Successor associations' joint liability for predecessor's energy debt and statute of limitations interruption following association division

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 septembrie 2007, reclamanta RADET Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A., B., C., D., E.- F., obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 490.384,8 RON, din care suma de 240.243,90 RON reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei contractuale 2002-2007 şi 250.140,90 RON reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 8090,50 RON.

Pârâtele au formulat şi cerere de chemare în garanţie a numiţilor G., H. şi I. (succesorii numitei J.), solicitând obligarea acestora la plata sumei de 490.384,8 RON, prin care au învederat că, în perioada în care numita J. a deţinut funcţia de administrator al L., şi-a însuşit sumele de bani achitate de locatari cu titlul de cheltuieli de întreţinere, ceea ce a şi determinat desprinderea asociaţiilor pârâte.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acţiunii formulate împotriva moştenitorilor defunctei J., care se face vinovată de acumularea datoriilor la prestatorul de utilităţi.

Prin încheierea civilă pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în data de 25 ianuarie 2008, s-a constatat natura comercială a cauzei şi s-a dispus trimiterea cauzei secţiei comerciale din cadrul Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei comerciale a Tribunalului Constanţa la data de 14 martie 2008, iar prin încheierea civilă din data de 5 iunie 2008, s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea, prin hotărâre definitivă, a litigiului înregistrat sub nr. x aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 421 din 22 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi casarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare.

Urmare a reluării judecăţii, chemaţii în garanţie H. şi K. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 110/2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul civil nr. x/2007, prin care s-a dispus, în mod irevocabil, respingerea acţiunii formulate de reclamantele A., B., C., D., E.- F., împotriva pârâţilor G., H. şi I. Au invocat chemaţii în garanţie şi lipsa calităţii procesual pasive în cauză şi inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie - întrucât între părţile din prezentul dosar nu există nici un fel de raport juridic, neexistând o obligaţie legală sau contractuală în baza căreia chemaţii în garanţie să răspundă în eventualitatea obligării pârâtelor la plata vreunei sume de bani către reclamanta RADET S.A.

Pe fondul cererii de chemare în garanţie, s-a arătat că nu sunt incidente regulile ce reglementează obligaţiile solidare, iar o parte din debitul pretind prin prezenta acţiune este prescris.

Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, pârâtele A., B., C., D., E.- F. au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru pretenţiile aferente perioadei 2002-2004, în susţinerea căreia s-a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sunt prescrise pretenţiile solicitate pentru perioada anterioară cu 3 ani datei înregistrării prezentei acţiuni la instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1537 din 6 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei RADET Constanţa, ca nefondată.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta RADET Constanţa şi au fost obligaţi pârâţii A., B., C., D. şi E. - F. la plata către reclamanta RADET Constanţa, în solidar, a sumei de 222.494,63 RON, reprezentând contravaloarea agent termic furnizat.

Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate.

S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de H. şi K., ca nefondată.

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 7.060,89 RON, cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru - 6.060,89 RON şi onorariu expertiză 1.000 RON).

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc temeinicia în parte a acţiunii, pentru următoarele considerente:

Ca un prim aspect, în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2002-2004, invocată de pârâte, instanţa a apreciat că este nefondată întrucât prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 196/2006 - având ca obiect emitere somaţie de plată, reclamanta a întrerupt termenul de prescripţie, acţiunea fiind admisă de către instanţă şi somată debitoarea L. să achite reclamantei RADET Constanţa suma de 85.648,69 RON debit principal şi respectiv 85.648,69 RON reprezentând penalităţi de întârziere. Instanţa a reţinut caracterul întreruptiv al acţiunii menţionate, chiar dacă în calitate de pârâtă figura L., fiind evident că pârâtele din prezenta cauză sunt succesoarele fostei asociaţii de locatari, iar debitul solicitat în dosarul civil nr. 196/2006 era aferent consumului de energie termică furnizat de reclamantă în intervalul martie 2003 - septembrie 2005.

Nu s-a putut reţine existenţa unei autorităţi de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2430 din 16 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în condiţiile în care prezenta acţiune are ca obiect pretenţii formulate împotriva asociaţiilor de proprietari succesoare asociaţiei de locatari, care prin desprinderea efectuată în anul 2005 s-a desfiinţat, fiind evident că reclamanta nu mai avea posibilitatea recuperării creanţei stabilite prin hotărâre judecătorească în condiţiile în care persoana juridică debitoare îşi încetase existenţa încă din cursul anului 2005 prin desprinderea asociaţiilor de proprietari.

