Failure to pay reduced judicial stamp tax after reexamination justifies annulment of appeal; no obligation to re-notify party of final, unappealable tax determination.

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2010, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 488.707 RON cu titlu de daune interese moratorii, conform art. 10 din contractul de construire nr. x/11.11.2004 (echivalent a 111.197 euro) şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 12.627,30 RON reprezentând contravaloare lucrare executată, respectiv turnare planşeu peste parter 100%, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că societatea B. S.A., în calitate de antreprenor general a executat în beneficiul reclamantei, în baza contractului de construire nr. x/2014, mai multe lucrări, rămânând nedecontate lucrările de turnare planşeu peste parter în proporţie de 100%, cu toate că între părţi s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire la data de 09.10.2009, prin care a fost confirmată execuţia lucrării potrivit anexei 1 la procesul-verbal respectiv.

În şedinţa publică din data de 22.09.2010, pârâta-reclamantă a arătat că renunţă la cererea de introducere în cauză a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instanţa luând act de această renunţare.

Prin încheierile de şedinţă din data de 05.11.2014 şi din data de 18.11.2015 s-a constatat că subzistă motivul suspendării de drept a cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi s-au respins cererile de repunere pe rol formulate de reclamantă, fiind menţinută suspendarea cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2017 s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta A. şi s-a dispus redeschiderea judecăţii.

În şedinţa publică din data de 21.09.2017, pârâta-reclamantă a invocat excepţia perimării cererii, precum şi excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva debitoarei ulterior închiderii procedurii insolvenţei.

Ca urmare a repunerii cauzei pe rol, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia perimării cererii, precum şi excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva debitoarei ulterior închiderii procedurii insolvenţei, invocate de pârâtă.

Prin sentinţa civile nr. 3090 din data de 19 decembrie 2017 Tribunalul Prahova a respins excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, ca nefondată; a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă; a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, că prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2011, în baza disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenţei faţă de pârâta S.C. B. S.A., prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 13.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2010.

Măsura suspendării în baza dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost menţinută prin încheierile de şedinţă din data de 05.11.2014 şi din data de 18.11.2015, ca urmare a faptului că dosarul de insolvenţă nr. x/2010 nu fusese soluţionat definitiv şi irevocabil, procedura insolvenţei debitoarei B. S.A. nefiind închisă irevocabil.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2017 s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta A. şi s-a dispus redeschiderea judecăţii întrucât prin decizia nr. 1556/18.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2010 s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei societăţii debitoare B. S.A. şi reinserţia acesteia în circuitul economic.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de cel puţin 1 an".

Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova a fost soluţionat irevocabil la data de 18.10.2016 de către Curtea de Apel Ploieşti, situaţie în care termenul de perimare de 1 an, ce curge de la rămânerea irevocabilă a deciziei pronunţate nu s-a împlinit până la data formulări cererii de repunere pe rol, 20.02.2017, admisă prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2017.

Nu se poate susţine că termenul de perimare ar fi început să curgă de la data pronunţării încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv 17.01.2011, întrucât din interpretarea dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 rezultă că suspendarea va dăinui până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului privind procedura de insolvenţă a debitoarei.

Pentru aceste considerente tribunalul a respins excepţia perimării cererii, invocată de pârâtă, ca nefondată.

Referitor la excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 85/2006 "(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase. (2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie."

În speţă, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 17.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei B. S.A. s-a stabilit termenul pentru depunerea cererilor de înscriere în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei ca fiind 03.03.2011.

Totodată, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 era de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.

Reclamanta-pârâtă, deşi avea cunoştinţă despre deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei B. S.A. încă de la data suspendării prezentei cauze în temeiul disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv de la data de 21.02.2011, nu a formulat declaraţie de creanţă în cadrul dosarului de insolvenţă pentru sumele solicitate prin prezenta cerere.

În această situaţie, după deschiderea procedurii insolvenţei unei debitoare, singura modalitate de valorificare a unui drept de creanţă anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei se poate realiza numai în cadrul procedurii de insolvenţă, cu respectarea exigenţelor legii speciale.

Ca atare, pentru debitul în cuantum de 488.707 RON solicitat cu titlu de daune interese moratorii, conform art. 10 din contractul de construire nr. x/11.11.2004 (echivalent a 111.197 euro), debit anterior deschiderii procedurii insolvenţei la 17.01.2011, reclamanta-pârâtă este decăzută din dreptul de a mai solicita plata acestuia întrucât nu a depus în cadrul procedurii insolvenţei din dosarul nr. x/2010, în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2006, cerere de admitere a creanţei.

Nedepunerea cererii de admitere a creanţei sau depăşirea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 este sancţionată de art. 76 din Legea nr. 85/2006 cu decăderea din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia.

Pentru aceste considerente, faţă de disp. art. 76 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi mai realiza creanţele împotriva pârâtei ulterior închiderii procedurii insolvenţei acesteia, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată ca urmare a admiterii excepţiei decăderii.

Având în vedere soluţia pronunţată faţă de excepţia decăderii, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea fondului raporturilor juridice dintre părţi.

Referitor la cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., tribunalul a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că din centralizatorul de plăţi emis de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) rezultă că reclamanta A. aceasta a achitat către pârâta-reclamantă suma totală de 45.563,14 RON.

