Extraordinary annulment for material error barred where claimant seeks substantive re-evaluation of independent character of negotiable instruments in sponsorship dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment filed by the claimant, thereby upholding the prior cassation decision that reversed the appellate court's award and restored the first-instance dismissal of the claim. The dispute concerned a commercial litigation involving sponsorship contracts and negotiable instruments, where the claimant alleged that the cassation court committed material errors by mischaracterizing the bills of exchange as autonomous, abstract obligations independent of the underlying sponsorship contract, and by erroneously interpreting the content of the instruments and procedural history. The Court held that the claimant's arguments constituted an impermissible re-examination of the merits and evidence rather than valid material errors, emphasizing that the specific nature of the case for annulment is restricted to formal or procedural mistakes and does not allow for a re-evaluation of the lower court's reasoning. The decisive legal basis was Article 318 of the Code of Civil Procedure, interpreted restrictively to prevent a "recurs la recurs" (appeal against an appeal), which barred the challenge because the claimed errors were substantive misinterpretations of law and fact rather than the formal procedural errors required for this extraordinary remedy.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary annulment for material error barred where claimant seeks substantive re-evaluation of independent character of negotiable instruments in sponsorship dispute: Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. S.A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., prin carea a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea în parte a deciziei atacate şi soluţionarea din nou de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a motivului de recurs invocat de către Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acestui motiv de recurs ca neîntemeiat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare, a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 14145 din 15 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul General al Guvernului şi Departamentul pentru Strategii Guvernamentale.
De asemenea, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu chemaţii în garanţie B., C. şi D.
Prin decizia civilă nr. 1132 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 14145 din 15 octombrie 2012, pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.
A obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului să plătească reclamantei suma de 5.796.980 USD, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii.
A respins cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu B., C. şi D., ca neîntemeiată.
A respins ca nefondat apelul provocat formulat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu intimaţii chemaţi în garanţie.
Prin decizia civilă nr. 1769 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea de completare a dispozitivului, formulată de reclamanta A. S.A.
S-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 1132 din 27 iunie 2016, în sensul că, a fost obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului la plata către reclamantă a sumei de 250.545 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă compusă din 172.977,02 RON, taxă judiciară de timbru achitată în primă instanţă, 87.428 RON, taxă judiciară de timbru achitată în apel, 5.000 RON, onorariu expert şi 14.860 RON, supliment onorariu expert (ambele onorarii achitate în faza procesuală a apelului).
Prin decizia nr. 903 din 18 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei civile nr. 1132 din 27 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
A fost modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de apelanta-reclamanta A. S.A.
A fost menţinută soluţia de respingere a apelului provocat formulat de intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului.
A fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei nr. 1769 din 31 octombrie 2016.
A fost modifivată în tot decizia recurată, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului sentinţei apelate formulată de apelanta-reclamantă A. S.A.
A fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie B. împotriva deciziei civile nr. 1132 din 27 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
A fost obligat recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului să plătească intimatului-pârât C. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă că, în speţă, nu este vorba de un mecanism de plată al contractului de sponsorizare, ci de aval, obligaţie cambială cu caracter literal, abstract şi autonom, prin care avalistul A. ar fi garantat obligaţia asumată de unul dintre debitorii cambiali, iar nulitatea raportului juridic preexistent dintre avalist şi avalizat nu atrage nulitatea operaţiunii juridice a avalului şi, pe cale de consecinţă, nici nulitatea plăţii cambiei de către avalist.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. S.A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., prin carea a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea în parte a deciziei atacate şi soluţionarea din nou de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a motivului de recurs invocat de către Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acestui motiv de recurs ca neîntemeiat.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă că, instanţa de recurs, printr-o eroare materială a considerat că s-ar fi invocat nulitatea operaţiunii juridice a avalului, ca urmare a nulităţii raportului juridic preexistent şi, din acest motiv, s-ar fi solicitat repunerea în situaţia anterioară şi restituirea sumei de bani plătită.
Contestatoarea a mai susţinut că, instanţa de recurs a săvârşit erori materiale cu privire la conţinutul tratelor, reţinând, totodată, greşit că, în speţă, nu a fost vorba de un mecanism de plată a contractului de sponsorizare, ci de o obligaţie total străină şi independentă de raportul fundamental.
De asemenea, A. S.A. a susţinut că, instanţa de recurs nu a observat corespondenţa E. cu F., aflata la dosarul curţii de apel, din care rezultă că E. a solicitat plata în nume propriu, în calitate de titulară a tratelor pe care le-a dobândit prin operaţiunea de scontare prin gir, după cum nu a observat nici înscrisurile depuse la dosar pentru termenul de judecata din data de 30 mai 2016, care atestau că, atât la nivelul F., cât şi la nivelul E. nu a existat niciodată vreo îndoala cu privire la transmiterea cambiilor şi la operaţiunea de scontare.
Contestatoarea a mai precizat că, instanţa de recurs a săvârşit o eroare material gravă şi atunci când a reţinut ca patru trate au fost plătite după promovarea acţiunii în constatarea nulităţii contractului de sponsorizare şi a plângerii penale şi că, trasul nu ar fi fost obligat cambial la data scadenţei, putându-se opune cu succes executării obligaţiilor asumate prin contractual de sponsorizare.
Totodată, s-a susţinut că, instanţa de recurs nu a observat adresa nr. x din data de 5 mai 1998 prin care Parchetul de pe langa Curtea Supremă de Justiţie a comunicat faptul că, prin ordonanţa din 8 aprilie 1998, s-a dispus infirmarea ordonanţei din 18 februarie 1998 în baza căreia s-a blocat plata către F. a sumei de 4.273.140 USD şi că, astfel procurorul a dispus ridicarea masurilor asigurătorii permiţând efectuarea plaţii.
