de judecată, până la concurenţa sumei de 10.000 RON.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017, a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a admis apelulul reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., declarate împotriva sentinţei nr. 82/COM din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantei şi suma de 445.325,75 RON.

Totodată, a fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă în favoarea S.C. A. S.R.L.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelante.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.R.L. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., suma de 17.112 RON, cheltuieli de judecată parţiale în ambele instanţe, reprezentând, parţial contravaloare expertiză tehnică în construcţii şi expertiză contabilă şi parţial onorariu avocaţial.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, pe fondul cauzei, că reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., este îndreptăţită şi la plata sumei de 445.325,75 RON, ce urmează a fi achitată de către pârâtă, pe lângă suma acordată de către tribunal.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese cu claritate că reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., a efectuat lucrări suplimentare faţă de obiectul contractului nr. x din 25 martie 2010 şi cu materiale sale, contrar susţinerilor pârâtei S.C. C. S.R.L. şi că, edificator în soluţionarea pricinii este, în principal, raportul de expertiză tehnică în construcţii, aşa cum a fost completat, ţinându-se în seamă de prima variantă a lucrării de expertiză.

Astfel, s-a constatat că, în mod corect tribunalul a apreciat că pârâta S.C. C. S.R.L. datorează diferenţa de 246.058,25 RON, rest factură nr. x din 30 ianuarie 2012, la care se impun a fi adăugate penalităţile contractuale stabilite prin art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, întrucât nu a fost făcută dovada stornării materialelor şi nici dovada existenţei vreunei facturi de stornare din partea prestatorului.

Instanţa de apel a mai reţinut că şi valoarea manoperei pentru materiale aferente facturii nr. x/2012 se cuvine reclamantei S.C. A. S.R.L., aceasta fiind cea care le-a pus în operă, însă în cuantumul prevăzut în cadrul lucrării de expertiză varianta I.

Având în vedere contravaloarea materialelor furnizate conform facturii nr. x/2012, respectiv punctele 8-12 din acţiune, diferenţa de preţ achitată de pârâtă, sumă la plata căreia aceasta a fost corect obligată prin hotărârea tribunalului, instanţa de apel a concluzionat că pârâta mai datorează reclamantei şi suma de 113.373,75 RON cu TVA reprezentând manopera pentru materialele ce au făcut obiectul acestei facturi.

Referitor la lucrările nefacturate, evaluate de reclamantă la suma de 129.708,96 RON, instanţa de apel a reţinut că acestea se găsesc la faţa locului, au fost recunoscute la momentul efectuării expertizei de ambele părţi şi sunt menţionate, de asemenea, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului

Astfel că, în mod corect prima instanţă a acordat contravaloarea lucrărilor de la punctele 13, 16 din acţiune, însă greşit nu a acordat şi pentru lucrările de la punctele 14-15, reţinând contrar expertizei că ele au făcut parte din proiectul iniţial.

În privinţa acestor lucrări, s-a avut în vedere prima varianta a lucrării de expertiză, cuantificarea lor fiind în sumă de 49.124 RON cu TVA, iar cum prima instanţă a acordat suma de 17.370 RON cu TVA, rezultă o diferenţă de 31.754 RON cu TVA, la plata căreia pârâta S.C. C. S.R.L. a fost obligată.

S-a mai reţinut că, lucrările de la punctul 17 nu au fost acordate de expert, criticile pârâtei S.C. C. S.R.L. fiind nefondate din acest punct de vedere.

Lucrările care fac obiectul facturii nr. x din 14 martie 2012, în cuantum de 373.788,08 RON cu TVA şi care fac obiectul punctelor 1-7 din acţiune şi 1-7 din expertiză, reprezentând lucrări de construcţii conform anexei nr. 2 din 14 martie 2012 la contractul nr. x din 7 mai 2010, se cuvin reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., însă nu în cuantumul solicitat, ci în cel de 300.198 RON cu TVA, conform lucrării de expertiză varianta I.

Cu privire la penalităţi, instanţa de apel a apreciat că se cuvin doar pentru diferenţa de 246.058,25 RON, diferenţa preţ la factura nr. x din 30 ianuarie 2012, conform art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010, nu şi pentru restul pretenţiilor admise societăţii reclamante.

