Contractor's payment claim upheld; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12.07.2010, sub nr. x/2010, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarele sume: 454.263 RON cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcţii executate, facturate şi neachitate; 136.942,62 RON cu titlu de penalităţi de întârziere aferente facturilor emise şi neachitate; 573.151,73 euro cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcţii realizate conform situaţiilor de lucrări din perioada ianuarie 2009- iunie 2009 inclusiv, pentru care nu s-au emis facturi; x.351,86 euro cu titlu de penalităţi de întârziere aferente sumei de 573.151,73 euro, rezultând din situaţiile de lucrări pentru care nu au fost emise facturi.

La data de 06.04.2011, reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că sumele datorate de pârâtă sunt următoarele: 454.263 RON contravaloare lucrări conform situaţiei clienţi la 31.05.2010; 136.942,62 RON penalităţi de întârziere; 573.151,73 euro conform situaţiei de lucrări realizate în ianuarie 2009- iunie 2009 şi 249.351,86 euro, penalităţi de întârziere, în total: 591.205,62 RON şi 822.503,59 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 3442 din 02 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, la data de 17.08.2006, s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. 41/2006, între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, şi pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, potrivit căruia executantul se obligă să execute, să finalizeze şi să întreţină până la finalizare lucrările de construcţii la imobilul "Hotel C." din B-dul x nr. 54, Bucureşti, în conformitate cu obligaţiile asumate în contract.

Potrivit art. 3.1 din contract, executantul se obligă să execute şi să finalizeze obiectul contractului în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului, termenul de finalizare fiind în cauză la data de 17.10.2007.

S-a mai reţinut că lucrarea a fost finalizată abia la data de 03.06.2009 şi că, deşi prin procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/3.06.2009 s-a admis recepţia la terminarea lucrărilor, s-a recomandat, printre altele, finalizarea şi remedierea lucrărilor prevăzute în anexele la procesul-verbal, potrivit acestora rezultând că reclamanta nu a finalizat în totalitate şi în conformitate cu contractul toate lucrările a căror contravaloare o solicită.

S-a mai reţinut că, ulterior încheierii contractului de execuţie, au fost încheiate un număr de 56 de acte adiţionale, conform cărora durata contractului s-a prelungit cu încă 3 luni şi o săptămână, astfel termenul de finalizare fiind decalat de la data de 21.10.2007 la data de 28.01.2008, data când ar fi trebuit să se semneze procesul-verbal de recepţie de terminare a lucrărilor.

În cauză, pârâta beneficiară a invocat excepţia de neexecutare a contractului, pe care instanţa a reţinut-o, apreciind că s-a făcut dovada că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate cu privire la executarea, finalizarea şi întreţinerea până la finalizare a lucrărilor de construcţii la imobilul "Hotel C.", aşa cum este prevăzut în graficul de execuţie, în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, având în vedere că încheierea procesului-verbal de recepţie este în sarcina executantului reclamant, care nu a făcut nici un demers pentru finalizarea lucrărilor, conform celor stipulate în contract, şi nu a probat efectuarea recepţiei lucrărilor la timp, potrivit dispoziţiilor art. 3.1 din contract.

A mai reţinut prima instanţă că, astfel cum reiese din procesul-verbal de recepţie nr. x, recepţia imobilului a avut loc la data de 03.06.2009, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale.

Cu referire la actele adiţionale, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, acestea nu s-au referit la lucrări de modificări majore ale construcţiei, suprafaţă construită, compartimentarea, destinaţia fiind aceeaşi pentru care s-a obţinut autorizaţia de construire din data de 27.02.2006 şi care a fost recepţionată în data de 03.06.2009.

În legătură cu lucrările efectuate în cauză, s-a reţinut că expertul a concluzionat că lucrările efectuate nu corespund facturilor emise de reclamantă, acestea având valoarea în RON corespunzătoare sumei de 4.321.083,88 euro fără TVA, iar diferenţa dintre valoarea facturilor şi situaţiile de lucrări provine din repetarea aceleiaşi lucrări în situaţiile lunare ataşate facturilor, în două luni diferite, şi din reducerea valorii teraselor care trebuie remediate de către societatea pârâtă.

De asemenea, expertul a reţinut că lucrările efectuate au fost executate integral conform actelor adiţionale, dar mai puţin conform contractului încheiat între cele două părţi, întrucât lucrările ce au fost contractate cu reclamanta au fost executate de către pârâtă.

