Unpaid €380,000 loan claim fails for lack of written proof under Civil Code

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 29.05.2012 sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna iunie 2011, ca urmare a unei îndelungate prietenii cu pârâtul, la rugăminţile şi insistenţele acestuia i-a acordat un împrumut în valoare de 200.000 euro pentru încheierea unei tranzacţii cu terenuri în judeţul Ilfov, deoarece fără aceşti bani nu putea întocmi actele necesare vânzării-cumpărării terenurilor.

S-a arătat că de-a lungul prieteniei părţilor de peste 7 ani, au existat împrumuturi reciproce cu diverse sume de bani şi niciodată nu a fost nevoie de întocmirea unor acte pentru dovedirea acestora, fiind restituite împrumuturile acordate.

Prin sentinţa civilă nr. 1975/08.11.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, acţiunea, astfel cum a fost formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că - neconcordanţa dintre susţinerile reclamantului cu privire la provenienţa sumelor de bani care arata ca suma de 200.000 euro provine din vânzarea unui teren şi împrumut de la o altă persoană fizică, iar suma de 180.000 euro provine din vânzarea unui teren forestier şi declaraţiile martorilor audiaţi, cu privire la provenienţa şi a datei cu privire la împrumut, precum şi faptul că neprezentarea niciunui extras de cont din care să rezulte că au fost retrase anumite sume de bani din conturile sale pentru acordarea împrumutului.

În privinţa declaraţiilor martorilor audiaţi, instanţa a reţinut că C. a declarat că a mers în luna august cu reclamantul cu maşina la D., de unde acesta a scos 6 miliarde şi mai avea în maşină o sacoşă cu 1 miliard 700, ce urmau să îi fie acordate pârâtului cu titlu de imprumut. Sub un prim aspect, tribunalul a reţinut că reclamantul a declarat că acest imprumut de 200.000 euro în iunie iar martorul în luna august. Trecând peste acest aspect, instanţa a reţinut că, deşi se afirmă că au fost scoşi chiar de la bancă 6 miliarde, reclamantul nu a putut prezenta un extras de cont care să ateste această operaţiune.

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamantul A., prin care a arătat că instanţa ar fi trebuit să coroboreze mărturisirile pârâtului, care recunoaşte primirea banilor, cu restul probatoriului administrat în cauză.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de criticile formulate şi de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat şi în baza art. 296 C. proc. civ. l-a respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanţă promovată la 29.05.2012 apelantul - reclamant A. a solicitat obligarea pârâtului B. să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată, apreciind că, deşi nu a redactat în formă autentică contractul de împrumut, acesta trebuie obligat la restituirea sumei împrumutate.

Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a reţinut că apelantul avea obligaţia să facă dovada contractului de împrumut, niciunul din mijloacele de probă administrate în faţa instanţei fondului neconstituind dovezi ale înţelegerii părţilor.

Conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Tribunalul a coroborat dispoziţiile art. 1576 C. civ. care reglementează instituţia contractului de împrumut cu dispoziţiile art. 1191 alin. (1) C. civ., care arată că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 RON, nu se poate face decât sau prin înscris autentic sau prin act sub semnătură privată. Apelantul nu a administrat dovezi din care să rezulte incidenţa în cauză a prevederilor art. 1198 C. civ., respectiv imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului şi nu a făcut dovada unui început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ. care să poată fi completat cu alte probe.

Contrar susţinerilor apelantului, în cauză nu se poate reţine existenţa unei recunoaşteri din partea pârâtului la interogatoriu, deoarece pârâtul a arătat că nu are de plătit nicio sumă de bani apelantului, banii solicitaţi lui A. fiind pentru stingerea unei creanţe - vol. I al dosarului de apel. Pârâtul a arătat că nu a mers la notar pentru perfectarea contractului de împrumut, deoarece avea o creanţă şi nu o datorie faţă de reclamant.

Ambele părţi au fost prezente în instanţă personal şi asistate de apărător. În şedinţa publică din 21.11.2014 au fost încuviinţate probele, care au fost suplimentate în condiţiile art. 138 C. proc. civ. Deşi au solicitat termene pentru soluţionarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, niciuna din părţi nu a depus la dosar copie după sentinţa penală nr. 166/28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, probă administrată de instanţă în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Deşi sentinţa mai sus menţionată nu este definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen. să se bucure de autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, Curtea nu poate ignora sentinţa penală de condamnare a reclamantului A.

