Validity of credit and debt assignment conditioned on fraudulent dation in payment under Civil Code causality requirements

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive

1. Prin contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor, înregistrată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Hunedoara, debitoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special, B., a solicitat:

- scoaterea de la masa credală a creditorului C. S.A., înscris în tabelul preliminar la poziţia nr. 5 cu suma de 7.574.096,16 RON, creanţă garantată;

- anularea parţială a Contractului de credit încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare;

- anularea parţială a Contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare.

2. Prin precizarea de acţiune depusă la data de 30.06.2015, contestatoarea debitoare prin administratorul special a solicitat, în principal:

- anularea în totalitate a Contractului de credit încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare;

- anularea în totalitate a Contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare.

Şi, în subsidiar:

- anularea parţială a Contractului de credit încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare;

- anularea parţială a Contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 26.08.2009 între creditorul C. S.A. şi societatea debitoare.

B. Hotărârea judecătorului sindic.

3. Prin sentinţa nr. 892/F/2015, judecătorul sindic a disjuns petitele 2 şi 3 din cererea precizată, fiind admisă excepţia necompetentei funcţionale a judecătorului sindic, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a capetelor de acţiune având ca obiect anularea parţială a Contractului de credit încheiat la data de 26.08.2009 şi anularea parţială a Contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 26.08.2009, în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, înregistrarea pe cale separată şi formarea unui dosar nou, ce a fost înregistrat sub nr. x/2015.

4. Pârâta C. S.A. a invocat prin întâmpinarea depusă excepţia netimbrării cererii, raportat la lipsa timbrajului calculat conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

5. În apărare, s-a susţinut că anularea contractelor de dare în plată s-a datorat modalităţii în care cele două societăţi contractante au înţeles să le încheie şi a relei lor credinţe, reţinându-se o diferenţă între contraprestaţii, fără vreo legătură cu societatea pârâtă.

6. De asemenea, a arătat că, în temeiul cesiunii, a predat reclamantei titlurile originale ale creanţei împotriva S.C. A. S.A., iar modul în care reclamanta a înţeles să-şi valorifice această creanţă nu are legătură cu creditul acordat care nu a fost rambursat până-n prezent.

7. S-a învederat că scopul principal al contractului de credit a fost plata contractului de cesiune, iar nu darea în plată, cauza acestui contract fiind licită, acordarea unui împrumut necontravenind bunelor moravuri sau ordinii publice.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. C. proc. civ. 1865.

8. Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei netimbrării acţiunii, raportat la prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

9. Pârâta a mai depus la dosar şi note de şedinţă pentru termenul de judecată din data de 20.10.2016, invocând excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acesteia şi declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, având în vedere că are sediul în Bucureşti.

C. Precizarea acţiunii introductive.

10. La acelaşi termen de judecată, 20.10.2016, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare de acţiune, prin care a solicitat şi anularea contractelor de garanţie reală imobiliară asupra soldurilor conturilor; de cesiune a creanţelor/drepturilor de încasat de la terţi; de garanţie reală imobiliară asupra stocurilor în valoare de 800.000 euro; de garanţie reală mobiliară asupra echipamentelor din proprietatea împrumutatului; de garanţie imobiliară autentificată sub nr. x; de garanţie reală imobiliară reală imobiliară autentificată sub nr. x, toate încheiate la data de 26.08.2009 între C. S.A. şi reclamantă, în vederea garantării creditului de 2.500.000 euro, acordat prin contractul a cărui anulare a solicitat-o prin acţiunea introductivă.

11. Precizarea cererii a fost întemeiată pe caracterul accesoriu al contractelor de garanţie mobiliară/imobiliară în raport de contractele de credit şi, respectiv de cesiune de creanţă încheiate cu pârâta.

12. Pârâta a depus întâmpinare şi faţă de precizarea de acţiune, invocând excepţia netimbrării acesteia, iar în subsidiar, respingerea ei ca nefondată.

