Nullity of mortgage contract secured by conditional mandate: devolutive effect of appeal prohibits review of unraised consent defects

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 25.06.2014, astfel cum a fost completată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A. Bucureşti şi Sucursala Sibiu - B., S.C. C. S.R.L. Sibiu prin administrator judiciar S. IPURL Bucureşti, S.C. D. SLIMNIC, E. şi F., G. şi H., I., J., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/2011 de către BNP K., încheiat între reclamanta A. şi pârâta B. S.A. prin Sucursala Sibiu - B. S.A. Bucureşti, având ca obiect construcţii industriale şi edilitare reprezentând restaurantul M., situat în Sibiu, str. x, nr. 32, înregistrat în CF Sibiu x nr. top x, aflat în proprietatea reclamantei, orice alte amelioraţiuni, extinderi, servituţi, drept de acces, create în favoarea imobilului, orice alte construcţii edificate pe terenurile imobilului;

- anularea încheierii de carte funciară nr. x/04.08.2011 cu privire la intabularea dreptului de ipotecă în valoare de 1.000.000 euro în favoarea pârâtei B., înscris la poziţia C2 în CF x Sibiu nr. top x şi a interdicţiei de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, demolare, restructurare, amenajare, construire, în favoarea pârâtei B., înscrisă la poziţia B5 în CF x Sibiu nr. top x;

- nulitatea absolută parţială a contractului de credit încheiat la data de 03.08.2011 între reclamantă şi pârâţii de rang 1-7 cu privire la capitolul 13 "Garanţii şi poliţe de asigurare", nulitatea absolută parţială a anexei lit. f) la contractul de credit, nulitatea absolută parţială a actului adiţional nr. x, nulitatea absolută parţială nr. x cu privire la art. 4 ultimul aliniat;

- nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 14.03.2014, având ca obiect creanţa în valoare de 791.151,13 euro între pârâta de rang 1 B., în calitate de cedent şi pârâţii de rang 4, E. şi F., în calitate de cesionari cu privire la art. 1.2 alin. (4) privind ipoteca imobiliară de prim rang asupra imobilului construcţii industrial şi edilitare reprezentând restaurantul M., situat în Sibiu, str. x, nr. 32, înregistrate în CF Sibiu x nr. top x;

- anularea încheierii de notare a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 14.03.2014 înscris la poziţia C4 în CF x Sibiu nr. top x.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 24 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. Bucureşti şi Sucursala Sibiu - B. S.A., S.C. C. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar S. IPURL, S.C. D. S.R.L., E., G. şi H., I. şi J..

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut că, semnatarul contractului de ipotecă nr. x din 04.08.2011 era N., preşedintele societăţii cooperative, persoana care asigura conducerea activităţii curente a societăţii şi care aducea la îndeplinire hotărârile adunării generale şi deciziile consiliului de administraţie, motiv pentru care s-a constatat că încheierea contractului de ipotecă s-a făcut cu respectarea prevederilor legale şi de către o persoană care avea mandat acordat prin hotărârea adunării generale extraordinare, adoptată cu 100% din voturi pentru ipotecarea imobilului, hotărâre ce a fost publicată atât în Monitorul Oficial, cât şi în Registrul Comerţului, şi nu a fost atacată.

Tribunalul a arătat că, în situaţia în care A., l-ar fi mandatat pe preşedintele consiliului de administraţie prin hotărârea nr. 2/06.08.2009, în baza unui mandat condiţionat, iar aceasta şi-ar fi depăşit mandatul, nulitatea care ar afecta actele încheiate de acesta nu este nulitatea absolută, ci nulitatea relativă.

S-a mai avut în vedere că, din însuşi conţinutul hotărârii AGA invocate, rezultă că nu a existat o limitare a mandatului de a contracta, în sensul semnării contractului de ipotecă şi a celui de creditare, ci doar s-au stabilit condiţii de îndeplinit, ulterior încheierii contractului.

Astfel, în cauză, nu este incidentă nulitatea, ca şi sancţiune a actului juridic civil pentru nerespectarea condiţiilor actului juridic, act juridic ce a fost încheiat în condiţii de validitate, cu un mandat valid acordat reprezentantului reclamantei.

Faptul că nu s-au respectat condiţiile privind înlocuirea garanţiei oferite de reclamanta A. cu alt imobil sau suma de bani de către pârâta S.C. C. S.R.L. sunt împrejurări ulterioare încheierii contractelor de ipotecă şi de credit a căror neîndeplinire nu ar fi atras nulitatea convenţiilor din litigiu pentru că vizau nerespectarea unor condiţii impuse ulterior încheierii celor doua acte juridice.

