Client fails to prove mutual termination of legal services contracts; both appeals rejected, penalty claim stands.

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2013, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.) a chemat în judecată pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate că au încetat în mod tacit prin acordul părţilor contractele de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi 130/2008, începând cu data de 10.02.2010, conform proceselor de predare-primire dosare, stingându-se orice obligaţie de plată între părţi;

- să se constate că C.N.A.D.N.R. nu datorează suma de 7.839.868 RON cabinetului de avocatură (sumă stabilită de executor judecătoresc), deci nu mai are nici o obligaţie de plată către pârât, începând cu 10.02.2010, data încheierii proceselor-verbale de predare-primire dosare dintre părţi şi încetarea contractelor în mod tacit prin acordul părţilor.

Prin încheierea din 13.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia netimbrării cererii invocată de pârât în cuprinsul întâmpinării, a constatat că reclamanta era scutită de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Normele Metodologice şi Ordinul MJ nr. 760 şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei generale a instanţei.

Tribunalul respins excepţia nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 lit. c), art. 196 şi art. 200 din noul C. proc. civ., întrucât instanţa în cadrul procedurii de regularizare a rezolvat toate chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea de chemare în judecată să îmbrace forma prevăzută de lege şi faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale, a continuat procedura administrativă fixând termen de judecată, astfel că pretinsele neregularităţi sesizate de pârâtă nu au mai putut fi reluate în această fază procedurală.

Tribunalul a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, apreciind că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 pct. 8 din noul C. proc. civ., cât timp pârâtul nu îndeplineşte calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată potrivit art. 35 din noul C. proc. civ.

Instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x, reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a celor două contracte de asistenţă juridică, pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală şi a pus în discuţie excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că se solicită constatarea inexistenţei unui drept subiectiv civil al pârâtului împotriva sa, iar astfel de acţiuni sunt considerate imprescriptibile.

Prin sentinţa civilă nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI ŞI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.), în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., ca nefondată, şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 38.657,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 667A din 22 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1261 din 17 martie 2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât CABINET DE AVOCAT A..

S-a admis apelul declarat de apelantul-pârât CABINET DE AVOCAT A.mpotriva sentinţei civile nr. 1261 din 17 martie 2014 şi a încheierilor din 13.01.2014 şi 10.03.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

Au fost înlaturate considerentele din sentinţa de fond referitoare la soluţionarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, care au fost înlocuite cu considerentele din prezenta decizie.

S-a menţinut soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 44.156,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 968 din 26 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R. S.A.) şi de recurentul-pârât CABINET DE AVOCATURĂ A.mpotriva deciziei civile nr. 667 A din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

S-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul reclamantei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1261 din 17 martie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x, ca nefondat.

A admis apelul pârâtului CABINET DE AVOCATURĂ A., împotriva aceleiaşi sentinţe, înlăturând considerentele din sentinţa civilă nr. 1261/2014 referitoare la soluţionarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, acestea fiind înlocuite cu considerentele din decizia pronunţată.

A fost menţinută soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei.

A fost respins apelul pârâtului CABINET DE AVOCATURĂ A.mpotriva încheierilor din 13.01.2014 şi 10.03.2014, ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 30.980 RON, cheltuieli de judecată, către apelantul-pârât.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Apelul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R. - S.A.).

Cu titlu prealabil, analizând excepţia interesului apelantei - reclamante în susţinerea actiunii şi a propriului apel, Curtea a constatat că interesul acesteia subzistă şi în raport de hotărârile judecătoreşti invocate de apelantul-pârât în această fază procesuală, apel după casare, urmând ca excepţia să fie respinsă.

În speţă, în raport de obiectul actiunii principale, fundamentată pe pretinsa inactivare a clauzei cuprinse în art. 5 din contractele de asistenţă juridică, care ar fi dat dreptul pârâtului de a pretinde suma în discuţie, interesul reclamantei este actual şi se menţine, chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1616-1617 din noul C. civ. cu privire la operarea compensaţiei legale între creanţa C.N.A.D.R. în contra Cabinetului de Avocatură A..

În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei Cluj Napoca, cu referire la dosarul execuţional nr. x al executorului B., creanţa cabinetului de avocatură A. a fost cercetată strict din perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru ca un înscris, în speţă, contractele de asistenţă juridică, să fie considerat titlu executoriu, or, în prezenta cauză, se contestă dreptul cabinetului de avocatura A. de a invoca clauza penală de la art. 5 din contractele de asistenţă juridică, în temeiul cărora pârâtul ar pretinde suma de 7.839.868 RON, prin cererea de a se constata că cele două contracte de asistenţă juridică au încetat prin acordul părţilor şi nu prin rezilierea unilaterală de către client.

Compensarea legală a intervenit prin raportare la două proceduri de executare silită din care au rezultat, pe de o parte, creanţa C.N.A.D.R. în contra Cabinetului de Avocatură A., rezultată din sentinţa civilă nr. 11673/2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, creanţă ce se cere a fi executată în dosarul de executare nr. 575/2014, în sumă de 7.839.868 RON, şi creanţa contestatorului Cabinet de Avocatură A. asupra C.N.A.D.R., executată în dosarul de execurare nr. 68/2013, în suma de 7.839.868 RON, creanţa fiind calculată prin procesul-verbal nr. x al Bej C. în dosarul execuţional nr. x

În raport de cele reţinute, Curtea a constatat că reclamanta justifică în continuare susţinerea prezentului demers judiciar, atât sub forma acţiunii, cât şi sub forma apelului promovat de aceasta în contra sentinţei de fond.

În ce priveşte inadmisibilitatea apelului C.N.A.D.R., apărare invocată de apelantul Cabinet de avocatură A., din perspectiva prevederilor art. 35 din noul C. proc. civ., în raport de pronunţarea sentinţei civile nr. 7450 din 15 iulie 2015, pronunţate de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, Curtea a observat că cererea de face obiectul dosarului de faţă reprezintă o cerere în constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al pârâtului împotriva reclamantei prin solicitarea de a se constata că, în cauză, nu operează clauza cuprinsă în art. 5 din contractele de asistenţă juridică invocate.

