Shareholder liability for dissolved company tax debts quashed and remanded after erroneous joint-liability ruling.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 23 ianuarie 2012, reclamanta DGFP Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Tecuci a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C., moştenitori legali ai asociatei decedate E., solicitând antrenarea răspunderii foştilor asociaţi ai G. S.R.L. Tecuci pentru acoperirea debitelor societăţii, născute după data radierii societăţii din evidenţele registrului comerţului (24 februarie 2009) ca efect al deciziei civile nr. 3A din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x, irevocabilă, în temeiul art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990 republicată, în sensul obligării acestora la plata sumei de 396.230,45 RON către reclamantă.

La data de 2 martie 2005, G. S.R.L. datora bugetului consolidat al statului suma de 90.997 RON, sens în care AFP Tecuci a instituit sechestru asupra unui bun imobil proprietatea debitoarei. Creanţa nu a fost achitată, astfel că AFP Tecuci a organizat- licitaţie publică de valorificare a imobilului sechestrat.

La data de 10 august 2007, imobilul a fost vândut către adjudecatara H. S.R.L. Galaţi, la preţul de 227.016 RON, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007. Din suma totală rezultată din valorificarea imobilului, AFP Tecuci şi-a îndestulat creanţa de 117.110 RON, 8.396,84 RON au fost distribuiţi Primăriei Tecuci, una dintre creditoarele societăţii, iar diferenţa de 101.508,43 RON a fost distribuită debitoarei G. S.R.L., prin procesul-verbal de distribuţie/eliberare sume nr. x din 23 august 2007; în acest sens a fost întocmit O.P. nr. x din 27 august 2007.

O altă creditoare a G. S.R.L., I. S.R.L. a contestat în instanţă procesul-verbal de adjudecare din 10 august 2007, iar prin decizia nr. xA din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul civil nr. x/2008 s-a dispus anularea procesului-verbal nr. x din 10 august 2007 şi a actelor subsecvente în dosarul de executare nr. x/2005 privind pe debitoare. Decizia a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 783 din 13 mai 2010 pronunţată în dosarul civil nr. x/2010

Ca efect al acestei hotărâri, AFP Tecuci era obligată să returneze adjudecatarei H. S.R.L. sumele încasate în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007 anulat şi să recupereze suma reprezentând preţ de adjudecare de la debitoarea G. S.R.L.

În acest context, s-a făcut menţiunea ca prin contractul de cesiune de creanţă nr. 91 din 16 septembrie 2010, adjudecatara H. S.R.L. Galaţi a cesionat creanţa în sumă de 227.016 RON către J., aceasta din urma solicitându-i reclamantei plata sumei. Cesiunea i-a fost notificată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc.

La data de 1 noiembrie 2006, debitoarea G. S.R.L. a intrat în dizolvare, motivat de faptul că nu-şi depusese în termen legal situaţiile financiare, iar ulterior, la 24 februarie 2009, societatea s-a radiat din evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi. Deoarece la data radierii G. S.R.L. nu mai figura cu debite la bugetul statului, acestea fiind acoperite urmare valorificării imobilului proprietatea debitoarei, AFP Tecuci i-a eliberat certificat de atestare fiscală în care nu erau evidenţiate debite, în vederea prezentării către Registrul Comerţului, pentru operaţiunea de radiere.

Ulterior radierii, prin hotărârea judecătorească s-a dispus anularea actului de adjudecare, aceasta având ca efect reîntoarcerea bunului imobil în patrimoniul debitoarei. Cum societatea era radiată, proprietatea asupra bunului imobil revenea foştilor asociaţi, în temeiul art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, deci acţiunea este întemeiată, în caz contrar rezultând că se află societatea debitoare în faţa unei îmbogăţiri fără just temei, deoarece odată cu radierea, asociaţii fostei debitoare au devenit proprietarii bunului imobil, ope legis, şi tot acestora le-a fost distribuită şi suma de 101.508,43 RON rămasă în excedent în urma valorificării imobilului.

La data radierii societăţii, conform certificatului constatator nr. x din 11 mai 2011, figurau ca asociaţi ai societăţii A. şi E. Aceasta din urmă a decedat la 20 aprilie 2003, iar prin adresa din 10 iunie 2011 a BNP K. din Bucureşti i s-a comunicat reclamantei certificatul de moştenitor nr. 60 din 27 mai 2005 care atestă că moştenitorii legali ai defunctei sunt L. şi C., între bunurile care au făcut parte din masa succesorală fiind şi părţile sociale reprezentând 50% din capitalul social al G. S.R.L.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 260, alin. (12) din Legea nr. 31/1990, se impune antrenarea răspunderii foştilor asociaţi pentru acoperirea debitelor societăţii, născute după data radierii societăţii din evidenţele O.R.C de pe lângă Tribunalul Galaţi, ca efect al deciziei civile nr. 3A din 18 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul civil nr. x/2008, rămasă irevocabilă, în sensul obligării la plata sumei totale de 396.230,45 RON către AFP Tecuci, alcătuită din:

- 117.110,73 RON reprezentând creanţă bugetară, în temeiul titlurilor executorii emise de AFP Tecuci pe numele G. S.R.L.;

- 101.508,43 RON reprezentând diferenţa de preţ distribuită în urma vânzării către debitoare, pe care organul fiscal era dator a o restitui cesionarei adjudecatarei; şi

- 177.611,29 RON reprezentând dobânzi, penalităţi/majorări de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor art. 119 şi următoarele din Titlul VI - Colectarea creanţelor fiscale - Cap. III - Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere din Codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor, penalităţilor/majorărilor de întârziere, calculate potrivit art. 119 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, a arătat că erau bazate pe faptul că hotărârea judecătorească ce a anulat actul de adjudecare avea efect retroactiv, repunând părţile în situaţia anterioară încheierii acestuia. Suma distribuită debitoarei G. S.R.L., urmare a încasării preţului de adjudecare, a fost plătită acesteia la data de 28 august 2007 şi este deţinută de către foştii asociaţi ai acesteia fără un niciun titlu, începând cu această dată, odată ce actul de adjudecare a fost desfiinţat retroactiv. Suma de 218.619,16 RON reprezintă o creanţă fiscală, deoarece rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, iar dispoziţiile legale incidente în cauză stabileau faptul că pentru neachitarea obligaţiilor de plată, debitorul datorează dobânzi şi penalităţi/majorări de întârziere, începând cu data scadenţei obligaţiilor de plată, în cauză data plăţii fiind stabilită odată cu anularea retroactivă a actului de adjudecare.

Prin OP nr. x din 17 noiembrie 2010 şi nr. 2 din 18 noiembrie 2010, AFP Tecuci a plătit cesionarei J. creanţei adjudecatarului în sumă totală de 125.506,84 RON, reprezentând preţ parţial de adjudecare, rămânând să restituie diferenţa de 101.509,16 RON. Această diferenţă de 101.509,16 RON a fost restituită în contul G. S.R.L., deoarece suma totală încasată depăşea nivelul creanţei AFP Tecuci faţă de debitoare.

Prin cererea completatoare şi precizatoare din 8 ianuarie 2014, reclamanta a arătat că suma datorată de pârâţi era de 526.251,84 RON cu dobânzile aferente, structurată astfel:

- 260.023 (101.528,43 RON şi dobânzi aferente de 158.515 RON) împreună cu dobânzile ce vor curge până la data achitării integrale, la care urmează a fi obligat pârâtul M. nou introdus în cauză;

- 266.228,84 RON (125.506,84 RON şi dobânzi aferente în cuantum de 140.722 RON) împreună cu dobânzile ce vor curge până la data achitării integrale, la care vor fi obligaţi în solidar fostul asociat A. şi moştenitorii defunctei E., respectiv L. şi C.

Prin întâmpinare, pârâtul A. a invocat excepţia inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâţii L. şi C. au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.

Au arătat, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că reclamanta a solicitat obligarea, în solidar cu pârâtul A., la plata sumei de 266.228,84 RON, plus dobânzi, până la data achitării acesteia, pentru o datorie bugetară de 90.997 RON, înregistrată la 2 martie 2005 de G. S.R.L., în care mama lor E., decedată la 20 aprilie 2003, cu doi ani înainte de evidenţierea debitului, era asociată cu sus-numitul.

AFP Tecuci a invocat dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. a) şi ale art. 29 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Or, în cauză nu erau îndeplinite condiţiile legii speciale şi nici ale dreptului comun pentru ca reclamanta să se îndrepte împotriva lor, în calitate de moştenitori ai unuia dintre asociaţii societăţii comerciale ale cărei datorii bugetare le-a executat în mod defectuos.

Astfel, chiar dacă au moştenit de pe urma defunctei lor mame, câte 1/2 din 25 de părţi sociale, reprezentând 50% din capitalul social al G. S.R.L., ei nu au dobândit de drept calitatea de asociat, având doar un drept de creanţă reprezentat de valoarea părţilor sociale moştenite de la autoarea lor. Mai mult, nu au participat la continuarea societăţii, după acceptarea moştenirii, respectiv nu au primit drept de vot din partea adunării generale a asociaţilor, iar G. S.R.L. nu a efectuat formele legale de înregistrare şi publicitate pentru a le fi recunoscută calitatea de asociat în aceasta.

Astfel, nu au calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamanta nu a depus actul constitutiv al societăţii din care să rezulte fie că s-a prevăzut posibilitatea continuării societăţii cu moştenitorii asociaţilor decedaţi, fie că nu există vreo interdicţie expresă privind o atare continuare. Apoi, adresa din 11 mai 2011, emisă la 7 ani de la decesul mamei lor, E., consemna că aceasta figura în evidenţele ORC alături de pârâtul A. în calitate de "asociat" la G. S.R.L., ceea ce dovedeşte că au fost nesocotite art. 202-203 din Legea nr. 31/1990, privind:

- obligaţia de a se fi validat transmiterea pe cale succesorală a părţilor ei sociale, nefiind convocaţi pentru a se hotărî dacă se continuă, sau nu, activitatea împreună cu ei;

- obligaţia înscrierii lor în registrul de asociaţi al societăţii;

- obligaţia consemnării transmiterii părţilor sociale în registrul comerţului, stare de fapt, care probează, la rândul său, că A. a continuat activitatea de asociat unic în fapt, folosindu-se de întregul capital social, de la data morţii asociatei sale, 20 aprilie 2003, şi până la radierea firmei din registrul comerţului - 24 februarie 2009.

