Delictual liability for undelivered residential complex utilities and sufficiency of judicial reasoning regarding contradictory dispositive parts.

Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 7 iulie 2011, sub dosarul nr. x/2011, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti prin Primar, Sectorul 1 Bucureşti prin Primar, Consiliul Judeţean Ilfov prin Preşedintele Consiliului judeţean, Judeţul Ilfov prin preşedintele Consiliului judeţean, Oraşul Voluntari prin Primar, Consiliul Local Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primar general, C. S.A. (fostă C. SA), D. S.A. (fostă E.), F. S.R.L., S.C. G., S.C. H. S.A. şi S.C. I. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, pentru neexecutarea utilităţilor la imobilul reclamanţilor din cartierul J., la plata către reclamanţi:

- a despăgubirilor pentru fiecare lună din cele 21 de luni anterioare notificărilor la conciliere trimise prin executor judecătoresc S.C. P.E.J. K. şi recepţionate de entităţi, în luna martie 2011, având în vedere prejudiciul rezultat din imposibilitatea de folosinţă a imobilului cauzat de nerealizarea utilităţilor în Ansamblul J.. Cuantumul acestor pretenţii a fost estimat la suma de 73.500 euro - 3.500 euro/lună (nivelul mediu al unei chirii privind un imobil dintr-un cartier similar învecinat) X 21 luni de lipsire de beneficiul bunului, adică echivalentul a 308.700 RON.

- a despăgubirilor pentru prejudiciul ulterior datei notificării la conciliere având în vedere fiecare lună până la predarea locuinţei la cheie, cu toate utilităţile necesare. Acest cuantum va fi stabilit la momentul efectivei predări prin înmulţirea lunilor care vor trece de la prezenta notificare până la predare şi suma de 3.500 euro/lună, adică echivalentul a 14.700 RON/lună.

- a unei despăgubiri pentru investiţiile ce au fost realizate cu asigurarea diferitelor utilităţi în ansamblul de locuinţe (îmbunătăţirea drumurilor, reţele electrice, apă etc.), cu scopul ameliorării lipsurilor datorate neexecutării obligaţiilor de către Entităţi, sumă ce va fi stabilită ulterior printr-o expertiză tehnică efectuată cu acest scop. Această despăgubire a fost estimată la suma de 2.000 de euro, adică echivalentul a 8.400 RON.

- a cheltuielilor de judecată.

1.1. Reclamanţii şi-au precizat acţiunea introductivă la data de 5 martie 2012 sub aspectul temeiului de drept, arătând că solicită atragerea răspunderii pârâţilor în principal pe tărâmul răspunderii civile delictuale şi numai în subsidiar, în situaţia în care s-ar respinge cererea întemeiată pe răspunderea delictuală, solicită atragerea răspunderii pârâţilor pe temei contractual, cele două forme de răspundere fiind alternative şi nu cumulative.

1.2. Pârâţii Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti prin Primar şi Sectorul 1 Bucureşti prin Primar au formulat cerere de chemare în garanţie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti solicitând ca, în ipoteza în care s-ar admite cererea de chemare în judecată împotriva lor, să fie obligat chematul în garanţie la plata respectivelor despăgubiri.

1.3 Prin încheierea din 13 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia nulităţii tuturor actelor de procedură efectuate în cauză până la acel moment, dispunându-se trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie.

1.4. Prin încheierea din 30 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat că anularea vizează doar actele procesuale ale instanţei, nu şi cele ale părţilor.

1.5. La data de 30 octombrie 2013, reclamanţii au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat, în subsidiar, numai dacă vor fi respinse primele capete de cerere ale acţiunii introductive, să fie obligate pârâtele la plata, în solidar, a daunelor-interese din 31 mai 2009 şi până în prezent, în cuantum total de 93.935 euro, reprezentând echivalentul a 140,9 euro/zi de întârziere, în situaţia în care instanţa ar reţine răspunderea civilă contractuală a pârâtelor.

