Contractual penalties as successive obligations: distinct prescription periods under Decree No. 167/1958

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 3.068.929,67 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale de 0,05% pe fiecare zi de întârziere, conform contractului nr. x/2002, având ca obiect servicii de întreţinere şi reparaţii ale instalaţiilor electrice de distribuţie, pentru perioada cuprinsă între 20 iunie 2012 - 30 iunie 2015, precum şi plata penalităţilor contractuale ce se vor calcula după data de 20 iunie 2015 până la data plăţii integrale a debitului principal, în sumă de 5.605.351,26 RON, stabilit prin sentinţa comercială nr. 8002 din 14.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7131 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, şi s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiune privind penalităţile pretinse în cauză a început să curgă odată cu termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiune privind debitul principal în valoare de 5.605.351,26 RON, respectiv de la data expirării termenului de plată convenit prin art. 49 alin. (1) din contractul de prestări-servicii încheiat între părţi la 2 septembrie 2002, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, s-a mai reţinut că în cauză nu este incident niciun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, reglementate în mod limitativ prin dispoziţiile art. 13, art. 14 sau art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva sentinţei civile nr. 7131 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat apel reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A..

Prin decizia civilă nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, în sensul că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind dreptul principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile.

În acest sens, s-a constatat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 30 octombrie 2005, iar acţiunea a fost formulată la 29 iunie 2015, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani.

Instanţa de apel a mai reţinut că efectul întreruperii cursului prescripţiei ca urmare a introducerii la Tribunalul Bucureşti a acţiunii ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2006 poate să privească numai obiectul acelei cauze, iar nu orice alte pretenţii, accesorii ale pretenţiei deduse judecăţii în acel dosar. În acest context, s-a apreciat că nu se poate reţine intervenirea efectului întreruptiv al prescripţiei şi în privinţa pretenţiilor formulate în cauza de faţă, chiar dacă este vorba, generic, de penalităţi de întârziere.

La data de 19 septembrie 2017, reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 28 septembrie 2017.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa casării hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, în sensul că penalităţile sunt drepturi accesorii ce se sting odată cu stingerea dreptului la acţiune, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că penalităţile de întârziere se calculează pentru flecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, fiind o obligaţie continuă şi succesivă.

Prin sentinţa nr. 8002 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.605.351,26 RON, reprezentând debit principal şi a sumei de 7.686.618,18 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011. Prin decizia civilă nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunţata în acelaşi dosar de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a redus obligaţia de plata a penalităţilor la suma de 5.543.692,40 de RON, această hotărâre rămânând irevocabilă prin decizia nr. 4195 din 27 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca urmare a respingerii recursurilor.

Recurenta a învederat că dreptul său principal s-a născut la data de 19 octombrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 1 noiembrie 2006, înăuntrul termenului de prescripţie. Ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile reclamantei, aceasta a susţinut că prescripţia dreptului principal s-a întrerupt la data de 1 noiembrie 2006, data înregistrării pe rolul instanţei a acţiunii introductive, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta a precizat că titlul executoriu a fost pus în executare şi face obiectul dosarului nr. x/2011 aflat pe rolul BEJ D.. În acest context, hotărârea judecătorească face ca prescripţia dreptului material la acţiune să fie înlocuită cu prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

Recurenta a mai arătat că în prezent distribuirea sumelor în cadrul dosarului de executare silită este suspendată de drept, ca urmare a contestării procesului-verbal de eliberare a sumelor din 2 iulie 2014 la instanţa de executare, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 4051 C. proc. civ. de la 1865 cu privire la suspendarea cursului prescripţiei extinctive.

Prin urmare, reclamanta a susţinut că dreptul său principal, născut la data de 19 octombrie 2005, s-a întrerupt la 1 noiembrie 2006, data introducerii acţiunii pe rolul instanţelor, iar o nouă prescripţie nu a mai început să curgă, deoarece hotărârea de admitere a cererii a rămas definitivă în acelaşi timp cu derularea procedurii de executare silită.

Prin întâmpinarea înregistrată la 9 noiembrie 2017, intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a solicitat în principal, constatarea nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă a învederat că, în cadrul dosarului de executare nr. x/2011 a fost încheiat procesul-verbal de încetare a executării silite, în urma recuperării integrale a debitului restant, respectiv la data de 28 august 2017.

La 28 noiembrie 2017, recurenta-reclamantă S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca neîntemeiate.

Recurenta a susţinut că penalităţile de întârziere solicitate în cauză au caracterul unor daune-interese moratorii, iar debitul principal a fost acordat printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca, fiind achitat în cursul lunii mai 2017, în contextul respingerii pe fond a contestaţiei formulate de S.C. E. S.A. la procesul-verbal de distribuire a sumei ce face obiectul dosarului x/2014, conform sentinţei civile nr. x/16.05.2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Reclamanta a subliniat că perioada pentru care pot fi solicitate daunele-interese moratorii, conform considerentelor deciziei nr. 35 cu referire la decizia nr. 7/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este de 3 ani anterior introducerii cererii de plată a dobânzii, cuantumul acestora urmând a fi stabilit în funcţie de plăţile efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, raportat la valoarea litigiului.

