Admissibility of constitutional referral challenging mandatory binding effect of unification decisions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea precizată reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată C. S.A., pentru a se constata existenţa clauzelor abuzive cuprinse în dispoziţiile de la pct. 5 din contractul nr. x/28.03.2008, privind dobânda variabilă, de la pct. 9 lit. b). privind comisionul de acordare credit, de la pct. 9 lit. c) privind comisionul de administrare şi de la pct. 9 lit. f) privind comisionul de urmărire riscuri, cu obligarea pârâtei să restituie sumele încasate cu acest titlu.

Prin sentinţa civilă nr. 3843/21.12.2016, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu C. S.A., a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/28.03.2008, la pct. 5 teza ultimă, referitoare la modul de calcul al dobânzii variabile, respectiv "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C., la care se adaugă 3,50." şi al clauzei stipulate la pct. 2.10.a. din "Condiţii generale de creditare" - anexă la contract şi a declarat nulitatea absolută a clauzelor menţionate anterior. De asemenea a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/28.03.2008, la art. 9 lit. c), referitoare la comisionul de administrare de 1,75 euro lunar şi a declarat nulitatea absolută a acestei clauze, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 168,70 euro (contravaloarea în RON la data plăţii), reprezentând diferenţa dintre dobânda calculată şi încasată conform clauzei constatate ca fiind abuzivă şi cea recalculată cu procentul fix de 9 % şi la plata dobânzii legale, calculată la data plăţii efective şi suma de 28 EUR (contravaloarea în RON la data plăţii), reprezentând comisionul de administrare încasat şi la plata dobânzii legale, calculată la data plăţii efective. S-au respins celelalte capete ale cererii ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarant apel, atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul formulat de apelanţii-intimaţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3843/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu C. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 3843/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, s-a constatat abuzivă clauza privind comisionul de acordare prevăzută de art. 9 lit. b) din contractul de împrumut.

S-a dispus anularea clauzei de mai sus şi a fost obligată apelanta-intimată C. să restituie apelanţilor-intimaţi A. şi B. suma de 157,50 euro, cu dobânda legală de la data plăţii până la restituirea efectivă.

S-a constatat abuzivă clauza privind comisionul de urmărire riscuri prevăzută de art. 9 lit. f) din contractul de împrumut şi s-a dispus anularea clauzei de mai sus şi a fost obligată apelanta-intimată C. să restituie apelanţilor intimaţi A. şi B. suma de 166,6 euro, cu dobânda legală de la data plăţii şi până la restituirea efectivă.

S-a respins apelul formulat de apelanta intimată C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3843/21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanţii-intimaţi A. şi B..

La data de 8 noiembrie 2017, pârâta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii de apel formulate de C. şi respingerea cererii de apel formulate de intimaţii A. şi B., precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a invocat nelegalitatea deciziei atacate şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 193/2000 şi O.U.G. nr. 50/2010.

Recursul împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 a fost înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul de recurs nr. x/2016 fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 noiembrie 2017.

Prin decizia nr. 1319 din 24 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de C. S.A. împotriva deciziei nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

După declinare, dosarul x/2016 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, la 22 iunie 2018, sub acelaşi număr.

La termenul din data de 4 iulie 2018, recurenta C. S.A., a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. şi art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. în interpretarea dată de ICCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) prin Decizia nr. 52/18.06.2018.

Prin excepţia de neconstituţionalitate s-a solicitat Curţii Constituţionale să se constate caracterul incompatibil cu prevederile Constituţiei a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. raportat la Decizia nr. 52/18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; art. 27 din C. proc. civ., astfel cum se deduce că a fost interpretat acesta prin decizia anterior menţionată.

În sinteză, s-a solicitat instanţei să constate admisibilitatea excepţiei şi, totodată, să constate că: dispoziţiile art. 521 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale raportat la Decizia nr. 52/18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceste dispoziţii nefiind în măsură să permită instanţei supreme să stabilească, în contradicţie cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, efectele deciziilor instanţei de contencios constituţional şi nici să ofere o interpretare de drept care să fie contrară dispoziţiilor exprese ale Legii fundamentale; art. 27 din C. proc. civ. este neconstituţional în interpretarea data de Înalta Curte prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018.

Prin încheierea din 5 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca inadmisibilă.

S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 27 C. proc. civ. s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 şi 16 din Constituţia României; totodată, a fost amânată pronunţarea asupra inadmisibilităţii recursului la data de 19.09.2018.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 şi art. 16 din Constituţia României, acestea sunt îndeplinite, situaţie în care a fost admisă sesizarea şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4), art. 126 alin. (3), art. 4 şi art. 16 din Constituţia României.

