Unfair competition damages: appellate suspension of proceedings quashed and case remanded for continued judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor S.C. B. S.R.L., C., D. şi E. la plata sumei de 626.918,35 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin actele de concurenţă neloială.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 11/1991 coroborate cu dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 861 din 25 martie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Totodată, a respins ca nefondată acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E. şi a obligat reclamanta să achite pârâţilor suma de 6.120 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâţii S.C. B. S.R.L., E., D. şi C. au solicitat modificarea în parte a sentinţei civile nr. 861/25.03.2013, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, excepţie respinsă neîntemeiat de instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi cererea de aderare la acest apel formulată de pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E.

Totodată, a admis apelul incident formulat de pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2008 - 25.10.2009 şi respingerii cererii reclamantei pentru aceste pretenţii, ca fiind prescrisă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.020 RON cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, către pârâţii B. S.R.L., E., D. şi C.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin decizia nr. 740 din 12 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde o analiză cu privire la toate aspectele invocate de reclamantă, motivarea instanţei de apel fiind lacunară şi având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul înlăturării apărărilor reclamantei, acest fapt echivalând cu necercetarea fondului.

S-a constatat că decizia recurată a fost motivată superficial, fără a fi evidenţiate în concret probele şi dispoziţiile legale care să susţină soluţia pronunţată în cauză, statuându-se ca, în rejudecare, instanţa de apel să arate care este materialul probator pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză, cu indicarea argumentată a concludenţei mijloacelor de probă care au format convingerea sa în sensul soluţiei.

Totodată, s-a statuat că hotărârea atacată cuprinde dispoziţii contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind casată şi sub acest aspect, constatându-se că instanţa de apel, deşi reţine uzanţe incorecte, care ar putea fi considerate fapte de concurenţă neloială, nu procedează la sancţionarea acestora pentru că prejudiciul nu a fost cuantificat. Din această perspectivă, s-a stabilit că instanţa urmează a completa probele administrate în cauză, care să permită cuantificarea prejudiciului şi a celorlalte aspecte invocate de reclamantă prin cererea sa.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia şi pentru faptul că a fost admis apelul incident formulat de pârâţii S.C. B. S.R.L., E., D. şi C., în considerente reţinându-se că pentru perioada 2008-25.10.2009 acţiunea ar fi fost prescrisă.

Din această perspectivă, prin decizia de casare s-a stabilit că instanţa de apel, în rejudecare, urmează a analiza şi această critică a reclamantei întrucât hotărârea cuprinde contradicţii sub acest aspect, pe de o parte se reţine prescripţia pentru pretenţiile aferente perioadei 2008-25.10.2009, iar pe de altă parte se apreciază că din materialul probator nu ar rezulta săvârşirea de către pârâţi a unor acte de concurenţă neloială care să conducă la prejudicierea reclamantei. În rejudecare, se va realiza o delimitare clară din această perspectivă, care să înlăture orice urmă de contradicţie în argumentarea soluţiei.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2012*, la 13.06.2017.

În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a rămas în pronunţare asupra îndeplinirii de către apelanta-reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 19 februarie 2018.

Prin încheierea din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, în baza art. 1551 C. proc. civ. din 1865, potrivit dispozitivului, a fost suspendată judecata apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 861/25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2012 şi cererea de aderare la acest apel formulată de pârâţii B. S.R.L., C., D. şi E.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

La termenul de judecată din data de 11.12.2017, instanţa a pus în vedere apelantei-reclamante, prin apărător, să precizeze în scris care sunt faptele de concurenţă neloială, data săvârşirii acestora, persoana care le-a săvârşit şi prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, aceste precizări fiind necesare pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei invocate, pentru suplimentarea materialului probator, cum se impune prin decizia nr. 740/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru respectarea dreptului la apărare al părţilor.

Constatând că apelanta nu a precizat în mod clar care sunt faptele de concurenţă neloială, data săvârşirii acestora, persoana care le-a săvârşit şi prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, judecata urmând a fi reluată după îndeplinirea obligaţiilor dispuse.

Împotriva încheierii din 12 februarie 2018, prin care a fost amânată pronunţarea soluţiei, care face corp comun cu încheierea din 19 februarie 2018, prin care a fost suspendată judecata cauzei, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 12.02.2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanta, conform deciziei civile 740/02.05.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2012, pentru soluţionarea fondului apelului, prin administrarea probelor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

După expunerea parcursului procesual al litigiului şi prezentarea celor statuate la termenele de judecată din 25.09.2017, din 02.10.2017, 20.11.2017, 11.12.2017, 12.02.2018, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a respectat motivele de casare ale instanţei supreme, care sunt următoarele: "instanţa urmează a completa probele administrate în cauză, care să permită cuantificarea prejudiciului şi a celorlalte aspecte invocate de reclamanta prin cererea sa."

S-a susţinut, că precizările solicitate de instanţa de apel exced motivelor de casare care au fost clar trasate de instanţa supremă şi că aceasta demonstrează reaua credinţă a completului de judecată, care nu a dorit continuarea judecaţii, deoarece precizările impuse a se formula nu au legătură cu motivele de casare, ci sunt o adevărată motivare a acţiunii însăşi, care a fost efectuată deja, pe larg, încă din anul 2012.

Mai mult decât atât, a susţinut recurenta-reclamantă, instanţa de apel i-a pus mai întâi în vedere sa depună teza probatorie a probelor, adică abia după ce i-a dat cuvântul pe probe, i-a pus in vedere să precizeze acţiunea însăşi.