În aceste condiţii, faţă de prevederile art. 203 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă, per a contrario, că nefiind înscrişi în Registrul comerţului ca asociaţi la G. S.R.L., terţii nu au îndreptăţirea legală de a-i introduce ca pârâţi într-un litigiu privind societatea la care mama lor defunctă a fost asociată până în urmă cu 11 ani.

De asemenea, nici din perspectiva dreptului comun, respectiv din cea a răspunderii civile delictuale - pe care şi-a motivat reclamanta pretenţiile faţă de ei - nu au calitate procesuală pasivă, obligaţiile din raportul juridic fiscal, în sensul art. 29 alin. (1) Codul de procedură fiscală, dintre G. S.R.L. şi AFP Tecuci fiind stabilite de aceasta pentru suma care a generat prezentul litigiu (90.997 RON) la data de 2 martie 2005, adică la un an 11 luni şi 18 zile după decesul asociatei E. Or, răspunderea civilă delictuală se transmite moştenitorilor autorului faptului prejudiciabil, ceea ce mama lor, în mod evident, nu putea fi, din moment ce era decedată la data evidenţierii obligaţiei fiscale de către reclamanta AFP Tecuci.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei au arătat că acţiunea îşi avea originea în anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din 10 august 2007 şi a actelor de executare subsecvente prin decizia civilă nr. 3A/2009 a Tribunalului Galaţi, irevocabilă prin decizia nr. 783/2010 a Curţii de Apel Galaţi.

În motivarea sancţionării cu nulitatea absolută instanţa a reţinut, în esenţă, că organele fiscale au nesocotit dispoziţiile art. 154 şi art. 162 alin. (1) Codul de procedură fiscală, art. 149 din Normele metodologice, art. 496 şi art. 504 din C. proc. civ., în sensul că AFP Tecuci:

- nu a solicitat relaţiile necesare de la OCPI, cu privire la situaţia juridică a imobilului proprietate a G. S.R.L. scos la licitaţie;

- nu a depus vreun titlu executoriu în dosarul de executare care să justifice începerea executării silite; şi

- a întocmit greşit procesul-verbal de sechestru din 16 iunie 2005, depus în dosarul de executare nr. x/2005, indicând imobilul din Tecuci, str. x, nr. 4 ca fiind sub sechestru, în loc de imobilul din Tecuci, str. x, nr. 3.

Or, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, este inadmisibil ca reclamanta să-şi motiveze pretenţiile faţă de pârâţi invocând propria culpă, care a condus la anularea licitaţiei în urma căreia s-a stins debitul firmei la care defuncta lor mamă era asociat.

După cum singură recunoaşte AFP Tecuci, s-a îndreptat împotriva lor pentru a recupera suma reprezentând preţ de adjudecare, de la debitoarea G. S.R.L., trecând pretenţiile sale din planul executării creanţelor fiscale în cel al răspunderii civile delictuale sau în planul îmbogăţirii fără justă cauză. Or, în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 3A/2009 Tribunalul Galaţi a anulat actul de adjudecare din 10 august 2007, fără să dispună asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, cât timp reclamanta nu a procedat conform prevederilor art. 4042 C. proc. civ., respectiv nu a cerut acest lucru, acţiunea îndreptată împotriva lor este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâţii au arătat că pretenţiile reclamantei sunt nefondate întrucât debitul de 90.997 RON faţă de bugetul consolidat al statului evidenţiat de reclamantă - la 2 ani de la data decesului asociatei E. - ca fiind în sarcina G. S.R.L., a fost stins în urma licitaţiei din 10 august 2007.

Apoi, actul de adjudecare a fost sancţionat cu nulitate absolută pentru culpa reclamantei. Reluarea pretenţiilor reclamantei îndreptate împotriva G. S.R.L., din planul executării creanţelor bugetare, şi reorientarea acestora către moştenitorii unuia dintre asociaţii acesteia, în planul răspunderii civile delictuale, nu pot fi admise cât timp E., fizic, nu a fost autoarea vreunui prejudiciu (decedând cu 2 ani înainte de înregistrarea datoriei bugetare a firmei), cu consecinţa că organele fiscale reclamante nu pot îndeplini obligaţia legală ce incumbă oricărui păgubit, şi anume aceea de a dovedi culpa acesteia. Or, chiar dacă, răspunderea civilă delictuală se transmite moştenitorilor, defuncta lor mamă, nefiind autoarea vreunei fapte prejudiciabile dovedite, ca să răspundă pentru fapta proprie, în condiţiile art. 998 şi art. 999 din C. civ., în mod greşit, reclamanta, i-a chemat în judecată. Cu atât mai mult nu poate fi luată în considerare ca temei al cererii de chemare a pârâţilor în judecată îmbogăţirea fără justă cauză, cât timp acestora nu le-au profitat sumele returnate, cu temei, justificare şi titlu, după anularea licitaţiei, de AFP Tecuci către G. S.R.L. şi nici patrimoniul acesteia.

Reclamanta a invocat împotriva pârâţilor prevederile art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, dar nici un bun din patrimoniul G. S.R.L. nu a revenit mamei pârâţilor (decedată cu 6 ani înainte de radierea firmei) şi nici acestora, care nu i-au continuat activitatea de asociat. De altfel, după lichidarea societăţii şi radierea acesteia din registrul comerţului, creditorii pot urmări numai pe asociaţii care au o răspundere nelimitată pentru obligaţiile sociale, ceea ce nu a fost cazul autoarei pârâţilor, E., asociată într-o societate cu răspundere limitată.

Mai mult, potrivit situaţiei de fapt relevate chiar de reclamantă, la data radierii din registrul comerţului (24 februarie 2009), G. S.R.L. nu avea datorii faţă de bugetul consolidat al statului, iar ulterior AFP Tecuci a renunţat la calitatea de creditor bugetar, declarându-se, prin natura acţiunii promovată, persoană juridică prejudiciată prin delict civil, pretenţie nefondată.

Prin acţiunea precizată, reclamanta, în mod neîntemeiat, pretinde dobânzi de 140.722 RON calculate chiar şi pentru perioada cuprinsă între data lichidării datoriei G. S.R.L. Tecuci, prin licitaţie, şi data anulării acesteia din culpa AFP Tecuci, întrucât suma pretinsă nu constituia o creanţă bugetară pentru a fi incidente art. 119-124 Codul de procedură fiscală, temeiul chemării lor în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Pârâtul M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond ca nefondată. A invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

A arătat că, deoarece debitul datorat de către G. S.R.L. bugetului de stat era mai mic decât suma obţinută prin executare silită, cu adresa din 23 octombrie 2007 emisă de AFP Tecuci s-a procedat la distribuirea sumei de 227.016 RON încasată în urma executării silite, o parte fiind virată în contul debitoarei, respectiv suma de 101.508,43 RON. La momentul declanşării executării silite împotriva debitoarei G. S.R.L., societatea era reprezentată în relaţiile cu terţii de către pârât, în baza procurii speciale nr. 2954 din 3 iunie 2005.

Ulterior virării sumei, pârâtul, în baza mandatului, a procedat la stingerea unei datorii a societăţii, sens în care s-a emis un ordin de plată către N. S.R.L. După finalizarea vânzării, în urma contestării în instanţă a procedurii executării silite, s-a anulat actul de adjudecare, situaţie ce a condus la restituirea sumelor încasate către adjudecatar.

Reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a înţeles să-l cheme în judecată şi pe pârât în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. Având în vedere condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru ca o asemenea cerere să fie admisă, având în vedere de asemenea că pentru aplicarea dispoziţiilor legale invocate de reclamantă trebuia să existe două părţi ce au avut relaţii între ele, a considerat că el nu avea calitatea procesuală pasivă de a sta în judecată în această cauză.

Relaţiile s-au derulat între AFP Tecuci în calitate de creditoare şi G. S.R.L., ca debitoare. Faptul că pârâtul a reprezentat printr-o procură specială interesele unui administrator nu echivalează cu existenţa unor relaţii directe între el şi reclamanta-creditoare.

Pentru a fi admisă, o asemenea acţiune trebuia formulată în termen general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă (conform art. 8) de la data când reclamanta a cunoscut sau după împrejurare trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspundea de ea. Cum pârâtul a fost cel ce a reprezentat societatea şi atunci când s-a procedat la vânzarea bunului imobil teren şi ulterior şi cum de la data când reclamanta a avut cunoştinţă că actul de adjudecare a fost anulat prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. x şi până la data formulării cererii privind îmbogăţirea fără justă cauză, împotriva sa au trecut mai mult de trei ani, a solicitat ca instanţa să constate că în cauză a intervenit prescripţia şi să dispună respingerea cererii pe excepţie ca fiind prescrisă.

Pe fond a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile materiale ale intentării acţiunii:

- să existe o îmbogăţire a pârâtului - suma a fost virată de reclamantă în contul G. S.R.L., şi nu pârâtului, sumă ce a fost folosită pentru stingerea unei datorii către o altă societate; suma nu a fost încasată şi nu a fost virată persoanei fizice M.;

- să existe o însărăcire a reclamantei - nu a existat o însărăcire a reclamantei, ci s-a restituit o sumă achitată de un adjudecator al cărui act de cumpărare a fost anulat; plata unor dobânzi penalizatoare s-a datorat culpei reclamantei;

- între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau o corelaţie directă - cum îmbogăţirea pârâtului nu s-a realizat în nici un fel, această legătură sau corelaţie nu există.

De asemenea, trebuie îndeplinite şi anumite condiţii juridice, respectiv:

- îmbogăţirea şi însărăcirea să fie lipsite de o cauză justă - cum virarea sumei rezultate din vânzarea bunului imobil a avut la bază un temei just, vânzare silită, şi o distribuţie a sumelor rezultate efectuată de către reclamantă, nu putea fi pusă în discuţie justeţea plăţilor efectuate;

- însărăcita (reclamanta) să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă.