1.6. La această cerere completatoare reclamanţii au formulat o precizare, arătând că în petitul acesteia s-a strecurat o eroare materială: ceea ce se solicită prin capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă contractuală este obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor-interese pentru perioada 31 mai 2009-13 mai 2012, în cuantum de 151.890,2 euro, reprezentând echivalentul a 140,9 euro/zi de întârziere.

1.7. Faţă de precizarea cererii de chemare în judecată depusă de reclamanţi la data de 7 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecată în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. şi I. S.R.L., prin încheierea de şedinţă din 19 martie 2014.

2. Prin încheierea de şedinţă din 23 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local Sector 1, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Sectorul 1 şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtelor faţă de care excepţia a fost pusă în discuţie, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Municipiul Bucureşti, C. S.A., E. S.A., F. S.A., numai în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar având ca obiect angajarea răspunderii civile contractuale, respingând faţă de aceste pârâte excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, iar faţă de pârâtele Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi H. S.A. s-a admis excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, respingând faţă de aceste pârâte excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile contractuale.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1096 din 22 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea precizată formulată împotriva pârâţilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari, Municipiul Bucureşti, C. S.A., S.C. E. S.A., S.C. F. S.R.L., Sectorul 1 şi Judeţul Ilfov şi a dispus obligarea acestora la plata către reclamanţi, în solidar, a sumei de 60.760 Euro reprezentând despăgubiri, conform expertizei, pentru perioada 31.05.2009-30.07.2014, precum şi la sumele de 795 Euro/lună începând cu luna august 2014 - la zi şi 795 Euro/lună de la momentul pronunţării şi până la predarea conformă a locuinţei (la cheie).

Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata faţă de pârâtele I. S.R.L. şi G. S.A.

S-a respins cererea de chemare în garanţie şi s-a respins ca nefondată acţiunea faţă de pârâta H. S.A.. S-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a fost obligată aceeaşi pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu expert judiciar.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor avocaţiale şi a cheltuielilor reprezentând convocare la conciliere, ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei hotărâri s-a reţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt în momentul emiterii convocării la conciliere, conform art. 7201 C. proc. civ., motiv pentru care prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că se impune admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată, prin prisma răspunderii civile delictuale, invocată ca temei principal al pretenţiilor reclamanţilor, întrucât sunt întrunite elementele constitutive referitoare la prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Astfel, s-a apreciat că prejudiciul rezidă în imposibilitatea folosirii imobilului pentru care reclamantul a încheiat contractul, lipsa de folosinţă fiind imputabilă pârâtelor şi că reclamantul nu poate beneficia de dreptul consemnat în contractul părţilor, respectiv beneficiul locaţiunii deşi şi-a executat, întocmai, obligaţiile asumate.

S-a mai reţinut că legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este dată tocmai de neîndeplinirea obligaţiilor pârâtelor, care au acţionat cu vinovăţie, fiind evident că nealocarea fondurilor pentru continuarea şi finalizarea proiectului J., ansamblul rezidenţial nu se putea definitiva şi, ca atare, apartamentul nu putea fi predat reclamantului.

Privitor la obligarea în solidar şi a antreprenorului general, instanţa a reţinut îndeplinirea şi faţă de acesta, a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, prin contract, acesta asumându-şi obligaţia de a realiza lucrări constând în construcţii de locuinţe (art. 19, 20, 21 şi următoarele contract).

Fapta ilicită constă în neîndeplinirea clauzelor din contractul de antrepriză, prejudiciul este reprezentat de lipsa folosinţei, iar legătura de cauzalitate, de atitudinea pasivă a acestei pârâte care nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, vinovăţia rezultând, de asemenea, din coroborarea prevederilor contractuale cu atitudinea pârâtei.

Toate aceste pârâte trebuiau să colaboreze, conform legislaţiei specifice fiecăreia şi contractelor încheiate, în baza Convenţiei 1909, la realizarea ansamblului de locuinţe J., în cadrul căruia se află şi apartamentul reclamantului, proiectul bucurându-se de credibilitate maximă, tocmai prin girarea sa de către autorităţi sau instituţii ale statului.

