Scope of restitution obligation for abusive credit clauses following portfolio assignment under civil procedure clarification rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa civilă nr. 13767/09.10.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea completată şi precizată, formulată de reclamanţii - pârâţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., PP., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM.

A admis în parte capătul 1 de cerere şi a constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de gestionare/administrare.

A admis în parte capătul 2 de cerere, a constatat nulitatea absolută a clauzelor menţionate şi a obligat societatea pârâtă la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor constatate ca abuzive.

A obligat pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele plătite nedatorat de reclamanţi către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăţi şi până la restituirea lor efectivă.

A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

A respins cererea privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

A compensat cheltuielile de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.01.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea de îndreptare materială formulată de reclamanta NNN. şi a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 13767/09.10.2012, în sensul menţionării reclamantei NNN., cu domiciliul in Bucureşti, str. x.

II. Prin decizia nr. 373 din data de 27 mai 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul pârâtei OOO. of PPP. - Sucursala România (fostă S.C. QQQ. S.A.) formulat împotriva sentinţei civile nr. 13767 din data de 09.10.2012 şi a încheierilor de şedinţă din data de 03.04.2012 şi din data de 22.01.2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatele S.C. RRR. S.A. şi S.C. SSS. IFN S.A.

A admis apelul reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., PP., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM. şi NNN., formulat împotriva sentinţei civile nr. 13767 din data de 09.10.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatele S.C. RRR. S.A. şi S.C. SSS. IFN S.A.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul, că pe fond:

A constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii "în cazul în care evoluţia pieţei monetare/financiare va justifica o asemenea măsură" al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral graficele de rambursare emise în temeiul contractului de credit ca urmare a modificării ratei dobânzii "în cazul în care evoluţia pieţei monetare/financiare va justifica o asemenea măsură" al clauzelor referitoare la comisionul de acordare; al clauzelor referitoare la comisionul de rambursare anticipată şi cuantumul minim al sumei rambursate; al clauzelor referitoare la obligaţia reclamanţilor de a plăti Băncii alte prime şi comisioane, în cuantumul menţionat în Tarife şi comisioane generale; al clauzelor care permit creşterea costurilor legate de contractele de credit, altele decât dobânda (comisioane, taxe, etc.) în condiţiile schimbărilor apărute în evoluţia pieţei monetare/financiare; al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a debita automat orice cont al împrumutatului; al clauzelor care permit desfiinţarea de plin drept a contractului în cazul:

a) neîndeplinirii oricărei obligaţii asumate prin contract şi/sau prin contractele de garanţie semnate cu banca; b) în cazul în care orice declaraţie sau obligaţie asumată de împrumutat prin acest contract şi/sau prin contracte de garanţie semnate cu banca pentru garantarea acestei obligaţii este incorectă în drept sau în fapt; c) încetării valabilităţii sau a aplicabilităţii contractului de credit ori a documentelor alcătuite în aplicarea acestuia;

d) scăderii garanţiilor creditului, conform aprecierii băncii, astfel încât acestea devin nesatisfăcătoare pentru a acoperi sumele datorate conform contractului de credit;

e) neexecutării de către împrumutat a unor obligaţii derivând din alte contracte; f) încetării contractelor care asigură împrumutatului un venit stabil;

g) intervenirii oricărui eveniment care, în opinia rezonabilă a băncii, ar putea afecta situaţia financiară a împrumutatului; al clauzelor prin care se ridică dreptul împrumutatului de a dispune de sumele din contul în care se colectează veniturile împrumutatului în cazul declarării unui caz de culpă; al clauzelor care constată declaraţia împrumutatului în sensul că întreg contractul de credit reprezintă voinţa reală a părţilor şi că toate clauzele cuprinse în acesta sunt înţelese şi agreate; al clauzelor care fac trimitere la condiţiile generale bancare, la tarifele şi comisioanele generale şi la prevederile celorlalte contracte încheiate între bancă şi împrumutat.

