Insolvency-adjacent contract annulment: Distinction between absolute nullity for lack of cause and relative nullity under insolvency law

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 27 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi precizată la data de 16 mai 2017, reclamanta A. SRL-în insolvenţă, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea nulităţii contractelor de ipotecă mobiliară şi cesiune de creanţă nr. x din 27 august 2009, nr. x din 11 septembrie 2012, nr. x din 14 iunie 2013, nr. x din 5 iulie 2013, nr. x din 27 martie 2013, nr. x din 11 noiembrie 2013 - parţial, nr. x din 9 ianuarie 2014 şi nr. x din 9 ianuarie 2014 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei C. S.A. la plata sumei de 2.095.460,76 RON, în temeiul art. 1247 C. civ.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 562/C/2017, Tribunalul Braşov a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, cu sediul în Târgovişte, str. x, spaţiul nr. 39, corp C1, spaţiul 37-38, jud. Dâmboviţa, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., cu sediul în Târgovişte, str. x, jud. Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., cu sediul în Bucureşti, str. x, Clădirea D., ca urmare a admiterii excepţiei. Fără cheltuieli de judecată.

3. Prima instanţă a reţinut că, anterior promovării prezentei acţiuni, în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 65 din 16 februarie 2015 s-a deschis procedura insolvenţei reclamantei A. S.R.L., iar în dosarul asociat nr. x/2015, prin sentinţa nr. 150 din 5 aprilie 2017, în temeiul art. 117 şi urm. din Legea nr. 85/2004, s-a dispus anularea contractelor de ipotecă mobiliară nr. x din 25 februarie 2014, nr. x din 26 martie 2014 şi nr. x din 27 martie 2014, respingându-se ca tardiv formulată acţiunea de anulare a contractelor de ipotecă imobiliară nr. x din 11 noiembrie 2013, nr. x din 17 decembrie 2013, nr. x din 23 ianuarie 2014 şi nr. x din 23 ianuarie 2014.

4. Reclamanta a înţeles să formuleze acţiunea pe calea dreptului comun, respectiv în temeiul art. 1247 C. civ., privind nulitatea contractelor.

5. Potrivit dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2004, invocate de pârâtă, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

6. Acest text de lege reglementează regimul juridic aplicabil actelor încheiate în fraudarea drepturilor debitorului insolvent, instituind o procedură specială, prin care se tinde la refacerea activului patrimonial al debitoarei, astfel încât creditorii să suporte proporţional riscul insolvenţei debitorului, titularul acestei acţiuni fiind administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Pentru exercitarea acţiunii este necesar ca actul să nu aibă o vechime mai mare de 2 ani faţă de data deschiderii procedurii insolvenţei.

7. Acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic civil - în temeiul art. 1247 C. civ. şi acţiunea formulată în temeiul art. 117 din Legea nr. 85/2014 au ca trăsătură comună faptul că promovarea acţiunii se face cu scopul reprimării fraudei debitorilor. Însă, cele două acţiuni nu sunt identice, în condiţiile în care, prin textul din Legea nr. 85/2014 se impun condiţii speciale cu privire la titularul acţiunii, actele ce pot fi supuse controlului judecătorului sindic şi termenul în care se formulează acţiunea.

8. Dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2004 sunt dispoziţii speciale, în raport de dispoziţiile art. 1247 C. civ., ce reprezintă dreptul comun în materie de nulităţi. Aceasta deoarece textul art. 117 este situat în Secţiunea a 5-a - Situaţia unor acte juridice ale debitorului, din Titlul II - Procedura insolvenţei Capitolul I Dispoziţii comune, iar dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Legea insolvenţei stabilesc concursul dintre normele speciale şi cele comune, prevăzând că "Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ.", deci legea generală se aplică numai în măsura în care nu este contrară celei speciale.

9. Reclamanta, prin administrator judiciar, nu putea apela la calea dreptului comun, atâta timp cât avea la dispoziţie acţiunea prevăzută în legea specială descrisă mai sus, la care a şi apelat de altfel (în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dâmboviţa), pentru alte contracte cu care s-a încadrat în termenul special de 2 ani, prevăzut de art. 117 din Legea nr. 85/2004.

10. Pentru contractele pentru care termenul de 2 ani anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei este depăşit, reclamanta nu poate alege acţiunea de drept comun, deoarece s-ar ajunge la eludarea normelor legale incidente în materie, ceea ce în cauză s-a şi urmărit.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe şi a încheierii din 18 aprilie 2017.

11. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin administrator judiciar, considerând-o netemeinică şi nelegală.

12. În esenţă, reclamanta a susţinut că, dintr-o eroare, prima instanţă nu a observat că deschiderea procedurii a avut loc la data de 16 februarie 2016 şi nu la 16 februarie 2015, fiind respectate termenele prevăzute de art. 117 din Legea nr. 85/2014, că nu a solicitat nulitatea actelor încheiate în termenul de 2 ani anteriori deschiderii procedurii, ci a contractelor încheiate în perioada august 2012 - 25 ianuarie 2014, fiind competentă instanţa de drept comun. Nulitatea contractelor de ipotecă mobiliară este imprescriptibilă extinctiv, a fost solicitată pentru lipsa cauzei şi este diferită de instituţia legii speciale unde sunt anulate numai actele frauduloase.

13. Pârâta a declarat apel împotriva încheierii din 18 aprilie 2017, susţinând, în esenţă, că, în cauză, competenţa aparţine judecătorului sindic de la Tribunalul Dâmboviţa, dat fiind că actele nu pot fi desfiinţate decât în condiţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014, legea specială aplicându-se cu prioritate în concurs cu legea generală. De asemenea a invocat excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, lipsa cauzei determinând nulitatea relativă, iar în raport de momentul încheierii contractelor şi cel al promovării acţiunii, cererea este prescrisă.

D. Hotărârea instanţei de apel.

14. Prin decizia civilă nr. 1798/AP din 27.10.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respinsă excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune invocată de apelanta-pârâtă C. S.A; a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2017, dată de Tribunalul Braşov în dosarul cu numărul de mai sus; a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 562/C/2017, a Tribunalului Braşov, care a fost anulată.

Evocându-se fondul:

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva pârâtei C. S.A., ca neîntemeiată.

A fost obligată apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. să plătească apelantei-pârâtă C. S.A. suma de 100 RON cheltuieli de judecată în apel.

15. Excepţia prescripţiei a fost respinsă deoarece pârâta nu a invocat în prima instanţă prescripţia dreptului la acţiune pe motiv că lipsa cauzei atrage nulitatea relativă, ci prin prisma normelor cuprinse în art. 117 din Legea nr. 85/2014, care prevede un termen special, încât ridicarea excepţiei, în apel, este tardivă.

16. Pe fond, s-a reţinut că, potrivit art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014, între principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, sunt judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operaţiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117 - 122 şi a acţiunilor în nulitatea plăţilor sau operaţiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii. În art. 117 din aceeaşi lege, sunt precizate actele care sunt supuse controlului judecătorului sindic, însă trăsătura comună o reprezintă caracterul "fraudulos" al acestora şi, văzând şi cerinţele fiecăreia dintre acţiunile ce pot fi promovate, s-a concluzionat că este fără îndoială că reglementarea are un caracter cu totul special, inclusiv sub aspectul termenelor de acţiune.

17. Potrivit art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ., încât, în măsura compatibilităţii, o acţiune pe calea dreptului comun nu este exclusă, dar nu mai este de competenţa judecătorului sindic.

18. Este posibil, cum se solicită în speţă, ca anterior deschiderii procedurii şi anterior celor 2 ani dinaintea deschiderii procedurii, debitorul să fi încheiat acte care nu au, în mod necesar, caracter fraudulos, nu au fost încheiate pentru a prejudicia drepturilor creditorilor, dar sunt lovite de cauze de nulitate absolută sau relativă şi, în consecinţă, fără efect juridic. Asemenea acte nu pot fi menţinute (în cazul nulităţii relative sub rezerva confirmării) şi, în consecinţă, este aplicabil dreptul comun, din moment ce ele scapă legii speciale, iar competenţa de soluţionare revine instanţei de drept comun şi nu judecătorului sindic.

19. În raport de aceste considerente, apelul pârâtei nu a fost găsit fondat, cauza fiind judecată de o instanţă competentă material şi teritorial.

20. Apelul reclamantei a fost găsit fondat numai prin prisma aceloraşi considerente, dar a fost respins pe fond.

21. Prima instanţă a soluţionat cauza pe un fine de neprimire, prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate, or, potrivit considerentelor din apelul pârâtei, acţiunea poate fi promovată în condiţiile dreptului comun, dacă nu se atacă un act fraudulos în sensul art. 117 din Legea nr. 85/2014.