S-a mai reţinut că răspunderea pârâtei L. S.R.L. este angajată prin cesionarea drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contractul încheiat de antreprenorul general M. S.R.L., către această din urmă pârâtă (L.).

Referitor la cererea de chemare în garanţie, avându-se în vedere admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, aceasta a rămas lipsită de obiect şi a fost respinsă ca atare.

Cu privire la pârâta S.C. L. S.R.L., reclamantul nu a formulat niciun fel de concluzii neprecizând nici în concluziile orale sau scrise finale care ar fi temeiul răspunderii acesteia. Totodată, s-a constatat că aceasta a cedat toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de antrepriză generală către S.C. N. S.R.L., societate ce a intrat în insolvenţă, în prezent radiată, motiv pentru care, prin acţiunea introductivă s-a arătat că vor fi chemate în judecată doar Constructorii 1 şi 2 (M. şi L.).

S-a mai constatat că pârâţii Sectorul 1 Bucureşti şi Consiliul Local Sector 1 nu pot fi reţinuţi ca autori ai faptei ilicite, în raport de Hotărârea nr. 145/2006 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care, la art. 2, a specificat faptul că "finanţarea investiţiei se va face din alocaţii la bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, … în condiţiile asigurării fondurilor necesare investiţiei". Privitor la situaţia pârâtei Sector 1, s-a constatat că potrivit Legii nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta reprezintă o subdiviziune administrativ-teritorială şi că obligaţiile acestei pârâte legate de ansamblul J. au fost preluate de către Municipiul Bucureşti, în anul 2006, nefiind culpa acesteia în finalizarea ansamblului.

Referitor la cele două societăţi intitulate de reclamant "Constructor 1 şi 2", singurele care sunt încă solvabile, s-a reţinut că datorită neinstalării utilităţilor în zonă (culpă ce nu le poate fi imputată acestora) au fost în imposibilitate să-şi execute prevederile contractuale, astfel încât răspunderea acestor pârâte nu poate fi analizată nici pe tărâm delictual, nici contractual. Totodată, s-a respins ca rămasă fără obiect şi cererea de chemare în garanţie formulată de acestea, fiind reţinută culpa procesuală şi răspunderea directă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Convenţia x din 6 mai 2004 încheiată între părţi, validează obligaţiile asumate de fiecare, în mod individual, conform art. 2 lit. a)-h), fiind determinate, astfel, concret, obiectivele fiecăreia dintre părţile implicate pentru finalizarea proiectului J.

4. Prin decizia civilă nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele F. S.R.L. şi E. S.A. (actual D.) împotriva încheierii de şedinţă din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Au fost admise apelurile formulate de pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primar General, S.C. C. S.A. (fostă C. SA) şi de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1096 din 22 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost anulată în parte sentinţa atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Au fost păstrate dispoziţiile referitoare la renunţarea la judecată faţă de pârâtele I. S.R.L. şi G. S.A., precum şi dispoziţiile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie.

A fost respinsă cererea apelantei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe de suspendare a executării sentinţei atacate ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că împotriva încheierii din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu a fost legal învestită de către pârâtul Oraşul Voluntari prin Primar întrucât prin cererea de apel a fost indicată doar sentinţa tribunalului, fără indicarea încheierii interlocutorii din 23 aprilie 2014, iar criticile împotriva acestei încheieri au fost făcute abia în cuprinsul motivelor de apel depuse la data de 9 mai 2017, după împlinirea termenului de exercitare a apelului.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtele F. S.R.L. şi D. S.A. (fostă S.C. E. SA) împotriva încheierii de şedinţă din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a constatat că în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, întrucât există identitate între reclamanţi şi titularii drepturilor afirmate în raportul juridic litigios dedus judecăţii, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Referitor la criticile formulate cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantelor-pârâte F. S.R.L. şi D. S.A. (fostă S.C. E. SA) pe capătul de cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate, întrucât aspectele referitoare la lipsa din obiectul de activitate al D. S.A. a activităţii de distribuţie a gazelor naturale sau cele referitoare la lipsa în sarcina F. S.R.L. a unei obligaţii legale automate de trasabilitate a conductelor reprezintă chestiuni de fond, ce ţin de verificarea îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii delictuale.

