Applicable procedural code for post-cassation remand and restriction on second remand to first instance under the 1865 Code

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 8 februarie 2013 în dosarul nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 275.000 RON reprezentând prime de succes şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1977 din 8 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare a reclamantului, ca rămasă fără obiect. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că prin încheierea din 28 ianuarie 2015 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. B. S.A. având în vedere că această societate comercială este radiată, potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei. A mai statuat tribunalul, prin încheierea menţionată, că în ceea ce priveşte admiterea acestei excepţii va da eficienţă pe fondul cauzei.

La termenul din 3 decembrie 2013, reclamantul, constatând că societatea pârâtă era radiată încă de la 12 septembrie 2011, a depus la dosarul cauzei o cerere completatoare, sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a pârâţilor S.C. C. S.A., D., E., F., G. şi H.

Ulterior, după comunicarea cererii modificatoare pârâţilor, aceştia au invocat excepţia tardivităţii formulării acesteia, or, această excepţie nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi, în mod implicit, nici soluţionată, iar la termenul din 8 iulie 2015, cauza a fost reţinută în pronunţare pe acest aspect.

Or, in momentul soluţionării excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. B. S.A., tribunalul, deşi a admis această excepţie, s-a considerat în continuare învestit cu soluţionarea cererii de chemare în judecată în raport cu ceilalţi pârâţi, deşi excepţia admisă viza cererea introductivă la instanţă, nemodificată, astfel încât se impunea soluţionarea cu prioritate faţă de excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare. Prin urmare, soluţia cu privire la cererea de chemare în judecată, nemodificată, era de natură a produce consecinţe juridice şi asupra cererii incidentale, iar cu privire la cererea de chemare în judecată tribunalul deja s-a pronunţat, însă a omis să dea eficienţa cuvenită cu ocazia pronunţării pe excepţie.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare este rămasă fără obiect şi a fost respinsă această excepţie în consecinţă.

Totodată, tribunalul a respins cererea de chemare în judecata ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A.

La rândul lor, pârâţii E., D., G. şi H. au formulat apel incident şi întâmpinare la apelul principal.

Prin decizia civilă nr. 354 din 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013 au fost admise apelul principal şi apelurile incidente, fiind anulată sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Curtea a găsit întemeiat cel de-al doilea motiv de apel din apelul principal, invocat de altfel şi prin apelurile incidente referitor la faptul că prima instanţă a reţinut în mod eronat că societatea pârâtă B. S.R.L. a fost radiată la data de 12 septembrie 2011, anterior introducerii acţiunii. Astfel, instanţa de fond a avut în vedere extrasul ORC, în care se menţiona radierea societăţii la data de12 septembrie 2011, fără a observa însă că motivul radierii a fost schimbarea sediului în alt judeţ. În realitate societatea pârâtă a fost radiată la data de 29 august 2013 astfel cum rezultă din rezoluţia nr. x din 29 august 2013 pronunţată de ORC de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x din 27 august 2013.

Prin urmare, la data promovării acţiunii pârâta B. S.R.L. avea capacitate de folosinţă, această capacitate fiind pierdută pe parcursul judecăţii.

Şi cel de-al treilea motiv din apelul principal s-a apreciat ca fiind fondat, deoarece instanţa de fond trebuia să analizeze excepţia tardivităţii cererii de introducere în cauză a pârâţilor persoane fizice şi S.C. C. S.A. şi nu să o respingă ca rămasă fără obiect.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2013*, iar la termenul de judecata din 6 iulie 2016, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii modificatoare, reţinând cauza în pronunţare pe această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1945 din 15 iulie 2016, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare formulată de reclamant având ca obiect introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a C. S.A., E., D., G., H., F., ca tardivă. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Analizând excepţia tardivităţii cererii modificatoare, tribunalul a reţinut că o astfel de cerere nu putea fi făcută în faţa primei instanţe decât în condiţiile art. 132 C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamantul solicitând anularea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pârâţii au formulat apeluri incidente, cauza fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 1187 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul principal şi ca lipsite de interes apelurile incidente.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a formulat o cerere de modificare, după prima zi de înfăţişare, aşa încât, apelul principal a fost considerat nefondat, iar faţă de faptul că apelurile incidente erau subsidiare, acestea au fost respinse, ca rămase fără interes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. solicitând casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia 657 din 6 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1187 din 27 iunie 2017 pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că, deşi este adevărat că, dincolo de fundamentarea cererii pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi expunerea de motive cu privire la introducerea în cauză a C. S.A., reclamantul nu a indicat dispoziţiile art. 243 C. proc. civ., totuşi, Înalta Curte a arătat că operaţiunea juridică de calificare a unei cereri procesuale se face, dincolo de denumirea acesteia, în funcţie de conţinutul său şi de voinţa reală a părţii, care intră în atribuţia instanţei care judecă litigiul, pentru atingerea obiectivelor stabilite în art. 129 C. proc. civ.

