Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 623/2019 AI generated

Competence of appellate courts for consumer credit appeals under the 200,000 RON threshold

Case Number Decizia nr. 623/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, Second Civil Section, admitted its own material incompetence and declined jurisdiction, referring the appeal to the Craiova Court of Appeal for competent resolution, thereby leaving the lower court rulings intact while the case is retried in the correct instance. The dispute involved borrowers challenging a mortgage loan contract as abusive regarding the credit granting commission and currency exchange rate clauses, which the District Court initially ruled in their favor by annulling the clauses, freezing the CHF/LEU rate, and ordering restitution with interest—a decision upheld by the Gorj Court of Appeal on appeal. The Supreme Court's jurisdictional ruling was based on Article 132(1) and (3) in relation to Articles 96(3) and 97(1) of the Civil Procedure Code, applying the mandatory interpretation from the Supreme Court's Decision No. 18/2018 (issued for the uniform interpretation of the law) which established that appeals against tribunal judgments in cases involving claims valued at 200,000 RON or less fall within the material competence of the Courts of Appeal, not the High Court of Cassation and Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Competence of appellate courts for consumer credit appeals under the 200,000 RON threshold: Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Keywords

AI generated
consumer credit civil judgment mortgage loan resolution of jurisdictional dispute contract interpretation preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

"să se constate ca abuzive clauza art. 7 pct. b) din Contractul de credit ipotecar nr. x/18.03.2008, să se dispună anularea acestei clauze şi restituirea sumei încasate cu acest titlu, precum şi la plata dobânzii aferente acestei sume, îngheţarea cursului de schimb valutar CHF- LEU şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, solicitând şi obligarea pârâtei la plata sumelor achitate în plus, în temeiul contractului sus menţionat, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit, sume la care urmează să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâte".

II. Prin sentinţa civilă nr. 2447 din data de 02.04.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu-Jiu a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu S.C. C. S.A.

A constatat ca abuzivă clauza prevăzută la art. 7 pct. b) din Contractul de credit ipotecar nr. x/18.03.2008 privind comision de acordare credit.

A dispus anularea clauzei mai sus menţionate, respectiv cea prevăzută la art. 7 pct. b) din Contractul de credit ipotecar nr. x/18.03.2008.

A fost obligată pârâta la restituirea sumei încasate cu acest titlu, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume.

A dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului.

A fost obligată pârâta la plata sumelor achitate în plus, în temeiul Contractului de credit nr. x/18.03.2008, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plaţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit, sume la care urmează să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

III. Împotriva acestei sentinţe a declarat de apel pârâta S.C. C. S.A., solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei competentei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu şi respingerea, în totalitate, a acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 550 din 27 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2447 din 02.04.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.

A fost obligată intimata pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

IV. Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, modificarea în totalitate a deciziei, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de recurenta-pârâtă şi respingerea acţiunii formulate de intimaţii-reclamanţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 februarie 2019, sub nr. x/2017.

V. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 550 din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a celei din urmă menţionate instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 550 din 27 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2019.