Imprescriptibility of action to constat conventional contract rescission via express condition precedent

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul Municipiul Slatina reprezentat prin Primar a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se pronunţa, să se constatate intervenită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.07.2008, fără restituirea sumei achitate, reprezentând preţul de cumpărare şi să se dispună evacuarea terenului ocupat de aceasta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 557 din 31 mai 2017 Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. şi a respins ca prescris dreptul la acţiune al reclamantului Municipiul Slatina reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că la data de 09.07.2008 a fost încheiat contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1065, privind suprafaţa de 4.200 mp intravilan, teren situat în municipiul Slatina, vânzător fiind municipiul Slatina, iar cumpărător societatea pârâtă. Potrivit înţelegerii părţilor, terenul a fost vândut cu obligaţia respectării prevederilor caietului de sarcini, anexă la HCL nr. 33/12.02.2008, potrivit căruia, cumpărătorul avea obligaţia să obţină autorizaţia de construire, în vederea realizării investiţiei şi să o finalizeze, conform proiectului aprobat, în termen de 1 an de zile de la data obţinerii autorizaţiei, sub sancţiunea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare, fără restituirea sumelor achitate, reprezentând preţul de cumpărare.

La data de 11.03.2009, pârâta a obţinut autorizaţia de construire nr. x, cu valabilitate de 12 luni, timp în care trebuie începute lucrările de execuţie, iar durata execuţiei de lucrări este de 24 de luni, situaţie în care, perioada de valabilitate a autorizaţiei se extinde pe întreaga durată de execuţie a lucrărilor.

Execuţia lucrării nu s-a produs în acest interval de timp şi nici ulterior, aşa cum se recunoaşte de către părţi şi, cum rezultă şi din nota de constatare emisă de Primăria municipiului Slatina, cât şi planşele foto ataşate.

În speţă, neexecutarea contractului, conform clauzei acestuia, conduce la rezoluţiune, ce constă în desfiinţarea retroactivă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Acţiunea în constatarea acestui drept, prin care se doreşte confirmarea faptului că rezoluţiunea a operat de plin drept conform clauzei penale, menţionată în contractul încheiat între părţi, s-a considerat a fi prescrisă în raport de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, deoarece, dreptul reclamantei de a exercita clauza penală reprezentată de pactul comisoriu de gradul IV putea fi pus în executare în termen de maxim 3 an, dacă nu era îndeplinită condiţia respectivă de către vânzător.

S-a reţinut că, potrivit autorizaţiei de construire, termenul de finalizare a lucrărilor de investiţii a fost de 24 de luni, perioadă ce se extinde pe întreaga durată de execuţie a lucrărilor, rezultând un termen de 3 ani, care s-ar fi împlinit în luna martie 2012.

Deşi, reclamanta era beneficiara clauzei penale inserată în contract, aceasta nu a făcut niciun demers pentru valorificarea clauzei respective, din înscrisurile depuse chiar de către reclamantă, terenul vândut se afla în aceeaşi situaţie ca la data încheierii actului de vânzare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită să se constate că în patrimoniul acesteia s-a născut o creanţă de aproximativ 400.000 euro, contravaloarea terenului vândut, iar clauza penală inserată în contract reprezintă un drept de creanţă, ce putea fi materializat şi executat silit, în termen de 3 ani de la scadenţă.

Faţă de data formulării acţiunii la instanţă, 27.10.2016, s-a constatat că termenul de prescripţie, în ce priveşte clauza penală, depăşeşte perioada de 3 ani prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi în raport de art. 1 din acelaşi act normativ, acţiunea reclamantei apreciindu-se a fi prescrisă.

Prin decizia nr. 971/2017 din 29 noiembrie 2017 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Slatina reprezentat prin Primar, împotriva sentinţei nr. 557 din 31.05.2017, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul a înţeles să sesizeze instanţa de fond cu o acţiune în constatare, solicitând să se constate intervenită rezoluţiunea convenţională a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/09.07.2008, susţinând că, în cadrul acestei convenţii, părţile contractante au stipulat un pact comisoriu expres -art. 6.2 lit. c) din Caietul de sarcini, parte integrantă a contractului de vânzare-cumpărare - conform căruia cumpărătorul este obligat "să obţină autorizaţia de construire în vederea realizării investiţiei şi să o finalizeze conform proiectului aprobat şi avizelor legale, în termen de 1 an de la data obţinerii autorizaţiei, sub sancţiunea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare, fără restituirea sumelor achitate, reprezentând preţurile de cumpărare. Rezilierea operează de plin drept: fără punere în întârziere prealabilă, fără intervenţia instanţei."