În dosarul penal nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a fost înlăturată apărarea inculpatului A., potrivit căreia banii pe care i-ar fi pretins de la martorul denunţător - intimatul - pârât din prezenta cauză, erau bani datoraţi de acesta în urma împrumutului contractat de la inculpat. Instanţa penală a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unui împrumut a sumei de bani menţionate între părţi, respectiv dovada unui înscris care să ateste existenţa obligaţiei de restituire. Instanţa penală a arătat că există probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă care susţin vinovăţia inculpatului A., din convorbirile celor doi rezultând acoperirea unor sume de bani ce reprezintă "un comision" al inculpatului pentru intermedierea influenţei pe care inculpatul sau o altă persoană ar fi avut-o asupra Primarului Comunei Jilava.

Acţiunea introductivă de instanţă prin care reclamantul a solicitat restituirea unui împrumut acordat în luna iunie 2011 coincide cu consemnările instanţei penale, care a arătat că a reţinut din declaraţiile denunţătorului - pârâtul din această cauză B., doar acele aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Denunţătorul a arătat că după februarie 2011 s-a întâlnit cu reclamantul A., instanţa penală reţinând vinovăţia inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. S-a reţinut în dosarul penal că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro, inculpatul acţionând sub forma de vinovăţie a intenţiei directe, reţinându-se existenţa infracţiunii şi că a fost săvârşită de inculpat.

Chiar dacă hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, coroborată cu celelalte probe, conduce la concluzia că apelantul nu a făcut dovada existenţei contractului de împrumut, indicată prin cererea introductivă de instanţă drept cauză juridică a obligaţiei de restituire din partea pârâtului, respectiv nu a dovedit pretenţia sa de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 380.000 euro.

Faţă de aceste considerente, Curtea a respins apelul ca nefondat, constatând că obligaţiile dintre părţi au fost generate de procesul penal în curs de derulare şi nu de nerespectarea cerinţelor art. 1584 C. civ., care reglementează obligaţia împrumutatului de a restitui obiectul contractului de împrumut.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu mInori şi de Familie prin decizia nr. 608/A din 11 decembrie 2015 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 1975/08.11.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea celor trei motive de nelegalitate invocate, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la pretinsa mită cerută pârâtului în sumă de 1.500.000 euro şi pe aspectele penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă; că instanţa de apel nu a examinat întregul probatoriu administrat în cauză, care atestă că a acordat împrumutul pârâtului, pe care acesta trebuie să îl restituie. Mai mult decât atât, în mod greşit instanţa de apel a considerat temeinice apărările pârâtului, care sunt simple afirmaţii, aşa încât această instanţă a aplicat greşit legea pronunţând o hotărâre în temeiul unui alt cadru legal decât cel cu care a fost învestită.

În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 380.000 euro, cu titlu de împrumut şi la plata sumei de 1.696.358 RON cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 175 din 02.02.2017 a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608A din 11 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare prin care a invocat prevederile art. 503 alin. (1), 504, 505 alin. (1), 508 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut că pricina a fost soluţionată în maniera unui formalism excesiv, având în vedere soluţia pronunţată, de anulare ca insuficient timbrat a recursului, pentru lipsa unui timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 611 din 01 martie 2018 a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul B.

A anulat decizia nr. 175/2017 din 02 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012.

A stabilit termen pentru soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608A din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la data de 10 mai 2018 cu citarea părţilor, cu menţiunea depunerii timbrului judiciar în cuantum de 5 RON.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că deşi instanţa de apel a fost investită cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1975/08.11.2013 a Tribunalului Bucureşti, a soluţionat latura civilă în dosarul penal x/2012 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Observând obiectul cererii deduse judecăţii prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, apreciind că deşi nu a fost redactat în formă autentică contractul de împrumut, acesta trebuie obligat la restituirea sumei împrumutate.

Instanţa de apel a constatat că în mod corect tribunalul a reţinut că reclamantul avea obligaţia să facă dovada contractului de împrumut, dovezile administrate nefiind dovezi ale înţelegerii părţilor.

Cu observarea obiectului cererii dedusă judecăţii, instanţa de apel a analizat existenţa contractului de împrumut, ca şi cauză juridică a obligaţiei de restituire, reţinând şi considerentele hotărârii penale nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţian a II-a Penală în ceea ce priveşte situaţia de fapt. În acest sens, instanţa de apel a precizat că hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, însă coroborată cu celelalte probe, conduce la concluzia că nu a făcut dovada existenţei contractului de împrumut.

Argumentele recurentului nu vin să sprijine motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pentru că nu a fost pronunţată o soluţie plus petita sau minus petita faţă de obiectul pricinii care trebuia analizat în apel în ansamblul probelor şi în totalitatea sa.

