Land sale annulment claim rejected on res judicata, auction-formality grounds barred; appeal unfounded, costs awarded to municipality.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Constanţa sub nr. x/2005 depusă la data de 28.01.2005, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanta prin Primar şi S.C. B. S.R.L. pentru ca, pe baza probelor ce se vor administra, să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP - C., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 948 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 16458 din data de 26.09.2008 Judecătoria Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. invocată de pârâtul Municipiul Constanta prin Primar şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuala activă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta reclamantă A. Constanţa, care a solicitat desfiinţarea în tot a sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă sau schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi anulării contractului de vânzare cumpărare, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 18/COM din 28.10.2009 a Tribunalului Constanţa s-a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Constanţa prin Primar şi S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 16458/26.09.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa; s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza primei instanţe spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. x/26.01.2010 pe rolul Judecătoriei Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 19424/02.09.2010 a Judecătoriei Constanţa s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi s-a respins acţiunea civilă înregistrată sub nr. x/2010 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanta prin Primar şi S.C."B."S.R.L., ca introdusă de o persoană fără calitate procesuala activă; s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins acţiunea civilă înregistrată sub nr. x/2010 ca lipsită de interes; s-a obligat reclamanta la plata sumei de 595 RON cheltuieli de judecată către parata Municipiul Constanta prin Primar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 65/03.11.2011 Tribunalul Constanţa a admis apelul, a anulat hotărârea apelata şi a reţinut cauza spre competenţă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, constatând că obiectul cererii are o valoare de peste 100.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1572/09.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A., obligând reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L., suma de 2380 RON - cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La termenul din 21.02.2012 pârâta a solicitat suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în raport de cauza înregistrată sub nr. x/2011.

Prin încheierea din 21.02.2012 instanţa a dispus suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011

Pentru a decide asupra suspendării judecăţii instanţa a reţinut că pârâtul Municipiul Constanţa din prezenta cauză a invocat în apărare excepţia lipsei de interes a reclamantei şi, legat de acesta, lipsa calităţii procesual active, motivându-şi excepţia pe lipsa vreunui drept în patrimoniul reclamantei care să fi fost încălcat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul litigiului.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa, solicitând instanţei să constate existenţa dreptului său de folosinţă asupra terenului aferent blocurilor z - tronsonul 1 şi 2 şi x şi recunoaşterea dreptului la libera folosinţă a întregii suprafeţe a terenului aferent.

În prezenta cauză reclamanta şi-a motivat cererea, încercând astfel să justifice interesul în promovarea acţiunii, pe încălcarea dreptului său de folosinţă asupra terenului aferent blocului de locuinţe şi a dreptului de acces.

S-a constatat astfel că soluţionarea excepţiilor invocate depinde tocmai de recunoaşterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de folosinţă asupra terenului sau asupra unei părţi din terenul dobândit de pârâta S.C. B. S.R.L., drept ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011.

La data de 24.03.2017 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ca urmare a soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2011.

Instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei prin încheierea din 02.10.2017, constatând îndeplinite condiţiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

După repunerea pe rol a cauzei, în concluziile pe fond, pârâta nu a mai susţinut excepţiile invocate, solicitând respingerea cererii ca nefondată.

Cu toate acestea, soluţia din prezenta cauză depinde de soluţia irevocabilă pronunţată în dosarul nr. x/2011, considerentele Deciziei nr. 41/C din 28.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa având efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în acel litigiu, reclamanta de faţă a solicitat să se constate că are un drept de folosinţă "asupra terenului aferent blocurilor x şi y tronsoanele 1 şi 2", teren care se suprapune parţial cu terenul vândut de Municipiul Constanţa pârâtei S.C. B. S.R.L.

Din această perspectivă, a dreptului de folosinţă pretins de reclamantă asupra terenului ce a făcut, cel puţin parţial, obiectul vânzării-cumpărării a cărei nulitate se solicită a fi constată în prezenta cauză, nu se poate considera că reclamanta nu justifică calitate procesual activă în promovarea acestei acţiuni.

S-a mai reţinut că, în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Constanţa a constatat că nu există nici un fel de suprapunere de teren, terenul aferent celor două blocuri fiind în realitate limitat la terenul de sub clădire şi la terenul care permite o utilizare normală a construcţiei, respectiv întreţinerea exterioară şi căile de acces în sens restrâns. Curtea a mai reţinut că, fără nici un temei legal, Asociaţia de proprietari a acordat noţiunii de "teren aferent" valenţe extinse, rezultate din necesitatea extinderii confortului locatarilor prin reducerea poluării, a zgomotului, excluderea altor clădiri limitrofe care reduc însorirea, asigurarea parcărilor şi a locului pentru garaje, înglobarea zonelor plantate şi a celor care asigură recreerea.

