Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4985/2018 AI generated

Res judicata of compensation in retrial: application of non reformatio in peius to prevent reduction of damages after favorable cassation

Case Number Decizia nr. 4985/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellants' appeal, quashed the Court of Appeal's decision of July 7, 2017, and remanded the case for a new trial, effectively ruling in favor of the claimants. The dispute involved a civil action for moral and material damages arising from a traffic accident, where the claimants appealed a decision that had reduced their compensation after the case was remanded for retrial following a previous high court ruling. The decisive legal issue was the violation of the *non reformatio in peius* principle under Article 502 of the Code of Civil Procedure; the court held that because the claimants initiated the previous cassation appeal that caused the remand, and the defendant did not file a cross-appeal, the appellate court was prohibited from establishing a lower compensation amount than that previously awarded to the claimants, thereby constituting a procedural nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 502 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 485 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Res judicata of compensation in retrial: application of non reformatio in peius to prevent reduction of damages after favorable cassation: The dispute involved a civil action for moral and material damages arising from a traffic accident, where the claimants appealed a decision that had reduced their compensation after the case was remanded for retrial following a previous high court ruling. The decisive legal issue was the violation of the *non reformatio in peius* principle under Article 502 of the Code of Civil Procedure; the court held that because the claimants initiated the previous cassation appeal that caused the remand, and the defendant did not file a cross-appeal, the appellate court was prohibited from establishing a lower compensation amount than that previously awarded to the claimants, thereby constituting a procedural nullity.

Keywords

AI generated
res judicata prohibition of reformatio in peius Civil Procedure Code moral damages procedural principle e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify admitting the appeal, quashing the appealed decision, and remanding the case for a new trial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 21.03.2013, reclamanţii A., B., prin A., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata de daune materiale şi morale, după cum urmează: pentru A. - soţia decedatului G. - 5.500.000 RON, cu titlu de daune morale şi daune materiale în cuantum 30.000 RON; pentru B. - fiica decedatului G. - daune morale în cuantum de 5.500.000 RON şi 175 RON, lunar, de la data producerii accidentului şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, după caz, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, daca sunt îndeplinite condiţiile art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu titlu de prestaţii periodice echivalente întreţinerii lunare de care beneficia din partea tatălui decedat; pentru C. şi D. - părinţii decedatului G. - daune morale în cuantum de câte 5.500.000 RON, pentru fiecare şi suma de 550.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru fratele victimei decedate, E..

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la plata efectivă a sumelor.

Prin sentinţa civilă nr. 327/28.02.2014, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor daune morale, astfel: suma de 200.000 RON, către A., suma de 300.000 RON, către B., câte 100.000 RON, pentru C. şi D. şi 50.000 RON, către E.

Prin decizia civilă nr. 795/29.09.2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de toate părţile împotriva sentinţei sus-menţionate, a anulat-o şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 625/06.04.2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor ½; din suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi daune morale, după cum urmează: suma de 100.000 RON, către A., suma de 150.000 RON, către B., câte 50.000 RON, pentru C. şi D. şi 25.000 RON, către E..

Prin decizia nr. 1965/22.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziilor sus-menţionate, le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

Prin decizia civilă nr. 1813/07.06.2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON, pentru A., 85.000 RON, pentru B., câte 40.000 RON, pentru C. şi D. şi 20.000 RON, pentru E., menţinând, în rest, sentinţa; apelul declarat de reclamanţi a fost respins.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D. şi E. au declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată Curţii de Apel Piteşti.

În motivare, au arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a aplicat greşit normele de drept material; au invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 502 C. proc. civ., care reglementează în mod expres principiul neînrăutăţirii situaţiei recurentului, în ipoteza casării hotărârii.

În acest context, au arătat că, în speţă, urmare a admiterii recursului lor şi a casării deciziei atacate, curtea de apel, în rejudecare, le-a acordat daune morale într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de aceeaşi instanţă în primul ciclu procesual.

Or, este de necontestat că această nouă judecată a fost determinată de admiterea recursului lor, motiv pentru care, cu ocazia rejudecării, potrivit principiului non reformatio in pejus, nu li se putea agrava situaţia.

În continuare, au evocat doctrina şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au subliniat că drepturile care le-au fost recunoscute prin hotărârea pe care au recurat-o, rămân dobândite în raport cu intimata-pârâtă, care, prin neatacarea acesteia, le-a acceptat ca atare.

Aşa fiind, instanţa de apel, în rejudecare, nu putea să analizeze criticile pârâtei cu privire la cuantumul despăgubirilor şi, mai mult, chiar în măsura în care a procedat la rejudecarea cauzei în această manieră, nu ar fi avut posibilitatea să stabilească un cuantum mai mic al daunelor morale decât cel stabilit prin hotărârea casată.

