Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 575/2018 AI generated

Validity of enforcement measures commenced on presidential order before merits decision: res judicata exception and revision for contradictory judgments

Case Number Decizia nr. 575/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the revizuire request, thereby leaving the lower-instance judgments that upheld the partial annulment of enforcement measures and the debtor's obligation to pay legal costs in force. The dispute involved a challenge by an heir to two tribunal decisions that had dismissed a request for the revision of prior final judgments, alleging that those decisions violated the principle of res judicata and the authority of previous rulings in related enforcement and penalty cases concerning an unpaid obligation. The court held that the lower instance correctly applied Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, finding that the conditions for revision due to contradictory judgments were not met because the alleged conflict did not involve a violation of the authority of res judicata, and noting that the presidential order underlying the enforcement lacked the authority of a final judgment on the merits under Article 1002(2), while the lower courts had properly addressed and discussed the res judicata exception in their reasoning.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 432 C. proc. civ; Validity of enforcement measures commenced on presidential order before merits decision: res judicata exception and revision for contradictory judgments: Împotriva deciziei nr. 117/2017 din 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi dovedită.

Keywords

AI generated
enforcement of ruling revision of a judgment partial res judicata Civil Procedure Code civil annulment penalties and measures

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă, la data de 22 iulie 2015, sub dosar nr. x, contestatoarea Compania de Apa Oltenia S.A. Craiova a formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimatul A., în calitate de moştenitor al defunctei B., decedată în timpul procesului (12.08.2015), prin care a solicitat anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. x/2015 al BEJ C., respectiv a procesului-verbal din data de 08.07.2015 prin care contestatoarea/debitoare a fost obligată să rebranşeze furnizarea de apă a imobilului situat în Craiova, str. x nr. 121, proprietatea creditoarei/intimate B., a somaţiei nr. x din data de 08.07.2015 prin care i se solicita să achite suma de 2.400 RON cu titlul de cheltuieli de executare şi încheierea din data de 08.07.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, în sumă totală de 2.400 RON şi de asemenea să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară prin întoarcerea executării, respectiv a sumelor de bani de 2.400 RON şi 3.800 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 15597 din 10 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Civilă a fost admisă contestaţia la executare precizată, formulată de contestatoarea Compania de Apă Oltenia S.A., în contradictoriu cu intimaţii A. în calitate de moştenitor al defunctei B. şi BEJ C..

Au fost anulate actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ C. şi s-a desfiinţat executarea silită însăşi.

Au fost repuse părţile în situaţia anterioară şi a fost obligat intimatul A. şi BEJ C. către contestatoare la restituirea sumelor de 3800 RON şi 2400 RON achitate de contestatoare cu titlul de cheltuieli de executare în baza încheierii din data de 08.07.2015 şi încheierii din data de 22.01.2015, conform OP nr. x din 23.01.2015, Facturii nr. x din 27.01.2015, OP din 13.07.2015, Facturii nr. x din data de 13.07.2015.

Au fost obligaţi intimaţii către contestatoare la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 RON efectuate cu taxa judiciară aferentă contestaţiei: 100 RON şi taxa aferentă întoarcerii executării - 300 RON, conform chitanţelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe, apelantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1472/2016 din 14 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelantul-intimat A., în contradictoriu cu intimatul BEJ C. şi intimata-contestatoare Compania de Apă Oltenia S.A., împotriva sentinţei civile nr. 15597/10.12.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x

A fost schimbată în parte sentinţa în privinţa capătului de cerere privind anularea actelor de executare în sensul că, anulează procesul-verbal de constatare din data de 08.07.2015 din cadrul dosarului de executare nr. x/2015.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate în privinţa cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi a cheltuielilor de judecată din prima instanţă.

Prin decizia nr. 22/2016 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă s-a admis în parte, cererea de completare dispozitiv formulată de apelantul A., fiind dispusă completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1472/14.06.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x în sensul că, s-a admis în parte cererea apelantului de obligare a intimatei contestatoare Compania de Apă Oltenia S.A. la plata cheltuielilor de judecată şi a fost obligată intimata contestatoare să plătească apelantului suma de 1000 RON reprezentând onorariu avocat la fond şi în apel.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte petite ale cererii de completare a dispozitivului.