Întrucât dreptul de folosinţă invocat de reclamantă nu este aferent terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C., cauza de nulitate absolută invocată - fraudă la lege, nu se regăseşte în cauză, Curtea de Apel Constanţa reţinând că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale în mod legal.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate legat de nerespectarea procedurii de vânzare prin licitaţie publică, instanţa a constatat că bunul vândut făcea parte din domeniul privat al oraşului, aşa cum reiese din cuprinsul contractului, acesta fiind supus regimului juridic al bunurilor conform dreptului comun, potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 republicată. Acest lucru înseamnă că, lipsa licitaţiei publice la vânzarea bunului nu poate atrage nulitatea absolută, ci numai o nulitate relativă, justificată de o vătămare a reclamantului. Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, reclamantul nu are nici un drept asupra terenului în litigiu şi nu poate justifica o vătămare.

Mai mult decât atât, s-a constatat că vânzarea a avut la bază un contract de asociere în participaţiune încheiat anterior între municipiul Constanţa - prin A. şi cumpărătoarea S.C. B. S.R.L., respectiv contractul nr. x/2002 încheiat iniţial cu numitul D., care a înfiinţat ulterior societatea S.C. B. S.R.L., al cărei administrator este, societate care a exploatat imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere, încheindu-se în acest sens un act adiţional la contract. Ulterior, contrar celor susţinute de reclamantă, bunul a fost vândut societăţii prin licitaţie publică, conform procesului-verbal nr. x/27.02.2003, astfel cum rezultă din întreaga documentaţie care a stat la baza vânzării, depusă de pârâtul Municipiul Constanţa la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, calificat ca fiind apel prin încheierea din 12.02.2018, reclamanta A.

Prin decizia civilă nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul promovat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1572/09.10.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca nefondat; totodată, a obligat apelanta la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 1.785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-apelantă a solicitat să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C. ce a avut ca obiect imobilul situat în Constanţa, str. x constituit în totalitate din teren în suprafaţă de 905,77 mp şi construcţie în suprafaţă de 183,30 mp.

Motivele de nulitate pe care şi-a întemeiat reclamanta cererea au fost: vânzarea unei suprafeţe de teren de 200 mp pătraţi pentru care Municipiul Constanţa nu avea un drept de proprietate şi încălcarea dispoziţiilor speciale în materia înstrăinării bunurilor din patrimoniul privat al unităţii administrativ teritoriale, respectiv fără organizarea unei licitaţii publice.

Instanţa de apel a apreciat că tribunalul a analizat şi a respins în mod corect cererea reclamantei, reţinând că ambele motive de nulitate invocate de reclamantă nu pot fi reţinute.

Cu privire la motivul legat de lipsa dreptului de proprietate a Mun. Constanţa asupra unei suprafeţe de 200 mp din totalul terenului vândut, concomitent cu existenţa unui drept de folosinţă a apelantei, prima instanţă a apreciat că hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2011 se impune cu autoritate de lucru judecat. În mod corect prima instanţă a reţinut că apelanta-reclamantă nu poate invoca un drept de folosinţă asupra suprafeţei de 200 mp de teren, parte din suprafaţa de teren ce face obiectul contractului nr. x/2003, întrucât s-a reţinut în mod definitiv că acest teren nu intră în noţiunea de "teren aferent construcţiei’’, ci reprezintă teren proprietate a Mun. Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 41/C din 28.03.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2011 Curtea de Apel Constanţa a reţinut că acţiunea reclamantei prin care solicita constatarea dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de teren în discuţie în contradictoriu cu Mun. Constanţa este nefondată. Câtă vreme prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2003 Mun. Constanţa a transmis o suprafaţă de teren proprietatea acestuia şi pe care apelanta-reclamantă nu avea un drept de folosinţă, nu se poate reţine motivul de nulitate invocat în cauză.

În cererea de apel, reclamanta a invocat o serie de apărări noi şi motive de nulitate care nu au fost supuse judecăţii în prima instanţă.

A invocat faptul că o serie de acte premergătoare actului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 ar fi nelegale, hotărâri de consiliu local, autorizaţie de construire. În realitate aceste acte nu sunt premergătoare, ci doar anterioare actului juridic contestat iniţial.