O altă critică, circumscrisă de recurenţi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Au susţinut recurenţii că instanţa de apel nu a avut în vedere la acordarea daunelor jurisprudenţa din România, ci Ghidul de soluţionare a daunelor morale, care este o publicaţie elaborată de H. a Victimelor Străzii, ce nu poate constitui dreptul material care stă la baza pronunţării unei hotărâri legale şi nici nu reprezintă jurisprudenţa din România, la care face trimitere art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

În continuare, au prezentat date cu privire la autorii Ghidului de soluţionare a daunelor morale şi a persoanelor care şi-au exprimat opinia legat de utilitatea acestuia şi au subliniat că publicaţia sus-menţionată este una subiectivă, în interesul asigurătorilor, care nu poate constitui izvor de drept.

În acest context, au arătat că au procedat la o minimă verificare a hotărârilor menţionate în tabelul anexat Ghidului de soluţionare a daunelor morale, în urma căreia au constatat că 91,13% dintre acestea reprezintă hotărâri care fie sunt menţionate eronat sau nu există, fie au un alt obiect.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Piteşti, în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

La data de 11.10.2017, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar la data de 01.11.2017 recurenţii au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor prin încheierea din 13.03.2018, iar prin încheierea din 12.06.2018 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, care a fost admis în principiu recursul, acordându-se termen astăzi, în vederea soluţionării pe fond a acestuia.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., indicate în mod expres de recurenţi, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 502 C. proc. civ., care consacră principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac - non reformatio in pejus, iar prin prisma motivului de recurs reglementat la pct. 8 au afirmat că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Examinând cu prioritate susţinerile recurenţilor sub aspectul nelegalităţii hotărârii din perspectiva încălcării principiului non reformatio in pejus, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 502 rap. la art. 481 C. proc. civ., la judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, părţii nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care ea consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Aşadar, principiul non reformatio in peius trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci şi cu ocazia rejudecării după casare, de vreme ce rejudecarea cauzei este consecinţa exercitării căii de atac.

Potrivit acestui principiu, în ipoteza casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, drepturile recunoscute în beneficiul părţii, prin hotărârea pe care doar ea o recurează, rămân dobândite în raport cu partea care, prin neatacare, le-a acceptat.

Este adevărat că potrivit art. 479 C. proc. civ., instanţa de apel care rejudecă litigiul după casare are libertatea de a aprecia asupra situaţiei de fapt, însă, prin hotărârea dată, nu poate înrăutăţi situaţia părţii care a obţinut casarea, pentru că se opune principiul non reformatio in peius.

Aplicarea acestui principiu este limitată doar de o dispoziţie contrară a legii şi de atitudinea procesuală a părţii care a declarat calea de atac; în măsura în care partea renunţă la beneficiul său, hotărârea poate să-i fie defavorabilă, dându-se astfel eficienţă principiului disponibilităţii; în concret însă, aceste ipoteze particulare nu se regăsesc în speţă.

Astfel, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 795/29.09.2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de toate părţile împotriva sentinţei civile nr. 327/28.02.2014 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, a anulat-o şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, iar prin decizia civilă nr. 625/06.04.2015 a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor ½; din suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi daune morale, după cum urmează: suma de 100.000 RON, către A., suma de 150.000 RON, către B., câte 50.000 RON, pentru C. şi D. şi 25.000 RON, către E.

Rejudecarea pricinii a fost atrasă de admiterea recursului declarat doar de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziilor sus-menţionate, nu şi de pârâtă.

În al doilea ciclu procesual, rejudecând cauza după casare, ca urmare a recursului declarat numai de recurenţii-reclamanţi, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1813/07.06.2017, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON, pentru A., 85.000 RON, pentru B., câte 40.000 RON, pentru C. şi D. şi 20.000 RON, pentru E., menţinând, în rest, sentinţa; apelul declarat de apelanţii-reclamanţi a fost respins.

Or, este evidentă încălcarea principiului non reformatio in peius, atât timp cât instanţa de apel, procedând la rejudecarea cererilor de apel ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de reclamanţi, le-a acordat acestora despăgubiri mai mici decât cele stabilite prin hotărârea dată în primul ciclu procesual (casată cu trimitere spre rejudecare), creându-le astfel o situaţie mai împovărătoare.

Se cuvine subliniat că, în ipoteza în care nu era mulţumită de modul în care instanţa, prin decizia casată, a procedat la soluţionarea cererilor de apel şi de cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată, intimata-pârâtă avea posibilitatea să declare recurs; or, neexercitându-şi drepturile procesuale, aceasta nu poate obţine diminuarea despăgubirilor, în rejudecare, după casarea cu trimitere în urma admiterii recursului declarat de partea adversă.

Aşa fiind, atât timp cât legea nu dispune altfel şi nici nu au consimţit expres la aceasta, reclamanţii nu pot fi sancţionaţi prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile în raport cu cea obţinută în primul ciclu procesual, deoarece se opune principiul non reformatio in peius.

De aceea, Înalta Curte impune părţilor concluzia că, prin decizia atacată, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 502 C. proc. civ., aşa încât este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Drept urmare, raportat la motivul de recurs deja examinat, care atrage casarea deciziei atacate, nu se mai impune analiza celorlalte critici dezvoltate de recurenţi subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie analizate de instanţa de apel, cu ocazia rejudecării.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 1813/07.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.