Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2988/2004 AI generated

Suspension of prison sentence execution refused where medical expert testimony confirmed treatability within state penitentiary healthcare network

Case Number Decizia nr. 2988/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner’s appeal as unfounded, upholding the lower courts' decisions to deny his request to suspend the execution of his 15-year prison sentence, and ordered him to pay judicial costs. The dispute centered on whether the prisoner's chronic medical conditions—gastritis, candidal stomatitis, and hemorrhoids—constituted an impediment to serving his sentence in detention; medical expert evidence established that these ailments could be effectively treated within the state penitentiary’s own healthcare network, thereby negating the statutory requirement that the illness render the prisoner medically incapable of executing the penalty. Applying Article 455 in relation to Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the conditions for suspension of execution were not met, as the state was capable of providing the necessary medical care, resulting in the maintenance of the original conviction and ongoing incarceration.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Suspension of prison sentence execution refused where medical expert testimony confirmed treatability within state penitentiary healthcare network: În raport de aceste concluzii ale expertizelor medico-legale, prima instanță, în baza dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea condamnatului B.T. de întrerupere a executării pedepsei.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence medical evidence detention conditions medical care requirements prisoner chronic illness

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. a) C. proc. pen
455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În atare situație, soluția pronunțată în apel fiind temeinică și legală, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 23 februarie 2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud s-a respins, ca nefondată, cererea condamnatului B.T. privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 188/2000 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Condamnatul a fost obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată condamnatul B.T. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 188/2000 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea cererii, condamnatul, a arătat că suferă de gastrită cronică, stomatită candidozică, hemoroizi micsti hemoragici, boli care s-au agravat în perioada detenției, provocându-i dureri.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă bolile de care suferă condamnatul îl pun în imposibilitatea executării pedepsei privative de libertate din punct de vedere medical.

Expertizele medicale efectuate în cauză au concluzionat că afecțiunile de care suferă condamnatul, pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P.

În raport de aceste concluzii ale expertizelor medico-legale, prima instanță, în baza dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea condamnatului B.T. de întrerupere a executării pedepsei.

Apelul condamnatului împotriva acestei sentințe a fost respins de către Curtea de Apel Cluj prin decizia penală nr. 109 din 1 aprilie 2004.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs criticând soluția care nu a ținut seama de boala de care suferă, boală ce se agravează continuu, neputându-se trata în rețeaua sanitară a D.G.P.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Conform legii, executarea pedepsei se amână sau se întrerupe, după caz, printre altele, când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

În speță, expertizele medico-legale a stării de sănătate a condamnatului, relevă că acesta, într-adevăr, prezintă diagnosticul:

fractură de calcaneu stâng consolidată, fără tulburări funcționale; cefalee de tensionare pe fond de spondiloză cervicală; gastrită cronică și hemoroizi micsti hemoragici, dar poate fi tratat în rețeaua sanitară a D.G.P., încât nu se află în imposibilitatea executării pedepsei privative de libertate, din punct de vedere medical.

Așa fiind, în mod corect, prima instanță a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, ca nefondată.

Din moment ce bolile de care suferă condamnatul, pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P. nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, cu referire la art. 453 lit. a) C. proc. pen., pentru a putea beneficia de întreruperea executării pedepsei.

În atare situație, soluția pronunțată în apel fiind temeinică și legală, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 109 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2004.