Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4949/2018 AI generated

Bank's Recurs on Abusive Loan Clauses Transferred to Court of Appeal for Merits Review

Case Number Decizia nr. 4949/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) upheld the exception of its own material incompetence and referred the case to the Târgu Mureș Court of Appeal for adjudication of the appeal (recurs) filed by the defendant bank against the appellate decision, with no further remedy available; the lower court decisions—finding certain loan contract clauses (unilateral interest-rate modification, credit-issuance fee, and restructuring/rescheduling fee) abusive under consumer-protection rules, annulling them, and ordering restitution of sums paid plus statutory interest—remain in force pending the appeal on the merits. The dispute arose from a consumer credit contract, with the borrower challenging the bank's unilateral interest adjustment and various fees, and the lower courts partially granted the claim. The ICCJ ruled that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the 1,000,000 RON value threshold for appealability), and applying Article 483(4) of the Civil Procedure Code and the principle of analogous situations (Article 5(3)), jurisdiction over appeals against tribunal appellate decisions in claims valued up to 200,000 RON belongs to the courts of appeal, not the ICCJ, consistent with the binding interpretation in Decision No. 18/2018 on appeal in the interest of the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Bank's Recurs on Abusive Loan Clauses Transferred to Court of Appeal for Merits Review: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Keywords

AI generated
banking law jurisdiction over consumer contracts interpretation of a judgment interest rate article of civil procedure value in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la 25 martie 2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. următoarele: să se constate ca având un caracter abuziv clauza prevăzută la art. 3, alin. (3.2), punctul 2 din contractul de împrumut privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda contractuală stabilită de părţi, art. 4 din contractul de împrumut referitor la obligaţia clientului reclamant de a plăti băncii un comision de acordare a creditului şi în art. 3 din Actul adiţional nr. x la contractul de împrumut, referitor obligaţia clientului de a achita un comision de restructurare/reeşalonare a creditului, eliminarea dispoziţiilor acestor clauze din contract şi din actul adiţional şi totodată restituirea sumei totale de 2.592,71 CHF, echivalentul a 10.552,32 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 3.2, alin. (2) din contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr. x din data de 22.05.2008 privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda contractuală stabilită de părţi.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 4 din contractul de împrumut nr. x din data de 22.05.2008 referitor la obligaţia clientului reclamant de a plăti băncii un comision de acordare a creditului.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 3 din Actul adiţional nr. x la contractul de împrumut nr. x din data de 22.05.2008, referitor obligaţia clientului reclamant de a achita un comision de restructurare/reeşalonare a creditului.

S-a dispus anularea clauzelor constatate ca fiind abuzive şi înlăturarea dispoziţiilor acestora din contract şi din actul adiţional.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor achitate de reclamant şi nedatorate ca efect al constatării nulităţii clauzelor menţionate, astfel:

Obligă pârâta să-i restituie reclamantului sumele plătite de acesta băncii cu titlul de dobândă peste nivelul 10,50% pe an - pentru primele 80 de luni din perioada creditului, respectiv peste nivelul de 8,30% pe an - pentru ultimele 40 de luni din perioada creditului, începând de la data încheierii contractului şi până în prezent.

Obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 488,25 CHF, reprezentând comision de acordare a creditului.

Obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 236,79 CHF, reprezentând comision pentru serviciul de restructurare/reeşalonare.

Obligă pârâta să-i achite reclamantului dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, de la data primirii acestor sume şi până la restituirea lor efectivă.

Prin decizia civilă nr. 222/A din 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, Litigii cu Profesioniştii, s-a respins apelul formulat de apelanta Societatea B. S.A, împotriva sentinţei civile nr. 45/26.01.2017, pronunţată în dosar nr. x de Judecătoria Reghin.

Prin decizia nr. 1304/R din 13 septembrie 2018 pronunţată Curtea de Apel Târgu-Mureş, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 222/A/11.04.2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Specializat Mureş, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Mureş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 222/A/2018 din 11 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş - Litigii cu Profesioniştii.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.