Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2438/2004 AI generated

Suspension of prison sentences and imposition of supervision measures for bribery and fraud convictions

Case Number Decizia nr. 2438/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of the two convicted defendants and cassated the Court of Appeal’s decision solely regarding the mode of penalty execution, suspending the execution of their prison sentences under supervision with probation periods of four years for one defendant and five years for the other, while maintaining all other dispositions of the lower courts' rulings. The dispute concerned a criminal appeal against a first-instance judgment that imposed definitive prison sentences for offenses including bribery, traffic of influence, fraud, and use of false documents, which arose from an employee's abuse of authority to issue false labor books to exchange for money and benefits. The appellate court reversed the lower court's refusal to apply suspended sentences, removing the application of the standard statutory suspension conditions and instead ordering suspension under special supervision measures (reporting to police, notifying changes of residence or employment, and justifying means of existence) based on Articles 861 and 863 of the Penal Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen, art. 255 alin. (1) C. pen, art. 257 C. pen, art. 34 C. pen, art. 255 C. pen, art. 215 alin. (2) C. pen; Suspension of prison sentences and imposition of supervision measures for bribery and fraud convictions: The dispute concerned a criminal appeal against a first-instance judgment that imposed definitive prison sentences for offenses including bribery, traffic of influence, fraud, and use of false documents, which arose from an employee's abuse of authority to issue false labor books to exchange for money and benefits. The appellate court reversed the lower court's refusal to apply suspended sentences, removing the application of the standard statutory suspension conditions and instead ordering suspension under special supervision measures (reporting to police, notifying changes of residence or employment, and justifying means of existence) based on Articles 861 and 863 of the Penal Code.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence execution of sentences and measures bribery criminal penalty abuse of authority fraud

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen
b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.P.
art. 255 alin. (1) C. pen
și au fost condamnați inculpații: P.G., la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
art. 257 C. pen
și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.
art. 34 C. pen
33 – art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
art. 255 C. pen
la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.
art. 215 alin. (2) C. pen
pen., 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.
art. 291 C. pen
și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
art. 71 C. pen
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 861 C. pen.

Basis for suspending the execution of the prison sentences under supervision.

art. 863 alin. (1) C. pen.

Basis for imposing specific supervision measures during the probation period.

art. 359 C. proc. pen.

Procedural rule governing the notification or application of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 335 din 26 septembrie 2003, Tribunalul Gorj, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.P. și au fost condamnați inculpații: P.G., la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Prin aceeași sentință a mai fost condamnat și inculpatul D.A. la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

În temeiul art. 33 – art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen.

S-a constatat achitată cu titlu de confiscare suma de 1.000.000 lei de la A.P., s-a confiscat de la inculpatul P.G. suma de 1.000.000 lei și s-au anulat actele false.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A.P., având calitatea de inspector de personal până la pensionare, în cadrul SCA C. Tg. Jiu, a continuat activitatea la aceeași unitate cu contract de colaborare și în această calitate în schimbul unor sume de bani sau foloase, a înscris în carnetele de muncă date false privind vechimea în muncă și încadrarea în grupă de muncă.

Inculpatul P.G. a lucrat ca pietrar până în anul 1991, în cadrul SCA C. Tg. Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații D.A. și P.G. împotriva deciziei penale nr. 564 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților.

Înlătură aplicarea art. 867 C. pen.

În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpatul P.G. și de 5 ani pentru inculpatul D.A.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenelor de încercare, condamnații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) – să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărei luni la postul de poliție de la locul de domiciliu;

b) – să anunțe, în prealabil, organul de poliție desemnat orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) – să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2004.