Or, fiind în faza de apel, a considerat recurenta, precizarea acţiunii nu-şi mai are efect, iar instanţa de apel demonstrează faptul că nu a citit nici acţiunea, nici motivele de apel, nici motivele de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai arătat că, la fiecare termen de judecată, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia şi a depus precizările solicitate de Curtea de Apel Constanţa, însă aceasta a fost cea care nu a dorit sa înţeleagă ceea ce a scris în precizări.

Recurenta-reclamantă a solicitat a se constata că în cauză nu se impune suspendarea judecaţii, având în vedere că şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţa şi a depus precizările solicitate.

A subliniat că nu s-au respectat motivele de casare, nu s-a ţinut cont de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu s-a continuat judecata prin încuviinţarea probatoriilor pe care le-a solicitat.

Intimatul-pârât E. a depus întâmpinare, la 14 septembrie 2018, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a încheierii recurate.

Preliminar, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată că prezentul litigiu este supus regulilor C. proc. civ. de la 1865, întrucât procesul, cu toate fazele pe care acesta le presupune, se derulează sub incidenţa acestui act normativ, în raport de data promovării acţiunii înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, respectiv 25.10.2012.

Totodată, constată că recurenta-reclamantă a înţeles să critice prin motivele de nelegalitate invocate, încheierea instanţei de apel prin care a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., respectiv încheierea din 19 februarie 2018 şi că încheierea din data de 12 februarie 2018, în care a fost consemnat cursul dezbaterilor şi prin care s-a dispus amânarea pronunţării face corp comun cu aceasta, fiind o încheiere premergătoare.

Analizând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, ţinând cont şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, sens în care urmează să îl admită, să caseze încheierea atacată şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 1551 din C. proc. civ., atunci când se constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

Suspendarea prevăzută de art. 1551 din C. proc. civ., este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul. Suspendarea prevăzută de acest text de lege se referă la obligaţiile reclamantului ce împiedică efectiv judecata pricinii şi fără de care nu se poate desfăşura procesul civil iniţiat, astfel că textul precitat instituie condiţia culpei părţii reclamante pentru neîndeplinirea obligaţiilor procesuale.

Reţinând, prin încheierea din 19 februarie 2018, că judecata cauzei nu poate continua în contextul în care apelanta nu a precizat în mod clar care sunt faptele de concurenţă neloială, data săvârşirii acestora, persoana care le-a săvârşit şi prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., nesocotind pe de o parte dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, prevederile art. 315 C. proc. civ. referitoare la dezlegările date prin decizia de casare, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.

Se reţine că, în realitate, prin obligaţiile stabilite în sarcina apelantei-reclamante, instanţa de apel îi solicită părţii să completeze de fapt şi de drept motivele cererii de chemare în judecată, or aceasta se poate cere doar în baza art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind depăşit momentul procesual până la care era posibilă stabilirea îndatoririi de completare a cererii.

Astfel, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ.,"La primirea cererii de chemare în judecată preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună, potrivit art. 112 alin. (2) şi art. 113, cererea şi copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea."

Instanţa de apel, prin cerinţele stabilite în sarcina apelantei-reclamante, a încălcat dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care aceste dispoziţii privesc obligaţia instanţei de a înregistra cereri informe de chemare în judecată, dar cu stabilirea în sarcina reclamantului a îndatoririi de completare a cererii, şi având în vedere faptul că, la momentul iniţierii procesului, părţii nu i s-au impus astfel de obligaţii, iar în faza apelului, după casarea cu trimitere, cum este cazul în speţă, cu atât mai puţin se putea dispune efectuarea unor astfel de completări.

Se impune a se arăta că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata prejudiciului cauzat prin actele de concurenţă neloială şi actele cauzatoare de prejudicii, că pricina a fost judecată într-un prim ciclu procesual, precum şi că, în cazul în care cadrul procesual nu ar fi fost stabilit, nu era posibil să se pronunţe nicio hotărâre în speţă.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. în condiţiile în care pricina nu a fost casată pentru a se proceda la lămurirea cadrului procesual şi în condiţiile în care motivele cererii de chemare în judecată rezultă din conţinutul acesteia, iar judecătorul este obligat să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii.

Se reţine că, în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece pricina trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Aşadar, nu se poate cere completarea unei acţiuni, cum în realitate a procedat instanţa de apel, în situaţia casării cu trimitere, având în vedere că judecata trebuie să se desfăşoare în limite precis stabilite, în sensul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate.

Cauza se afla în apel după casare, aşadar a fost parcurs primul ciclu procesual fără a se pune problema completării acţiunii, a stabilirii cadrului procesual, respectiv de a se preciza care sunt faptele de concurenţă neloială, data săvârşirii acestora, persoana care le-a săvârşit şi prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, aşa cum a impus instanţa de apel, prin urmare nu există niciun temei în sensul aplicării sancţiunii suspendării.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., suspendând judecata cauzei prin încheierea din 19 februarie 2018, pe considerentul că, deşi, la termenul de judecată din 11.12.2017 instanţa a pus în vedere apelantei-reclamante să precizeze în scris care sunt faptele de concurenţă neloială, data săvârşirii acestora, persoana care le-a săvârşit şi prejudiciul cauzat raportat la fiecare faptă, apelanta nu a precizat în mod clar cele solicitate de instanţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 19 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.