Referitor la pârâţii E. şi F., cumpărători ai creanţei deţinute de B. S.A. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. inclusiv a garanţiilor asociate creanţei, potrivit Contractului de Cesiune de Creanţă autentificat de BNP O. din Bucureşti sub nr. x din 14.03.2014, s-a reţinut că reclamanta nu poate opune creditorilor E şi F. sau B. S.A. faptul că preşedintele A., N. nu avea capacitatea de a încheia în numele şi pentru A. acte juridice de dispoziţie, întrucât acesta nu a fost mandatat să încheie acte juridice pur şi simplu, ci doar condiţionat, conform mandatului special condiţionat, deoarece Hotărârea A. nr. 4/08.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea a VII-a Nr. 26/09.08.2011 nu cuprindea această cerinţă.

Împotriva sentinţei civile nr. 1091 din 24 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel reclamanta A. şi pârâţii F. şi E..

3. Prin decizia civilă nr. 504 din 5 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta A., a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu, S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar S. IPURL, S.C. D. S.R.L., E. şi F., G. şi H..

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/2011 de Notarul Public K., încheiat între reclamanta A. şi pârâta B. S.A., prin Sucursala Sibiu, asupra imobilului - construcţii industriale şi edilitare reprezentând Restaurantul M. situat în Sibiu, str. x, nr. 32, Jud. Sibiu, înregistrat în CF nr. x Sibiu, nr. top x, aflat în proprietatea reclamantei, orice amelioraţiuni, extinderi, servituţi, drept de acces, create în favoarea imobilului arătat, orice alte construcţii edificate pe terenul aferent imobilului.

S-a dispus anularea încheierii de carte funciară nr. x/04.08.2011 cu privire la intabularea dreptului de ipotecă în valoare de 1.000.000 euro în favoarea pârâtei B. S.A. înscris sub C2 în CF x Sibiu, nr. top x şi a interdicţiei de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, demolare, restructurare, amenajare şi construire, înscrisă în favoarea aceleiaşi pârâte sub B5 în CF nr. x Sibiu, nr. top x.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. x din 03.08.2011 şi a Anexei nr. 3 la acesta, precum şi a Actelor adiţionale nr. 1/21.11.2011 şi nr. 2/06.08.2013 la contractul de credit menţionat, în partea referitoare la imobilul mai sus descris.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă autentificat prin încheierea nr. 460/14.03.2014 a Notarului Public O. din Bucureşti cu privire la garanţia reprezentată de ipoteca imobiliară de prim rang asupra imobilului arătat.

S-a dispus anularea încheierii de notare a contractului de cesiune de creanţă anterior menţionat, înscris la C4 în CF nr. x Sibiu, nr. top x.

De asemenea, s-a respins apelul declarat de pârâţii E. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe şi au fost obligaţi pârâţii B. S.A., E. şi F., să plătească reclamantei A. suma de 56.611 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în fond şi în apel.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a interpretat greşit probele administrate în cauză şi a făcut o aplicarea greşită a legii.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu se poate face abstracţie de prima hotărâre, respectiv Hotărârea AGEA A. nr. 2/6.08.2009, deoarece atât aceasta cât şi Hotărârea AGEA A. nr. 4/8.06.2011 urmăresc acelaşi scop, respectiv garantarea creditului contractat de S.C. C. S.R.L. pentru efectuarea de investiţii şi amenajări la Restaurantul M. din Sibiu.

S-a mai constatat că nu a existat voinţa socială a A. în privinţa garantării creditului contractat de pârâta S.C. C. S.R.L., situaţie în care nu a existat un consimţământ valabil al societăţii la încheierea contractului de credit nr. x din 3 august 2011 şi a contractului de ipotecă autentificat de BNP K. sub nr. x din 4 august 2011, încheiate între B. S.A. şi A. în vederea garantării creditului contractat de S.C. C. S.R.L. pentru suma de 1.000.000 euro cu dobânda şi accesoriile aferente, precum şi că preşedintele Consiliului de Administraţie, N., a acţionat în lipsa voinţei societăţii la încheierea contractului de ipotecă cu creditorul B. S.A., prin Sucursala Sibiu.

Instanţa de apel a reţinut că, în fapt, prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacităţii de a contracta a preşedintelui A., în numele reclamantei, se înţelege că aceasta reclamă contractarea în lipsa condiţiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiţionat, iar condiţiile nu au fost îndeplinite.

În aceste împrejurări, nu s-a putut aprecia astfel cum greşit a reţinut tribunalul că, în speţă, există doar o depăşire a limitelor mandatului exercitat de către preşedintele N., mandatul acestuia la încheierea contractului de ipotecă fiind acela de a semna ipotecarea bunului cu condiţia asigurării garanţiei, lipsind mandatarea pentru modalitatea în care s-a realizat angajarea voinţei societăţii a lipsit în fapt acordul, respectiv consimţământul.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 948 C. civ. în ceea ce priveşte existenţa consimţământului ca şi condiţie esenţială de valabilitate a actului juridic şi art. 55 din Legea nr. 31/1990 referitoare la reprezentarea în raporturile cu terţii, fiind admisă acţiunea reclamantei.