13. La termenul de judecată din data de 20.10.2016, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de administrator judiciar al reclamantei, D. Deva care şi-a însuşit acţiunea reclamantei, depunând şi răspuns la întâmpinarea pârâtei.

14. Prin încheierea din 19.01.2017, Tribunalul Hunedoara a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a instanţei, reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 noul C. proc. civ., existând o competenţă teritorială alternativă, litigiul fiind unul între profesionişti.

15. Tot prin această încheiere a fost respinsă şi excepţia netimbrării acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 şi la faptul însuşirii acţiunii de către administratorul judiciar D..

D. Hotărârea primei instanţe.

16. Prin sentinţa nr. 139/CA/2017, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea reclamantei, reţinând în considerente că între părţi s-au încheiat Contractul de cesiune de creanţă din data de 26.08.2009, Contractul de credit nr. x/2009, cu aceeaşi dată de 26.08.2009 şi Contractele de garanţie reală mobiliară asupra soldurilor conturilor, de cesiune a creanţelor/drepturilor de încasat de la terţi, de garanţie reală mobiliară asupra stocurilor în valoare de 800.000 euro, de garanţie reală mobiliară asupra echipamentelor din proprietatea împrumutatului, de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 2484, de garanţie reală imobiliară autentificat sub nr. 2485, toate încheiate la data de 26.08.2009, intrând astfel sub dispoziţiilor C. civ. de la 1864.

17. Analizând contractul de cesiune de creanţă încheiat între părţi, instanţa a apreciat că a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă, părţile consimţind la încheierea acestuia, cu respectarea dispoziţiilor art. 948 C. civ., chiar dacă cesiunea creanţei în sumă de 2500000 euro, asupra debitorului cedat A. S.A., s-a realizat cu condiţia încheierea convenţiilor de dare în plată între debitorul cedat şi reclamantă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

18. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar D., solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea apelului, admiterea acţiunii, aşa cum a fost precizată.

19. În motivarea apelului s-a susţinut, în esenţă, reiterându-se considerentele de fapt ale acţiunii că, având in vedere autoritatea de lucru judecat cu privire la anularea convenţiilor de dare în plată, apelanta se află, în prezent, într-o situaţie injustă şi profund vătămătoare din punct de vedere patrimonial, întrucât nu s-a dispus cu privire la o repunere deplină a părţilor în situaţia anterioară, deşi T. C. civ. şi-a primit toate bunurile înapoi în patrimoniu, iar creanţa pe care aceasta societate o înregistra faţă de C. a rămas în sarcina sa.

20. Apelul, scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. noul C. proc. civ.

21. Prin întâmpinarea depusă, intimata C. S.A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

22. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. C. proc. civ.

23. Apelanta a depus răspuns la întimpinare.

F. Hotărârea instanţei de apel.

24. Prin decizia nr. 364/2017 din 13 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, cu opinie majoritară, după constituirea completului de divergenţă, a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. SRL-în insolvenţă cu sediul în Deva, str. x, jud. Hunedoara, prin administrator special B., cu domiciliul în Deva, str. x, jud. Hunedoara şi administrator judiciar D., cu sediul în Municipiul Deva, str. x, jud. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 139/CA/2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată sentinţa atacată în sensul că:

A fost admisă acţiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

A fost constatată nulitatea Contractului de credit nr. x/2009, a Contractului de cesiune de creanţe, a Contractului de garanţie reală mobiliară asupra soldurilor conturilor, a Contractului de cesiune a creanţelor/a drepturilor de încasat de la terţi, a Contractului de garanţie reală mobiliară asupra stocurilor, a Contractului de garanţie reală mobiliară asupra echipamentelor, a Contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/2009 de BNP F., a Contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/2009 de BNP F., toate încheiate la data de 26.08.2009, între pârâta C. S.A. şi reclamanta S.C. A. S.R.L.

25. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

26. Analizând succesiunea raporturilor, din data de 26.08.2009, dintre apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimata pârâtă C. S.A. s-a constatat că cel principal a fost cel reprezentat de Contractul de cesiune a creanţei în cuantum de 2.500.000 de euro, deţinută de instituţia bancară împotriva S.C. A. S.A., Contractul de credit nr. x/2009 fiind condiţionat de încheierea primului.

27. Acest aspect rezultă expres din clauza de la pct. 4 din Condiţiile generale de creditare, unde la scopul creditului este prevăzut că este destinat a fi utilizat pentru achitarea creanţelor împotriva A. S.A., cumpărate prin contractul de cesiune din 26.08.2009.

28. În speţă, s-a reţinut că în analizarea cauzei licite sau ilicite a contractului principal, cel de cesiune şi, respectiv, a celor accesorii, aspect asupra cărora părţile au o poziţie contradictorie, nu se poate face abstracţie de dezlegările intrate în puterea de lucru judecat, ce rezultă din sentinţa nr. 100/F/2014 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Hunedoara, irevocabilă prin decizia nr. 454/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia.

29. Chiar dacă anularea acestui contract de cesiune nu a fost solicitată în cadrul acţiunii în anularea transferului patrimonial fraudulos ce a făcut obiectul dosarului de insolvenţă sus-menţionat, intimata pârâtă nefiind parte în acest dosar, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că încheierea unor contracte de dare în plată, între debitoarea S.C. A. S.A. şi creditoarea reclamantă S.C. A. S.A. şi scoaterea din patrimoniul debitoarei a întregului său activ în vederea executării unei creanţe nescadente, preluată prin cesiune de la intimată, a reprezentant o operaţiune frauduloasă.

30. Astfel, motivul principal al admiterii acţiunii, întemeiate pe dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006, a fost executarea unei creanţe nescadente, prin intermediul a două contracte de dare în plată ce au fost anulate.

31. Contrar susţinerilor intimatei pârâte, împrejurarea că aceste contracte de dare în plată, parte din operaţiunea considerată frauduloasă, şi ce nu putea fi declanşată fără cesionarea creanţei prin contractul ce face obiectul prezentului litigiu, au fost încheiate de către societăţile aflate în culpă, nu o poate plasa singular în poziţia unui terţ desăvârşit faţă de această operaţiune.

32. Indiferent de iniţiatorul acestei operaţiuni, chestiune de asemenea contestată în cauză, nu se poate face abstracţie de aspectul cunoaşterii de către instituţia bancară pârâtă a caracterului nescadent al creanţei sale.

33. Cu toate acestea, în contractul de cesiune de creanţă a fost stipulată expres, la pct. 5 din contract, condiţia ca preţul cesiunii să se realizeze prin contractarea unui împrumut, garantând suplimentar cu imobilele ce vor deveni proprietatea cesionarului S.C. A. S.R.L., în urma încheierii, în termen de maxim o zi, a unui contract de dare în plată.

34. Încheierea acestui contract de dare în plată a fost prevăzută ca şi condiţie de valabilitate a contractului de cesiune.

35. Impunând această condiţie, intimata pârâtă a determinat încheierea contractelor de dare în plată, operaţiune stabilită de intimaţi ca fiind frauduloasă, culpa sa fiind evidentă, raportat la nelegalitatea acestor contracte în condiţiile cunoaşterii caracterului nescadent al creanţei cesionate.

36. În aceste condiţii, caracterul ilicit constatat al operaţiunii frauduloase se extinde retroactiv asupra fiecărui contract parte şi asupra participanţilor care au cunoscut şi au urmărit producerea efectului.

H. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

37. Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 24 mai 2017 a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A., aducându-le următoarele critici:

38. Prin încheierea din 24 mai 2017, a fost respinsă excepţia nulităţii apelului formulat de A. S.R.L. prin administrator special B., prin raportare la dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel interpretând în mod greşit aceste prevederi legale.