22. Întrucât nu a avut loc o cercetare a fondului dreptului dedus judecăţii, în temeiul art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul reclamantei, numai sub acest aspect şi a anulat sentinţa, procedând la evocarea fondului.

23. În speţă s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor contracte, cesiuni de creanţe şi de garanţie, pe motivul lipsei de cauză. Lipsa cauzei nu atrage nulitatea absolută a contractului, ci nulitatea relativă, cum statuează expres art. 1238 alin. (1) C. civ. Cum reclamanta a învestit prima instanţă cu o cerere în nulitate absolută şi nu relativă, acţiunea a fost respinsă, în primul rând, pe acest considerent.

24. În contractele sinalagmatice lipsa cauzei semnifică lipsa contraprestaţiei uneia dintre părţi, ca scop imediat, iar în contractele ce au ca obiect o cesiune de creanţă, lipsa cauzei, respectiv a scopului mediat, înseamnă lipsa contraprestaţiei specifice acestui contract, respectiv lipsa unei cesiuni reale, cu consecinţa imposibilităţii atingerii scopului pentru care s-a încheiat, în speţă a stingerii unor datorii prin acest mecanism juridic.

25. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a arătat în ce constă lipsa cauzei pe coordonatele menţionate, ci a invocat această chestiune pe motiv că nu ar exista raporturi juridice între părţi, or lipsa unui raport juridic nu se confundă cu lipsa cauzei, întrucât raportul juridic, generat de actul juridic, trebuie să existe pentru a invoca lipsa cauzei. Cu alte cuvinte, plata făcută în lipsa unui raport juridic duce la instituţia plăţii lucrului nedatorat, ca fapt juridic generator al obligaţiei de restituire, în timp ce lipsa cauzei atrage anularea actului juridic, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

26. În cauză s-au încheiat cesiunile de creanţă succesive, prin care s-au transmis drepturi de creanţă şi s-au stins debite ale reclamantei, debitoare faţă de pârâtă şi fiecare parte a avut prefigurarea prestaţiei sale, care s-a şi realizat, astfel că actele juridice nu sunt lipsite de cauză, după cum nu sunt lipsite de cauză nici contractele de garanţie, întrucât prestaţiile la care părţile s-au obligat, respectiv garantarea creanţelor deţinute de pârâtă, s-au efectuat, prin aducerea de garanţii, pentru care s-au realizat formalităţile de publicitate, astfel încât sunt îndeplinite cerinţele art. 1236 alin. (1) C. civ., în ce priveşte existenţa cauzei.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

27. Reclamanta-recurentă Societatea "A. Târgovişte" S.R.L. Târgovişte - prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă "B.", a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1798/AP din 27.10.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, aducându-i următoarele critici:

28. I-a fost încălcat dreptul la apărare de către instanţa de apel.

Astfel, deşi s-a constatat că prima instanţă nu a cercetat fondul dedus judecăţii, instanţa de apel a procedat la evocarea fondului, însă la termenul când s-a soluţionat fondul părţile au pus concluzii numai pe excepţiile procedurale dar nu şi pe fondul cauzei, astfel încât părţile nu au avut posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor.

29. De asemenea, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, deoarece în faţa primei instanţe s-au avut în vedere doar excepţiile invocate, fondul nefiind supus discuţiilor, încălcându-se, astfel principiul contradictorialităţii.

30. Deoarece nu au existat dezbateri pe fondul pricinii, recurenta-reclamantă a apreciat că s-a încălcat şi principiul oralităţii, fiind aplicabile, pentru toate aceste motive, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

31. Instanţa de apel a motivat insuficient respingerea cererii.

În opinia recurentei-reclamante instanţa de apel a motivat respingerea cererii din perspectiva contractului de cesiune de creanţă, fără a cerceta şi motiva cauzele de nulitate ale contractelor de ipotecă a căror nulitate s-a cerut.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că nu au existat cesiuni de creanţă reale, făcând referire concretă la contractele nr. x/27.08.2018, care ar fi fost singurul contract de cesiune real, la contractul nr. x/27.08.2012, care ar fi doar un contract de preluare de datorie, precum şi la contractele de ipotecă nr. x/9.01.2014, nr. x/9.01.2014, nr. x/11.11.2013, nr. x/27.08.2013, nr. x/5.07.2013 şi nr. x/14.06.2013, afirmându-se că aceste contracte ar fi fost pretins încheiate în baza contractului de vânzare nr. x/27.08.2012, însă acest din urmă contract nu există, la acest număr figurând contractul de cesiune de datorie.