Lucrările suplimentare ce fac obiectul actelor adiţionale au vizat modificări de design, compartimentări uşoare şi instalaţiile aferente, care nu puteau şi nici nu au modificat esenţial conceptul esenţial sau termenul de execuţie.

S-a mai reţinut că valoarea lucrărilor efectuate de către societăţile contractate direct de către pârâtă este de 1.136.940 euro fără TVA, în această valoare fiind cuprinsă şi lucrarea care ar fi trebuit realizată de către reclamantă, respectiv scara elicoidală în valoare de 46.250 euro (fără TVA). Efectuarea de lucrări de către terţe persoane angajate direct de către pârâtă s-a încadrat în baza prevederilor contractuale, respectiv art. 18 -pct. 18.2 la contractul de execuţie. De asemenea, expertul a concluzionat că în raport de pierderile înregistrate de către pârâtă, prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de execuţie lucrări nr. 41/2006, pretenţiile reclamantei sunt nejustificate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar D..

Prin decizia civilă nr. 487 din 27 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x, a fost admis apelul, a fost anulată sentinţa nr. 3442 din 2 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi s-a reţinut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că raportul de expertiză nu este legal, în parte, deoarece expertul s-a pronunţat asupra unor aspecte juridice, depăşind limitele specializării şi competenţei sale funcţionale, în condiţiile în care doar instanţa este cea care are atribuţii jurisdicţionale.

S-a mai apreciat că soluţia instanţei de fond nu este legal motivată în drept, pentru că motivarea aspectelor de drept trebuie să aparţină instanţei şi nu se poate face prin trimiterea la un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcţii, iar proba principală în baza căreia s-a reţinut atât situaţia de fapt, cât şi însăşi situaţia de drept (raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii), este lovită de nulitate parţială tocmai pe un aspect reţinut ca motiv esenţial al soluţiei (anume pe aspectul termenului final al lucrărilor).

În consecinţă, în lipsa unei legale motivări în drept a hotărârii asupra unor aspecte esenţiale, s-a constatat că sancţiunea ce intervine este nulitatea respectivei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în rejudecarea cererii, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 266.164,26 euro, echivalent în RON la data plăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că termenul de realizare a lucrărilor, conform art. 3.1 din contract, varianta iniţială, a fost fixat la 14 luni de la data predării amplasamentului, care nu putea depăşi data de 21 august 2006.

Prin actele adiţionale au fost acordate prelungiri ale termenului astfel fixat, prelungiri ce nu sunt doar cele din actele adiţionale în care clauza referitoare la majorarea termenului nu a fost tăiată cu o linie, ci din toate actele adiţionale, deoarece modificările/ştersăturile dintr-un contract trebuie însuşite prin semnare de ambele părţi, sub sancţiunea neluării în seamă.

Însumând termenele acordate ca majorare a termenului iniţial de execuţie, instanţa de apel a constatat că la data încheierii procesului-verbal de recepţie, 3 iunie 2009, termenul total de finalizare nu era depăşit.

Preţul total contractat era de 5.727.288 euro, iar valoarea totală a lucrărilor asumate de către pârâtă ca fiind efectuate este de 4.031.004 RON, aceste lucrări incluzând şi lucrările deja achitate în valoare de 3.764.839,94 RON.

Astfel, s-a constatat că diferenţa dintre cele două valori, adică 266.164,26 euro, reprezintă valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate.

Faţă de faptul că există lucrări contractate efectuate de reclamantă şi neachitate de către pârâtă şi că nu se poate reţine depăşirea termenului final de realizare a construcţiei, instanţa a apreciat că nu se poate pune problema unei compensaţii legale între penalităţile contractuale invocate de pârâtă şi preţul lucrărilor rămas neachitat, astfel încât s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro echivalent în RON la data plăţii, reprezentând preţ lucrări construcţie efectuate de reclamantă şi neachitate de către pârâtă.

Faţă de faptul că nu toate lucrările contractate au fost efectuate, că lucrările facturate nu sunt neapărat cele efectuate şi neplătite, că nu a fost emisă la finalizarea lucrărilor vreo factură finală acceptată de către beneficiarul lucrării, că nu se poate stabili exact în afara valorii lucrărilor efectuate şi neplătite data fiecărei lucrări, a facturii în care ar fi cuprinsă fiecare lucrare, s-a apreciat că nu se poate dovedi de către reclamantă aplicabilitatea vreunor penalităţi contractuale, astfel că instanţa nu a acordat vreo sumă cu acest titlu.