39. Aşa după cum rezultă din economia acestui text de lege sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru numai acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, fiind excceptate acţiunile introduse de administratorul special şi celelalte acţiuni cum este şi cea din cauza de faţă.

40. Printre atribuţiile administratorului special prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, nu se regăseşte şi formularea unei astfel de acţiuni cum este cea din speţa de faţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 şi art. 3 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 80/2013, administratorul special trebuia să plătească taxa judiciară de timbru, potrivit prevederilor acestui act normativ.

41. În altă ordine de ideii, chiar dacă administratorul judiciar şi-a însuşit acţiunea şi apelul formulat de A. S.R.L. prin administrator special, scutirea de plata taxei judiciare de timbru tot nu putea opera, deoarece textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se referă la acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, iar nu la acţiunile de drept comun, cum este cazul în speţa de faţă.

42. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 948, 966 şi 968 C. civ. - 1864.

La data de 9 decembrie 2004, între C. şi S.C. A. S.A. s-a încheiat un contract de credit în valoare de 3.000.000 euro, credit care a rămas de rambursat suma de 2.500.000 euro.

La data de 26 august 2009, între C. şi G. S.R.L. s-a încheiat un contract de cesiune de creanţă prin care banca a cesionat creanţa în cuantum de 2.500.000 euro, deţinută împotriva debitorului cedat S.C. A. S.A., la art. 5 din acest contract de cesiune prevăzându-se că preţul cesiunii urma să fie achitat de cesionar prin contractarea unui împrumut de la C., împrumut care trebuia garantat suplimentar cu imobilele identificate la art. 5.2 din contract, imobile care erau proprietatea S.C. A. S.A., dar care urmau să devină proprietatea A. S.R.L., prin încheierea unui contract de dare în plată.

43. După cum rezultă din conţinutul contractului de cesiune, cesionarul şi-a asumat obligaţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor respective şi de a le ipoteca în favoarea C., în scopul garantării creditului în valoare de 2.500.000 euro, pentru plata preţului cesiunii de creanţă, în termen de 1 zi de la data încheierii contractului de cesiune, ceea ce prin contract s-a stipulat a fi o condiţie de validitate a contractului de cesiune.

44. Tot la aceeaşi dată, între C. şi A. S.R.L., s-a încheiat contractul de credit nr. x/2009 prin care s-a pus la dispoziţia împrumutatului suma de 2.500.000 euro, scopul creditului, conform art. 4 din condiţiile speciale de creditare, fiind plata preţului contractului de cesiune de creanţă.

45. În urma încheierii contractului de cesiune şi a contractului de credit banca a transmis dreptul de proprietate asupra creanţei deţinute împotriva S.C. A. S.A., iar A. S.R.L. a procedat la notificarea debitorului cedat cu privire la cesiunea intervenită.

46. Tot la data de 26 august 2009 între debitorul cedat şi cesionar s-au încheiat două contracte de dare în plată, autentificate la notar.

47. Prin sentinţa civilă nr. 100/F/2014 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Hunedoara, cele două contracte de dare în plată au fost anulate, în temeiul art. 79 raportat la art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 454/2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, reţinându-se că aceste acte au fost încheiate în dauna creditorilor, dar nereţinându-se nicio culpă a băncii în cadrul acestor operaţiuni.

48. În mod greşit a reţinut instanţa de apel că are caracter principal contractul de cesiune de creanţă, iar contractul de credit ar fi fost condiţionat de încheierea primului contract.

Această calificare a instanţei de apel este nelegală, deoarece, ca motiv de nulitate a celor două contracte, s-a invocat, pe de o parte, lipsa cauzei, iar pe de altă parte, caracterul ilicit al acesteia.

