Standing of insured owner after statutory cession of insurance indemnities to mortgagee-creditor
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the exception regarding the lack of active procedural capacity of the plaintiff-claimant and maintained the joinder of the intervening third party, who assumed the position of claimant. The dispute arose from a mortgage credit insurance contract where the defendant-insurer challenged the plaintiff’s standing to sue for insurance indemnities, arguing that a mandatory cession of claims to the mortgagee-creditor had transferred the right to compensation entirely to the creditor, thereby stripping the insured-owner of its legal standing. Relying on Article 16 of Law No. 190/1999, the Court held that the statutory cession only transfers the right to receive indemnity up to the amount of the outstanding loan and during the credit’s validity, not the status as an insured party; consequently, the insured-owner remains a party to the insurance contract and retains the procedural capacity to pursue claims for the portion of the indemnity exceeding the debt owed to the creditor.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190/1999, art. 497 C. proc. civ; Standing of insured owner after statutory cession of insurance indemnities to mortgagee-creditor: În cauză s-a întocmit raportul prevăzut de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu în şedinţa din Camera de filtru din data de 16 mai 2018.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 927/Ap/017 din 23 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov au fost admise apelurile formulate de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de apelantul terţ intervenient B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 662 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, sentinţă pe care o anulează. Rejudecând, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a fost admisă în principiu cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă cu privire la terţul intervenient forţat B. S.A., care dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, cauza fiind trimisă spre soluţionare în fond la aceeaşi instanţă, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă.
Împotriva acestei decizii formulează recurs pârâta S.C. C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată.
Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt următoarele:
Se face referire la încheierea de către recurentă a două poliţe de asigurare în data de 24 aprilie 2014, una încheiată cu reclamanta S.C. A. S.R.L., cealaltă încheiată, în calitate de asigurat, cu S.C. A. S.R.L., ambele poliţe având ca beneficiar al despăgubirii, în cazul producerii riscului asigurat, B. existând o prevedere expresă în sensul că despăgubirea se cesionează către B. în proporţie de 100%.
Deşi reclamanta a susţinut că această menţiune din poliţele de asigurare nu echivalează cu o cesiune propriu-zisă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut faptul că în speţă există un veritabil contract de cesiune de creanţe.
În opinia recurentei, dreptul de creanţă la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul cesionarului B. în momenul producerii riscului asigurat şi nu în patrimoniul reclamantei şi, ca atare, sunt nelegale considerentele reţinute de instanţa de apel în justificarea calităţii procesual active a reclamantei.
Reclamanta nu are îndreptăţire procesuală având în vedere faptul că dreptul de creanţă asupra despăgubirii rezultând din poliţele de asigurare a fost transmis către cesionara B., ieşind astfel din patrimoniul său la data de 24 aprilie 2014.
Recurenta susţine că pretenţiile reclamantei sunt compuse din două sume, o sumă cu titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamantei, o alta vizând proprietatea S.C. A. S.R.L. Instanţa de apel s-a pronunţat asupra calităţii procesual active a reclamantei raportat doar la calitatea acesteia de asigurat, omiţând a analiza această calitate raportat la pretenţiile reclamantei rezultate din contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 14 august 2015 cu S.C. A. S.R.L.
În opinia recurentei, raportat la acest contract de cesiune, nu se poate vorbi de o cesiune valabilă care să confere cesionarului reclamant justificare procesuală în prezenta cauză.
Cu ocazia încheierii poliţei de asigurare la data de 24 aprilie 2014, asiguratul S.C. A. S.R.L., a cesionat dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare către B. S.A., drept afectat de condiţia suspensivă a intervenirii riscului asigurat până la momentul rambursării integrale a creditului acordat de bancă.
Atât intimata B. S.A., cât şi intimata S.C. A. S.R.L. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În cauză s-a întocmit raportul prevăzut de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu în şedinţa din Camera de filtru din data de 16 mai 2018.
Analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, în cazul ipotecării unei construcţii, împrumutatul va încheia un contract de asigurare care să acopere toate riscurile aferente, pe toată durata de valabilitate a contractului de credit.
Drepturile asiguratului derivând din contractul de asigurare prevăzut la alin. (1), vor fi cesionate în favoarea creditorului ipotecar pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit, potrivit alin. (2) al art. 16 din lege.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că acest contract de asigurare impus de lege, vizează acoperirea tuturor riscurilor aferente contractului de credit şi întreaga durată de valabilitate a creditului, împrejurări care, totodată constituie limitele în care societatea de creditare se poate îndestula din cuantumul despăgubirii datorate în baza contractului de asigurare încheiat, creditorul ipotecar nu poate pretinde decât o sumă egală creanţei pe care cel împrumutat o înregistrează la data primirii despăgubirii şi numai în intervalul de valabilitate a creditului, restul sumei datorată de societatea de asigurare revenind împrumutatului proprietar al bunurilor asigurate.
De subliniat este faptul că a fost cesionat doar dreptul la despăgubire aferent poliţei de asigurare, pe cale de consecinţă intimata reclamantă este în continuare parte în contractul de asigurare, această calitate nefiind preluată de către B. S.A.
Este importantă şi poziţia procesuală a intimatei B. S.A. care pe tot parcursul procesului a susţinut faptul că intimata reclamantă are dreptul de a cere plata despăgubirilor cuvenite în baza contractului de asigurare încheiat cu recurenta, arătând totodată că întreaga procedură privind demersurile de obţinere a despăgubirilor de la asigurator este în sarcina asiguraţilor.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 927/Ap/017 din 23 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.