O altă critică invocată de contestatoare, se referă la faptul că, în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că, respectivele cambii au fost emise de o alta entitate decât Scretariatul General al Guvernului, în speţă de către Departamentul de Informaţii al Guvernului României, în calitate de trăgător, ceea ce ar fi fost contrar mecanismului convenit de părţile raportului fundamental.
În consecinţă, A. S.A. a subliniat că, în urma erorilor materiale făcute cu privire la conţinutul şi elementele tratelor, instanţa de recurs a făcut o greşeală materială gravă reţinând independenţa titlurilor cambiale faţă de raportul juridic fundamental ce le-a ocazionat şi că, mecanismul cambial, care este doar un mecanism de plată, nu este un impediment pentru obligarea Secretariatului General al Guvernului la restituirea sumelor plătite de F., ci dimpotrivă, după desfiinţarea contractului de sponsorizare, însuşi mecanismul cambial în cadrul căruia F. a făcut plata, în calitate de avalist, fundamentează restituirea sumelor astfel plătite.
Intimaţii Secretariatul General al Guvernului, B., C. şi D. au depus la dosar întâmpinări, prin care au susţinut, în esenţă, că niciuna dintre împrejurările evocate de contestatoare nu constituie o eroare materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. şi că, A. S.A., prin contestaţia în anulare formulată, încearcă în realitate o rejudecare a recursului, aducându-se critici deciziei atacate pe baza unor considerente şi argumente pe care Înalta Curte le-a analizat şi le-a înlăturat ca fiind nefondate.
Analizând contestaţia în anualare formulate de contestatoarea A. S.A., din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept ivocate, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.
Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată numai în prezenţa unuia dintre cele două motive expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Motivele contestaţiei în anulare speciale nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii legale cu câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.
Contestatoarea A. S.A. şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care se referă la faptul că, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Sintagma "greşeală materială", în sensul dispoziţiilor legale anterior evocate, vizează erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, aceasta neimplicând o examinare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestaţie în anulare, aceasta trebuie să existe, să fie evidentă şi să poată fi sesizată în mod concret în dosarul în care s-a pronunţat soluţia a cărei anulare se solicită.
În speţă, contestaţia în anulare formulată de A. S.A. cuprinde critici cu privire la presupusele erori materiale săvârşite de instanţa de recurs, respectiv contestatoarea a susţinut că:
- s-a considerat greşit că s-ar fi invocat nulitatea operaţiunii juridice a avalului ca urmare a nulităţii raportului juridic preexistent;
- s-a săvârşit o eroare materială cu privire la conţinutul tratelor şi la mecanismul de plată, în sensul că nu e vorba de un mecanism de executare, de plată a contractului de sponsorizare, ci de o obligaţie total străină şi independentă de raportul fundamental, chiar contrară acestuia;
- s-a reţinut greşit că respectivele cambii au fost emise de o altă entitate;
- în mod greşit a concluzionat instanţa de recurs că, în speţă, a fost vorba de o garanţie independentă de raportul fundamental, respectiv titluri de valoare acauzale, emise fără legătură cu raportul fundamental şi chiar cu încălcarea acestuia.
Prin motivele invocate, în realitate, contestatoarea îşi prezintă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, readucând în discuţie chestiuni de fond dezlegate de către instanţa supremă.
Împrejurările evocate de contestatoare nu reprezintă greşeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., generate de o eventuală confuzie a elementelor şi datelor ori a probatoriilor existente la dosarul cauzei.
Greşeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, referindu-se, printre altele, la neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Criticile invocate de A. S.A., referitoare la modul în care instanţa de recurs, care a pronunţat decizia nr. 903 din 18 mai 2017, a apreciat probele şi elementele dosarului, a interpretat legea aplicabilă litigiului, a verificat dacă raporturile dintre părţi, specifice cauzei, au fost corect stabilite de instanţa de apel, nu pot fi examinate la acest moment, întrucât reprezintă veritabile critici ale raţionamentului instanţei referitoare la modul în care a dezlegat conţinutul raportului juridic, deschizându-se astfel, calea unui recurs la recurs, fapt care ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice.
În realitate, contestatoarea critică modul în care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat probleme de drept, şi anume aceea a caracterului autonom al celor cinci cambii care încorporează obligaţii abstracte, distincte şi necondiţionate de plată de către semnatari, emancipându-se total de cauza juridică din care s-au născut, ceea ce face imposibilă restituirea prestaţiilor executate în temeiul acestor titluri acauzale chiar şi în cazul desfiinţării contractului de sponsorizare.
Prin decizia pronunţată, instanţa de recurs a răspuns apărărilor formulate în cauză, analizând cuprinsul tratelor prin raportare la clauzele contractului de sponsorizare şi la prevederile Legii nr. 58/1934, concluzionând asupra aplicabilităţii principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Altfel spus, instanţa de recurs a dezlegat chestiunile referitoare la dreptul pretins de contestatoare, nu în urma unor erori materiale, ci prin raportare la dispoziţiile Legii speciale nr. 58/1934.
Prin urmare, faţă de cele anterior expuse, analizând susţinerile contestatoarei, prin raportare la textele de lege care reglementează cazurile în care se poate exercita această cale extraordinară de atac, Înalta Curte apreciază că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute limitativ de art. 317-318 C. proc. civ., astfel încât nu se poate reţine că dezlegarea dată de instanţa de recurs ar fi rezultatul unei greşeli materiale.
În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., sens în care va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 903 din 18 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2018.