Shareholder opt-out redemption valuation and the admissibility of appeal litigation costs

Asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 02.02.2010, sub nr. x/2010 reclamanta A. a chemat în judecata pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând anularea raportului de expertiza extrajudiciar întocmit de expert C., efectuarea unei expertize judiciare evaluatoare pentru stabilirea valorii de răscumpărare a acţiunilor pe care reclamanta le deţine în cadrul societăţii pârâte şi obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acţiunilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este acţionar al societăţii parate, deţinând un număr de 336 acţiuni, iar la data de 13.09.2008 a contestat hotărârea AGEA prin care s-a aprobat proiectul de divizare a societăţii. În temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi-a exprimat dreptul de a vinde acţiunile pe care le deţine, sens în care a depus prin BEJ D. declaraţia de retragere nr. 385/07.10.2009 prin care a solicitat ca la procedura de evaluare ce se va realiza să participe şi un expert parte al reclamantei. Prin încheierea nr. 13484 pronunţată în şedinţa publică din data de 23.02.2009, judecătorul delegat din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti a numit expert conform art. 134 alin. (4) din legea nr. 31/1990 în vederea stabilirii valorii de răscumpărare a acţiunilor. Conform proiectului de divizare astfel cum a fost aprobat şi înregistrat la ORCMB sub nr. x/2008 la pct. 5.2 se menţionează că la data de 16 iulie 2008 valoarea de piaţă a societăţii era de 173.103.993 RON. În acelaşi proiect de divizare se arăta că valoarea activului societăţii este de 105.047.752 RON, iar capitalul social subscris şi vărsat de 1.145.470,20 RON. Aceeaşi situaţie contabilă se regăseşte şi în raportul de expertiză pentru divizare întocmit de expert E. numit prin încheierea nr. 386856/21.07.2008 a judecătorului delegat din cadrul ONRC, raport de expertiză ce a avut în vedere situaţia contabilă din data de 31.05.2008 şi potrivit căruia valoarea de piaţă a unei acţiuni era de 2.765,50 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în mod greşit întrucât a fost evaluat patrimoniul societăţii după divizare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 134 din legea nr. 31/1990. Dacă legiuitorul ar fi dorit o evaluare a societăţii în urma divizării, ar fi menţionat expres acest lucru în cuprinsul art. 134 din lege. Evaluarea trebuia raportată la momentul depunerii declaraţiei de retragere întrucât aceasta este data la care s-a exercitat opţiunea de retragere.

La termenul din 10.05.2010 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a învederat că solicită obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acţiunilor deţinute la societatea pârâtă, evaluarea urmând a se face în raport de patrimoniul pârâtei anterior divizării.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, la data de 10.05.2010, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 14146/15.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x s-a admis în parte cererea precizată şi pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 544.662,72 RON reprezentând valoarea de răscumpărare a 336 de acţiuni şi 35.062,63 RON cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile articolului 134 din Legea nr. 31/1990 şi raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii cauzei potrivit cu care valoarea acţiunilor deţinute de reclamantă la societatea pârâtă, prin raportare la data de 13.09.2008, când a fost adoptată hotărârea AGEA de divizare a societăţii, este de 544.662,72 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1192 din 03.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x s-a admis apelul formulat, s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis în parte acţiunea. A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 368.965,60 RON reprezentând contravaloarea de răscumpărare a celor 336 acţiuni. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la cheltuielile de judecată în fond. A fost obligată intimata la plata către apelanta pârâtă a sumei de 35.413,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat, taxe de timbru, onorariu expert).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 1071/21.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia civilă nr. 1192 din 03.12.2014 şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii încadrându-se astfel în ultima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului, întrucât în argumentarea deciziei atacate instanţa a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 231/16.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, într-o speţă similară, aspect ce nu poate fi primit deoarece stabilirea faptelor se face prin raportare la probele cauzei pendinte, iar nu prin evaluarea indirectă a probelor unui alt dosar.

În mod nejustificat faţă de caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, instanţa de apel şi-a însuşit opinia separată a expertului-parte al apelantei-pârâte considerând că această opinie este în concordanţă cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în ceea ce priveşte cursul de schimb valutar referitor la aplicarea discount-ului pentru lichiditate.

