Tort claim for lost insurance profits reinstated; insurer's registry-update duty found, case remanded

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ilfov, secţia civilă, la data de 23 decembrie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 1.224.922,87 RON, reprezentând atât damnum emergens, cat şi lucrum cessans pentru pierderile suferite ca urmare a împiedicării desfăşurării activităţi de către pârâtă, calculate pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 2263 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în speţă, temeiul acţiunii îl constituie dispoziţii referitoare la răspunderea civilă delictuală (articolul 998 C. civ. 1864) care presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţie.

S-a reţinut că nu există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, întrucât nu s-a demonstrat că omisiunea modificării în registru ar fi fost cauza imediată şi necesară a pierderii suferite sau a beneficiului nerealizat, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 32/2000 nu condiţionează interdicţia desfăşurării activităţii de către agent, de efectuarea modificării în registru.

Mai mult decât atât, instanţa de apel a apreciat că interdicţia vizează încheierea a două contracte de agent, în acelaşi timp cu doi asigurători, însă nu aceasta este situaţia din speţă având în vedere că primul contract încetase, iar această împrejurare putea fi adusă la cunoştinţa potenţialilor cocontractanţi şi de către reclamantă.

Din această perspectivă s-a constatat că singurul demers dovedit întreprins de S.C. A. S.R.L. este cel referitor la adresa C. (întreaga construcţie a acţiunii delictuale fiind bazată pe refuzul acesteia). Totodată, s-a reţinut că nici reclamanta nu a adus la cunoştinţa C. încetarea contractului cu B..

În continuare, instanţa de apel a mai reţinut că nu este necesară atribuirea unui nou cod după radierea agentului de asigurări din registru, astfel cum rezultă şi din art. 2 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 10/2007, acest cod atribuindu-se agentului de asigurări odată cu deschiderea registrului, conform art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 10/2007.

La data de 23 noiembrie 2016, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 2263 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Prin raportul întocmit în cauză s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte a fost sesizată cu un recurs declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar în ceea ce priveşte atacarea cu recurs a sentinţei civile nr. 2263 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, s-a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la aceasta întrucât, sentinţa evocată a fost supusă controlului judiciar, Curtea de Apel Bucureşti pronunţându-se asupra ei prin decizia nr. 1428/28.09.2016.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea în întregime a deciziei atacate cu recurs şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Ilfov.

În cuprinsul recursului, recurenta S.C. A. S.R.L. a susţinut că, dispoziţiile privind obligativitatea radierii sunt prevăzute în vederea respectării art. 34 alin. (8) din Legea nr. 32/2000, în sensul în care un agent de asigurare să nu poată încheia poliţe de asigurare pentru doi sau mai mulţi asigurători, transformându-se astfel într-un broker de asigurare.

În plus, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu dispune ea însăşi radierea din registrul agenţilor, ci societatea de asigurare cu care agentul de asigurare are contractul de intermediere încheiat.

Totodată, recurenta a mai arătat că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 25 din Ordinul nr. 10/2007, întrucât acest articol se referă la acţiunile de control tematic care se dispun de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în temeiul art. 381 din Legea nr. 32/2000, iar radierea din registru la care face referire tot acel articol se referă la o radiere ca sancţiune pentru normele încălcate. Mai mult decât atât, recurenta a criticat interpretarea instanţei în sensul că recurenta trebuia să aducă la cunoştinţă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor toate aceste lucruri, cu atât mai mult cu cât, în opinia reclamantei, această obligaţie nu se afla în sarcina sa.

În continuare, recurenta a precizat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că registrul este ţinut doar pentru aducerea la cunoştinţa clienţilor a informaţiilor cu privire la activitatea intermediarilor. În opinia recurentei, acest registru este public şi este ţinut pentru opozabilitatea înscrierilor faţă de terţele persoane, fie ele clienţi, fie intermediari sau societăţi de asigurare.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. art. 264 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd examinarea de către instanţă a probelor administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

În plus, recurenta a mai menţionat că pentru perioada de după intrarea în vigoare a noului C. civ. sunt aplicabile dispoziţiile acestui cod, inclusiv prevederile art. 1385 alin. (1)-(4) şi criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei prevăzute de art. 1358 C. civ.