2. Prin sentinţa civilă nr. 829 din 30 aprilie 2014, Judecătoria Tecuci a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii cererii, a prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi inadmisibilităţii cererii şi a prematurităţii acesteia. Totodată, admiţând acţiunea, a obligat pe pârâţii A., L., C. şi M. să plătească reclamantei AFP Tecuci suma totală de 396.230,45 RON.

Împotriva sentinţei, pârâţii au formulat apel prin care au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei în rejudecare sau respingerea acţiunii reclamantei.

Cererea de apel a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi pe data de 25 iulie 2014, iar în apel au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză imobiliară.

Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, după administrarea probelor, excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tecuci, având în vedere valoarea pretenţiilor solicitate, iar prin decizia civilă nr. 172/2016 s-a dispus anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, ca instanţă de fond, la data de 21 aprilie 2016.

3. Prin sentinţa civilă nr. 267 din 6 decembrie 2016, Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâţi. Totodată, a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că acţiunea se întemeiază pe art. 237 alin. (10) şi art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, art. 25 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală pentru pârâţii A. şi E. prin moştenitorii L. şi C. şi, respectiv, art. 1345-1348 C. civ. pentru pârâtul M.

Societatea debitoare G. S.R.L. Tecuci a avut doi asociaţi - A. şi E. -, fiecare cu o cotă de participare de 50%. La 20 aprilie 2003 a decedat asociata E., moştenirea acesteia preluând-o moştenitorii legali L. şi C. cu câte o cotă de 1/2; fiecare. Nu s-a făcut o modificare a actelor constitutive ale societăţii debitoare în sensul introducerii moştenitorilor ca şi asociaţi ai societăţii şi nici a modificării acestora în sensul rămânerii unui singur asociat.

Reclamanta AFP Tecuci a susţinut că avea împotriva debitoarei S.C. G. S.R.L. o creanţă la bugetul consolidat al statului în sumă de 90.997 RON, sens în care a instituit la 16 iunie 2005 sechestru asupra unui imobil al debitoarei. În anul 2005 a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2005, în care s-a înfiinţat sechestrul. Prin decizia civilă nr. 3A/2009 a Tribunalului Galaţi s-a reţinut că în dosarul de executare silită nr. x/2005 nu exista nici un titlu executor care să justifice începerea executării silite.

La data de 17 mai 2006, I. S.R.L. a adjudecat suprafaţa de 5.000 mp teren din totalul de 11.486 mp teren proprietatea G. S.R.L. în cadrul dosarului de executare silită nr. 51/2004 al BEJ O., care a dezmembrat terenul. Restul de 6.486 mp teren era îndestulător pentru creanţa bugetară. Actul de adjudecare a fost comunicat reclamantei care l-a înregistrat sub nr. x din 9 iunie 2006.

La data de 10 august 2007, în dosarul de executare silită nr. x/2005 al AFP Tecuci, a fost vândut în mod ilegal imobilul, aşa cum se reţine prin decizia civilă nr. 3A/2009, deoarece nu a fost pus sub sechestru acest imobil, ci altul, iar din imobilul teren în suprafaţă de 11.486 m.p mai rămăsese în patrimoniul debitoarei G. S.R.L. doar suprafaţa de 6.486 mp.

La data de 27 august 2007 a fost achitată către G. S.R.L. suma de 101.508,43 RON, dintr-un total încasat de organul fiscal de 227.016 RON de la H. S.R.L., adjudecatarul imobilului vândut ilegal, care şi-a cesionat creanţa faţă de organul fiscal la 16 septembrie 2010 către J. Societatea debitoare era administrată în fapt de M., care a direcţionat suma primită de la organul fiscal spre acoperirea unui debit al societăţii debitoare la societatea N. S.R.L.

La data de 28 mai 2008 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1098 a Judecătoriei Tecuci prin care s-au desfiinţat actele de executare silită, hotărâre modificată prin decizia civilă nr. 3A/2009. În final au fost desfiinţate procesul-verbal de adjudecare din 10 august 2007 şi actele subsecvente din dosarul de executare fiscală nr. x/2005.

La data de 24 februarie 2009 s-a dispus radierea societăţii G. S.R.L. din Registrul comerţului, dar nu există nici un înscris din care să rezulte dacă asociaţii au primit bunuri ale societăţii debitoare la momentul radierii acesteia.

La data de 7 februarie 2012 se emite un extras de carte funciară din care rezultă că terenul în suprafaţă de 6.486 mp se află în proprietatea societăţii G. S.R.L., având asupra lui înregistrate sarcini, respectiv contract de ipotecă, proces-verbal de sechestru şi somaţii de plată.

La data de 4 mai 2012 organul fiscal a făcut plângere penală privind nerestituirea sumei de 101.508,43 RON, soluţionată prin emiterea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. x împotriva pârâţilor din prezenta cauză.

În baza art. 137 C. proc. civ. din 1865, instanţa a analizat cu prioritate excepţiile care fac de prisos analiza în tot sau în parte a fondului cauzei.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M., L. şi C., a reţinut că ultimii doi au susţinut că, deşi au moştenit-o pe mama lor, adică au o vocaţie la părţile sociale ale societăţii G. S.R.L., totuşi nu pot fi chemaţi în judecată. Într-adevăr, nu sunt documente din care să rezulte că aceştia au devenit asociaţi ai societăţii G. S.R.L., cu toate acestea cei doi ar putea primi ceea ce i se cuvenea mamei lor din patrimoniul societăţii radiate, adică activul net. În măsura în care s-ar face dovada că lui E. i se cuvenea o sumă de bani sau un bun la momentul radierii societăţii, acest activ net li s-ar cuveni pârâţilor şi aceştia ar fi ţinuţi în limita acestui activ net să răspundă faţă de terţi. Aşadar, excepţia este neîntemeiată în ceea ce îi priveşte.

Pentru pârâtul M., temeiul de drept al acţiunii este îmbogăţirea fără justă cauză, iar nu răspunderea civilă delictuală sau contractuală, deci nu se poate verifica dacă a săvârşit un delict sau a avut o relaţie contractuală cu reclamanta. În cazul îmbogăţirii fără justă cauză, în instanţă poate fi chemată orice persoană fizică sau juridică, astfel că orice persoană poate avea calitate procesuală pasivă. Dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile pentru a fi admisă sau nu acţiunea, se poate analiza pe fondul litigiului şi nu pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Deci, şi pentru acest pârât excepţia e nefondată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii a reţinut că vizează trei aspecte: invocarea propriei culpe a reclamantei în producerea prejudiciului solicitat pârâţilor, denaturarea naturii creanţei de la creanţă fiscală la una născută din răspundere delictuală şi existenţa unui temei de drept distinct în baza căruia puteau fi chemaţi în judecată, art. 138 din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, astfel că doar asociaţii cu răspundere nelimitată puteau fi acţionaţi în judecată.

Referitor la invocarea propriei culpe a reclamantei în producerea prejudiciului solicitat pârâţilor a reţinut că aceasta este o apărare de fond a pârâţilor şi nu o inadmisibilitate în sensul că acţiunea în pretenţii nu poate fi primită.

Referitor la denaturarea naturii creanţei a reţinut că temeiul acţiunii nu este răspunderea civilă delictuală, ci faptul că, pentru bunurile rămase la momentul radierii unei societăţi comerciale, asociaţii răspund în limita valorii lor. Or, nu se poate vorbi de o schimbare a naturii creanţei din bugetară în delictuală, deoarece nu este vorba de un delict făcut de foştii asociaţi, întrucât debitoarea era eventual societatea, iar nu pârâţii. Nu s-a invocat în cauză vreo încălcare a unor dispoziţii legale de către pârâţi pentru a se pune problema antrenării unei răspunderi delictuale, deci natura creanţei este bugetară.

Referitor la existenţa unui temei de drept distinct în baza căruia puteau fi chemaţi în judecată, respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că doar asociaţii cu răspundere nelimitată puteau fi acţionaţi în judecată, instanţa a reţinut că radierea societăţii se putea face în urma unei dizolvări urmată de lichidare voluntară sau silită, adică ca urmare a lichidării societăţii prin voinţa asociaţilor sau prin urmarea procedurii de insolvenţă. Dacă s-a urmat procedura lichidării voluntare, cum este cazul în speţă, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 85/2006, ci prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990. Aşadar, reclamanta nu avea la dispoziţie alte prevederi legale pentru antrenarea răspunderii pârâţilor, deci excepţia inadmisibilităţii, sub toate aspectele analizate, este nefondată.

Cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii a reţinut că pârâţii au invocat că, la momentul introducerii acţiunii, se împlinise termenul de 3 ani calculat de la data pronunţării hotărârii de desfiinţare a actului de adjudecare. Prima soluţie executorie cu privire la actul de adjudecare din 10 august 2007 a fost pronunţată prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi, iar acţiunea de faţă a fost introdusă la data de 23 ianuarie 2012, adică la 2 ani, 11 luni şi 26 zile, adică în termenul general de prescripţie de 3 ani. Instanţa nu a reţinut soluţia de la fond a Judecătoriei Tecuci (din contestaţia la executare) pentru că, pe de o parte, ea nu era definitivă şi executorie, iar, pe de altă parte, a fost desfiinţată în calea de atac a apelului. Aşadar, excepţia prescripţiei este nefondată.

Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii a reţinut că a fost invocată de pârâtul A. şi susţinută de toţi ceilalţi pârâţi, motivat de faptul că, prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009, nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării.

Potrivit art. 404 C. proc. civ. din 1865, instanţa învestită cu o contestaţie la executare poate admite contestaţia şi anula actul de executare contestat. Odată cu desfiinţarea actului de executare prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 nu s-a dispus asupra restabilirii situaţiei existente anterior actului desfiinţat.

Prin adjudecare, bunul imobil a intrat în proprietatea societăţii H. S.R.L. Actul de adjudecare a fost anulat, dar potrivit art. 4042 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, nu s-a dispus repunerea în situaţia anterioară, adică fie desfiinţarea vânzării pentru întreaga suprafaţă de 11.486 mp şi obligarea uneia din părţi la restituirea către adjudecatar a întregii sume încasate şi eventuale dobânzi, fie desfiinţarea vânzării doar pentru suprafaţa de 5.000 mp, care nu mai era proprietatea societăţii debitoare, şi păstrarea vânzării pentru ceilalţi 6.486 mp, cu obligarea creditoarei la restituirea diferenţei de preţ, fie continuarea executării silite fiscale, etc.