A mai reţinut instanţa că desprinderea asociaţiilor de proprietari din L. s-a realizat de abia în anul 2005, astfel că dreptul la acţiune împotriva acestora începea să curgă doar de la acest moment (termenul de prescripţie în raport de Asociaţia de Locatari fiind întrerupt prin formularea acţiunii menţionate anterior), astfel că doar începând cu anul 2005 se calculează termenul de 3 ani, nefiind astfel împlinit în raport de momentul introducerii prezentei acţiuni.

În consecinţă, reţinând că termenul de prescripţie a fost întrerupt, iar un nou termen începea să curgă de la momentul la care asociaţiile de proprietari pârâte s-au desprins din asociaţia mamă - în cursul anului 2005, împrejurare ce nu a fost adusă la cunoştinţa reclamantei -, instanţa a apreciat că introducerea prezentei acţiuni în data de 27 septembrie 2007 s-a realizat în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani stabilit prin dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, urmând a dispune respingerea excepţiei ca nefondată.

Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit art. 969 şi 970 C. civ. - incidente în cauză în raport de momentul încheierii contractului de furnizare a energiei termice, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.

Totodată, potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar dacă acest lucru nu este cu putinţă, el are dreptul la dezdăunare.

A constatat instanţa că, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară, urmare analizării anexelor la facturile de apă caldă şi încălzire emise în perioada august 2003 - iulie 2007 de RADET către L., a rezultat un debit neachitat de către asociaţie în cuantum de 222.494,63 RON, reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat - instanţa apreciind că, din valoarea totală reţinută de experţi - de 246.036,16 RON, se impune deducerea sumei de 23.541,53 RON ce a fost facturată către blocul x, întrucât respectivul debit a fost achitat integral de către locatarii din respectivul bloc, astfel cum în repetate rânduri a susţinut chiar reclamanta.

În consecinţă, întrucât pârâtele - ca şi succesoare ale L. Constanţa nu şi-au îndeplinit obligaţia de achitare a contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă, s-a apreciat că în cauză este incidentă răspunderea contractuală a acestora, în baza căreia sunt obligate la plata sumelor cuvenite reclamantei urmare livrării energiei termice, instanţa urmând a dispune admiterea acţiunii sub acest aspect şi obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a debitului principal în valoare de 222.494,63 RON.

În ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate, instanţa a apreciat neîntemeiată acţiunea reclamantei, constatând că în cuprinsul raportului de expertiză contabilă se arată că soldul iniţial la care reclamanta a aplicat penalităţi este de 158.879,81 RON, că pentru acest sold nu există o componenţă, prin urmare nu se poate stabili cum se împarte pe fiecare asociaţie pentru a putea calcula şi repartiza penalităţile şi în plus, există facturi care dublează calculul penalităţilor pentru perioada ianuarie 2005 - iulie 2006, astfel că, au concluzionat experţii, nu se poate stabili şi defalca soldul penalităţilor reclamate de RADET.

În consecinţă, instanţa a apreciat că reclamanta nu a dovedit temeinicia acestui capăt de cerere, înscrisurile existente neputând stabili cuantumul creanţei solicitate cu titlul de penalităţi de întârziere, motiv pentru care acţiunea, sub acest aspect, a fost apreciată ca nefondată.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulate de pârâte, instanţa a apreciat că, în calitatea lor de succesori a defunctei J., chemaţii în garanţie ar putea răspunde doar în condiţiile în care, în sarcina autorului lor, s-ar regăsi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Or, în cauză nu s-a dovedit de către pârâţi săvârşirea de către numita J. a faptei ilicite de a-şi fi însuşit în interes personal sume achitate de locatari cu titlu de contravaloare a energiei termice furnizate de RADET.

Împotriva încheierii din 16 august 2016 şi a sentinţei civile nr. 1537 din 6 septembrie 2016 a declarat apel reclamanta RADET Constanţa susţinând că în mod greşit instanţa a reţinut că reclamanta nu a operat suma de 23541,53 RON.

În legătură cu penalităţile de întârziere solicitate consideră că în mod greşit instanţa nu le-a acordat.