Aşadar, criticile analizate nu sunt de natură să ducă la concluzia că instanţa nu s-a pronunţat în limitele criticilor formulate prin cererea de apel.

Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează situaţia "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii", recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a făcut confuzie între suma de bani datorată de către pârâtul B. şi suma de bani reţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, cu titlu de mită. Împrumutul acordat pârâtului este mult ulterior perioadei infracţionale reţinute în seama inculpatului A. şi anume iulie- septembrie 2011. Declaraţiile depuse de reclamant în probatoriu conţineau referiri ale pârâtului cu privire strict la împrumutul de 380.000 euro, iar sentinţa penală la care instanţa s-a raportat nu era definitivă.

Din acest punct de vedere, recurentul-reclamant apreciază că motivarea estre străină de natura cauzei. Se reproşează instanţei, de asemenea, că nu a analizat probatoriul administrat în faţa sa.

Din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a examinat motivele de apel, soluţia din dispozitiv fiind în concordanţă cu raţionamentul dezvoltat pentru analiza apelului.

Analizând această critică se constată că ipotezele motivului de nelegalitate invocat nu se regăsesc, nu-şi găsesc fundament în modul de soluţionare al apelului.

În cadrul judecăţii în apel au fost analizate probele solicitate de către apelantul-reclamant, părţile solicitând termene pentru soluţionarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte administrarea acestei probe, instanţa a arătat că aceasta s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi nu a depus la dosar copie după sentinţa penală nr. 166/28.03.2014. Apelul, cale de atac devolutivă a explicitat fundamentul soluţiei în controlul judiciar efectuat pornind de la criticile sentinţei de primă instanţă, raportat la probele solicitate, printre care se regăsesc şi cele administrate în dosarul penal.

Nemulţumirea recurentului cu privire la existenţa considerentelor cu referire directă la sentinţa penală nr. 166 din 28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală nu antrenează prin ipoteză nulitatea soluţiei. În concret se observă că instanţa de apel a dezvoltat şi analizat situaţia de fapt în raport de temeiul acţiunii, cu trimiterea la considerentele hotărârii penale, cu precizarea că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

În consecinţă, se constată că din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a examinat motivele de apel, soluţia din dispozitiv fiind în concordanţă cu raţionamentul dezvoltat pentru analiza apelului.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că acest motiv de modificare este incident, întrucât instanţa de apel a fost investită cu soluţionarea unei pretenţii izvorâtă din contractul de împrumut, însă s-a pronunţat cu privire la pretinsa mită solicitată de reclamant pârâtului, în cuantum de 1.500.000 Euro.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. priveşte ipoteza actului dedus judecăţii căruia instanţa i-ar fi schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.

Nici această critică nu va fi reţinută, întrucât aşa cum rezultă din susţinerile recurentului, existenţa vinovăţiei reclamantului a fost analizată prin prisma inexistenţei contractului de împrumut, care constituie cauza juridică a acţiunii de faţă.

Prin urmare s-a stabilit corect că tribunalul a coroborat dispoziţiile art. 1576 C. civ. care reglementează instituţia contractului de împrumut cu dispoziţiile art. 1191 alin. (1) C. civ. care arată că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 RON nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin act sub semnătură privată. Instanţa de apel a reţinut corect că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte incidenţa în cauză a prevederilor art. 1198 C. civ., respectiv imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului şi nu a făcut dovada unui început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ.

Susţinerile recurentului, care în realitate vizează chestiuni de netemeinicie, nesocotesc hotărârea penală de condamnare a reclamantului, astfel că şi din acest punct de vedere instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a actului dedus judecăţii fără să-i schimbe natura juridică, interpretarea care i-a fost dată fiind în concordanţă cu toate probele analizate.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat prin prisma probatoriului administrat existenţa împrumutului şi refuzul de restituire din partea pârâtului.

În final, recurentul face trimitere la probele administrate pentru dovedirea acordării împrumutului şi la cele administrate pentru nerestituirea împrumutului.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost argumentat în sensul cerut de text, întrucât nu s-a demonstrat că soluţia este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurentul repune în discuţie aspecte de temeinicie, considerând că instanţa nu a analizat în mod corect probele administrate în cauză. Afirmaţiile recurentului nesocotesc cadrul procesual care a fost stabilit anterior, sub aspectul obiectului acţiunii şi sentinţa penală de condamnare a reclamantului.

În consecinţă, faţă de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 608 A din 11 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.