Împotriva celor două decizii ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 1756 din 20 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au fost admise recursurile, deciziile recurate fiind casate, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 297 C. proc. civ. pentru a se dispune anularea hotărârii apelate.

Totodată, s-a constatat că în decizia nr. 487 din 27 martie 2015 s-a reţinut că raportul de expertiză în parte nu este legal, iar această probă este lovită de nulitate parţială tocmai pe un aspect reţinut ca motiv esenţial al soluţiei, anume pe aspectul termenului final al lucrărilor.

Cu toate că instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond în parte nu este legal, fără a preciza care anume concluzii din raport sunt legale, ulterior, în decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015 s-a reţinut constatarea de fapt plus calculul aferent cuprinse în partea din raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe. În această decizie sunt reţinute şi concluziile raportului de expertiză efectuat în apel şi instanţa consideră că diferenţa dintre cele două valori, adică 266.164,26 Euro reprezintă exact valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate.

Aşa fiind, instanţa de apel a ajuns la valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate şi a obligat pârâta la plata acestora, reţinând atât valori din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond, care în parte nu este legal, cât şi valori din raportul de expertiză efectuat în apel şi a stabilit că diferenţa dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt şi în drept cum a ajuns la această concluzie.

Aşadar, s-a constatat că decizia recurată nu răspunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În egală măsură, s-a reţinut că instanţa de apel nu a analizat excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, nu a lămurit în ce măsură obligaţiile asumate de către executant au fost îndeplinite iar pretenţiile solicitate sunt justificate.

S-a mai reţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu sunt arătate motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, astfel că, este imposibilă, în cadrul recursului, analiza legalităţii soluţiei.

Faţă de aceste considerente, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursurile, a casat deciziile recurate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu indicaţia de a stabili situaţia de fapt şi, ţinând seama de interdependenţa şi reciprocitatea obligaţiilor contractuale, să stabilească în ce măsură părţile şi-au executat obligaţiile ce le reveneau, să analizeze excepţia de neexecutare şi să stabilească în ce măsură pretenţiile reclamantei sunt justificate.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 784 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul reclamantei şi a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere concluziile ambelor rapoarte de expertiză tehnică construcţii efectuate în cauză (cel administrat la prima instanţă şi cel din primul ciclu procesual al apelului), şi doar acele concluzii ale experţilor care privesc împrejurări de fapt, fiind înlăturate, acolo unde este cazul, eventualele aprecieri ale experţilor cu privire la situaţia de drept incidentă în cauză.

Cât priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, şi pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. 41/17.08.2006, prin care executantul s-a obligat să execute, să finalizeze şi să întreţină până la finalizare lucrările de construcţii la imobilul "Hotel C.", din B-dul x nr. 54, Bucureşti, în conformitate cu obligaţiile asumate în contract.

La art. 3.1 din contract s-a stabilit că reclamanta se obligă să execute şi să finalizeze Hotel C. în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului, cu menţiunea că predarea amplasamentului de către beneficiar către executant era fixată la 21.08.2006, data de începere a lucrărilor, rezultând aşadar că termenul iniţial de finalizare era 21.10.2007.

La acest contract părţile au încheiat un număr de nu mai puţin de 56 acte adiţionale, privind diverse lucrări suplimentare şi deşi actele adiţionale nr. x şi y nu au fost semnate de reprezentanţii legali ai pârâtei, totuşi instanţa a apreciat că şi acestea au fost rezultatul acordului de voinţă al părţilor, având în vedere că intimata-pârâtă nu numai că nu a contestat faptul că ar fi rezultatul manifestării sale de voinţă, dar a şi recunoscut implicit semnarea acestora, astfel cum reiese din răspunsul la interogatoriu.

S-a mai reţinut că în multe din aceste acte adiţionale au fost fixate termene de execuţie pentru lucrările aferente actului adiţional respectiv (ex. actele adiţionale nr. x etc.), părţile făcând de asemenea menţiunea expresă în sensul că termenul final de execuţie a lucrărilor se prelungeşte cu durata convenită pentru efectuarea lucrărilor suplimentare. Deşi în unele din acte adiţionale (cum ar fi cele cu nr. x etc.) menţiunea privind termenul convenit pentru lucrările suplimentare şi prelungirea termenului final este tăiată cu o linie, s-a reţinut că această modificare nu este însuşită de părţi prin semnătura reprezentanţilor lor.