1. Pârâţii A., B. CONSTANŢA, C. D., E. - F. au declarat recurs (ce a fost calificat apel) susţinând, pe de o parte, că în mod greşit instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele aferente perioadei 2002-2006, prin raportare la cauza nr. x, iar pe de altă parte, că în mod eronat instanţa a admis cererea formulată de către intimata-reclamantă reţinând solidaritatea apelantelor-pârâte privind obligaţia de a achita debitul invocat de către RADET Constanţa.

O altă critică a vizat soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie a moştenitorilor defunctei J. este intimată în condiţiile în care defuncta a fost administrator al L., în perioada în care s-au înregistrat debite iar aceasta nu a achitat furnizorii de utilităţi, deşi proprietarii de condominii îşi achitau obligaţiile aferente.

Apelanţii-pârâţi au depus completări la motivele de apel, susţinând că suma stabilită cu titlu de debit a fost calculată greşit, fără a se avea în vedere că la data de 18 ianuarie 2005 debitul rămas de achitat al L. era de 176430535,1 Rol, reluând şi celelalte motive prezentate mai sus.

Apelanţii-pârâţi au formulat întâmpinare invocând în principal excepţia tardivităţii apelului formulat de RADET Constanţa, iar pe fond au solicitat respingerea apelului RADET Constanţa, ca neîntemeiat.

Apelanta-reclamantă RADET Constanţa prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 424 din 3 iulie 2017 a respins apelul declarat de apelanta reclamanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANŢA, ca tardiv formulat.

A respins apelul declarat de apelantele pârâtele A., B. CONSTANŢA, C., D., E. - F., ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii apelului aceasta a fost soluţionată prin încheierea interlocutorie din 27 martie 2017 în sensul admiterii, astfel că apelul declarat de către RADET Constanţa a fost respins ca tardiv formulat.

În legătură cu apelul formulat de apelanţii-pârâţi instanţa a avut în vedere următoarele:

În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că instanţa de fond a procedat la soluţionarea corectă în condiţiile în care în speţă a operat o întrerupere a cursului prescripţiei ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 2430/2006 în dosarul nr. x.

S-a avut în vedere că instanţa de fond s-a raportat la un nou termen de prescripţie - începând cu anul 2005 deşi trebuia ca noul termen să curgă începând cu data de 16 martie 2006, dar că acest lucru nu influenţează soluţionarea excepţiei în condiţiile în care prin raportare la ambele situaţii, prezenta acţiune a fost formulată în termenul de 3 ani, de la curgerea noului termen indiferent dacă este 16 martie 2006 ori ianuarie 2005.

În legătură cu critica prin care instanţa de fond a stabilit solidaritatea apelantelor-pârâte instanţa de apel a reţinut că protocolul încheiat între L. şi Asociaţiile ce urmau a se desprinde (avut în vedere la efectuarea expertizei contabile) nu este opozabil RADET întrucât acesta nu şi-a exprimat voinţa în ceea ce priveşte defalcarea datoriei L. pe Asociaţiile nou înfiinţate.

Reţinând că apelanţii-pârâţi nu au stabilit prin convenţie răspunderea solidară pentru datoria L. din care s-au desprins, instanţa a verificat răspunderea solidară întemeiată pe art. 1003 din vechiul C. civ., concluzionând în sensul că, în speţă, dispoziţiile legale cuprinse în art. 1003 din vechiul C. civ. sunt îndeplinite întrucât prejudiciul este imputat asociaţiilor nou desprinse, continuatoare ale L. şi pentru care nu se poate constata o partajare a acestuia în condiţiile în care RADET nu a acceptat protocolul de divizare.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a succesorilor defunctei J., s-a constatat că instanţa a soluţionat-o corect.

De altfel din expertiza efectuată în cauză nefiind reţinute culpa acesteia în legătură cu neachitarea contravalorii energiei termice şi că asociaţia nu avea comisie de cenzori care să analizeze situaţia încasărilor şi plăţilor efectuate de fostul administrator.

Mai mult, s-a avut în vedere că în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor acordate de către instanţa de fond s-a apreciat că în urma obiecţiunilor la raportul de expertiză, experţii au menţinut soldul reclamantei RADET avându-se în vedere protocoalele încheiate, în urma precizărilor formulate RADET Constanţa a arătat că nu înţelege să cheme în judecată şi M., întrucât aceasta şi-a achitat debitul de 23541,53 RON, context în care instanţa de fond în baza constatărilor experţilor a scăzut din suma de 246036,16 RON pe care o datora L. suma achitată de Asociaţia sus menţionată astfel că debitul RADET a fost diminuat, corespunzător, pârâtele fiind obligate concret la diferenţa de 222495,63 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-reclamantă RADET Constanţa şi recurentele-pârâte A., B., C., D. şi E.-F.

