Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4968/2018 AI generated

Consumer credit currency-risk appeal referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 4968/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence, declined jurisdiction, and referred the case to the Pitești Court of Appeal for resolution of the claimants' appeal against the Vâlcea Tribunal's decision of 19 June 2018 (which had upheld the first-instance judgment rejecting their claims). The underlying dispute concerned a consumer credit agreement in Swiss francs, with the borrowers challenging the currency-risk clause as abusive, seeking its removal, freezing the exchange rate at the contract's signing value, recalculation of installments, and restitution of overpayments plus legal interest. The Court ruled that, under Article 483(4) read with Article 5(3) of the Civil Procedure Code, and following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the 1,000,000 RON threshold) and the High Court's binding decision in the interest of the law (Decision No. 18/2018), appeals against appellate decisions of tribunals in monetary claims valued up to 200,000 RON fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court; it thus applied the rule that the appeal lies to the hierarchically superior court.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Consumer credit currency-risk appeal referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: The underlying dispute concerned a consumer credit agreement in Swiss francs, with the borrowers challenging the currency-risk clause as abusive, seeking its removal, freezing the exchange rate at the contract's signing value, recalculation of installments, and restitution of overpayments plus legal interest. The Court ruled that, under Article 483(4) read with Article 5(3) of the Civil Procedure Code, and following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the 1,000,000 RON threshold) and the High Court's binding decision in the interest of the law (Decision No. 18/2018), appeals against appellate decisions of tribunals in monetary claims valued up to 200,000 RON fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court; it thus applied the rule that the appeal lies to the hierarchically superior court.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts monetary disputes lack of jurisdiction civil judgment interest rate removal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Used in the dispositive to decline jurisdiction and refer the case to the competent court.

Art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for determining the competent court by analogy, leading to the referral in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la 09 octombrie 2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. Bucureşti şi C. S.A.- Sucursala Rm. Vâlcea:

- să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, inserată în convenţia de credit nr. x august 2007, şi eliminarea acesteia;

- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv de 1,95 de RON;

- obligarea pârâtelor să procedeze la recalcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea CHF - leu de al momentul încheierii contractului, respectiv la valoarea de 1,95 RON, aceste rate urmând a fi recalculate de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare, cu achitarea de către aceştia a ratelor aferente creditului la valoarea menţionată;

- obligarea pârâtelor să restituie sumele achitate în plus, în temeiul contractului mai sus menţionat, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil la momentul fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului de credit, precum şi obligarea aceloraşi pârâte la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, au solicitat instanţei să analizeze convenţia de credit şi, dacă se va constata că există şi alte clauze abuzive inserate, să procedeze la înlăturarea acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 5585 din 15 noiembrie 2016, Judecătoria Rm. Vâlcea a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta D. S.A.

Prin decizia civilă nr. 742/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 5585 din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 742/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Prin adresa din 16.08.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Vâlcea, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 60 din 25 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea, reţinându-se că valoarea pretenţiilor se ridică la suma de 49.000 euro reprezentând 198.018,8 RON la data formulării cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Vâlcea revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 742/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.