Competence for appeal against tribunal decision in claims under 200,000 RON: application of CCP transition rules and Constitutional Court ruling on non-appealable threshold.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld its lack of material jurisdiction and referred the case to the Court of Appeal Craiova for resolution, effectively staying the current appeal pending further review by the hierarchically superior instance. The dispute concerned a plaintiff's claim against the Ministry of Public Finance and a banking entity for the restitution of a deposit from a savings account opened in 1982, adjusted for inflation and exchange rate up to 2017; this claim had been dismissed at first instance and on appeal. The decisive legal basis for the refusal of jurisdiction was the new Code of Civil Procedure, specifically Article 483(2) which excludes appeals on merit for claims valued under 1 million RON (including those under 200,000 RON), combined with Constitutional Court Decision No. 369/2017 which struck down provisions expanding the non-appealable threshold, and the Court of Civil Law Plenary Decision No. 18/2018, which established that appeals against tribunal decisions in cases valued up to 200,000 RON fall within the competence of the courts of appeal, not the High Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence for appeal against tribunal decision in claims under 200,000 RON: application of CCP transition rules and Constitutional Court ruling on non-appealable threshold: Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamantul A. şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 06.06.2017, s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Craiova - AJFP Gorj şi B. S.A., să se dispună restituirea sumei financiare depuse la B. conform carnetului de CEC seria x înfiinţat la data de 21 ianuarie 1982, sumă care să fie actualizată la zi la cursul valutar (moneda de referinţă dolar) cu indicele de inflaţie actualizat şi cu obligaţiile aferente actualizate la zi de la 21 ianuarie 1982 la luna mai 2017.
Prin sentinţa nr. 7546 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Craiova - AJFP Gorj.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Craiova - AJFP Gorj şi B. S.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia nr. 338/2018 din 06 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei nr. 7546/24.10.2017 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu.
Împotriva deciziei nr. 338/2018 din 06 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant C. procurator judiciar al lui A..
Prin adresa din 03.08.2018, Tribunalul Gorj a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. PROCURATOR JUDICIAR AL LUI A. împotriva deciziei nr. 338/2018 din 06 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.