Argumentele care au determinat instanţa de apel să nu ţină cont de concluziile expertului desemnat în cauză ca urmare a inconsecvenţei concluziilor sale, faţă de împrejurarea că acesta a apreciat patru valori diferite în evaluarea pachetului de acţiuni, modificându-şi concluziile privind clădirile aflate pe terenul din str. x după punctele de vedere ale expertului parte al reclamantei A., nu au suport legal, având în vedere că reconsiderarea concluziilor expertului ca urmare a răspunsului la obiecţiuni nu justifică înlăturarea probei, ci, cel mult, ordonarea unei contraexpertize.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2010*.

Rejudecând, după casare, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A., prin decizia nr. 1571/14.10.2015 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 501.597,60 RON contravaloarea a 336 acţiuni şi a obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2010 la data de 22.12.2016.

Prin decizia civilă nr. 673/2017 din 7 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 14146/15.10.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că s-a admis în parte cererea şi a fost obligată pârâta la 501.597,60 RON contravaloare acţiuni. A fost obligată intimata-reclamantă la 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin raportare la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a observat că instanţa de casare nu a stabilit probe de administrat de către instanţa de apel şi nici nu a dezlegat vreo problemă de drept (dezlegare care să se impună instanţei de apel), ci a casat decizia anterioară a instanţei de apel pentru un viciu formal, anume lipsa motivării soluţiei date. În atare împrejurări în speţă s-a pus problema orientării instanţei spre una din valorile indicate în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Instanţa de apel a apreciat că valoarea celor 336 de acţiuni în discuţie este cea de 501.597,60 RON, iar reclamanta va avea dreptul la această valoare (deci pârâta va fi obligată să plătească reclamantei această sumă).

Motivele pentru care instanţa de apel a apreciat că această valoare ilustrează valoarea reală a celor 336 de acţiuni sunt următoarele:

Valoarea reţinută face parte din valorile indicate de către expertul desemnat F. (deci fiind vorba de o concluzie a unui expert, se poate recunoaşte probei un caracter ştiinţific) în ultimul răspuns la ultimele obiecţiuni ale părţilor.

Apelanta nu a formulat nicio obiecţie la ultimul răspuns la obiecţiuni întocmit de către expertul desemnat (a se vedea ultimele 2 încheieri înainte de prima decizie din apel în care termenul a fost acordat pentru luare la cunoştinţă a răspunsului la obiecţiuni). Pe cale de consecinţă apelanta nu mai poate contesta ulterior modalităţile de evaluare folosite de către expert (implicit nici valoarea activelor). Desigur că apelanta poate să critice această probă în sine, dar s-a reţinut că în realitate apelanta îşi fundamentează apelul pe această probă (deci nu contestă forţa probantă a raportului de expertiză şi nici caracterul lămuritor al acestuia).

Instanţa de apel a mai reţinut că, aşa cum rezultă din cererea intimatei-reclamantei de la CAB (prima judecată a apelului) au fost "însuşite" obiecţiunile formulate de expertul-parte ce i-a fost încuviinţat. Mergând pe această linie de idei s-a observat că la acelaşi volum, expertul parte al intimatei-reclamante mai susţine doar următoarele obiecţiuni: neincluderea valorii clădirilor demolate din str. x, nr. 4, evaluarea inferioară a terenului de la aceeaşi adresă şi evaluarea greşită a terenului din Biharia (Bihor). Prin urmare restul obiecţiunilor intimatei-reclamantei nu au mai fost analizate (fiind deja soluţionate în cursul judecăţii apelului, chiar în mod pozitiv!).

În ceea ce priveşte neincluderea valorii clădirilor demolate din str. x, nr. 4, instanţa a apreciat că în concret această modalitate de evaluare a activului societăţii pârâte a funcţionat corect. Instanţa a reţinut aceasta deoarece este vădit că valoarea terenului nu era mărită de existenţa unei construcţii valoroase, ci micşorată de prezenţa unei construcţii vizate de o acţiune de demolare. Prin urmare aprecierea valorii ca faţă de un teren liber chiar a profitat reclamantei. Construcţia nu era valoroasă (şi nu aducea un veritabil spor de valuare în imobilul compus din terenul pe care îl ocupa şi însăşi construcţia în discuţie) nu pentru că nu putea fi utilizată (ca spaţiu de birouri), ci pentru că uzul concret aducea un spor de valoare mai mic decât demolarea şi oferirea terenului pentru construcţia ansamblului hotelier la care s-a referit şi expertul desemnat. Dacă nu ar fi fost aşa într-adevăr planurile societăţii pârâte anterioare divizării (şi deci litigiului) nu ar fi cuprins din 2006 intenţia demolării.