Or, în cadrul prezentului dosar, fiind vorba despre constatarea inexistenţei dreptului pârâtului decurgând din aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată susţinerea apelantului-pârât cu privire la inadmisibilitatea acţiunii de faţă, respectiv a apelului, raportat la dispoziţiile art. 35 din noul C. proc. civ.

Curtea a constatat că motivul de apel referitor la soluţia primei instanţe de obligare a C.N.A.D.N.R. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului, ce a constituit şi motiv de recurs împotriva deciziei civile nr. 667A din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x, a fost tranşat definitiv prin decizia civilă nr. 968 din 26 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x

Astfel, prin decizia de casare, Înalta Curte, în soluţionarea recursului formulat de ambele părţi, care a privit şi modalitatea de soluţionare a apelului formulat de C.N.A.D.R., prin prisma asupra acestui motiv de apel, a stabilit că prima instanţă de apel a apreciat în mod corect temeinicia măsurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea litigiului, precum şi valoarea acestuia, activitatea desfăşurată de către avocat, reţinând, totodată, în mod corect că în speţă, nu sunt aplicabile concluziile Curţii Europene de Justiţie a Drepturilor Omului în cauza Buzescu contra României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că instanţa de apel, prin raportare la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a făcut o analiză pertinentă a obligaţiei dispuse de instanţa de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 38.675,25 RON.

Potrivit art. 501 noul C. proc. civ.: "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

Prin urmare, în raport de prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ., având în vedere că prin decizia de casare, instanţa de recurs a respins critica cu privire la soluţionarea motivului de apel formulat de apelanta C.N.A.D.R. cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanţă, Curtea nu a mai reluat acest motiv de apel, dezlegarea dată de Înalta Curte fiind obligatorie, judecata urmând a se desfăşura în limitele casării.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 1321 din noul C. civ., Curtea a reţinut că acest text de lege nu este însă aplicabil în cauză, raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că nu se poate considera că cele două contracte de asistenţă juridică au încetat prin acordul părţilor, având în vedere menţiunea din procesul-verbal de predare-preluare dosare, încheiat la data de 11.02.2010, menţiune care se referă la comunicarea "revocării integrale a mandatelor acordate avocatului de CNADNR S.A."

Predarea -primirea dosarelor de către avocat către C.N.A.D.N.R. S.A. prin procesul-verbal încheiat la 11.02.2010, precum şi faptul că ulterior acestui fapt nu au mai existat între părţi raporturi juridice în temeiul acestor contracte, fac dovada încetării raporturilor contractuale dintre părţi, fără a stabili modalitatea de încetare a acestor raporturi contractuale.

Întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că modalitatea de încetare a raporturilor contractuale dintre părţi este aceea a acordului părţilor, iar din exprimarea cuprinsă în procesul-verbal de predare-primire a dosarelor nu se poate reţine o asemenea modalitate de încetare a contractelor dintre părţi, Curtea a constatat că, în mod întemeiat, a reţinut prima instanţă că nu este fondat primul capăt din cererea de chemare în judecată cu privire la constatarea încetării prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că suma de 7.839.868 RON cu privire la care reclamanta a solicitat să se constate că nu este datorată nu reprezintă onorariu de avocat, ci daune-interese solicitate în temeiul clauzei penale de la art. 5 din contractele de asistenţă juridică, aplicabilă ca urmare a unei pretinse rezilieri unilaterale din partea reclamantei.

Pe de altă parte, faptul că sumele de bani solicitate prin cererea ulterioară de executare silită ar reprezenta sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat la Fondul de handicapaţi, ulterior încetării contractelor, nu poate constitui o cauză de nulitate a clauzei penale sau o cauză exoneratoare de răspundere contractuală.

În consecintă, pentru aceste motive, Curtea a respins apelul formulat de COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R. - S.A.), în prezent COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondat.

Cu privire la apelul formulat de apelantul-pârât A., îndreptat împotriva considerentelor sentinţei pronunţate, precum şi a încheierilor din data de 13.01.2014 şi 10.03.2014, Curtea a constatat urmatoarele:

În ce priveşte considerentele sentinţei civile nr. 1262/2014, în temeiul art. 461 alin. (2) din noul C. proc. civ.:

Critica privind greşita interpretare a protocolului din 11.02.2010, în sensul că instanţa a reţinut că din acesta nu rezultă neechivoc acordul tacit al părţilor pentru încetarea contractului şi nici rezilierea unilaterală cu semnificaţia clauzei penale de la art. 5 din contractele de asistenţă juridică, nu este întemeiată, faţă de obiectul primului capăt din cererea de chemare în judecată, capăt prin care s-a solicitat constatarea încetării tacite prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008 şi nu constatarea încetării contractelor prin orice altă modalitate prevăzută de lege.

Prin urmare, instanţa de fond a răspuns obiectului învestirii instanţei de judecată, în limitele stabilite de reclamantă, potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, iar în aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ca urmare, instanţa de fond era învestită numai cu analizarea posibilităţii încetării contractelor de asistenţă juridică prin acordul părţilor, iar în cazul în care constata că nu sunt întrunite condiţiile pentru încetarea prin acordul părţilor, nu era învestită şi cu stabilirea altei modalităţi de încetare a contractelor.

Pentru a se putea reţine o altă modalitate de încetare a raporturilor juridice, ca de exemplu, varianta susţinută de pârât, acesta avea posibilitatea de a formula cerere reconvenţională, în sensul constatării intervenirii rezilierii unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.R., cu toate consecinţele ce decurg din aceasta modalitate de încetare, în lumina clauzelor contractuale.

Prin adresa C.N.A.D.R. S.A. nr. 4817/03.02.2010, aceasta a adus la cunoştinţa Cabinetului de Avocatură A. că înţelege să " retragă mandatul de reprezentare pentru litigiile care fac obiectul contractelor de asistenta juridica nr. 127/2008 şi 130/2008".

Chiar dacă prima instanţă nu a făcut referire expresă în continutul sentinţei cu privire la aceasta adresă, din analiza silogismului logico-juridic al raţionamentului primei instanţe rezultă că aceasta a fost luată în considerare, în cadrul ansamblului probator administrat, prin prisma soluţiei pronunţate, în sensul în care nu a constatat că a intervenit acordul tacit al părţilor cu privire la încetarea contractelor de asistenţă juridică.