Instanţa de apel a reţinut că susţinerile şi cererile apelantei nu pot fi analizate întrucât s-ar încălca prevederile imperative ale art. 294 alin. (1) teza I din C. proc. civ. Conform acestor dispoziţii, în apel nu se poate schimba cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot face alte cereri noi. Prin prezenta cerere de apel reclamanta a invocat o serie de motive noi de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare pe lângă cele două, completând cauza acţiunii, fundamentul nulităţii contractului.

Restul criticilor reclamantei se întemeiază pe faptul că, prin schimbarea regimului juridic şi destinaţiei terenului mai sus amintit şi vânzarea ulterioară a terenului, s-au adus grave prejudicii interesului public şi locatarilor imobilelor Asociaţiei de Proprietari. Aşa cum s-a reţinut mai sus, aceste motive de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 nu au făcut obiectul analizei în primă instanţă, motiv pentru care, în raport de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi susţinute în apel. Pe de altă parte, schimbarea regimului juridic şi destinaţiei terenului nu s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei acţiuni iar vătămarea intereselor locatarilor imobilelor Asociaţiei de locatari nu poate justifica decât interesul în formularea acţiunii în constatarea nulităţii nu şi temeinica acesteia, întrucât sancţiunea nulităţii sancţionează încheierea unui act juridic cu încălcarea condiţiilor de validitate.

În raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a obligat apelantei la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 1785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva deciziei civile nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea soluţiei recurate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a analizat în mod corect apelul pe care l-a formulat, fără a reţine faptul că motivele iniţiale de drept vizau anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2003, raportat la existenţa fraudei la lege şi a cauzei ilicite.

In acest sens,a susţinut recurenta, soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea greşită a legii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel s-a rezumat în mod constant să analizeze apelul raportat la existenţa soluţiei pronunţate în cauza nr. x/2011 (respectiv decizia nr. 41/C din 28.03.2016 a Curţii de Apel Constanta), susţinând că, în mod corect, această soluţie are relevanţă în litigiul dintre părţi, însă motivele avute în vedere de către reclamantă la formularea iniţiala a prezentei acţiuni vizează anularea contractului nr. x/2003 în raport de existenta fraudei la lege şi a cauzei ilicite.

Contrar susţinerilor şi a raţionamentului instanţei de apel, recurenta-reclamantă a susţinut că nu a formulat cereri noi în calea de atac, ci doar a punctat prin cererea de recurs iniţială (recalificata drept apel) motivele pe care le-a avut în vedere pentru formularea acţiunii iniţiale, evidenţiind, totodată, semnificaţia noţiunii de fraudă la lege, astfel cum a fost reţinută într-o decizie de speţă a instanţei supreme.

Recurenta-reclamantă a arătat că ceea ce a subliniat prin calea de atac formulată (reţinând şi faza de suspendare şi procesele existente intre părţi) se referă la împrejurarea ca examinarea încheierii contractului x/2003 să fie realizată din prisma analizei modului în care acest contract - ca şi act juridic - a fost încheiat.

Nu se poate reţine punctul de vedere al instanţei de apel în sensul că s-ar fi adus în discuţie elemente noi, întrucât instanţa are obligaţia să analizeze speţa dedusa judecaţii sub toate aspectele sale, or, câtă vreme s-a pus în discuţie legalitatea întocmirii şi încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. x/2003, în mod evident că instanţa de apel era ţinută (ca şi instanţa de fond, de altfel) să aibă în vedere şi modul de încheiere al contractului, pentru că tocmai aceasta operaţiune este grevată pe frauda la lege, a susţinut recurenta.

Recurenta-reclamantă a susţinut că exista mai multe semne de întrebare care planează cu privire la modul în care vânzarea în cauza s-a făcut, aceasta vătămându-i interesul în mod evident, motiv pentru care a şi fost promovata acţiunea de faţă, precum şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanţa de apel în analiza fraudei la lege - a existentei sau inexistentei acesteia - trebuia să examineze şi modul în care situaţia juridica a terenului în cauza s-a modificat, precum şi modul în care vânzarea s-a realizat, susţinând că tocmai de aceea a procedat la indicarea în cererea de apel a actelor premergătoare care trebuiau analizate, fie că sunt privite ca acte premergătoare, fie ca sunt privite ca acte anterioare.

Instanţa de apel a apreciat că actele încheiate avute în vedere la încheierea contractului nr. x/2003 sunt acte anterioare, iar nu acte premergătoare, concluzie total greşită, a mai susţinut recurenta-pârâtă.

