Inadmissibility of unconstitutionality challenge against credit contract tacit acceptance clause due to lack of causal link with the case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the petition for referral to the Constitutional Court as inadmissible. The underlying dispute involved a class action by credit contract holders against a bank, challenging the abusive nature of clauses permitting unilateral interest rate modifications, as well as administration and issuance commissions, and seeking the nullity of supplementary acts based on the government ordinance for consumer credit contracts. The core legal issue before the appellate court was the admissibility of the claimants' unconstitutionality exception regarding Article 95 of Emergency Government Ordinance No. 50/2010, specifically whether the provision allowing non-signature of supplementary acts to be deemed tacit acceptance had a direct link to the case. The High Court affirmed that the condition of admissibility under Article 29(1) of Law No. 47/1992 was not met because the initial provisions of Article 95 do not produce independent legal effects on the juridical relationship; rather, their effects are conditioned and produced only through Article II(2) of Law No. 288/2010, which provides for a notification period, meaning the constitutional challenge lacked the requisite connection to the specific case.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 O.U.G. nr. 50/2010, art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 din C. proc. civ; Inadmissibility of unconstitutionality challenge against credit contract tacit acceptance clause due to lack of causal link with the case: Art. 5 din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sub nr. x/2015 a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. în contradictoriu cu pârâtele BBB. S.A., CCC. prin Mandatar BBB. S.A. şi DDD. prin mandatar BBB. S.A., prin care au fost solicitate următoarele:
- Să se constate caracterul abuziv al clauzelor prin care este consacrat dreptul (nu şi obligaţia băncii) de a modifica unilateral rata dobânzii, al clauzelor referitoare la comisionul de administrare şi al clauzelor referitoare la comisionul de acordare şi, în consecinţă:
- Să se constate nulitatea absolută a clauzelor contestate;
- Să se constate nulitatea absolută a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii şi a graficelor de rambursare, emise de pârâte;
- Să constate caracterul variabil al ratei dobânzii în funcţie de valoarea de referinţă LIBOR 3M, încă de la momentul încheierii contractelor de credit, cu consecinţa determinării unei marje a băncii ca diferenţă dintre rata dobânzii la moemntul încheierii fiecăruia dintre contractele de credit şi valoarea indicelui LIBOR 3M calculat la acelaşi moment, dobânda contractuală fiind formată din marja fixă calculată potrivit mecanismelor de calcul ataşate cererii;
- Să se elimine comisioanele de acordare şi de administrare din contract;
- Să oblige pârâtele la modificarea contractelor de credit în sensul celor expuse la punctele 4 şi 5 şi la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor, sub sancţiunea de penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârziere până la executarea acestor obligaţii;
- Să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi, în consecinţă, să fie obligate pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la punctele 4 şi 5;
- Să fie obligate pârâtele la plata de daune morale în cuantum de 1.140.000 RON în solidaritate activă, pentru prejudiciul suferit prin faptele ilicite ale pârâtelor, constând în introducerea de clauze abuzive în contractele de credit; în subsidiar, fiecare dintre reclamanţi solicită o despăgubire de 200.000 RON pentru prejudiciul suferit individual;
- Să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 6670/26 noiembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost pronunţată următoarea soluţie: I. Respinge cererea formulată de reclamanţii Q., E., SS., G., KK., ca neîntemeiată; II. Admite în parte cererea formulată de ceilalţi reclamanţi, după cum urmează: 1. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare prevăzută la art. 6.1 lit. b) în contractele credit pentru nevoi personale încheiate de reclamanţii A., D., H. (pentru acest reclamant, clauza prevăzută în contractul w/24 aprilie 2008), U., Y., AA.,B., T., BB., II., CC. (pentru acest reclamant numai clauza prevăzută în contractul x/8 februarie 2008), HH., LL., PP., QQ., TT., UU., VV., YY., ZZ., AAA.; 2. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare prevăzută la art. 9.1 lit. a) în contractele credit pentru nevoi personale încheiate de reclamanţii J., V., I. (pentru acest reclamant clauza prevăzută în contractul y/14 iunie 2007 +), L. (pentru acest reclamant, clauza prevăzută în contractul z/19 iulie 2006), R., X., GG.; 3. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare prevăzută la art. 7.1 lit. b) în contractele credit ipotecar încheiate de reclamanţii F., K., O., N., DD., MM., OO., NN.; 4. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare prevăzută la art. 8.1 în contractul credit ipotecar încheiat de reclamantul P., la art. 8.2 în contractul încheiat de reclamantul Z., H. (pentru acest reclamant, clauza prevăzută în contractul de credit ipotecar v/13.072006), I. (pentru acest reclamant, clauza prevăzută în contractul t/18 septembrie 2006), L. (pentru acest reclamant, clauza prevăzută în contractul de credit ipotecar s/19 iulie 2006), respectiv la art. 8.3 în contractele încheiate de reclamanţii FF., EE. şi JJ.; 5. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare prevăzută la art. 7.1 în contractul credit ipotecar încheiat de reclamanta RR.; Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate; Obligă pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţii prevăzuţi la secţiunea II suma de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.