În baza art. 274 raportat la art. 276 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B., suma de 17.112 RON, cheltuieli de judecată parţiale în ambele instanţe, fiind înlăturată dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., privind completarea decizia nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă de aceeaşi instanţă, prin decizia nr. 356 din 16 noiembrie 2017, cu motivarea că nu se poate reţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele vizate de dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu invocă omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere ci solicită reanalizarea modului de acordare a penalităţilor.

Împotriva deciziei nr. 126 din 4 mai 2017 a instanţei de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. şi pârâta S.C. C. S.R.L. au declarat recursuri.

Prin cererea de recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. şi la plata penalităţilor de 0,1% pe zi întârziere, pentru suma de 445.325,75 RON, acordată suplimentar în apel.

În motivarea recursului, s-a susţinut că pârâta S.C. C. S.R.L. datorează penalităţi, în conformitate cu art. 5.1 din contractul nr. x/2010, şi pentru sumele ce au făcut obiectul facturii nr. x/2012, reprezentând lucrări de construcţii conform Anexei 2/2010 la contractul enunţat, prin aplicarea aceluiaşi raţionament pentru care au fost acordate penalităţile pentru factura nr. x/2012.

Recursul pârâtei S.C. C. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pârâtei şi respingerii acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a susţinut că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte contradictorialitatea motivării hotărârii, s-a susţinut că, instanţa de apel, deşi a înlăturat precizarea formulată în apel privind îmbogăţirea fără justă cauză, a admis în mod greşit administrarea unor probe care exced cadrului procesual stabilit de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată precum şi cadrului contractual care a guvernat relaţiile comerciale dintre părţi, încălcându-se prevederile art. 969 C. civ.

Totodată, în considerente sunt avute în vedere apărări şi probatorii care sunt străine de natura cauzei, dispozitivul referindu-se la obligaţii rezultând din neexecutarea contractului nr. x/2010, în contextul în care în cuprinsul acestui contract se face referire doar la furnizarea de materiale şi nicidecum la eventuale lucrări de construcţii sau manoperă pentru efectuarea acestor lucrări.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, în sensul că instanţa, deşi a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, i-a schimbat înţelesul şi a transformat-o într-o acţiune bazată pe considerente ce ţin de îmbogăţirea fără justă cauză.

Or, actul dedus judecăţii este reprezentat de contractul nr. x/2010 care cuprinde o anexă însuşită de părţi, cu privire la care a fost încheiată o notă de conciliere la data de 7 aprilie 2012, instanţa de apel urmând să analizeze dacă reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţia de furnizare a materialelor cuprinse în Anexa 1 şi dacă pârâta S.C. C. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de plată a materialelor.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. susţinând că a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., fiind interpretată greşit voinţa părţilor.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere civilă contractuală, iar analiza acţiunii şi fundamentarea deciziei s-a făcut prin raportare la argumente de natură a conduce la atragerea răspunderii în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Procedând astfel s-au încălcat şi aplicat greşit şi dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că, arată recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., în lipsa motivelor de fapt şi de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile şi apărările, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în conformitate cu art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., s-a încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că, deşi nu există un contract pentru lucrările aparent suplimentare, nu există devize şi situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie distincte, conform art. 37 din Legea nr. 50/1991, semnate de ambele părţi, instanţa de apel nu doar că a obligat-o la plata unor sume nedovedite contractual, dar a făcut şi o aplicare greşită a art. 1066 C. civ., care reglementează clauza penală, instanţa nesocotind scopul acesteia.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantei pentru lipsă precizării concrete a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin recurs. Pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că penalităţile de întârziere sunt datorate doar pentru materialele furnizate prin factura nr. x/2012.

Prin întâmpinarea depusă intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, sens în care sunt arătate argumentele pentru care a invocat principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi s-au combătut criticile privind nemotivarea hotărârii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului reclamantei, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru motivele arătate în preambulul deciziei.

Analizând recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, reţinând că instanţa de apel confirmând sentinţa tribunalului în privinţa interpretării clauzei inserate la art. 5.1 din contractul nr. x din 7 mai 2010 încheiat între părţi a respins corect solicitarea reclamantei pentru acordarea penalităţilor de întârziere.