În ceea ce priveşte evaluarea inferioară a terenurilor din str. x, nr. 4, Bucureşti şi com. Biharia (Bihor), instanţa a constatat că practic expertul desemnat a utilizat metode rezonabile (de exemplu metoda comparativă) şi criterii rezonabile de individualizare a valorii terenurilor între terenurile similare. Faptul că un alt evaluator nu este de acord cu toţi termenii de calcul sau cu rezultatul (adică expertul încuviinţat reclamantei nu este de acord cu expertul desemnat de instanţă) nu este suficient prin el însuşi să demonstreze nerealismul evaluării. Ţinând seama că evaluarea nu are ca rezultat o valoare absolută, ci o valoare cu probabilitate ridicată de a fi reală (adică orice evaluare are un caracter relativ), instanţa nu a găsit în afirmaţiile expertului-parte al reclamantei fundamente suficient de serioase, atât importante ca rezultat procentual în cadrul evaluării, cât şi demonstrate ca existente (de pildă expertul parte face nişte aserţiuni pur teoretice şi fără nicio probă asupra dezvoltării fără precedent a com. Biharia la nivelul anului 2008, an de criză notorie în domeniul imobiliar), pentru a da valoare aprecierii expertului parte în locul aprecierii făcute de expertul desemnat.

În concluzie, văzând că valoarea arătată mai sus nici nu a fost obiectată de către apelantă, iar obiecţiunile intimatei-reclamante nu pot fi primite, instanţa s-a orientat către aceasta, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a admis în parte cererea reclamantei obligând pârâta la 501.597,60 RON contravaloare a 336 acţiuni.

Având în vedere prevederile art. 274 C. proc. civ.şi faptul că intimata a pierdut apelul, instanţa de apel a obligat pe intimata-reclamantă la 34.413,22 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi rejudecând, pe fondul apelului, să fie respins ca nefondat apelul declarat de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi menţinută ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 14146/15.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a arătat care sunt argumentele avute în vedere pentru a valoriza raportul de expertiză întocmit de dna expert F. în primul ciclu procesual al apelului, în condiţiile în care în rejudecare, după casare, a pus în discuţie necesitatea de a se raporta doar la probatoriul administrat în faţa instanţei de fond.

Apreciind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 311 alin. (1) şi art. 315 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel trebuie să cerceteze din nou pricina asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept şi să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi excepţiilor formulate de părţi. Pe cale de consecinţă, a considerat că doar probele administrate în faţa instanţei de fond trebuiau supuse analizei, nu şi probele administrate în primul ciclu procesual al apelului. Or, în motivarea sumară a instanţei de apel nu reiese nicio menţiune relativ la chestiunea supusă discuţiei şi nici vreo argumentaţie care să justifice de ce nu se impune a se avea în vedere doar probele administrate în faţa instanţei de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile stabilite prin decizia de casare, pronunţând o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi a principiului aflării adevărului, fără a face aplicarea art. 129 alin. (5) din acelaşi cod.

O altă critică întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel nu a a arătat care sunt argumentele avute în vedere atunci când a reţinut că valoarea pachetului de acţiuni deţinute de reclamanta este de 501.597,60 RON.

Recurenta a arătat că în dosarul instanţei de apel este ataşat " Suplimentul la Răspunsul la obiecţiunile din data de 17.09.2014 formulate la Raportul de expertiză ", întocmit de expertul judiciar F. care arată că valoarea unei acţiuni este de 1.521,77 RON şi, în concluzie, valoarea pachetului de acţiuni deţinut de reclamantă este de 511.314,72 RON.

Or, în lipsa unei motivări corespunzătoare, recurenta a susţinut că nu cunoaşte care este încrisul în raport de care instanţa de apel a tras concluzia că valoarea pachetului de acţiuni deţinut este de doar 501.597,60 RON, din decizia recurată reieşind că instanţa de apel îşi însuşeşte toate răspunsurile oferite de expertul judiciar desemnat cu privire obiecţiunile formulate de reclamantă.