32. S-a mai afirmat că apărarea pârâtei cu privire la o pretinsă eroare materială, în sensul că cesiunea s-ar fi făcut în baza contractului de cesiune nr. x/2.11.2012 este nefundamentată, acest din urmă contract neregăsindu-se în evidenţele recurentei-reclamante.

33. S-a mai susţinut că reţinerile instanţei de apel cu privire la faptul că s-ar fi încheiat contracte de cesiune de creanţă succesive, prin care s-au transmis drepturi de creanţă şi s-au stins debite ale reclamantei, părţile având prefigurarea prestaţiilor lor, sunt străine de natura cauzei, pe motiv că nu există contracte de cesiune de creanţă.

34. S-a mai susţinut că, instanţa de apel a făcut referire la formalităţile de publicitate pentru contractele de garanţie, în condiţiile în care aceste formalităţi nu există, acestea existând doar pentru contractul de cesiune de datorie.

35. Recurenta-reclamantă a mai arătat că în cuprinsul motivării instanţei de apel s-a reţinut faptul că, din felul în care reclamanta a formulat acţiunea, ar rezulta că trebuia invocată instituţia plăţii lucrului nedatorat, or, ea nu a cerut să se constate existenţa plăţii nedatorate şi nu a afirmat că nu ar exista raporturi juridice între părţi, ci din contră, a cerut anularea actelor juridice din care s-au năsut aceste raporturi juridice.

36. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în motivarea hotărârii sale, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 1236 alin. (1) C. civ., în ceea ce priveşte existenţa cauzei, însă instanţa de apel nu a luat în calcul şi ipoteza în care cauza nu este reală, adică situaţia în care o parte este în eroare cu privire la motivul care a determinat-o să încheie actul juridic.

37. Chiar dacă s-ar reţine că există cauză în cazul încheierii contractelor de ipotecă, ea este ilicită şi imorală pentru că s-a făcut în frauda debitorilor săi, în perspectiva iminentei intrări în procedura insolvenţei.

F. Apărările intimatei-pârâte S.C. C. S.A.

38. La data de 21 februarie 2018, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, pentru următoarele considerente:

39. În apel, reprezentantul reclamantei a pus concluzii atât asupra chestiunilor procedurale cât şi asupra aspectelor de fond ale cauzei.

Totodată, prin cererea de apel nu a fost solicitată trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, aspect care vine să întârească ideea că au fost susţinute argumentele de fond pe care fiecare parte le-a apreciat ca fiind esenţiale şi că părţile au avut reprezentarea faptului că nu va exista un alt termen în care să se facă susţineri doar cu privire la fondul cauzei.

40. Din cuprinsul încheierii de dezbateri din 10 octombrie 2017, rezultă că s-au pus concluzii orale atât asupra aspectelor de procedură cât şi asupra aspectelor de fond.

Sub acest aspect s-a mai susţinut că nu există un standard calitativ sau cantitativ de susţinere a concluziilor orale de către părţi.

Concluziile orale au fost susţinute de reprezentanţii părţilor.

41. Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că este esenţială menţiunea potrivit căreia cauza unui act juridic este prezumată până la proba contrarie, iar în speţă recurenta-reclamantă nu a probat nici lipsa cauzei şi nici caracterul ilicit sau imoral al acesteia, mai ales că reclamanta nu a solicitat nici în primă instanţă şi nici în apel probe a căror administrare să conducă la răsturnarea prezumţiei legale relative prevăzută de art. 1239 alin. (2) C. civ.

42. Toate contractele a căror anulare este solicitată, au garantat livrări succesive de medicamente către societăţile din grupul "A." iar efectivitatea acestor livrări a fost confirmată prin accepatarea creanţelor în tabelele definitive ale debitorilor primari.

Contractele de garanţie la care s-a făcut referire au avut ca scop garantarea preţului cesiunii unei părţi din creanţa datorată intimatei-pârâte, de la E. către A., pentru ca societăţile să-şi controleze reciproc procedurile de insolvenţă.

G. Considerentele instanţei de recurs.

43. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica cu privire la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reţinută.