In acest sens, s-a susţinut, urmează a se avea în vedere că actul translativ de proprietate nu putea fi încheiat decât, în baza încheierii unor acte premergătoare, anterioare actului de vânzare, realizându-se frauda la lege şi demonstrându-se conivenţa intre paraţi şi că, fiind vorba de acte care emana de la un parat, reclamanta nu putea avea cunoştinţă de ele, decât în măsura în care acestea erau puse la dispoziţie şi în măsura în care ele îi erau comunicate (la cerere sau în mod direct).

Reclamanta a menţionat că, aşa cum a arătat prin ultimele note depuse la dosar, la 16.03.2018 a solicitat Primăriei Constanta (parte în dosar) comunicarea unor înscrisuri care să reliefeze situaţia juridica a terenului în disputa, tocmai pentru a putea face probe cu privire la frauda la lege (documentaţia existentă la dosar fiind incompletă) şi că, la 27.03.2018 (după rămânerea în pronunţare) i-a fost comunicat răspunsul x/22.03.2018, incomplet, susţinându-se că doar Hotărârea C.L. nr. 163/2002 este disponibil, nu şi Hotărârea C.L. nr. 318/2002. În acest context, a precizat că nu putea decât prin intermediul instanţei, în cadrul administrării probelor, sa completeze proba cu înscrisurile necesare a dovedi pretenţiile.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, prin soluţionarea facilă a cauzei, i s-a îngrădit dreptul la apărare şi la acces liber la instanţa, în măsura în care nu i s-a conferit dreptul la administrarea de probe noi în apel (respective completarea probei cu înscrisuri), în condiţiile în care Primăria Constanta, ca parte în proces, nu va furniza niciodată documente utile cauzei, care demonstrează manoperele dolosive prin care terenul în discuţie a fost luat din folosinţa sa şi cedat intimatei parate B. SRL

Cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat cauza, recurenta-reclamantă a solicitat a se ţine cont de faptul că actele anterioare avute în vedere de către instanţa de apel, sunt în realitate acte premergătoare vânzării, tocmai acest cumul de acte fiind modul în care pârâtele au încălcat legea şi au realizat o vânzare frauduloasă cu îngrădirea dreptului său.

Recurenta-reclamantă a susţinut că schimbarea regimului juridic al terenului în cauza este incidenţa fraudei la lege în măsura în care modalitatea de realizare a acesteia este analizată, însă nu din perspectiva soluţiei date în cauza nr. x/2011, ci din perspectiva solicitării sale iniţiale.

Intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin Primar a transmis întâmpinare, la 27 septembrie 2018, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei-pârâte la cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus, la 3 octombrie 2018, concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, instanţa de prim control judiciar respectând, aplicând şi interpretând corect normele legale incidente în cauză.

Se constată că, printr-o apreciere riguroasă şi completă a probatoriului, instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului prin care a fost respinsă cererea reclamantei în raport cu cele două motive de nulitate invocate de aceasta prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în mod corect, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au reţinut, raportat la obiectul dosarului, că reclamanta nu poate invoca un drept de folosinţă asupra suprafeţei de 200 mp de teren, parte din suprafaţa de teren ce face obiectul contractului nr. x/2003, întrucât, prin decizia civilă nr. 41/C din 28.03.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2011 a Curţii de Apel Constanţa, s-a statuat în mod definitiv că acest teren nu intră în noţiunea de "teren aferent construcţiei’’, ci reprezintă teren proprietate a Municipiului Constanţa, dând astfel eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Cât priveşte motivul de nulitate ce vizează nerespectarea procedurii de vânzare prin licitaţie publică, trebuie reţinut că bunul vândut făcea parte din domeniul privat al oraşului, aşa cum reiese din cuprinsul contractului, astfel că acesta era supus regimului juridic al bunurilor conform dreptului comun, potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată. Din această perspectivă, în mod corect, s-a reţinut că lipsa licitaţiei publice la vânzarea bunului, invocată drept motiv de nulitate, poate atrage doar nulitatea relativă şi numai în condiţiile în care reclamanta ar avea vreun drept asupra terenului în litigiu, or, aşa cum s-a reţinut anterior acest drept nu există.

În mod corect a constatat instanţa de apel că schimbarea regimului juridic şi destinaţiei terenului nu s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei acţiuni, iar vătămarea intereselor locatarilor imobilelor Asociaţiei de locatari nu poate justifica decât interesul în formularea acţiunii în constatarea nulităţii nu şi temeinicia acesteia, întrucât sancţiunea nulităţii este incidentă în situaţia încheierii unui act juridic cu încălcarea condiţiilor de validitate.