Aşa fiind, instanţa de apel nu a reţinut apărările pârâtei, în sensul că termenul de finalizare nu a fost decalat, apreciind, din contră, că situaţia de fapt expusă anterior confirmă susţinerile reclamantei potrivit cărora, urmare a actelor adiţionale încheiate, acest termen a fost prelungit cu 616 zile, astfel cum acest termen reiese din Centralizatorul actelor adiţionale depus de reclamantă.

În consecinţă, s-a constatat că în condiţiile în care termenul iniţial de finalizare (21.10.2007) a fost decalat cu 616 zile, iar recepţia lucrărilor contractate a avut loc la data de 03.06.2009, rezultă că lucrările au fost finalizate anterior termenului de execuţie convenit de părţi, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale.

Cât priveşte excepţia de neexecutare invocată de către intimata-pârâtă, s-a constatat că este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinită condiţia referitoare la necesitatea ca din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare chiar parţială, dar suficient de importantă.

De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 03.06.2009 părţile au încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru lucrările ce au făcut obiectul contractului nr. x/2006 şi prin care comisia de recepţie (al cărei preşedinte a fost chiar reprezentantul intimatei) a propus admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor, deoarece "lucrările sunt executate conform proiect".

Deşi prin acelaşi proces-verbal de recepţie s-a constatat că din documentaţia scrisă şi desenată au lipsit o serie de piese şi că o serie de lucrări nu au fost executate (toate acestea fiind detaliate în Anexele 1 şi 2), instanţa a apreciat că aceste lipsuri nu constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica invocarea excepţiei de neexecutare.

Instanţa a avut în vedere că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică construcţii efectuat de dl. expert E. în primul ciclu procesual al apelului, suma lucrărilor recunoscute de beneficiarul C. S.R.L. este de 4.031.004 euro, deci o parte foarte importantă din cele contractate (5.727.288 euro, conform aceluiaşi raport).

Cât priveşte lucrările despre care pârâta a afirmat că nu ar fi fost executate, s-a reţinut că acestea au fost stabilite de expert ca fiind în cuantum de 1.696.284 euro, cu menţiunea că o parte însemnată (în cuantum de 1.345.061 euro) au fost deja executate prin intermediul unor terţi şi nu mai pot fi executate de reclamantă, astfel că nu se mai pune nici problema că ar putea servi ca temei al invocării excepţiei de neexecutare.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că şi în situaţia în care nu ar fi fost deja executate de terţi, neexecutarea de către reclamantă a acestor lucrări tot nu ar putea fi invocată de pârâtă pentru paralizarea pretenţiilor reclamantei deoarece pretenţiile acesteia privesc contravaloarea unor lucrări executate, dar neachitate; cu alte cuvinte, faţă de interdependenţa obligaţiilor reciproce, pârâta nu poate invoca excepţia de neexecutare a plăţii unor lucrări efectuate pentru motivul că reclamanta nu ar fi executat alte lucrări.

S-a mai reţinut că atâta vreme cât prin procesul-verbal din data de 03.06.2009 s-a propus recepţia la terminarea lucrărilor, aceasta înseamnă că, deşi s-a constatat existenţa unor lipsuri, comisia (şi implicit intimata pârâtă, al cărei reprezentant era preşedintele comisiei) a recunoscut că în ansamblu lucrarea pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire şi pentru care s-a încheiat contractul dintre părţi este finalizată. Existenţa acestor lipsuri nu a fost privită nici măcar de către beneficiarul C. ca fiind atât de importantă încât să reprezinte un impediment în recepţia construcţiei şi ulterior pentru întabularea dreptului de proprietate, astfel că nu se poate imputa reclamantei o neexecutare suficient de importantă a obligaţiilor asumate - cerinţă necesară pentru invocarea excepţiei de neexecutare.

