Constitutional exception admissibility in bankruptcy asset sales: scope of judicial review under Law No. 47/1992

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 aprilie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat contestaţie prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii Adunării generale a creditorilor din data de 12 martie 2015 cu privire la valorile stabilite ale bunurilor, metoda de vânzare, regulamentul de vânzare, datele licitaţiilor organizate, precum şi toate actele subsecvente întocmite având la bază aceste chestiuni.

Prin capătul doi al acţiunii, reclamanta a solicitat anularea procedurilor de licitaţie organizate de lichidatorul judiciar în datele de 30 martie 2015, 6 aprilie 2015, 20 aprilie 2015 şi a proceselor-verbale aferente acestor proceduri, precum şi refacerea procedurilor de lichidare a bunurilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 845/Sind/2016 Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia şi acţiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., împotriva procedurilor de licitaţie publică organizate de lichidatorul judiciar B. în datele de 30 martie 2015, 6 aprilie 2015, 20 aprilie 2015, în procedura de insolvenţă privind pe debitoarea S.C. C. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A.

La termenul din 14 februarie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în măsura în care se interpretează în sensul că regulamentul de vânzare întocmit de lichidatorul judiciar nu se completează cu dispoziţiile corespunzătoare ale C. proc. civ. din materia executării silite referitoare la termenul în care se poate face vânzarea în situaţia în care prin regulament nu s-a prevăzut data licitaţiei şi regulamentul nu conţine niciun element obiectiv în raport cu care termenul/intervalul licitaţiei să poată fi determinat cu precizie. O astfel de interpretare, în opinia reclamantei, încalcă dreptul său la un proces echitabil, dispoziţia fiind lipsită de previzibilitate.

Prin decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Totodată, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 845/S/2016 pronunţată de Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o.

În motivarea acestei decizii, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstiuţionalitate a dispoziţiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, invocată de reclamantă, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a reţinut că aceasta nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, având în vedere că aceasta nu pune în relaţie legea cu faptele, ci legea cu Constituţia, asigurând convergenţa sistemului legislativ cu Constituţia.

Sub acest aspect, s-a apreciat că finalitatea demersului judiciar al reclamantei constă în a pune în relaţie legea cu faptele, iar autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de împrejurarea că prin dispoziţiile legii speciale, respectiv prin voinţa adunării creditorilor, se derogă de la aplicarea legii generale, respectiv C. proc. civ., aceste chestiuni fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului.

Instanţa de apel a mai reţinut sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale că, prin edictarea normei de la art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a dorit să valideze o procedură de valorificare a bunurilor care se efectuează cu celeritate, pentru protejarea intereselor creditorilor dar şi ale debitoarei, fără ca aceasta să însemne o restrângere a drepturilor reclamantei, o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, o îngrădire a accesului liber la justiţie, fiind doar norme ale legii speciale, la latitudinea autorităţii legiuitoare competente pentru buna desfăşurare a actului de justiţie.

În plus, s-a apreciat că dreptul accesului la justiţie este protejat atât de art. 21 din Constituţie, cât şi de art. 6 din Convenţie, iar dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu constituie o ingerinţă a statului, întrucât dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, ci poate face obiectul unor limitări. Instanţa a mai constatat că acestea sunt implicit permise, întrucât dreptul de acces la justiţie necesită prin însăşi natura sa o reglementare din partea statelor, reglementare care poate să varieze în timp şi spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele de care dispun comunitatea şi persoanele individuale. S-a mai reţinut că, în cauza Khalfaoui c. Franţei s-a constatat compatibilitatea limitărilor prevăzute de legislaţia internă cu dreptul de acces la un tribunal recunoscut de art. 6 paragraful l din Convenţie, în sensul că accesul liber la justiţie depinde de particularităţile procedurii în cauză şi, în consecinţă, trebuie ţinut cont de ansamblul procesului condus în contextul ordinii juridice.

La data de 15 martie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 motivat de faptul că:

a) obiectul excepţiei priveşte o lege, ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, în speţă, art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Sub acest aspect s-a învederat că prin decizia nr. 349/19.12.2001 şi decizia nr. 536/08.04.2011 Curtea Constituţională a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate şi anumite interpretări care se pot da unui text de lege;

b) legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare. Din această perspectivă s-a precizat că prin decizia nr. 766/2011 Curtea Constituţională a constatat că sintagma "în vigoare" este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare;

c) legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Sub acest aspect, reclamanta a subliniat că soluţionarea excepţiei are legătură directă cu soluţionarea litigiului, întrucât unul dintre motivele contestaţiei a vizat tocmai neprevederea în regulamentul de vânzare a termenului la care s-au ţinut licitaţiile şi faptul că, deşi acest termen nu a fost prevăzut, nu s-a făcut aplicarea în completare a textului corespondent din C. proc. civ.

d) dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În acest sens, reclamanta a precizat că dispoziţia criticată nu a mai făcut obiectul niciunei alte sesizări ale Curţii Constituţionale.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că, în măsura în care datele licitaţiilor nu au fost cuprinse în dezbaterile Adunării creditorilor, iar dispoziţiile C. proc. civ. nu ar fi aplicabile în completare, în accepţiunea sa, ar rezulta o lipsă totală de previzibilitate cu privire la perioada în care lichidatorul judiciar ar putea organiza licitaţii, neexistând nicio posibilitate de control asupra acestora.

