Unfair credit clauses appeal sent to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 02.03.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat să se constate caracterul abuziv şi să se anuleze dispoziţiile art. 1, art. 4.1 lit. a) şi b), art. 4.3 art. 5.1, art. 5.4, art. 6.1 din contractul de credit nr. x/01.11.2007, să se modifice clauza referitoare la valuta creditului, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU la cel valabil la data încheierii contractului şi să dea curs denominării în moneda naţională. De asemenea, a solicitat restituirea diferenţei de rate achitate, ca urmare a îngheţării cursului, restituirea sumei de 361CHF reprezentând comision de procesare şi dobândă calculată la acesta până la data plăţii efective, restituirea comisionului de administrare şi a dobânzii calculate la acesta până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 5610 din 25 iulie 2016 a Judecătoriei Galaţi, a fost respinsă excepţia lipsei de obiect cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 4.1 lit. a) şi b) şi art. 4.3 privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către bancă, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, precum şi excepţia lipsei de obiect cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 6.3 privind acordarea comisionului de administrare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei de interes cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 6.3 privind acordarea comisionului de administrare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi a constatat caracterul abuziv şi anulat următoarele clauzele prevăzute în contractul de credit nr. x/01.11.2007:

- art. 4.1 lit. a) şi b), 4.3 din contract, în sensul în care permit băncii să modifice dobânda în mod discreţionar, fără stabilirea unor criterii obiective de calcul.

- art. 6.1 din contract privind perceperea comisionului de acordare credit în cuantum de 361,5 CHF, reprezentând 1,5% din valoarea totală a creditului.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma plătită cu titlu de comision de acordare a creditului în cuantum de 365 CHF, la cursul în vigoare la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferentă comisionului de acordare, calculată de la data încasării comisionului şi până la data restituirii efective şi în final au fost respinse restul pretenţiilor reclamantului, ca neîntemeiate.

Prin aceiaşi sentinţă a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 509 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul pârâtei B. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că s-au înlăturat dispoziţiile prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.1 lit. a) din Contract.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin decizia civilă nr. 198/R din 20 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurentul reclamant A. şi recurenta pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 509 din 18.12.2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Galaţi, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a creditului, 101.320,40 RON reprezentând echivalentul sumei de 24461,5 CHF la data introducerii acţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Galaţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 509 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2018.