Curtea de Apel Craiova a considerat că excepţia este neîntemeiată, întrucât textul invocat nu încalcă disp. art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar în ceea ce priveşte art. 126 alin. (3) din Constituţia României, a constatat că motivele invocate vizează interpretarea dată textului de lege de către I.C. C.J. în Decizia nr. 52/2018, nicidecum vreo critică efectivă privind neconstituţionalitatea textului de lege raportat la cele două texte din Constituţie.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa a reţinut, în esenţă, că textul de lege invocat - art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. este o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, dar care nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind deci îndeplinită condiţia cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În privinţa Deciziei nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că aceasta nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este o lege sau o ordonanţă, iar dispoziţiile din aceasta nu reprezintă dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să poată face deci controlul instanţei constituţionale.

Împotriva încheierii din 5 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs pârâta C. S.A.

Recurenta-pârâtă a arătat că obiectul prezentului recurs este reprezentat exclusiv de soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, subliniind că nu înţelege să formuleze critici cu privire la celelalte soluţii dispuse prin hotărârea atacată, acestea neformând aşadar obiect al prezentei cereri de recurs. De asemenea, a arătat că îşi rezervă dreptul de a completa motivele prezentului recurs după comunicarea încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2018, aceasta nefiindu-i transmisă până la data redactării prezentei căi de atac.

Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raţiune pentru care se impune admiterea prezentului recurs.

A arătat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale este respinsă ca inadmisibilă atunci când nu sunt respectate condiţiile reglementate de alin. (1)-(3) ale aceluiaşi articol.

În absenţa motivării hotărârii atacate, la momentul declarării recursului, recurenta-pârâtă a apreciat că singura condiţie care ar fi putut justifica, în opinia Curţii de Apel Craiova, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare este cea referitoare la faptul că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a României să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în care este formulată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că dispoziţiile art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. raportate la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au legătură cu soluţionarea cauzei care formează obiect al dosarului nr. x/2016

După prezentarea dispoziţiilor art. 519-521 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impune în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti. Or, dezlegarea dată respectivei chestiuni de drept de Înalta Curte contravine Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 279 din 23 aprilie 2015, precum şi prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României.

În acest context, a opinat recurenta-pârâtă, sub pretextul dezlegării unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit - prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018 - faptul că, prin referire inclusiv la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se naşte un drept de a exercita calea de atac a recursului în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, exclusiv în beneficiul părţilor litigante din litigiile pornite ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 (aşadar exclusiv cu privire la litigiile pornite ulterior datei de 20 iulie 2017).

Procedând în acest mod, instanţa supremă a ataşat Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 consecinţe străine voinţei judecătorului constituţional şi a încălcat astfel atât dispoziţiile Constituţiei României, cât şi practica instanţei de contencios constituţional.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, prin raportarea directă pe care o face la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia nr. 52/18 iunie 2018 a ICCJ contravine în mod flagrant prevederilor art. 142 alin. (1) din Constituţia României, care consacră calitatea de garant al supremaţiei Constituţiei a Curţii Constituţionale a României.

Prin ataşarea unor consecinţe juridice străine deciziilor Curţii Constituţionale, altele decât cele care se produc în mod normal în temeiul Legii fundamentale şi a interpretării care a fost dată de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a erijat într-o veritabilă instanţă de control judiciar, stabilind de la sine putere efectele pe care le produce o decizie a Curţii Constituţionale, subliniind că rolurile şi raporturile între Curtea Constituţională şi ICCJ sunt expuse clar de către Curtea Constituţională în decizia 397/2016.

Recurenta a mai arătat că interpretarea în drept dată de Înalta Curte nu ţine seama de faptul că instanţa de contencios constituţional este singura autoritate care poate să stabilească, pe baza dispoziţiilor din Constituţia României, care sunt efectele pe care le produc actele sale. Prin efectul Deciziei ICCJ nr. 52/18 iunie 2018, instanţa supremă sustrage de la aplicarea caracterului general şi obligatoriu al efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 toate cauzele începute anterior datei de 20 iulie 2017 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei menţionate), în care părţile ar fi avut vocaţia exercitării recursului, potrivit raţionamentului şi soluţiei stabilite prin Decizia nr. 369/30 mai 2017.

Or, în acest mod, potrivit Deciziei ICCJ nr. 52/18 iunie 2018, ar urma ca, în privinţa cauzelor începute anterior datei de 20 iulie 2017, recursurile să fie respinse ca inadmisibile, ceea ce ar echivala cu o supravieţuire nepermisă a efectelor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (articol declarat în mod expres neconstituţional prin Decizia CCR nr. 369/30 mai 2017) şi cu o vidare parţială de conţinut (cu privire la aceste litigii) a aceleiaşi Decizii nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României.

Mai mult, o asemenea împrejurare contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României iar prin efectul Deciziei nr. 52/18 iunie 2018, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, sub pretextul dezlegării unei chestiuni de drept, a limitat sfera de aplicare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017, mărginind aplicarea acesteia exclusiv cu privire la cauzele înregistrate pe rolul instanţelor de judecată ulterior datei de 20 iulie 2017.