În condiţiile în care societatea debitoare a fost radiată, interesată de clarificarea situaţiei era reclamanta, care trebuia să ştie ce s-a întâmplat cu bunul imobil în litigiu, respectiv cu cei 6.486 mp: dacă au rămas în patrimoniul adjudecatarului sau au reintrat în patrimoniul societăţii debitoare şi care era valoarea creanţei ce trebuia restituită de societatea debitoare, de ea către adjudecatar sau de eventualii asociaţi. Toate aceste aspecte nu au fost lămurite printr-o cerere de întoarcere a executării şi nici nu se pot lămuri pe o acţiune în pretenţii separată.

Abia în funcţie de o soluţie dată pe calea întoarcerii executării se poate aprecia şi asupra unei eventuale răspunderi a pârâţilor, deoarece dacă întregul bun imobil a reintrat în patrimoniul societăţii radiate, atunci acesta se putea transmite asociaţilor, dacă nu a mai reintrat imobilul în patrimoniul societăţii debitoare, atunci nici nu se mai pune problema ca pârâţii să mai poată răspunde în baza art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, nu se cunoaşte ce sumă era obligată creditoarea să restituie adjudecatarului, pentru a se putea analiza mai departe în ce măsură pot răspunde pârâţii.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia prematurităţii acţiunii, în sensul că în lipsa unei hotărâri privind întoarcerea executării silite nu se poate dezlega prezenta cauză privind proprietarul imobilului în suprafaţă de 6.486 mp după desfiinţarea actului de adjudecare şi întinderea creanţei organului fiscal şi faţă de cine. Acţiunea de antrenare a răspunderii asociaţilor pentru bunurile primite de la societatea desfiinţată este una subsidiară întoarcerii şi finalizării executării silite, funcţie de care se pot stabili bunurile primite care limitează răspunderea, motiv pentru care apelarea la această cale este una prematură.

4. Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI - AJFP GALAŢI (pentru fosta AFP Tecuci - actualul Serviciu fiscal municipal Tecuci), precum şi pârâţii C. şi L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă la data de 27 decembrie 2016.

Apelanţii-pârâţi C. şi L. au solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii sau a prescripţiei iar, în cazul respingerii lor, menţinerea hotărârii de fond, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat, referitor la inadmisibilitate, că procedura ce trebuie urmată este deja stabilită, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 3A din 18 februarie 2009, respectiv executarea diferenţei de 6.023 mp rămasă din dezmembrarea terenului de 11.486 mp. Iar reclamanta are o procedură specială de executare a creanţelor bugetare, reglementată de Codul de procedură fiscală, astfel că promovarea unei acţiuni civile delictuale pentru recuperare este inadmisibilă. Reclamanta trebuia să urmeze calea stabilită de art. 2 şi 24 din Codul de procedură fiscală, adică executarea silită, dar nu a făcut-o, deci majorările de întârziere pretinse sunt datorate culpei ei.

De altfel, reclamanta nu a atacat încheierea de radiere a societăţii G. S.R.L., prin care putea să readucă creanţa în societate şi să o declare insolventă, supunând-o prevederilor Legii nr. 85/2006, inclusiv sub aspectul atragerii răspunderii administratorului sau asociaţilor.

Apelanţii au subliniat că societatea este doar dizolvată şi radiată, dar nu lichidată, deci îşi menţine personalitatea juridică până la lichidarea patrimoniului. Iar dizolvarea nu a fost voluntară, cererea fiind introdusă de ONRC. Însă, reclamanta avea obligaţia de a împiedica radierea societăţii, soluţia din decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 fiind cunoscută la data radierii - 24 februarie 2009. Altfel spus, reclamanta avea obligaţia să facă toate demersurile pentru recuperarea prejudiciului întâi de la societate, şi abia apoi de la asociaţi.

Reclamanta nu mai are titlu în baza căruia să execute silit creanţa pretinsă, aşa cum este reţinut în considerentele deciziei nr. 3A din 18 februarie 2009, dar partea cere plata creanţei fiscale în baza aceloraşi acte de executare din dosarul nr. x, în loc să emită forme noi, încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei.

De altfel, decizia nr. 3A din 18 februarie 2009 reprezintă deja un titlu pentru reclamantă pentru că a stabilit ca partea să execute suprafaţa de 6.023 mp rezultată din dezmembrare. Iar pe calea prezentei acţiuni, reclamanta nu are cum să obţină un titlu de creanţă care să se circumscrie cerinţelor Codului de procedură fiscală. De altfel, decizia civilă nr. 783 din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană juridică fără capacitate de exerciţiu şi folosinţă, societatea fiind radiată prin încheierea din 24 februarie 2009.

Referitor la prescripţie, apelanţii-pârâţi au arătat că excepţia este întemeiată pentru că, dacă pretenţiile sunt de natură civilă, atunci se aplică termenul de prescripţie de 3 ani potrivit Decretului nr. 167/1958. Acesta a început să curgă la data de 9 iunie 2006, când AFP Tecuci a luat cunoştinţă de procesul-verbal de adjudecare din 17 mai 2006, fiind împlinit înainte de introducerea acţiunii.

Apelanta-reclamantă AJFP GALAŢI a solicitat schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii. În motivare a arătat că instanţa nu a lămurit cauza pentru că prin decizia nr. 3A/2009 s-a constatat că 5.000 mp din imobilul teren au fost adjudecaţi de I. S.R.L. anterior încheierii actului de adjudecare nr. x din 10 august 2007, deci au revenit societăţii debitoare doar cei 6.486 mp diferenţă. Iar ca urmare a hotărârii, părţile au fost repuse în situaţia anterioară, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii, astfel că nu mai este necesară o acţiune întemeiată pe art. 4042 alin. (2) C. proc. civ. din 1865.

De altfel, efectele retroactive au fost recunoscute prin sentinţa civilă nr. 2098 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 441 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, ambele pronunţate în dosarul nr. x, care au dispus obligarea apelantei-reclamante la plata sumei de 101.508,43 RON către cesionara J.

Cum după radierea societăţii G. S.R.L. bunul imobil sechestrat a devenit proprietatea asociaţilor ope legis, potrivit art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, aceştia nu pot rămâne şi cu bunul şi cu suma restituită, deoarece nu există un just temei.

Unele considerente ale hotărârii sunt contradictorii, în sensul că s-a admis excepţia prematurităţii, pe motiv că nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, dar s-a considerat că a început a curge un termen de prescripţie de la data deciziei nr. 3A din 18 februarie 2009. De altfel, fiind vorba despre o creanţă fiscală, aşa cum recunoaşte şi instanţa, termenul de prescripţie este de 5 ani, iar nu de 3 ani. Or, în lipsa unei motivări care să releve raţionamentul juridic de o manieră rezonabilă şi clară, instanţa de control judiciar este în imposibilitatea cenzurării hotărârii.

Nu mai puţin, apelantei-reclamante i-a fost încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i s-a comunicat raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe de apel, iar Tribunalul Galaţi, în rejudecarea fondului, a respins readministrarea expertizei. Or, proba era utilă pentru stabilirea valorii imobilului, strâns legată de întinderea răspunderii pârâţilor. De altfel, valoarea reţinută în expertiză este nejustificat de mică.

Prin decizia nr. 95/A din 22 martie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii C. şi L., împotriva sentinţei nr. 267 din 6 decembrie 2016 a Tribunalului Galaţi.

A admis apelul declarat de reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A respins, ca nefondată, excepţia prematurităţii acţiunii.

A admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţii A., C. şi L., în solidar, la plata către reclamantă a următoarelor sume: 117.110 RON şi a dobânzii legale aferente, de la 17 noiembrie 2010 şi până la plata integrală a sumei; 8.396,84 RON şi a dobânzii legale aferente, de la 18 noiembrie 2010 şi până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, cu privire la soluţia de respingere a excepţiilor de inadmisibilitate a acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâţi.

A respins cererea apelanţilor pârâţi, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a apelului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la apelul declarat de pârâţi, a constatat că aceştia au criticat doar soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, apelanţii afirmă că prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, procedura pe care intimata-reclamantă AJFP GALAŢI trebuie să o urmeze pentru recuperarea creanţei bugetare, dar instanţa a constatat că nu există nicio astfel de dispoziţie, nici la pag. 6 a deciziei şi nici în altă parte. Curtea a reamintit că autoritatea de lucru judecat - reglementată de art. 1201 C. civ. din 1864 şi art. 163 C. proc. civ. din 1865 - priveşte dispozitivul hotărârii şi acele considerente pe care se sprijină, precum şi, separat, considerentele care tranşează o chestiune litigioasă. Or, decizia nr. 3A/2009 a stabilit nulitatea actelor de executare din dosarul nr. x, dar şi valabilitatea actului de adjudecare încheiat de BEJ O. la 17 mai 2006, fără a dispune asupra modului în care, pe viitor, intimata-reclamantă urmează a-şi valorifica drepturile. Iar referitor la actul de adjudecare, instanţa a reţinut că, fiind vorba despre o executare silită, AJFP GALAŢI trebuia să formuleze contestaţie la executare, iar nu acţiune în temeiul art. 948 şi 968 C. civ. din 1864. Însă nu a indicat AFP Tecuci să declanşeze o executare silită pentru recuperarea creanţei sale. Aşadar, acest argument nu este întemeiat.

Referitor la faptul că intimata-reclamantă nu putea recupera creanţa bugetară decât pe calea executării silite, iar nu prin antrenarea răspunderii civile delictuale, Curtea a reţinut că AJFP GALAŢI nu a afirmat niciodată, nici în cererea introductivă din 2012, nici în cea completatoare şi precizatoare din 2014, că şi-ar întemeia acţiunea pe răspunderea civilă delictuală. De altfel, niciodată nu s-a pus problema conversiei creanţei dintr-una fiscală într-una civilă (rezultată dintr-un delict); aşadar, argumentul este vădit nefondat.

