Insolvency suspension of nullity actions: distinguishing partial absolute nullity claims from claims for realization of debts against debtor's assets under Art. 75 Law 85/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1070/C din 31.10.2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 şi a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamantului, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/7.09.2004 de B.N.P. A., încheiat între S.C.A. B. şi S.C. C. S.R.L., în ce priveşte transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1.720 mp, înscris în C.F. nr. x Sibiu, a constatat nulitatea absolută parţială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, în ceea ce priveşte intabularea dreptului de folosinţă asupra terenului în favoarea pârâtei, a dispus radierea acestei înscrieri din cartea funciară şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 596.858,49 RON, din care 549.572,80 RON reprezintă folos de tras (nerealizat) şi 47.285,69 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate prin raportare la dobânda B.N.R., pentru perioada martie 2010 - martie 2013, precum şi la plata în continuare a folosinţei terenului, conform hotărârii nr. 417/2010 a Consiliului Local Sibiu.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 397/22.09.2015 pronunţată de Curtea de apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă; în consecinţă, hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Sibiu.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013.

În rejudecare, Municipiul Sibiu, prin Primar, a depus la data de 01.03.2016 o cerere de modificare a acţiunii, arătând că înţelege să modifice cadrul procesual stabilit prin acţiunea introductivă, în sensul că solicită ca judecata să aibă loc în contradictoriu şi cu B..

Prin sentinţa nr. 953/10.11.2016, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 şi a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamantului, a respins acţiunea modificată şi a obligat reclamantul la plata sumei de 1.500 RON către S.C. C. S.R.L. şi a sumei de 2.500 de RON către B.., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 27.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, constatând că asupra S.C. C. S.R.L. s-a deschis procedura generală a insolvenţei, a suspendat, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata apelului.

Împotriva încheierii sus-menţionate, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, instanţei de apel.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că măsura suspendării este netemeinică şi nelegală.

În acest sens, a arătat că, în speţă, acţiunea este una în constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C.A. B. şi S.C. C. S.R.L. şi a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, iar nu în realizarea creanţelor asupra averii debitorului, în accepţiunea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, a evocat dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului" şi a subliniat că din simpla analiză a modificării de acţiune înregistrată la prima instanţă rezultă că a formulat mai multe capete de cerere, printre care unele vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare şi a încheierii de intabulare menţionate anterior; aceste capete de cerere nu se încadrează în dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În continuare, a arătat că instanţa de apel a ignorat faptul că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, conform cărora nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii.

În acest context, a arătat că, potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul declarat de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Or, prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. C. S.R.L. a invocat excepţiile lipsei de interes a apelantului şi lipsei calităţii procesuale pasive, tinzând astfel la modificarea hotărârii atacate.

În opinia recurentului, întâmpinarea astfel formulată trebuie calificată drept un apel incident şi, având în vedere că Legea nr. 85/2014 nu distinge între calea de atac principală şi cea incidentala, excepţia prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 vizează inclusiv întâmpinarea intimatei-pârâte.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Alba Iulia la 14.09.2017.

La data de 28.11.2017, C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate Înalta Curte, cu majoritate, reţine următoarele:

Unul dintre efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenţei, reglementat prin art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, priveşte suspendarea tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită demarate pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Astfel, în condiţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor".

Din analiza logico-gramaticală a dispoziţiilor legale mai sus enunţate rezultă că intră sub incidenţa efectului suspensiv, generat de declanşarea procedurii insolvenţei, doar acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului şi că, nu sunt incluse în câmpul de aplicare al acestor dispoziţii legale, acţiunile judiciare care au alt obiect decât cel care priveşte realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Raportând aceste consideraţii la situaţia din cauza dedusă judecăţii, se constată că recurentul-reclamant a învestit instanţa cu două capete de cerere principale şi un capăt de cerere accesoriu, detaliat în mai multe variante.