Sub acest aspect s-a subliniat că pârâta a refuzat cu rea-credinţă să dea curs solicitărilor reclamantei, iar pentru toată această perioadă, S.C. A. S.R.L. a suferit prejudicii ca urmare a faptului ca nu a mai putut gestiona şi încheia asigurări pentru întreg portofoliul de asiguraţi gestionat de societatea reclamantă.

Recurenta-reclamantă critică raţionamentul instanţei de apel conform căruia este suficientă înştiinţarea asigurătorilor în sensul că a încetat contractul iniţial, întrucât acesta ar permite încheierea mai multor contracte în acelaşi timp, cu mai mulţi asigurători, pentru aceleaşi clase de asigurare.

În fine, recurenta a mai susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a expus situaţia de fapt reţinută, nefiind totodată indicate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

La data de 7 iulie 2017, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, având în vedere că motivele invocate nu se circumscriu celor prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a precizat, cu privire la motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că recurenta, în cuprinsul recursului, nu a arătat care sunt argumentele în susţinerea acestui motiv, ci doar l-a indicat formal la finalul cererii de recurs.

În plus, pârâta a mai învederat că, prin invocarea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta propune o nouă analiză a fondului cauzei, susţinând toate motivele de netemeinicie invocate şi în faza apelului.

Mai mult, s-a subliniat că recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, a susţinut şi încălcarea normelor de procedură constând în lipsa examinării îndeajuns a probelor, respingerea probei cu martori de către instanţa de fond precum şi o presupusă stăruinţă insuficientă a instanţei de apel în administrarea probelor, aspecte care însă, în opinia pârâtei, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În subsidiar, în cazul în care instanţa va aprecia că recursul este admisibil, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susţinut că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale având în vedere că fapta ilicită a pârâtei nu a adus atingere drepturilor reclamantei, existenţa unui prejudiciu nu a putut fi stabilită cu certitudine şi că nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât recurenta şi-ar fi putut relua activitatea de agent de asigurare în orice moment, fără a încălca dispoziţiile legii privitoare la interdicţia de a intermedia asigurări pentru mai mulţi asigurători.

La data de 27 iulie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Referitor la criticile privind motivele recursului, recurenta a arătat că motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost detaliat îndeajuns de societatea recurentă şi se încadrează în dispoziţia legală prevăzută de cod. Sub acest aspect s-a susţinut că motivarea instanţei cuprinde atât considerente contradictorii, fiind în acelaşi timp şi superficială, dar şi considerente străine de natura cauzei. În acest sens, reclamanta a susţinut că instanţa de apel s-a mărginit să copieze considerentele hotărârii atacate, fără sa răspundă împrejurărilor criticate şi fără să analizeze cauza temeinic. Practic, în opinia reclamantei, soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii apare ca nemotivată.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că acesta vizează încălcarea legii de drept substanţial în ceea ce priveşte extinderea de către instanţa de judecată a normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, precum şi restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor normei de către instanţa de judecată. În plus, s-a învederat că textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat de către instanţa de apel o interpretare greşită.

Prin rezoluţia a aflată la dosar s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 7927,11 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din 17 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din camera de consiliu din data de 21 martie 2017, pronunţate în dosarul nr. x A fost eşalonată plata taxei de timbru în cuantum de 7.927,11 RON, stabilită în sarcina sa în dosarul nr. x, în 10 rate lunare, începând cu data de 15 iunie 2017.