Atât timp cât reclamanţii au susţinut producerea unui prejudiciu în patrimoniul lor prin săvârşirea unei fapte ilicite de către apelantele-pârâte F. S.R.L. şi D. S.A. (fostă S.C. E. SA), acestea fiind indicate ca şi subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă este justificată.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe s-a apreciat de către instanţa de apel că se impune admiterea acestora şi anularea în parte a sentinţei apelate întrucât nici soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei, nici soluţia pronunţată pe fondul raportului juridic litigios dedus judecăţii, nu sunt motivate.

Astfel, s-a constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă fără a se arăta când a început să curgă termenul de prescripţie şi când se împlinea el pentru a se vedea dacă cererea completatoare formulată de reclamanţi la data de 30 octombrie 2013, faţă de care s-a invocat această excepţie, a fost sau nu introdusă în termenul de prescripţie.

Prima instanţă s-a limitat doar la a arăta că termenul de prescripţie a fost întrerupt în momentul emiterii convocării la conciliere, conform art. 7201 C. proc. civ., însă acest text de lege nu reglementează niciun caz de întrerupere a prescripţiei, ci instituţia avută în vedere de legiuitor.

Privitor la fondul litigiului s-a constatat că prima instanţă nu a arătat care sunt considerentele care au condus la constatarea îndeplinirii condiţiilor angajării acestei răspunderi pentru fiecare pârâtă şi în solidar. Tribunalul a reţinut, în sarcina pârâtelor a căror răspundere civilă delictuală a fost angajată, o neîndeplinire a obligaţiilor lor, însă nu a înţeles a arăta despre ce obligaţii este vorba, limitându-se la menţionarea nerespectării de către acestea a cerinţelor legislaţiei specifice fiecăreia. Nici legislaţia specifică fiecărei pârâte, legislaţie ce se presupune că ar fi fost avută în vedere de instanţa de fond, nu a fost indicată, iar menţionarea că această legislaţie ar fi fost analizată anterior în contextul calităţii procesuale pasive reprezintă o afirmaţie ce nu corespunde realităţii, căci prin încheierea din 23 aprilie 2014, în care a fost analizată calitatea procesuală pasivă, nu s-a efectuat nicio analiză în legătură cu obligaţiile pârâtelor.

Totodată, instanţa de apel a constatat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că în dispozitivul sentinţei atacate se prevede că a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta S.C. H. S.A., singurul constructor-pârât ce a rămas în cauză, iar în cuprinsul considerentelor se face vorbire de obligarea în solidar şi a antreprenorului general şi îndeplinirea faţă de acesta a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale.

O altă contradicţie între considerente şi dispozitiv există şi în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Sectorul 1 Bucureşti, în sensul că în cuprinsul considerentelor se menţionează că acest pârât nu poate fi reţinut ca autor al faptei ilicite şi nici vreo culpă a sa, pentru ca în dispozitiv acesta să fie obligat la plata despăgubirilor către reclamanţi.

Totodată, partea din hotărâre ce se doreşte a reprezenta considerentele soluţiei pronunţate cuprinde şi o serie de considerente străine de pricină, în sensul că se face vorbire de angajarea răspunderii unor societăţi ce nu sunt părţi în cauză - L. S.R.L. şi M. S.R.L. şi de împrejurarea că, urmare a netemeiniciei pretenţiilor reclamantului faţă de aceste două pârâte, se reţine culpa procesuală şi răspunderea directă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pârât faţă de care, în speţă, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, conform încheierii din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin urmare, instanţa de apel a admis toate apelurile formulate de pârâte deoarece constatarea necercetării fondului cauzei conduce la anularea întregii soluţii date fără o cercetare reală a raportului juridic dedus judecăţii, raport juridic în care s-a invocat şi s-a reţinut o solidaritate a pârâtelor a căror răspundere delictuală a fost angajată.

De asemenea, instanţa de apel a admis şi apelul formulat de reclamanţi având în vedere că acesta privea soluţia dată cererii accesorii referitoare la cheltuielile de judecată. Or, soluţionarea acesteia depinde de soluţia ce se va da cererii principale.