În baza probatoriului administrat, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar şi cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză efectuat de dl. expert E. în primul ciclu procesual al apelului, instanţa a constatat că suma lucrărilor recunoscute de beneficiarul C. S.R.L. este de 4.031.004 euro şi ca urmare, faţă de prevederile contractuale şi cele ale art. 969-970 şi 1073 C. civ. 1864, rezultă că pârâta are obligaţia de a plăti suma de 4.031.004 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate, din care urmează a fi scăzută suma deja achitată, respectiv 3.764.839,74 euro, suma rezultată fiind de 266.164,26 euro, pentru care pretenţiile reclamantei A. S.A. apar ca fiind întemeiate.

Cât priveşte pretenţiile accesorii ale executantului A. S.A. privind acordarea penalităţilor de întârziere, s-a reţinut că într-adevăr părţile au stabilit la art. 20 din contract o clauză penală pentru situaţia neachitării de către beneficiar a facturilor în termen, cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata unor asemenea penalităţi, în condiţiile în care potrivit art. 20 penalităţile curg de la un anumit termen de la data scadenţei facturilor, însă, aşa cum reiese din probele administrate în cauză, reclamanta nu a emis facturi pentru toate lucrările executate, nu există procese-verbale de recepţie pentru fiecare lucrare în parte din care să reiasă denumirea lucrării şi data execuţiei, şi, mai mult, nu există nici o factură totală, astfel că neputându-se stabili data la care au fost executate lucrările ori s-au emis facturile aferente nu se pot datora nici penalităţile de întârziere.

Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. Bucureşti invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului reclamantei, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică şi, în subsidiar, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu nerespectarea indicaţiilor de casare, raportat la prevederile art. 315 C. proc. civ., şi cu luarea în considerare a unor probe ce au fost administrate în primul ciclu procesual al apelului, deşi hotărârile pronunţate în apel au fost casate.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel, făcând o interpretare greşită a contractului de execuţie de lucrări nr. 41/17.08.2006, a considerat că acesta a fost modificat în mod valabil în ceea ce priveşte termenul de finalizare a lucrării, or, aşa cum rezultă din întreg probatoriul administrat la fond şi valorificat în apel, termenul de execuţie a lucrării nu a fost niciodată modificat.

În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, recurenta a arătat că, pornind de la premiza greşită că nu ar fi existat o depăşire a termenului de execuţie a lucrării, instanţa de apel a considerat că nu se poate invoca cu succes exceptio non adimpleti contractus.

Aşa cum rezultă din conţinutul deciziei recurate, motivarea instanţei de apel nu indică temeiul de drept care stă la baza interpretării subiective făcute de către aceasta atât cu privire la legalitatea raportului de expertiză din primul ciclu procesual al apelului, cât şi cu privire la nelegalitatea hotărârii primei instanţe.

Recurenta susţine că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. întrucât în mod nelegal a valorificat un raport de expertiză care era anulat în baza deciziei din recurs şi nu a respectat indicaţiile deciziei de casare.

Instanţa de apel ajunge la valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate, reţinând atât valori din raportul de expertiză efectuat la fond, cât şi valori din raportul de expertiză efectuat în apel şi stabileşte că diferenţa dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt şi în drept cum a ajuns la această concluzie, astfel încât decizia recurată nu răspunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În continuare, recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel reţine faptul că şi-ar fi exprimat acordul cu privire la prelungirea termenului de finalizare a lucrării, instanţa dând o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbând atât natura cât şi înţelesul lămuri şi vădit neîndoielnic al acestuia, aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepţia de neexecutare a contractului, recurenta solicită să fie observată îndeplinirea condiţiilor excepţiei de neexecutare şi, pe cale de consecinţă, să fie admisă această excepţie, având în vedere faptul că a suferit un prejudiciu cert, rezultat din lipsa de folosinţă determinată de neexecutarea la termen a contractului, în cuantum de 2.160.000 euro.

Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat între părţi, recepţia imobilului a avut loc la data de 03.06.2009, la 550 de zile de la data menţionată în art. 3.1 din contract ca termen de finalizare a construcţiei, iar din anexele la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor se pot observa condiţiile în care lucrările au fost executate, respectiv necorespunzător şi cu încălcarea normelor de calitate în construcţii, motiv pentru care, ca urmare a neexecutării corespunzătoare la termenul stipulat a obligaţiilor asumate de către executant, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reţinerea daunelor interese.

Cu referire la probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că reclamanta recunoaşte că lucrările au fost executate necorespunzător şi au necesitat remedieri, că termenul de execuţie a acestora a fost iunie 2009, pretenţiile reclamantei sunt nejustificate şi pe cale de consecinţă se impunea respingerea acestora printr-o soluţie de respingere a apelului.

