Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4941/2018 AI generated

Jurisdictional gap for appeals against monetary claims under RON 200,000 after annulment of transitional norm

Case Number Decizia nr. 4941/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled that it lacked material jurisdiction to hear the appeal, declining competence and referring the case to the Craiova Court of Appeal for resolution. The dispute arose from a civil action where the plaintiff sued a water utility provider for breach of contract and damage to sanitary installations, which was partially upheld on appeal by the Gorj Court of Appeal, an outcome the defendant appealed. The decisive legal basis was the lack of a specific statutory provision granting the High Court jurisdiction over appeals against appellate court decisions in monetary claims valued up to RON 200,000, following the Constitutional Court's annulment of the transitional norm that would have excluded such appeals; consequently, applying the principle of hierarchical organization and analogy under Article 5 of the Civil Procedure Code, jurisdiction was assigned to the superior appellate court.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional gap for appeals against monetary claims under RON 200,000 after annulment of transitional norm: The dispute arose from a civil action where the plaintiff sued a water utility provider for breach of contract and damage to sanitary installations, which was partially upheld on appeal by the Gorj Court of Appeal, an outcome the defendant appealed. The decisive legal basis was the lack of a specific statutory provision granting the High Court jurisdiction over appeals against appellate court decisions in monetary claims valued up to RON 200,000, following the Constitutional Court's annulment of the transitional norm that would have excluded such appeals; consequently, applying the principle of hierarchical organization and analogy under Article 5 of the Civil Procedure Code, jurisdiction was assigned to the superior appellate court.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction action for annulment civil dispute partial claim transitional provisions transitional justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the declination of jurisdiction and referral of the case to the competent appellate court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. x/2014* la data de 19.09.2014, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate inexistenţa dreptului de creanţă în sumă de 881,82 RON conform facturii fiscale nr. x/31.07.2014 reprezentând servicii de furnizare apă potabilă; obligarea pârâtei să ia masurile tehnice în vederea reducerii concentraţiei amoniului până la valoarea admisă prevăzută în legislaţia sanitară în vigoare; obligarea pârâtei să-i plătească suma de 5.000 RON reprezentând contravaloarea instalaţiilor sanitare şi electrocasnicelor ce funcţionează cu apă furnizată de aceasta.

Prin sentinţa nr. 6390 din 14 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, secţia Civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind neîntemeiată.

S-a admis în parte cererea de majorare formulată de expertul C., iar pe cale de consecinţă s-a majorat onorariul iniţial cu suma de 500 RON şi a acordat acestuia cheltuieli de transport şi diurnă în suma de 1300 RON; urmând ca reclamantul să achite suma de 1800 RON, în contul expertului, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând majorare onorariu expert.

S-a respins capătul de cerere referitor la restituirea cheltuielilor judiciare, formulat de către reclamant, ca fiind neîntemeiat şi s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 330 din 02 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul reclamantului A. împotriva sentinţei primei instanţe, s-a anulat sentinţa şi s-a reţinut cauza spre rejudecare.

Prin decizia nr. 719/2017 din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 8945 RON reprezentând contravaloarea instalaţiilor sanitare deteriorate şi la cheltuieli de judecată la fond şi în apel în cuantum de 5.376 RON.

Împotriva deciziei nr. 719/2017 din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.A.

Prin adresa din 02.07.2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 719/2017 din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.