Chiar dacă intimata-reclamantă nu a atacat niciodată hotărârea de radiere a societăţii G. S.R.L., aceasta nu împiedică formularea cererii din dosarul de faţă, având în vedere temeiul de drept invocat - art. 25 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 237 alin. (10) şi art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990 - care priveşte situaţia bunurilor societăţii radiate în raport cu asociaţii, iar nu cu societatea însăşi. Deci nici acest argument nu este fondat. Iar cu privire la pretinsa obligaţie a intimatei-reclamante de a urmări întâi societatea şi abia apoi asociaţii, Curtea a constatat că apelanţii-pârâţi nu au indicat niciun text de lege care să o conţină, deci afirmaţia nu este întemeiată.

Referitor la dispoziţiile Legii nr. 85/2006, Curtea a reţinut că acestea nu sunt incidente în cauză, faţă de temeiul pentru care s-a dispus dizolvarea şi radierea societăţii debitoare (neactualizarea informaţiilor fiscale relevante în registrul comerţului), deci nici acest argument nu este fondat.

Apelanţii-pârâţi afirmă că ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI nu mai are titlu executoriu fiscal pentru obligarea lor la plată. Însă, Tribunalul Galaţi, în decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009, a reţinut că în dosarul de executare nr. x/2005 nu există un titlu executor care să justifice începerea executării silite, dar nu şi că nu există creanţa fiscală contra societăţii G. S.R.L. Altfel spus, datoria societăţii nu a fost negată; de altfel, nici măcar societatea nu a făcut o astfel de afirmaţie - în niciuna dintre procedurile judiciare la care a luat parte - şi nici nu s-a opus executării silite a bunului său imobil din Tecuci în dosarul nr. x.

În aceste condiţii, nu poate fi reţinut argumentul apelanţilor-pârâţi privind greşita soluţionare, de către prima instanţă, a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, apelanţii-pârâţi C. şi L. au afirmat că termenul de prescripţie - cel general, de 3 ani, aplicabil raporturilor juridice civile - a început a curge la 9 iunie 2006, când AFP Tecuci a luat cunoştinţă de procesul-verbal de adjudecare. Curtea nu a reţinut acest argument din două motive:

- în primul rând, pentru că, fiind vorba despre o creanţă fiscală, termenul de prescripţie este diferit (5 ani) şi se calculează în mod diferit (de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere creanţa - art. 91 Codul de procedură fiscală); iar

- în al doilea rând, pentru că executarea silită a bunului imobil al societăţii G. S.R.L. a avut loc mai târziu, abia la 10 august 2007, iar hotărârile judecătoreşti care au obligat intimata-reclamantă să restituie suma încasată prin executare sunt, evident, ulterioare. Or, este absurd să consideri că un termen de prescripţie începe a curge înainte de a se naşte dreptul la acţiune.

În concluzie, şi acest argumentul este nefondat, iar excepţia prescripţiei a fost corect soluţionată de prima instanţă.

A reţinut, prin urmare, că apelul formulat de către apelanţii-pârâţi C. şi L. - care priveşte numai modul de soluţionare a celor două excepţii, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei - nu este fondat.

Referitor la apelul declarat de către ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, Curtea a reţinut că, prin executarea silită constatată prin procesul-verbal din 10 august 2007, bunul imobil din Tecuci a trecut din patrimoniul societăţii G. S.R.L. în cel al societăţii H. S.R.L., suma de 227.016 RON (preţul bunului imobil) a trecut din patrimoniul H. S.R.L. în cel al AFP Tecuci, unde a stins două creanţe (de 117.110 RON şi 8.396,84 RON), iar diferenţa de 101.508,43 RON a trecut în patrimoniul G. S.R.L. Aşadar, ultima societate a rămas fără teren, dar a stins cele două creanţe şi a primit diferenţa de sumă.

Anularea executării silite, dispusă prin decizia civilă nr. 3A din 18 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi, are drept consecinţă logică repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul următor: G. S.R.L. redobândeşte bunul imobil, H. S.R.L. redobândeşte preţul plătit, iar AFP Tecuci redevine titularul creanţelor fiscale arătate. Potrivit art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare (aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă), la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. Dar, aceste consecinţe, constituind repunerea în situaţie anterioară, nu au fost dispuse prin însăşi decizia civilă nr. 3A/2009, aşa cum corect au subliniat şi intimaţii-pârâţi.

Însă, conform art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii dacă, evident, are un astfel de interes. În cauză, interesul nu a existat întotdeauna, pentru că situaţia juridică a bunurilor transferate prin executarea silită a fost diferită; astfel:

- suma de 125.506,84 RON (cuprinzând cele două creanţe fiscale de 117.110 RON şi 8.396,84 RON) a fost restituită de bună-voie de AJFP GALAŢI către succesorul în drepturi al adjudecatarului H. S.R.L., respectiv cesionara J.; aici, cesionara nu a avut interes să ceară repunerea în situaţia anterioară;

- suma de 101.508,43 RON şi dobânda aferentă a fost restituită de AJFP GALAŢI doar în baza sentinţei nr. 2098 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi; aici, cesionara a avut interes să ceară instanţei repunerea în situaţia anterioară, iar în sentinţa indicată este menţionat expres că admiterea acţiunii ce i-a format obiectul reprezintă tocmai repunere în situaţia anterioară (pag. 3 par. 2);

- bunului imobil (terenul din Tecuci) s-a reîntors în patrimoniul debitoarei G. S.R.L.; pârâţii neagă această consecinţă, dar ea este probată prin extrasele de carte funciară nr. x din 7 februarie 2012 emise de BCPI Tecuci, care atestă că terenurile intravilane de 6023 mp şi, respectiv, 463 mp, deci în total 6.486 mp (diferenţa din totalul de 11.486 mp executaţi silit), sunt în proprietatea societăţii G. S.R.L.; aici, societatea debitoare nu a avut interes în a cere repunerea în situaţia anterioară.

Curtea a subliniat că, şi din acest motiv, legea reglementează separat anularea actelor de executare şi repunerea în situaţia anterioară: sunt cazuri în care a cere repunerea în situaţia anterioară este inutilă, fie pentru că transferul urmărit prin actul anulat nu a fost, în realitate, realizat (cum este în cazul terenului), fie pentru că restituirea a fost efectuată de bună-voie (cum este cazul sumei de 125.506,84 RON).

După cum se observă, singura revenire la situaţia anterioară care nu a fost realizată expres este redobândirea creanţelor fiscale de către AJFP GALAŢI. Dar Curtea a reamintit că repunerea în situaţia anterioară înseamnă redobândirea unei valori patrimoniale, iar nu a unei datorii. Iar pentru că dreptul şi obligaţia sunt corelative, dobândirea dreptului de către o parte dă naştere, automat, datoriei în patrimoniul celeilalte părţi. Altfel spus, în speţă, restituind preţul către cesionara J., AJFP GALAŢI a redobândit automat creanţele (de 117.110 RON şi 8.396,84 RON) pe care acel preţ le stingea. Din acest motiv, cu temei, apelanta-reclamantă afirmă că nu era necesară o repunere a sa, expresă, în situaţia anterioară. Aşadar, în mod greşit a apreciat prima instanţă că este necesară o altă hotărâre judecătorească pentru a dispune asupra repunerii în situaţia anterioară, deci excepţia prematurităţii a fost greşit soluţionată, cererea AJFP GALAŢI trebuind analizată pe fond.

Ca urmare a operaţiunilor de revenire la situaţia anterioară, în acest moment, în patrimoniul debitoarei G. S.R.L. se află şi bunul imobil, şi suma de bani reprezentând contravaloarea lui. Această formulare este una sintetică, folosită pentru claritate, deşi este evident că, fiind radiată, societatea debitoare nu mai are niciun patrimoniu.

Obiectul acţiunii formulate de către ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI a fost defalcat de către parte (prin cererea completatoare şi precizatoare din 8 ianuarie 2014 - dosarul Judecătoriei Tecuci) astfel:

a) suma de 125.506,84 RON (reprezentând cele două creanţe fiscale de 117.110 RON şi 8.396,84 RON) este pretinsă, în solidar, de la pârâţii A., C. şi L.;

b) dobânda aferentă acestei sume, în cuantum de 140.722 RON, plus dobânzile ce vor curge până la data achitării efective, este cerută de la aceiaşi pârâţi; iar

c) suma de 260.023 RON, reprezentând 101.508,43 RON şi dobânzi aferente de 158.515 RON, plus dobânzile ce vor curge până la data achitării efective, este pretinsă de la pârâtul M.

Referitor la suma de la lit. a), aceasta reprezintă debitul fiscal al societăţii G. S.R.L. Cum societatea nu mai există şi obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de către aceasta, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) şi f) Codul de procedură fiscală, debitori devin moştenitorii care au acceptat succesiunea contribuabilului debitor şi, respectiv, alte persoane, în condiţiile legii.

Referitor la bunurile rămase din patrimoniul societăţii care nu mai există, legea - art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, pentru dizolvarea în anumite cazuri speciale, dar şi art. 260 alin. (12), pentru dizolvarea voluntară - stabileşte că ele revin acţionarilor. Aşadar, prin chiar efectul legii, ei devin proprietari, astfel că este indiferentă o eventuală manifestare de voinţă a acestora în sensul preluării lor, aşa cum invocă pârâţii. Dacă s-ar admite că, în lipsa manifestării de voinţă, foştii asociaţi nu preiau bunurile ar însemna ca, prin voinţă proprie, asociaţii să blocheze posibilitatea creditorilor sociali de a-şi recupera creanţele contra societăţii, efect care nu poate fi admis.

În ceea ce priveşte decesul autoarei pârâţilor C. şi L., respectiv E., la 20 aprilie 2003, deci anterior şi executării silite din 2007, dar şi restituirilor din anii 2009-2012, este adevărat că, potrivit art. 203 din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului, dar legea se referă numai la opozabilitatea care interesează societatea şi asociaţii, iar nu la cea care interesează pe terţii înşişi. Altfel spus, societatea poate invoca transferul, împotriva terţilor, numai după înscriere în registrul comerţului, dar terţii pot invoca transferul, împotriva societăţii şi a asociaţilor, oricând, dacă au interes. În caz contrar, s-ar ajunge în situaţia în care, prin inacţiune (neînregistrare în registrul comerţului), s-ar bloca posibilitatea terţilor de a-şi valorifica drepturile contra societăţii şi a asociaţilor. Or, evident, nu acesta a fost scopul legii, ci acela ca societatea şi asociaţii să nu se poată prevala de transferuri oculte.

