Facultative suspension of civil proceedings pending criminal investigation with unidentified perpetrators

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş la data de 26 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 84.860,88 euro debit principal, reprezentând contravaloarea mărfii pe care acestea s-au obligat să o transporte şi care nu a mai ajuns la beneficiar, cu dobândă legală în cuantum de 4.028,17 euro aferentă debitului principal, calculată de la data de 21 aprilie 2015 şi până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi în continuare până la data achitării efective a debitului principal, precum şi cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 142/2017 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2015 au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C. S.R.L., care au fost obligaţi în solidar să plătească reclamantei suma de 84.860 euro reprezentând contravaloare marfă şi dobânda legală calculată începând cu data de 21 aprilie 2015 şi până la momentul achitării integrale a debitului şi suma de 4607 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelurilor formulate de pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., până la soluţionarea cauzei penale nr. x/2015, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, recurenta A. a solicitat în principal, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea soluţionării apelurilor formulate, iar în subsidiar, casarea în tot a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării de probe necesare soluţionării cererii de suspendare a cauzei, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal, remarcând în primul rând lipsa motivării instanţei de apel, singura motivare fiind aceea că faţă de criticile din cererile de apel, măsura suspendării cauzei până la soluţionarea dosarului penal se impune.

În opinia sa, recurenta consideră că această motivare nu poate fi apreciată ca respectând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar aspectele reţinute de instanţa de apel nu reprezintă o motivare a soluţiei pronunţate, astfel încât părţile să poată înţelege în concret de ce instanţa a considerat că se impune suspendarea cauzei, iar instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar care se impune.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., textul de lege vorbeşte de o suspendare facultativă în sensul că, inclusiv atunci când instanţa de judecată constată că există o influenţă hotărâtoare a dosarului penal asupra cauzei civile, va analiza în ce măsură se impune suspendarea cauzei prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.

În acest sens, recurenta consideră că împrejurările concrete ale cauzei ar fi trebuit să conducă în mod clar la respingerea măsurii suspendării, întrucât dosarul penal a fost iniţiat la începutul anului 2015, fiind începută în mod automat urmărirea penală in rem, iar timp de 3 ani de zile nu doar că nu s-a dispus o soluţie de trimitere în judecată, dar nici măcar nu a fost începută urmărirea penală in personam.

Or, prezenta instanţă civilă are specializarea necesară pentru analiza judicioasă şi tranşarea acestor elemente, faţă de o instanţa penală care nu are specializarea necesară prin raportare la specificul raporturilor deduse judecăţii.

Drept urmare, instanţa de apel avea calificarea necesară şi superioară unei instanţe de drept penal pentru a tranşa litigiul dintre părţi, instanţa penală analizând exclusiv existenţa unei infracţiuni. De altfel, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, la dosarul cauzei există toate probele necesare pentru ca instanţa civilă să decidă dacă apărarea intimatei în sensul că altcineva ar fi operat în numele său este una temeinică sau nu şi aptă să ducă la respingerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Mai arată recurenta că în toată această situaţie, singurul prejudiciu cert este cel suferit de societatea reclamantă, fiind făcută dovada că datorită culpei intimatelor aceasta a fost obligată să achite către D. contravaloarea transportului, în cuantum de 84.860 euro şi, deşi s-a achitat această sumă de bani încă din anul 2015, recurenta se află în situaţia în care nu-şi poate recupera prejudiciul o perioadă îndelungată de timp.

În acest context, se arată că niciuna dintre intimate nu poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a continuării judecăţii prezentei cauze, până la obţinerea unei soluţii definitive, iar instanţa de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a soluţiei instanţei de fond de respingere a cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâte pentru aceleaşi motive.

Astfel, apreciază că singura ipoteză în care instanţa de apel putea pune din nou în discuţie suspendarea cauzei era în contextul în care situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de fond atunci când a respins cererea de suspendare s-ar fi schimbat.

Prin urmare, având în vedere că nu au fost invocate sau probate aspecte noi faţă de cele avute în vedere de instanţa de fond, instanţa de apel nu avea posibilitatea de a dispune suspendarea cauzei decât cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a soluţiei instanţei de fond.

Faţă de aceste aspecte, recurenta solicită modificarea în tot a încheierii recurate şi respingerea cererii de suspendare a cauzei, cu consecinţa trimiterii cauzei către instanţa de apel în vedere pronunţării unei soluţii asupra apelurilor formulate.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, de casare a încheierii recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecarea măsurii suspendării după administrarea de probe noi, recurenta apreciază că, în ipoteza în care instanţa de recurs consideră că nu poate aprecia asupra măsurii suspendării pe baza probelor de la dosar, solicită casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării de probe suplimentare.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite instanţei admiterea prezentului recurs, astfel cum a fost formulat în scris.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 aprilie 2018, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 iunie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 3 iulie 2018, părţile nedepunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a acordat termen la data de 31 ianuarie 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei A. este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, context în care, recurenta susţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea cauzei penale nr. 25/P/2015 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fără a motiva măsura dispusă.