A constatat nulitatea absolută a clauzelor sus-menţionate, precum şi a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâtă în funcţie de evoluţia pieţei monetare/financiare.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluţiei pieţei monetare/financiare şi cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanţi de la data plăţii şi până la restituirea lor efectivă.

A obligat pârâta OOO. of PPP. - Sucursala România la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, potrivit tabelului aflat la filele x, volumul 21- dosar fond.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

III. Prin decizia nr. 1188 pronunţată la data de 23 iunie 2016 în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea recurenţilor-reclamanţi vizând nulitatea absolută a contractelor de credit de nevoi personale cu ipotecă.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţii A., MM., B., C., D., F., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., FF., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., NN., OO., PP., PP., QQ., RR., NNN., SS., UU., TT., VV., WW., XX., YY., ZZ., FFF., AAA., EEE., BBB., CCC., DDD., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., MMM. Şi LLL. şi de recurenta-pârâtă OOO. of PPP. (fostă S.C. QQQ. S.A.) împotriva deciziei nr. 373 din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

IV. Prin cererea formulată la data de 17.01.2018, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., PP., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM. şi NNN., în contradictoriu cu intimaţii OOO. of PPP. - Sucursala România (fostă S.C. QQQ. S.A.), S.C. RRR. S.A., S.C. SSS. IFN S.A., J. şi K., au formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, cu privire la întinderea obligaţiei de restituire a sumelor plătite nelegal cu titlul de dobândă majorată ce incumbă apelantei-pârâte OOO. of PPP., respectiv dacă:

a) această obligaţie există numai până la data cesiunii portofoliului de contracte de către aceasta către intimatele-pârâte RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A. sau

b) această obligaţie există şi după momentul cesiunii, până la data încetării perceperii de către intimatele-pârâte cesionare (conform prevederilor art. 9 din contractul de cesiune).

În motivarea cererii, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin decizia nr. 373/27.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus următoarele:

"(...) Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluţiei pieţei monetare/financiare şi cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanţi de la data plăţii şi până la restituirea lor efectivă" (ultima filă, paragraful al doilea din decizia a cărei lămurire se solicită).

Au susţinut că, prin decizia menţionată, obligaţia de restituire a fost stabilită doar în sarcina intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu şi în sarcina RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A., deşi în cursul procesului, respectiv în anul 2013, portofoliul de contracte vizat de intimată-pârâtă a fost cesionat către RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A., iar, ca urmare a cesiunii, la termenul de judecată din 21.01.2014, cele două persoane juridice anterior menţionate au fost introduse în cauză, în baza dispoziţiei instanţei, în calitate de intimate-pârâte.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, soluţia dată de prima instanţă nu poate echivala cu inexistenţa, în sarcina niciuneia dintre părţi (adică nici a intimatei-pârâte OOO. of PPP., nici a intimatelor-pârâte RRR. S.A. şi SSS. IFN SA), a obligaţiei de restituire a unor sume după momentul cesiunii, întrucât aceasta ar însemna că o clauză declarată abuzivă nu ar produce efecte până la momentul cesiunii, dar ar produce efecte după momentul cesiunii.

Au apreciat că dispozitivul deciziei ar trebui interpretat în sensul că obligaţia de restituire ar reveni tot intimatei-pârâte OOO. of PPP. şi după momentul cesiunii, instanţa făcând aplicarea art. 9 din contractul de cesiune.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au precizat că au demarat procedurile de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 373/27.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, executare silită ce a fost efectuată numai împotriva intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu şi împotriva celorlalte două intimate-pârâte.