Reclamanţii au formulat cerere prin care au solicitat, în principal, lămurirea dispozitivului sentinţei pronunţate la data de 26 noiembrie 2015, iar, în subsidiar, completarea sentinţei, arătând că nu rezultă cu claritate dacă instanţa a omis să soluţioneze cererea completatoare.
Prin sentinţa civilă nr. 6546 din 19 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a hotărât următoarele:
Respinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 6670/26.11.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. toţi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la EEE. situat în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 223 et. 3 în contradictoriu cu pârâtele BBB. S.A., CCC. prin Mandatar BBB. S.A. şi DDD. prin mandatar BBB. S.A. ambele cu domiciliul în Bucureşti, str. x,sector 1 .
Admite cererea de completare a sentinţei nr. 6670/26.11.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Respinge pretenţiile formulate prin cererea adiţională ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei civile nr. 6670/26.11.2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 6546/19.10.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, au formulat apel reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. au formulat apel.
Împotriva sentinţei civile nr. 6670/26.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x, a formulat apel şi pârâtă BBB. S.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015.
Apelanţii-reclamanţi au invocat, în cadrul cererii de motivare a apelului declarat împotriva sentinţei nr. 6546/2016 pronunţată de primă instanţă în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 95 O.U.G. nr. 50/2010, în forma iniţială, anterior adoptării Legii nr. 288/2010.
Prin încheierea din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, ca inadmisibilă.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelanţii-reclamanţi, instanţa, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a constatat că nu există o relaţie de legătură suficientă între dispoziţiile legale criticate şi obiectul cauzei.
Astfel, s-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 95 în forma iniţială a O.U.G. nr. 50/2010 nu produc efecte prin ele însele asupra raportului juridic dedus judecăţii, ci numai prin edictarea dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010. Prin urmare, legea de aplicare a O.U.G. nr. 50/2010, modificând art. 95, a condiţionat producerea efectelor actelor adiţionale considerate acceptate tacit de lipsa notificării formulate de către una dintre părţile contractante în termenul legal fixat, efectele actelor adiţionale acceptate în aceste noi condiţii producându-se în temeiul Legii nr. 288/2010, şi nu a O.U.G. nr. 50/2010.
La 3 noiembrie 2017, împotriva soluţiei pronunţată prin încheierea din 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, ca inadmisibilă, au formulat recurs reclamanţii A., C., D., F., H., J., K., M., O., Q., S., U., V., W., Y., Z., AA., B., E., G., I., L., N., P., R., T., X., BB., FF., DD., II., KK., MM., OO., CC., EE., GG., HH., JJ., LL., NN., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. şi AAA.
Prin cererea de recurs depusă la data de 3 noiembrie 2017 s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti a cererii de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, arătând că motivul de casare pe care se întemeiază prezentul recurs este greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Ulterior, prin memoriul de recurs depus la data de 22 noiembrie 2017, recurenţii-reclamanţi au reiterat solicitarea privind casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti a cererii de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 şi au evidenţiat că motivul de casare pe care se întemeiază prezentul recurs este greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În esenţă, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare a CCR prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, statuând că prevederile cu privire la care au invocat excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu obiectul cauzei.
Capetele din cererea reclamanţilor care presupun analiza prevederilor cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, au susţinut recurenţii, sunt următoarele: A. Constatarea nulităţii clauzelor cuprinse în actele adiţionale emise în temeiul O.U.G. nr. 50/2010, prin care s-a prevăzut faptul că dobânda urmează să varieze în funcţie de un indice public de referinţă (LIBOR/EURIBOR, în funcţie de moneda în care s-a acordat creditul) şi prin care s-a stabilit o marjă fixă; B. Constatarea nulităţii actelor adiţionale, încheiate ulterior actelor de implementare a O.U.G. nr. 50/2010, în ceea ce priveşte clauzele referitoare la modul în care urmează să varieze dobânda şi prin care se modifică marja fixă.