În plus, recurenta a arătat că lipsa de previzibilitatea a unei dispoziţii legale, care pune partea în imposibilitatea de a-şi regla în mod corespunzător conduita, aduce atingere dreptului constituţional la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

La data de 5 mai 2017, recurenta a depus la dosar precizări cu privire la cererea de recurs formulată, susţinând că îşi întemeiază calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în sensul că, în opinia reclamantei, soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost bazată exclusiv pe motive străine de natura cauzei, aceasta fiind totodată dată cu încălcarea normelor de drept material, având în vedere că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu permit instanţei de fond alte verificări pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, în afara celor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992. În plus, recurenta a susţinut că instanţa nu a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în baza respectivelor prevederi, ci soluţia de respingere priveşte chiar o soluţionare pe fond a excepţiei.

La data de 15 iunie 2017, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică. În plus, intimata a susţinut că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală, instanţa reţinând în mod corect că problemele de drept semnalate nu prezintă neclarităţi ce ar necesita parcurgerea acestei proceduri de sesizare, nefiind vorba despre modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege şi neexistând sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.

La data de 19 iunie 2017 a formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică. În plus, s-a învederat că, în mod întemeiat Curtea de Apel Braşov a reţinut faptul că, în realitate, criticile invocate de reclamantă vizau fondul cauzei, şi nu reprezentau o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.

La data de 24 iulie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi S.C. D. S.R.L., prin întâmpinări. În continuare, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Prin rezoluţia a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) şi art. 13 din Legea nr. 47/1992.

Prin raportul întocmit la data de 28 septembrie 2017, s-a constatat că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă este admisibil în principiu, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 6 martie 2018, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi a stabilit termen de judecată la data de 15 mai 2018.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a criticat decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă din perspectiva faptului că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dipoziţiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că instanţa de apel nu a reţinut că, în speţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi, mai mult decât atât, nu ajunge la concluzii contrare în acest sens.

Reclamanta S.C. A. S.A. a mai criticat decizia recurată şi cu privire la faptul că motivele prezentate de instanţa de apel, în argumentarea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, sunt străine de natura cauzei.

Instanţa de recurs apreciază că această critică este nefondată, deoarece, în cauză, considerentele instanţei de apel nu sunt străine de natura pricinii, numai că, în cuprinsul considerentelor, instanţa răspunde de fapt excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamanta S.C. A. S.A., încălcându-şi astfel competenţa generală, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

A treia critică de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă în cadrul recursului vizează faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că, în speţă, considerentele deciziei recurate reprezintă, în realitate, o soluţie dată chiar excepţiei de neconstituţionalitate.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este fondată, motiv pentru care va dispune casarea deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 şi trimiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, spre rejudecare, Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, astfel încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

Aşa fiind, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei.

Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel Braşov a reţinut că această excepţie nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, având în vedere că aceasta nu pune în relaţie legea cu faptele, ci legea cu Constituţia, asigurând convergenţa sistemului legislativ cu Constituţia.

În plus, s-a apreciat că finalitatea demersului judiciar al reclamantei constă în a pune în relaţie legea cu faptele şi că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de împrejurarea că prin dispoziţiile legii speciale, respectiv prin voinţa adunării creditorilor, se derogă de la aplicarea legii generale, C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, şi nu să efectueze verificări pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum în mod greşit a procedat.

Chiar dacă nu se poate reţine că justificarea soluţiei instanţei de apel este străină de natura cauzei, totuşi, prin aprecierile redate prin considerente, această instanţă şi-a depăşit propria competenţă. Examenul, în substanţa argumentelor prezentate de parte în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a depăşit limitele de control permise instanţei jurisdicţionale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a reprezentat însăşi soluţia dată asupra excepţiei, care nu era în căderea sa.

Depăşirea acestor limite reprezintă o încălcare a competenţei generale a instanţei judecătoreşti, deoarece aprecierile realizate asupra conţinutului textului de lege atacat intră în competenţa Curţii Constituţionale a României.

În realitate, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, printr-o motivare care priveşte soluţionarea pe fond a excepţiei, încălcând astfel dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, care stabilesc cine este competent să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti, respectiv Curtea Constituţională.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi va trimite cauza aceleaşi instanţe spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 459/Ap din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.