Aşadar, este indiferent faptul că decesul autoarei E. nu a fost înregistrat în registrul comerţului, aşa cum nu s-a înregistrat nici continuarea activităţii societăţii cu moştenitorii săi, pârâţii C. şi L., sau numai cu pârâtul A. Concluzia este întărită şi de următoarele fapte:

- societatea G. S.R.L. a continuat să funcţioneze ca şi cum decesul nu ar fi avut loc; şi

- în certificatul de moştenitor nr. 60 din 27 mai 2005 se atestă expres că, printre bunurile dobândite de pârâţii L. şi C., de pe urma autorului lor E., sunt şi părţile sociale reprezentând 50% din capitalul social al G. S.R.L.; deci, cei doi pârâţi sunt, din perspectivă legală, foşti asociaţi ai societăţii debitoare.

La data radierii societăţii debitoare, potrivit certificatului constatator nr. x din 11 mai 2011 emis de ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi, asociaţi erau pârâtul A. şi defuncta E. Aceasta din urmă este continuată, din perspectivă patrimonială, de moştenitorii săi - pârâţii L. şi C. -, deci aceştia, împreună cu pârâtul A., sunt dobânditorii bunului aflat în patrimoniul societăţii debitoare (adică al terenului intravilan de 6.486 mp din Tecuci) şi în limita valorii acestui bun răspund pentru debitele societăţii [conform art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990].

Curtea a subliniat că, potrivit legii, pretenţiile apelantei-reclamante AJFP GALAŢI se pot întinde numai asupra bunului care a revenit efectiv în patrimoniul debitoarei, adică numai suprafaţa de 6.486 mp teren intravilan din Tecuci, iar nu asupra întregii suprafeţe de 11.486 mp executată silit în anul 2007. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P., valoarea terenului este de 215.598 RON, adică mai mare decât cele două creanţe fiscale - de 117.110 RON şi 8.396,84 RON - ce grevau patrimoniul societăţii G. S.R.L. Dată fiind această situaţie, este irelevantă critica apelantei-reclamante în sensul că ar fi necesară o nouă expertiză; de altfel, valoarea reală a bunului poate fi aflată numai prin vânzarea efectivă.

Referitor la dobânda solicitată la lit. b), aceasta nu este limitată la valoarea bunului imobil dobândit în urma radierii societăţii G. S.R.L., pentru că întârzierea achitării celor două creanţe fiscale (de 117.110 RON şi 8.396,84 RON) este imputabilă pârâţilor A., C. şi L. Astfel, aceştia au fost notificaţi în luna iulie 2011 prin poştă (dovezi de comunicare la dosarul Judecătoriei Tecuci) şi în august 2011 prin publicitate (adresa nr. x emisă la 16 august 2011 de AFP Tecuci - dosarul Judecătoriei Tecuci) privind obligaţia de restituire a celor două sume, însă nu au dat curs notificărilor, deci culpa întârzierii plăţii le aparţine. Or, fiind o obligaţie personală încălcată, pârâţii vor răspunde cu propriul patrimoniu, dincolo de ceea ce au primit din patrimoniul societăţii G. S.R.L. Deci, şi din această perspectivă, este irelevantă re-evaluarea prin expertiză a imobilului.

În ce priveşte cuantumul dobânzii, AJFP GALAŢI a invocat faptul că este vorba despre dobânda plătită cesionarei J. şi că este o creanţă fiscală, deci dobânda se calculează potrivit art. 124 Codul de procedură fiscală. Însă, potrivit sentinţei nr. 2098 din 20 iunie 2012, dobânda plătită cesionarei a fost calculată potrivit art. 1088 C. civ. din 1864, iar nu potrivit art. 124 Codul de procedură fiscală, deci aceasta este dobânda care grevează şi sumele datorate de către pârâţi.

Data de la care se datorează dobânda este cea a plăţii sumelor către cesionară, adică 17 noiembrie 2010 pentru creanţa de 117.110 RON (data ordinului de plată - dosarul Judecătoriei Tecuci) şi, respectiv, 18 noiembrie 2010 pentru creanţa de 8.396,84 RON (data ordinului de plată - la aceeaşi filă). Dobânda astfel calculată va curge până la plata integrală a sumelor.

Referitor la suma de la lit. c), Curtea a reţinut că aceasta este solicitată de la pârâtul M. care, în perioada executării silite din dosarul x/2005, era administratorul de fapt al societăţii G. S.R.L., în baza unei procuri speciale. Însă, în toate operaţiunile la care a participat, pârâtul a fost reprezentantul societăţii şi nu a acţionat în nume propriu.

Potrivit art. 75 şi 197 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea este reprezentată de administratorul său. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele din art. 35 din Decretul nr. 31/1954 (aplicabil până la 1 octombrie 2011), potrivit cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Mai mult, faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor, şi doar faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit faţă de terţi.

În speţă, apelanta-reclamantă AJFP GALAŢI a invocat îmbogăţirea fără justă cauză drept temei al pretenţiilor faţă de pârâtul M.; cum aceasta nu reprezintă un fapt juridic ilicit, înseamnă că faptele pârâtului sunt ale societăţii înseşi, deci societatea era ţinută a răspunde pentru ele. Altfel spus, de banii viraţi (ca diferenţă dintre preţul plătit de adjudecatarul H. S.R.L. şi creanţele fiscale stinse) a beneficiat, în raport cu apelanta-reclamantă, doar G. S.R.L., iar nu şi pârâtul M. De aici rezultă că societatea era ţinută a răspunde faţă de AJFP GALAŢI, iar nu pârâtul, astfel că pretenţiile în sumă de 260.023 RON faţă de pârâtul M. nu sunt fondate.

În consecinţă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-pârâţi C. şi L., dar a admis apelul declarat de către AJFP GALAŢI. În rejudecare, a respins ca nefondată, excepţia prematurităţii, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii A., C. şi L. la plata, în solidar, către reclamanta AJFP GALAŢI a sumelor de:

- 117.110 RON şi a dobânzii calculate la aceasta, de la data de 17.11.2010 şi până la plata integrală a sumei; şi

- 8.396,84 RON şi a dobânzii calculate la aceasta, de la data de 18.11.2010 şi până la plata integrală a sumei.

Totodată, a respins ca nefondat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M. şi a menţinut dispoziţiile primei instanţe cu privire la excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului la acţiune.

Dată fiind această soluţie cu privire la cererea principală, Curtea a respins cererea apelanţilor-pârâţi C. şi L. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

5. Împotriva deciziei nr. 95 din 22 martie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, în termen legal au declarat recurs atât pârâţii C. şi L., pârâtul A., cât şi reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, recursuri înregistrate la data de 23 iunie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recurenţii C. şi L. au criticat decizia pronunţată în apel sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 31/1990, ale C. proc. civ. şi ale Codului de procedură fiscală, critică încadrată de recurenţi în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în ce priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 4042 C. proc. civ., au arătat că, contrar celor reţinute de instanţa de apel, repunerea în situaţia anterioară, urmare desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare, nu operează de drept, automat, ci trebuie să fie dispusă de instanţa de judecată, în urma solicitării părţii interesate.

Au mai relevat recurenţii că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi f) Codul de procedură fiscală, întrucât cei doi pârâţi nu "au acceptat succesiunea" contribuabilului debitor G. S.R.L., societate în prezent radiată din Registrul Comerţului, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a fost indicat temeiul legal care ar atrage răspunderea pârâţilor, în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. f) Codul de procedură fiscală.

În fine, s-a mai susţinut greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2371 din Legea nr. 31/1990 (în forma în vigoare în anul 2012). Astfel, regula instituită de alin. (2) al textului de lege suscitat este aceea că asociatul unei societăţi cu răspundere limitată răspunde pentru obligaţiile neachitate ale societăţii dizolvate în limitele aportului la capitalul social, iar excepţiile sunt cele prevăzute de alin. (3) şi (4) ale art. 2371. Or, deşi cei doi pârâţi recurenţi nu au abuzat de caracterul limitat al răspunderii sau de personalitatea distinctă a societăţii, nu au diminuat activul social ş.a.m.d, instanţa de apel i-a obligat la plata dobânzilor aferente debitului principal, extinzând răspunderea asociaţilor peste ceea ce au primit de la G. S.R.L.

Au concluzionat recurenţii că intimatei-reclamante îi aparţine culpa exclusivă pentru neîncasarea creanţei bugetare, din moment ce a avut o garanţie îndestulătoare pentru realizarea acesteia (suprafaţa de 6484 m.p. teren intravilan), însă, din cauza incompetenţei prepuşilor săi a pornit o executare silită nelegală, anulată de instanţele de judecată. Mai mult, nu s-a opus radierii societăţii, iar imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul recurenţilor-pârâţi, acesta figurând şi în prezent, înscris în Cartea funciară pe numele societăţii. Prin urmare, pârâţii-recurenţi nu pot fi obligaţi la plata debitelor societăţii, nici măcar în limita acestui teren, cu atât mai mult cu cât nu au acţionat vreodată în calitate de asociaţi ai societăţii.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ.

Recurentul A. a criticat soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4042 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat, citând nişte pasaje din hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi fără a formula critici concrete în raport de considerentele reţinute de instanţa de apel pentru respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii, că în lipsa unei hotărâri de întoarcere a executării care să fi dezlegat chestiunile referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului urmare desfiinţării actului de adjudecare, întinderea creanţei fiscale şi debitorul din raportul juridic de drept fiscal, acţiunea în angajarea răspunderii asociaţilor nu poate fi primită.

În fine, recurentul a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 237 alin. (10) şi art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990 republicată. Din conţinutul acestor texte de lege nu rezultă că bunurile societăţii dizolvate intră în patrimoniul asociaţilor doar în temeiul legii, ci ca efect al lichidării. Or, G. nu a trecut prin etapa lichidării, ceea ce conduce la concluzia că imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul pârâţilor.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI a criticat decizia pronunţată în apel sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

În mod nelegal a obligat instanţa de apel doi dintre pârâţi la plata dobânzii legale aferente debitului principal şi nu la plata dobânzii prevăzute de art. 119-124 Codul de procedură fiscală.

Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în fundamentarea acestei soluţii, că reclamanta însăşi a fost obligată, în temeiul sentinţei civile nr. 2098 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, la plata dobânzii prevăzute de art. 1088 C. civ. din 1864 către cesionara J. Procedând astfel, instanţa de apel a ignorat faptul că sentinţa susarătată a fost modificată prin decizia nr. 441 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, tocmai în ceea ce priveşte temeiul legal şi cuantumul dobânzii, precum şi referitor la intervalul de timp pentru care se calculează.

Câtă vreme s-a statuat că suma ce urma a fi restituită succesorului adjudecatarei, după desfiinţarea actelor de executare silită, are natura unei creanţe fiscale, este evident că şi suma imputată pârâţilor din prezenta cauză are aceeaşi natură, precum şi accesoriile acesteia.

În ce priveşte respingerea pretenţiilor formulate în raport cu pârâtul M., recurenta a susţinut că, din probatoriul administrat, a rezultat că excedentul de preţ, distribuit societăţii debitoare, este o sumă deţinută de aceasta fără temei legal, ce a condus la mărirea patrimoniului acesteia şi la micşorarea patrimoniului instituţiei reclamante.

Astfel, pârâtul, administrator de fapt al societăţii la data executării silite de către organul fiscal, cunoştea faptul că o parte din terenul supus acestei proceduri este deja înstrăinat, dar a primit excedentul de preţ rezultat din adjudecarea întregii suprafeţe, pe care l-a virat, apoi în contul N. S.R.L., al cărei asociat şi administrator era la acea dată. Prin neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în ambele societăţi (nedepunerea situaţiilor financiare anuale, neplata creanţelor etc) a determinat dizolvarea şi radierea G. S.R.L. şi intrarea în insolvenţă, urmată de radierea N. S.R.L., tocmai cu scopul imposibilităţii creditorului fiscal de a-şi recupera creanţa.

Aşadar, au fost dovedite toate elementele răspunderii pârâtului M. (faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate), astfel că instanţa de apel, neanalizând toate argumentele şi probele administrate, a încălcat art. 6 din CEDO, sub aspectul dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanţa, reţinând că recursurile declarate de pârâţi cuprind critici comune şi că, prin urmare se impune o analiză unitară a acestora, constată că aceste căi de atac sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În ce priveşte critica vizând greşita aplicare a prevederilor art. 4042 C. proc. civ., subscrisă de recurenţi motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 şi justificată pe pretinsul caracter subsidiar al acţiunii de faţă unei cereri principale, referitoare la restabilirea situaţiei anterioare executării, constată că nu poate fi primită.

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al textului de lege susarătat, în cazul în care instanţa judecătorească care a desfiinţat actele de executare nu a dispus, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, în condiţiile alin. (1), cel îndreptăţit o va putea cere pe cale separată. În speţă, instanţa care a dispus anularea actelor de executare silită imobiliară întocmite în dosarul nr. x, nu a dispus şi restabilirea situaţiei anterioare. În atare situaţie, părţile interesate au solicitat, prin acţiuni distincte, întoarcerea executării. În concret, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, adjudecatarul imobilului a solicitat şi obţinut în instanţă restituirea, de către creditorul fiscal, a sumei rezultate din vânzarea imobilului, precum şi daune interese moratorii. Prin urmare, prezenta acţiune, prin care creditorul fiscal, la rândul său, solicită să se constate că, urmare desfiinţării actelor de executare şi restituirii de către acesta a preţului adjudecării, imobilul ce a făcut obiectul executării a intrat în patrimoniul foştilor asociaţi ai debitoarei sale, societate cu răspundere limitată în prezent radiată, că debitele fiscale, iniţial stinse prin executarea silită anulată, pot fi puse în sarcina foştilor asociaţi sau că suma distribuită din preţul vânzării către debitorul fiscal (ca diferenţă între preţul adjudecării şi cuantumul creanţei fiscale a cărei îndestulare se urmărea) trebuie recuperată, reprezintă o veritabilă cerere de întoarcere a executării, de repunere în situaţia anterioară acesteia.

Referitor la motivul de recurs constând în greşita aplicare a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi f) C. proc. civ., reţine că textul de lege susarătat constată posibilitatea ca, în cazul în care debitorul dintr-un raport de drept material fiscal nu îşi execută obligaţia, aceasta să fie transmisă succesorului său în drepturi. Norma în discuţie nu instituie, de altfel, cazuri speciale de transmitere a obligaţiilor fiscale, ci doar defineşte noţiunea de debitor fiscal, neputând fi pusă în aplicare decât prin corelare cu alte instituţii de drept, cum ar fi transmisiunea pasivului succesoral, în cazul deschiderii succesiunii contribuabilului debitor persoană fizică (lit. a, transmiterea pasivului debitorului persoană juridică, urmare reorganizării acesteia prin divizare sau fuziune (lit. b ş.a.m.d. În speţă, în adevăr, câtă vreme se pune în discuţie neexecutarea unor obligaţii fiscale ale unei societăţi cu răspundere limitată în prezent radiată şi în ce măsură obligaţiile sociale ale acesteia pot fi puse în sarcina foştilor asociaţi cu răspundere limitată, nu sunt incidente prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală. În schimb, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. f) Codul de procedură fiscală, contrar celor susţinute de recurenţii-pârâţi, instanţa de apel a indicat textele de lege care, în opinia sa, atrag răspunderea pârâţilor, respectiv prevederile art. 260 alin. (12) şi art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990 republicată. Dacă instanţa de apel a aplicat corect sau incorect aceste texte de lege, urmează a analiza în considerentele ce succed.

Astfel, în ce priveşte susţinerea că imobilul compus din teren în suprafaţă de 6486 m.p. nu a intrat în patrimoniul foştilor asociaţi ai societăţii cu răspundere limitată G., după radierea acesteia, constată că în mod corect a fost înlăturată de instanţa de apel. Astfel, societatea susarătată a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 24 februarie 2009, urmare parcurgerii unei proceduri de dizolvare, neurmată de etapa lichidării, în condiţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma în vigoare la acea dată. Conform art. 237 alin. (10) din actul normativ susarătat, în forma contemporană datei radierii (devenit alin. (13), în prezent, urmare modificărilor succesive intervenite), bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate, revin asociaţilor. Aşadar, corect a statuat instanţa de apel că dobândirea dreptului de proprietate de către pârâţi a intervenit ope legis, nefiind necesară vreo manifestare de voinţă din partea foştilor asociaţi. Cât priveşte susţinerea recurentului A., că dobândirea dreptului de proprietate era condiţionată de parcurgerea etapei lichidării, constată că textul de lege suscitat, respectiv art. 237 alin. (10), face trimitere, explicit, la radierea societăţii în condiţiile alin. (8) şi (9), anume în situaţia în care, judecătorul delegat nefiind sesizat cu nicio cerere de desemnare lichidator într-un anumit termen defipt de lege, dispune din oficiu radierea societăţii dizolvate, fără ca aceasta să fie supusă procedurii de lichidare.

Nici critica formulată de recurenţii-pârâţi Q., potrivit căreia imobilul în litigiu nu ar fi intrat în patrimoniul lor, urmare faptului că, în Cartea funciară este înscrisă, în calitate de proprietar, şi în prezent, societatea radiată, nu poate fi primită. Astfel, reţine că, în adevăr, potrivit art. 885 alin. (1) din Noul C. civ. s-a instituit regula conform căreia drepturile asupra imobilelor se constituie sau se transmit numai prin înscrierea lor în Cartea funciară. Însă, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011 (legea de punere în aplicare a Noului C. civ.), dispoziţiile art. 885 alin. (1) privitoare la efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 7/1996. Până la acea dată, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate se face numai în scop de opozabilitate (art. 56 alin. (2) din Legea nr. 71/2011).

De altfel, potrivit art. 171 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară - Cap. IV, în situaţia în care, ca urmare a hotărârii judecătoreşti definitive de dizolvare a societăţii comerciale, nu se procedează la numirea lichidatorului şi persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului, iar bunurile persoanei juridice radiate intră prin efectul legii în patrimoniul asociaţilor, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză confirmă noua situaţie juridică a imobilului. Aşadar, câtă vreme hotărârea de radiere este suficientă pentru a demonstra titlul de proprietate al foştilor asociaţi, asupra imobilului, aceştia nu pot invoca simpla lor omisiune de a-şi înscrie dreptul în cartea funciară, drept cauză exoneratoare de răspundere în prezenta speţă.

În fine, reţine că reclamanta a indicat, drept temei al cererii sale, de antrenare a răspunderii foştilor asociaţi, pentru datoriile sociale, în limita valorii bunurilor rămase după radiere, prevederile art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990. Trebuie precizat că acest text de lege a fost introdus prin O.U.G. nr. 43 din 5 mai 2010, în condiţiile în care societatea G. S.R.L. fusese radiată încă din data de 24 februarie 2009. Or, prin dispoziţiile tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 43/2010, s-a stipulat în mod explicit că modificările aduse art. 260 erau aplicabile doar procedurilor de dizolvare şi lichidare aflate în curs de derulare, nu şi societăţilor deja radiate (art. VI alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 43/2010). Trebuie menţionat că după modificarea efectuată prin O.U.G. nr. 43/2010, textul art. 260 a suferit mai multe modificări succesive, conţinutul actual fiind cel stabilit prin art. V pct. 8 din Legea nr. 152/2015. Aşadar, textul de lege invocat de reclamantă drept temei al cererii sale şi însuşit ca atare de către instanţa de apel nu se mai afla în activul legislativ la data pronunţării deciziei recurate şi nici nu putea fi aplicabil, ca text de lege în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, faţă de conţinutul dispoziţiilor legale tranzitorii incluse în textul O.U.G. nr. 43/2010, suscitate.