Astfel, recurenţii-reclamanţi au susţinut că nu au solicitat doar anularea actelor adiţionale considerate acceptate tacit - doar acestea fiind vizate de art. II din Legea nr. 288/2010 şi, care potrivit opiniei instanţei, produc efecte doar ca urmare a edictării art. II din Legea nr. 288/2010.
Niciunul dintre actele adiţionale atacate în prezenta speţă nu ar fi fost încheiate dacă nu exista prevederea potrivit căreia orice refuz de semnare al reclamanţilor ar fi condus oricum la încheierea contractului.
S-a mai arătat că în privinţa niciunuia dintre actele adiţionale nu a existat un consimţământ liber exprimat şi că în ipoteza în care ar fi putut refuza aceste acte, cu toţii le-ar fi refuzat, subliniindu-se că nimeni nu poate afirma că o prevedere precum art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 nu are aptitudinea de a influenţa consimţământul părţilor la încheierea actelor adiţionale în discuţie.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 sunt extrem de relevate în legătură cu valabilitatea şi legalitatea actelor adiţionale atacate. In ipoteza in care ele nu ar fi existat, actele adiţionale ar fi fost doar nişte înscrisuri ale băncii, lipsite de orice relevanţă juridică. Împrejurarea că au fost promulgate dispoziţiile art. II ale Legii nr. 288/2010 este irelevantă şi a creat o situaţie şi mai nedreaptă pentru consumatori, stabilindu-le un termen de refuz care nu le-a fost util.
Consumatorii nu aveau posibilitatea de a refuza actele adiţionale, au susţinut recurenţii-reclamanţi.
S-a arătat că prevederile art. 95 încalcă principiul securităţii juridice. Ca urmare a emiterii actelor adiţionale criticate de reclamanţi prin prezenta cerere, dobânda din totalitatea acordurilor ce fac obiectul prezentului dosar a fost modificată, iar această modificare a avut loc în lipsa acordului reclamanţilor. Modificarea a operat în chiar contra scopului actului normativ (O.U.G. nr. 50/2010) care în privinţa produselor de creditare cu dobândă variabilă prevede că dobânda trebuie să fie formată dintr-o marjă fixă pe toată perioada de creditare şi un indice variabil. In toate contractele reclamanţilor, marja fixă a fost modificată, în cele mai multe cazuri ea depăşind cuantumul iniţial al ratei dobânzii stabilite în contract în perioada 2006-2008.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că prevederile criticate nu sunt previzibile. Pe baza interpretării lor, nu se poate decide dacă se aplică sau nu contractelor ce se aflau în derulare la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010. Totodată, prevederile art. 95 intră în contradicţie cu prevederile art. 40 şi 41 din forma O.U.G. nr. 50/2010 în vigoare la acel moment. Nu există o prevedere expresă care să statueze care sunt modificările impuse de lege şi care nu sunt impuse de lege. Modificarea dobânzii, respectiv a preţului contractului nu poate fi o modificare impusă de lege, au susţinut recurenţii. Desigur că, în opinia băncii, orice modificare contractuală poate fi interpretată ca o modificare impusă de legislaţie, tocmai pentru a le conferi acest avantaj al acceptării tacite.
In plus, au arătat recurenţii-reclamanţi, actul normativ nu prevede care sunt condiţiile în care este analizat şi apreciat comportamentul consumatorului în funcţie de care se apreciază acceptarea tacită a actului adiţional. In speţă, băncile exhibă câte un asemenea act adiţional pentru fiecare contract, în ipoteza în care contractul respectiv face obiectul unui litigiu în faţa instanţelor, însă problema este că nu toţi consumatorii au fost informaţi cu privire la un asemenea act adiţional şi nici nu li s-a pus la dispoziţie un termen de acceptare.
Totodată, un alt aspect care denotă imprevizibilitate este reprezentat de împrejurarea că actul normativ statuează că numai art. 371, art. 50-57, art. 66-69 şi art. 70-71 din ordonanţa de urgenţă se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, celelalte articole ale acesteia neaplicându-se acestor contracte. În practică, lucrurile au stat cu totul altfel, creându-se astfel dificultăţi pentru consumatori şi instanţe în aprecierea valabilităţii unor acte adiţionale care au concretizat aplicarea altor prevederi din O.U.G. nr. 50/2010 în privinţa contractelor lor de credit. Aceste articole se referă la refinanţarea creditelor, la o mai bună transparenţă a clauzelor contractuale, la rambursarea anticipată şi la cesiunea contractului de credit unei terţe persoane, iar nu modificarea cuantumului dobânzii contractuale.