Totodată, a susţinut recurenta că instanţa de apel nu putea reţine ca fiind întemeiată critica reclamantei cu privire la nerelevanţa facturării lucrărilor, întrucât facturile sunt doar mijloace de probă iar obligaţiile civile nu se nasc prin facturare, această reţinere echivalând cu o interpretare eronată a dispoziţiilor legale şi contractuale, respectiv art. 17.4 din contract potrivit căruia plata facturilor emise se efectuează în baza lucrărilor real executate şi confirmate prin situaţiile de lucrări provizorii.

Astfel, a susţinut recurenta că nu se poate reţine existenţa unor lucrări contractate efectuate de reclamantă şi neachitate, câtă vreme ne aflăm în situaţia depăşirii termenului final de executare corespunzătoare a construcţiei, iar la momentul recepţiei de la terminarea lucrărilor comisia a consemnat numeroase deficiente de execuţie, pe care constructorul având obligaţia să le remedieze pe cheltuiala sa în maxim 90 de zile calendaristice de la data recepţiei, obligaţie neîndeplinită, astfel că pretenţiile reclamantei sunt nejustificate.

Intimata-reclamantă S.C.A. S.A., prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, constată următoarele:

Prima critică de nelegalitate vizează pronunţarea deciziei atacate cu nerespectarea îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia nr. 2529 din 10 decembrie 2015 şi luarea în considerare a unor probe care au fost administrate în apelul din primul ciclu procesual, deşi hotărârile pronunţate în acest apel au fost casate.

Contrar susţinerilor recurentei, considerentele hotărârii atacate relevă faptul că instanţa de apel a soluţionat apelul cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., singura limitare în rejudecarea procesului după casare fiind aceea că hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe.

Împrejurarea că hotărârile pronunţate în apel, în ciclul procesual anterior, au fost casate, nu afectează valabilitatea probelor administrate în apel decât în măsura în care decizia de casare ar cuprinde aprecieri în acest sens.

Însă, în cauza de faţă, decizia de casare stabileşte, drept motiv de nelegalitate a deciziei nr. 487 din 27 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, faptul că instanţa de apel a reţinut nulitatea parţială a raportului de expertiză efectuat la prima instanţă, fără a preciza care anume concluzii din raport sunt legale, precum şi faptul că, ulterior, în decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, pronunţată în evocarea fondului pricinii, instanţa de apel a stabilit valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate şi a obligat pârâta la plata acestora, reţinând atât valori din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond, care în parte nu este legal, cât şi valori din raportul de expertiză efectuat în apel şi stabilind că diferenţa dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt şi în drept cum a ajuns la această concluzie.

Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a conformat celor statuate prin decizia de casare mai sus menţionată şi, la rejudecarea apelului, a avut în vedere doar acele concluzii ale ambelor rapoarte de expertiză tehnică construcţii efectuate în cauză care privesc împrejurări de fapt (cel administrat la prima instanţă şi cel din primul ciclu procesual al apelului), fiind înlăturate aprecierile experţilor cu privire la aspectele de drept incidente în cauză.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o expunere completă a raţionamentului şi probelor pe baza cărora a stabilit suma pe care pârâta o datorează reclamantei, reprezentând valoarea lucrărilor efectuate şi neachitate, valorificând, în limitele mai sus arătate, concluziile ambelor rapoarte de expertiză întocmite în cauză, în sensul deducerii din valoarea totală a lucrărilor recunoscute de beneficiarul S.C. C. S.R.L. (4.031.004 euro - stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert E.) a sumei deja plătite de aceasta (3.764.839,74 euro - stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert F.).

Prin urmare, criticile invocate de recurenta-pârâtă sub aspectele la care s-a făcut mai sus referire, subsumate exigenţelor impuse de art. 261 pct. 5 şi motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ., nu pot fi primite.

Cât priveşte excepţia de neexecutare a contractului, pe care pârâta S.C. C. S.R.L. a opus-o reclamantei, Înalta Curte reţine, pornind de la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate, şi anume prorogarea, prin 56 de acte adiţionale încheiate între părţi, a termenului de finalizare de către executantul S.C. A. S.A. a lucrărilor de construcţii la imobilul "Hotel C." din Bulevardul x nr. 54, Bucureşti, ce au făcut obiectul contractului nr. x/17.08.2006, că s-a apreciat în mod corect asupra neîndeplinirii condiţiilor cerute pentru ca acest efect specific contractelor sinalagmatice (bilaterale) să se producă.

