Scope of cassation review: factual valuation of vehicle loss of use vs. legal error in calculating integral reparation

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 6473 din 23.12.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin care s-a solicitat, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. c) şi a) art. 45 punctul 1 din Ordinul nr. 14 din 29.11.2011 pentru punerea în aplicarea a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.348.900 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a vehiculului avariat.

Prin decizia nr. 458/A din 02.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 6473 din 23.12.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtă B. S.A., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.224,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a vehiculului avariat, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 230,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 2.615,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de către ambele părţi în apel şi obligă a fost obligată intimata să plătească apelantei diferenţa astfel rezultată, în cuantum de 2.115,35 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel

În drept, recurenta - reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea situaţiei de fapt, recurenta a invocat caracterul nelegal al soluţiei instanţei de apel, decurgând din încălcarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., în privinţa modului de determinare a prejudiciului suferit de reclamantă, arătând că în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit raţionamentul expus în conţinutul raportului de expertiză contabilă, conform căruia prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat ar fi egal cu o cotă procentuală de 1,23% din valoarea veniturilor pe care reclamanta le-ar fi realizat în perioada de 79 de zile în care vehiculul a fost supus reparaţiilor şi nu a putut fi utilizat (260.825,53 RON), procentul în cauză reprezentând raportul dintre nivelul profitului realizat de A. S.R.L. în anul 2013 şi veniturile totale ale societăţii din acelaşi an.

Recurenta susţine că acest raţionament este incorect, utilizarea sa fiind de natură a distorsiona în mod grav şi în sens negativ valoarea prejudiciului real suferit de reclamantă ca urmare a neutilizării vehiculului, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel".

Argumentul instanţei de apel, conform căruia reclamanta ar realiza o îmbogăţire nejustificată în situaţia în care s-ar acorda în integralitate contravaloarea veniturilor constând în preţul biletelor de călătorie pe care l-ar fi încasat dacă vehiculul avariat ar fi putut fi folosit, nu justifică ajustarea veniturilor cu rata anuală de profit, aşa cum a procedat instanţa de apel în cazul concret, deoarece nivelul ratei de profit pentru un anumit exerciţiu financiar este rezultatul global al diferenţei dintre toate veniturile şi toate cheltuielile efectuate de o întreprindere economică într-un exerciţiu financiar, fără a reflecta profitabilitatea unei singure operaţiuni economice privită în mod individual (în cazul de faţă, exploatarea vehiculului avariat).

Prin urmare, susţine recurenta, pentru stabilirea profitului pe care reclamanta l-ar fi obţinut din exploatarea autocarului avariat, se impunea diminuarea veniturilor obţinute din exploatarea vehiculului avariat cu contravaloarea cheltuielilor efective pe care această exploatare le-ar fi presupus (combustibil, anvelope, uleiuri, salarii etc.), iar nu ajustarea veniturilor cu rata profitabilităţii anuale a reclamantei, acest din urmă indicator fiind influenţat de factori care nu au nicio legătură cu activitatea de exploatare a unui anumit vehicul. De altfel, nivelul diminuat al cotei de profit a fost determinat inclusiv de nerealizarea veniturilor din exploatarea autocarului avariat, ceea ce arată caracterul ilogic al ajustării cu cota de profit.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.12.2017, intimata pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

Conform încheierii din 23.03.2018, s-a dispus comunicarea raportului, nefiind formulat niciun punct de vedere la raport de către părţile în litigiu.

La data de 08.06.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 458/A din 02.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: …8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În cauză, criticile invocate de recurenta - reclamantă vizează exclusiv nelegala stabilire de către instanţa de apel a întinderii prejudiciului suferit de aceasta pentru lipsa de folosinţă a vehiculului avariat.

Astfel, se susţine de către recurentă că raţionamentul expus în conţinutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi însuşit de instanţa de apel, conform căruia prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat ar fi egal cu o cotă procentuală de 1,23% din valoarea veniturilor pe care reclamanta le-ar fi realizat în perioada de 79 de zile în care vehiculul a fost supus reparaţiilor şi nu a putut fi utilizat (260.825,53 RON), procentul în cauză reprezentând raportul dintre nivelul profitului realizat de A. S.R.L. în anul 2013 şi veniturile totale ale societăţii din acelaşi an, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel".

Sub acest aspect, se reţine că pretenţiile deduse judecăţii în cauza de faţă au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 14/2011, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu care asigurătorul RCA este obligat să acorde despăgubiri, în mod distinct, pentru pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, precum şi pe dispoziţiile art. 45 punctul 1 din acelaşi act normativ, care stipulează că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare.

Aşadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia asigurătorului de răspundere civilă obligatorie de a achita nu numai pagubele materiale, ci şi pe cele decurgând din lipsa de folosinţă a vehiculului avariat, nefăcându-se distincţie după cum bunul a fost distrus în totalitate sau numai parţial, în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ., pe care recurenta - reclamantă îl invocă.

Analizând soluţia pronunţată în apel şi considerentele pe care aceasta se fundamentează, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat în mod corect eficienţă prevederilor legale sus-menţionate, dispunând repararea integrală a prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a vehiculului, aşa cum a rezultat aceasta din probele administrate.

Împrejurarea că instanţa de apel a validat, prin hotărârea pronunţată, algoritmul folosit de expertul contabil C. pentru determinarea efectivă a întinderii prejudiciului constând în lipsa de folosinţă a autocarului avariat pentru un interval de timp normat necesar efectuării reparaţiilor de 79 de zile calendaristice, nu poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a principiului reparării integrale a prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale, întrucât chiar dispoziţiile pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază statuează îndreptăţirea păgubitului la plata despăgubirii constând în lipsa de folosinţă numai în măsura dovedirii întinderii prejudiciului.

În acest sens, s-a reţinut prin decizia recurată că pentru acordarea despăgubirilor vizând lipsa de folosinţă este necesară, în primul rând, dovedirea existenţei prejudiciului şi că indisponibilizarea unui vehicul în urma unui accident rutier nu se traduce, în mod automat, în prejudicierea persoanei deţinătoare prin lipsirea acesteia de folosinţa bunului, impunându-se administrarea probatoriului adecvat pentru reţinerea cerinţei pagubei.

De asemenea, s-a considerat, în ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză contabilă, că nu pot fi primite obiecţiile apelantei reclamante legate de faptul că s-a ţinut seama de profitul anual privind întreaga activitate economică, iar nu numai de profitabilitatea operaţiunilor desfăşurate cu autocarul în discuţie, privit în mod singular, atât timp cât lucrarea a fost realizată pe baza datelor furnizate de către societatea de transport şi nu au fost administrate dovezi în sensul că profitul adus din exploatarea respectivului vehicul ar fi distinct, ca procent, de profitul anual al societăţii, neputându-se reţine că există egalitate între contravaloarea biletelor de călătorie şi contravaloarea lipsei de folosinţă a vehiculului avariat.

Or, aprecierea instanţei de apel sub aceste aspecte, întemeiată pe probele administrate în cauză, priveşte în mod evident situaţia de fapt şi temeinicia cererii deduse judecăţii, astfel că nu poate fi repusă în discuţie în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, aflându-se în afara domeniului de analiză a legalităţii, permis de art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 458/A din 02 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2018.