Mai exact, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu a solicitat:

- să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SCA B. şi S.C. C. S.R.L., contract autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP A., numai în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de folosinţa asupra terenului in suprafaţa de 1720 mp înscris în CF x Sibiu nr. top x;

- să se constate nulitatea absolută parţială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu), în ceea ce priveşte intabularea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1720 mp având nr. top x în favoarea pârâtei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună radierea acestei înscrieri din CF;

- să fie obligată pârâta, în principal (în situaţia în care instanţa apreciază caracterul imprescriptibil al creanţei) la plata sumei de 1.251.240,26 RON debit principal şi 348.811,45 RON majorări calculate conform dobânzii de refinanţare BNR pentru perioada 01.01.2004 -31.12.2012, în total suma de 1.594.051,71 RON, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinţei gratuite, fără drept şi fără titlu a terenului, de către pârâtă, teren proprietatea privată a Municipiului Sibiu, în suprafaţă de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x;

- într-un prim subsidiar (în situaţia în care instanţa apreciază natura fiscală a creanţei), să fie obligată pârâta la plata sumei de 961.459,23 RON, din care: 833.144,66 RON debit principal şi 128.314,57 RON majorări calculate conform dobânzii de refinanţare BNR pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2012, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinţei gratuite, fără drept şi fără titlu a terenului de către pârâtă.

- într-un al doilea subsidiar (în situaţia în care instanţa apreciază natura nefiscala a creanţei) să fie obligată pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON din care: 549.572,80 RON debit principal şi 47.285,69 RON majorări de întârziere calculate conform dobânzii de refinanţare BNR, pentru perioada martie 2010 - martie 2013, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinţei gratuite, fără drept şi fără titlu a terenului de către pârâtă, teren-proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafaţă de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu nr. top x; să fie obligată pârâta la plata în continuare a folosinţei terenului proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafaţă de 1720 mp înscris în CF x Sibiu, nr. top x conform tarifelor aprobate prin HCL nr. 417/2010, adică a sumei de 8,06 RON/mp/luna, respectiv 13863,2 RON/luna (8,06 RON/mp/luna X 1720 mp).

Primele două capete de cerere, în constatare nulitate absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP A., numai în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1720 mp înscris în CF x Sibiu nr. top x şi în constatare nulitate absolută parţială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu), în ceea ce priveşte intabularea dreptului de folosinţa asupra terenului în suprafaţă de 1720 mp, sunt capete de cerere principale.

Capătul de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă este unul accesoriu, a cărui soluţionare depinde de soluţia care va fi dată cererilor principale, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. Doar acest capăt de cerere accesoriu are ca obiect realizarea unei creanţe asupra averii debitoarei C. S.R.L.

Naşterea dreptului subiectiv civil pentru realizarea creanţei, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, este condiţionată de soluţionarea capetelor de cerere principale în constatare nulitate, în sensul admiterii acestora. Numai în această situaţie, recurentul-reclamant devine titularul unui drept subiectiv civil, care poate fi valorificat în cadrul procedurii insolvenţei.

În contextul în care cererea recurentului-reclamant este soluţionată în primă instanţă, în sensul respingerii acţiunii în totalitate, se impune concluzia că, pentru recurentul-reclamant, nu s-a născut vreun drept de creanţă, care să poată fi valorificat în cadrul procedurii insolvenţei. Aceasta, întrucât, naşterea acestui drept este în strânsă legătură cu admiterea acţiunii în constatare nulitate, fiind consecinţa juridică a aplicării sancţiunii nulităţii, sub aspectul efectelor pe care le produce această sancţiune, în temeiul principiilor retroactivităţii nulităţii şi al restabilirii situaţiei anterioare.

Suspendarea judecării cauzei afectează dreptul de acces liber la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece soluţionarea acţiunii principale în nulitate absolută nu intră în sfera de aplicare a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nefiind o acţiune în realizarea creanţei, care să fie soluţionată în cadrul procedurii insolvenţei.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 relative la suspendarea de drept nu sunt incidente în cauză, în privinţa cererii principale.

În raport de aceste considerente, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care a atras măsura suspendării judecăţii apelului, câtă vreme cererea principală are ca obiect o acţiune în constatare nulitate absolută parţială, care nu se poate identifica cu o acţiune în realizarea creanţei asupra averii debitoarei în insolvenţă.

Nu este întemeiat al doilea motiv de recurs referitor la aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât apărările formulate de intimata-pârâtă, prin intermediul întâmpinării, nu permit calificarea întâmpinării ca fiind un apel incident.

Reţinând că motivul de recurs care a fost găsit întemeiat este suficient pentru admiterea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, cu consecinţa casării încheierii recurate şi a trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, împotriva încheierii din data de 27.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.

Cu opinia separată a Domnului judecător D., în sensul respingerii ca nefondat a recursului.

În dezacord cu ceilalţi membri ai completului, apreciez că recursul ar fi trebuit să fie respins ca nefondat.