49. Potrivit C. civ., prin cauza sau scopul actului juridic se înţelege motivul determinant al încheierii acestuia, iar pentru a fi valabilă cauza trebuie să existe, să fie reală, să fie licită şi morală, aşa după cum rezultă din prevederile art. 948 pct. 4 raportat la art. 966-968 C. civ. - 1864.

În contractele sinalagmatice lipsa cauzei echivalează cu lipsa contraprestaţiei, iar caracterul ilicit intervine atunci când cauza contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice şi regulilor de convieţuire socială.

50. În acest context, recurenta-pârâtă a arătat că cele două contracte principale, contractul de cesiune şi contractul de credit, nu au avut cauză juridică cele două contracte de dare în plată, anulate prin sentinţa civilă nr. 100/F/2014.

Astfel, cauza contractului de cesiune o constituie transmiterea dreptului de proprietate asupra creanţei de 2.500.000 Euro, din patrimoniul băncii în patrimoniul A. S.R.L., creanţă pe care această din urmă societate a dobândit-o, devenind creditorul S.C. A. S.A.

De asemenea, cauza contractului de credit îi reprezintă acordarea creditului în valoare de 2.500.000 Euro pentru plata preţului cesiunii de creanţă.

51. Faptul că această creanţă, ce a fost cesionată, nu era scadentă la momentul încheierii contractului de cesiune, nu are semnificaţia lipsei cauzei juridice, deoarece dispoziţiile art. 1391 şi urm. din C. civ. - 1864, nu îngrădesc dreptul unui creditor de a vinde o creanţă care nu este scadentă.

52. Prin urmare, încheierea contractelor de dare în plată nu constituie cauza contractului de cesiune de creanţă şi nici a celui de credit, ci constituie un mijloc de stingere al creanţei pe care A. S.R.L. a dobândit-o împotriva S.C. A. S.A., ca urmare a încheierii contractului de cesiune de creanţă.

53. Faptul că în contractul de cesiune de creanţă s-a prevăzut, la pct. 5.2, necesitatea ca apelanta-reclamantă să devină proprietara celor două imobile menţionate în contract, prin încheierea unor contracte de dare în plată, în vederea ipotecării lor în favoarea C., pentru garantarea creditului care urma să fie acordat societăţii A. S.R.L., nu constituie condiţie de valabilitate a contractului de cesiune de creanţă sau a contractului de credit, ci o condiţie de eficacitate, neîndeplinirea obligaţiei asumate de A. S.R.L. dând dreptul C. să solicite rezoluţiunea contractelor, iar nu nulitatea acestora.

54. În speţă sunt respectate prevederile art. 948 pct. 4 C. civ. - 1864, referitoare la cauza licită, raportat la prevederile art. 966 C. civ. - 1864, sub acest aspect instanţa de apel interpretând în mod greşit actele deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.

De asemenea sunt respectate dispoziţiile art. 967 C. civ. - 1864, cauza contractului de cesiune fiind transmiterea dreptului de proprietate asupra creanţei de 2.500.000 euro, iar cauza contractului de credit o constituie plata preţului contractului de cesiune, mai ales că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia instituită de art. 967 alin. (2) C. civ. - 1864, legat de faptul că o cauză a unui contract este prezumată până la dovada contrarie, această prezumţie nefiind răsturnată de reclamantă.

55. S-a mai susţinut că în cadrul dosarului nr. x/2010, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 100/F/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 454 din 1 octombrie 2014, recurenta-pârâtă nu a fost parte, dar şi faptul că în cuprinsul acestor hotărâri judecătoreşti nu se constată vreo culpă a unităţii bancare, care să fi determinat anularea contractelor de dare în plată.