Împotriva deciziei civile nr. 1472 din 14 iunie 2016 şi a deciziei civile nr. 22/2016 din 1 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia nr. 117/2017 din 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1472 din 14 iunie 2016 şi a deciziei civile nr. 22/01.11.2016 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata S.C. Compania de Apă Oltenia S.A., prin raportare la decizia civilă nr. 33/19.01.2015 pronunţată în dosarul nr. x; sentinţa civilă nr. 7334/02.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x; decizia civilă nr. 249/11.04.2016 pronunţata în dosarul nr. x; sentinţa civilă nr. 9245/01.07.2015 pronunţată în dosarul nr. x

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1472 din 14 iunie 2016 şi a deciziei civile nr. 22/01.11.2016 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x, prin raportare la încheierea nr. 510/30.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x

Împotriva deciziei nr. 117/2017 din 15 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi dovedită.

În argumentarea cererii de recurs, recurentul arată că prin cererea de revizuire a solicitat în principal revizuirea deciziei nr. 1472/14.06.2016 a Tribunalului Dolj şi a hotărârii de completare a acestei decizii nr. 22/01.11.2016, existând hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, astfel încât, în opinia sa consideră că s-a încălcat autoritatea lucru judecat a mai multor sentinţe şi decizii definitive, care au atras competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Craiova.

Astfel, prin Decizia 117/2017 a Curţii de Apel Craiova, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire privind capetele subsecvente de cerere şi ca neîntemeiată cererea de revizuire privind capătul principal de cerere printr-o motivare lapidară, care poate echivala cu o nemotivare şi, tot ca nemotivare o reprezintă şi elementele contradictorii din considerente, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere că instanţa de judecată încalcă autoritatea cu putere de lucru judecat a sentinţelor şi deciziilor invocate în cererea principală, aceasta se subscrie motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin succinta motivare din considerentele instanţei ce pronunţă hotărârea atacată rezultă o aplicare greşită a normelor de drept material privind autoritatea şi puterea lucrului judecat cu privire la aspectele invocate, dar şi cu privire la părţile litigante, astfel încât este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează cererea de revizuire ce priveşte hotărârile definitive potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Practic, autoritatea de lucru judecat aşa cum a înţeles legiuitorul să o reglementeze în noile norme aplicabile, privesc condiţiile cumulative, atât cu privire la autoritatea de lucru judecat efectivă, cât şi cu privire la puterea de lucru judecat ce nu presupune tripla identitate din reglementarea anterioară.

Revizuirea este admisibilă prin îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte considerentele şi dispozitivul celor două hotărâri definitive pronunţate în cele două contestaţii la executare.

Dosarul nr. x al Tribunalului Dolj şi dosarul nr. x al Judecătoriei Craiova prezintă tripla identitate de părţi şi calitate procesuală, respectiv S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. şi recurentul în calitate de succesor în drepturi al autoarei sale B., dosarele având acelaşi obiect reprezentat de contestaţiile la executare promovate de S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. iar cauza a fost aceeaşi fiind reprezentată de actele de executare întocmite în temeiul aceluiaşi titlu executoriu şi în acelaşi dosar de executare silită nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc C..

Revizuirea mai este admisibilă, susţine recurentul, şi prin îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri definitive şi opunerea lucrului anterior judecat într-un alt litigiu ulterior, în ceea ce priveşte considerentele şi dispozitivul altor hotărâri definitive prin care s-au rezolvat alte chestiuni litigioase, dacă aceste hotărâri au legătură cu soluţionarea celui din urmă litigiu.

Astfel, decizia nr. 1472/2016 a Tribunalului Dolj încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor şi dispozitivului deciziei civile nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj, întrucât constată în mod nereal şi nelegal că decizia nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj se aplică doar până la soluţionarea pe fond a dosarului nr. x al Judecătoriei Craiova, sens în care recurentul apreciază că decizia nr. 1472/2016 modifică dispozitivul deciziei nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj.

Mai susţine recurentul că a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj prin cererea de apel, răspunsul la întâmpinare, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei şi susţinerile orale ale apărătorului său consemnate în încheierea de şedinţă din data de 17.05.2016, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii nici prin încheierea din data de 17.05.2016 şi nici prin dispozitivul deciziei nr. 1472/2016 a Tribunalului Dolj.

În acest sens recurentul a formulat cerere de îndreptare prin omisiune şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1472/2016 cu pronunţarea asupra acestei excepţii, însă instanţa a respins această cerere prin decizia nr. 22/2016, deşi aceasta avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestei excepţii în conformitate cu art. 482 coroborat cu art. 248 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. c) şi art. 432 C. proc. civ.