S-a menţionat că, în cadrul executării silite, debitoarea OOO. of PPP. a formulat contestaţie la executare, iar instanţa a apreciat că dobânda încasată nedatorat după data notificării cesiunii nu trebuie achitată de către aceasta.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2811 din vechiul C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 22 din 20 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014 formulată de recurenţii-reclamanţi.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dispozitivul deciziei nr. 373/27.05.2014 a trasat limitele temporale ale obligaţiei de restituire a sumelor plătite cu titlu de dobândă majorată, prevăzându-se, în mod clar, întinderea acesteia "până la data încetării perceperii".

S-a precizat că toate drepturile şi obligaţiile QQQ. S.A. au fost preluate de către OOO. of PPP. - Sucursala România, inclusiv drepturile şi obligaţiile litigioase, iar din conţinutul contractului de cesiune, (art. 9) a rezultat că OOO. of PPP., ca urmare a fuziunii intervenite, îşi asumă in continuare derularea acestui litigiu, precum şi toate taxele, costurile şi cheltuielile, inclusiv onorarii de avocat (dosar apel, vol. II).

Instanţa a stabilit că prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul şi nu pot fi examinate aspecte care privesc fondul cauzei, deoarece o hotărâre judecătorească nu poate fi pusă în discuţie altfel decât prin căile de atac.

Instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 1188/23.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, au fost respinse toate recursurile formulate, inclusiv recursul declarat de reclamanţi cu privire la aspectele anterior menţionate, în motivarea soluţiei de respingere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând următoarele:

"Decizia de apel este legală şi din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanţi în baza clauzelor constatate nule. în mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanţa de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecinţelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziţie în sensul solicitat de reclamanţi ar conduce la obligarea la plată a unor părţi care au preluat prin cesiune portofoliul de clienţi (de contracte), cu condiţia ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de faţă, ceea ce ar presupune ca instanţa să lipsească de efecte actul juridic menţionat".

Instanţa a constatat, astfel, că solicitarea reclamanţilor recurenţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 2811 din C. proc. civ. din 1865, întrucât se tinde la modificarea dispozitivului deciziei, iar înţelesul acestuia rezultă din modul de redactare şi din considerentele deciziei, aspectele învederate fiind examinate şi prin calea de atac exercitată.

Ca atare, instanţa a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

V. Împotriva încheierii nr. 22 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat recurs reclamanţii, la data de 05.07.2018, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (19 iunie 2018), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În cadrul cererii de recurs au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 3041 şi, respectiv, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

În cadrul motivelor de recurs menţionate au arătat, în prealabil, că prin decizia nr. 373/27.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul x/2011, a cărei lămurire se solicită, obligaţia de restituire a fost stabilită numai în sarcina intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu şi în sarcina intimatelor-pârâte RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A., deşi în cursul procesului, respectiv în anul 2013, portofoliul de contracte al intimatei-pârâte OOO. of PPP. - Sucursala România a fost cesionat către RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A..

Recurenţii-reclamanţi au precizat că soluţia nu poate echivala, în niciun caz cu "inexistenţa în sarcina niciuneia dintre intimatele-pârâte a obligaţiei de restituire a sumelor achitate nedatorat, după momentul cesiunii.

Au susţinut că dispozitivul deciziei trebuia interpretat în sensul că obligaţia de restituire ar reveni intimatei-pârâte OOO. of PPP., chiar şi după momentul cesiunii, instanţa făcând aplicarea art. 9 din contractul de cesiune, din care rezultă că aceasta îşi asumă în continuare derularea litigiului cu recurenţii-reclamanţi, precum şi toate taxele, costurile şi cheltuielile, inclusiv onorarii de avocat (aspect reţinut la fila x, paragraful 1 din decizia nr. 373//27.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul x/2011).

În concluzie, au subliniat că, independent de cesiunea intervenită, obligaţiile financiare derivând din procesul ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2011 revin exclusiv intimatei-pârâte OOO. of PPP. (inclusiv după momentul cesiunii), iar nu intimatelor-pârâte RRR. şi SSS. IFN.