Prin încheierea nr. 76 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă s-a admis cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. şi, în consecinţă, s-a dispus lămurirea dispozitivului deciziei nr. 504/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în sensul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâţilor să fie suportată în cotă de 1/2 parte de către B. şi în cotă de 1/2 parte de către E. şi F..

Totodată, s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii E. şi F..

4. Împotriva deciziei civile nr. 504 din 5 octombrie 2016, lămurită prin încheierea civilă nr. 76 din 14 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, au declarat recurs atât pârâtele B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. Sucursala Sibiu, cât şi pârâţii E. şi F..

Recurentele-pârâte B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. Sucursala Sibiu au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, pârâtele au susţinut că au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile art. 41 lit. h), art. 55 alin. (2) şi (4), art. 65 din Legea nr. 1/2005, art. 53 şi 54 din Statutul Cooperaţiei, art. 948 C. civ. şi cele ale art. 55 din Legea nr. 31/1990.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a analizat şi interpretat greşit formarea şi exprimarea voinţei sociale. În mod concret, s-a reţinut că nu a existat voinţa socială a reclamantei A. în privinţa garantării creditului contractat de pârâta S.C. C. S.R.L., situaţie în care nu a existat un consimţământ valabil al părţii care s-a obligat la încheierea contractului de credit nr. x din 3 august 2011 şi a contractului de ipotecă autentificat de BNP K. sub nr. x din 4 august 2011, încheiate între B. S.A. şi A. în vederea garantării creditului contractat de S.C. C. S.R.L. pentru suma de 1.000.000 euro + dobânda şi accesorii.

Recurentele-pârâte apreciază că în cadrul A. nr. 4 din 6 august 2011, membrii cooperatori şi-au exprimat în mod clar, neechivoc şi necondiţionat voinţa de a ipoteca imobilul proprietatea societăţii cooperative pentru creditul ce urma să fie contractat de S.C. C. S.R.L.

S-a mai arătat că, voinţa socială a fost diferită cu ocazia luării celor două hotărâri A. din 6 august 2009 şi 8 iunie 2011, în sensul că membrii cooperatori au analizat şi decis diferit în privinţa condiţiilor de garantare a creditelor S.C. C. S.R.L.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că nu se poate face abstracţie de prima hotărâre, ambele urmărind acelaşi scop, de garantare a creditului contractat de S.C. C. S.R.L., pentru efectuarea unor investiţii şi amenajări la Restaurantul M. din Sibiu.

De asemenea, eronat s-a reţinut că din analiza procesului-verbal din 8 iunie 2011 se constată că membrii cooperativei nu au intenţionat niciodată acceptarea constituirii ipotecii fără acordarea garanţiei din partea pârâtei S.C. C. S.R.L.

Sub acest aspect, recurentele-pârâte subliniază că cele două contracte de credit sunt acte juridice distincte, încheiate în condiţii diferite, instanţa de apel interpretând greşit conţinutul procesului-verbal din 8 iunie 2011.

A. a analizat în detaliu condiţiile în care se poate ipoteca din nou imobilul pentru creditul acordat pârâtei S.C. C. S.R.L., iar în data de 8 iunie 2011 organul de deliberare şi decizie al societăţii cooperative meşteşugăreşti şi-a exprimat în mod clar şi necondiţionat voinţa socială cu privire la ipotecarea imobilului în discuţie.

Astfel, au fost respectate toate dispoziţiile legale şi statutare privitoare la exprimarea voinţei societăţii, prevăzute de art. 41 lit. h), art. 55 alin. (2) şi (4), art. 65 din Legea nr. 1/2005 şi art. 53 şi 54 din Statutul A..

S-a mai susţinut de către recurentele-pârâte că voinţa socială a existat şi a fost respectată cu ocazia semnării contractelor de credit şi de ipotecă din anul 2011, chiar şi în situaţia în care, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, nu se poate face abstracţie de prima hotărâre, respectiv de hotărârea A. nr. 2 din 6 august 2009.

Referitor la critica vizând încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 948 C. civ. în ceea ce priveşte existenţa consimţământului ca şi condiţie esenţială de valabilitate a actului juridic şi art. 55 din Legea nr. 31/1990 referitoare la reprezentarea în raporturile cu terţii, recurentele-pârâte au susţinut că instanţa de apel printr-o interpretare eronată, a reţinut că organul de deliberare şi decizie al A. ar fi aprobat garantarea creditului contractat de pârâta S.C. C. S.R.L. de la B., în situaţia în care ar fi fost îndeplinite condiţiile menţionate în Hotărârea din 6 august 2009 şi că, în analiza celei de-a doua hotărâri nu se poate face abstracţie de voinţa socială exprimată în cadrul primei hotărâri.

