Bankruptcy of insurer suspends appellate damages claim; bid to add Guarantee Fund rejected as impermissible joinder.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 21.01.2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., au chemat în judecată pe pârâta S.C. H. S.A., S.C. H.-SUC. UNIRII, solicitând instanţei obligarea pârâtelor la plata sumei de 126.600,00 RON, reprezentând daune materiale (cheltuieli de spitalizare, transportul cadavrului, cheltuieli de înmormântare şi cele ocazionate de îndeplinirea obiceiurilor ulterioare, cu obligarea pârâtelor la plata sumei de 400.000 EUR (echivalentul a 1784000 RON), reprezentând daune nepatrimoniale (morale).

Prin sentinţa civilă nr. 7198/17.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii S.C. H. S.A., S.C. H.-Sucursala Unirii şi intervenienta I.; a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri morale: către reclamantul A.-25.000 euro; către B. - 25.000 euro; către D. - 15.000 euro; către F. - 15.000 euro; către E. - 5.000 euro; către C. - 5.000 euro; către G. -10.000 euro; au fost respinse celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au declarat apel, înregistrat la data de 10.08.2016, în petitul căii de atac menţionându-se că au calitatea de intimaţi şi S.C. H. S.A., prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

La data de 9 martie 2017, S.C. H. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR J. a formulat o cerere de suspendare a apelului declarat de apelanţii A., B., C., D., E., F., G., întemeiată pe dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 coroborat cu prevederile art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin încheierea din 10 martie 2017 a respins, ca inadmisibilă, cererea de extindere a cadrului procesual pasiv în apel prin introducerea în cauză a intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

In temeiul art. 262 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014 instanţa a constatat suspendarea de drept a judecăţii apelului declarat de apelanţii A., B., C., D., E., F., G..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G..

Recurenţii şi-au întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Recurenţii au considerat că, în mod nelegal, instanţa de apel a suspendat judecata cauzei deoarece recurenţii-reclamanţi şi-au dovedit interesul in promovarea acestei acţiuni, instanţa de fond admiţând în parte cererea reclamanţilor.

Raportat la motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, care a fost întemeiată pe art. 50 din Legea nr. 136/1995- lege speciala, recurenţii-reclamanţi au apreciat că nu pot fi aplicabile dispoziţiile unei alte legi speciale (art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014) într-o cauză ce are ca temei tot o lege specială. Au subliniat, astfel că acţiunea reclamanţilor nu intră sub incidenţa Legii nr. 85/2014, fiind o acţiune întemeiată pe art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că au şi calitatea de creditori - in dosarul de insolvenţă al intimatei-pârâte H. S.A. (nr. x/2016-Tribunalul Sibiu), datorita faptului ca FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR (F.G.A) despăgubeşte creditorii doar in limita sumei de 450000 RON - echivalentul a 100000 euro, însă această calitate nu are nicio relevanţă in soluţionarea dosarului civil nr. x/2015 şi nu poate fi confundată una cu cealaltă. Admiterea creanţei reclamanţilor-apelanţi in dosarul de insolventa depinde de soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. x de către Curtea de Apel Bucureşti şi nu invers, iar soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. x/2016 decurge potrivit legii speciale nr. 85/2014, independent de soluţionarea dosarului civil nr. x/2015, adică independent de cererea reclamanţilor, s-a mai susţinut.

Mai mult, s-a arătat, prin lipsa unei sentinţe definitive în dosarul civil nr. x/2015, interesele apelanţilor reclamanţi sunt grav prejudiciate, atât sub aspectul imposibilităţii de a li se admite creanţa în dosarul de insolvenţă, cât şi asupra imposibilităţii de a recupera parţial suma obţinută la judecarea dosarului pe fond nr. x/2015 de la Fondul de Garantare al Asiguraţilor care nu efectuează plata decât în baza unei sentinţe definitive şi după deschiderea procedurii de insolvenţă prin hotărâre definitivă, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Tocmai pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurări a fost constituit acest Fond de Garantare al Asiguraţilor, pentru a asigura un grad sporit de protecţie al acestora în caz de insolvenţă/faliment al societăţilor de asigurare, iar prin aceasta drepturile din contractele de asigurări sunt diferite de raporturile comerciale obişnuite.