Tot în acelaşi context, recurentul arată că decizia nr. 1472/2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor şi dispozitivului sentinţei civile nr. 9245/2015 a Judecătoriei Craiova, întrucât dosarul nr. x al Judecătoriei Craiova a avut aceleaşi părţi, iar obiectul dosarului l-a constituit aplicarea penalităţilor pentru neexecutarea obligaţiei intuitu personae, cauza litigiului fiind reprezentată de neexecutarea obligaţiei cuprinse în dispozitivul deciziei nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj.

Pentru aceste considerente şi pentru considerentele arătate pe larg în cererea formulată în cadrul prezentei revizuiri, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată, motivată şi dovedită în faţa instanţei de fond.

Intimata - contestatoare Compania de Apă Oltenia S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil.

Completul de filtru nr. 6, la data de 20 decembrie 2017, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs, însă părţile nu au formulat un punct de vedere.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 28 februarie 2018, cu citarea părţilor.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile din cererea de recurs încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs, ce vizează nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că hotărârea pronunţată nu este motivată, recurentul susţine că instanţa a procedat doar la reluarea, în motivare, a aspectelor reţinute în hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Examinând critica formulată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Susţinerea recurenţului deşi conturează vag cazul de casare evocat, acesta nu este incident în cauză pentru a atrage casarea hotărârii atacate.

Într-adevăr, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din Convenţia europeană, include în esenţă, obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile (hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994, hotărârea Higgins contra Franţei din 19 februarie 1998 şi hotărârea Hirvisari contra Finlandei din 27 septembrie 2001).

În cauză, hotărârea instanţei de revizuire este temeinic motivată, atât în fapt, cât şi în drept, de vreme ce, instanţa a procedat la analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii revizuentului ce a fost fundamentată, în drept, pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. referitor la contrarietatea de hotărâri.

În cuprinsul hotărârii sunt prezentate argumentele în baza cărora s-a statuat că, în speţă, în ceea ce priveşte primele 4 hotărâri pretins potrivnice (decizia civilă nr. 33/19.01.2015 pronunţată în dosarul nr. x; sentinţa civilă nr. 7334/02.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x; decizia civilă nr. 249/11.04.2016 pronunţata în dosarul nr. x; sentinţa civilă nr. 9245/01.07.2015 pronunţată în dosarul nr. x) nu există îndeplinită condiţia ca "în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat", motiv pentru care în raport de aceste hotărâri cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea, instanţa de revizuire şi-a argumentat soluţia adoptată şi cu privire la faptul că deciziile civile nr. 1472 din 14 iunie 2016 şi nr. 22/01.11.2016 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 510 din 30.05.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x, nefiind întrunită cerinţa identităţii de obiect şi cauză între aceste cauze şi nici cerinţa privind încălcarea autorităţii lucrului judecat.

Faptul că instanţa de revizuire a respins cererea pentru neîndeplinirea cerinţelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat nu însemnă că hotărârea este nemotivată, insuficient motivată sau cuprinde o motivare contradictorie, cum greşit susţine recurentul, din moment ce instanţa de revizuire a prezentat argumentele care au justificat soluţia adoptată, context în care nu se poate imputa instanţei care a pronunţat decizia atacată neîndeplinirea obligaţiei de motivare a soluţiei pronunţate.

Criticile încadrate de recurent în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate, pentru considerentele care succed.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat.

În speţa dedusă judecăţii, recurentul-revizuent invocă o pretinsă contrarietate între deciziile nr. 1472 din 14 iunie 2016 şi nr. 22/01.11.2016 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x şi decizia civilă nr. 33/19.01.2015 pronunţată în dosarul nr. x, de Tribunalul Dolj; sentinţa civilă nr. 7334/02.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x, de Judecătoria Craiova; decizia civilă nr. 249/11.04.2016 pronunţata în dosarul nr. x, de Tribunalul Dolj; sentinţa civilă nr. 9245/01.07.2015 pronunţată în dosarul nr. x, de Judecătoria Craiova şi încheierea nr. 510/30.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x, de Judecătoria Craiova.

Este nefondată critica recurentului-revizuent în sensul că, referitor la primele patru decizii pretins potrivnice mai sus indicate, în mod greşit a reţinut instanţa care a soluţionat cererea de revizuire că, în al doilea litigiu, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, instanţa, respectiv Tribunalul Dolj, s-a pronunţat cu privire la această excepţie chiar în cadrul dosarul nr. x, în sensul că nu este întemeiat motivul de apel prin care s-a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat şi puterii de lucru judecat al Deciziei nr. 33/2015 a Tribunalului Dolj, argumentele acestei soluţii fiind menţionate în considerentele hotărârii, în care s-a reţinut că ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul litigiului.