În acest context, recurenta consideră că împrejurările concrete ale cauzei ar fi trebuit să conducă la respingerea măsurii suspendării, întrucât dosarul penal a fost iniţiat la începutul anului 2015, fiind începută în mod automat urmărirea penală in rem, iar timp de 3 ani de zile nu s-a dispus o soluţie de trimitere în judecată şi nici nu a fost începută urmărirea penală in personam.

Din această perspectivă se constată că recurenta a pus în discuţie aplicarea greşită, de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind dispusă în mod eronat măsura suspendării cauzei.

Această susţinere a recurentei este întemeiată, având în vedere că din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, conform art. 492 C. proc. civ., se constată că prin adresa din 5 noiembrie 2018 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-a menţionat că dosarul penal nr. x/2015 a fost trecut în evidenţa pasivă a dosarelor cu autori necunoscuţi din data de 18 iulie 2017.

În ceea ce priveşte trecerea în evidenţa pasivă a unui dosar, recurenta precizează că sediul materiei îl reprezintă Normele metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de politie de către procuror aprobate prin Ordinul Viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne nr. 56/10.04.2014 şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. x/2014.

Conform art. 13 alin. (1) din Normele metodologice, se prevede că, dacă până la împlinirea termenelor prevăzute la art. 12 ori la finalizarea activităţilor şi verificărilor stabilite, autorii infracţiunii nu au fost descoperiţi, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare care au instrumentat cauza întocmesc un referat în care prezintă, pe scurt, rezultatul cercetărilor şi propun trecerea dosarului în evidenţele dosarelor cu autori neidentificaţi, precizând data împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, iar la alin. (4) se prevede că după aprobarea de către procuror a trecerii dosarului cauzei în evidenţele dosarelor cu autori neidentificaţi, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare predau dosarul penal, însoţit de referatul prevăzut la alin. (2), compartimentului de evidenţă operativă al unităţii de poliţie respective.

În continuare, art. 17 stabileşte că în cazul în care nu intervine niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 16, dosarul penal rămâne în evidenţele dosarelor cu autori neidentificaţi până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, iar la împlinirea termenului se va întocmi un referat cu propunere de clasare, care se înaintează procurorului de caz.

Astfel, acest aspect presupune că din investigaţiile întreprinse nu s-au putut identifica autorul sau alte elemente de natură să conducă la continuarea urmăririi penale faţă de o anumită persoană, motiv pentru care activitatea de urmărire penală intră într-o etapă de stagnare, antemergătoare cauzei de clasare dată de prescripţia răspunderii penale.

Concluzia care se desprinde din textele normelor metodologice evocate este că, în prezent, în dosar nu se va mai întreprinde niciun fel de act de procedură sau de cercetare, până la împlinirea termenului de prescripţie pentru clasarea cauzei.

Conform prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel".

Din analiza dispoziţiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfăşurării acţiunii, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecăţii şi nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia ce urmează a se pronunţa în prezenta cauză nu depinde de soluţia ce se va da în cauza penală nr. x/2015, care a fost trecută în evidenţa pasivă a dosarelor cu autori necunoscuţi, întrucât în speţă nu s-a început urmărirea penală şi nici nu se va mai întreprinde niciun fel de act de procedură sau de cercetare, până la împlinirea termenului de prescripţie pentru clasarea cauzei, aspect în considerarea căruia, Înalta Curte constată că instanţa de apel a suspendat în mod eronat cauza în raport cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, prin menţinerea măsurii suspendării judecăţii cauzei s-ar încălca şi dispoziţiile constituţionale care prevăd liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, precum şi cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, totodată se va aprecia dacă nu cumva suspendarea judecăţii, cu consecinţa întârzierii soluţionării pe fond a cauzei, poate prejudicia grav pe oricare dintre părţi.

Astfel, suspendarea judecăţii urmăreşte acordarea posibilităţii celor interesaţi de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcţie de împrejurarea ivită, iar în speţa de faţă nu a apărut nici unul din motivele de suspendare, care să conducă la măsura suspendării cauzei, conform prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitată de recurentă, Înalta Curte o va respinge cu motivarea că acestea urmează a fi avute în vedere la momentul soluţionării pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării încheierii atacate şi trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.