Cassation inadmissible due to monetary threshold and hierarchical competence: abusive loan clauses appeal referred to Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28 noiembrie 2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Rădăuţi, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea actului adiţional din 20.09.2010 la contractul de credit bancar nr. x din 08.04.2008, restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă prin respectarea formulei de calcul a dobânzii variabile ca fiind Euribor la 6 luni + 1,5 pp., începând de la data de 20.09.2010 şi până în prezent, restituirea comisionului de administrare începând cu data de 20.09.2010, obligarea la plata dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, începând cu data încasării sumelor nedatorate şi până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1202 din 03 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - Sucursala Rădăuţi.

A fost constatată existenţa clauzelor abuzive cuprinse în art. 1, art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. a), art. 13 din actul adiţional la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/10.04.2008, intrat în vigoare la data de 20.09.2010, cu privire la dobânda aferentă creditului şi comisionul de administrare.

Banca a fost obligată să modifice actul adiţional menţionat în sensul eliminării clauzelor constatate a fi abuzive şi să respecte formula de calcul a dobânzii variabile ca fiind Euribor la 6 luni +1,5 pp. cu refacerea scadenţarului, în mod corespunzător, pentru perioada 20.09.2010 - 22.02.2011 (data denunţării actului adiţional de către bancă), precum şi în continuare, pe toată durata contractului.

Banca a fost obligată la restituirea către reclamanţi a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda abuzivă încasată de pârâtă şi dobânda stabilită după înlăturarea clauzelor abuzive, calculată de la data de 20.09.2010 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri.

Banca a fost obligată la restituirea către reclamanţi a sumei (în echivalent în RON la data plăţii) încasată cu titlu de comision de administrare începând cu data de 20.09.2010 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri.

Banca a fost obligată la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente debitului constând în diferenţă dobândă şi comision de administrare, calculată de la data plăţii sumelor de către reclamanţi şi până la data achitării efective a debitului de către pârâtă.

Prin decizia nr. 170 din 05 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, ca neîntemeiat.

A fost respinsă cererea apelantei-pârâte de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A fost obligată apelanta-pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în apel.

Împotriva deciziei nr. 170 din 05 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a declarat recurs pârâta C. S.A.

Prin adresa din 06.08.2018, Tribunalul Suceava a înaintat dosarul cauzei în vederea soluţionării recursului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Suceava, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 170 din 05 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.