Prin încheierea din 6 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că acestea pot formula puncte de vedere, însă nu a fost depus la dosar niciun înscris în acest sens.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A. şi s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen în şedinţă publică la data de 18 septembrie 2018.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Între Sucursala Întreţinere şi Servicii Energetice F. şi S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "F." S.A. s-a încheiat contractul de prestări-servicii şi reparaţii ale instalaţiilor electrice de distribuţie nr. x din 02.09.2002, având ca obiect efectuarea de către prestator a tuturor lucrărilor ce se vor efectua la instalaţiile aflate în gestiunea beneficiarului (chematul în garanţie) pe bază de comandă fermă.

Potrivit art. 56 din contractul nr. x/2002, pentru întârzierea la plata facturilor peste termenele prevăzute în contract beneficiarul (pârâta) datorează penalităţi prestatorului (reclamantei) în cuantum de 0,05% din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la înregistrarea facturii la beneficiar, până la plata efectivă a facturilor restante.

Într-un prim litigiu, prin cererea înregistrată la Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială la data de 1 noiembrie 2006 sub nr. x/2006, reclamanta S.C. G. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreţinere Servicii Energetice Electrice Muntenia Sud solicitând instanţei să dispună obligarea societăţii pârâte la plata următoarelor sume: 5.605.341,26 RON reprezentând preţul prestaţiilor aferente serviciilor neachitate şi 1.216.361,22 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 23 octombrie 2006 inclusiv.

La data de 10 mai 2010, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor cu privire la penalităţile de întârziere, în sensul că a solicitat calcularea acestora până la data plăţii efective a debitului.

Prin sentinţa nr. 8002 din 14 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreţinere Servicii Energetice Electrica Serv S.A. - Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice "F.".

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.605.351,26 RON reprezentând prestaţii efectuate şi neachitate şi 7.686.618,18 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 126.885,12 RON cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreţinere Servicii Energetice Electrica Serv S.A. - Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice "F." în contradictoriu cu chemata în garanţie B. S.A.

A fost obligată chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 5.605.351,26 RON reprezentând prestaţii şi 7.686.618,18 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011.

Prin decizia civilă nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. împotriva sentinţei nr. 8002 din 14 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. x/2006, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.A. şi S.C. H. S.R.L. prin BNP I.

Prin aceeaşi decizie, s-a admis apelul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul obligării chematei în garanţie la plata către pârâtă a sumei de 5.543.692,40 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 30 octombrie 2005 - 31 martie 2011.

A fost obligată chemata în garanţie la plata sumei de 59.548 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, aferente penalităţilor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată pârâtă la plata sumei de 29.774 RON cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 4195 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi împotriva încheierii din 16 octombrie 2012.

Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva executării silite pornite împotriva pârâtei S.C. E. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 8002 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 443/13.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost formulate o serie de contestaţii la executare ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014 şi nr. x/2014 înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, toate fiind respinse.

Prin procesul-verbal din 28 mai 2014, BEJ D., în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, a procedat la actualizarea valorii obligaţiei principale în cuantum de 5.605.351,26 RON pentru perioada iulie 2011 - aprilie 2014, rezultând o sumă de 6.107.030,20 RON.

Din procesul-verbal încheiat la data de 28 august 2017 de BEJ D., în dosarul de executare nr. x/2011, aflat la dosarul de recurs, rezultă că s-a recuperat integral debitul restant, respectiv 5.605.351,26 RON reprezentând prestaţii efectuate şi neachitate, 5.543.692,40 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 30.10.2005 - 31.03.2011 şi 59.548 RON cheltuieli de judecată. În consecinţă, s-a constatat că, în temeiul art. 3715 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, executarea silită a încetat, ca urmare a recuperării integrale a debitului restant.

Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul litigiului pendinte, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29 iunie 2015, reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 3.068.929,67 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale de 0,05% pe fiecare zi de întârziere, conform contractului nr. x/2002, pentru perioada cuprinsă între 30 iunie 2012 - 30 iunie 2015, precum şi plata penalităţilor contractuale născute după data de 30 iunie 2015 până la data plăţii integrale a debitului principal în sumă de 5.605.351,26 RON stabilit prin sentinţa comercială nr. 8002/14.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă prin sentinţa civilă nr. 7131 din 15 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, soluţie care a fost menţinută prin decizia civilă nr. 1054/A din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca urmare a respingerii apelului reclamantei.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel susţinând că debitul său principal s-a născut la data de 19 octombrie 2005, iar cererea de chemare în judecată, în primul litigiu - dosar nr. x/2006, a fost formulată la data de 1 noiembrie 2006, înăuntrul termenului de prescripţie, iar ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile reclamantei, prescripţia debitului principal s-a întrerupt la 1 noiembrie 2006, data înregistrării pe rolul instanţei a acţiunii introductive, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958. S-a mai arătat că, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o cererea de chemare în judecată sau printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la împlinirea ultimului act de executare.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că prescripţia extinctivă a fost întreruptă, exclusiv, cu privire la plata debitului principal şi a penalităţilor de întârziere ce au făcut obiectul acelui proces, respectiv dosarul nr. x/2006, în cadrul căruia a fost solicitată suma de 5.605.341,26 RON reprezentând preţul prestaţiilor aferente serviciilor neachitate şi penalităţi de întârziere calculate până la data plăţii efective a debitului. Prin urmare, având în vedere că în litigiul pendinte se valorifică o altă pretenţie, pentru o altă perioadă de timp, susţinerea reclamantei cu privire la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu prezintă relevanţă în acest dosar, ipoteza prezentată de reclamantă fiind incidentă doar în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2006.