I.Recurentele-pârâte A., B., C., D. şi E.-F. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de pârâte şi menţinerea soluţiei de respingere a apelului reclamantei, ca tardiv declarat.

Recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a RADET Constanţa pentru sumele aferente perioadei 2003-2005.

În susţinere recurenta aduce următoarele argumente.

Deşi cele două instanţe reţin că recurentele-pârâte sunt continuatoarele L., consideră în mod nelegal că termenul de prescripţie pentru debitul invocat de către intimata-reclamantă a început să curgă începând cu anul 2005, an în care a avut loc desprinderea recurentelor din cadrul L. (instanţa de fond), respectiv cu data de 16 martie 2006 (instanţa de apel).

Consideră recurenta-pârâtă că există o reală contradicţie între considerentele instanţei care, pe de o parte, reţine calitatea de continuatori al L., începând cu anul 2005 când a avut loc desprinderea, iar, pe de altă parte, respinge excepţia prescripţiei dreptului reclamantei-intimate de a solicita în contradictoriu cu recurentele debitul aferent perioadei martie 2003 - septembrie 2005 - debit imputat recurentelor-pârâte, instanţa de fond reţinând de asemenea, în mod greşit, că termenul de prescripţie în raport de L. a fost întrerupt prin formularea acţiunii care a făcut obiectul dosarului nr. x în condiţiile în care, la data la care a fost promovată această cerere, L. nu mai exista, protocoalele de desprindere fiind încheiate în anul 2005.

Precizează recurentele-pârâte că nu se poate reţine nici faptul că RADET Constanţa nu ar fi avut cunoştinţă de desprinderea asociaţiilor recurente din cadrul L. câtă vreme, după însuşirea debitelor prin protocoalele de desprindere încheiate în anul 2005, recurentele au achitat aceste debite către RADET Constanţa - aceasta luând astfel la cunoştinţă de situaţia nou ivită, respectiv de existenţa unor noi persoane juridice.

A doua critică vizează faptul că suma stabilită cu titlu de debit a fost calculată în mod greşit fără a se avea în vedere faptul că la data de 18 ianuarie 2005 debitul rămas de achitat la L. era de 1.764.305.351 Rol.

Argumentaţia adusă în susţinere vizează următoarele aspecte:

În cuprinsul Raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond s-a reţinut că în perioada august 2003 - iulie 2007 au fost emise de către RADET Constanţa, către L. facturi de apă caldă şi încălzire în cuantum de 222.494,63 RON reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat, după deducerea sumei de 23.541,53 RON facturată către M.

În cursul cercetării judecătoreşti intimata-reclamantă a recunoscut plata efectuată de către M., plată în valoare de 23.541,53 RON.

Raportându-se la aceste susţineri, instanţa a apreciat că debitul înregistrat de RADET în perioada menţionată ar fi de 222.494,63 RON reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat, după deducerea sumei de 23.541,53 RON facturată către M.

Potrivit Protocolului încheiat la data de 18 ianuarie 2005 între L. şi M., protocol însuşit de către RADET Constanţa la aceeaşi dată, după preluarea de către M. a unei părţi din debitul înregistrat în evidenţele RADET Constanţa în sarcina L., respectiv a sumei de 32.133.004 Rol din suma de 1.796.438.355 Rol, debitul rămas de achitat de către L. la data de 18 ianuarie 2005 a fost de 1.764.305.351 Rol.

Acest debit a fost recunoscut de către RADET Constanţa, Protocolul fiind înregistrat în evidenţele intimatei-reclamante.

Consideră recurentele-pârâte că debitul ar fi trebuit calculat doar pentru perioada 18 ianuarie 2005 şi până în anul 2007, pornindu-se de la contravaloarea debitului recunoscut de RADET Constanţa la data de 18 ianuarie 2005 şi scăzându-se contravaloarea facturilor achitate de către celelalte Asociaţii de Proprietari după desprinderea din cadrul L., conform Protocoalelor încheiate.