Astfel, a considerat că instanţa de apel nu a oferit nicio motivare în sensul înlăturării concluziilor exprimate de expertul judiciar în Suplimentul la obiecţiuni, fără a da eficienţă ultimei valori exprimate de expertul judiciar.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi faptul că instanţa de apel nu a motivat în nici un fel soluţia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 34.413,22 RON şi a nu a arătat din ce se compune această sumă.

A arătat, în esenţă, că în ceea ce priveşte onorariul de avocat pretins de apelanta -pârâtă, la dosar nu sunt înscrisuri doveditoare în acest sens.

Astfel, de la momentul 04.12.2013, asistenţa juridică a apelantului s-a realizat de către Societatea civilă profesională de Avocaţi " G.". În primul ciclu procesual al apelului, la ultimul termen de judecată (12.11.2014), apelanta a depus în dovedirea cheltuielilor de judecată solicitate, înscrisurile aflate la dosar apel. În mod greşit, instanţa de apel a valorificat înscrisul reprezentat de Actul adiţional nr. x la Contractul de asistenţă juridică nr. x din 08.05.2012, încheiat între Cabinet de Avocat "H." şi B. S.R.L., întrucât Actul adiţional face referire la un Contract de asistenţă juridică ce are o alta dată decât cel menţionat în imputernicirea avocaţială aflată la dosar apel, iar mare parte din activităţile juridice menţionate în Actul adiţional erau aceleaşi cu activităţile indicate în imputernicirea avocaţială aflată la dosar apel.

La momentul 15.02.2013 când se pretinde că s-ar fi încheiat acel Act adiţional, o parte din activităţile juridice menţionate erau realizate (redactare, semnare, depunere cerere de apel, motive de apel, formulare cerere refacere raport de expertiză), iar unele din cererile ce vizau suspendarea provizorie a executării silite (încheierea din 11.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Dosar nr. x), precum şi cea a suspendării executării silite în cadrul apelului (încheierea din 23.01.2013) erau soluţionate prin respingerea acestora.

În baza acestui act adiţional, Cabinet de avocat " H." a emis factura nr. x/04.03.2013 în valoare de 10.825,69 RON (dosar apel), achitată de B. S.R.L. prin O.P. nr. x/14.10.2013.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanţa de apel nu a făcut un examen minim a acestor înscrisuri care duc la concluzia evidentă că până la data de 04.12.2013, asistenţa juridică pentru B. a fost asigurată de Cabinet de avocat "H." prin avocat, H.

De asemenea, a arătat că onorariul avocaţial în valoare de 10.825,69 RON era aferent unor activităţi care fuseseră deja realizate în baza Contractului de asistentă juridică nr. x/28.05.2012.

Recurenta a apreciat că nu poate fi obligată să suporte un onorariu avocaţial pentru unele proceduri iniţiate de B. (suspendarea provizorie a executării silite, suspendare a executării silite în cadrul apelului) care au fost respinse sau pentru unele proceduri extrajudiciare (formulare adresă executor, formulare acord de eşalonare plată debit, etc.). Totodată, onorariul avocaţial este aferent actului adiţional nr. x din 15.02.2013 la Contractul de asistenţă juridică din 08.05.2012 şi nu la Contractul din 28.05.2012, aşa cum se menţionează la dosar apel.

Chiar şi în situaţia în care s-ar fi încheiat un Act adiţional valabil, onorariul avocaţial trebuia redus în raport de serviciile juridice executate de dl. avocat H. în cadrul formei de exercitare a profesiei în cadrul cabinetului individual de avocatură, urmând a fi înlăturat onorariul perceput pentru procedurile respinse de instanţă sau cele extrajudiciare.

În ceea ce priveşte înscrisurile aflate la dosar apel, recurenta a arătat că acestea reprezintă două facturi emise în luna noiembrie, respectiv decembrie 2013 de către expertul parte al apelantului, respectiv extrasele de plată interbancară efectuată de apelanta B.

