Jurisdiction of appellate courts to hear appeals against tribunal decisions in monetary claims up to 200,000 RON following constitutional invalidation of Supreme Court recourse thresholds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2017, având ca obiect contestaţie la executare şi constatare clauze abuzive, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele C., şi S.C. D. S.A., au solicitat instanţei să constate ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită în baza Contractului de credit nr. x/03.05.2006, respectiv a cesiunii de creanţă survenite între S.C. D. S.A. şi C., să dispună anularea somaţiei de plată, a executării silite, anularea/ridicarea popririi şi a tuturor actelor şi formelor de executare ce s-au efectuat şi se vor efectua în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E.; să dispună anularea încheierii privind încuviinţarea executării silite pronunţată de Judecătoria Năsăud; să contate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din Contractul de credit nr. x/03.05.2006, respectiv a clauzei de la art. 9 lit. b) din contract - referitoare la comisionul de acordare 0,30% flat, a clauzei de la art. 9 lit. c) - referitoare la comisionul de administrare, de 17,25 RON lunar şi a clauzei de la art. 9 lit. f) - referitoare la comisionul de urmărire riscuri, de 113,85 RON lunar; să dispună obligarea pârâtei la rambursarea sumelor plătite în temeiul clauzelor nule, respectiv suma de 1380 RON; să dispună obligarea pârâtei să restituie dobânzile aferente sumelor percepute conform clauzelor declarate abuzive de la data plăţii şi până la restituirea lor efectivă şi integrală; şi să dispună eliminarea clauzelor abuzive din contract.

Prin sentinţa civilă nr. 1089 din data de 28 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia tardivităţii formulării cererii, invocate de către intimata C., ca fiind neîntemeiate; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei D. S.A., invocată de către aceasta prin întâmpinare; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului intimatei C. de a cere executarea silită a contestatorilor în temeiul Contractului de credit nr. x/03.05.2006, invocată prin acţiunea principală de către contestatorii A. şi B.; s-a constatat prescris dreptul intimatei C. de a cere executarea silită a contestatorilor A. şi B. în baza Contractului de credit nr. x/03.05.2006 şi în consecinţă, s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E.; a fost admisă cererea contestatorilor A. şi B., formulată în contradictoriu cu intimata D. S.A., având ca obiect constatare clauze abuzive; au fost constatate ca fiind abuzive clauzele prevăzute în Contractul de credit nr. x/03.05.2006 la art. 9 lit. b), privind comisionul de acordare, art. 9 lit. c), privind comisionul de administrare şi la art. 9 lit. f), privind comisionul de urmărire riscuri; s-a dispus obligarea intimatei D. S.A. să restituie contestatorilor sumele percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive din Contractul de credit nr. x/03.05.2006; s-a pus în vedere contestatorilor să achite suma de suma de 130,90 RON către executorul judecătoresc, reprezentând cheltuieli eliberare copii dosar execuţional; s-a dispus obligarea intimatei C. la plata către contestatori a sumei de 1130,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi cheltuieli eliberare copii dosar execuţional.

Prin decizia civilă nr. 143/2018 din 15 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins apelul declarat de apelanta D. S.A. îndreptat împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. D. S.A.

Prin adresa din 24.05.2018, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a înaintat dosarul cauzei în vederea soluţionării recursului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/2018 din 15 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2018.