Ca atare, reclamanta-pârâtă nu mai are de achitat nicio sumă de bani către pârâta-reclamantă, mai ales că aceasta din urmă nu a făcut dovada plăţilor efectuate de reclamantă pentru lucrările executate de către B. S.A., pentru a se putea verifica temeiul şi data plăţilor efectuate de reclamanta A.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 334 din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia netimbrării invocată de intimata-pârâta B. S.A. şi s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 3090 din data de 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Instanţa de apel a constatat că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel în cuantum de 4 RON taxă judiciară de timbru, astfel cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, urmare admiterii cererii de reexaminare formulată de apelanta din cauză, deşi cunoştea obligaţia de a timbra cererea de apel după cum reiese din cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Faţă de această împrejurare, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, curtea de apel a admis excepţia netimbrării apelului şi a dispus anularea acestuia ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Susţine recurenta că instanţa de apel în mod greşit a anulat apelul pentru neplata taxei judiciare în cuantum de 4 RON taxă judiciară de timbru, întrucât nu i-a fost comunicată cu titlu de obligaţie de plată prin citaţie.

Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, arată că instanţa a fixat termen de judecată la data de 12 aprilie 2018, fără a cita conform C. proc. civ. aplicabil cauzei, de fapt nu a fost citată deloc cu menţiunea indicării termenului şi achitării taxei judiciare în cuantum de 4 RON.

La termenul din data de 12 iunie 2018, pe cale de consecinţă, constatându-se în mod greşit citarea legală a părţilor instanţa a dispus anularea apelului ca netimbrat.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a citat-o pentru termenul din data de 12 iunie 2018 cu menţiunea de a achita taxa de 4 RON stabilită de instanţă, după rexaminarea efectuată în dosarul nr. x/2010. În aceasta cauză, în apel iniţial a fost stabilită taxa judiciară de 4.499 RON, însă recurenta a făcut cerere de reexaminare care a fost soluţionată în data de 21 mai 2018. Soluţia admiterii cererii de reexaminare şi a stabilirii incidenţei taxei reduse la 4 RON a fost comunicată în data de 22 iunie 2018, în timp ce cauza deja fusese judecată în data de 12 iunie 2018.

În acest sens, în conformitate cu art. 107 C. proc. civ. preşedintele instanţei de apel trebuia să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

Art. 90 alin. (1) C. proc. civ. prevede că înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări.

În cazul în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, nulitatea este virtuală conform art. 105 alin. (2) raportat la art. 89 alin. (1) C. proc. civ. şi nu poate fi înlăturată.

Articolul 89 alin. (1) C. proc. civ. dispune că citaţia trebuie înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea nulităţii.

Cu atât mai mult nulitatea intervine dacă partea nu a fost citată, nulitatea fiind virtuală conform art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. Afirmaţia instanţei de apel în sensul că apelanta din cauză cunoştea obligaţia de a timbra cererea deoarece a formulat cerere de reexaminare nu poate fi primită deoarece obligaţiile părţilor se aduc la cunoştinţa prin citaţie, iar nu prin deducţie, analogie sau luare la cunoştinţă a soluţiilor.

Pe de altă parte nu se cunoştea soluţia în ceea ce priveşte cuantumul 4.499 RON sau 4 RON, aflată în data de 26 iunie 2018, mult după judecarea cauzei.

Lipsa procedurii de citare, cu indicarea obligaţiei de plata a taxei legale, constituie motiv de desfiinţare a hotărârii instanţei de apel prin admiterea recursului, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de apel, în vederea soluţionării apelului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Apelanta-reclamantă a fost citată cu menţiunea achitării taxe judiciare de timbru datorată pentru cererea de apel, în sumă de 4.499 RON şi a timbrului judiciar în sumă de 5 RON.

La data de 15 mai 2018, apelanta-reclamantă A. a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru fixată de instanţă, iar prin încheierea de la data de 21 mai 2018, curtea de apel a admis cererea, în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 şi a stabilit că apelanta datorează o taxă judiciară de timbru de 4 RON.

Dispoziţiile art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 reglementează în mod expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar încheierea care se pronunţă în soluţionarea unei cereri de reexaminare este una irevocabilă.

Recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a sumei datorate, şi anume cea de 4 RON, stabilită ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, cu motivarea că nu a avut cunoştinţă de rezultatul cererii de reexaminare, nefiind citată cu suma ce trebuia achitată.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa nu avea obligaţia să o citeze cu suma datorată, ulterior soluţionării cererii de reexaminare, întrucât această cerere se soluţionează prin încheiere irevocabilă. Ca atare, încheierea dată asupra cererii de reexaminare, având caracter irevocabil şi fiind, astfel, nesusceptibilă de cale de atac, nu se comunică părţilor, faţă de dispoziţiile art. 261 alin. (3) C. proc. civ.

Partea care a formulat cerere de reexaminare este obligată ca, prin demersuri proprii, să se intereseze de rezultatul cererii de reexaminare şi să procedeze în consecinţă, în speţă, să achite taxa judiciară de 4 RON cum se stabilise în sarcina sa, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare.

Nu se poate constata nici încălcarea obligaţiei de a cita pe apelantă cu cuantumul sumelor de bani datorate cu acest titlu deoarece o asemenea obligaţie există în sarcina instanţei doar pentru primul termen de judecată, iar nu şi după soluţionarea cererii de reexaminare formulate, sens în care instanţa de apel a şi procedat, după cum reiese din dovada de citare de la dosar apel.

De asemenea, obiectul cererii de reexaminare nu l-a format obligaţia de plată a taxei judiciare în sine, ci cuantumul acesteia, astfel încât reclamanta cunoştea că, indiferent de cuantum, datora o sumă de bani cu acest titlu, pe care, însă, nu a achitat-o.

Legea impune şi unele îndatoriri pentru părţi, iar în acest sens, de o importanţă deosebită sunt prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Recurenta-reclamantă se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

În concluzie, în mod corect, instanţa de apel a procedat la aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunând anularea ca netimbrat a apelului formulat de apelanta-reclamantă A.

Prin urmare, criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor din legea privind taxele judiciare de timbru.

Având în vedere aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 334 din 12 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.