Revizuire for contradictory judgments rejected due to lack of identity of object and legal grounds

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar, constată următoarele:

1. Revizuirea

Prin cererea din 23 ianuarie 2018, revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. S.A. revizuirea deciziei civile nr. 497R din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pronunţată în dosarul nr. x, în sensul anulării acesteia întrucât este contradictorie cu sentinţa civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x

În drept, a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuentul a motivat că prin decizia civilă nr. 497 R din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x, a fost admis recursul declarat de recurenta contestatoare C. S.A., a fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 3990/2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a fost admis capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 41.556 RON distribuită prin procesul-verbal de distribuire din 28.09.2016.

A susţinut că această din urmă hotărâre judecătorească este contradictorie cu sentinţa civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x, prin care deşi au fost anulate actele de executare silită, ulterioare datei de 29.01.2015 în dosarul de executare nr. 124/2007 al BEJ D., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.

A pretins că în ambele cauze instanţele au soluţionat şi un capăt de cerere având în vedere întoarcerea executării silite, cea de a doua hotărâre judecătorească încălcând puterea de lucru judecat a celei dintâi.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire motivat de faptul că între cele două cauze nu există identitate de obiect şi cauză, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, pe considerentul că în momentul pronunţării celei de a doua hotărâri nu mai exista nici un impediment pentru a se dispune restituirea sumei de 41.556 RON către C. S.A..

2. Instanţa de revizuire

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimaţii C. S.A. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D. şi E..

A anulat în parte decizia civilă nr. 497 R/2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A respins recursul declarat de contestatoarea C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3990/15.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

A înlăturat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON din recurs.

A obligat pe intimata C. S.A. să plătească revizuentului suma de 410 RON cheltuieli de judecată din recurs.

În motivarea acestei soluţii, curtea de apel analizând excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, a constatat că este neîntemeiată în raport de faptul că atât în primul dosar, respectiv în dosarul nr. x, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1770/4.02.2016, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cât şi în cel de-al doilea dosar, respectiv în dosarul nr. x în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 497/R/20.12.2017, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţele au avut de soluţionat printre altele şi capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite formulat de către contestatoarea C. S.A. în contradictoriu cu intimatul A., atâta vreme cât a cerut în concret restituirea sumei de 41.556 RON, executată prin poprire.

Faptul că cele două cauze au avut şi alte capete de cerere, respectiv anularea formelor de executare şi respectiv anularea procesului-verbal de distribuire încheiat de executorul judecătoresc la data de 28.09.2016, în dosarul de executare silită nr. 124/2007, este irelevant întrucât revizuirea are ca obiect doar soluţiile pronunţate în capetele de cerere privind întoarcerea executării silite.

Astfel, a apreciat că apărarea conform căreia cererea de revizuire este inadmisibilă pe considerentul că cele două dosare au avut obiecte şi temeiuri juridice diferite, nu este întemeiată.

De asemenea, curtea de apel a analizat, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile despre care revizuentul a susţinut că sunt contrare şi a constatat că, în speţă, în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, astfel încât cea de a doua hotărâre care a avut la bază aceeaşi situaţie de fapt care exista la data primei judecăţi, a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat al celei dintâi.

Curtea de apel a reţinut că executarea silită prin poprire pentru suma de 41.556 RON, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.06.2016-01.10.2015, a început în dosarul de executare silită nr. 124/2007 al BEJ D..

Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x, ca urmare a respingerii recursului declarat de S.C. C. S.A., a fost respinsă cererea de întoarcere a executării silite formulată de către contestatoarea S.C. C. S.A., ca neîntemeiată.

În considerentele sentinţei s-a statuat că din dosarul de executare silită nu rezultă că s-ar fi executat efectiv prin poprire creanţa invocată de către intimat prin cererea din 29.01.2015.

Referitor la acelaşi aspect, prin decizia civilă nr. 693/R/16.09.2016 în baza căreia a rămas definitivă sentinţa, instanţa, respingând recursul declarat de recurenta contestatoare S.C. C. S.A., a motivat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a se dispune întoarcerea executării silite pentru suma de 41.556 RON. Astfel, deşi instanţa de fond a dispus anularea actelor de executare efectuate ulterior datei de 29.01.2015, în dosarul de executare nr. 124/2007 al BEJ D., recurenta contestatoare nu a făcut dovada că s-ar fi finalizat executarea silită.

În schimb, prin decizia civilă nr. 497R din 20 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă, admiţând recursul declarat de C. S.A., a modificat în parte sentinţa civilă nr. 3990/2007 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că a admis capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, dispunând restituirea sumei de 41.556 RON de către A. către contestatoarea C. S.A..