A treia critică vizează faptul că instanţa de apel, în mod greşit a reţinut solidaritatea recurentelor-pârâte privind obligaţia de a achita debitul invocat de către RADET Constanţa, argumentele aduse în susţinere vizând următoarele aspecte:

Apreciază recurentele că în mod greşit s-a reţinut solidaritatea recurentelor la achitarea debitului stabilit prin raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond, în condiţiile în care, pentru perioada 2005 - 2007 nu se poate reţine existenţa unei solidarităţi, recurentele-pârâte devenind entităţi distincte ca urmare a desprinderii recurentei din L.

Precizează că nu se poate invoca faptul că RADET Constanţa nu a avut cunoştinţă de desprinderea recurentelor din cadrul L., câtă vreme, ca urmare a încheierii protocoalelor de desprindere prin care fiecare recurentă şi-a asumat o parte din debitul înregistrat şi a achitat acest debit însuşit către RADET Constanţa, RADET Constanţa a luat la cunoştinţă de situaţia intervenită în administrarea condominiilor.

Întrucât solidaritatea este o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, ea trebuie să fie stipulată expres; solidaritatea nu se prezumă.

Prin încheierea protocoalelor de desprindere şi asumarea unei părţi din debitul înregistrat la acel moment de fiecare asociaţie în parte, recurentele şi-au exprimat în mod clar lipsa de solidaritate în suportarea debitului înregistrat la RADET Constanţa, recurentele făcând o trecere în revistă a cazurilor de solidare pasivă reglementată de art. 1003 C. civ., art. 1551 C. civ., art. 918 alin. (2) C. civ. şi de art. 1483 C. civ.

Consideră recurenta că, dacă până la momentul la care a existat L. s-ar fi putut reţine existenţa unei solidarităţi a tuturor blocurilor care făceau parte dina ceastă asociaţie, după desprinderea blocurilor din asociaţie şi crearea de noi asociaţii de proprietari distincte pentru fiecare bloc în parte, obligaţia solidară a devenit divizibilă, fiecare dintre asociaţii putând fi obligate doar pentru partea de debit care îi revine.

Precizează recurentele că, în condiţiile în care pentru perioada 2005 - 2007 intimata-reclamantă nu a făcut dovada debitelor distincte înregistrate de către fiecare asociaţie de proprietari desprinse din L., cererea acesteia de obligare în solidar a recurentelor la plata întregului debit este neîntemeiată dat fiind faptul că, începând cu anul 2005 părţile nu numai că nu şi-au asumat prin convenţie solidaritatea în achitarea unui eventual debit, chiar, mai mult decât atât, prin asumarea de către fiecare asociaţie de proprietari a unei părţi din debit - cum reiese din protocoalele de desprindere - recurentele şi-au exprimat clar voinţa de a ne gestiona în mod distinct.

Consideră recurentele-pârâte că debitul care ar putea fi imputat recurentelor în mod solidar este cel înregistrat anterior datei la care recurentele s-au desprins din L. Or, în ceea ce priveşte acest debit, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiecare asociaţie de proprietari nou înfiinţată a achitat câte o parte din acest debit, pentru perioada ulterioară desprinderii asociaţiilor de proprietari din L., fiecare asociaţie răspunzând doar pentru debitul înregistrat de condominiile care fac parte din acestea, nu şi pentru debitele înregistrate de celelalte blocuri.

În concluzie, se arată, întrucât prin probele administrate la dosarul cauzei intimata-reclamantă nu a făcut dovada caracterului cert al debitului datorat de către fiecare asociaţie în parte, nefiind îndeplinite condiţiile privind solidaritatea pasivă, această critică este fondată.

Cea de-a parte critică vizează faptul că cererea de chemare în garanţie a moştenitorilor defunctei J. este întemeiată.

Din acest punct de vedere recurentele-pârâte consideră că punerea la dispoziţie a înscrisurilor care fac dovada că au fost încasate sume de bani de la proprietarii de condominii pentru plata utilităţilor aferente apartamentelor deţinute şi neachitarea facturilor emise de către furnizorii de utilităţi de către administrator, face dovada incontestabilă a faptului că singura culpabilă de acumularea de debite de către asociaţia de locatari este J., lipsa documentelor financiare ale fostei asociaţii de locatari nefiind imputabilă recurentelor, singura care s-a ocupat de gestionarea intereselor L. şi de păstrarea evidenţelor contabile fiind administratorul de atunci, J.