Recurenţii reclamanţi au precizat că prin decizia nr. 1188/23.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, au fost respinse toate recursurile formulate împotriva deciziei nr. 373 din data de 27 mai 2014 anterior menţionată, inclusiv recursul declarat de reclamanţi cu privire la aspectele semnalate anterior.

Au arătat că, în motivarea soluţiei de respingere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

"Decizia de apel este legală şi din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanţi în baza clauzelor constatate nule. În mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanţa de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecinţelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziţie în sensul solicitat de reclamanţi ar conduce la obligarea la plată a unor părţi care au preluat prin cesiune portofoliul de clienţi (de contracte), cu condiţia ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de faţă, ceea ce ar presupune ca instanţa să lipsească de efecte actul juridic menţionat".

Tot cu titlu prealabil, recurenţii-reclamanţi au arătat că, în paralel cu soluţionarea recursului, au demarat procedurile de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 373/27.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, executarea silită fiind efectuată numai împotriva pârâtei OOO. of PPP. - Sucursala România (în prezent OOO. of PPP.), nu şi împotriva intimatelor.

Au menţionat că, împotriva măsurilor de executare silită, debitoarea OOO. of PPP. a formulat contestaţie la executare, în cadrul căreia instanţa a dispus efectuarea unei expertize cu privire la sumele pe care debitoarea trebuia să le restituie recurenţilor, stabilind data notificării cesiunii (5.08.2013) ca dată de referinţă până la care să fie determinată dobânda majorată încasată nedatorat.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi au precizat că în cadrul contestaţiei la executare menţionate, instanţa de executare a apreciat că după data notificării cesiunii, obligaţia de restituire nu revine contestatoarei OOO. of PPP.

În consecinţă, după redactarea motivării soluţiei instanţei de recurs, recurenţii-reclamanţi au reiterat cererea de modificare a datei de referinţă până la care trebuie determinate sumele reprezentând dobândă majorată ce trebuie restituite de către OOO. of PPP., astfel încât această perioadă să includă şi intervalul de timp cuprins între data notificării cesiunii (5.08.2013) şi data implementării deciziei nr. 373/27.05.2014 de către cesionare (martie 2015). Cererea a fost respinsă din nou de către instanţa de executare, care a apreciat că, în raport cu dispozitivul titlului executoriu (decizia nr. 373/27.05.2014), considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs nu afectează soluţia stabilită şi nu impun modificarea datei de referinţă până la care există în sarcina debitoarei OOO. of PPP.

Cu privire la motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul formulat, recurenţii-reclamanţi au susţinut, sub un prim aspect, că încheierea nr. 22/20.03.2018 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece, în mod greşit a apreciat prima instanţă că recurenţii-reclamanţi ar fi solicitat modificarea dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, nu lămurirea acestuia, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la faptul că aspectele învederate au fost examinate şi prin calea de atac exercitată împotriva deciziei nr. 373/27.05.2014, recurenţii-reclamanţi au susţinut că din considerentele deciziei nr. 1188 din 23 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte rezultă neîndoielnic faptul că în sarcina intimatelor-pârâte RRR. şi SSS. IFN. nu a fost stabilită o obligaţie de restituire, instanţa de apel stabilind, în mod corect, că obligaţia de restituire incumbă doar intimatei-pârâte OOO. of PPP., atât înainte, cât şi după momentul notificării cesiunii.

Totuşi, recurenţii-reclamanţi au menţionat că instanţa de executare a apreciat în mod diferit, în sensul că obligaţia de restituire ce incumbă debitoarei OOO. of PPP. se întinde temporal doar până la momentul cesiunii.

Sub un al doilea aspect, recurenţii-reclamanţi au considerat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile pct. 9 al art. 304 din C. proc. pen. din 1865, încheierea fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2811 din C. proc. civ. din 1865, în sensul că, în mod eronat a considerat instanţa de fond că cererea de lămurire formulată nu s-ar încadra în prevederile textului de lege anterior menţionat.