S-a mai susţinut de către recurentele-pârâte că, este esenţial faptul că membrii cooperatori au decis cu unanimitate de voturi încheierea contractelor de credit şi de ipotecă, că cele două hotărâri care cuprind voinţa socială a A. trebuie analizate independent una de cealaltă şi că voinţa exprimată de membrii cooperatori a fost aceea de a se încheia contractul de ipotecă cu B..

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru constatarea nulităţii absolute în temeiul art. 948 C. civ.

Mai mult, sentinţa penală nr. 34 din 18 martie 2015 a Tribunalului Hunedoara, modificată în parte de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, prin decizia nr. 629/A/2015, nu are legătură cu speţa dedusă judecăţii, deoarece această hotărâre a vizat o altă situaţie.

În concluzie, recurentele-pârâte apreciază că a existat consimţământ valabil exprimat la încheierea contractului, nefiind în situaţia unei nulităţi absolute parţiale a contractului de credit nr. x din 3 august 2011 şi a Anexei nr. 3 la contract, precum şi a actelor adiţionale nr. 1 din 21 noiembrie 2011 şi nr. 2 din 6 august 2013.

De asemenea, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 4 august 2011 de BNP K., neputându-se constata nulitatea absolută a actelor subsecvente.

Prin cererea de completarea a motivelor de recurs, formulată la data de 20 ianuarie 2017, recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat obligarea intimatei-reclamante A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 19.257,83 RON şi onorariul avocaţial.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs şi pârâţii E. şi F.:

Recurenţii-pârâţi E. şi F. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad, având în vedere unele raporturi neprincipiale la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia.

După prezentarea situaţiei de fapt, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 41 lit. h), art. 44 alin. (1) teza a II-a, art. 55 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Astfel, instanţa de apel ignorând atât textele legale aplicabile cât şi situaţia de fapt referitoare la voinţa membrilor cooperatori, a stabilit în mod greşit existenţa unei legături între cele două hotărâri AGEA, nr. 2/2009 şi nr. 4/2011.

Aceste hotărâri sunt distincte, reprezintă rezultatul a două manifestări de voinţă distincte, au fost adoptate în scopuri diferite - în vederea garantării unor credite distincte - prima ipotecă fiind radiată la momentul plăţii primului credit, iar cea de a doua ipotecă fiind cerută expres ca şi garanţie de B..

De asemenea, nu se pot extinde efectele sau condiţiile adoptate prin Hotărârea nr. 2/2009 şi asupra Hotărârii nr. 4/2011, deoarece au ca obiect raporturi juridice distincte, scopul adoptării acestora fiind diferit.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că prin prima hotărâre, respectiv Hotărârea nr. 2/2009, s-au stabilit condiţiile de ipotecare a bunului imobil şi pentru viitor, respectiv pentru contractul încheiat în anul 2011 cu B. şi nu doar pentru ipotecarea imobilului de către P. deoarece orice condiţii restrictive sau interdicţii, pentru a produce efecte trebuie să fie prevăzute expres, acestea nu se subînţeleg prin raportare la situaţii anterioare.

Pentru părţile raportului juridic născut prin contractarea celui de al doilea credit erau opozabile exclusiv documentele prezentate pentru contractarea acestui credit şi nu poate fi opozabile documentele încheiate anterior pentru un alt scop şi între alte părţi.

Preşedintele Consiliului de Administraţie A. în mod corect şi cu respectarea prevederilor art. 55 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 1/2005 a procedat la semnarea în mod valabil a contractului de credit nr. x din 3 august 2011 şi a contractului de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011, acţionând în baza unui mandat valabil, deplin, fără limitări.

Invocând aplicarea greşită a prevederilor art. 977 şi art. 948 C. civ. coroborate cu regulile şi legislaţia bancară, recurenţii susţin că instanţa de apel a făcut o confuzie între termenii de refinanţare şi restructurare, ignorând înţelesul acestora.

Părţile nu au procedat numai la schimbarea societăţii bancare, în vederea obţinerii de către pârâta S.C. C. S.R.L. a unor condiţii mai avantajoase, ci au procedat la închiderea raporturilor juridice cu P. prin acoperirea creditului iniţial şi implicit stingerea garanţiilor şi deschiderea unor noi raporturi juridice cu B. şi instituirea unor noi garanţii, neexistând nicio legătură între cele două operaţiuni, între cele două credite, aceasta interpretare nefiind susţinută de situaţia de fapt şi de intenţia reală a părţilor.

Dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 şi prevederile art. 54 din Actul constitutiv al A. au fost interpretate greşit de instanţa de apel, deoarece în cauză, prin ipotecarea imobilului, nu a fost efectuată o înstrăinare sau o transmitere a dreptului de folosinţă asupra imobilului, neexistând identitate între cele două operaţiuni juridice.

De asemenea a interpretat greşit conţinutul procesului-verbal al şedinţei A. din 8 iunie 2011 din analiza căruia se poate sesiza faptul că prin nicio susţinere a membrilor cooperatori nu se prevede menţinerea garanţiilor.

Recurenţii-pârâţi au mai precizat că pentru a ajunge la concluzia lipsei totale a consimţământului, instanţa de apel s-a bazat pe un document care nu este opozabil terţilor şi, pe cale de consecinţă, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza I ale Legii nr. 1/2005. Totodată, procesul-verbal nu are niciun efect juridic, fiind o simplă consemnare a discuţiilor purtate.

Singurul document adoptat de A. opozabil terţilor este hotărârea AGEA nr. 4/2011, publicată în M. Of. nr. 26/9.08.2011, care nu conţine nicio limitare.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 1/2005 coroborat cu dispoziţiile art. 54 şi 55 din Legea nr. 31/1990, interpretare a cărei consecinţă a fost aplicarea greşită a legii. La data contractării creditului de la B. şi încheierii contractului de ipotecă era opozabilă exclusiv Hotărârea AGEA nr. 4 din 6 august 2011, hotărâre care preciza clar acordul necondiţionat în vederea ipotecării bunului imobil în favoarea B., aceleaşi condiţii de opozabilitate fiind asigurate şi cu ocazia cesiunii de creanţă operată în favoarea creditorilor E. şi F., fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. pentru valabila încheiere a contractului de credit şi cel de ipotecă.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1546 C. civ. a ajuns la concluzia greşită a încălcării condiţiilor impuse de art. 948 C. civ., concluzionând în sensul lipsei totale a consimţământului.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au invocat încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenţii-pârâţi au arătat că reclamanta A. prin cererea de apel a invocat o pretenţie nouă, respectiv constatarea nulităţii actelor indicate în cererea de chemare în judecată precizată, pentru cauza ilicită, lipsa obiectului determinat şi licit şi lipsa consimţământului.

Această pretenţie nu a fost dedusă judecăţii primei instanţe, nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nu a făcut obiectul litigiului, cererea fiind analizată exclusiv sub aspectul lipsei capacităţii de a contracta - art. 948 alin. (1) C. civ., nefiind invocate lipsa consimţământului sau cauza ilicită prevăzută de art. 948 pct. 2-4 C. civ.

Judecarea pretenţiei noi este inadmisibilă pe calea apelului, deoarece are drept consecinţă încălcarea prevederilor dispoziţiilor art. 6 din CEDO, ce vizează dreptul la apărare şi garanţia unui proces echitabil.

Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâţilor E. şi F., recurentele-pârâte B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, reiterând criticile recurenţilor-pârâţi şi precizând că sunt de acord cu admiterea recursului pârâţilor E. şi F..

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu, recurenţii-pârâţi E. şi F. au fost de acord cu admiterea recursului pârâtelor B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu.

Intimata-reclamantă A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză, invocând nulitatea recursurilor întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs fiind aceleaşi motive cu cele din apel, iar pe fond a susţinut că în mod greşit s-a susţinut că motivul avut în vedere de către instanţa de apel în constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă este cauza ilicită şi imorală prevăzută de art. 948 pct. 4 C. civ.

Dimpotrivă, instanţa de apel a analizat motivul de nulitate absolută constând în lipsa capacităţii de a contracta, invocat prin acţiunea introductivă, care presupune lipsa totală a consimţământului, ca urmare a lipsei voinţei sociale a adunării generale a membrilor cooperatori pentru perfectarea ipotecii în mod necondiţionat.

Totodată, instanţa de apel a constatat că preşedintele A. şi-a depăşit mandatul dat de către adunarea generală a membrilor cooperatori.

Pentru argumentele expuse, s-a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză şi menţinerea deciziei atacate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., recurenţii-pârâţi E. şi F. au combătut excepţia nulităţii recursului, susţinând că nu pot fi reţinute considerentele cu privire la nulitate, recursurile fiind motivate.

Referitor la argumentele invocate în combaterea recursului, s-a arătat că intimata-reclamantă nu a făcut apărări efective cu privire la motivele de recurs, aceasta limitându-se la apărări cu caracter general, ce nu pot fi avute în vedere.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., recurentele-pârâte B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. - Sucursala Sibiu au solicitat respingerea apărărilor ca neîntemeiate şi nefondate.