S-a constatat totodată că, în toate cererile formulate, în fata primei instante ca şi în apel, reclamantul a susţinut că, în temeiul acestei clauze contractuale, a operat o rezolutiune a contractului sus amintit, acesta fiind desfiinţat de drept, exclusiv în temeiul declaraţiei de rezoluţiune a părţii îndreptăţite, desfiinţarea contractului producând efecte ca urmare a exercitării dreptului său potestativ cu acest obiect, fără intervenţia instanţei şi fără a fi necesar consimţământul cumpărătorului şi că, acţiunea pe care a înţeles să o formuleze, este o acţiune în constatarea unei situaţii juridice - faptul că rezoluţiunea contractului a operat deja prin exercitarea dreptului de denunţare a contractului. Aşadar, obiectul cauzei, clar stabilit prin cererea de chemare în judecată, este pronunţarea unei hotărâri care să constate intervenirea rezolutiunii convenţionale a unui contract sinalagmatic, prin valorificarea clauzei contractuale în raport de care se susţine că reprezintă un pact comisoriu expres.

În raport de aceste constatări, instanţa de fond avea obligaţia de a se pronunţa în limitele în care a fost învestită, cu respectarea acestor limite, iar nu de a analiza acţiunea reclamantului prin aplicarea normelor specifice unei acţiuni în realizare, cu ignorarea obiectului concret al pretenţiilor formulate.

Ori, faţă de obiectul acţiunii, Curtea a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatare este întemeiat pe imprescriptibilitatea dreptului la acţiune, în sens procesual, întrucât prin intermediul acestei acţiuni nu se valorifică nici un drept împotriva cuiva, ci se solicită numai ca instanţa să constate inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa-dreptul de proprietate asupra terenului.

Prin urmare, instanţa de fond în mod eronat a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., acţiunea fiind imprescriptibilă.

Cât priveşte celelalte două capete de cerere, respectiv constatarea intervenirii clauzei penale cu privire la restituirea preţului în cazul rezoluţiunii şi evacuarea pârâtei de pe terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, acestea fiind cereri accesorii cererii principale, urmează regimul juridic al acesteia.

Constatând prescris dreptul la acţiune al reclamantei, instanţa de fond a ignorat atât principiul disponibilităţii cât şi prevederile legale menţionate, astfel că decizia civilă apelată este lovită de nulitate.

Împotriva deciziei nr. 971/2017 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a situaţiei de fapt, a parcursului judiciar al cauzei şi a unor fragmente din considerentele deciziei atacate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a arătat cum se aplică pactul comisoriu de grad IV asupra clauzei penale din contract, adică a unui drept de creanţă şi cum anume instanţa de fond a greşit în aplicarea sa.

În ceea ce priveşte interpretarea rolului instanţei privind soluţia pentru o acţiune în constatarea cu care este investită, recurenta-pârâtă o apreciază neîntemeiată având în vedere faptul că instanţa de apel limitează conţinutul material al unei acţiuni în constatare, la denumirea şi temeiul de drept, spunând practic că instanţa de fond este obligată să se pronunţe pe constatare, neavând practic nici dreptul să analizeze ce anume se solicita prin această constatare nici dreptul să se pronunţe pe o excepţie/apărare.

Or, susţine recurenta, rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

Însă, susţine recurenta, prin această acţiune nu se solicită doar repunerea părţilor în situaţia anterioară, ci se solicită şi reţinerea preţului. Pe cale de consecinţă, nu este o acţiune în revendicare care poate fi imprescriptibilă, recurenta considerând prescriptibil dreptul material la o astfel de acţiune a cererii de chemare în judecată, termenul pentru o asemenea acţiune în constatarea pactului comisoriu extins la clauza penală fiind împlinit în anul 2012.

În ceea ce priveşte critica sentinţei pe motiv că instanţa de fond era obligată să se pronunţe în limitele în care a fost investită, recurenta o apreciază abuzivă având în vedere că, instanţa pur şi simplu îi impune să nu se pronunţe pe excepţie sau să nu observe petitul cererii. Ceea ce susţine instanţa de apel este ca instanţa de fond să se pronunţe pe rezoluţiune şi să considere cererea cu privire la reţinerea preţului una accesorie, adică trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să se pronunţe minus petita.

Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat având în vedere faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind clauzele contractuale (clauzele privind pactul comisoriu şi clauza penală); normele de drept privind interpretarea acţiunii în constatare şi normele de drept privind prescripţia unui drept de creanţă.

Procedura derulată în recurs a constat în întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 10.10.2018, completul de filtru a apreciat recursul declarat admisibil în principiu şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fixat termen de judecată acestuia.

Examinând în cadrul controlului de legalitate, motivele de recurs formulate în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va reţine că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalităţi numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanţial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părţi, în virtutea caraterului nedevolutiv al recursului.

Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, criticele recurentei au vizat interpretarea greşită a normelor de drept material care vizează valorificarea clauzei contractuale prin care reclamanta a susţinut că reprezintă un pact comisoriu expres.

Recurenta apreciază că în mod corect instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aplicând dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, apreciind că acţiunea este prescriptibilă, întrucât se tinde la valorificarea unui drept de creanţă.

Considerentele instanţei de fond au vizat analizarea contractului încheiat între părţi în raport de neexecutarea acestuia, iar Tribunalul a stabilit că potrivit clauzei penale menţionată în contract, acţiunea este prescrisă întrucât dreptul reclamantei de a exercita clauza penală putea fi pus în executare în termen de maxim 3 ani.

Criticile sunt nefondate.

În speţă, reclamantul a înţeles să sesizeze instanţa de fond cu o acţiune în constatare, solicitând să se constate intervenită rezoluţiunea convenţională a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/09.07.2008, susţinând că, în cadrul acestei convenţii, părţile contractante au stipulat un pact comisoriu expres - art. 6.2 lit. c) din Caietul de sarcini, parte integrantă a contractului de vânzare-cumpărare - conform căruia cumpărătorul este obligat "să obţină autorizaţia de construire în vederea realizării investiţiei şi să o finalizeze conform proiectului aprobat şi avizelor legale, în termen de 1 an de la data obţinerii autorizaţiei, sub sancţiunea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare, fără restituirea sumelor achitate, reprezentând preţurile de cumpărare. Rezilierea operează de plin drept: fără punere în întârziere prealabilă, fără intervenţia instanţei."

Aşadar, obiectul cauzei, clar stabilit prin cererea de chemare în judecată, este pronunţarea unei hotărâri care să constate intervenirea rezoluţiunii convenţionale a unui contract sinalagmatic, prin valorificarea clauzei contractuale în raport de care se susţine că reprezintă un pact comisoriu expres.

Cu alte cuvinte, reclamantul în calitate de creditor care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile a ales să facă aplicarea clauzei penale referitoare la pactul comisoriu de gradul IV.

În funcţie de scopul material urmărit de reclamant, acţiunea de faţă este una în constatarea dreptului, întrucât se solicită instanţei să constate inexistenţa dreptului pârâtului împotriva sa. În speţă, reclamantul s-a aflat în această ipoteză, întrucât a solicitat instanţei să constate intervenirea rezoluţiunii convenţionale a contractului de vânzare-cumpărare, fără restituirea sumelor achitate, reprezentând preţul de cumpărare.

Acţiunile în realizarea dreptului se disting de acţiunile sau cererile în constatare, întrucât prin acestea se urmăreşte condamnarea pârâtului, respectiv obligarea acestuia prin hotărâre la executarea obligaţiei corelative dreptului subiectiv.

Or, în speţa de faţă, reclamantul a solicitat intervenirea rezoluţiunii convenţionale a contractului sinalagmatic prin valorificarea pactului comisoriu expres, cu reţinerea preţului de cumpărare.

Petitul privind restituirea preţului în cazul rezoluţiunii şi evacuarea pârâtei reprezintă cereri accesorii, care urmează să fie analizate în raport de regimul juridic aplicabil acţiunii în constatarea rezoluţiunii.

Din acest punct de vedere se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că dreptul opus pârâtei respectiv proprietatea asupra imobilului a fost dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare şi că prin constatarea inexistenţei dreptului pârâtei, se constată cu efect retroactiv rezoluţiunea contractului, care a operat deja prin exercitarea dreptului de denunţare a contractului.

În concluzie, Înalta Curte constată că s-a apreciat în mod corect de către instanţa de apel că reclamantul a promovat o acţiune în constatare, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., articol care dă dreptul părţii care are interes să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, în speţă, raportul juridic trebuia să fie examinat în limitele în care a fost investită instanţa, potrivit obiectului concret al pretenţiilor formulate, şi nu prin aplicarea normelor specifice acţiunii în realizare, cum a stabilit greşit de instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 971/2017 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.