Constitutional unconstitutionality exception for owner association resolution contestation period dismissed due to prior Constitutional Court decision

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, la data de 4 august 2015 sub nr. x/2015*, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F. şi G. a solicitat instanţei să dispună anularea hotărârii adunării generale a proprietarilor din data de 2 februarie 2015, pe care o consideră nelegală, fiind emisă cu încălcarea Legii nr. 230/2007.

Prin sentinţa nr. 138 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii. Totodată, a fost admisă cererea reclamantului A. şi s-a dispus anularea Hotărârii adunării generale a proprietarilor din cadrul Asociaţiei de proprietari Central Rădăuţi din data de 2 februarie 2015.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B.

Prin încheierea din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, invocată de apelanta-pârâtă B. "Central" Rădăuţi prin preşedinte C., în cadrul dosarului nr. x, având ca obiect soluţionarea apelului declarat de pârâţii B. prin preşedinte C., C., D., E., F. împotriva sentinţei nr. 138 din 27 aprilie 2016 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, intimaţi fiind reclamantul A. şi pârâtul G.

În considerentele încheierii, instanţa a reţinut, în esenţă că, faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituţională a României s-a pronunţat anterior asupra acestei excepţii, iar pe de altă parte, aceasta nu este în măsură să legifereze prin indicarea unei date de la care curge termenul prevăzut în art. 26 din Legea nr. 230/2007.

La data de 24 septembrie 2016, recurenta-pârâtă B. a formulat recurs împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că va depune motivele de recurs după ce va lua cunoştinţă de motivarea încheierii atacate.

La data de 10 noiembrie 2016, recurenta-pârâtă a depus la dosar motivele recursului formulat împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a susţinut că, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 230/2007 nu au mai fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Sub acest aspect, se mai arată că, prin decizie nr. 670/2011 a fost constatată ca fiind neconstituţională doar o sintagmă din cuprinsul dispoziţiei criticate, respectiv sintagma "de la adoptarea acesteia".

Recurenta a învederat că, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, întrucât se impune verificarea constituţionalităţii art. 26 din Legea nr. 230/2007, din perspectiva faptului că nu a fost stabilită o dată de la care să curgă termenul de 45 de zile de contestare a unei hotărâri adoptate de B.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa desfiinţării încheierii atacate, iar în rejudecare a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007.

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport cu decizia nr. 670 din 18 mai 2011 a Curţii Constituţionale, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 147 alin. (1) din Constituţia României.

Totodată, a formulat întâmpinare şi intimatul C., prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa desfiinţării încheierii atacate şi trimiterea cererii de sesizare Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2017 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, stabilindu-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 7 noiembrie 2017.

La termenul din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 24 noiembrie 2017, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de reluare a judecării cauzei, cerere care a fost admisă, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., la termenul de astăzi.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obişnuite şi, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, motiv pentru care, prin dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 s-au stabilit condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.

Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie, aşa încât Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea recurentei-pârâte oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii sesizării, potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu privire la cea din urmă condiţie de admisibilitate, Înalta Curte apreciază aceasta nu este îndeplinită, întrucât Curtea Constituţională s-a pronunţat, prin decizia nr. 670 din 18 mai 2011, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) şi ale art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, constatând că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituţională.

În plus, în considerentele acestei decizii, s-a reţinut că, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, art. 26 din Legea nr. 230/2007 este neconstituţional în măsura în care termenul pentru atacarea unei hotărâri a Adunării generale de proprietari curge împotriva unei persoane, deşi aceasta nu avea cunoştinţă de adoptarea acesteia.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la necesitatea de a se indica o dată de la care curge termenul de 45 de zile de contestare a unei hotărâri adoptate de B., Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în mod corect, a reţinut că, Curtea Constituţională nu este în măsură să legifereze prin indicarea unei date de la care curge termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 230/2007.

Considerentele instanţei de apel, care au reţinut că dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale sunt, prin urmare, corecte.

În consecinţă, având în vedere că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste motive, Înalta Curtea apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2018.