Natura juridică a excepţiei de neexecutare este aceea de mijloc de apărare prin care partea căreia i se pretinde executarea propriilor obligaţii contractuale, îi poate cere celeilalte părţi să-şi execute propriile obligaţii asumate prin convenţia sinalagmatică, obţinând astfel o suspendare a efectelor obligaţiei ce îi revine, până la momentul la care cealaltă parte îşi executa propriile obligaţii.

Altfel spus, excepţia de neexecutare este un remediu preventiv, în sensul că preîntâmpină situaţia în care una dintre părţi îşi vede executată propria obligaţie şi nu mai poate obţine nimic de la cealaltă parte.

Or, în cauza supusă judecăţii, chiar dacă probele au evidenţiat faptul că din valoarea totală a contractului, de 5.727.288 euro, pârâta a recunoscut ca fiind efectuate numai lucrări în valoare de 4.031.004 euro, excepţia opusă de către pârâtă nu poate fi primită, în considerarea caracterului interdependent şi reciproc al obligaţiilor asumate de părţile contractului sinalagmatic, care face ca pârâta să nu poată refuza plata unor lucrări efectuate de reclamantă pentru motivul că reclamanta nu ar fi executat alte lucrări decât cele a căror plată se solicită.

Aşadar, nici sub acest aspect nu se poate reţine nelegalitatea deciziei recurate, analizată din perspectiva dispoziţiilor art. art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Cât priveşte celelalte motive de recurs invocate de pârâta S.C. C. S.R.L. Bucureşti, se impune precizarea că partea care exercită această cale extraordinară de atac are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ., recursul permiţând examinarea legalităţii hotărârilor atacate exclusiv în condiţiile prescrise de art. 304 pct. 1-9 din C. proc. civ.

În cauza de faţă, deşi pârâta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., parte din criticile concret formulate nu sunt dezvoltate şi structurate subsumat acestora, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prin decizia recurată s-a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, şi pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. 41/17.08.2006, prin care executantul s-a obligat să execute, să finalizeze şi să întreţină până la finalizare lucrările de construcţii la imobilul "Hotel C.", din B-dul x nr. 54, Bucureşti, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

Părţile au încheiat ulterior 56 de acte adiţionale, având ca obiect executarea unor lucrări suplimentare, prin care termenul iniţial a fost prelungit cu 616 zile, iar recepţia lucrărilor contractate a avut loc la data de 03.06.2009, reţinând instanţa de apel că lucrările au fost finalizate anterior termenului de execuţie convenit de părţi, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale.

Prin cererea de recurs, pârâta invocă faptul că nu şi-a exprimat acordul cu privire la prelungirea termenului de finalizare a Hotelului C., deficienţele de execuţie a lucrărilor contractate cu intimata - reclamantă, precum şi valorificarea greşită de către instanţa de apel a probatoriilor administrate pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Toate criticile sus - menţionate sunt susţinute de argumente ce vizează exclusiv interpretarea probelor administrate în cauză şi situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza acestora, motiv pentru care acestea nu pot forma obiectul examenului de legalitate realizat în cadrul recursului, în raport de cerinţele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că interpretarea greşită a contractului dedus judecăţii constituie o critică de nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., doar în situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, "vădit neîndoielnic", instanţa îi schimbă "natura" ori "înţelesul".

Or, stabilirea de către judecător a termenului de finalizare a lucrării, prin interpretarea probelor administrate, respectiv contractul de execuţie de lucrări nr. 41/17.08.2006, actele adiţionale, interogatoriu, constituie o statuare în fapt, care nu poate fi reapreciată în recurs.

Criticile recurentei nu se subsumează nici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care stabileşte trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Argumentul recurentei-pârâte întemeiat pe greşita apreciere a relevanţei facturării lucrărilor, nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei pronunţate, ci ţine tot de aprecierea probelor, cu atât mai mult cu cât considerentul instanţei de apel vine să susţină soluţia de respingere a cererii reclamatei S.C.A. S.A. privind obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L., recurenta din cauza de faţă, la plata de penalităţi pentru neachitarea facturilor în termen.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 784 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2017.