A apreciat că onorariul expertului parte al apelantului B. este nepermis de mare, în contradicţie cu onorariul expertului judiciar care a efectuat întreg Raportul de expertiză, solicitând instanţei de recurs să procedeze la o reducere considerabilă a acestui onorariu perceput de expertul parte al apelantului, urmând a analiza că în raport de complexitatea activităţii prestate de acesta, sumele în cuantum de 5.520,23 RON, respectiv 5.496,67 RON sunt foarte mari. Instanţa de apel a apreciat ca fiind suficient pentru expertul judiciar care a întocmit Raportul de expertiză şi numeroasele răspunsuri la obiecţiuni, onorariul în cuantum de 5.000 RON şi nu a motivat raţionamentul pentru care a dispus ca expertul parte să fie remunerat cu mai mult în condiţiile în care nu a realizat un Raport de expertiză distinct şi care să servească cauzei, iar Raportul de expertiză judiciară a fost omologat în întregime de instanţa de apel, care nu a îmbrăţişat nici unul din punctele de vedere exprimate de expertul parte al apelantului B.

În susţinerea acestor critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) care a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă administrate în cauză sau cel puţin de a le aprecia.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele care au fost avute în vedere de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de admitere a apelului şi de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, încadrându-se astfel în prima teză avută în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia recurată şi din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 134 din Legea nr. 31/1990.

A arătat că prin apelul formulat, apelanta a criticat metoda de calcul folosită în raportul de expertiză în stabilirea valorii unei acţiuni, care este în contradicţie cu înscrisurile de la dosar, întrucât toate rapoartele de expertiză ataşate la dosar, întocmite cu ocazia divizării societăţii B. S.A, fie în procedura instituită de art. 134 din Legea nr. 134/1990, precum şi alte auditări contabile ale acestei societăţi au în calcul valoarea patrimoniului societăţii în raport de care s-a stabilit valoarea unei acţiuni. Astfel, Raportul de expertiză judiciară întocmit la dispoziţia instanţei de apel a concluzionat că valoarea unei acţiuni este de 1.521,77 Iei, astfel că cele 336 de acţiuni ale reclamantei valorează 511.314,72 RON.

Recurenta a apreciat că în mod greşit instanţa de apel nu a dat preferinţă Raportului de expertiză dispus de instanţa de fond şi efectuat de expertul judiciar I. care a aplicat şi a folosit aceeaşi metodă de stabilire a valorii unei acţiuni ca cea folosită de expertul judiciar desemnat de instanţa de apel. Expertul judiciar desemnat de instanţa de apel a fost nevoit să revină asupra unor calcule, de vreme ce reclamanta combătea cu înscrisuri provenite fie de la apelantă, fie de la instanţe, aspectele incorecte sau incomplete pe care apelanta le prezenta expertului judiciar.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referiri la calculele experţilor, la proiectul de divizare al societăţii pârâte, situaţia contabilă, evaluarea patrimoniului pârâtei după divizare, arătând că în temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi-a exprimat dreptul de a vinde societăţii pârâte acţiunile care le deţinea, sens în care, în termen legal a depus prin BEJ Asociaţi "D." declaraţia de retragere nr. 385/07.10.2009 prin care solicita totodată ca la procedura de evaluare ce se va realiza să participe şi un expert-parte al său.

A susţinut că în momentul în care a solicitat contravaloarea dividendelor aferente exerciţiului financiar 2006-2008 i s-a pus în vedere că nu mai poate beneficia de acestea, întrucât odată cu exprimarea opţiunii de retragere a pierdut calitatea de acţionar şi implicit toate prerogativele ce rezidă din aceasta.

De asemenea, recurenta a arătat că această reorganizare sub forma divizării a forţat-o, în calitate de acţionar minoritar să se retragă, fiind în situaţia de a i se impune un preţ care nu este în concordanţă cu valoarea acţiunilor pe care le-a vândut către S.C. B. S.A. din data de 7 octombrie 2008, adică anterior divizării şi, mai mult de atât este împovărată cu o serie de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, nicio normă legală nu opreşte accesul la justiţie al acţionarului care doreşte să se retragă din societate în condiţiile art. 134 şi care reclamă încălcarea dispoziţiilor legale în stabilirea preţului pentru acţiunile sale.