S-a mai susţinut că admiterea cererilor creditorilor de înscriere la masa credală, în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, se poate face doar (numai) în măsura în care creditorul face dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi, neavând o sentinţă definitivă în dosarul nr. x, apelanţii sunt în imposibilitate de a li se admite creanţa.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au arătat că art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sens restrictiv, deoarece prin acesta nu se urmăreşte protejarea intereselor asiguraţilor, ci alte raporturi de drept, suspendarea dosarului civil nr. x/2015 de către Curtea de Apel Bucureşti punându-i în imposibilitate pe recurenţi de a li se admite creanţa solicitată şi totodată de a recupera prejudiciul suferit încă din anul 2012.

Recurenţii au apreciat că măsura suspendării dosarului civil nr. x/2015 de către Curtea de Apel Bucureşti este excesivă şi neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile legale ale art. 22 din Legea nr. 213/2015 care prevăd posibilitatea recuperării parţiale a prejudiciului apelanţilor de la Fondul de Garantare al Asiguraţilor în acelaşi timp în care se judecă şi dosarul de insolvenţă al pârâtei H. S.A. - x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.

Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.

La data de 19 aprilie 2017 recurenţii-reclamanţi au depus la dosar o cerere intitulată "completare de recurs" prin care este indicat cadrul procesual al cauzei.

FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (F.G.A.) a formulat întâmpinare, la 22 mai 2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 30 mai 2017, intimata S.C. H. S.A. reprezentată de lichidator Judiciar J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, considerând că, în cauză, sunt întrunite condiţiile necesare suspendării apelului declarat, iar instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale.

La 21 iunie 2017, recurenţii au depus note de şedinţă, prin care au solicitat admiterea recursului şi continuarea judecăţii cauzei, în vederea obţinerii unei creanţe certe, constatată printr-o sentinţă.

În sinteză, recurenţii-reclamanţi au arătat că, au înţeles să motiveze introducerea în cauză a intimatei F.G.A. prin concluziile puse în faţa Curţii de Apel Bucureşti, pe excepţia inadmisibilităţii, raportat la capacitatea de folosinţă a persoanei juridice H. S.A.

Au mai arătat că pârâta H. S.A. şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, între fond şi apel, întrucât nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 207 C. civ. şi nici pe cele prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 32/2000. Aceasta nu poate sta în judecată singură, ci doar prin F.G.A., potrivit schemei de garantare a asigurătorului.

După redarea unor pasaje din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, precum şi a unor prevederi din Legea nr. 213/2015, recurenţii-reclamanţi au susţinut că se poate trage concluzia că F.G.A., în temeiul Directivei expuse şi a schemei de garantare, prevăzute de Legea nr. 213/2015 are calitatea de asigurător al intimatei H. S.A.

Recurenţii-reclamanţi, ca răspuns la întâmpinarea F.G.A., au arătat că nu este vorba despre o modificare a cadrului procesual în apel, ci doar de o reprezentare a pârâtei H. S.A., prin asigurătorul F.G.A., întrucât pârâta şi-a pierdut capacitatea de folosinţă până la judecarea apelului.

Au mai susţinut recurenţii-reclamanţi că persoana juridică H. S.A. a încetat să existe în momentul retragerii de către ASF a autorizaţiei de funcţionare, astfel că F.G.A. poate sta în judecată alături de intimata care nu mai are capacitate de folosinţă.

În combaterea întâmpinării H. S.A., recurenţii-reclamanţi au susţinut că prin suspendarea cauzei nu se respectă caracterul egalitar al procedurii insolvenţei, întrucât creanţa acestora nu este certă, faţă de creanţele altor creditori.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 28 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 20 octombrie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către recurenţi, prin care aceştia au arătat că sunt de acord ca recursul să fie soluţionat de completul de filtru, iar pe fond au solicitat admiterea recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 22 februarie 2018, pentru judecata recursului.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentinţa nr. 132/2017, pronunţată la data de 16 februarie 2017 de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x, a fost dispusă începerea procedurii falimentului S.C. H. S.A., în baza Legii nr. 85/2014, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare (conform dovezii aflate la dosar recurs).

Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, creditorul având ca unică posibilitate de a-şi recupera creanţa mijloacele prevăzute de lege în procedura insolvenţei, respectiv de a formula o declaraţie de creanţă, conform dispoziţiilor acestui act normativ.

Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare debitoare, alin. (4) statuând că:

"Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a masurilor de executare silita îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a reglementat situaţia societăţilor de asigurare/reasigurare în sensul prevederii unei norme imperative, conform căreia, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a masurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.

Legiuitorul a urmărit, prin norma imperativă prevăzută de textul legal anterior-menţionat, concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitoarei.

Suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un efect al deschiderii procedurii falimentului societăţii de asigurare. Această suspendare operează prin efectul legii şi trebuie numai constatată de instanţa de judecată.

Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de textul legal instituit prin art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, indiferent dacă prin acestea se urmăreşte recuperarea unor creanţe comerciale ori a unor creanţe din asigurări, în condiţiile în care acest text de lege nu conţine vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării.

Creanţele din asigurări se înscriu în tabelul creanţelor după ce sunt analizate de către lichidatorul judiciar, reclamanţii înscriindu-se, de altfel, la masa credală a societăţii debitoare S.C. H. S.A.

Faţă de cele anterior expuse şi în considerarea caracterului colectiv, concursual şi egalitar al procedurii insolvenţei, susţinerile recurenţilor-reclamanţi prin care se critică măsura suspendării sunt nefondate.

Aşadar, ţinând cont de faptul că suspendarea de drept prevăzută de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este obligatorie, nu facultativă şi având în vedere calitatea debitorului S.C. H. S.A., aceea de societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat suspendarea de drept a judecăţii apelului.

Aserţiunea recurenţilor-reclamanţi în sensul că intimata-pârâtă H. S.A. nu mai are capacitate de folosinţă, nu este întemeiată, în raport cu prevederile art. 242-272 din Legea nr. 85/2014 din care rezultă că în cazul societăţii de asigurări faţă de care s-a deschis procedura falimentului, aceasta îşi păstrează personalitatea juridică pe tot parcursul procedurii, având capacitate procesuală de folosinţă până la radierea sa din Registrul Comerţului.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (1) din C. proc. civ. "Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.", iar alin. (3) stipulează că "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Manifestarea de voinţă exprimată în cererea de apel de către reclamanţi, în sensul introducerii în cauză a FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, nu poate fi avută în vedere, întrucât excedează cadrului procesual, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, după cum impun dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect, a reţinut că cererea apelanţilor-reclamanţi de a se introduce în cauză un nou intimat, formulată direct în apel, nu este admisibilă, fiind contrară interdicţiei instituite de prevederile anterior menţionate, de a se modifica în apel cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe (sub aspectul părţilor chemate în judecată) şi de a schimba în apel calitatea părţilor.

Dintr-un alt punct de vedere, se reţine că Fondul nu are calitatea de continuator în drepturi şi obligaţii pentru asigurătorul H., aşa cum susţin reclamanţii.

Legea nr. 213/2015 dă naştere unui drept nou în patrimoniul reclamanţilor de a se adresa Fondului în vederea plăţii despăgubirilor, în speţă neavând loc o transmitere a calităţii procesuale pasive de la pârâtă la acest fond.

Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este desemnat ca şi garant al plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurator, însă, nicio dispoziţie din acest act normativ nu prevede subrogarea de drept a Fondului în drepturile şi obligaţiile procesuale ale intimatei-pârâte, în cazul existenţei pe rol a unei acţiuni în pretenţii pornite împotriva acesteia, calitatea de garant fiind cu totul străină de calitatea de continuator sau succesor în drepturi procesuale.

Dispoziţiile Legii nr. 213/2015 prevăd o procedură administrativă prin care potenţialii creditori din contractele de asigurări sesizează cu privire la pretenţiile pe care le au faţă de societatea de asigurare, ce cuprinde în mod obligatoriu sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de despăgubire sau de plată însoţită de documente justificative.

Prevederile art. 17 al Legii nr. 213/2015 oferă posibilitatea creditorului de asigurări să urmeze separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment.

Prin urmare, după cum impun dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi, în condiţiile în care, intimata-pârâtă îşi păstrează personalitatea juridică pe tot parcursul procedurii falimentului, având capacitate procesuală de folosinţă până la radierea sa din Registrul Comerţului, precum şi văzând că Fondul nu are calitatea de continuator în drepturi şi obligaţii pentru asigurătorul H. S.A., Înalta Curte reţine că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a procedat la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de extindere a cadrului procesual pasiv în apel.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G., B., A., C., E., D. şi F. împotriva încheierii din 10 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2018.