Referitor la argumentele ce vizează greşita nereţinere de către instanţa de fond a autorităţii de lucru judecat, atât faţă de sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, cât şi faţă de decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi, Curtea a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată ce a fost soluţionată în cadrul dosarului nr. x prin sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea şi ulterior prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi, astfel cum a fost modificat prin cererea din 24.02.2010, constă în solicitarea de a se constata nulitatea absolută a contractelor nr. x/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, lipsa obiectului.

În condiţiile în care obiectul şi cauza litigiului soluţionat prin hotărârile judecătoreşti arătate este distinct de obiectul prezentului litigiu, în cauză nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prezumţia puterii de lucru judecat, atât faţă de sentinţa civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, cât şi faţă de decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi nu a fost reţinută.

În ce priveşte sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, litigiul a avut ca obiect modificat constatarea nulităţii absolute a contractelor nr. x/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, lipsa obiectului, acţiunea fiind respinsă, sentinţa rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi, respectiv a recursului.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Vrancea şi, mai apoi, al Curţii de Apel Galaţi, Curtea a arătat că, dezlegările ce intră în puterea de lucru judecat sunt acelea care sunt în legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii.

În speţă, în raport de ceea ce se judecă în prezenta cauză şi ceea ce s-a judecat în cadrul cauzelor soluţionate prin menţionatele hotărâri judecătoreşti, prin care au fost dezlegate probleme de drept diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze, soluţia în litigiul de faţă nu este legată de considerentele altor hotărâri care nu vizează dezlegarea chestiunii litigioase din prezenta cauză şi, prin urmare, prezumţia de lucru judecat, în forma avută în vedere de apelantul-pârât, nu operează potrivit art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ.

În ce priveşte sentinţa civilă nr. 11673/2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, rămasă definitivă, se constată ca aceasta a avut ca obiect contestaţia la executare, cerere ce a fost admisă în parte şi au fost anulate actele de executare efectuate pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cu repunerea contestatoarei C.N.A.D.N.R. în situaţia anterioară executării şi obligarea intimatului A. la plata sumei de 7.839.868 RON, întrucât formele de executare întocmite de executorul judecătoresc C., în dosarul de executare nr. 63/2013, au fost întocmite cu încălcarea normelor de competenţă teritorială care sunt de ordine publică şi au caracter absolut în această materie a executării silite.

Deşi instanţa a mai cuprins în motivare şi aprecieri referitoare la susţinerea contestatoarei în sensul încetării raporturilor juridice dintre părţi prin acordul părţilor, referindu-se la decizia civilă nr. 34/A din 04 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x, a admis capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către intimat a sumei de 7.839.868 RON ca o consecinţă a anulării prin prezenta sentinţă a executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x

Obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, respectiv contestaţie la executare, este diferit ce cel ce face obiectul prezentului dosar, astfel ca instanţele s-au pronunţat pe chestiuni litigioase diferite.

Motivul pentru care prin sentinţa civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 a fost admisă, în parte, contestaţia la executare, a fost determinat de lipsa încuviinţării instanţei pe raza căreia se efectuează executarea silită care atrage nulitatea acestei executări şi, totodată, că nerespectarea regulilor privind competenţa teritorială a executorului judecătoresc, reguli care sunt de ordine publică, atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate. Pentru aceste considerente privind nulitatea actelor procedurale de executare a fost admisă în parte contestaţia la executare şi s-a dispus anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 68/2013 al BEJ C. pe raza Sectorului 3 Bucureşti şi, ca o consecinţă a acestei anulări a executarii silite, a fost admis capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către intimat a sumei de 7.839.868 RON.

Instanţa a analizat aspectele privind derularea procedurii de executare silită din perspectiva respectării normelor procedurale.

Prin urmare, tot ceea ce excede cadrului legal sub care a fost învestită, indiferent de unele concluzii pe care instanţa le reţine, nu se bucură de putere de lucru judecat, prezumţia puterii de lucru judecat urmând a se aplica numai considerentelor cu valoare decizională care sprijină soluţia.

Dezlegarea unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata respectivului proces nu poate intra în puterea de lucru judecat şi nu poate fi opusă într-un alt proces, neavând caracter obligatoriu.

Aceleaşi concluzii de impun şi cu privire la susţinerea prezumţiei puterii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Cluj, care a avut ca obiect contestaţie la executare.

De altfel, instantele care au pronuntat hotărârile judecătoreşti menţionate, sentinţa civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curţii de Apel Galaţi, sentinţa civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, nu au dezlegat problema de drept a rezilierii unilaterale a celor două contracte de asistenţă juridică, întrucât obiectul învestirii cu privire la natura derulării raporturilor juridice între părţi nici nu erau necesare în raport cu obiectul acţiunilor şi soluţiile pronunţate.

În ce priveşte critica potrivit căreia, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat cu privire la soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere din prezenta cauză faţă de considerentele sentinţei civile nr. 11673 din 01 octombrie 2013, considerând că "prin această hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că reclamanta nu datora pârâtului suma pretinsă şi executată", aceasta va fi primită de Curte, întrucât, aşa cum s-a notat anterior, instanţa care a pronunţat soluţia nu a fost învestită cu analiza raporturilor juridice dintre părţi şi nu sprijină soluţia dată asupra contestaţiei la executare, contestaţie care a fost admisă pentru nerespectarea normelor de procedură şi a celor privind competenţa teritorială a executării silite pornite împotriva reclamantei.

Instanţa de control judiciar a reţinut ca fiind fondat motivul de apel referitor la greşita motivare a soluţionării celui de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, potrivit art. 461 alin. (2) din noul C. proc. civ., şi, în consecinţă, a admis apelul potrivit art. 480 alin. (1) raportat la art. 461 alin. (2) din acelaşi cod, înlăturând considerente greşite din sentinţa atacată pe care le-a înlocuit cu propriile considerente şi menţinând soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Având în vedere că daunele-interese în suma de 7.839.868,00 RON sunt pretinse în temeiul activării clauzei penale cuprinse în art. 5 din contracte, ce operează în situaţia rezilierii unilaterale a C.N.A.D.R. a contractelor de asistenţă juridică, rezultă că cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă o cerere accesorie primului capăt de cerere, potrivit art. 30 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Aceasta având în vedere că soluţionarea cererii referitoare la constatarea nedatorării sumei de 7.839.868 RON depinde de modul de soluţionare a primului capăt de cerere privind constatarea încetării prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008, încetare ce ar avea consecinţă inaplicabilitatea clauzei penale de la art. 5 din cele două contracte şi, ca urmare, concluzia nedatorării sumei menţionate.