Prin urmare, curtea de apel a constatat că atât la data pronunţării sentinţei civile nr. 1770/4.02.2016, cât şi la data pronunţării deciziei 693/16.09.2016, exista adresa de înfiinţare a popririi din data de 26.10.2015 a sumei de 41.556 RON, dar instanţele din dosarul nr. x au reţinut că nu sunt îndeplinite, condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune întoarcerea executării silite, respectiv că executarea silită nu a fost finalizată.

Or, instanţele din dosarul nr. x au reţinut că este întemeiată cererea de întoarcere a executării silite tocmai ca urmare a existenţei adresei de înfiinţare a popririi din data de 26.10.2015 emisă de BEJA D. şi E..

În raport de aceste statuări curtea de apel a constatat, că cea de a doua hotărâre a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat al celei dintâi, motiv pentru care a admis cererea de revizuire.

3. Recursul

Împotriva încheierii din 11 mai 2018 şi deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs C. S.A. (fostă C. International SA), întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acestora, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 497 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

O primă critică se referă la neanalizarea de către curtea de apel a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, recurenta arătând faptul că prin întâmpinare a invocat această excepţie, iar prin încheierea prin încheierea din 11 mai 2018, instanţa a reţinut această apărare, însă niciuna dintre cele două hotărâri atacate (nici în cuprinsul considerentelor şi nici a dispozitivului) nu face vreo menţiune cât priveşte soluţionarea acestei excepţii, motiv pentru care apreciază că hotărârea este nemotivată, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Contrar celor susţinute de revizuentul A., recurenta susţine că între cele două cauze nu există identitate, întrucât hotărârile pronunţate nu se referă la aceeaşi pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestaţie la executare propriu zisă şi, pe de altă parte, o contestaţie la distribuire întemeiată pe dispoziţiile art. 570 şi următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării priveşte momente diferite (una anterior finalizării executării silite şi distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).

Prin urmare, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii deduse judecăţii, consideră că se impune casarea celor două hotărâri (fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pe. 5 C. proc. civ.) şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta invocă nelegalitatea hotărârii judecătoreşti faţă de încălcarea art. 258 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (6) din C. proc. civ., arătând că minuta trebuie considerată adevărata hotărâre pronunţată de instanţă, întrucât reflectă rezultatul deliberării, iar neconcordanţa dintre minută şi dispozitiv atrage nelegalitatea hotărârii judecătoreşti.

Susţine că, deşi în cuprinsul încheierii din 11 mai 2018 se fac menţiuni cât priveşte invocarea şi susţinerea acestei excepţii de reprezentantul C., instanţa de fond nu a analizat în vreun fel această excepţie/apărare, astfel că, raportat la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă nemotivarea hotărârii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă îl reprezintă încălcarea principiului disponibilităţii, a principiului contradictoriatăţii şi a dreptului la apărare.

Arată că, în cuprinsul hotărârii de admitere a cererii de revizuire, instanţa a reţinut ca fundament al admiterii cererii de revizuire existenţa puterii de lucru judecat, însă puterea de lucru judecat nu a fost invocată de către A. prin cererea de revizuire formulată şi, nefiind o chestiune de ordine publică, susţine că instanţa nu putea să o invoce din oficiu (fapt care din nou contravine legii). Mai mult decât atât, chiar dacă a reţinut-o din oficiu, instanţa era obligată să pună această chestiune în dezbaterea părţilor.

Astfel, recurenta consideră că măsura adoptată de curtea de apel constituie o eludare gravă a principiului contradictorialităţii şi a dreptului său la apărare.

De asemenea, recurenta susţine că în mod greşit a fost soluţionată cererea de revizuire, având în vedere obiectul distinct ale celor două cauze şi momentul diferit (raportat la distribuirea sumelor către creditor) la care în cele două dosare a fost analizată cererea de întoarcere a executării silite.

În concluzie, recurenta apreciază că nu există nicio contrarietate între cele două hotărâri, iar intimatul A. are obligaţia să restituie suma de 41.556 RON urmare a anulării tuturor actelor executare. Cele două hotărâri pretins a fi contradictorii, în realitate reflectă situaţia litigioasă dintre părţi stabilită cu ocazia soluţionării celor două contestaţii (prima - la executare şi a doua - la distribuire) dintre C. S.A. şi A..

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului.

Analizând prioritar excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de intimatul A. prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării recursului, conform dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în speţa dedusă judecăţii se constatată că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispoziţiile legale anterior citate, nu a fost depăşit, întrucât, decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost comunicată recurentei C. S.A. la data de 19.06.2018, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar revizuire, iar recursul a fost declarat la data de 04.07.2018, conform plicului aflat la fila 16 verso, dosar recurs.

Astfel, în cauză se constată că recurenta nu a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul în termenul de 15 zile prevăzut de textul menţionat, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare faţă de care, excepţia tardivităţii va fi respinsă.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit art. 328 alin. (2) dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.