Concluzionează recurenta-pârâtă că în acest context cererea de chemare în garanţie a succesorilor defunctei J. este întemeiată şi justificată prin raportare la situaţia de fapt conturată în cauză.

II.Recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANŢA solicită, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru completarea probatoriului administrat, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de RADET Constanţa, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Subsumat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, referindu-se la tardivitatea cererii sale de apel, apreciază că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului fără să pună în discuţie, mai înainte de punerea în contradictoriu a recalificării căii de atac, exercitarea căii de atac şi a termenului stabilit în mod greşit de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii atacate cu apel.

Se arată că nevalabilitatea actului de procedură, al comunicării unei hotărâri nelegale, este incompatibilă cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărâri judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii primei instanţe.

Consideră recurenta-reclamantă că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost în împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Se arată că instanţa de apel a considerat că sentinţa tribunalului a fost comunicată pârâtei în mod legal, însă a împiedicat în mod netemeinic apelanta să solicite repunerea în termen a cererii de apel, prin punerea în discuţie a recalificării căii de atac şi a taxei de timbru pentru apel, înaintea stabilirii termenului de exercitare a căii de atac stabilită în mod greşit de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii atacate, instanţa de apel neîndreptând neregularitatea instanţei de fond, aspect ce a condus la prejudicierea drepturilor şi intereselor legitime ale apelantei prin admiterea excepţiei tardivităţii formulării apelului.

În continuare recurenta-reclamantă formulează critici cu privire la modul în care instanţa de apel a soluţionat apelul formulat de apelantele-pârâte şi la soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Astfel se arată că motivul de apel al pârâţilor cum că nu s-a întrerupt prescripţia prin pronunţarea unei hotărâri într-o acţiune având ca obiect somaţie de plată, nu poate fi primită de către instanţă deoarece acţiunea a fost formulată în anul 2008, de atunci au trecut aproape 10 ani, timp în care pârâţii nu au înţeles să achite debitele restanţe către RADET Constanţa, deşi aceştia au beneficiat în mod continuu de serviciile prestate de către furnizorul de energie termică.

Cu privire la penalităţile de întârziere, recurenta-reclamantă apreciază că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a constatat neîntemeiată acţiunea reclamantei, constatând că în cuprinsul raportului de expertiză se arată că soldul iniţial la care pârâta a aplicat penalităţi este de 158.879,81 RON, pentru acest sold nu există o componenţă, prin urmare se arată că nu se poate stabili cum se împarte pe fiecare asociaţie pentru a putea calcula şi repartiza penalităţile şi în plus există facturi care dublează calculul penalităţilor de întârziere astfel cum au arătat experţii în perioada ianuarie 2005 - iulie 2006.

Consideră că motivarea instanţei cu privire la respingerea penalităţilor de întârziere în integralitatea lor este netemeinică, dat fiind că aceasta nu a recurs la toate prerogativele cu care este învestită în soluţionarea cauzei, respectiv de a analiza anexele de calcul al penalităţilor ce au fost comunicate pârâtei odată cu factura fiscală lunară, confundându-se cu răspunsul experţilor.

Subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă precizează faptul că, în mod nefondat, instanţa de fond nu a analizat anexele de calcul penalităţi depuse la dosarul cauzei şi greşit a apreciat ca şi concludente şi pertinente concluziile experţilor, aceştia neavând în vedere decât documentele de la dosarul cauzei, documente prezentate de către RADET Constanţa.

Consideră recurenta-reclamantă că experţii au avut o atitudine părtinitoare, favorizând pârâtele, aspect necenzurat de către instanţa de fond, menţinând ca şi concludente concluziile experţilor de acuzare a reclamantei de neconcordanţă în situaţiile financiar-contabile prezentate, aspecte pe care le consideră deosebit de grave, în situaţia în care, documentaţia ce a stat la întocmirea expertizei a fost pusă la dispoziţie acestora doar de către RADET Constanţa.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a respins penalităţile de întârziere, fără a analiza prevederile art. 1070 C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANŢA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentele-pârâte, ca nefondat.