Întrucât primul capăt de cerere a fost respins de către instanţa de fond, soluţie menţinută de instanţa de apel prin respingerea apelului declarat de apelanta CNADNR, rezultă că nu este întemeiat nici cel de-al doilea capăt de cerere, urmând a fi respins, cum de altfel, a şi procedat prima instanţă, dar cu o altă motivare.

Astfel, nefiind întemeiată cererea având ca obiect constatarea încetării prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008, nu se poate constata nici că C.N.A.D.N.R. nu ar datora pârâtului suma de 7.839.868 RON.

Cu privire la încheierile de şedinţă din data de 13.01.2014 şi 10.03.2014, Curtea a constatat următoarele:

Cu privire la încheierea de şedinţă pronunţată la data de 13.01.2014 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, critica nu este întemeiată întrucât instanţa de fond a indicat dispoziţiile legale aplicabile cu privire timbrajului cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2209/R/01.08.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu sunt întrunite condiţiile art. 430 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 431 alin. (1) din noul C. proc. civ., deoarece litigiul soluţionat prin această decizie în dosarul nr. x a avut alt obiect decât cel de faţă, respectiv contestaţie la executarea silită începută în dosarul nr. x, solicitându-se anularea actelor de executare silită privitoare la suma de 470.854,69 RON reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de judecată.

De altfel, în ce priveşte modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, Curtea a reţinut că prin decizia nr. 7/2014 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului". Şi în contextul O.U.G. nr. 80/2013, decizia menţionată este actuală, în sensul că numai prin exercitarea cererii de reexaminare formulată în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, partea poate formula critici împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, exclusiv, în cadrul cererii de reexaminare.

În ce priveşte criticile cu privire la încheierea pronunţată de instanţa de fond la data de 10.03.2014:

Critica privind motivarea nelegală a respingerii excepţiei nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată nu este întemeiată, deoarece instanţa de fond a făcut o motivare corectă a respingerii excepţiei nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admitere a excepţiei prevăzute de art. 196 coroborat cu art. 200 din noul C. proc. civ., reţinând că în cadrul procedurii de regularizare instanţa a rezolvat toate chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea de chemare în judecată să îmbrace forma prevăzută de lege şi că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale. În acest sens a fost indicată persoana chemată în judecată în calitate de pârât, respectiv Cabinetul de Avocat A. şi a fost soluţionată excepţia netimbrării acţiunii.

În ce priveşte greşita motivare a respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei în baza art. 35 din noul C. proc. civ., critica nu este întemeiată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut corect că prezenta acţiune este o acţiune în constatare, care are ca "obiect stabilirea unui drept subiectiv, în sensul că reclamantul nu are calitatea de debitor pentru suma invocată de pârât ca o creanţă izvorâtă din cele două contracte de asistenţă juridică cu privire la care solicită să se constate că au încetat prin acordul tacit". Deci nu este întemeiată critica potrivit căreia s-ar fi solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea unei stări de fapt.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia acţiunea în constatare ar fi inadmisibilă pentru că acţiunea în realizarea dreptului nu numai că ar fi posibilă, dar a şi fost exercitată în dosarul nr. x al Tribunalului Vrancea.

Acţiunea ce a fost soluţionată în cadrul dosarului nr. x a avut ca obiect, astfel cum acesta a fost modificat, constatarea nulităţii absolute a contractelor nr. x/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită şi imorală şi lipsa obiectului. Această acţiune este o acţiune în realizarea dreptului reclamantei cu privire la constatarea de către instanţă a nulităţii absolute a acestor contracte în integralitatea lor pentru motivele arătate constând în frauda la lege, cauza ilicită şi imorală şi lipsa obiectului.

Însă, acţiunea de faţă este o acţiune prin care se solicită constatarea inexistenţei dreptului pârâtului de a solicita suma de bani din cadrul petitului 2 al acţiunii, ca urmare a neaplicării clauzei penale de la art. 5 în condiţiile constatării de către instanţa de judecată a încetării contractelor de asistenţă juridică prin acordul tacit al părţilor.

Întrucât nu este vorba despre constatarea existenţei sau inexistenţei aceluiaşi drept subiectiv, în cadrul dosarului nr. x fiind vorba despre realizarea unui drept subiectiv al reclamantei, iar în cadrul prezentului dosar fiind vorba despre constatarea inexistenţei dreptului pârâtului decurgând din aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată susţinerea apelantului-pârât cu privire la faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii de faţă raportat la dispoziţiile art. 35 din noul C. proc. civ.

Apelantul-pârât mai susţine greşita motivare a hotărârii şi încheierilor atacate şi sub aspectul temeiniciei excepţiei lipsei de interes a reclamantei de a formula prezenta acţiune, excepţie invocată şi la judecata în primă instanţă, în raport de existenţa şi solutionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Tribunalului Vrancea prin care s-a stabilit irevocabil că cele două contracte de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008, inclusiv onorariul de avocat şi clauza de la art. 5 sunt legale.

Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta invocând acordul părţilor cu privire la stingerea raporturilor juridice dintre acestea, urmăreşte să nu se aplice clauza penală înscrisă la art. 5 din contractele de asistenţă juridică în cauză, care ar da dreptul pârâtului de a calcula despăgubiri în cazul rezilierii unilaterale a contractelor de către reclamanta din prezenta cauză.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, interesul este unul actual, conform art. 33 din noul C. proc. civ., şi în raport de soluţia pronunţată în cadrul dosarului nr. x, prin care s-a respins în mod irevocabil cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008.