Este adevărat că instanţa de apel avea temei legal pentru a dispune antrenarea răspunderii fostului asociat pentru obligaţiile sociale, răspundere limitată la aportul său la capitalul social, în condiţiile art. 2371 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, raportat la art. 237 alin. (10) şi la norma de principiu înscrisă în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit căreia obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. În principiu, părţile sociale sau acţiunile dau dreptul asociaţilor la o parte proporţională din activul societăţii rămas după lichidare însă, acest drept de creanţă este subordonat plăţii tuturor creditorilor sociali. În aceste condiţii, atunci când o societate este radiată, fără a parcurge procedura lichidării, iar bunurile rămase intră în patrimoniul asociaţilor, este firesc ca creditorul social să fie îndestulat din aceste bunuri, câtă vreme bunurile au făcut parte din patrimoniul social, ce a reprezentat gajul general al creditorilor sociali.

De altfel, recurenţii-pârâţi nu critică, în concret, antrenarea răspunderii lor pentru obligaţiile neachitate ale societăţii, ci greşita aplicare a prevederilor art. 2371 din Legea nr. 31/1990 republicată, referitoare la caracterul limitat al acestei răspunderi. Din această perspectivă, constată fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, deşi acest text de lege este de natură să ducă la soluţionarea cauzei, instanţa de apel îl încalcă, atât în litera, cât şi în spiritul lui.

Astfel, aşa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 2371 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, atunci când, pe durata funcţionării societăţii, un asociat răspunde pentru obligaţiile acesteia în limitele aportului la capitalul social, răspunderea sa va fi limitată la acest aport şi în situaţia dizolvării şi, dacă este cazul, a lichidării societăţii. Or, deşi răspunderea foştilor asociaţi ai societăţii era limitată de proporţia în care aceştia participaseră la capitalul social, totuşi instanţa de apel i-a obligat pe cei trei pârâţi, la acoperirea obligaţiilor sociale în solidar, iar nu pro parte, creând un caz de solidaritate pasivă pe care Legea societăţilor comerciale nu îl recunoaşte decât în situaţia asociaţilor din societăţile în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, prin art. 3 alin. (2).

Pe lângă greşita reţinere a solidarităţii pasive a foştilor asociaţi din societatea cu răspundere limitată, instanţa de apel a încălcat şi caracterul limitat al acestei răspunderi, prin raportare la valoarea activului net rămas după radierea societăţii. Astfel, deşi reţine că imobilul a fost evaluat judiciar în cursul litigiului de faţă şi că suma la care vor fi obligaţi pârâţii nu depăşeşte această valoare, totuşi, prin dispozitivul deciziei apelate, nu limitează debitul pus în sarcina acestora la valoarea activului net. În lipsa stabilirii caracterului limitat al răspunderii foştilor asociaţi pentru obligaţiile sociale ale societăţii radiate, la nivelul imobilului preluat de pârâţi prin chiar dispozitivul hotărârii, există riscul ca, la punerea în executare a hotărârii de către creditorul fiscal, să se ajungă la angajarea răspunderii cu patrimoniul propriu al asociatului, ceea ce, în mod evident, contravine dispoziţiilor art. 2371 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată. Din această perspectivă, este greşită şi soluţia instanţei de apel, potrivit căreia accesoriile aferente obligaţiilor sociale neachitate ale societăţii radiate nu mai sunt supuse regulii caracterului limitat al răspunderii asociatului din societatea cu răspundere limitată. Pe lângă faptul că răspunderea asociatului devine nelimitată doar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de alin. (3) şi (4) ale art. 2371 din Legea nr. 31/1990 republicată, iar, în speţă, nici nu s-a invocat incidenţa acestor condiţii, reţine că este inexistentă culpa pârâţilor pentru întârzierea plăţii, culpa constatată de instanţa de apel. Astfel, notificarea foştilor asociaţi de către creditorul fiscal nu poate valora punere în întârziere, în condiţiile Codului de procedură fiscală, câtă vreme notificarea face trimitere la o răspundere nelimitată şi solidară a pârâţilor, care, în speţă, nu poate fi reţinută, iar cuantumul creanţelor fiscale, temeiul juridic al curgerii accesoriilor etc. este greşit indicat în notificare.

Cu privire la acest ultim aspect, constată că instanţa de apel a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumelor de 117.110 RON şi 8.396,84 RON, reprezentând obligaţii fiscale neachitate de societatea radiată, debit principal la care a adăugat dobânda legală aferentă, până la achitarea integrală a debitului. Procedând astfel, instanţa de apel nu a observat că sumele susarătate nu reprezintă debit principal, ci sunt compuse, fiecare în parte din impozite şi taxe către bugetul de stat, contribuţii către bugetul asigurărilor sociale, penalităţi de întârziere şi majorări, cheltuieli de executare, şi, respectiv, impozit teren, impozit auto, impozit clădiri, cheltuieli de executare efectuate de Primăria Tecuci ş.a.m.d (a se vedea, în acest sens, referatul de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită - dosar Judecătoria Tecuci). Prin urmare, reţinând că, urmare anulării actelor de executare, se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară executării, instanţa de apel avea obligaţia să identifice creanţele fiscale ale societăţii radiate, titlurile care le constată, accesoriile ce pot fi calculate la acestea, în raport de împrejurarea că debitul principal este născut, în mod evident, din raporturi juridice de drept fiscal. Nu în ultimul rând, se impune a observa că suma de 8.396,84 RON nu este o creanţă fiscală al cărei titular este reprezentat de reclamantă, ci aceasta aparţine bugetului unităţii administrativ teritoriale. În măsura în care suma a fost distribuită către bugetul local, iar, ulterior anulării actelor de executare, reclamanta a plătit adjudecatarului această sumă, este evident că reclamanta urma a o recupera, în primul rând, de la creditorul îndestulat fără drept. Faptul că instanţa de apel a apreciat că şi pârâţii pot fi obligaţi la plata acestei sume este o chestiune ce nu se subscrie instituţiei preluării datoriilor neachitate ale societăţii de către foştii asociaţi, în limita aportului la capitalul social, ci eventual, unei alte instituţii de drept.

În concluzie, stabilirea naturii creanţelor fiscale ce pot fi puse în sarcina pârâţilor, a componenţei acestor creanţe (debit principal, accesorii, cheltuieli de executare etc.), pe baza titlurilor ce le constată, titluri care nu se află la dosarul cauzei, reprezintă împrejurări de fapt ce nu au fost pe deplin stabilite. Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Aşadar, faţă de considerentele mai sus arătate, potrivit art. 313-314, art. 312 alin. (6) raportat la art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţi şi va casa decizia pronunţată în apel, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI este fondat, însă numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica referitoare la natura dobânzilor aferente debitului principal pus în sarcina pârâţilor, foştii asociaţi ai societăţii radiate, este întemeiată. Fără a relua analiza efectuată în precedentele considerente, constată că, urmare anulării executării silite imobiliare, datoriile fiscale neachitate de societate pot fi puse în sarcina foştilor asociaţi, în limita aportului fiecăruia dintre ei la capitalul social.

Sub rezerva celor expuse anterior, în sensul că titlurile ce constată creanţa reclamantei-recurente nu sunt depuse la dosar, este neîndoielnic că drepturile patrimoniale pretinse rezultă din raporturi de drept material fiscal, în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (act normativ în vigoare în perioada de referinţă). În concret, este vorba de taxă pe valoare adăugată, contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat ş.a.m.d. Sub aspectul calificării naturii dobânzilor ce pot fi solicitate de creditorul fiscal, contrar celor susţinute de recurentă, sunt nerelevante dezlegările date prin decizia nr. 441 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, întrucât obiectul analizei acestei hotărâri a constat în natura raportului juridic ce ia naştere între creditorul fiscal şi adjudecatar, urmare finalizării unei executări silite imobiliare. Or, creanţa ce se solicită a fi recuperată prin prezentul litigiu este chiar creanţa fiscală a debitorului urmărit prin executarea silită anulată, constând în impozite, taxe, contribuţii ce constituie venituri ale bugetului general consolidat (creanţe fiscale principale).

Prin urmare, dobânzile aferente acestui debit principal nu pot consta decât în acele creanţe fiscale accesorii, calculate după regulile instituite de art. 124 Codul de procedură fiscală, cu precizarea că pentru stabilirea cuantumului acestora este necesară administrarea unui probatoriu suplimentar, în contextul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut şi la analiza recursurilor declarate de către pârâţi.

Cât priveşte celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă, referitoare la respingerea pretenţiilor formulate împotriva pârâtului M., constată că sunt străine de temeiul juridic pe care partea şi-a fundamentat acţiunea.

Astfel, recurenta invocă greşita aplicare a normelor legale ce instituie răspunderea civilă delictuală (art. 998 şi următoarele C. civ.), în condiţiile în care cauza cererii de chemare în judecată a constat în îmbogăţirea fără justă cauză.

Este evident că, prin distribuirea sumei de 101.508,43 RON către societatea G. S.R.L., a avut loc o mărire a patrimoniului societăţii fără nicio cauză legitimă. Însă reclamanta nu a explicitat mecanismul prin care, subsecvent acestei plăţi, a avut loc o mărire a patrimoniului pârâtului M., întrucât plata unei datorii a societăţii G. S.R.L. către o altă societate nu poate avea această semnificaţie decât în ipoteza inexistenţei acestei datorii, ceea ce nici nu s-a afirmat şi nici nu s-a dovedit. În continuare, nu a existat nici un indiciu din care să rezulte că, în final, suma în discuţie a ajuns în patrimoniul persoanei fizice pârâte.

Aşadar, în afară de faptul că recurenta a reluat, prin motivele de recurs, temeiurile de fapt ale cererii de chemare în judecată, din cuprinsul căii de atac nu se poate desprinde nici o critică de nelegalitate a deciziei, în ce priveşte această soluţie.

În consecinţă, constată întemeiat recursul declarat de reclamantă, doar sub aspectul naturii dobânzilor aferente debitului principal pus în sarcina pârâţilor foşti asociaţi ai societăţii debitoare.

Întrucât sunt necesare clarificări ale situaţiei de fapt, sub aspectul cuantumului datoriilor societăţii radiate, a componenţei creanţei fiscale şi a titlurilor ce o constată, instanţa potrivit art. 314 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ. din 1865, va admite, recursul şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurenta - reclamantă A.N.A.F. - D.G.F.P. Galaţi prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE Galaţi actualul SERVICIU FISCAL MUNICIPAL TECUCI, de recurentul - pârât A. şi de recurenţii - pârâţi C. şi L. împotriva deciziei nr. 95/A din 22 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2018.