I. Apărările formulate de reclamanta-intimată A. S.R.L.

56. La data de 25 ianuarie 2018, A. S.R.L. - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar D. şi administrator special B. - prin avocat H., au depus la dosarul cauzei o întâmpinare, arătând următoarele:

57. Soluţia instanţei de apel cu privire la încheierea din 24 mai 2017 este legală, deoarece încă din faţa primei instanţe cererea formulată de debitoare prin administrator special a fost însuşită de administratorul judiciar, instanţele făcând aplicarea art. 77 din Legea nr. 85/2006, prin cererea introductivă urmărindu-se maximizarea averii debitorului.

Totodată, s-a invocat faptul că pârâta-recurentă nu a formulat apel împotriva încheierii prin care prima instanţă a dispus asupra acestui aspect legal.

58. S-a mai menţionat faptul că apelul împotriva sentinţei nr. 139/CA/2017, a fost formulat chiar de către administratorul judiciar, chiar dacă împreună cu administratorul special, astfel încât anularea apelului administratorului special nu ar fi produs nicio consecinţă asupra situaţiei juridice a apelului formulat de administratorul judiciar.

59. În ce priveşte fondul cauzei, reclamanta-intimată a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că prin constatarea caracterului ilicit al convenţiilor de dare în plată, s-a constatat şi caracterul ilicit al cauzei contractelor de credit şi de cesiune de creanţă, această soluţie fiind dată cu respectarea prevederilor art. 948 şi 966-968 C. civ. - 1864.

60. Sub acest aspect s-a subliniat faptul că scopul acordării creditului a fost plata preţului cesiunii de creanţă, dar aceasta constituie cauza imediată a contractului de credit, pe când cauza mediată a acestui contract dar şi a contractului de cesiune de creanţă a fost aceea ca C. să dobândească un alt debitor pentru creditul de 2.500.000 euro, credit care să se bucure de aceleaşi garanţii constituite iniţial.

61. Prin urmare, acest scop al contractelor de credit şi de cesiune de creanţă constituie o cauză ilicită şi afectează însăşi validitatea acestor operaţiuni, cu atât mai mult cu cât în art. 5 ultimul paragraf din contractul de cesiune se menţionează faptul că încheierea convenţiilor de dare în plată constituie o condiţie de validitate a contractului.

62. S-a susţinut că, în realitate, cauza nu era decât înlocuirea unui debitor aflat în stare de insolvenţă iminentă cu un debitor bun platnic şi de aceea cauza mediată a contractelor de credit şi de cesiune este ilicită.

63. S-a mai subliniat faptul că sunt subsecvente contractelor de dare în plată contractul de credit şi contractele de constituire a garanţiilor, acestea din urmă neputând fi încheiate dacă darea în plată nu ar fi avut loc.

J. Considerentele instanţei de recurs.

64. În ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 24 mai 2017, acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

65. Împotriva sentinţei civile nr. 139/CA din 9 februarie 2017 a Tribunalului Hunedoara, a fost formulat un singur apel, semnat atât de administratorul judiciar cât şi de administratorul special, invocându-se aceleaşi motive de apel, astfel încât, sub acest aspect, chiar dacă s-ar aprecia faptul că administratorul special trebuia să achite taxa judiciară de timbru pentru depunerea apelului, acest fapt nu ar avea efect în ce priveşte apelul semnat de administratorul judiciar.

66. De asemenea, prin încheierea din 19 ianuarie 2017, prima instanţă a constatat că acţiunea formulată de administratorul special a fost însuşită de administratorul judiciar şi că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 77 din Legea nr. 85/2006, această încheiere nefiind atacată cu calea de atac prevăzută de lege.

67. În ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

68. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948, 966 şi 968 C. civ. - 1864.

69. În primul rând, instanţa de apel a reţinut în mod greşit caracterul subsidiar al contractului de credit în raport de contractul de cesiune de creanţă, când în realitate ambele contracte sunt contracte principale, un contract de credit neputând fi considerat contract accesoriu chiar dacă scopul mediat al contractului de împrumut îl constituie plata preţului cesiunii de creanţă, această situaţie neputându-l transforma într-un contract accesoriu.