În ce priveşte susţinerea apelantului-pârât cu privire la împrejurarea că prin prezenta cerere nu se urmăreşte constatarea unui drept, ci a unei stări de fapt, Curtea a reţinut că obiectul prezentei cereri în constatare vizează inexistenţa unui drept determinat şi anume inexistenţa datoriei în sumă de 7.839.868 RON a reclamantului faţă de pârât, cerere care are ca obiect constatarea unui drept, iar nu a unei situaţii de fapt, în acord cu prevederile art. 35 din noul C. proc. civ.

Cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 865/2012, pe considerentul reţinut de instanţa de fond că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x a avut un obiect şi o cauză distinctă, nefiind îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, critica nu este întemeiată, instanţa de fond constatând în mod corect că nu există identitate de obiect între acţiunea de faţă şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. x

În cadrul considerentelor sentinţei civile nr. 865 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi, respectiv a recursului, instanţa a reţinut că nu se mai impune analizarea cererii iniţiale, care a avut ca obiect nulitatea absolută a clauzei penale înscrise în art. 5 din contractele de asistenţă juridică şi constatarea încetării de drept a celor două contracte, deoarece, în termenul legal, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor nr. x/2008 şi nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită, imorală şi lipsa obiectului.

Prin urmare, în cadrul acestui litigiu a fost analizată atât la judecata în prima instanţă, cât şi la judecata în căile de atac, doar cererea astfel cum a fost modificată.

În ce priveşte greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a reţinut că instanţa de fond a motivat în mod corect respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei, considerând că acţiunea în constatare a inexistenţei unui drept subiectiv este imprescriptibilă extinctiv.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din noul C. civ. "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă".

"Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii sau producerii lor", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol:

"Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale reiese că, având în vedere atât data încheierii contractelor de asistenţă juridică din anul 2008, cât şi data comunicării încetării contractelor, 04.02.2010, în cauză aplicabile sunt dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv este o acţiune imprescriptibilă extinctiv.

În raport de aceste considerente, sunt de prisos a fi analizate susţinerile referitoare la momentul de la care ar începe sa curgă termenul general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, iar pârâtul CABINET DE AVOCAT A. a declarant recurs împotriva considerentelor acestei decizii.

Motivele recursului declarant de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) sunt, în esenţă, următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti nu a motivat respingerea principalului motiv de apel, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în fond, decizia din apel fiind dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material, respectiv nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.. Totodată, contestă în recurs şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat acordate în apel în cuantum de 30.980 RON.

Un principal motiv de apel l-a constituit acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, într-un cuantum exagerat, respectiv 38.675,25 RON, fără ca instanţa de fond să motiveze această sumă.

Compania nu a contestat modul de stabilire a taxei de timbru, cum greşit a reţinut instanţa, ci a contestat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat in fond.

Recurenta contestă, totodată, şi acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în apel, în cuantum de 30.980 RON, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de munca efectiv depusă de avocat, cu atât mai mult cu cât nu există pretenţii în cauza dedusă judecăţii, ci s-a admis în parte apelul depus de pârâtă împotriva considerentelor sentinţei de fond, respingându-se apelul declarat împotriva încheierilor din 13.01.2014 şi 10.03.2014, ca nefondate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, atât în fond cât şi în apel, acestea sunt foarte mari, iar instanţa nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) şi următoarele din C. proc. civ.

Recurenta invocă soluţia pe care a pronunţat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Buzescu împotriva României.

În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată nu a constat în pretenţii, iar avocatul părţii adverse nu a făcut dovada că a desfăşurat o activitate în acest proces pentru a primi un onorariu de avocat în cuantum de 88.675,25 RON pentru fond şi un onorariu de avocat în cuantum de 30.980 RON pentru apel.

Acest motiv de apel nu a fost analizat de către instanţa de apel şi a fost respins fără o motivare pertinentă, cu încălcarea normelor de drept material, astfel că solicită ca instanţa de recurs să reţină cu rejudecare în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat atât în fond, cât şi în apel.

Instanţa de apel a încălcat normele de drept material, recurgând la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le încalcă în litera şi spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Instanţa a ignorat sau a dat o proprie interpretare prevederilor contractuale, prevederilor din Legea avocatului 51/1995 unde se arată că nu se pot plăti avocatului daune în caz de renunţare la serviciile acestuia, precum şi normele din C. civ. vechi, respectiv art. 960 şi următoarele.

Între C.N.A.D.N.R. şi pârât s-au încheiat contractele nr. x/2008 şi 130/2008, indicându-se ca temei juridic atât prevederile din Legea nr. 51/1995, cât şi dispoziţiile Legii nr. 448/1998 privind unităţile protejate şi persoanele cu handicap. Aceste contracte au fost executate silit pentru sumele de 484.025,48 RON şi respectiv 437.493,8 RON.

La data de 12.02.2010 raporturile juridice dintre părţi au încetat prin acordul tacit al acestora, iar avocatul a predat conform procesului-verbal de predare-primire toate dosarele ce le primise de la Companie.

Din acel moment avocatul nu a mai făcut nicio notificare către companie cu privire la eventuale debite către acesta.

Sumele pe care pârâtul le solicită în acest moment au fost plătite căţre Bugetul de Stat - Fondul persoanelor cu handicap.

În art. 4, intitulat "Clauze Speciale" din contracte se menţionează la pct. 4.2 următoarele:

"raporturile dintre părţi nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract şi/sau în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat", iar în art. 121 alin. (4) din Statul Profesiei de Avocat se menţionează:

"(4) Contractul de asistenţă juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit, dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menţionată în cuprinsul contractului."

Or în speţă, cele două contracte au fost executate în întregime pentru munca depusă de avocat.

Mai mult decât atât, art. 127 alin. (1) şi (2) din Statutul Profesiei de Avocat prevede următoarele: (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. (2)Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului," deci avocatul are dreptul doar la plata onorariului pentru munca prestată.

Onorariul îl reprezintă contravaloarea serviciilor pe care avocatul le desfăşoară în interesul clientului său, ori pentru munca depusă.

În conformitate cu prevederile art. 1321 din noul C. civ., cauzele de încetare ale contractului sunt:

"Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege".

Cele două contracte au încetat prin acordul tacit al părţilor în anul 2010 când avocatul a predat toate dosarele conform procesului-verbal depus în cauză.

