Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3660/2018 AI generated

Recusal for bias after procedural evidentiary rulings: interim orders do not constitute prejudgment on the merits

Case Number Decizia nr. 3660/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision to reject the recusal motion, thereby leaving the original panel authorized to continue judging the underlying labor dispute. The case involved a recusal request filed by an employer against a panel in an appeal concerning monetary rights, where the employer argued the judges lacked impartiality due to a prior ruling denying the admission of witness testimony and cross-examination. The court held that procedural orders made during the course of the proceedings, such as rejecting specific evidentiary requests, do not constitute a preliminary opinion on the merits required for recusal under Article 42(1)(1) of the Code of Civil Procedure, and that mere dissatisfaction with procedural measures does not create the objective or subjective suspicion of bias necessary to trigger Article 488(5) and (8) grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Recusal for bias after procedural evidentiary rulings: interim orders do not constitute prejudgment on the merits: Fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta A. solicită admiterea cererii de recuzare formulată în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curtea de Apel Galaţi.

Keywords

AI generated
motion for recusal evidentiary orders preliminary decision article of civil procedure procedural rights preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
53 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
Invocă şi prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ale art.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Deşi recurenta nu şi-a încadrat criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată că anumite susţineri pot fi încadrate în pct.
art. 488 C. proc. civ
5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv în pct.
art. 42 pct. 1 C. proc. civ
Susţine că dosarul reprezintă un litigiu de muncă, iar instanţa se include în cadrul instanţelor care prezintă o prejudecată în sensul că angajaţii au întotdeauna dreptate, iar angajatorii sunt de rea-credinţă, îndeplinindu-se astfel prevederile art. 42 alin.
art. 42 C. proc. civ
1 al art. 42 C. proc. civ., fiind absurd să acredităm ideea că, în situaţia în care măsurile dispuse de judecător în timpul şedinţei de judecată nu concordă cu voinţa părţilor, judecătorul şi-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că nu este imparţial.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2017, petenta A. Bucureşti a formulat cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului declarat de pârâta A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B., împotriva sentinţei civile nr. 711/22.11.2016 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2016, având ca obiect "drepturi băneşti".

Prin încheierea din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de petenta A. Bucureşti.

Împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, petenta A. a declarat recurs.

Fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta A. solicită admiterea cererii de recuzare formulată în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curtea de Apel Galaţi.

În motivare, a arătat că recuzarea s-a întemeiat pe suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi ar putea fi ştirbită.

Reiterând argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recuzare, recurenta arată că în data de 03.05.2017 a fost respinsă de către instanţa competentă extinderea probatoriului, respectiv administrarea probei cu martori şi cu interogatoriul intimatei, probe absolut necesare în stabilirea situaţiei de fapt.

Susţine că dosarul reprezintă un litigiu de muncă, iar instanţa se include în cadrul instanţelor care prezintă o prejudecată în sensul că angajaţii au întotdeauna dreptate, iar angajatorii sunt de rea-credinţă, îndeplinindu-se astfel prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Opinia instanţei ar trebui să fie formată în baza administrării probatoriului de la dosar coroborat cu susţinerile fiecărei părţi, imparţialitatea instanţei fiind grav afectată întrucât rezonează cu intimata-reclamantă având calitatea de angajat, iar atitudinea în proces a completului de judecată de ignoranţă şi de sfidare la adresa calităţii sale de angajator.

Deşi a depus la termenul de judecată din data de 28.04.2017 Decizia nr. 5/2014 a ICCJ potrivit căreia se reglementează aceste raporturi de muncă atipice, instanţa a făcut referire la faptul că nu înţelege să ţină cont, deşi erau de imediată aplicare şi esenţiale soluţionării cauzei.

Apreciază că, raportat la actele existente, se impune recuzarea completului de judecată pentru a fi înlăturate suspiciunile care ar putea să apară cu privire la imparţialitatea instanţei, având în vedere menţiunile acesteia conform cărora a fost exprimată deja o părere referitoare la cauză în beneficiul angajatei fără să fie analizate toate mijloacele de probă necesare stabilirii situaţiei de fapt.

Prin admiterea cererii de recuzare, consideră recurenta, se va elimina orice prezumţie a faptului că soluţia ar putea fi determinată nu doar de probatoriul administrat sau de dispoziţiile legale aplicabile ci şi de ideile preconcepute ale judecătorului raportate la afinitatea faţă de una dintre părţi sau de poziţia acesteia, în condiţiile absenţei unui mecanism eficace şi rapid de control al încheierilor pronunţate în materia recuzării şi de principiul aparenţei înfăptuirii justiţiei, ceea ce e de natură a menţine suspiciuni nu doar a judecătorilor implicaţi în cauză, ci şi asupra întregului sistem judiciar.

În baza prevederilor art. 478 alin. (4) din noul C. proc. civ. părţile pot să îşi expliciteze pretenţiile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că aceasta nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă, aspecte care trebuie avute în vedere în prezenta speţă.