Astfel, a fost anulată în parte sentinţa atacată şi păstrate dispoziţiile referitoare la renunţarea la judecată faţă de pârâtele I. S.R.L. şi G. S.A., precum şi dispoziţiile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie, faţă de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi de împrejurarea că aceste dispoziţii nu au fost atacate pe calea apelurilor exercitate.

Nu au fost păstrate dispoziţiile referitoare la respingerea ca nefondată a acţiunii faţă de pârâta H. S.A., având în vedere că această soluţie a fost criticată prin apelul formulat de pârâtul Judeţul Ilfov, considerentele expuse anterior referitoare la nemotivarea soluţiei şi, implicit, la necercetarea fondului, fiind valabile şi faţă de această pârâtă.

5. Împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. H. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de pronunţată faţă de pârâtă şi menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii faţă de pârâta H. S.A., dispusă prin sentinţa primei instanţe.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a argumentat că instanţa de apel nu a arătat în ce constă contradicţia dintre considerente şi dispozitiv şi nici dovezile pe care se sprijină susţinerile pârâtului - apelant - Judeţul Ilfov.

Hotărârea primei instanţe este motivată şi în ceea ce o priveşte pe recurenta-pârâtă S.C. H. S.A., mai mult se poate constata că nu există contradicţie între considerente şi dispozitiv, esenţa fiind aceea că în lipsa utilităţilor, ce nu poate fi imputat constructorilor, aceştia nu-şi pot executa obligaţiile contractuale. Această motivare este în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii coroborat cu probatoriul administrat.

Aşadar, soluţia pronunţată în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. H. S.A. este legală, iar instanţa de apel deşi a apreciat că hotărârea primei instanţe este nemotivată, tocmai aceasta este cea care nu motivează decizia cu privire la pârâta S.C. H. S.A.

Totodată, instanţa de apel nu a arătat într-o manieră convingătoare raţionamentul juridic atunci când nu a păstrat dispoziţiile referitoare la respingerea acţiunii faţă de pârâta S.C. H. S.A. şi când a înlăturat susţinerile părţilor cu privire la recurenta-pârâtă.

De altfel, instanţa de apel nu a dat eficienţă probatoriului administrat, care face pe deplin dovada că, în lipsa utilităţilor în amplasament, antreprenorul general este în imposibilitate de a preda la scadenţă o locuinţă la cheie, în sensul art. 2 din Legea nr. 114/1996.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, a schimbat natura şi sensul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzei cuprinse la art. 2 din Convenţia x din 6 mai 2004, convenţie ce a fost încheiată în baza dispoziţiilor art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 152/1998.

În mod greşit instanţa de apel nu a păstrat dispoziţiile referitoare la respingerea ca nefondată a acţiunii faţă de pârâta S.C. H. S.A., nefiind făcută dovada că în lipsa reţelelor de utilităţii în amplasament, antreprenorul îşi poate executa propriile obligaţii contractuale.

Instanţa de apel nu a avut în vedere obligaţiile pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe pe care i le conferă Legea nr. 152/1998, în baza căreia au fost încheiate toate convenţiile pentru realizarea programului guvernamental Ansamblul de locuinţe J., şi pe care nu a făcut dovada că le-ar fi executat.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că, contractul de construire a fost încheiat de reclamanţi cu antreprenorul S.C. G. S.A., iar pârâta S.C. H. S.A. a primit în cesiune contractul odată cu cel de antrepriză generală nr. x din 6 aprilie 2014 şi restul actelor.

Totodată, nu s-a avut în vedere faptul că reclamanţii au primit locuinţa la data de 12 august 2011 pe baza unui proces-verbal de predare-primire construcţie şi că locuiesc efectiv în imobil de la data de 13 mai 2012, şi nici corespondenţa purtată cu privire la imposibilitatea efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor în lipsa utilităţilor în amplasament.

În argumentarea celui de al treilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 coroborat cu art. 970, 977, 981, 982 C. civ. şi a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi (5) şi art. 41 din Legea nr. 152/1998, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 2 din Legea nr. 114/1996, art. 2 din Convenţia x din 6 mai 2004, contractele de mandat, de antrepriză generală şi de construire.

6. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primar General, F. S.R.L. şi D. S.A., Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Oraşul Voluntari prin Primar, Judeţul Ilfov au solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. H. S.A. ca nefondat.

7. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât sentinţa primei instanţe, cu privire la soluţia de respingere a acţiunii faţă de pârâta S.C. H. S.A., este motivată, neexistând contradicţie între considerente şi dispozitiv. Criticile sunt nefondate.

Ipoteza supusă analizei de către recurenta-pârâtă S.C. H. S.A., în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, are în vedere situaţia în care motivarea lipseşte cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte S.C. H. S.A., instanţa de apel a motivat temeinic hotărârea recurată, prin care s-a constatat că se impune casarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul că a expus pe larg în ce constă lipsa nemotivării hotărârii apelate cu privire la soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor A. şi B. faţă de pârâta S.C. H. S.A., ca urmare a existenţei contradicţiei dintre considerente şi dispozitivul sentinţei dată în primă instanţă.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, sub acest aspect, faptul că deşi în dispozitivul sentinţei apelate se prevede că instanţa a respins ca nefondată acţiunea faţă de pârâta H. S.A., în cuprinsul considerentelor se reţine obligarea în solidar şi a antreprenorului general, precum şi îndeplinirea faţă de acesta a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, în contextul în care antreprenorul general este chiar constructorul-pârât, respectiv S.C. H. S.A., singurul rămas în cauză.

Practic, în cuprinsul considerentelor prima instanţă a reţinut culpa antreprenorului, respectiv a constructorului, S.C. H. S.A., însă a respins acţiunea în răspundere civilă delictuală faţă de acesta ca nefondată.

Mai mult, din perspectiva constructorului imobilului aflat în discuţie prima instanţă a făcut vorbire de existenţa unei răspunderi a unor constructori care nu sunt părţi în prezenta cauză, respectiv L. S.R.L. şi M. S.R.L., instanţa de apel reţinând în mod corect, sub acest aspect, că sentinţa apelată cuprinde motive străine de pricină.

Prin urmare, lipsa unei motivări complete, clare, necontradictorii, care să susţină şi să justifice soluţia pronunţată, care să respecte dreptul părţilor la un proces echitabil, a condus instanţa de apel la constatarea unei necercetări a fondului de către prima instanţă, motiv pentru care sentinţa a fost anulată în parte, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Se mai observă că recurenta-pârâtă reproşează instanţei de apel faptul că a înlăturat susţinerile părţilor referitoare la S.C. H. S.A. fără o motivare în acest sens şi că nu a dat eficienţă probatoriului administrat.

În realitate, recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. tinde la menţinerea soluţiei dată în primă instanţă de respingere a acţiunii reclamanţilor A. şi B. faţă de aceasta, în argumentarea căreia invocă lipsa culpei.

Or, aceste critici nu pot face obiectul recursului întrucât instanţa de apel nu a intrat în analiza fondului şi nici nu putea să facă o astfel de analiză câtă vreme sentinţa primei instanţe a fost anulată în parte, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru lipsa motivării.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât aceasta este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele hotărârii reflectă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

În lipsa unei analize şi a unui raţionament logico-juridic care să reflecte soluţia pronunţată de prima instanţă, instanţa de apel a casat în parte sentinţa apelată, cu trimitere spre rejudecare, pentru ca, în respectarea dreptului la apărare şi al dublului grad de jurisdicţie, prima instanţă să analizeze efectiv cauza şi să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. se constată că acestea nu pot face obiectul analizei întrucât vizează fondul litigiului, care nu a fost analizat, instanţa de apel examinând hotărârea primei instanţe doar din perspectiva încălcării prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. va fi obligată să achite intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 10.938,84 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţelor nr. x din 2 noiembrie 2017 în sumă de 5471,74 RON şi nr. x din 3 noiembrie 2017 în sumă de 5467,10 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. H. S.A. să achite intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 10.938,84 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.