Reduction of attorney’s fees ex officio and the principle of contradiction in labor dispute appeals

Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2014, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtei A. la restituirea sumei de 4.991,77 RON, pentru anul 2010 şi 8.224,88 RON aferente anului 2011, reprezentând drepturi salariale încasate în mod nedatorat, în perioada 2010-2011, decurgând din contractul individual de muncă încheiat între reclamant şi pârâtă precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5373 din 27 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta A. şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 868 RON, către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocaţial.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că, în cauză, nu sunt incidente elementele unei plăţi nedatorate, în sensul dispoziţiilor C. civ., în condiţiile în care sumele încasate de intimata-pârâtă au avut ca temei un act juridic care nu a fost desfiinţat pe cale judecătorească sau prin acordul părţilor.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, iar pârâta A., a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici Şi Mijlocii S.A. - IFN, cu consecinţa anulării în parte a sentinţei civile nr. 5373/27.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata cererii principale fiind păstrate dispoziţiile de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul incident formulat de pârâta A., ca fiind rămas fără efect.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a luat act de cererea de renunţare la judecarea cauzei formulată de reclamant, în raport cu dispoziţiile art. 406 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederilor art. 480 alin. (2) acelaşi cod.

Totodată, instanţa de apel a păstrat dispoziţiile de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, faţă de prevederile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că renunţarea la judecată s-a făcut în apel la data de 9 februarie 2017, ulterior momentului comunicării cererii de apel, la data de 4 octombrie 2016, s-a apreciat că devin aplicabile prevederile art. 453 C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, faţă de renunţarea la judecată efectuată în apel, în temeiul art. 451 alin. (1) şi 453 alin. (1) C. proc. civ., se impune obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel, potrivit facturilor şi chitanţei depuse la dosar, privind plata onorariului avocaţial. În acest sens, s-a apreciat că valoarea cheltuielilor trebuie redusă, potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât suma solicitată cu acest titlu, în cuantum de 1200 RON, este nepotrivit de mare faţă de natura şi valoarea pricinii, complexitatea cauzei, având în vedere şi pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei nr. 1385 din 26 aprilie 2016, prin care, pe fond a fost anulată în parte decizia Curţii de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 şi încheierea nr. 34/28.03.2013, în ceea ce priveşte măsurile analizate la punctele 2, 3, 4 şi 8 din încheiere, cu consecinţe şi în privinţa apelului.

Având în vedere circumstanţele cauzei, faptul că o parte din onorariu a fost plătit pentru susţinerea apelului incident, instanţa a constatat că onorariul plătit de pârâtă avocatului apare ca fiind disproporţionat, motiv pentru care a fost redus în funcţie de aceste aspecte la cuantumul de 500 RON, apreciat a fi îndestulător de către instanţa de apel.

Cu privire la apelul incident formulat de pârâta A., acesta a fost respins ca fiind rămas fără obiect, conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 27 martie 2017, recurenta-pârâtă A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul acestuia, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, conform art. 497 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate pe care recurenta l-a invocat este greşita aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, având această obligaţie potrivit art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., şi în consecinţă a fost încălcat principiul contradictorialităţii.

Din această perspectivă, s-a mai arătat că instanţa de apel a ignorat faptul că reclamantul nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deoarece dacă reclamantul ar fi apreciat că onorariul avocaţial, în cuantum de 1200 RON, ar fi vădit disproporţionat, ar fi solicitat reducerea acestuia, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Intimatul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a susţinut că motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu subzistă, având în vedere că nu a fost încălcată de către instanţa de apel nicio regulă de procedură.

Pe de altă parte din coroborarea dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. şi art. 14 alin. (5) acelaşi cod, rezultă că, în cazul reducerii cheltuielilor de judecată de către instanţă, din oficiu, nu există obligativitatea punerii în discuţia părţilor a acestei chestiuni.

În privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată solicitat de pârâtă, intimatul-reclamant a susţinut că acesta a fost vădit disproporţionat, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, activitatea avocatului, care a presupus doar redactarea întâmpinării şi reprezentarea clientului la un singur termen de judecată.

De asemenea, intimatul a mai arătat că nu are relevanţă faptul că reclamantul nu a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care instanţa poate dispune cu privire la acest aspect din oficiu.

La data de 22 iunie 2017, recurenta-pârâtă A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că acestea pot formula puncte de vedere la raport.

Intimatul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă instituite de lege, în sensul că nu este motivat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) teza I şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

S-a stabilit termen pentru admiterea în principiu la data de 20 februarie 2018 fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., sub acest aspect recurenta susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel, raportat la prevederile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Prin aceeaşi încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauza privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, stabilindu-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 24 aprilie 2018.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă şi încadrat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a fost redus cuantumul cheltuielilor de judecată, de la suma de 1200 RON, la 500 RON, fără ca această împrejurare să fie pusă în discuţia părţilor, fiind astfel încălcate principiul contradictorialităţii şi normele imperative prevăzute de art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".

În acest sens, se constată că, măsura reducerii cheltuielilor de judecată poate fi adoptată de instanţă şi din oficiu, aşadar, nu numai la cererea părţii care a pierdut procesul, dar nimic nu se opune ca părţile să adreseze instanţei o astfel de solicitare. O atare cerere va fi trebui formulată în cadrul dezbaterilor pe fond, având în vedere că instanţa, dacă optează pentru aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va face după închiderea dezbaterilor, în cadrul deliberărilor, la momentul pronunţării soluţiei, deci al stabilirii părţii care a câştigat şi a celei care a pierdut procesul.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor măsura reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, nefiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii.

Textul de lege mai prevede că, soluţia de reducere a cheltuielilor de judecată va trebui să fie temeinic motivată, întrucât ea reprezintă excepţia de la regula posibilităţii de recuperare a cheltuielilor.

Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a fost motivată, instanţa de apel reţinând în considerentele hotărârii că, suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, în cuantum de 1200 RON a fost nepotrivit de mare faţă de natura şi valoarea pricinii, complexitatea cauzei, având în vedere şi împrejurarea pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei nr. 1385 din 26 aprilie 2016, prin care, pe fond a fost anulată în parte decizia Curţii de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 şi încheierea nr. 34/28.03.2013, în ceea ce priveşte măsurile analizate la punctele 2, 3, 4 şi 8 din încheiere, cu consecinţe şi în privinţa apelului.

În acest context, s-a apreciat că, raportat şi la circumstanţele cauzei, formularea unei cereri de chemare în judecată, cât şi împrejurarea că parte din onorariu a fost plătit pentru susţinerea apelului incident, onorariul plătit de intimată avocatului apare ca fiind disproporţionat, fiind astfel redus la cuantumul de 500 RON, apreciat a fi îndestulător de către instanţă.

Critica recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greşită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie şi de apreciere a probelor, care nu pot face obiect de analiză în această etapă procesuală.

Pe de altă parte Înalta Curte constată că, în speţă, cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă au vizat atât apărările formulate cu privire la apelul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, pe fondul cauzei, cât şi susţinerea propriului apel incident, care a fost constatat ca rămas fără efect, ca urmare a faptului că instanţa a luat act de renunţarea la judecarea apelului reclamantului.

Prin urmare, este corectă argumentarea instanţei de apel de reducere a cheltuielilor de judecată raportat şi la faptul că, parte din onorariu a fost plătit pentru susţinerea apelului incident, fiind astfel aplicat corect art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta- pârâta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.