În concluzie, cele două contracte au încetat tacit prin acordul părţilor în anul 2010 prin predarea-primirea dosarelor, stingându-se orice obligaţie de plată între părţi.

Următoarea critică priveşte admiterea apelului declarat de către pârât asupra considerentelor sentinţei de fond, instanţa de apel dând această decizie cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În mod greşit instanţa a respins excepţiile formulate.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii formulării apelului conform prevederilor art. 461 alin. (1) C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes în formularea căii de atac, având în vedere că apelantului-pârât nu-i sunt lezate drepturile prin dispozitivul hotărârii atacate, consideră că, aceste excepţii sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 461 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este îndreptată împotriva soluţiei din dispozitivului hotărârii atacate, ori în prezenta speţă cererea de chemare în judecată formulată de companie împotriva pârâtului a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel apelantul-pârât nu obţine niciun folos practic prin promovarea apelului.

Subiect al căii de atac este cel care are vocaţia să exercite această cale de atac, respectiv cel căruia dispozitivul unei hotărâri îi este potrivnic.

Pe fondul apelului declarat de intimatul-pârât, acesta este nefondat şi neîntemeiat, deoarece acţiunea principală a fost respinsă, iar apelantului nu i-a fost lezat niciun drept sau interes legitim, astfel că acesta nu putea exercita calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea C.N.A.D.N.R. pe fond ca neîntemeiată.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Motivele recursului declarant de pârâtul CABINET DE AVOCAT A. sunt, în esenţă, următoarele:

Cu titlu prealabil, recurentul arată că raţionamentul instanţei de trimitere, care a stat la baza soluţionării apelului său este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. În concret, instanţa de trimitere a fost învestită cu apelul formulat de această parte împotriva considerentelor reţinute de prima instanţă la soluţionarea ambelor capete de cerere ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor următoarelor hotărâri judecătoreşti definitive sau, după caz, irevocabile, după cum urmează:

(i) sentinţa civilă nr. 865/2011, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x;

(ii) decizia civilă nr. 34/A/2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x;

(iii) sentinţa civilă nr. 1673/2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x, fiind rezultatul unei confuzii pe care instanţa de apel o face între efectul pozitiv şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Contrar raţionamentului instanţei de trimitere, atât în doctrina de specialitate, cât şi în practica judiciară în materie, s-a statuat în mod constant că, în timp ce în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), nu la fel se întamplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigiosă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Din această perspectivă, împrejurarea că litigiile în care s-au pronunţat hotărârile ale căror considerente le-a opus cu putere de lucru judecat nu au avut acelaşi obiect şi cauză cu prezentul dosar, nu poate conduce la respingerea de plano a apărărilor fundamentate pe considerentele menţionate, cu atât mai mult cu cât, aceste considerente au stat la baza soluţiei pronunţate în dispozitivul hotărârilor indicate.

Critica considerentelor instanţei de apel reţinute pentru a respinge apelul formulat sub aspectul primului capăt de cerere privind constatarea încetării prin acordul părţilor a contractelor de asistenţă juridică:

În esenţă, instanţa de trimitere a reţinut că instanţa de fond a răspuns obiectului învestirii instanţei de judecată în limitele stabilite de reclamantă, potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, iar în aplicarea acestui principiu instanţa era obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de apel a concluzionat că pentru a se putea reţine o altă modalitate de încetare a raporturilor juridice, pârâtul avea posibilitatea de a formula o cerere reconvenţională, prin care să solicite constatarea intervenirii rezilierii unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.N.R., cu toate consecinţele ce decurg din această modalitate de încetare, în lumina clauzelor contractuale.

În speţă, în condiţiile în care rezilierea a intervenit ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă din partea intimatei - reclamante şi în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV inserat în contractele de asistenţă juridică, nefiind contestată de către recurent, formularea unei cereri reconvenţionale prin care să solicite instanţei constatarea rezilierii, era atât inadmisibilă, cât şi lipsită de interes.

Este greşită şi concluzia instanţei de apel referitoare la faptul că nu operează prezumţia de lucru judecat reglementată de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauzele anterioare au fost dezlegate probleme de drept diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Puterea de lucru judecat este distinctă de autoritatea de lucru judecat şi nu impune ca între litigiile soluţionate anterior şi litigiul în care se invocă puterea de lucru judecat să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca prin considerentele hotărârilor anterioare să fi tranşat aspecte deduse judecăţii în cauză.

Or, în condiţiile în care, prin trei hotărâri judecătoreşti, intrate în puterea lucrului judecat, s-a statuat, că C.N.A.D.N.R. a reziliat unilateral cele două contracte de asistenţă juridică, raţionamentul instanţei de apel este vădit nelegal şi reprezintă o încălcare flagrantă a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile contractuale stabilite de părţi în cuprinsul art. 5 din contracte, în cazul rezilierii unilaterale a contractelor în cursul demersurilor judiciare care fac sau vor face obiectul contractelor, clientul este obligat să plătească avocatului timp de trei ani de la rezilierea unilaterală a acestora, lunar, suma datorată de C.N.A.D.N.R. la bugetul de stat în baza art. 77 alin. (2) lit. a) Legea nr. 448/2006.

Faptul că societatea debitoare a achitat la bugetul de stat sumele solicitate de creditor nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei unei creanţe certe lichide şi exigibile în temeiul art. 5 din contracte, întrucât prin acest text părţile au prevăzut o clauză penală prin care au stabilit cuantumul prejudiciului suferit de avocat ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de asistenţă juridică de către client.

Din această perspectivă, se solicit ca instanţa de control judiciar să dispună înlocuirea considerentelor instanţei de apel cu propriile considerente, care să confirme puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 11673/01.10.2013, cât şi a considerentelor deciziei civile nr. 34/A/04.04.2012, fără a mai proceda la analiza voinţei părţilor exprimată prin înscrisurile întocmite între acestea, întrucât s-ar încălca dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Critica considerentelor instanţei de apel în ceea ce priveşte modul de soluţionare a apelului formulat sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere privind constatarea inexistenţei obligaţiei de plată a sumei de 7.839.868 RON:

Cu privire la motivul de apel invocat de pârât în ceea ce priveşte modul de soluţionare al celui de-al doilea capăt de cerere privind constatarea inexistentei obligaţiei intimatei-reclamante de plată a sumei de 7.839.868 RON, chiar dacă considerentele deciziei recurate, în ceea ce priveşte caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere sunt întemeiate, sunt greşite considerentele instanţei de trimitere referitoare la împrejurarea că nu pot fi opuse cu putere de lucru judecat considerentele sentinţei civile nr. 11673/0.1.10.2013, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x, întrucât acestea nu susţin soluţia pronunţată, respectiv nu reprezintă considerente decizorii.