La data de 04.10.2018, intimata-pârâtă TTT. (actuala denumire a intimatei-pârâte OOO. of PPP.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, prin prisma faptului că dispozitivul deciziei nr. 373 din 27 mai 2015 este clar şi transparent, în raport cu clauzele contractului de cesiune încheiat între intimatele pârâte.

Şi intimata RRR. S.A. Bucureşti a depus întâmpinare, la data de 02 noiembrie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului.

La acest termen de judecată, astfel cum s-a precizat în partea introductivă a hotărârii, Înalta Curte a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii căii de atac a recursului invocată de către intimata-pârâtă TTT. prin întâmpinare, urmând ca excepţia autorităţii lucrului judecat şi cea a inadmisibilităţii căii de atac să fie examinate ca apărări pe fondul recursului cu care este învestită instanţa.

VI. Analizând actele dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. din 1865, în raport cu cele ale art. 2811 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată recursul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2811 C. proc. civ. din 1865:

"în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că procedura specială de lămurire a dispozitivului este mijlocul procedural prin care se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanţa de judecată prin dispozitiv, în vederea explicitării acestora, pentru a se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate.

Aşadar, părţile au acces la această procedură specială doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar - aspect ce poate genera dificultăţi în procedura de executare silită - nefiind, însă, o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac care, în speţă, au fost deja exercitate.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat primei instanţe lămurirea dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, pronunţată în apel, în dosarul nr. x/2011 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu privire la întinderea obligaţiei de restituire a sumelor plătite nelegal, cu titlul de dobândă majorată, respectiv dacă:

a) această obligaţie există numai până la data cesiunii portofoliului de contracte de către aceasta către intimatele-pârâte RRR. S.A. şi SSS. IFN S.A. sau

b) această obligaţie există şi după momentul cesiunii, până la data încetării perceperii de către intimatele-pârâte cesionare (conform prevederilor art. 9 din contractul de cesiune).

Au făcut referire la următorul text din cuprinsul dispozitivului, considerat neclar:

"Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite nelegal, cu titlu de dobândă majorată ca urmare a evoluţiei pieţei monetare/financiare şi cu titlu de comision de acordare, de la data încasării până la data încetării perceperii, plus dobânda legală aferentă sumelor achitate în plus de reclamanţi de la data plăţii şi până la restituirea lor efectivă" (ultima filă, paragraful al doilea din decizia a cărei lămurire se solicită".

În legătură cu motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865, se constată că niciuna din criticile invocate de către recurenţii-reclamanţi nu este fondată.

Înalta Curte constată că instanţa a reţinut în mod justificat faptul că aspectele învederate în cadrul prezentei cereri au fost examinate în calea de atac a recursului formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei a cărei lămurire se solicită, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul dosarului anterior menţionat, analizând în mod corespunzător argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi (reluate în cadrul cererii de lămurire din prezenta cauză), Înalta Curte a respins motivat, prin decizia nr. 1188/23.06.2016, recursurile formulate împotriva deciziei nr. 373/27.05.2014, inclusiv recursul declarat de recurenţii-reclamanţi.

În motivarea soluţiei de respingere a recursurilor, Înalta Curte a reţinut:

"Decizia de apel este legală şi din perspectiva obligării doar a uneia dintre pârâte, respectiv OOO. of PPP. - Sucursala România la acel moment, la restituirea sumelor plătite de reclamanţi în baza clauzelor constatate nule. În mod legal, raportat la contractul de cesiune depus la dosar, instanţa de apel a dispus doar obligarea pârâtei, care a rămas obligată la suportarea consecinţelor decurgând din prezentul litigiu. O dispoziţie în sensul solicitat de reclamanţi ar conduce la obligarea la plată a unor părţi care au preluat prin cesiune portofoliul de clienţi (de contracte), cu condiţia ca cedentul să rămână răspunzător în litigiul de faţă, ceea ce ar presupune ca instanţa să lipsească de efecte actul juridic menţionat".