În mod correct, instanţa de revizuire a apreciat că nu poate fi reţinută nici puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 9425/01.07.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova, întrucât prin această nu s-a reţinut vreo culpă a contestatoarei, ci doar că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării şi că faţă de intervalul mare de timp pe care l-a avut la dispoziţie pentru a se conforma obligaţiei, s-a apreciat că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a debitoarei la plata de penalităţi de întârziere.

Astfel, în speţă, Decizia nr. 33/19.01.2015 a Tribunalului Dolj, fiind executorie de drept, ea şi-a produs efectele până la momentul soluţionării fondului litigiului, prin sentinţa civilă nr. 9027/26.06.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x prin care s-a respins acţiunea formulată de B.. Prin urmare, s-a reţinut că în mod greşit instanţa a apreciat că executarea silită începută în baza Deciziei 33/19.01.2015 a Tribunalului Dolj este nejustificată şi de rea-credinţă şi că întreaga executare este nelegală, întrucât executarea s-a început în baza unui titlu executoriu valabil, care şi-a produs efectele până la momentul soluţionării fondului litigiului, respectiv până la data de 26.06.2015.

Intimata-contestatoare a solicitat doar anularea procesului-verbal de executare din data de 08.07.2016, întocmit după pronunţarea sentinţei civile nr. x/26.06.2015 a Judecătoriei Craiova, astfel că instanţa era ţinută să se pronunţe doar în limitele învestirii.

Contrar susţinerilor recurentului, din considerentele Deciziei nr. 1472/14.06.2016, rezultă că în al doilea proces (dosarul nr. x) s-a invocat excepţia puterii de lucru judecat a celor patru hotărâri amintite mai sus, iar instanţa a analizat-o prin raportare expresă la fiecare hotărâre în parte.

De altfel, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 7334/02.06.2015 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. x, definitivă prin Decizia nr. 249/11.04.2016, Tribunalul Dolj chiar a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, soluţia dată în apel fiind motivată de altfel pe această reţinere.

Astfel, prin Decizia nr. 22/02.11.2016 Tribunalul Dolj a reţinut:

"În ceea ce priveşte excepţiile autorităţii de lucru judecat, ele au fost invocate ca şi motive de apel, ţinând seama că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond, şi nu de procedură, şi au fost examinate ca atare în considerentele Deciziei nr. 1472/14.06.2016."

Recurentul-revizuent reiterează susţinerea potrivit căreia, în hotărârile a căror revizuire se solicită instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei puterii de lucru judecat, însă în mod legal curtea de apel a apreciat că această situaţie nu echivalează cu nediscutarea excepţiei, având în vedere că potrivit disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar pe de altă parte tribunalul a analizat excepţia în cadrul motivelor de apel.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la încheierea nr. 510/30.05.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, curtea de apel a constatat că dosarul nr. x a avut ca obiect obligarea debitoarei S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. la plata penalităţilor de întârziere pentru neexecutarea unei obligaţii de a face, obligaţie stabilită prin titlul executoriu decizia civilă nr. 33/19.01.2015 a Tribunalului Dolj, care a constituit obiectul dosarului de executare nr. x/2015 al BEJ C..

Dosarul nr. x în care au fost pronunţate Decizia nr. 1472/14.06.2016 şi Decizia nr. 22/01.11.2016 are ca obiect contestaţie la executare silită, promovată pe calea dreptului comun.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că decizia nr. 33/19.01.2015 a Tribunalului Dolj, pusă în executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 al BEJ C., şi care este cauza pe care este întemeiată cererea ce face obiectul dosarului nr. x, este dată pe cale de ordonanţă preşedinţială, astfel că nu are putere de lucru judecat în privinţa litigiului de fond derulat între părţi şi asupra căruia s-a pronunţat Judecătoria Craiova prin sentinţa civilă nr. 15597/10.12.2015 şi ulterior Tribunalul Dolj prin deciziile a căror revizuire se solicită, în conformitate cu dispoziţiile art. 1002 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.

De aceea, curtea a statuat cu justeţe că deciziile nr. 1472/14.06.2016 şi nr. 22/01.11.2016 nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 510/30.05.2016, neexistând identitatea de obiect şi cauză.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire, reiterate prin cererea de recurs, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

În consecinţă, pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 117/2017 din 15 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2018.