Revision petition for contradictory judgments declared inadmissible due to expiration of mandatory filing deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 129, pronunţată la data de 07 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2093 A/10.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (…) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Decizia civilă nr. 2093A pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă la data de 10 iunie 2015, în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 2381 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă, raportat la aceleaşi dispoziţii legale, la data de 24 iunie 2015.

De la această dată, a constatat instanţa, a început să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termen care, calculat în condiţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 24.07.2015.

Cum cererea de revizuire a fost formulată abia la data de 24.02.2016 (potrivit art. 183 C. proc. civ. şi menţiunilor de pe plicul ataşat), a reţinut instanţa, rezultă că termenul legal imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost depăşit, şi cum, potrivit art. 185 C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal imperativ atrage sancţiunea procedurală a decăderii, curtea a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de revizuire ca atare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, revizuentele A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile recurate, şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire; cu cheltuieli de judecată, în baza art. 497 Noul C. proc. civ.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, 7 şi 8 ale art. 488 Noul C. proc. civ., recurentele- revizuente A. şi B. au relevat istoricul din dosar şi au criticat decizia recurată ca nelegală şi netemeinică, invocând, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Decizia civilă nr. 2093 A pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nu a rămas definitivă la data de 10 iunie 2013, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., întrucât, susţin recurentele- revizuente, fac dovada cu citaţia aflată la dosar că dosarul nr. x/2013 s-a repus pe rol de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, stadiu procesual: apel la data de 13.01.2016, pentru respectarea dispozitivului deciziei civile nr. 2093 A din 01.06.205 cu privire la recursul declarat de acestea împotriva încheierii din 22.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Recurentele- revizuente consideră că în cuprinsul acestei decizii civile a Tribunalului Bucureşti s-a strecurat o eroare materială, întrucât, pe citaţia lor scrie că au calitatea de apelante în proces cu A.N.R.P., iar pe data de 13.01.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a judecat recursul lor, care a fost admis cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, la Legea nr. 165/2013.

Faţă de această citaţie prin care s-a repus dosarul pe rol pe data de 13.01.2016, iar revizuirea lor a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Registratura Generală, la data de 27.01.2016, susţin recurentele- revizuente că cererea lor de revizuire este în termenul legal de o lună, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aceea a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, la data de 13.01.2016, decizia civilă nr. 44 R.

În continuare, recurentele- revizuente A. şi B. au relevat, pe larg, istoricul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosar şi considerente în susţinerea cererii de revizuire pentru care, în opinia lor, sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar nu a fost depusă întâmpinare, în recurs, de către intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Bucureşti.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cât priveşte recursul formulat, se observă, în prealabil, că prezentarea în sinteză a acestuia nu corespunde temeiului de drept invocat- art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 Noul C. proc. civ., conform căruia, casarea unor hotărâri se poate cere: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, şi, respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici în sensul evocatelor texte.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că pentru a fi încadrate în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţinerile dezvoltate de recurente trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, or, în cazul de faţă, instanţa de revizuire a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., cu respectarea condiţiilor cerute de textul legal evocat.

În realitate, prin criticile de recurs formulate, întemeiate în drept de recurente pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., s-a dedus spre analiză interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în sensul că, decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2013, nu a rămas definitivă la data de 10 iunie 2015, ci la data de 13 ianuarie 2016, şi, astfel, revizuirea ar fi în termenul legal de o lună.

Cum art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. vizează numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu şi a legii procesuale, Înalta Curte va încadra critica formulată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., în raport cu care va proceda la verificarea legalităţii hotărârii recurate, reţinând următoarele aspecte:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speţă, prin recursul formulat, recurentele- revizuente A. şi B. critică decizia civilă pronunţată de instanţa de revizuire ca fiind nelegală, întrucât, au susţinut acestea, în mod greşit a respins ca tardivă cererea lor de revizuire, în condiţiile în care, dosarul în care s-a pronunţat decizia revizuită a fost repus pe rol, pe data de 13 ianuarie 2016, iar cererea de revizuire, fiind înregistrată la 27.01.2016, a fost făcută în termenul procedural legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- temeiul de drept al cererii de revizuire formulate în speţă de recurentele- revizuente, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, recurentele- revizuente A. şi B. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, pretins potrivnică deciziei civile nr. 2381/2015 din 24 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, care, au susţinut revizuentele, încalcă autoritatea de lucru judecat a primeia.

Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunţării, respectiv la 10 iunie 2015, aceleaşi dispoziţii aplicându-se şi în cazul celei de-a doua hotărâri în raport cu care s-a invocat contrarietatea.

Prin urmare, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ a început să curgă de la data de 24 iunie 2015, data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost formulată de revizuentele A. şi B. la data de 27 ianuarie 2016, conform vizei aplicate pe rezoluţia de înregistrare a cererii de revizuire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă - dosar nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la data de 24 iulie 2015, calculat în raport, de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi act normativ.

Căci, în lumina acestui text, atunci când se invocă faptul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire de o lună curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti, întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 alin. (1) Noul C. proc. civ., este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al revizuenţilor.

Circumscris acestor considerente, Înalta Curte nu poate primi susţinerea din recurs în sensul că, în condiţiile în care dosarul în care s-a pronunţat decizia revizuită a fost repus pe rol, pe data de 13 ianuarie 2016, cererea de revizuire înregistrată la 27.01.2016 ar fi făcută în termenul procedural legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul imperativ de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, textul art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. este cât se poate de clar şi expres:

"(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.", iar după distincţia făcută de art. 634 Noul C. proc. civ., unele hotărâri sunt definitive chiar de la data pronunţării- cazul în speţă, iar altele devin astfel la data expirării termenului de exercitare a unei căi de atac.

Într-adevăr, susţinerea recurentelor- revizuente în sensul că dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost repus pe rol, se verifică, dar, astfel cum rezultă din rezoluţia întocmită în acest sens, dosar, acesta a fost repus pe rol şi s-a acordat termen 13 ianuarie 2016, cu citare apelanţi, doar "pentru completarea dispozitivului deciziei nr. 2093 A/10.06.2015 cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 22.01.2014", soluţia astfel pronunţată purtând doar asupra acestei încheieri, care a fost modificată în sensul că s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 27, art. 29, art. 31 şi art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013.

Deci, neavând nicio legătură cu aspectul reţinut în cuprinsul deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, şi care, în opinia recurentelor- revizuente ar justifica revizuirea hotărârii judecătoreşti pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat:

"se arată în mod greşit în ultima filă a deciziei că subsemnatele- recurentele- revizuente, s.n.- nu am urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi ulterior de Legea nr. 165/2013, lucru contrazis de decizia civilă nr. 2381/2015, pronunţată la data de 24.06.2015 de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.".

Aşadar, cum problema procedurii administrative invocată drept motiv de revizuire a fost analizată prin decizia civilă nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, iară nu prin decizia de completare a dispozitivului, termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunţării deciziei pretins potrivnice cu aceasta, şi anume, 24 iunie 2015 (decizia nr. 2381/2015).

A aprecia că termenul de revizuire ar avea ca punct de plecare data hotărârii pronunţate ulterior, în completarea de dispozitiv cu soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 27, art. 29, art. 31 şi art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, astfel cum pretind recurentele- revizuente prin recursul formulat, s-ar eluda nepermis cerinţele impuse de legiuitor în art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., termenul de revizuire începând să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri pretins potrivnice.

Faţă de aspectele mai sus menţionate şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal şi corect cererea de revizuire formulată de revizuentele A. şi B. a fost respinsă ca tardivă.

Neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a revizuirii- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) Noul C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a dat eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de revizuire ca fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Nu vor fi reţinute nici aserţiunile recurentelor referitoare la neanaliza în fond a cererii de revizuire, întrucât, în raport de soluţia respingerii cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată, nu se mai impunea cercetarea motivelor invocate de revizuente în susţinerea cererii lor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. şi B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 129 din 07 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.