Aşadar, toate elementele învederate în cuprinsul cererii de lămurire formulate au fost deja analizate şi lămurite de instanţa de recurs în cadrul deciziei nr. 1188/23.06.2016.

În raport de aceste aspecte, se apreciază ca fiind corectă interpretarea instanţei, în sensul că ceea ce se solicită de către recurenţii-reclamanţi în prezenta cauză este, în realitate, o modificare a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2016.

În mod justificat s-a reţinut, prin hotărârea atacată, că pentru a se da o dezlegare cererii de lămurire formulate de către recurenţii-reclamanţi este necesară reexaminarea unor împrejurări ce vizează fondul cauzei, ceea ar echivala cu repunerea în discuţie, prin prisma aceloraşi argumente examinate deja de către instanţa de recurs, a unei hotărâri judecătoreşti devenite între timp irevocabile.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, deşi cererea de lămurire formulată de recurenţii-reclamanţi este admisibilă, fiind în mod corect circumscrisă dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ. din 1865, această cerere este, însă, nefondată, fiind în mod justificat respisă de către prima instanţă, care a constatat că în cadrul procedurii speciale a lămuririi dispozitivului nu se poate corecta fondul pricinii, decât cu încălcarea flagrantă a principiului autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire s-a solicitat.

Or, un asemenea demers este nepermis în cadrul procedurii menţionate, instanţa reţinând, în mod corect, că nu poate adăuga, restrânge sau substitui elemente din hotărârea interpretată şi nu poate formula noi argumente.

Nu poate fi reţinută excepţia procesuală a autorităţii de lucru judecat (a deciziei nr. 1188/23.06.2016 a Înaltei Curţi) invocată de către intimata-pârâtă TTT., deoarece lipseşte identitatea de obiect şi cauză juridică între prezenta cauză şi litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, instanţa făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 163 şi art. 1201 din C. proc. civ. din 1865.

În acelaşi timp, interpretarea dată de instanţa de executare deciziei nr. 373/27.05.2014 nu poate constitui un argument în sprijinul admiterii recursului formulat în prezenta cauză şi, respectiv, admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei, deoarece reprezintă un element ulterior şi extrinsec litigiului în care s-a pronunţat titlul executoriu şi, ca atare, nu poate fi clarificat în cadrul procedurii prevăzute de art. 2811 C. proc. civ. din 1865.

Prin urmare, în cauză nu sunt întemeiate criticile invocate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, deoarece, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţilor, încheierea atacată cuprinde motivele pentru care instanţa a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 373/27.05.2014, iar o eventuală "lămurire" a acestui dispozitiv, în sensul dorit de recurenţii-reclamanţi, ar echivala, în mod nepermis, cu o modificare a acestuia, deghizată în forma procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. din 1865.

În acelaşi timp, în baza considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, deoarece nu se poate susţine că prima instanţă ar fi interpretat sau aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2811 din actul normativ menţionat.

Dimpotrivă, în raport cu caracterul procedurii instituite de art. 2811 C. proc. civ. din 1865 şi cu considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită, prin raportare la cele ale deciziei nr. 1188/23.06.2016, pronunţate în recurs, este corectă concluzia primei instanţe, în sensul că cererea de lămurire formulată este nefondată.

În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865 şi art. 2811 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimata pârâtă TTT. şi de către intimata pârâtă S.C. RRR. S.A. Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., MM., B., C., D., F., E., G., H., I., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., FF., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., NN., OO., PP., PP., QQ., RR., NNN., SS., UU., TT., VV., WW., XX., YY., ZZ., FFF., AAA., EEE., BBB., CCC., DDD., HHH., III., JJJ., KKK., MMM. şi LLL. împotriva încheierii nr. 22 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Respinge, ca neîntemeiate, cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de intimata pârâtă TTT. şi de către intimata pârâtă S.C. RRR. S.A. Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2019.