Prealabil expunerii argumentelor care au fundamentat această opinie, este util de precizat că divergenţa părerilor nu poartă şi asupra ultimei critici expuse de recurent, potrivit căreia în apel întâmpinarea sa trebuia să fi fost calificată ca un apel incident; sunt, aşadar, de acord cu înlăturarea acestei susţineri, în considerarea motivării prezentate în decizia adoptată cu majoritatea voturilor.

Autorul căii de atac a afirmat în memoriul de recurs că cererea de chemare în judecată a cuprins două capete de cerere: primul, în constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.09.2004 de B.N.P. A., numai în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu şi cel de-al doilea, în constatarea nulităţii absolute parţiale a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, în ceea ce priveşte intabularea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu, în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L. (aflată în prezent în procedura insolvenţei), aşa încât măsura adoptată de instanţa de prim control judiciar, aceea a suspendării judecăţii apelului, fondată în drept pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nu ar fi fost una legală, deoarece, în aplicarea textului legal evocat mai sus, nu sunt supuse suspendării decât acţiunile în realizarea creanţelor asupra averii debitorului, nu şi alte categorii de acţiuni îndreptate împotriva acestuia din urmă.

Recurentul nu a arătat însă, în memoriul de recurs, că cererea de chemare în judecată a avut, în plus faţă de cele două capete de cerere, şi un al treilea, prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. să-i plătească suma de 1.251.240,26 RON (dacă se va reţine imprescriptibilitatea creanţei), cu titlu de folos nerealizat, ca urmare a neîncasării veniturilor din cauza folosirii gratuite de către pârâtă, fără drept, a terenului în suprafaţă de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu, la care se adaugă majorări de întârziere. În subsidiar, dacă va fi reţinută natura fiscală a creanţei, a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 961.459,23 RON, iar dacă se va aprecia că debitul are natură nefiscală, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 596.858,49 RON. Aceste din urmă sume au fost pretinse cu acelaşi titlu ca cele solicitate în principal, diferenţa rezultând din perioada mai redusă de timp pentru care accesoriile au fost calculate.

Aspectul notat mai sus a fost observat şi de ceilalţi membri ai completului, care, subliniind natura accesorie a celui de-al treilea petit, au apreciat că incidenţa art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 poate fi, într-o atare situaţie, refuzată.

Or, potrivit textului de lege amintit, "de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor."

Această dispoziţie legală imperativă reflectă caracterul colectiv şi concursual al procedurii de insolvenţă; creditorilor le este interzis nu numai să iniţieze noi acţiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-şi realiza creanţele asupra averii debitorului, nu numai să pornească în mod individual vreo formă a executării silite, ci şi să le mai continue, dacă erau deja începute, cu toţii fiind chemaţi să-şi valorifice drepturile de creanţă în cadrul procedurii, respectând etapele acesteia şi ordinea de preferinţă reglementate de legiuitor.

Pentru deplina lămurire a înţelesului prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi a modului în care ele trebuie aplicate practic, se cuvine subliniat că acţiunea este o prerogativă legală, obiectivă, impersonală şi permanentă, alcătuită dintr-un ansamblu virtual de mijloace procesuale, pe când cererea de chemare în judecată ori de exercitare a unei căi de atac este mijlocul prin care, într-o situaţie juridică dată, acţiunea este transformată în act procesual concret.

În funcţie de etapa în care se află procesul, acţiunea se manifestă, aşadar, fie printr-o cerere de chemare în judecată, fie printr-o cerere de exercitare a căii de atac, acte procesuale prin care o persoană sesizează instanţa, obligând-o astfel să hotărască.

Prin urmare, cererea este actul de învestire a instanţei, care concretizează şi nuanţează obiectul acţiunii.

Aplicând aceste consideraţii de principiu la textul legal citat mai sus, rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unei societăţi care are calitatea de pârâtă într-o acţiune prin care un creditor urmăreşte să îşi realizeze o creanţă asupra sa intervine în timp ce un asemenea proces se află pe rol în primă instanţă, judecata trebuie obligatoriu suspendată.

În aceeaşi situaţie, respectiv a procesului aflat în primă instanţă, dacă cererea creditorului are mai multe petite, pentru a asigura deplina aplicare a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul fondului este în drept să le disjungă, pentru a pronunţa suspendarea pentru cele care atrag necesitatea acestei dispoziţii şi pentru a continua judecata, în celelalte.

Opţiunea disjungerii capetelor de cerere dispare însă în căile de atac, întrucât obiectul lor nu îl mai constituie cererea de chemare în judecată, ci hotărârea supusă controlului judiciar.