Intimaţii-chemaţi în garanţie N. şi H., prin concluziile scrise, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, constată următoarele:

I. Recursul recurentei-reclamante REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANŢA este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Excepţia tardivităţii apelului apelantei RADET a primit o corectă dezlegare prin încheierea din şedinţa publică din data de 27 martie 2017 când instanţa, făcând o corectă aplicare a legii de procedură în raport de data introducerii acţiunii, 27 septembrie 2007, a dat eficienţă sancţiunii reglementate de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care temeiul de exercitare a căii de atac a apelului s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Aserţiunea recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa nu a pus în discuţie calificarea căii de atac promovate de apelanta-reclamantă şi a împiedicat partea să solicite repunerea în termen a apelului formulat nu poate fi primită întrucât, pe de-o parte, calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată sunt date prin lege, reglementarea acestora neputând fi suprimată printr-o simplă menţiune a instanţei în dispozitivul sentinţei apelate iar, pe de altă parte, apelanta-reclamantă nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a apelului în condiţiile în care, prin aceeaşi, încheiere se consemnează precizarea acesteia în sensul că a formulat apel şi nu recurs, cum şi-a intitulat iniţial cererea.

În aceste condiţii, nu se poate reţine faptul că instanţa de apel ar fi încălcat recurentei-reclamante dreptul la liberul acces la justiţie prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Celelalte critici, ce vizează însuşi fondul dreptului dedus judecăţii, a fost examinat de instanţa de fond, nu pot fi analizate în contextul în care controlul de legalitate este limitat la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar.

II.Recursul recurentelor-pârâte este nefondat.

Critica vizând soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 2002 - 2004 nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, în aplicarea art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă instanţa de control judiciar s-a raportat în mod corect la sentinţa nr. 2430 din 6 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x.

Caracterul întreruptiv de prescripţie al acţiunii astfel soluţionate a fost judicios apreciat prin prisma obiectului acesteia şi anume somaţie de plată pentru debit şi penalităţi aferente consumului de energie termică furnizat de reclamanta RADET pârâtei L. în intervalul martie 2003 - septembrie 2005.

Împrejurarea că recurentele-pârâte A., B., C., D. şi E.-F. s-au desprins din L. în ianuarie 2005, după introducerea acţiunii, dar înainte de soluţionarea acesteia nu este de natură a afecta faptul întreruperii cursului prescripţiei în prezenta cauză, dat fiind faptul că, pe de-o parte, protocolul din devizare al L. nu a fost adus la cunoştinţa recurentei-reclamante şi că, pe de altă parte, ca efect al Protocolului, recurentele-pârâte sunt continuatoarele de drept ale fostei asociaţii.

Sub aceste aspecte nu se poate reţine astfel existenţa vreunei contradicţii între considerentele hotărârii recurate.

Critică vizând modul greşit în care instanţa de apel a analizat felul în care a fost stabilită suma cu titlu de debit este susţinută de argumente ce pun în discuţie netemeinicia deciziei atacate, acestea vizând exclusiv probele administrate.

Aşadar, această critică nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală, în raport de cerinţele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Cea de-a treia critică, vizând stabilirea, în mod eronat, de către instanţa de apel a caracterului solidar al răspunderii recurentelor-pârâte, este de asemenea, nefondată.

Situaţia de fapt rezultată din actele dosarului şi reţinută de instanţa de apel relevă faptul că recurenta-reclamantă nu şi-a exprimat opţiunea de a primi în mod defalcat datoria L. de la succesoarele acesteia, recurentele-pârâte în cauză, demersul recurentei-reclamante de a încheia contracte de furnizare a energiei termice cu asociaţiile succesoare fiind iniţiat abia în cursul lunii iulie 2007.

Aşadar, Protocolul de divizare nefiind acceptat de RADET, nu poate fi opozabil recurentei-reclamante conform art. 969 C. civ., astfel că în mod legal instanţa de apel nu a analizat solidaritatea răspunderii din perspectiva convenţională ci din cea a dispoziţiilor cuprinse în art. 1003 C. civ. potrivit cărora atunci când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute în solidar pentru despăgubiri.

Cea de-a patra şi ultima critică, vizând temeinicia cererii de chemare în garanţie nu poate formula obiectul controlului de nelegalitate întrucât este susţinută de argumente ce readuc în discuţie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţă, ceea ce situează analiza în afara domeniului de analiză permis de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă RADET Constanţa şi recurentele-pârâte A., B., C., D., E.-F., împotriva deciziei civile nr. 424 din 3 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2018.