Prin raportul întocmit la data de 28 septembrie 2017, s-a constatat că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este admisibil în principiu, raportat la valoarea litigiului.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

De asemenea, a formulat punct de vedere la raport şi intimata-pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 6 martie 2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A.. Prin aceeaşi încheiere, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a stabilit termen de judecată la data de 15 mai 2018.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va admite, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere următoarele considerente:

Prin contractul de mandat nr. 2106 din 2 iunie 2006 încheiat între părţile litigiului, reclamanta, în calitate de mandatar a fost împuternicită de către pârâta-mandant să organizeze, să coordoneze şi să gestioneze în numele şi pe seama mandantului activitatea de asigurare în cadrul Agenţiei D. S.A. Victoria, prin negocierea şi încheierea de contracte de asigurare cu clienţi persoane fizice şi juridice, române sau străine.

Reclamanta a desfăşurat această activitate în perioada 2 iunie 2006 - 4 aprilie 2011, când a renunţat la contractul de mandatat, cu acordul pârâtei, susţinând că după momentul încetării contractului, pentru a putea încheia un alt contract de mandat, cu o altă societate, pârâta trebuia să procedeze în termen de 10 zile la radierea sa din registrul agenţilor de asigurare, invocând prevederile art. 6 şi 27 din Ordinul CSA nr. 10/2007.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la despăgubiri pentru prejudiciul creat pe perioada în care nu a mai putut gestiona şi încheia asigurări pentru întreg portofoliul de asiguraţi gestionaţi, din culpa pârâtei, care, cu rea-credinţă a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de radiere, deşi a fost notificată în acest sens.

Societatea reclamantă, în calitate de agent de asigurare, face parte din categoria mai largă a intermediarilor în asigurări, care include, conform pct. 55 a art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor (în continuare Legea nr. 32/2000), persoanele fizice sau juridice denumite broker de asigurare, asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în schimbul unui comision sa a unei remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile legii. Intermediarii mijlocesc raportul de asigurare între asiguraţi şi asigurători.

La nivelul Uniunii Europene, activitatea intermediarilor în asigurări a fost reglementată prin Directiva 77/92/CEE, având ca principal obiectiv consacrarea principiului libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor de intermediere, urmată de Directiva nr. 2002/92/CE, privind intermedierea în asigurări, ale cărei dispoziţii au urmărit armonizarea legislaţiilor naţionale în vederea creării unei pieţe unice în această materie. În sistemul nostru de drept, principala reglementare a intermediarilor în asigurări o constituie Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin Ordinul nr. 10/2007, dispoziţii legale aplicabile litigiului dedus judecăţii.

În scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, prin Legea nr. 32/2000 a fost înfiinţată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (art. 4), autoritate administrativă care autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare/reasigurare să desfăşoare activităţile specifice de asigurare, respectiv intermediere în asigurare (art. 5 lit. b), art. 35 alin. (1) şi aprobă la cererea lor, limitarea, suspendarea sau, după caz, încetarea activităţii, după verificarea situaţiei financiare a acestora (art. 5 lit. g). De asemenea, deschide şi menţine Registrul asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări (art. 5 lit. r), registru care cuprinde codul unic alocat fiecăruia (art. 34 alin. (11) din Legea nr. 32/2000, coroborat cu art. 12 alin. (16) din lege, art. 8 din Ordinul nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări).

După înregistrarea în registru, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite asigurătorilor şi reasigurătorilor pe care i-a autorizat, certificate de înmatriculare.

Din categoria intermediarilor în asigurări, doar brokerii de asigurare/reasigurare sunt supuşi autorizării, ceilalţi intermediari, printre care şi agentul de asigurare persoană juridică - situaţia reclamantului din speţă - sunt supuşi înregistrării la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 32/2000) şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui certificat de înregistrare eliberat de asigurătorul cu care are încheiat contractul de agent. (art. 14 alin. (6) din Ordinul nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări). Asigurătorii nu pot exercita activităţi de asigurare prin intermediari neautorizaţi şi/sau neînregistraţi (art. 33 alin. (2.

Aşadar, agentul de asigurare, indiferent că este persoană fizică sau juridică nu este supus autorizării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Legea menţionează existenţa în privinţa sa a unei autorizaţii valabile scrise din partea unui asigurător, ceea ce înseamnă că trebuie să se afle într-o relaţie contractuală cu acesta, prin încheierea unui contract de agent.