În consecinţă, această critică a recurentei-reclamante va fi respinsă ca nefondată.

Decizia recurată a fost criticată de reclamantă şi din perspectiva faptului că, în mod greşit, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, în sensul că penalităţile sunt drepturi accesorii ce se sting odată cu încetarea dreptului la acţiune, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat, decizia pronunţată în apel fiind nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Astfel, se apreciază ca fiind fondate criticile referitoare la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale privitoare la prescripţia dreptului de a cere penalităţi de întârziere.

Penalităţile sunt debite accesorii, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, fiind o obligaţie continuă şi succesivă.

Penalităţile sunt datorate pentru fiecare zi de întârziere, astfel că în mod corespunzător, în urma trecerii fiecărei zile în care nu este achitat debitul principal se naşte dreptul material la acţiune pentru plata penalităţii respective, începând să curgă, de asemenea, şi câte o prescripţie corespunzătoare.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită".

În considerarea acestor dispoziţii legale, nu poate fi primită susţinerea instanţei de apel în sensul că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune privind un drept accesoriu începe să curgă odată cu termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune privind dreptul principal, deoarece prescripţia nu poate să curgă înainte de a se naşte însuşi dreptul suspus prescripţiei.

Textul art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 prevede doar că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile acestuia, fără ca din aceste dispoziţii legale să poată fi trasă concluzia, contrar dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie ar fi unul singur atât pentru dreptul principal, cât şi pentru accesoriile sale.

Norma invocată nu se referă exclusiv la obligaţiile cu prestaţie succesivă ce ţin de obiectul contractului, în speţă de contravaloarea debitului principal având ca obiect servicii de întreţinere şi reparaţii ale instalaţiilor electrice de distribuţie, ci şi la accesorii, iar teza potrivit căreia termenul de prescripţie a dreptului de a pretinde penalităţi de întârziere a început să curgă simultan cu dreptul principal, contravine art. 7 alin. (3) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Penalităţile de întârziere, ca şi dobânzile sunt prestaţii periodice, care se acumulează cu fiecare perioadă de timp căreia ele îi corespund, timp în care obligaţia principală trebuia să fie executată, însă nu a fost.

Din considerentele deciziei nr. 35/2017, cu referire la decizia nr. 7/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă că daunele-interese sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanţelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestaţii succesive şi sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere şi calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe.

În acest caz sunt relevante şi prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune cu privire la aceste prestaţii succesive.

Ca atare, creditorii sunt îndreptăţiţi la daune-interese moratorii pentru o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii al căror cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii.

Penalităţile de întârziere au caracterul unor daune-interese moratorii stabilite convenţional, iar, în speţă, debitul principal a fost acordat printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, fiind achitat la data de 28 august 2017, în contextul respingerii pe fond a contestaţiei formulate de pârâta S.C. E. S.A. la procesul-verbal de distribuire a sumei ce face obiectul dosarului nr. x/2014*, conform sentinţei civile nr. 4046/16.05.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin urmare, perioada pentru care pot fi solicitate daunele-interese moratorii este reprezentată de o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de plată a dobânzii, în speţă 29 iunie 2015, cuantumul acestora urmând a fi stabilit în funcţie de plăţile efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod greşit a constatat că termenul de prescripţie privind penalităţile de întârziere a început să curgă în acelaşi timp cu termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiune privind debitul principal şi, pe cale de consecinţă, a aplicat greşit prevederile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Împrejurarea că întreg debitul principal, la care s-a raportat calculul penalităţilor de întârziere a fost stins prin plată la data de 28 august 2017, nu influenţează în niciun mod momentul începerii prescripţiei dreptului de a pretinde penalităţi de întârziere, cât timp dreptul de creanţă derivat din clauza penală beneficiază de o prescripţie distinctă de prescripţia dreptului de a solicita plata preţului, ca drept subiectiv principal.

Prin urmare, în rejudecare, instanţa de apel va analiza cererea de chemare în judecată, din perspectiva dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prin raportare la considerentele arătate.

Faţă de aspectele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C., cu consecinţa casării deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2018.