Contrar acestui raţionament, prin contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x, în susţinerea temeiniciei contestaţiei la titlu, intimata - reclamantă a invocat aceleaşi aspecte cu privire la valabilitatea, executarea şi încetarea contractelor de asistenţă juridică, pe care le-a invocat şi în cadrul prezentului dosar.

Prin hotărârea judecătorească anterior menţionată au fost înlăturate motivele invocate de intimata - reclamantă în susţinerea temeiniciei contestaţiei la titlu, fiind admise doar cele privind actele de executare. Considerentele care au fundamentat soluţia de respingere, în rest, a contestaţiei la executare sunt cele redate anterior.

Prin urmare, în cazul acestor categorii de considerente exista interesul atacării chiar separat de dispozitiv, deoarece ele intră sub autoritatea de lucru judecat (putând fi ulterior opuse cu efectele lucrului judecat într-un alt litigiu), câtă vreme, partea are la îndemâna remediul procedural de a obţine înlăturarea din cuprinsul hotărârii a statuărilor suplimentare făcute de instanţa dincolo de limitele unei învestiri legale, a considerentelor de drept greşite sau a celor eronate şi care prejudiciază părţile din perspectiva situaţiei de fapt reţinute, astfel încât acestea ar putea fi opuse într-o judecată ulterioară.

În contradicţie cu cele reţinute de instanţa de apel, prin faptul că intimata - reclamanta nu a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 11673/01.10.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x pentru a înlătura considerentele care ar fi prejudiciat-o, acestea aşa cum au fost redate anterior, acestea au intrat în puterea de lucru judecat.

Totodată, hotărârea judecătorească anterior menţionată a validat şi caracterul de titlu executorii al contractelor de asistenţă juridică, reţinându-se, în mod definitiv şi irevocabil, existenţa în favoarea Cabinetului de Avocat A. a unei creanţe certe, lichide şi exigibile născute în temeiul art. 5 din contractele de asistenţă juridică ca efect al rezilierii unilaterale a acestora de către C.N.A.D.N.R.

Tot în acest context, în raport de considerentele reţinute prin decizia civilă nr. 1105/06.10.2016 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x, având ca obiect apelul formulat de intimata - reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 7450/15.07.2015 pronunţată de Judecătoria C|uj-Napoca prin care s-a admis contestaţia la executare formulată de recurent şi s-a constatat intervenirea compensaţiei de drept între creanţele reciproce ale părţilor, se impun a fi înlăturate considerentele greşite din cuprinsul deciziei recurate, referitoare la lipsa puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data 22 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2018 au fost admise în principiu recursurile de fac obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 25 aprilie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele care urmează:

Recursul declarant de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.):

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel nu a motivat respingerea motivului de apel privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, invocăndu-se încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Se contestă, astfel, onorariul de avocat acordat în primă instanţă, în sumă de 38.675,25 RON, cât şi onorariul acordat în apel, în cuantum de 30.980 RON.

În ceea ce priveşte onorariul acordat de prima instanţă, în cuantum de 38.675,25 RON, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a respins acest motiv de apel fără să ţină cont de prevederile legale şi fără motivare, argumentele instanţei vizând, în mod greşit, modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, fapt care excede motivelor invocate de către recurentă.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate în apel, în cuantum de 30.980 RON, recurenta invocă faptul că acestea sunt exegerate, iar instanţa nu a făcut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., fără să menţioneze ce reprezintă cheltuielile de judecată acordate.

Argumentele recurentei nu pot fi reţinute.

În etapa de cercetare a procesului, conform dispoziţiilor art. 237 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ., instanţa "va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul".

Art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod impune ca hotărârea, în considerente, să menţioneze obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de apel, raportat la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, în cuantum de 38.675,25 RON, a reţinut că asupra acestora s-a statuat definitiv prin decizia nr. 968 din 26 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x

Astfel, prin decizia mai sus arătată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, s-a stabilit că "instanţa de apel a apreciat în mod corect temeinicia măsurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea litigiului, precum şi valoarea acestuia, activitatea desfăşurată de către avocat, reţinând, totodată, în mod corect că în speţă, nu sunt aplicabile concluziile Curţii Europene de Justiţie a Drepturilor Omului în cauza Buzescu contra României".

Prin raportare la dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) din noul C. proc. civ., în mod legal, instanţa de apel a reţinut că instanţa de recurs, înlăturând critica ce viza aceste cheltuieli de judecată, aceasta nu mai putea fi reluată, dezlegarea dată de instanţa de control judiciar fiind obligatorie.

Cu privire la cheltuielile de judecată din apel, Înalta Curte constată că acestea au fost în mod legal acordate, raportat la complexitatea cauzei, la durata procesului, la activitatea avocatului, la faptul că procesul se afla în rejudecare şi la admiterea acestor cheltuieli proporţional cu partea din pretenţii admisă.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că argumentele aduse de către instanţa de apel cu privire la taxa judiciară de timbru vizează excepţia nelegalei timbrări a apelului, excepţie invocată de către pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A. şi nu cheltuielile de judecată acordate.

Motivul de recurs ce vizează încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material raportat la capătul principal de cerere, ce are ca obiect constatarea încetării contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi nr. 130/2008 prin acordul părţilor, nu poate fi reţinut.

Argumentele referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4.2 din contractele de asistenţă juridică, precum şi a prevederilor art. 121 alin. (4) şi respectiv art. 127 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care suma de 7.839.686 RON, cu privire la care se recurenta solicită a se constata că nu este datorată, nu reprezintă onorariu de avocat, ci daune-interese cu privire la care părţile au convenit prin clauza penală inserată la art. 5 din cele două contracte.