Căile de atac se definesc şi prin caracterul lor unitar, în considerarea căruia, atunci când o cale de atac este fondată, ea se admite (în tot, nu în parte), măsura în care criticile expuse sunt întemeiate fiind cea care determină anularea, schimbarea ori casarea hotărârii atacate, în tot sau în parte.

Prin urmare, în măsura în care deschiderea procedurii insolvenţei intervine după pronunţarea hotărârii primei instanţe, ca în cauza de faţă, caracterul unitar al căii de atac exercitate impune ca aplicarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 să presupună suspendarea judecăţii sale.

Din această perspectivă, natura principală sau accesorie a capetelor de cerere îndreptate împotriva averii debitorului nu prezintă relevanţă, după cum nici faptul că, atât timp cât în primă instanţă capetele de cerere principale nu fuseseră admise, nu se născuse niciun drept de creanţă pe care creditorul să-l fi putut valorifica în cadrul procedurii de insolvenţă, pentru că sensul termenului utilizat de textul legal în discuţie (valorificare) nu este doar acela al îndestulării creanţei.

După cum s-a arătat mai sus, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 interzice creditorilor nu numai să continue acţiuni judiciare ori extrajudiciare, în vederea realizării creanţelor asupra averii debitorului, ci şi să le iniţieze.

Chemarea tuturor creditorilor la a-şi valorifica drepturile de creanţă în cadrul procedurii semnifică, în acest context, nu doar executarea lor propriu-zisă, ci şi, în măsura în care încă nu demaraseră acţiuni pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, recunoaşterea prin hotărâre judecătorească, pronunţată de data aceasta de către judecătorul-sindic, a unor asemenea drepturi, de vreme ce, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii sunt invitaţi să-şi declare creanţele, chiar dacă ele nu sunt constatate prin vreun titlu.

Primind, în astfel de cazuri, declaraţii de creanţă, judecătorul-sindic îşi exercită plenar atribuţiile jurisdicţionale, evaluând, întocmai ca o instanţă de drept comun, temeinicia şi legalitatea pretenţiilor.

Tocmai de aceea, suspendarea judecăţii apelului nu este o măsură care să încalce liberul acces la justiţie, legea asigurând părţii interesate mijloace de natură a-i proteja dreptul pe care şi-l afirmă.

Este de necontestat că nimic nu împiedica reclamantul să sesizeze, din nou, instanţele de judecată de drept comun cu o cerere în constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.09.2004 de B.N.P. A. şi a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004.

În paralel, reclamantul şi-ar fi putut declara creanţa în cadrul procedurii.

Mai mult, dacă nu ar fi fost parcursă în mod separat procedura de drept comun pentru capetele de cerere în constatarea nulităţii absolute, atât timp cât Legea nr. 85/2014 permite declararea creanţei şi în lipsa titlului executoriu care să o fi recunoscut, reclamantul ar fi putut şi ca, în justificarea creanţei pretinse, să invoce pe cale de excepţie în faţa judecătorului-sindic nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare în dispută.

Considerentele expuse mai sus relevă că în mod legal curtea de apel a suspendat judecata căii ordinare de atac.

O soluţie în sens opus pune în discuţie şi procedura pe care o va avea de urmat instanţa de apel, în rejudecare după casare.

În raport cu dispozitivul pronunţat cu majoritate, devoluţiunea ar urma să fie totală, ceea ce ar fi de natură să înfrângă natura imperativă a suspendării impuse de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Dacă, însă, curtea de apel ar aprecia că devoluţiunea nu vizează decât partea din hotărâre, prin care primele două capete de cerere şi-au primit o rezolvare, ea s-ar afla într-o situaţie dificilă, întrucât nu este abilitată să disjungă, în calea unitară de atac a apelului, cel de-al treilea petit, căruia să-i aplice măsura suspendării, tehnica de redactare a minutei făcând improprie o decizie adoptată în această modalitate. În egală măsură, o soluţie de anulare şi de trimitere, în apel, a cererii, în întregul ei, spre rejudecare la tribunal ar fi pronunţată cu ignorarea faptului că procedura de insolvenţă a debitoarei S.C. C. S.R.L. a fost deschisă ulterior finalizării judecăţii în primă instanţă, respectiv la data de 26.04.2017, aşa încât hotărârea dată în primul grad de jurisdicţie nu a fost afectată, din cauza omisiunii adoptării unei dispoziţii de suspendare, de viciul nelegalităţii.