Referitor la excepţia nulităţii recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., s-a solicitat respingerea acesteia, întrucât neavând calitatea de apelante în faţa instanţei de apel nu puteau relua motivele de apel, apărările intimatei-reclamante fiind neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 7 noiembrie 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, intimata-reclamantă A. a depus punct de vedere la raport susţinând că acesta se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă A.. Totodată, au fost admise în principiu recursurile declarate de pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu împotriva deciziei civile nr. 504 din 5 octombrie 2016, lămurită prin încheierea nr. 76 din 14 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, şi de către pârâţii E. şi F. împotriva aceleiaşi decizii, fiind stabilit termen de judecată, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că recurenţii-pârâţi B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. - Sucursala Sibiu şi respectiv E. şi F. au formulat prin cereri distincte, dar similare în conţinut aceleaşi critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar recurenţii-pârâţi E. şi F. au criticat decizia şi pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi constată că recursurile sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, precizată ulterior, reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor menţionate, cu motivarea că reprezentantul său legal a fost mandatat de adunarea generală extraordinară să încheie un contract de ipotecă pentru garantarea creditului pe care îl va contracta pârâta S.C. C. S.R.L., cu condiţia ca aceasta să depună şi să lase în contul şi la dispoziţia sa o garanţie de 242.110 euro, sumă care îi va reveni în cazul executării silite a pârâtei pentru imposibilitatea restituirii creditului şi cu condiţia ca pe durata existenţei ipotecii pârâta să aducă reclamantei drept garanţie în locul sumei anterior menţionate un imobil egal cu această valoare, imobil care va reveni reclamantei în ipoteza imposibilităţii restituirii creditului şi a executării silite a pârâtei.

Atât la semnarea contractului de ipotecă cât şi la semnarea contractului de credit şi a actelor adiţionale nr. 1 şi 2, condiţiile stabilite pentru garantarea creditului prin instituirea ipotecii asupra imobilului proprietatea reclamantei nu au fost îndeplinite de către pârâtă, iar preşedintele A. a procedat la perfectarea contractelor a căror nulitate s-a cerut a se constata, cu depăşirea mandatului dat de către adunarea generală extraordinară a reclamantei, încălcând prevederile art. 24 şi art. 39 alin. (1) din Statut potrivit cărora hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi membrii cooperatori, iar preşedintele trebuie să asigure îndeplinirea acestora.

Conform mandatului special acordat de adunarea generală extraordinară, preşedintele N. a fost mandatat să încheie acte juridice condiţionat de aducerea garanţiilor de către pârâta S.C. C. S.R.L., astfel că acesta nu avea capacitatea de a încheia în numele şi pentru A. acte de dispoziţie care au ca efect înstrăinarea unui imobil din patrimoniul societăţii.

În consecinţă, a arătat reclamanta că, potrivit art. 53 alin. (6) şi art. 54 din Statut dreptul de dispoziţie, posesia, folosinţa şi uzufructul aparţine A., iar actele încheiate cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

Ca efect al constatării nulităţii contractului de ipotecă şi în virtutea principiului anulării actului subsecvent reclamanta a solicitat şi nulitatea parţială a celorlalte contracte încheiate de pârâta S.C. C. S.R.L. şi a încheierilor de carte funciară.

Astfel învestit, tribunalul a arătat că la data de 6 august 2009, adunarea generală a A. Sibiu, întrunită în şedinţă extraordinară, cu votul a 100% din membrii cooperatori a hotărât aprobarea ipotecării imobilului situat administrativ în Sibiu, Str. x, nr. 32, proprietatea reclamantei pentru garantarea restituirii creditului pe care îl va contracta pârâta S.C. C. S.R.L. cu condiţia îndeplinirii cerinţelor referitoare la aducerea garanţiilor.

Hotărârea nr. 2 din 6 august 2009 a A. a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 37 din 14 septembrie 2009 nu a fost atacată în justiţie, iar la data de 2 noiembrie 2009 s-a încheiat între pârâta S.C. C. S.R.L. în calitate de împrumutat, Q., în calitate de împrumutător şi reclamanta A. în calitate de garant ipotecar, un contract de credit pentru suma de 1.790.000 RON. La aceeaşi dată fiind încheiat şi înscris în cartea funciară şi contractul de ipotecă prin care reclamanta a garantat restituirea creditului acordat pârâtei.

Ulterior, prin hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011 adunarea generală a A., întrunită în şedinţă extraordinară cu votul reprezentând 100% din numărul membrilor cooperatori a aprobat ipotecarea imobilului anterior identificat, pentru garantarea creditului de refinanţare pe care pârâta S.C. C. S.R.L. îl va contracta, hotărârea nefiind atacată în justiţie.

În consecinţă, s-a încheiat cu pârâta B. contractul de credit nr. x din 3 august 2011, modificat prin actele adiţionale nr. 1 şi nr. 2 şi contractul de ipotecă.