O interpretare corectă a art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală trebuie realizată în sensul în care efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale urmează să se aplice de la data publicării în Monitorul Oficial în toate litigiile în care "raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat" în dinamica aplicării lor.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, raportat la interpretarea care a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018, deoarece:

"dezlegarea unor chestiuni de drept" nu poate aduce atingere competenţelor Curţii Constituţionale, singura autoritate în măsură să stabilească constituţionalitatea unui text de lege şi efectele declarării ca neconstituţionale ale respectivei norme; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate prin intermediul "dezlegării unor chestiuni de drept" să interpreteze deciziile Curţii Constituţionale în afara dispoziţiilor Constituţiei şi a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional; prin "dezlegarea unor chestiuni de drept" nu se pot stabili alte consecinţe juridice ce decurg din efectele unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text de lege, altele decât cele statuate de Curtea Constituţională.

Legătura dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. cu prezenta cauză este aceea că, prin efectul obligatoriu pe care aceste dispoziţii legale îl recunosc hotărârilor pronunţate de instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se permite aplicarea automată în speţă a unor interpretări prin care instanţa supremă îşi depăşeşte limitele de competenţă (prin interpretarea unor dispoziţii ale Constituţiei) şi cu privire la care există (în opinia recurentei) indicii de neconstituţionalitate.

Tocmai prin mecanismul efectului obligatoriu al efectelor hotărârilor pronunţate de instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, independent de orice limitare, dispoziţiile art. 521, alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. permit ca, în speţă, să se producă efectele unei decizii (Decizia ICCJ nr. 52/2018) având ca obiect o interpretare a unor texte normative cu privire la care a fost admisă deja o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale (în speţă, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de sesizare a instanţei de control constituţional cu privire la neconstituţionalitatea art. 27 C. proc. civ.).

De aceea, în opinia recurentei-pârâte, ca urmare a efectului obligatoriu (fără nicio limitare) reglementat de art. 521 alin. (3) C. proc. civ., s-a arătat că este posibilă aplicarea în speţă a unei interpretări (cea a art. 27, C. proc. civ., astfel cum este consacrată prin Decizia ICCJ nr. 52/2018) care (ca urmare a admiterii cererii părţii de sesizare a ICCJ) este posibil să fie invalidată.

Pentru toate aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea cererii de recurs cu consecinţa casării în parte a încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale a României inclusiv cu privire la cererea de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În drept, au fost invocate C. proc. civ. Legea nr. 193/2000; O.U.G. nr. 50/2010; orice altă dispoziţie legală incidentă.

Analizând recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va admite, va casa, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă invocă, în fapt, greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Art. 5 din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte reţine că, legiuitorul a prevăzut ca şi condiţie de admisibilitate, ca excepţia să privească o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie ridicată de părţi, procuror sau instanţă din oficiu, iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii.

Aşa fiind, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei. Înalta Curte reţine că, în considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea de Apel Craiova a arătat cu privire la dispoziţiile art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. că este vorba de o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, dar care nu are legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind deci îndeplinită condiţia cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar cu privire la Decizia nr. 52/18.06.2018, s-a reţinut că nu este o lege sau o ordonanţă, iar dispoziţiile din aceasta nu reprezintă dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să poată face deci controlul instanţei constituţionale, nefiind astfel îndeplinită condiţia de admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În speţă, se constată că, deşi, instanţa a analizat separat condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a Deciziei nr. 52/18.06.2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, partea prin argumentele aduse în sprijinul solicitării sale nu a avut în vedere o astfel de distincţie, ci aşa după cum a fost motivată cererea, s-a avut în vedere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018.

Din perspectiva îndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reaminteşte că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi faţă de obiectul cauzei se constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte norma vizată de excepţie având legătură cu soluţionarea cauzei.

Legea prevede condiţia ca dispoziţiile legale contestate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură care se regăseşte în cauză.

Şi aceasta, întrucât, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel (decizia nr. 187/2017 din 5 septembrie 2017), într-un litigiu evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, pornit anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial (20 iulie 2017), iar, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat cu caracter obligatoriu, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Prin urmare, Înalta Curte reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este admisibilă, întrucât textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă are legătură cu soluţionarea litigiului.

În concret, însăşi admisibilitatea căii de atac pronunţate de către recurenta C. este pusă în discuţie, în raport de efectul obligatoriu al dezlegărilor date chestiunilor de drept prin deciziile pronunţate în procedura prevăzută de art. 519 - 520 C. proc. civ., obligativitate instituită prin textul de lege criticat sub aspectul neconstituţionalităţii.

Încheierea de şedinţă din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Craiova este nelegală, în parte, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciind eronat asupra neîntrunirii exigenţei normei legale sub aspectul întrunirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din actul normativ sus-menţionat, va menţine în rest celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Casează, în parte, încheierea recurată numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 52/18.06.2018 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.