Importanţa pe care legiuitorul o acordă autorizării/înregistrării intermediarilor în asigurări/reasigurări, care are la bază fie un certificat de înmatriculare, fie un certificat de înregistrare, după categoria intermediarului în cauză, este dată de necesitatea asigurării stabilităţii în materie, protecţiei drepturilor asiguraţilor, care trebuie informaţi corespunzător, iar această importanţă se reflectă inclusiv în: reglementarea obligaţiei de a pune la dispoziţia clienţilor, în scris, înainte de încheierea, modificarea ori reînnoirea contractului de asigurare sau de reasigurare, pe lângă alte date, şi registrul în care a fost înscris agentul respectiv, precum şi modalităţile prin care se poate verifica această înscriere (art. 33 alin. (3) din lege), obligaţia de a face publică pe pagina de internet a societăţilor de asigurare ori a brokerilor, registrul corespunzător categoriei de intermediari care îşi desfăşoară activitatea de intermediere în numele şi contul acestora (art. 26 alin. (1) din Norme), cât şi prin obligaţia afişării la toate sediile, la loc vizibil, a copiilor după certificatul de înmatriculare emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, ori după certificatul de înregistrare emis de asigurători/reasigurători, pentru agenţii de asigurare/reasigurare, persoane juridice (art. 33 alin. (14), coroborat cu art. 34 alin. (4)1 din lege).

În acest scop, potrivit art. 34 alin. (4) din Legea nr. 32/2000, asigurătorii sunt obligaţi să deschidă şi să menţină un registru, denumit Registrul agenţilor de asigurare, în sistem computerizat, cu arhivarea obligatorie a tuturor modificărilor şi actualizarea periodică a tuturor datelor (art. 34 alin. (4)3), registru care face parte din Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, prevăzut la art. 5 lit. r). Forma şi conţinutul acestui registru sunt stabilite prin art. 1 alin. (1) lit. a), prin raportare la art. 2 alin. (1) care face trimitere la anexele nr. 1 şi nr. 2 din Ordinul nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări (în continuare Norme).

Toate aceste modificări survenite şi arhivate obligatoriu trebuie transmise mai departe, pentru a fi operate în registrul deschis şi menţinut de autoritatea administrativă. Astfel, art. 27 din Norme, prevede că asigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare au obligaţia de a transmite în format electronic Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, orice modificări survenite în registrul agenţilor proprii, respectiv în registrul personalului propriu şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj.

Datele înscrise în registru şi transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt accesibile publicului în permanenţă şi sunt verificate periodic de această autoritate, care reglementează şi supraveghează activitatea de asigurare şi de intermediere a asigurărilor.

Prin urmare, toate aceste reglementări legale descriu existenţa unei proceduri transparente, cu obligaţii clare ale celor chemaţi să exercite activitatea de asigurare, în privinţa ţinerii unei evidenţe stricte a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească cei care desfăşoară acest tip de activitate, sistemul fiind unul centralizat şi coordonat de o autoritate administrativă supremă, procedură menită, în primul rând, aşa cum s-a menţionat anterior, să apere drepturile asiguraţilor, îndeplinind condiţia de opozabilitate faţă de aceştia.

În acest context se remarcă importanţa, decurgând de altfel dintr-o obligaţie legală, a menţinerii actualităţii înscrierilor din registru, aşadar, inclusiv a radierii unui agent de asigurare, căruia i-a încetat autorizaţia (contractul de agent), indiferent de cauză: nu mai îndeplineşte prevederile Legii nr. 32/2000, solicită acest lucru în scris ori conducătorul şi personalul care se ocupă cu distribuţia produselor de asigurare nu obţine certificatul de pregătire profesională, conform normelor în vigoare.

Instanţa de apel a analizat condiţia privitoare la fapta ilicită dintr-o perspectivă greşită, prin invocarea art. 25 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 10/2007, reţinând că pârâta nu a săvârşit nicio faptă ilicită de vreme ce însăşi reclamanta putea sesiza Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru luarea măsurilor legale.