Recurenta a considerat că evaluarea trebuia raportată la momentul depunerii declaraţiei de retragere, deoarece aceea este data la care reclamanta şi-a exercitat opţiunea de retragere din societate, norma conţinută în alin. (4) al art. 134 din lege având caracter imperativ. Intervenţia judecătorului delegat şi instituirea unei proceduri legale de stabilire a preţului se justifică prin necesitatea asigurării obiectivitătii şi imparţialităţii în cadrul operaţiei de evaluare, în acest mod fiind protejate atât interesul social, împotriva unei eventuale supraevaluări, cât şi interesul celui care se retrage, împotriva unei eventuale subevaluări.

A arătat că potrivit raportului de expertiză contestat, valoarea de răscumpărare a unei acţiuni la data de 31.12.2008 a fost stabilită la suma de 467,33 RON, o subevaluare în comparaţie cu valoarea unei acţiuni la data de 31.05.2008 care se ridica la suma de 2.765,50 RON.

A solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere reaua-credinţă pe care a manifestat-o societatea pârâtă atunci când a evaluat o acţiune la preţul de doar 467,33 RON, faţă de preţul de 1.621,02 RON astfel cum a stabilit în mod corect expertul judiciar desemnat de instanţa de fond.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au considerat, în baza Rapoartelor de expertiză contabile efectuate că, reclamanta trebuie să primească cu mult mai mult decât valoarea oferită de B., însă a susţinut că este ilogic după aproape 7 ani de proces să fie obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 34.000 RON, în condiţiile în care s-a dovedit ca fondată acţiunea introdusă la instanţă.

Recurenta-reclamantă a arătat că a dovedit pe deplin reaua-credintă a societăţii pârâte solicitând instanţei să recurs să aprecieze justeţea soluţiei dispuse de instanţa de apel ca reclamanta să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 34.000 RON, în condiţiile în care diferenţa de valoare a pachetului de acţiuni stabilit de instanţa de fond faţă de instanţa de apel este de 33.000 RON.

A mai apreciat recurenta şi faptul că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. pentru a se stabili în sarcina sa obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată suportate de intimata-pârâtă, în condiţiile în care valoarea de răscumpărare a pachetului de acţiuni stabilită în calea de atac a apelului este cu mult superioară valorii oferite de B. în anul 2009.

De asemenea, a arătat că în situaţia în care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată a solicitat instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care permit reducerea onorariului de avocat.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs privind aplicarea în mod greşit de către instanţa de apel, în rejudecare, a dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată reglementează dreptul acţionarilor de a se retrage din societate în situaţiile prevăzute de alin. (1) lit. a) - d) ale acestui articol, precum şi modalităţile în care se realizează această operaţiune, dar şi felul în care se poate stabili preţul ce trebuie plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere.

Într-adevăr, acest articol de lege vizează situaţia standard, când atât acţionarul, cât şi societatea, sunt mulţumiţi de raportul făcut de către expertul numit de judecătorul delegat, însă, în situaţia în care aceştia contestă raportul, stabilirea drepturilor se face pe cale judecătorească, situaţie în care se aplică, pe de o parte, principiile de drept substanţial cu privire la drepturile ce se cuvin acţionarului ce se retrage, iar pe de altă parte, regulile de drept procesual civil ce reglementează desfăşurarea unui proces.

Din acest punct de vedere instanţa de apel a făcut o corectă aplicare, atât a dispoziţiilor de drept substanţial, cât şi a dispoziţiilor de drept procesual civil, administrând în faţa sa probele ce au fost încuviinţate în vederea soluţionării litigiului.

Recurenta - reclamantă este, de fapt, nemulţumită de interpretarea dată de către instanţa de apel probelor administrate, mai ales că a făcut referire la raportul de expertiză întocmit de către expertul judiciar F. desemnat în apel în primul ciclu procesual. Astfel, curtea de apel a arătat de ce a pronunţat soluţia respectivă şi a apreciat că suma de 511.314,72 RON ilustrează valoarea reală a celor 336 de acţiuni.

Reanalizarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei, adică al modului de reţinere şi interpretare a probelor, nu mai poate fi făcută în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, instanţa de recurs putând face doar o analiză a legalităţii deciziei recurate.

Recurenta a făcut o amplă analiză a modului în care, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au reţinut valoarea per acţiune, ce a condus în final la stabilirea cuantumului preţului acţiunilor deţinute de către reclamantă, însă aceste aspecte nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, după cum s-a arătat mai sus, respectivele critici neprivind legalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu este motivată, nesocotind dispoziţiile deciziei de casare nr. 1708 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x.