Reţine prima instanţă că prin hotărârea nr. 4/2011 a reclamantei A. s-a decis aprobarea garantării restituirii creditului acordat pârâtei, fără nicio limitare sau aducerea unor garanţii şi că toate contractele semnate în baza acestei hotărâri au fost legal încheiate şi semnate de preşedintele consiliului de administraţie al reclamantei, care avea împuternicirea necesară în acest sens.

Arată tribunalul că cele două hotărâri AGEA ale reclamantei prevăd condiţii diferite pentru garantarea restituirii creditelor acordate pârâtei, de entităţi bancare distincte înlăturând în consecinţă susţinerile reclamantei conform căreia garanţiile stabilite prin hotărârea nr. 2 din 6 august 2009 trebuiau oferite cumulativ şi extinse şi pentru împrumutul garantat prin instituirea ipotecii în baza hotărârii nr. 4 din 8 iunie 2011.

Actele juridice a căror nulitate s-a cerut a se constata au fost încheiate de reprezentantul legal al reclamantei în baza unui mandat valid, motiv pentru care fiind îndeplinite condiţiile de validitate ale actului juridic nu este aplicabilă sancţiunea nulităţii absolute, iar eventuala neîndeplinire a condiţiilor ulterioare încheierii actului ar putea constitui un motiv de rezoluţiune şi nu de nulitate absolută a convenţiei. Pe de altă parte, depăşirea limitelor mandatului atrage nulitatea relativă şi nu absolută, însă în speţă nu se verifică depăşirea acestor limite.

În privinţa pârâţilor F.N şi F. care au cumpărat creanţa deţinută de B. S.A. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., inclusiv garanţiile aferente, prin contractul de cesiune notificat reclamantei, care a devenit astfel garantul ipotecar al acestor pârâţi, reclamanta nu poate opune lipsa capacităţii reprezentantului său legal de a încheia acte de dispoziţie cu motivare că nu a fost mandatat să încheie acte juridice pur şi simplu ci doar condiţionat sau depăşirea limitelor mandatului special, pentru că hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011 nu prevedea nicio dispoziţie în acest sens. Pe de altă parte, având în vedere că, contractul de credit nr. x s-a derulat până în anul 2014 când s-a încheiat contractul de cesiune, rezultă că, chiar dacă ar fi existat o depăşire a limitelor mandatului, ceea ce în speţă nu s-a reţinut, reclamanta a ratificat tacit, dar neechivoc actele încheiate de reprezentantul său, ratificarea valorând mandat conform art. 1546 alin. (2) C. civ.

Prin motivele de apel reclamanta A., reluând capetele de cerere ale acţiunii completate a criticat sentinţa pentru interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1179 şi art. 1296 din noul C. civ., susţinând că actele a căror nulitate absolută a cerut a se constata nu îndeplinesc condiţiile de validitate ale actului juridic, fiind "evident că reprezentantul său legal a avut mandat special şi limitat pentru perfectarea contractului de ipotecă, capacitatea sa circumscriindu-se în raport de acest mandat dar şi faţă de condamnarea penală este evident că şi cauza licită a fost încălcată".

De asemenea, prima instanţă a înlăturat nejustificat aplicarea art. 41, art. 55, art. 64, art. 65 din Legea nr. 1/2005 şi ale art. 53 şi art. 54 din Statut.

A susţinut reclamanta în esenţă, că hotărârea adunării generale a A. din 8 iunie 2011 prin care s-a aprobat refinanţarea creditului acordat în anul 2009 s-au stabilit aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei ipotecare, condiţii care nu au fost respectate de pârâta S.C. C. S.R.L.

Mandatul acordat reprezentantului său a fost condiţionat, condiţiile impuse de adunarea generală trebuiau îndeplinite la data perfectării contractului de ipotecă, iar nerespectarea acestora atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Prin hotărârile adunării generale s-au stabilit condiţiile pentru încheierea contractului de ipotecă, astfel că reprezentantul său nu avea capacitatea de a încheia în numele şi pentru A. acte de dispoziţie, conform art. 1179 alin. (1) pct. 1, 4 din noul C. civ. care au ca efect înstrăinarea unui imobil, deoarece acesta nu a fost mandatat să încheie acte juridice pur şi simplu ci condiţionat, conform mandatului special acordat.