Potrivit acestui text legal, "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune în urma acţiunilor de control măsurile ce se impun pentru remedierea abaterilor constatate în activitatea de intermediere, inclusiv radierea din registru a persoanelor în cauză".

Textul se coroborează cu dispoziţiile din lege care reglementează atribuţiile acestei entităţi juridice şi care prevăd la art. 5 lit. h)1 că " în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor", precum şi la lit. h)2 că "în vederea protejării intereselor asiguraţilor şi a potenţialilor asiguraţi, efectuează controale periodice sau inopinate la sediile asigurătorilor, reasigurătorilor şi ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, face investigaţii detaliate privind condiţiile de desfăşurare a activităţii de către aceştia, între altele prin colectarea de informaţii şi solicitarea de documente privind activitatea lor".

Este vorba, deci, de radierea din registru cu titlu de sancţiune a persoanelor supuse controlului exercitat de autoritatea învestită cu astfel de atribuţii prin lege, pentru abaterile săvârşite în activitatea întreprinsă.

Radierea prezintă importanţă şi din perspectiva dispoziţiilor art. 34 alin. (8) din Legea nr. 32/2000, care prevăd că "un agent de asigurare persoană fizică sau juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător".

Astfel, se reţine că raporturile dintre asigurător şi intermediar sunt cele specifice mandatului cu reprezentare, deoarece, primul îl împuterniceşte pe al doilea să negocieze şi să încheie contracte de asigurare cu terţii în numele său.

Una dintre obligaţiile intermediarului în asigurări este aceea de a aduce la cunoştinţa asiguratului cu care încheie contractul de asigurare, împuternicirea în temeiul căreia acţionează (contemplatio domini).

Consumatorul, în virtutea dreptului său la informare şi siguranţă, a dreptului de a alege, poate cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinţate de reprezentat şi, dacă reprezentarea este cuprinsă într-un înscris, să îi remită o copie a înscrisului, semnată pentru conformitate.

Obligativitatea prezentării calităţii de intermediar în asigurări este prevăzuta şi în Ordinului nr. 23/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări sunt obligaţi să le furnizeze clienţilor, precum şi alte cerinţe pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, care, la art. 8 pct. 1 lit. b) prevede că înainte de încheierea unui contract agentul de asigurare trebuie să prezinte numărul de înregistrare în registru, modalitatea de verificare şi codul unic şi care fac dovada faţă de terţi a calităţii de intermediar în asigurări.

Or, cum un agent de asigurare, pentru aceeaşi clasă de asigurări, nu poate fi mandatarul decât al unui asigurător, rezultă importanţa pe care o prezintă radierea înregistrării.

Din această perspectivă se impune reexaminarea cauzei, pentru a se stabili în ce măsură a fost afectat patrimoniul reclamantei prin neefectuarea de către pârâtă a menţiunilor privitoare la radierea înregistrării, deoarece, aşa cum s-a reţinut, instanţa de apel a efectuat analiza dintr-o perspectivă greşită, prin interpretarea eronată a prevederilor legale incidente.

Urmează a se stabili dacă reclamanta a fost împiedicată să desfăşoare, din culpa pârâtei, după încetarea raporturilor contractuale cu aceasta, activităţi de intermediere pentru aceeaşi clasă de asigurări şi să se examineze îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii delictuale, pornind de la dezlegarea din prezenta decizie, conform căreia efectuarea radierii şi evidenţierea ei în registru constituie o obligaţie atribuită de legiuitor celor care deschid, menţin şi gestionează astfel de registre în sistemul de asigurări.

În baza acestor considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă care va fi casată, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte motivul invocat ulterior, referitor la nealcătuirea legală a completului de judecată care a soluţionat cauza în primă instanţă, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se va reţine că sunt incidente prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol, conform căruia "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Reclamanta a putut invoca această critică pe calea apelului, fiindu-i cunoscută, încă de la data pronunţării hotărârii din prima instanţă, componenţa completului de judecată.

Prin urmare, acest motiv de recurs va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018.