Trebuie menţionat, de asemenea, că nici art. 1321 din noul C. civ., invocat de către recurentă, nu este incident în cauză, faţă de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit căruia:

"Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor."

Această dispoziţie legală trebuie coroborată cu art. 5 din acelaşi act normativ:

"(1) Dispoziţiile C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispoziţiile C. civ. sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a C. civ.."

Reiese, aşadar, că pentru ipoteza succesiuni în timp a legii civile, legiuitorul a optat pentru regula previzuinii, motiv pentru care art. 1321 din noul C. civ. nu este aplicabil celor două contracte de asistenţă juridică, respectiv nr. 127/2008 şi nr. 130/2008.

Un ultim motiv de recurs vizează faptul că, prin admiterea apelului declarat de pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţiile invocate de către recurentă, ce vizau excepţia inadmisibilităţii apelului, raportat la dispoziţiile art. 461 alin. (1) din noul C. proc. civ. şi respectiv excepţia lipsei de interes în declararea căii de atac.

Argumentele recurentei nu sunt fondate.

Oricare dintre părţile de la judecata de primă instanţă, indiferent de poziţia procesuală, poate avea calitatea de apelant.

Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. statuează:

"Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii".

Aşadar, ca regulă, partea care a căştigat procesul nu are interes să atace hotărârea primei instanţe, însă, raportat prevederile art. 461 alin. (2) din noul C. proc. civ., "în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, raportat la textul de lege mai sus evocat, respingerea de către curtea de apel a excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de interes a apelului declarat de pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., este legală.

Pe de o parte, apelul declarat de pârât vizează exclusiv considerentele sentinţei civile nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar pe de altă parte, acesta a invocat dezlegări de drept greşite, precum şi constatări de fapt care îl prejudiciau.

Recursul declarat de pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A. împotriva considerentelor deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x este, de asemenea, nefondat.

Un prim argument vizează critica adusă considerentelor instanţei de apel reţinute pentru respingerea capătului de cerere privitor la constatarea încetării prin acordul părţilor a celor două contracte de asistenţă juridică.

Înalta Curte constată că prin capătul principal de cerere, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.) a chemat în judecată pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că au încetat în mod tacit prin acordul părţilor contractele de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi 130/2008, începând cu data de 10.02.2010, conform proceselor de predare-primire dosare, stingându-se orice obligaţie de plată între părţi.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", în acelaşi sens statuând şi art. 22 alin. (6) din acelaşi cod:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Prin principiul disponibilităţii se înţelege şi faptul că reclamantul trasează iniţial cadrul procesual, acesta trebuind să indice, între altele, părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Având în vedere principiul disponibilităţii mai sus enunţat, reclamantul este cel care decide pretenţia pe care o supune judecăţii, motivarea în fapt şi în drept a acesteia, instanţa având obligaţia să se pronunţe numai asupra a ceea ce părţile au dedus judecăţii, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual stabilit de acestea.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la temeiul de drept invocat de către reclamant, reiese că în mod corect curtea de apel a reţinut instanţa a fost învestită, raportat la acest capăt de cerere, numai cu analizarea încetării contractelor de asistenţă juridică prin acordul părţilor.

Critica referitoare la puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 11673 din 01 octombrie 2013, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x, cât şi a considerentelor deciziei civile nr. 34/A din 04 aprilie 2012, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x în ceea ce priveşte încetarea celor două contracte de asistenţă juridică prin rezilierea unilaterală din partea reclamantei, este nefondată.

Puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca puterea de lucru judecat, nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată anterior şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

Conform dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din noul C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Autoritatea de lucru judecat priveşte numai considerentele decisive şi pe cele decizorii. Aşadar, raportat la prevederile art. 430 alin. (2) din noul C. proc. civ., considerentele decizorii sunt cele prin care se rezolvă chestiuni litigioase ce sprijină soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Dincolo de aceste argumente teoretice, Înalta Curte constată că litigiul înregistrat sub nr. x, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 865/2011 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă şi ulterior prin decizia civilă nr. 34/A din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi irevocabil prin decizia nr. 943 din 07 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a avut ca obiect nulitatea absolută a contractelor de asistenţă juridică nr. 127/2008 şi respectiv 130/2008 pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală şi lipsa obiectului.

Problemele de drept ce au făcut obiectul acestei cauze, dezlegate prin hotărârile invocate de către recurent cu putere de lucru judecat, fiind diferite faţă de cele deduse judecăţii în prezenta cauză, nu pot duce la aplicarea prezumţiei de lucru judecat, aşa cum în mod legal a apreciat curtea de apel.

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la puterea de lucru judecat invocată de către recurent raportat la considerentele sentinţei civile nr. 11673 din 01 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x, care a avut ca obiect contestaţie la executare.

Nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat, nici în ceea ce priveşte obligaţia de plată a sumei de 7.839.868 RON, prin raportare la sentinţa civilă nr. 7450/2015 din 15 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, definitivă prin decizia civilă nr. 1105/A/2016 din 06 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă în dosarul nr. x, în condiţiile în care şi această cauză a avut ca obiect contestaţie la executare, instanţa nefiind învestită cu rezilierea unilaterală a celor două contracte de asistenţă juridică.

Înalta Curte constată că, în mod legal, curtea de apel a apreciat că cererea reclamantei privind constatarea că C.N.A.D.N.R. nu datorează suma de 7.839.868,00 RON cabinetului de avocatură (sumă stabilită de executor judecătoresc), deci nu mai are nici o obligaţie de plată către pârât începând cu 10.02.2010, data încheierii proceselor-verbale de predare-primire dosare dintre părţi şi încetarea contractelor în mod tacit prin acordul părţilor, este o cerere accesorie, a cărei rezolvare depinde de soluţia data capătului de cerere principal.

Reiese, aşadar, că soluţia capătului de cerere principal fiind aceea de respingere, instanţa de apel, în mod legal, a respins capătul de cerere accesoriu, acesta neavând o existenţă de sine stătătoare, ci depinzând de cererea principală.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi recursul declarat de recurentul - pârât CABINET DE AVOCATURĂ A. împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât CABINET DE AVOCATURĂ A.mpotriva considerentelor aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.