Limits of Cassation Review: Non-Revisitability of Factual Findings in Contractual Liability Claims and Irrelevance of Insolvency Law to Third-Party Relations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administratori judiciari B.. şi C. Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. s-a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.013.434 RON compusă din: 230.000 RON, sumă achitată cu titlu de avans pentru executarea lucrărilor contractate conform contractului de prestări servicii nr. x/2015 şi 783.434 RON, sumă reprezentând penalităţi de întârziere calculate contractual.

Prin sentinţa civilă nr. 791 din 21 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administratori judiciari B.. şi C. Filiala Cluj.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administratori judiciari B.. şi C. Filiala Cluj, solicitând modificarea în tot a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 1.013.434 RON.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 760/A din 23 noiembrie 2017, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special F., însuşit de administratorul judiciar constând în consorţiul alcătuit din B.. şi C. în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L împotriva evocatei sentinţe, fără cheltuieli de judecată.

În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care susţinerile părţilor din litigiu sunt contradictorii, în cauză ar fi trebuit administrate probe concludente, din care să rezulte, în mod neechivoc, atât neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtele-intimate cât şi prejudiciul cauzat apelantei-reclamante.

În acest sens instanţa de apel a constatat că prin acţiunea introductivă apelanta-reclamantă a solicitat doar proba cu înscrisurile anexate acţiunii, iar pe parcursul procesului, nici în primă instanţă şi nici în apel nu au fost administrate alte probe, împrejurare faţă de care o asemenea acţiune nu poate fi admisă doar în temeiul susţinerilor reclamantei şi adreselor emise chiar de către aceasta, ce nu au o putere probatorie suficientă pentru a se constata temeinicia demersului procesual.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special F. şi administrator judiciar constând în consorţiul alcătuit din B.. şi C.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Precizează recurenta că limitele recursului sunt trasate de soluţia instanţei de apel, de menţinere a soluţiei instanţei de fond, de respingere a cererii sale de obligare a pârâtelor la plata sumei de 1.013.434 RON.

O primă critică vizează faptul că instanţa, respingând capătul de cerere privitor la obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 30.000 de RON, a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, în condiţiile în care, din materialul probatoriu administrat, nu se poate reţine faptul că această sumă a fost achitată de recurentă pentru lucrări executate de către intimate în condiţiile în care acestea nu au executat aceste lucrări.

În susţinerea acestei critici recurenta face trimitere la ordinul de începere a lucrărilor, la constatările consultantului cu privire la modul în care au evoluat lucrările şi la organizarea şantierului.

Cea de-a doua critică vizează faptul că a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor articolului 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, potrivit cărora titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă (în speţă G. SA) faţă de debitor, care nu depune cerere de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va) fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, neavând dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului.

Precizează recurenta-reclamantă că, de la data intrării în procedura insolvenţei, singura modalitate de recuperare a creanţelor este prin înscrierea în tabelul preliminar. Debitorul aflat în procedura insolvenţei, nu mai poate achita creanţele anterioare, decât conform planului de reorganizare care stabileşte modul în care se vor efectua plăţile de către debitor.

Astfel, se arată, creanţa în cuantum de 200.000 RON este o creanţă pură pe care administratorul judiciar al societăţii A. S.R.L. a recunoscut-o, iar A. o datorează societăţii G., aceasta urmând a fi achitată. Mai mult, această sumă este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care într-un alt cadru procesual, în care societatea A. nu ar fi în insolvenţă, ar fi fost scadentă şi totodată achitată de către societatea A..

Consideră recurenta că acţiunea pe care a promovat-o este singura cale legală prin care ar putea să-şi recupereze această creanţă pe care o deţine împotriva societăţilor pârâte, după achitarea sumei de 200.000 RON către G. S.A., conform procedurii instituite de Legea nr. 85/2014.

Apreciază recurenta că, respingând acest capăt de cerere, se încalcă nu doar dispoziţiile mai sus citate, ci şi principiul asigurării de tratament egal aplicabil creditorilor cât şi principiul recunoaşterii drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, principii care guvernează procedura de insolvenţă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce succed.

În ceea ce priveşte prima critică, aceasta nu poate forma obiect de analiză în această fază procesuală întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, în care nu poate fi pusă în discuţie situaţia de fapt şi probele administrate la instanţa de fond, argumentaţia adusă astfel de recurentă în susţinerea primei critici situând analiza în sfera examenului de temeinicie şi nu de legalitate, astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Singura critică ce poate fi încadrată în motivul de casare invocat şi deci analizată este greşita aplicare a dispoziţiilor articolului 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă.

Sub acest aspect, instanţa de recurs constată că pentru a aprecia asupra modalităţii aplicării dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 (referitoare la consecinţele nedepunerii cererilor de admitere a creanţelor la masa credală a unui debitor aflat în insolvenţă potrivit dispoziţiilor legale), ar trebui constatată mai întâi incidenţa acestor dispoziţii legale în cauză. Din actele dosarului rezultă însă că nici reclamanta nu şi-a întemeiat acţiunea pe acest text de lege şi de asemenea niciuna dintre instanţe nu şi-a întemeiat soluţia pe acest text de lege, invocat de altfel de recurentă pentru prima dată direct în recurs.

Pe de altă parte, invocarea lor este lipsită de relevanţă, câtă vreme vizează temeiul juridic al înscrierii creditoarei G. S.A. la masa credală a recurentei debitoare, vizând deci raporturile juridice dintre aceste părţi, şi nu pe cele dintre recurentă şi intimate, deduse judecăţii în prezenta cauză.

Astfel, demersul judiciar iniţiat de recurenta-reclamantă este o acţiune în răspundere contractuală justificată de neexecutarea de către intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., în calitate de prestatoare, a lucrărilor de execuţie asumate prin contractul de prestări servicii nr. x din 25 martie 2015, în favoarea recurentei A. S.R.L., în calitate de beneficiară a lucrărilor.

Motivul principal pentru care instanţele de fond au respins acţiunea reclamantei a fost că din probele administrate nu rezultă "în mod neechivoc neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtele-intimate şi prejudiciul cauzat apelantei-reclamante."

Recurenta invocă dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru a justifica diminuarea patrimoniului său cu suma de 200.000 RON, constituind prejudiciu, în considerarea înscrierii la masa credală a creditoarei G. S.A. cu această sumă.

Din această perspectivă însă, critica tinde la o devoluare a fondului, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi repunerea în discuţie situaţia de fapt, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, aşa cum s-a arătat deja.

Obiectul judecăţii în prezenta cauză se situează în câmpul de analiză al răspunderii civile contractuale care presupune, în aplicarea principiului relativităţii efectelor contractului, identificarea debitorului obligaţiei pretins neexecutate, acesta fiind contextul în care a fost examinată de către instanţa de apel legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate.

Abordarea procesuală diferită pe care o propune recurenta în această fază procesuală nu poate fi primită, neputând conduce la cenzurarea hotărârii instanţei de control judiciar, în condiţiile în care controlul de legalitate este strict determinat de limitele învestirii în raport de care instanţele au avut a analiza şi a se pronunţa asupra unei acţiuni în răspundere contractuală din perspectiva modului în care părţile şi-au îndeplinit sau nu obligaţiile asumate şi a prejudiciului cauzat, în măsura dovedirii acestora.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul recurentei - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator special F. şi administrator judiciar consorţiul format din B. şi C. filiala Cluj împotriva deciziei nr. 760/A din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2019.