S-a mai susţinut că prevederile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. In contextul aplicării lor în privinţa contractelor aflate în derulare, în privinţa unui element esenţial al contractului, respectiv preţul - dobânda creditului, se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că, prin adoptarea O.U.G. nr. 50/2010, a fost încălcat principiul bicameralismului.
În continuare, s-a arătat că, astfel cum sunt redactate prevederile criticate, ele nu acordă consumatorilor un drept de a refuza actul adiţional, ceea ce afectează în mod direct libertatea de a contracta a cetăţenilor. Prin Legea nr. 88/2010 a fost creat un artificiu, însă instanţa constituţională trebuie să observe că la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, moment la care o parte dintre consumatori au fost notificaţi cu privire la împrejurarea că în vederea implementării prevederilor acestui act normativ, trebuie să semneze un act adiţional, iar în cazul în care nu vor semna, oricum acesta va fi considerat acceptat tacit. Cea mai gravă problemă a acestor prevederi legale şi acte adiţionale, s-a arătat, este că aceşti consumatori nu au avut nicio posibilitate să le refuze la momentul emiterii lor, iar Legea nr. 288/2010 a intrat în vigoare ulterior şi le-a conferit un asemenea drept. Ceea ce este relevat este că, iniţial, nu a existat posibilitatea denunţării acestor acte, iar pentru această perioadă şi în privinţa celor care au semnat/acceptat tacit acele acte adiţionale prevederile sunt neconstituţionale.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat instanţei constituţionale să observe că aceşti consumatori au semnat actele adiţionale/le-au acceptat tacit, astfel: li se învedera că orice ar opta, actul adiţional va produce efecte pentru că aşa prevăd normele O.U.G. nr. 50/2010. În acest context, consumatorii s-au văzut fără opţiunea reală de a refuza aceste acte şi nu s-au prezentat la bancă în vederea semnării, sperând că acordul lor cu banca nu se va modifica. Majoritatea au dorit să refuze asemenea acte adiţionale; pentru majoritatea, marja fixă calculată de profesionist şi impusă prin aceste acte adiţionale, este mai mare decât rata dobânzii (în întregul său) stabilită iniţial în contract. Este greu de imaginat că acesta a fost scopul unei directive pentru protecţia consumatorilor; Abia ulterior, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010 le-a fost conferită opţiunea de a refuza aceste acte adiţionale, însă la acest moment nimeni nu i-a notificat în legătură cu o asemenea posibilitate.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 483 şi urm., art. 488 din C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii de admisibilitate, ce rezultă din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Art. 5 din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei.
Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie, aşa încât Curtea de Apel Bucureşti respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea recurenţilor oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii sesizării potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte, reţine că dispoziţiile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma iniţială, prevăd următoarele: "(1)Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. (4) Se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanţă de urgenţă. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită."
Legea nr. 288/2010, de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a adus modificări acestei ordonanţe, prin art. II statuându-se astfel: "(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi. (2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Este adevărat că dispoziţiile art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010, în forma iniţială, stipulează că nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită, însă din analiza dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010, de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, rezultă că actele adiţionale nesemnate de către consumatori, şi considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a legii, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, numai dacă consumatorul sau creditorul nu notifică cealaltă parte, în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010 produce efecte doar în raport cu Legea nr. 288/2010.
Prin urmare, cum actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a legii îşi vor produce efectele doar în situaţia în care părţile contractante nu formulează o notificare în sens contrar, dispoziţie prevăzută de Legea nr. 288/2010, de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010, înseamnă că efectele actelor adiţionale acceptate în aceste condiţii se produc în baza legii de aprobare a ordonanţei, şi nu a O.U.G. nr. 50/2010.
Pornind de la împrejurarea că, în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile normative puse în discuţie trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, înţelegând prin aceasta fondul litigiului şi orice alte prevederi care au legătură cu fondul litigiului, Înalta Curte constată că, dispoziţiile art. 95 în forma iniţială a O.U.G. nr. 50/2010 - care prevăd în alin. (5) că, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită -nu produc efecte prin ele însele asupra raportului juridic dedus judecăţii, ci numai prin edictarea dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010, motiv pentru care nu există legătură între dispoziţiile legale criticate de reclamanţi şi obiectul concret al cauzei, aşa cum, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.
În consecinţă, având în vedere că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - în ce priveşte legătura cu soluţionarea cauzei, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., C., D., F., H., J., K., M., O., Q., S., U., V., W., Y., Z., AA., B., E., G., I., L., N., P., R., T., X., BB., FF., DD., II., KK., MM., OO., CC., EE., GG., HH., JJ., LL., NN., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. şi AAA. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.