Pârâţii F.N şi F. au formulat apel, criticând sentinţa în privinţa modului de soluţionare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, iar prin întâmpinarea depusă au invocat, în temeiul art. 478 C. proc. civ., inadmisibilitatea invocării unor pretenţii noi, respectiv constatarea nulităţii actelor precizate în acţiune pentru cauză ilicită, lipsa obiectului determinat şi licit şi lipsa consimţământului, care nu au făcut obiectul judecăţii primei instanţe, iar eventuala verificare a acestor condiţii, în apel încalcă dreptul la apărare şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel a arătat că în conformitate cu art. 6 alin. (2) şi (3) C. civ., art. 3 şi 4 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011, în speţă, raportat la data încheierii actelor a căror nulitate s-a cerut a se constata nu sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ., astfel cum eronat a invocat reclamanta, iar pe fondul litigiului a arătat că tribunalul interpretând greşit probele dosarului, a aplicat greşit legea, admiţând în consecinţă apelul reclamantei A..

Reţine instanţa de apel că prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacităţii de a contracta a preşedintelui A., în numele reclamantei, se înţelege că aceasta a vizat contractarea în lipsa condiţiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiţionat, iar condiţiile nu au fost îndeplinite, motiv pentru care înlătură apărarea pârâţilor E. şi F. referitoare la faptul că motivele de nulitate constând în cauza ilicită, lipsa obiectului determinat şi licit şi lipsa consimţământului nu au făcut obiectul analizei primei instanţe. Nerespectarea condiţiilor echivalează cu lipsa mandatului pentru modalitatea în care s-a angajat voinţa societăţii, respectiv a consimţământului acesteia la semnarea contractului de ipotecă şi nu doar cu depăşirea limitelor mandatului fiind prin urmare sancţionată cu nulitatea absolută conform art. 948 C. civ.

În aceste condiţii, rezultă că este fondată critica formulată de recurenţii-pârâţi E. şi F. constând în nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, motiv pentru care această critică va fi analizată cu prioritate.

Astfel în conformitate cu dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi", ceea ce în speţă are semnificaţia faptului că nu se pot susţine alte motive de nulitate absolută ale contractelor din litigiu, care nu au fost formulate în faţa primei instanţe şi nu au făcut obiectul dezbaterilor şi analizei instanţei.

Sub acest aspect, Înalta Curte observă că tribunalul a apreciat că reclamanta a invocat drept motiv de nulitate, depăşirea limitelor mandatului acordat reprezentantului sau pentru semnarea contractului de ipotecă, context în care a analizat această susţinere. S-a concluzionat că o eventuală depăşire a limitelor împuternicirii date de mandant, împrejurare care nu s-a reţinut în cauză, nu antrenează nulitatea absolută a actului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost ratificat tacit. Pe de altă parte s-a reţinut că motivele invocate în acţiune au vizat împrejurări ulterioare încheierii contractului de ipotecă şi nu condiţii de fond sau de forma a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută.

Potrivit art. 478 alin. (1) C. proc. civ., limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, prin apel nefiind admisibilă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din alin. (3) al aceluiaşi articol.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că deşii pârâţii E. şi F., prin întâmpinarea depusă în apel au susţinut conform dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., inadmisibilitatea invocării unor noi motive de nulitate prin hotărârea recurată este înlăturată această apărare - şi nu critică, astfel cum eronat reţine instanţa de apel - fără a dezvolta în conformitate cu dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi raţionamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie. În egală măsură, susţinerea instanţei de apel potrivit căreia - prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacităţii de a contracta a preşedintelui A., în numele reclamantei, se înţelege că aceasta reclamă contractarea în lipsa condiţiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost condiţionat, iar condiţiile nu au fost îndeplinite - evidenţiază şi confuzia pe care aceasta o face între lipsa capacităţii de a contracta sau a consimţământului reclamantei şi depăşirea limitelor mandatului acordat preşedintelui consiliului de administraţie pentru încheierea actelor a căror nulitate s-a cerut a se constata.

În această privinţă trebuie reamintit că prima instanţă a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor de nulitate derivate din depăşirea limitelor mandatului preşedintelui consiliului de administraţie al reclamantei reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 1/2005 şi ale Legii nr. 31/1990, iar prin decizia recurată instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. a extins analiza şi asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul judecăţii tribunalului.

Totodată, se impune precizarea că, deşi motivul de nelegalitate invocat recurenţii-pârâţi E. şi F. a vizat faptul că în apel s-au invocat pretenţii noi constând în invocarea altor motive de nulitate, în realitate, prin criticile invocate apelanta-reclamantă A. a schimbat fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv cauza acesteia.

Această constatare nu este însă de natură a determina o altă concluzie decât aceea a încălcării dispoziţiilor legale anterior menţionate a căror încălcare atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, recursurile vor fi admise şi în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, nefiind justificată solicitarea recurenţilor-pârâţi E. şi F. pentru trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanţe de acelaşi grad, iar faţă de soluţia preconizată, analizarea motivului de nelegalitate invocat de recurenţii-pârâţi B. şi R., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu şi de pârâţii E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 504 din 5 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 aprilie 2018.