Peremption after suspension pending preliminary ruling: resumption of the deadline upon official publication rather than pronouncement

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. - SUCURSALA VRANCEA, constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.2 teza a III-a şi art. 6.3 din contractul de credit nr. x, ca fiind clauze abuzive şi modificarea acestora în sensul de a stabili că restituirea ratelor au în vedere valoarea schimbului valutar de la data încheierii contractului. Au mai solicitat:

- să se constate că rambursarea creditului, ca modalitate de executare a contractului, are în vedere valoarea schimbului valutar stabilită la pct. 1. şi obligarea pârâtei la recalcularea ratelor la cursul CHF din data încheierii contractului de credit şi la restituirea sumelor plătite în plus, începând cu data încheierii contractului de credit - 23.08.2007 şi până la data restituirii efective;

- să se constate caracterul abuziv al prevederilor 1.3 lit. a) din contractul de credit, cu privire la perceperea comisionul de acordare credit şi înlăturarea acestor prevederi din cuprinsul contractului;

- obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit, reţinut în suma de 970 CHF şi a dobânzii percepute în baza contractului, aferentă acestei sume;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 tezele IV, V şi VI referitoare la posibilitatea majorării marjei de dobândă potrivit deciziei pârâtei şi înlăturarea acestor prevederi din contractul de credit şi obligarea pârâtei să menţină dobânda variabilă în raport de indicele LIBOR la 3 luni şi marja fixă stabilită iniţial în contract de 4,7% şi să restituie sumele încasate în plus în baza clauzei abuzive;

- să se constate caracterul abuziv al prevederilor art. 8.2 din contract, cu privire la competenţa instanţelor de judecată în vedere soluţionării unui litigiu dintre părţi şi să se înlăture această prevedere din contract;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite în plus şi percepute abuziv, începând cu data încasării acestora şi până la restituirea lor efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Prin decizia civilă nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a constatat că a intervenit perimarea cererii de apel formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că:

Prin sentinţa civilă nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr. x, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă în constatare formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. - SUCURSALA VRANCEA.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 05.07.2016.

Prin încheierea din data de 07 decembrie 2016, Curtea, având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era înregistrat dosarul nr. x, având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezenta cauză, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea dosarului nr. x.

Dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat prin decizia nr. 1 din data de 30.01.2017.

La data de 08.08.2017, Curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei iar la termenul din data de 27.09.2017, acordat în dosar, a invocat excepţia perimării apelului, excepţie pe care a admis-o pentru următoarele motive:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ. precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

În cauză, suspendarea judecăţii apelului a fost dispusă la data de 07.12.2016.

Textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă. Potrivit acestuia, cauzele similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.

La data de 30 ianuarie 2017, dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat prin decizia nr. 1, moment de la care, în lumina dispoziţiilor legale mai sus citate, cauza de suspendare a încetat şi a început să curgă termenul de perimare.

Fiind un termen pe luni, termenul de perimare s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., în ziua corespunzătoare din ultima lună, respectiv la data de 30.07.2017.

Cum, în cauză, înainte de această dată, nu a fost efectuat niciun alt act de procedură, Curtea a constatat că prezentul dosar a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din vina părţilor, care nu au formulat cerere de repunere pe rol după soluţionarea sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mai înainte de împlinirea termenului de 6 luni, astfel că a intervenit perimarea.

Apelanţii-reclamanţi au susţinut că perimarea nu a intervenit întrucât termenul de 6 luni trebuie calculat de la data la care decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial, acela fiind momentul la care decizia a devenit opozabilă părţilor. Au invocat, în acest sens, dispoziţiile art. 521 alin. (3), cu referire la art. 418 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că apărarea apelanţilor reclamanţi nu poate fi primită, textul art. 521 alin. (3) C. proc. civ. fiind lipsit de relevanţă din perspectiva instituţiei perimării.

Astfel, potrivit acestuia, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Aşadar, textul legal invocat de apelanţii-reclamanţi reglementează momentul de la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devine obligatorie pentru instanţe, acest moment fiind data pronunţării deciziei, pentru instanţa care a formulat sesizarea şi, respectiv, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, pentru celelalte instanţe.

Momentul la care decizia a devenit obligatorie pentru instanţe nu are, însă, nicio legătură cu momentul la care încetează cauza de suspendare şi, implicit, cu momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează instituţia suspendării facultative pe care alte instanţe decât cea care a formulat efectiv sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pot dispune, nefăcând nicio referire la acest moment.

Astfel, aşa cum s-a arătat deja, potrivit art. 520 alin. (4) C. proc. civ., cauzele similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării, acesta fiind, deci, momentul la care încetează cauza de suspendare şi începe să curgă termenul de perimare.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să lege momentul încetării suspendării şi, implicit, al începerii termenului de perimare de momentul la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit obligatorie, ar fi stipulat în mod expres acest lucru în dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., or, textul legal menţionat are în vedere strict şi explicit momentul soluţionării sesizării astfel că, a interpreta dispoziţiile acestuia în sensul dorit de apelanţii reclamanţi înseamnă a adăuga la lege lucru care nu este permis.

Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează cazurile de suspendare a cursului perimării, cursul perimării este suspendat cât durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţe în cazurile prevăzute de art. 413 precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că, atunci când cauza de suspendare a judecăţii a încetat, începe să curgă termenul de perimare.

Cum art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă, caz ce se încadrează în sintagma "şi în alte cazuri stabilite de lege" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. mai sus citat şi cum, potrivit acestuia, suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. dăinuie până la soluţionarea sesizării, este evident că, în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecăţii pe acest temei de drept, cursul perimării este suspendat doar până la soluţionarea sesizării, iar de la acest moment, când cauza de suspendare a încetat, începe să curgă termenul de perimare.

Reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus suspendarea judecării căii de atac în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii arată că au solicitat repunerea cauzei pe rol înainte de împlinirea termenului de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 1/2017, termen care s-ar fi împlinit la 10.10.2017.

Instanţa de apel a stabilit termen la data de 27.09.2017 în vederea discutării excepţiei perimării apelului, termen la care au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri vizând dezlegarea unor chestiunii de drept privind interpretarea art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., raportat la art. 521 alin. (3) şi la art. 418 alin. (1) din acelaşi cod.

La termenul din 25 octombrie 2017 instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei perimării, invocate din oficiu, admiţând această excepţie.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, s-a soluţionat sesizarea înregistrată sub nr. x, pentru care s-a dispus suspendarea judecării căii de atac.

Fiind vorba de o suspendare facultativă, în cauză devin incidente şi dispoziţiile art. 418 alin. (1) şi art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Potrivit art. 413 alin. (3), cu referire la art. 520 alin. (4) din acelaşi cod, încetarea suspendării judecării căii de atac trebuie să aibă în vedere momentul rămânerii definitive a hotărârii/momentul devenirii acesteia opozabile părţilor şi obligatorie şi nu cel al pronunţării deciziei în cadrul dosarului nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o asemenea situaţie, fiind prevăzut expres că sesizarea trebuia să fi fost formulată în cauza în care s-a dispus suspendarea, fiind incidente dispoziţiile art. 520 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă.

Nu se poate reţine că termenul de perimare ar începe să curgă de la data pronunţării deciziei din dosarul nr. x (30.01.2017), întrucât decizia îşi produce efecte, deci este definitivă şi obligatorie la data publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 10.04.2017, potrivit art. 531 alin. (3) din C. proc. civ.

În caz contrar, s-ar nesocoti o normă imperativă instituită prin art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. şi s-ar transforma o suspendare facultativă dispusă de instanţă în baza art. 520 alin. (4), în una obligatorie, prevăzută la art. 520 alin. (2) din acelaşi cod.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., fără a avea în vedere că cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege şi că această cerere a întrerupt cursul perimării, potrivit art. 417 din acelaşi cod.

În drept a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 17 noiembrie 2017 recurenţii au depus completarea motivelor de recurs arătând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză, fără a corobora dispoziţiile art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., cu cele referitoare la suspendarea facultativă, prevăzute de art. 413 din acelaşi cod şi la suspendarea cursului perimării, prevăzute de art. 418 alin. (1) şi cu încălcarea art. 521 alin. (3) din acelaşi cod.

Instanţa nu a avut în vedere nici faptul că în cazul suspendării facultative devin incidente dispoziţiile art. 413 alin. (2), cu referire la art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., cursul perimării fiind suspendat până când hotărârea pronunţată în cauza care a generat suspendarea devine definitivă, deci obligatorie.

Recurenţii nefiind părţi în cauza nr. x, hotărârea este opozabilă de la data publicării ei în Monitorul Oficial şi nu de la data pronunţării.

La momentul pronunţării deciziei în dosarul nr. x, respectiv la data de 30.01.2017, această decizie nu era obligatorie pentru instanţa de apel şi nici opozabilă părţilor.

Dispoziţiile art. 520 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd suspendarea judecăţii până la pronunţarea hotărârii prealabile, în timp ce dispoziţiile art. 520 alin. (4) din acelaşi cod prevăd posibilitatea suspendării până la soluţionarea sesizării.

Soluţionarea sesizării la care se referă art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. trebuie interpretată coroborat cu art. 521 alin. (3) şi art. 418 alin. (1) şi art. 413 alin. (2) din acelaşi cod, soluţionarea sesizării corespunzând publicării deciziei motivate în Monitorul Oficial.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5), art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2018, a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 14 noiembrie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că, în fapt, recurenţii critică interpretarea şi aplicarea unor norme cu caracter procesual. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs nu ar putea fi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8, ci pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi făcută analiza cererii.

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.

Perimarea este atât o sancţiune procedurală, care intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, cât şi o prezumţie de desistate, dedusă din nestăruinţa vreme îndelungată în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din noul C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Art. 417 din acelaşi cod statuează că:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei şi să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

Suspendarea termenului perimării este reglementată de art. 418 din noul C. proc. civ., care la alin. (1) statuează:

"Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată."

În vederea constatării perimării, instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea a rămas în nelucrare vreme de 6 luni din culpa părţii, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială care se aplică cu prioritate.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I Civilă s-a dispus suspendarea judecăţii căii de atac, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cazurile de suspendare facultativă sunt prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., în afara acestui text de lege, existând şi alte situaţii, reglementate de dispoziţii ale codului sau de alte acte normative speciale, în care suspendarea judecăţii este lăsată la aprecierea instanţei.

Art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă, ce poate fi dispusă fie la cererea părţilor, fie din oficiu, atunci când există cauze similare celei în care s-a dispus sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective.

Raportat la considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, s-a soluţionat sesizarea înregistrată sub nr. x, pentru care s-a dispus suspendarea judecăţii căii de atac.

În speţa dedusă judecăţii, termenul de perimare curge de la data publicării deciziei civile nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la 10 aprilie 2017, raportat la prevederile art. 520 alin. (4), coroborat cu art. 521 alin. (3) din noul C. proc. civ., fapt ce asigură respectarea principiului judecăţii efective.

Reclamanţii A. şi B., la data de 25.09.2017, au solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Având în vedere că reclamanţii A. şi B., înainte de împlinirea termenului de perimare, au solicitat repunerea pe rol a cauzei, curtea de apel nu putea constata că erau îndeplinite cerinţele impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei sancţiuni procedurale.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia civilă nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Trimite cauza Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2018.