Astfel, din cuprinsul încheierii din 10 octombrie 2017 a instanţei de apel, aflată la dosarul acestei instanţe, rezultă că reprezentanţii părţilor au pus concluzii atât pe excepţii cât şi pe fondul cauzei, acest fapt rezultând, cu prisosinţă, din examinarea acestei încheieri, care se întinde pe 4 pagini.

De asemenea, din cuprinsul acestei încheieri nu rezultă că vreuna dintre părţi, deci nici reprezentantul reclamantei, ar fi solicitat vreo probă în legătură cu fondul cauzei.

44. Tot din cuprinsul acestei încheieri mai sus menţionate, rezultă că s-a respectat atât principiul contradictorialităţii cât şi cel al oralităţii, reprezentanţii părţilor susţinându-şi, în contradictoriu, dar şi oral, în faţa instanţei de judecată, argumentele legate atât de excepţiile ridicate cât şi cu privire la fondul cauzei.

45. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la insuficienta motivare a soluţiei pronunţate.

Trebuie subliniat, în primul rând, faptul că recurenta-reclamantă nu a solicitat, în apel, rejudecarea cauzei de către prima instanţă astfel încât, în mod legal, instanţa de apel a soluţionat fondul cauzei.

46. Cu privire la insuficienta motivare a soluţiei pronunţate, Înalta Curte reţine că în C. proc. civ. nu există un standard care să prevadă, nici din punct de vedere cantitativ şi nici calitativ, cum ar trebui să arate o motivare "suficientă", această părere, fiind una subiectivă, a recurentei-reclamante.

De altfel, recurenta-reclamantă face referire, în susţinerea acestei critici, la contractele, respectiv probele existente la dosarul cauzei, această critică fiind de fapt una ce priveşte temeinicia deciziei recurate, neîncadrându-se între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

47. În acelaşi sens sunt şi criticile care se referă la considerentele instanţei de apel care, în opinia recurentei-reclamante, ar fi străine de natura pricinii, aceste critici referindu-se la temeinicia deciziei recurate, iar nu la legalitatea acesteia.

48. Referitor la critica privind neinvocarea de către recurenta-reclamantă a instituţiei plăţii lucrului nedatorat, nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, instanţa de apel nu a constatat că reclamanta ar fi formulat o acţiune în acest sens, ci tocmai faptul că, dimpotrivă, din felul în care şi-a motivat cererea de chemare în judecată, ar fi mai degrabă aplicabilă instituţia plăţii lucrului nedatorat decât instituţia nulităţii bazată pe lipsa cauzei, însă, reclamanta nu a formulat cererea de chemare în judecată în acest sens.

49. Nu poate fi reţinută nici critica privind greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la îndeplinirea cerinţelor art. 1236 alin. (1) C. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.

Totodată, conform art. 1239 alin. (1) C. civ., contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută, iar potrivit alin. (2), existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.

50. În speţă, reclamanta-recurentă nu a făcut dovada faptului că n-ar exista cauza în contractele a căror nulitate a fost solicitată şi nici ca aceasta n-ar fi licită şi morală.

51. De altfel, instanţa de apel a respins, în principal, cererea de chemare în judecată pe motiv că reclamanta, prin acţiunea introductivă, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiuni de creanţă şi de garanţie pe motivul lipsei cauzei acestor contracte, însă, potrivit art. 1238 alin. (1) C. civ., lipsa acestei cauze nu atrage nulitatea absolută ci nulitatea relativă.

52. Însă, aşa după cum s-a arătat mai sus şi după cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta-recurentă nu a dovedit lipsa cauzei şi nu a reuşit să răstoarne prezumţia instituită de art. 1239 alin. (2) C. civ.

53. Nici critica cu privire la caracterul ilicit şi imoral al cauzei contractelor a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată, nu poate fi reţinută, deoarece, aceste motive au fost ridicate direct în faţa instanţei de recurs, cu încălcarea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, dar şi în faţa instanţei de apel, unde s-a solicitat constatarea nulităţii absolute doar pentru lipsa cauzei, iar nu şi pentru faptul că aceasta ar fi ilicită şi imorală, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 494 raportat la art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

54. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea "A. Târgovişte" S.R.L. Târgovişte - prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă "B." împotriva deciziei civile nr. 1798/AP din 27 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 noiembrie 2018.