Recusal rejected: prior decision in identical case does not constitute pre-judgment of the current litigation

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, a solicitat obligarea pârâtei să emită, în temeiul art. 107 din Legea nr. 263/2010, o decizie de revizuire a pensiei sale, în soluţionarea cererii de revizuire înregistrată sub nr. x din 05.02.2015, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. x/2015, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi a fost obligată pârâta să soluţioneze prin emiterea unei decizii, cererea de revizuire nr. x/05.02.2015, formulată de reclamantă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 1000 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. şi C. formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea.

Prin decizia civilă nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă s-a admis ca fondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost schimbată în totalitate în sensul că s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare. Fără cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 şi a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, solicitând admiterea recursului şi, constatând că recuzarea a fost greşit respinsă, să se dispună casarea deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Criticile recurentei vizează soluţia de respingere a cererii de recuzare prin încheierea din 18.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Recurenta -reclamantă susţine că prin cererea de recuzare formulată a invocat faptul că instanţa, în aceeaşi compunere, la data de 4 octombrie 2016, a soluţionat dosarul nr. x/2015 având acelaşi obiect, respectiv apelul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Satu Mare, prin care fusese obligată să emită, în temeiul articolului 107 din legea nr. 263/2010, decizie de revizuire a pensiei în soluţionarea cererii de revizuire formulată de reclamanta intimată din acel dosar. Nu numai că cele două cauze sunt identice, că cele două sentinţe apelate sunt identice, dar apelurile formulate de Casa de Pensii Satu mare în dosarul nr. x/2015 (soluţionat deja de acelaşi complet) şi apelul declarat în dosarul x/2015 (pe care urma să-l soluţioneze acelaşi complet) sunt identice, sunt redactate de aceleaşi persoane, conţin aceleaşi susţineri şi aceleaşi sublinieri, fapt care ar face ca soluţionarea cauzei pendinte să fie doar o formalitate şi nu un act de judecată, deoarece doamnele judecător şi-au exprimat anterior părerea cu privire la soluţie, soluţionând la data de 4 octombrie 2016 apelul identic cu acesta.

Arată că a formulat cererea de recuzare şi pentru faptul că soluţia pronunţată, în care doamnele judecător şi-au spus părerea, îi este nefavorabilă, dar şi pentru a sublinia că în acea cauză a invocat faptul că nu practica invocată de apelantă ca fiind a Curţii de Apel Oradea ar fi fost constantă în cauze similare, ci dimpotrivă la data de 4 octombrie 2016 era o soluţie singulară. Astfel, prin soluţia pronunţată în dosarul x/2015 de doamnele judecător, deja ar fi vorba de două hotărâri prin care se confundă dreptul de petiţionare şi reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor astfel cum aceasta este prevăzută de Ordonanţa nr. 27 din 30 ianuarie 2002 cu dreptul prevăzut de art. 107 din Legea nr. 263/2010 de a formula cerere pentru revizuirea pensiei şi de a-i fi soluţionată cererea prin decizie pentru a putea să formuleze căile de atac prevăzute de Legea nr. 263/2010. Invocă practica Curţii de Apel Oradea care a pronunţat multe decizii prin care a menţinut sentinţele pronunţate de Tribunalul Satu Mare, privind obligarea Casei de Pensii să emită în temeiul art. 107 din Legea nr. 263/2010 decizie de revizuire a pensiei în soluţionarea cererii de revizuire formulată( ex: decizia nr. 836/2016 din 07.10.2016 în dosarul nr. x/2016).

Recurenta consideră că în mod greşit completul de soluţionare a cererii de recuzare a apreciat că, deşi doamnele judecător se pronunţaseră cu o săptămână în urmă asupra unui apel identic declarat împotriva unei sentinţe civile identice, nu şi-ar fi spus deja părerea şi în cauză şi au respins cererea de recuzare.

La data de 8 .11.2016 instanţa de apel, luând act de respingerea cererii de recuzare, a rămas în pronunţare asupra apelului, amânând iniţial pronunţarea pentru data de 15.11.2016, iar ulterior pentru data de 22.11.2016, când prin decizia civilă nr. 1063/2016-A a pronunţat aceeaşi soluţie, identică cu aceea pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Singura modalitate pentru a putea obţine casarea acestei decizii este recursul, a cărei admitere o solicită şi să se constatate greşita respingere a cererii de recuzare, dispunând casarea deciziei pronunţată în soluţionarea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel în faţa unui complet legal constituit şi asupra căruia să nu planeze suspiciuni privind lipsa de imparţialitate.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în cauză fiind incidentă cea de-a doua teză a art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând respingerea recursului pentru argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 411 C. proc. civ., constatându-se lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii, precum şi faptul că niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Repunând cauza pe rol, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate, în raport de criticile formulate şi de susţinerile din întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În speţă, decizia civilă nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în soluţionarea apelului declarat de apelanta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, fiind o decizie definitivă potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18).

Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. şi C. formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea.

Fiind incidentă teza a II-a a articolului 53 alin. (1) C. proc. civ., prin recursul formulat, recurenta a solicitat să se admită calea de atac declarată împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă şi, constatând că recuzarea a fost greşit respinsă, să se dispună casarea deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.

În cauza dedusă judecăţii, criticile de recurs pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurenta susţine încălcarea de către instanţa de apel a normei de drept material prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care statuează că un judecător este incompatibil "când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie, în cauza pe care a fost desemnat să o judece."

În susţinerea acestei critici, recurenta arată că instanţa în mod greşit a respins cererea de recuzare, întrucât completul format din doamnele judecător B. şi C., în aceeaşi compunere, a soluţionat la data de 4 octombrie 2016 un apelul identic cu cel din speţa pendinte, declarat împotriva unei sentinţe civile identice, motiv pentru care consideră că şi-au spus deja părerea cu privire la pricină.

Instituţia recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului.

Aşa cum a reţinut şi curtea de apel, cauzele recuzării sunt limitativ prevăzute de lege, ele nu pot fi extinse şi la alte situaţii pe care părţile le invocă.

Or, motivul invocat de petentă în cererea de recuzare, în sensul că doamnele judecător B. şi C. au soluţionat un alt dosar cu obiect identic nu se circumscriu dispoziţiilor legale sus evocate.

Faptul că un magistrat a mai fost anterior învestit cu soluţionarea unor cauze similare, existând anumite legături de factură juridică sau obiectul ar fi identic, nu duce la aprecierea ca incidente a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de recuzare invocat, judecătorul trebuie să-şi fi spus anterior părerea cu privire la soluţia pe care o va pronunţa în litigiul părţii respective.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că nu se confirmă suspiciunile arătate de titularul cererii de recuzare şi că nu rezultă niciun element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea doamnelor judecător B. şi C.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., încheierea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 şi a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 şi a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.