Înalta Curte reţine că recurenta nu a mai susţinut motivul privind lipsa motivării soluţiei instanţei de apel cu privire la valoarea pachetului de acţiuni deţinute ca fiind de 501.597,60 RON, întrucât prin încheierea din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de petentă şi a îndreptat eroarea materială din cuprinsul şi dispozitivul deciziei nr. 673/07.04.2017 a aceleiaşi instanţe, în sensul menţionării sumei corecte de 511.314,72 RON.

Recurenta a criticat şi faptul că instanţa de apel nu a arătat care sunt argumentele avute în vedere pentru a valoriza raportul de expertiză întocmit de expert F. în primul ciclu procesual al apelului, în condiţiile în care, după rejudecare, apelanta a solicitat instanţei să se raporteze doar la probatoriul administrat în faţa instanţei de fond.

Or, aceste aspecte au fost deja examinate cu ocazia verificării incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând aprecierea materialului probator de instanţa de apel, motiv pentru care excede examenului de legalitate specific căii de atac a recursului.

Este însă fondată critica privind nemotivarea de către instanţa de apel a soluţiei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 34.413,22 RON, neindicând motivele pentru care a acordat aceste cheltuieli, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Varianta lipsei motivării hotărârii poate fi acceptată doar atunci când, în lipsa oricăror considerente, nu se poate şti dacă soluţia dată în apel este efectul sau nu al rezultatului cercetării capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată solicitate de partea care a câştigat procesul.

Dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, "Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Judecătorii nu pot micşora .orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut".

Aşadar, în lumina acestor prevederi legale, câtă vreme partea care a câştigat procesul a învestit instanţa cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, acesteia îi va reveni obligaţia de a administra dovezi care să justifice menţiunile referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanţa de justeţea susţinerilor sale.

Acest raţionament se justifică prin faptul că, instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Realitatea cheltuielilor ţine de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia, şi concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa pentru a obţine serviciul avocatului în funcţie de calitatea acestuia, considerată ca o garanţie a succesului său.

De asemenea, cu privire la celelalte cheltuieli de judecată, trebuie avut în vedere dacă acestea au ajutat la soluţionarea cauzei în favoarea părţii care le solicită.

Or, în speţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel nu a examinat înscrisurile de la dosar care fac dovada efectuării cheltuielilor de judecată şi nu a arătat din ce se compune suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, taxa judiciară de timbru pe care apelanta-pârâtă trebuia să o achite în apel era de 972,40 RON, reprezentând 50% din taxa datorată la suma contestată, şi anume 33.345,28 RON (544.662,72-511.314,72).

Instanţa de apel nu a motivat raţionamentul pentru care a dispus ca reclamanta să fie obligată la plata onorariului expertului parte al apelantei B., sumele, respectiv 5520,33 RON şi 5496,67 RON, fiind deja suportate de apelantă în administrarea probei şi trebuie să rămână în sarcina sa întrucât nu au fost încuviinţate de instanţă şi, în consecinţă nu se vor acorda.

Văzând, pe de o parte, conţinutul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dar, pe de altă parte, în limita pretenţiilor admise şi consistenţa criticilor de apel invocate de pârâtă, Înalta Curte, făcând deopotrivă aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta prin decizia atacată, la suma de 3.440 RON, considerând că în aceste limite ea este căzută în pretenţii în raport cu partea adversă. Suma reprezintă parte din onorariul de avocat plătit în apel de partea pârâtă, iar nu şi onorariu de expert, aceste din urmă costuri fiind deja suportate de apelantă în administrarea probei şi trebuie să rămână în sarcina sa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, şi va modifica în parte decizia recurată, în sensul obligării intimatei reclamante A. de a plăti suma de 3.440 RON cheltuieli de judecată în apel, în loc de 34.413,22 RON, către apelanta - pârâtă S.C. B. S.A. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă J. şi va menţine celelate dispoziţii ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 673/2017 din 7 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pe intimata - reclamantă A. la plata sumei de 3.440 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în loc de 34.413,22 RON, către apelanta - pârâtă S.C. B. S.A. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă J.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.