În speţă, revizuentul A. a solicitat, retractarea deciziei civile nr. 497R/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât este contradictorie sentinţei civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 693 R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

Prin urmare, decizia recurată prin care a fost soluţionată cererea de revizuire pentru contradictorialitate de hotărâri este supusă recursului, fiind deplin aplicabile dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

3. Examinând hotărârile atacate în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că încheierea recurată reprezintă de fapt practicaua deciziei recurate, făcând corp comun cu aceasta.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., potrivit cărora prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi faptul că hotărârea este nemotivată, subsumând acestor critici de recurs neanalizarea de către curtea de apel a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată prin întâmpinare de către C. S.A.

Din verificarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste motive de recurs, având în vedere că instanţa de revizuire a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază" şi a argumentat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, considerentele fiind clare, concise şi raportate la obiectul dedus judecăţii.

Nu este obligatoriu ca instanţa să se pronunţe prin dispozitiv asupra oricărei excepţii invocate, cele de fond fiind analizate în considerente ca şi apărări. Astfel, nu există contrarietate între dispozitiv şi considerente.

Cu privire la motivul de nelegalitate care se referă la încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialităţii şi dreptului la apărare, instanţa de recurs nu îl poate reţine. Într-adevăr, instanţa de revizuire a avut de analizat contrarietatea hotărârilor sub aspectul autorităţii de lucru judecat dar s-a referit în considerente la puterea de lucru judecat, fără să fie supusă discuţiei părţilor. Instanţa de recurs consideră că este vorba doar de o confuzie regretabilă de termeni, analizând în realitate condiţiile contradictorialităţii prin prisma art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. Pe fond însă, condiţiile vor fi analizate în cele ce urmează.

Deşi invocă expres motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu indică în concret norma de drept încălcată sau greşit aplicată de instanţa de prim control judiciar. În acest context, ţinând seama de temeiurile învestirii instanţei de revizuire şi de parte a criticilor dezvoltate în recursul de faţă, critica se va analiza prin trimitere la modul în care instanţa de apel a urmărit şi aplicat dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., celelalte dispoziţii legale şi principii generale, în limitele în care a fost criticată hotărârea primei instanţe.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în contextul expus în precedent, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate."

Instanţa de revizuire a făcut în mod greşit aplicarea acestui articol la cazul dedus judecăţii, reţinând eronat ca fundament al admiterii cererii de revizuire existenţa puterii de lucru judecat, deoarece scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui.

Examinând considerentele reţinute în deciziile pretins contradictorii, curtea de apel în mod eronat a concluzionat că în cel de-al doilea dosar exista putere de lucru judecat cu privire la netemeinicia cererii de întoarcere a executării silite, statuând că situaţia de fapt era aceeaşi care exista la data primei judecăţi.

Se constată că obiectul diferit al celor două cereri de chemare în judecată este ceea ce împiedică în speţă constatarea autorităţii de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, anume a sentinţei civile nr. 1770 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 693R din 16 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x

Constatarea decurge din observarea modalităţii în care instanţele de judecată au soluţionat cele două litigii, constatându-se că, analizând cererea în raport de această realitate constatată pe baza probelor, cea de-a doua hotărâre diferă de prima prin obiectul diferit cercetat de instanţele de judecată care s-au pronunţat în cele două litigii, ţinând cont şi de faptul că intră în autoritatea lucrului judecat numai ceea ce a făcut obiect al dezbaterii contradictorii a părţilor şi se reflectă în soluţia adoptată de instanţă.

În acest context, sunt fondate susţinerile recurentei, conform cărora între cele două cauze nu există identitate de obiect, întrucât hotărârile pronunţate nu se referă la aceeaşi pricină, deoarece acestea vizează acte de executare distincte, inclusiv ca succesiune în timp, au la bază temeiuri de drept distincte (pe de o parte o contestaţie la executare propriu zisă şi, pe de altă parte, o contestaţie la distribuire întemeiată pe dispoziţiile art. 570 şi următoarele C. proc. civ. (1865), iar cererea de întoarcere a executării priveşte momente diferite (una anterior finalizării executării silite şi distribuirii sumei, iar cealaltă ulterior).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica încheierea din 11 mai 2018 şi decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Intimatul A., fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligat la plata sumei sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta C. S.A. (fostă C. International SA), reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat dovedit cu chitanţele depuse la dosarul de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimatul A..

Admite recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243R/2018 din 18 mai 2018 şi a încheierii din 11 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Modifică încheierea din 11 mai 2018 şi decizia civilă nr. 243R/2018 din 18 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 497R/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe intimatul A. la plata sumei de 5.553,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta C. S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.