Or, justificarea dată de reclamant cererii de introducere în cauză a C. S.A. este construită pe ideea că această societate a preluat o fracţie semnificativă a societăţii B. S.A., pârâta iniţială, fiind pentru pasivul societăţii divizate, o continuatoare ţinută de plata obligaţiilor pârâtei iniţiale, care, într-un şir succesiv de modificări şi transformări, şi-a încetat existenţa.

Prin decizia civilă nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantul A., apelul incident formulat de pârâta S.C. C. S.A. şi de pârâţii D., E., G., H. împotriva sentinţei civile nr. 1945 din 15 iulie 2016, pronunţată de secţia Civilă a Tribunalului Ilfov în dosarul nr. x/2013, pe care o anulează şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere dezlegările date de Înalta Curte, care a stabilit că actul de procedură formulat de reclamant la 3 decembrie 2013 nu reprezintă în privinţa C. S.A. o cerere modificatoare, ci o cerere de introducere in cauză a acestei societăţi, reclamantul pretinzând că este succesoarea B. S.A.

În acest context, a apreciat că în apel după casare şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţa de fond va avea în vedere considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care deciziile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel încât văzând soluţia pronunţată de instanţa de fond şi apelurile formulate în cauză, instanţa de apel va admite apelurile declarate, va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond având în vedere că părţile au solicitat expres luarea acestei măsuri.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul consideră că decizia instanţei de apel de a anula sentinţa civilă nr. 1945/2016 pronunţată Tribunalul Ilfov, secţia civilă şi de a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe este nelegală în raport cu dispoziţiile art. 313 şi 297 C. proc. civ. de la 1865, sub incidenţa căruia intra speţa dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Aşa cum se poate constata din dispozitivul deciziei atacate, instanţa de apel şi-a motivat decizia pe dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Noul C. proc. civ. şi nu pe dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, sub incidenţa căruia intră speţa dedusă judecaţii.

În opinia recurentului, cauza trebuia soluţionată în conformitate cu dispoziţiile vechiul C. proc. civ., cum de altfel a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că instanţa de apel trebuia să soluţioneze cauza în fond după casare şi nicidecum ca aceasta la rândul său să anuleze sentinţa instanţei de fond şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.

Intimaţii-pârâţi D., E., F., G. şi S.C. C. S.A. au depus cereri de achiesare la recursul reclamantului solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentului A. este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Prin memoriului de recurs, recurentul critică faptul că instanţa de apel în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Noul C. proc. civ. dispunând anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Această critică este fondată, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 8 februarie 2013, iar potrivit art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", astfel că, legea aplicabilă în cauza dedusă judecăţii este C. proc. civ. de la 1865.

Într-adevăr, cauza trebuia soluţionată în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, altfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că instanţa de apel trebuia să soluţioneze cauza în fond după casare, iar nu să anuleze sentinţa instanţei de fond şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.

Potrivit art. 313 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii".

În acest context, dispoziţiile art. 313 C. proc. civ. trebuie analizate în coroborare cu dispoziţiile art. 297 din acelaşi cod, care prevăd că "în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite, spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare".

Astfel, se constată că instanţa de apel a dispus pentru a doua oară anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia, ceea ce în mod evident încalcă dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. de la 1865, în contextul în care se arată că trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond poate avea loc o singură dată.

Prin urmare, decizia instanţei de apel a fost greşit întemeiată pe dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., deşi în speţa de faţă erau aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza cererea de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi la dezlegările date de Înalta Curte prin decizia de casare şi să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, solicitând acestora să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1687 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.