70. Chiar dacă printr-o hotărâre separată, respectiv sentinţa nr. 100/F/2014 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Hunedoara, irevocabilă prin decizia nr. 454/2014 a Curţii de Apel Alba-Iulia, au fost anulate cele două contracte de dare în plată încheiate între debitoarea S.C. A. S.A. şi creditoarea S.C. A. S.A., pentru faptul că ar fi reprezentat o operaţiune frauduloasă, această situaţie nu poate influenţa cauza contractelor de cesiune de creanţă şi de credit, în ce priveşte caracterul ilicit al acestora, deoarece recurenta-pârâtă nu a fost parte în acest litigiu, iar în considerentele acestor hotărâri nu s-a reţinut vreo culpă a băncii în această operaţiune.

71. De altfel, prin cererea introductivă, astfel cum a fost disjunsă prin sentinţa nr. 822/F/2015 a Tribunalului Hunedoara, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă şi de credit, or, o analiză a acestora sub aspectul nulităţii absolute presupune verificarea condiţiilor de validitate de la momentul încheierii lor, iar nu la o dată ulterioară acesteia.

Sub acest aspect, se poate observa că la data încheierii acestor contracte nu se poate reţine o cauză ilicită, cauza contractului de cesiune de creanţă fiind reprezentată de transferul dreptului de proprietate asupra creanţei de 2.500.000 euro, deţinută de C. contra debitoarei S.C. A. S.A., iar cauza contractului de împrumut o constituie acordarea împrumutului de 2.500.000 euro de C. către S.C. A. S.A. pentru plata preţului cesiunii de creanţă.

72. Chiar dacă în art. 5 pct. 5.2 din contractul de cesiune de creanţă s-a prevăzut că încheierea convenţiilor de dare în plată ar constitui o "condiţie de validitate a contractului", această clauză nu poate fi apreciată că o condiţie de validitate în sensul art. 948 C. civ. - 1864, deoarece ar adăuga la lege, această clauză nefiind o condiţie de validitate a cărei nerespectare poate atrage nulitatea absolută a contractului, ci doar o simplă clauză, a cărei nerespectare dă posibilitatea părţii în favoarea căreia s-a stipulat să solicite rezoluţiunea contractului.

73. Chiar dacă este reală afirmaţia reclamantei-intimate în sensul că scopul mediat al contractului ar fi acela de a dobândi un alt debitor, care să se bucure de aceleaşi garanţii constituite iniţial, pentru creditul de 2.500.000 euro, nici acest scop nu are nimic ilicit în el, ci mai degrabă reclamanta a urmărit un scop fraudulos, anume acela de a transfera două imobile din patrimoniul S.C. A. S.A. în patrimoniul său, contra unei creanţe care nu se ridica la valoarea celor două imobile, aşa după cum s-a reţinut, de altfel, prin sentinţa civilă nr. 100/F/2014 a Tribunalului Hunedoara invocată chiar de către intimata-reclamantă.

74. În ce priveşte referirea la caracterul nescadent al creanţei deţinute de C. contra debitoarei S.C. A. S.A., nu se poate reţine niciun fel de încălcare a legii, deoarece dispoziţiile art. 1394 şi urm. din C. civ. - 1854, nu îngrădesc dreptul unui creditor de a vinde o astfel de creanţă.

De altfel, reclamanta-intimată cunoştea acest aspect, iar faptul că prin sentinţa nr. 100/F/2014 a Tribunalului Hunedoara s-a reţinut acest aspect în ce priveşte caracterul fraudulos al operaţiunilor de dare în plată cu privire la cele două imobile, nu are relevanţă asupra cauzei contractelor de cesiune de creanţă şi respectiv de împrumut bancar, acest aspect privind doar cauza contractelor de dare în plată.

75. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015; va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 364/2017 din 13 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă şi va casa decizia recurată urmând să trimită cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 364/2017 din 13 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 noiembrie 2018.