Deşi recunoaşte că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2011 are relevanţă în litigiul dintre părţi, recurenta-reclamantă înţelege să critice faptul că instanţa de apel s-a rezumat în mod constant să analizeze apelul raportat la existenţa acestei soluţii, în ciuda faptului că motivele pe care le-a avut în vedere la formularea iniţială a cererii de chemare în judecată vizează anularea contractului nr. x/2003 în raport de existenţa fraudei la lege şi a cauzei ilicite.

Argumentat şi bine motivat, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în mod legal şi corect, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au analizat cererea dedusă judecăţii prin prisma dezlegărilor date în dosarul nr. x/2011, urmare raţionamentului juridic ajungându-se la concluzia că motivele de nulitate invocate nu se regăsesc în cauză.

Faţă de cele arătate, în condiţiile în care s-a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat stabilindu-se că dreptul de folosinţă invocat de reclamantă nu este aferent terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C., în cuprinsul hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Constanţa reţinându-se că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale în mod legal, corect s-a apreciat că în speţă nu se regăsesc motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult, trebuie reţinut că prin această abordare, s-a dat eficienţă noţiunii de proces echitabil, care presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

În egală măsură, se constată, din cuprinsul cererii de chemare în judecată că, în primă instanţă, reclamanta nu a formulat critici care să vizeze faptul că o serie de acte premergătoare actului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 ar fi nelegale, hotărâri de consiliu local, autorizaţie de construire şi nici critici care să vizeze faptul că, prin schimbarea regimului juridic şi destinaţiei terenului în discuţie şi vânzarea ulterioară a terenului, s-au adus grave prejudicii interesului public şi locatarilor imobilelor Asociaţiei de Proprietari, aceste critici fiind formulate direct în apel.

Prin cererea de apel reclamanta a invocat o serie de motive noi de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare pe lângă cele două indicate în cererea de chemare în judecată, procedând la o completare a cauzei acţiunii, respectiv a fundamentului raportului juridic dedus judecăţii, după cum corect a reţinut instanţa de apel.

Faţă de această împrejurare, în raport cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) teza I din C. proc. civ., în mod legal şi corect, a reţinut instanţa de apel că fiind vorba de o serie de critici noi, formulate pentru prima dată în faţa instanţei de prim control judiciar acestea nu pot fi analizate.

Susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia este total greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că actele încheiate avute în vedere la perfectarea contractului nr. x/2003 sunt acte anterioare, iar nu acte premergătoare, nu poate fi primită, în condiţiile în care hotărârile de consiliu local, autorizaţia de construire, planul de urbanism de detaliu la care apelanta-reclamanta a făcut referire nu au reprezentat acte premergătoare vânzării, întrucât acestea nu sunt acte care au stat la baza efectuării operaţiunii, neregăsindu-se în documentaţia care a stat la baza vânzării-cumpărării terenului în discuţie.

Văzând conţinutul cererii de chemare în judecată depuse în primă instanţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu a formulat cereri noi în calea de atac, ci doar a punctat prin cererea de recurs iniţială (recalificata drept apel) motivele pe care le-a avut în vedere pentru formularea acţiunii iniţiale.

Aşadar, având în vedere că instanţa este ţinută a analiza cauza în limitele şi cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi, cum aceste critici noi nu au parcurs primul grad de jurisdicţie, instanţa de apel în mod corect a reţinut că nu pot fi analizate.

Nici susţinerea recurentei în sensul că, prin soluţionarea facilă a cauzei, i s-a îngrădit dreptul la apărare şi la acces liber la instanţa, în măsura în care nu i s-a conferit dreptul la administrarea de probe noi în apel (respectiv completarea probei cu înscrisuri) nu poate fi primită.

Astfel, în speţă, se constată că, la termenul din 26 martie 2018, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, iar instanţa de apel a amânat pronunţarea pentru termenul din 2 aprilie 2018, apelanta-reclamantă (recurenta de astăzi) nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat printr-o cerere scrisă completarea probatoriului, înţelegând să depună abia la 2 aprilie 2018, termen la care cauza a fost soluţionată, o cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea completării probatoriului.

Or, se cuvine a fi subliniat că instanţa de apel, în aplicarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., din perspectiva efectului devolutiv al acestei căi de atac, poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, doar dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.

Cum instanţa de apel este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, partea nu se poate prevala de modul în care instanţa de apel a înţeles să administreze probatoriile.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în soluţionarea cauzei instanţa de apel a dovedit pe deplin că a ţinut cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, cât şi pe cele privind accesul liber la justiţie, în condiţiile în care legea acordă facultatea instanţei de a încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, doar dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin Primar urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 476 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, conform dovezii aflate la dosar constând în onorariu de avocat, către intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 476 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-pârât Municipiul Constanţa prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.