Recurenta invocă prevederile art. 479 alin. (1) şi (2) din noul C. proc. civ. privind posibilitatea ca instanţa de apel să dispună refacerea şi completarea probelor în cazul în care le consideră necesare soluţionării cauzei, fără a se antepronunţa cu privire la litigiu.

Raporturile de muncă din speţă, mai susţine recurenta, sunt raporturi atipice, iar instanţa nu a luat în considerare Decizia nr. 5/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neştiind exact motivele Curţii de Apel Galaţi.

În opinia recurentei, instanţa şi-a format părerea fără a analiza speţa în detaliu, solicitând răspuns dacă s-au efectuat plăţile către angajată deşi plata salariilor în raporturile de muncă privind proiectele europene se realizează în raport de încasările autorităţii contractante şi de data la care se efectuează viramentele sumelor de bani.

Invocă şi prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ale art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în referire la art. 6 par. 1 din Convenţie, exigenţa imparţialităţii presupunând ca încrederea pe care judecătorul trebuie să o inspire părţilor şi publicului fiind esenţială şi decisivă, şi fără a se lua în considerare o anumită prejudecată sau părere formată anterior.

Ambele criterii obiectiv şi subiectiv trebuie să convingă un observator exterior că imparţialitatea judecătorului cauzei nu ar putea fi afectată, iar posibilitatea de a formula cerere de abţinere reprezintă un remediu legal pentru astfel de situaţii, pe lângă cele asigurate părţii interesate (recuzarea).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 53 şi art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Intimata B. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 23 mai 2018, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) Cod procedurǎ civilǎ, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 26 septembrie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Deşi recurenta nu şi-a încadrat criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată că anumite susţineri pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cum în mod legal a constatat Curtea de Apel Galaţi, cauza demersului judiciar al petentei A. în formularea cererii de recuzare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., l-a constituit dispoziţia instanţei de apel de a respinge cererea de administrare a unor probatorii.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca în situaţia când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil.

Contrar susţinerilor recurentei, pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Galaţi a arătat cu justeţe că soluţionarea cererii referitoare la administrarea unor probe reprezintă doar o etapă a judecăţii, cu care instanţa a fost învestită şi nu poate constitui, în sine, un motiv care să impună recuzarea judecătorilor.

S-a reţinut în mod legal că solicitarea apelantei vizând administrarea unui probatoriu extins face parte din categoria cererilor formulate în cursul judecăţii şi, dată fiind anterioritatea administrării probelor faţă de pronunţarea unei decizii vizând soluţionarea apelului, nu este întrunită condiţia antepronunţării, după cum nu este posibilă nici schimbarea acestei ordini a pronunţării.

Este de menţionat că în lumina textului de lege menţionat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecăţii.

Asupra problemei imparţialităţii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sensul că noţiunea de imparţialitate la care face referire art. 6 paragraful 1 are a fi apreciată într-un dublu sens, imparţialitatea subiectivă şi cea obiectivă, astfel cum a susţinut şi recurenta.

Este adevărat că instanţa europeană a reţinut, că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparţial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluţionare este obligat să se abţină să o examineze, dar este de reţinut că aceeaşi instanţă a subliniat în repetate rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat (nepărtinirea), de care se prevalează recurenta în speţă, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Dar, apreciind că aparenţele au un rol decisiv Curtea a statuat şi că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de lipsă de imparţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei măsuri. De asemenea, cunoaşterea aprofundată a dosarului de către un judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparţialitatea sa la momentul judecării lui pe fond. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (cauza Morel c/Franta, 6 iunie 2000), aspecte reţinute cu justeţe de Curtea de Apel Galaţi.

Or, ceea ce se impută de către A. este împrejurarea că prin încheierea de şedinţă din data de 03.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Galaţi, completul C5A format din doamnele judecători C. şi D. a respins ca nefiind utile cauzei probele solicitate de apelanta-petentă, respectiv: proba cu un martor, acte şi interogatoriul intimatei.

Astfel cum s-a arătat, nemulţumirea părţii cu privire la desfăşurarea şi măsurile dispuse de completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului, faptul că recurentei i-a fost respinsă cererea de administrare a unor probatorii de către instanţa de apel, nu pot echivala cu o antepronunţare în înţelesul art. 42 pct. 1 C. proc. civ. şi nici nu rezultă că s-ar fi creat premisele şi aparenţa existenţei unor suspiciuni cu privire la imparţialitatea membrilor completului de judecată, astfel cum pretinde recurenta.

Prin urmare, nemulţumirea părţii cu privire la soluţiile date asupra chestiunilor prealabile anterior evocate nu poate fi substituită motivului de recuzare prevăzut de pct. 1 al art. 42 C. proc. civ., fiind absurd să acredităm ideea că, în situaţia în care măsurile dispuse de judecător în timpul şedinţei de judecată nu concordă cu voinţa părţilor, judecătorul şi-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că nu este imparţial.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., că încheierea atacată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel Galaţi dând o corectă eficienţă textelor legale incidente în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, menţinând hotărârea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.