Astfel, în conformitate cu art. 2 din convenţia părţilor, având ca obiect furnizare de produse, reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de furnizor s-a obligat să furnizeze pârâtei, în calitate de achizitor, produsele specificate în Anexa 1 care face parte integrantă din contractul nr. x/2010. Preţul produselor va fi achitat potrivit modalităţilor şi termenelor de plată convenite prin art. 4, iar nerespectarea acestei obligaţii implică plata de către achizitor, în speţă pârâta S.C. C. S.R.L., a penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi.

În executarea acestui contract, reclamanta S.C. A. S.R.L. a emis factura nr. x din 30 ianuarie 2012 având ca obiect "furnizare materiale de construcţii şi instalaţii conform contractului nr. x din 7 mai 2010", către pârâtă.

Prin urmare este corectă interpretarea instanţei de apel potrivit căreia clauza penală operează doar pentru neîndeplinirea întocmai a obligaţiei pârâtei de a plăti preţul produselor furnizate în conformitate cu termenii convenţiei.

Împrejurarea că a rezultat din probele administrate că pârâta datorează şi contravaloarea manoperei aferente punerii în operă a acestor materiale şi instalaţii, sens în care a fost modificată parţial hotărârea primei instanţe, nu justifică solicitarea reclamantei de acordare a penalităţilor de întârziere şi pentru această sumă având în vedere obiectul clauzei penale, care este datorată, conform art. 5.1 din contract pentru ipoteza nerespectării termenului şi modalităţii de plată a produselor furnizate de reclamantă şi nu pentru neîndeplinirea altor obligaţii ale pârâtei.

Pentru identitate de raţiune, penalităţile de întârziere nu sunt datorate de pârâtă nici pentru factura nr. x/2012 având ca obiect lucrări de construcţii şi situaţii de lucrări, întrucât acestea exced obiectului clauzei penale.

În privinţa recursului declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. se va reţine că sunt nefondate criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept, precum şi argumentele pentru care s-a adoptat soluţia pronunţată, astfel încât aceasta respectă cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând, prin urmare motive care să atragă sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. şi nici încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Astfel, verificarea considerentelor deciziei instanţei de apel relevă faptul că susţinerile şi apărările părţilor au fost analizate prin raportare la clauzele contractului, a probelor administrate arătându-se argumentele pentru care s-a apreciat ca fiind corectă varianta I a expertizei şi respectiv motivele pentru care se justifică modificarea hotărârii primei instanţe în sensul majorării cuantumului sumei la plata căreia a fost obligată pârâta.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă deşi invocă existenţa unei motivări contradictorii sau străine de natura pricinii, dezvoltarea criticii vizează interpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce excede controlului de legalitate specific recursului, motiv pentru care şi această critică va fi înlăturată.

Reluând conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că deşi instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, prin soluţia pronunţată, aceasta a fost transformată într-o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Critica este nefondată deoarece instanţa de apel analizând susţinerile reclamantei a arătat explicit faptul că motivele depuse de aceasta la ultimul termen de judecată prin care se susţine ca temei al acţiunii, îmbogăţirea fără justă cauză nu pot fi avute în vedere raportat la dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, instanţa a fost învestită cu cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor suplimentare executate, a materialelor de construcţii şi instalaţii furnizate pentru aceste lucrări, manoperă precum şi a penalităţilor de întârziere, sens în care au fost detaliate contractele încheiate între părţi, modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi probele administrate în cauză.

Procedând astfel, prin decizia recurată, dispoziţiile art. 969 C. civ. au fost corect aplicate, motiv pentru care nu se verifică, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs s-au reluat criticile derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a căror analiză nu se mai impune având în vedere că acestea au fost examinate în cadrul criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În egală măsură, susţinerea recurentei-pârâte conform căreia decizia recurată este nelegală ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1066 C. civ. şi nesocotirii scopului clauzei penale, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9, în absenţa unei dezvoltări corespunzătoare a motivului invocat.

Cu toate acestea, întrucât recursul reclamantei a vizat exclusiv acordarea penalităţilor de întârziere, modul de interpretare a clauzei prevăzute la art. 5.1 din contract precum şi limitele în care operează clauza penală, rezultă că aceste dezlegări sunt deopotrivă valabile, motiv pentru care nu se impune o analiză distinctă.

În concluzie, constatând că recursurile formulate de reclamantă şi pârâtă sunt nefondate vor fi respinse în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, prin lichidator judiciar CII B., şi de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 126/C/2017-A din 4 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 martie 2018.